martedì 12 maggio 2015

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului 12 Mai



Troparul Sfântului Ierarh Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului, glasul al 4-lea:

Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Dreapta ta cea purtătoare...

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vieţuind cu credinţă în legea lui Moise cea din Scriptură, şi plecându-te jugului Stăpânului Hristos, ai strălucit preafericite, şi te-ai arătat luminător, luminând marginile pământului.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind cuprins de dragostea legii celei dumnezeieşti, şi alegând dreptatea faţă de nedreptate, după închipuire Părinte Epifanie, ai primit credinţa Treimii celei mântuitoare, ca dintr-o cunoştinţă dumnezeiască.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Doctor al trupului şi al sufletului ţi s-a făcut ţie omul cel cu chip dumnezeiesc, împreună şi asinului tău, ucigând pornirea patimilor, şi tămăduind cugetul cel necredincios al sufletului tău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel văzut mai înainte în chipul lui Dumnezeu, luând tot chipul meu, cu totul l-a înnoit, sălăşluindu-Se cu dumnezeiască cuviinţă în pântecele tău preacurată. Pentru aceea toţi credincioşii te slăvim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 3-a. Irmos: Însuţi cel ce ştii...

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând cu ochii trupului pe cel ce a dat haină luminoasă celui ce a cerşit milă, l-ai văzut cu cuget pe acela îmbrăcându-se de sus cu haină strălucitoare, şi cu harul cel dumnezeiesc te-ai luminat, către credinţa cea curată.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Auzind cuvinte de dreaptă credinţă, ai urât traiul cel materialnic, şi ai poftit viaţă fără materie, iar luând şi pe sora ta, ca pe una ce-ţi era părtaşă şi cugetului tău, v-aţi arătat pereche fericită.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urând cugetele cele omorâtoare, preafericite Epifanie, şi poftind a sluji lui Dumnezeu celui viu, ai alergat cu credinţă către călătoria cea dumnezeiască şi ai luat semn luminat, căderea încălţămintelor tale celor moarte, preafericite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti sfinţit locaş al sfinţeniei, cu sfinţenie ai născut pe Sfântul Sfinţilor Hristos, Cel ce Se odihneşte întru sfinţi, Căruia strigăm: Sfântă este Biserica cea însufleţită a slavei Tale celei negrăite, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 4-a. Irmos: Munte umbrit cu darul...

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rugător ca un rob venind către botez te-ai făcut printr-însul fiu, şi făcându-te moştenitor adevăratului Dumnezeu, te-ai făcut şi împreună moştenitor cu Hristos, petrecând întru El cu cuviinţă dumnezeiască Părinte Epifanie.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Păstorul a văzut faţa ta negrăit mult luminată, şi măritul tău cap mai presus de fire, încununat cu slavă şi cu cunună cuvioasă, care erau semnele inimii tale celei curate, pururea pomenite.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-te-ai vas dumnezeiescului har, cuvioase, şi arătat ai risipit averea cea vremelnică pentru Hristos, şi ca un judecător isteţ la minte, Părinte Epifanie, ai strâns bogăţie veşnică în ceruri nefurată.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ostenelile sihăstriei omorând toate patimile trupului, arătat ai primit strălucirea dumnezeiescului Duh, făcând minuni şi tămăduind bolile celor bolnavi, care cu credinţă aleargă la tine, preafericite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pentru noi.

Sfânta Sfintelor, Născătoare de Dumnezeu pururea lăudată, nădejdea neamurilor şi mântuirea credincioşilor, din tine a odrăslit Izbăvitorul şi Dătătorul de viaţă şi Domnul, spre mântuirea noastră a celor ce te lăudăm pe tine.

Cântarea a 5-a. Irmos: Cel ce ai luminat...

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuviinţă ţi-ai strâmtat pântecele cu pâine şi cu apă, slujindu-te cu sare în loc de bucate, şi ai biruit patimile trupului, râvnind în trup vieţii celor fără de trup, părinte Epifanie.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Milostivitu-te-ai spre cei topiţi de sete în arşiţa soarelui, şi cu bună cuviinţă începând a face minuni, ai prefăcut vinul în apă, ca o slugă preaaleasă asemănându-te Stăpânului tău, fericite.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fugit-ai de mărirea oamenilor cea deşartă, şi ai locuit în pustiu ca Stăpânul tău, şi în ispite ai încăput spre luptă stăpânească, nevăzut întărindu-ţi-se slăbiciunea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Se bucură puterile cerurilor văzându-te, se veseleşte împreună cu ele mulţimea oamenilor, căci s-a unit prin Cel ce S-a născut din tine; pe Care după vrednicie îl lăudăm, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 6-a. Irmos: Înconjuratu-ne-a pe noi...

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Următorii demonilor, strănepoţii Agarei, te-au înconjurat pe tine. Iar tu, asemănându-te Stăpânului tău, ai făcut bine celui ce-ţi făcea strâmbătate, şi pe cel cu un ochi l-ai făcut cu două lumini, părinte Epifanie.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ziditorul tău odihnindu-se întru tine, te-a arătat organ Duhului şi la locaşurile arabilor te-a făcut Dumnezeu ca pe Moise la Faraon, căci tu prea adevărat ţi-ai arătat vieţuirea râvnitoare lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cutremurat-a pe împăratul asirienilor, duhul fiind izgonit; dar s-a făcut vestitor bunătăţii tale şi dumnezeiescului har, părinte. Căci Dumnezeu ştie a slăvi pe cei ce-L măresc pe EL

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Se veselesc de tine, Fecioară preacurată, strămoşii neamului omenesc, luând din nou Edenul, prin mijlocirea ta, pe care l-au pierdut din călcarea poruncii; căci tu ai fost curată, şi înaintea naşterii şi după naştere.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel ce Te-ai înălţat...

Minunata însoţire a ierarhilor, să o lăudăm credincioşilor după datorie, împreună cu Gherman, pe dumnezeiescul Epifanie. Că aceştia au ars limbile celor fără de Dumnezeu, şi dogme preaînţelepte au vestit tuturor, celor ce cu dreaptă credinţă întru cântări laudă pururea marea taină a dreptei credinţe.

Cântarea a 7-a. Irmos: Pe tine, Născătoare de Dumnezeu...

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind harul minunilor de la dreapta cea dumnezeiască, părinte, tuturor celor ce cer la tine, dăruieşti din destul tămăduiri, precum ţi-a făgăduit Stăpânul, Dumnezeul părinţilor cel lăudat şi preaslăvit.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cade tăvălindu-se înaintea picioarelor tale împăratul asirienilor. Că şi tot vrăjmaşul ştie a cinsti bunătatea şi a se supune acelora întru care locuind Se odihneşte Hristos, Dumnezeul părinţilor cel lăudat şi preaslăvit.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tace tot cuvântul neputând a spune, preafericite, mulţimea isprăvilor tale şi a minunilor, căci a covârşit nisipul mării. Pe care Hristos Dumnezeu cel lăudat al părinţilor ţie ţi-a dăruit.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Unime ceea ce eşti trei lumini necuprinse, noianul luminii cel nemărginit uită-Te la cei ce Te laudă, Părinte cel fără de început, Fiule şi Duhule împreună vecuitor. Dumnezeul părinţilor cel lăudat şi preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pentru noi.

Pe tine Născătoare de Dumnezeu, Iacov prooroceşte te-a văzut scară, căci prin tine S-a arătat Om pe pământ Cel preaînălţat, şi S-a amestecat cu oamenii, precum bine a voit, Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi preaslăvit.

Cântarea a 8-a. Irmos: În cuptor tinerii lui Israel...

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu prin cuvânt înţelepţeşte ai înfruntat înşelăciunea eresurilor, şi cu lumina dreptei credinţe o ai izgonit Epifanie, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţatu-te-ai pe scaun înalt, căci împărăţind peste patimi, şi biruindu-ţi trupul, tu ai păstorit turma lui Hristos, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să salte toată fiinţa cea înţelegătoare şi cea cuvântătoare la praznicul ierarhului şi slugii lui Hristos, strigând cu credinţă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Binecuvântând tu părinte după plăcerea lui Dumnezeu, ai lăsat teologia ta tuturor ca o întărire a dogmelor, prin care cântăm: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te scaun slăvit al lui Dumnezeu, bucură-te zidul credincioşilor, prin care a răsărit Hristos, lumina celor din întuneric, care te fericesc pe tine, şi strigă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a. Irmos: Chipul naşterii tale...

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mi
Viaţa ta şi cuvintele tale, fericite Epifanie, au rămas poporului celui de Dumnezeu cugetător, cu adevărat hotar bunătăţilor şi vedeniei. Pentru aceea după vrednicie lăudându-te, te fericim pururea pomenite.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fii întru ajutor Miresei lui Hristos Bisericii,mărite Epifanie, şi prin rugăciunile tale linişteşte viforul cel sălbatec, care se ridică împotriva ei, ca unul ce ai îndrăzneală către Stăpânul şi Iubitorul de oameni.

Stih: Sfinte Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împărate al împăraţilor Preasfinte, Treime singură stăpânitoare, Ceea ce stăpâneşti toate, dă iertare greşelilor celor ce Te laudă pe Tine, şi stare nesurpată a toată viaţa lor. Pentru rugăciunile cuviosului Tău Epifanie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toată legea laudelor se biruieşte de mărimea laudei tale; ci tu, stăpână Născătoare de Dumnezeu, primeşte cu bunăvoie de la nevrednicele tale slugi, lauda care din dragoste ţi se aduce preacurată.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Ca Moise lepădând încălţămintea picioarelor tale, în locul cel sfânt, tainele cele dumnezeieşti ale Duhului te-ai învăţat, şi cu ostenelile pustniciei omorându-ţi trupul, făptura o ai umplut de preaslăvite minuni. Pentru aceasta şi toate noimele cele neînţelese ale Scripturii celei de Dumnezeu insuflate, le-ai descoperit; de Dumnezeu purtătorule părintele nostru ierarhe Epifanie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce praznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.



1 commento: