Sfântul Dorotei a fost urmașul Sfântului Metodie, la scaunul de episcop al Tirului, pe vremea împărăției marelui Constantin.
El a cunoscut prigoana împotriva creștinilor și n-a păstorit multă vreme, că, pentru cruzimea cea cumplită a chinurilor, și-a lăsat scaunul și se ascundea prin neștiute locuri. Deci, pe când împărățea marele Constantin și Biserica a luat pace, Sfântul Dorotei s-a întors la Tir, la scaunul său, și păstorea bine turma oilor celor cuvântătoare, aducând pe mulți de la închinarea idolilor, la Hristos. El a trăit până pe vremea împăratului Iulian, cel ce s-a lepădat de credința creștină. Acesta, luând împărăția, ura Biserica lui Hristos, la început, nu pe față, ci în ascuns, poruncind dregătorilor să prindă pe creștini și să ucidă pe cei ce nu cinstesc idolii vechilor credințe păgâne, cu aceasta el crezând că poate să zdrobească, cu totul, credința în Hristos și sfânta lui Biserică, îndepărtând pe creștini din toate dregătoriile împărătești și prigonindu-i pe față, în toate chipurile.
Deci, bătrânul episcop Dorotei, văzând chinuirea cea mare ce se făcea creștinilor, și-a lăsat, iarăși, scaunul Bisericii din Tir, fugind de groaza prigonitorilor și a luat drumul pribegiei, după cuvântul Domnului, care zice: „Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă.” (Matei 10, 23). Ieșind ei, deci, din cetatea sa, a mers în Tracia, dar nici acolo n-a scăpat de idoli, chemându-l, astfel, Dumnezeu la cununa mucenicească. Și a fost prins de dregătorii lui Iulian, în cetatea Diopole, și a suferit multe bătăi, răbdând multe pătimiri. Și și-a dat fericitul său suflet în mâinile lui Hristos Dumnezeu, fiind foarte bătrân de vreme ce avea o sută șapte ani.
El a lăsat felurite scrieri, folositoare creștinilor, în limba grecească și latinească, fiind bărbat desăvârșit în înțelepciunea cea duhovnicească, atât cea dinlăuntru, cât și în cea din afară. El a scris viețile Proorocilor și ale Apostolilor și alte cuvinte și tâlcuiri folositoare. Iar acum, fiind el însuși scris în cartea vieții, petrece împreună cu acei Sfinți, ale căror vieți le-a scris.
Întru această zi, cuvânt din Înţelepciune, pentru învăţătura fiilor
Luati aminte, voi, cu dinadinsul, la cele ce s-au zis, ca să dați învățătură copiilor voștri, din tânără vârstă. Că zice înțeleptul: „Cela ce iubește pe fiul său, varga să nu o cruțe, ci îl pedepsește pe el din tinerețe, ca, la bătrânețile lui, să aibă odihnă.” Iar de nu-l vei pedepsi pe el din tinerețe, apoi, îndărătnicindu-se, nu se va supune ție. Că se zice, la întâia Carte a împăraților așa: „A fost în Ierusalim un oarecare preot, anume Eli, smerit și blând, plăcut lui Dumnezeu, la tot lucrul bun. Și acesta avea doi fii și văzându-i pe ei că umblă rău, nu-i certa, nici nu-i oprea, nici nu-i învăța să se teamă de Dumnezeu, și nu-i pedepsea cu toiagul, ci îi lăsa pe ei în voia lor, iar ei, în nebunie și nepedepsire fiind, făceau toate răutățile. Deci, a zis Dumnezeu, lui Eli, tatăl lor: „De vreme ce nu ai învățat pe fii tăi, vor muri ei de sabie. Și tu însuți și toată casa ta va pieri acum, pentru fiii tăi, pentru că nu i-ai învățat pe ei să se teamă de Dumnezeu.” Că, măcar că a fost mulți ani preot în Israil și după plăcerea lui Dumnezeu a viețuit, însă, de vreme ce de fiii săi nu s-a îngrijit, pentru aceea rău a pierit.
Auzit-ați, oare, fraților, cum a făcut Dumnezeu lui Eli în Legea Veche? Dar ce vom pătimi noi, cei ce suntem în Legea Nouă, dacă nu vom învăța pe fiii noștri, spre bine? Pentru aceasta și Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Cel ce nu-și învață pe fiii săi, să fie înțelepți, acela, mai amar decât tâlharii, se va osândi, că tâlharul omoară trupul, iar acela, sufletul.” Însă, voi, fraților și fiilor iubiți, învățați pe fiii voștri din tinerete, la toată legea lui Dumnezeu și la obiceiul cel bun ca, primind frica Domnului, să nu vă întristeze pe voi la bătrânețile voastre. Iar, de nu te-ar asculta fiii răi, apoi să nu cruți varga ta.
Fraților, învățați pe fiii voștri să se teamă de Dumnezeu și să părăsească obieceiurile cele rele, ca să nu pieriți rău. Și voi, preoții, învățați pe fiii voștri, cei duhovnicesti, legându-i prin canoane. Că, dacă voi nu-i veți lega aici, apoi, vă așteaptă pe voi legăturile cele nedezlegate. Iar, pe copiii voștri să-i învățați, pedepsindu-i nu numai prin cuvânt, ci și cu toiagul, ca, acum, să nu pătimiți rușine de la oameni, pentru dânșii, iar în veacul ce va să fie, osânda, dimpreună cu dânșii. Dar aceasta nu numai preoților se cade, ci și tuturor creștinilor, ca, adică, să-și învețe pe fiii lor spre bine.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie cel Mare, despre moarte
Fraților, să ne temem de moarte și să ne înfricoșăm. Să ne temem și de focul gheenei, că veșnic este. Să ne temem de foc, că nestins este. Să ne temem de tartar, că n-are parte de bucurie. Să ne temem de întuneric, că nu se împărtășește de lumină. Să ne temem de viermi, că fără de moarte sunt. Să ne temem de îngerii cei de la judecată, ca nemilostivi sunt. Vai și amar mie, că Tu Doamne grăiești cu tărie, iar eu nu Te aud, când îmi vorbești mie. O, suflete, depărtează-te de la toate spurcăciunile și de la toate lucrurile cele rele. Vai mie, că lăcașul Tău l-am spurcat și pe Duhul Sfânt L-am scârbit, Dumnezeule, drepte sunt lucrurile Tale și Judecățile. Că, pentru un păcat mic mă lipsesc și mă despart de desfătarea Raiului și de Împărăția cerurilor și fără de moarte mă voi osândi și, pentru dulceața trupească, focului să mă dau. Dreaptă este judecata Domnului, că mă învață pe mine și eu nu o ascult, îmi aduce mărturii, iar eu le batjocoresc.
Așa vei începe a grăi înaintea morții, cu părere de rău. Drept aceea, fraților, nimic să nu cinstiți decât dragostea. Că mult greșim, în toate zilele, în toate vremile, ceasurile și nopțile. Pentru aceasta, dragoste să avem, că ea acoperă mulțime de păcate. Că vom folosi, fiilor, măcar de am dobândi toată lumea, iar mântuitoarea dragoste nu o vom avea? Și ce ar folosi, de ar face cineva o masă mare, ca să ospăteze împărați și domni și ar găti de toate celelalte bunătăți, câte îi trebuie, iar bucatele n-ar avea sare? Oare s-ar putea să mănânce cineva din masa aceea? Și nu numai că a gătit toate acele bunătăți în zadar, dar se va simți și rușinat, față de cei chemați. Așa, și aici, fraților mei, ce vom spori, ostenindu-ne în deșert, atât de mult, fără de dragoste? Că, fără de dragoste, tot lucrul este necurat. De ar avea cineva feciorie, postire, priveghere, rugăciune, primire de străini sau ar aduce dar lui Dumnezeu și roadele sale la biserică, sau orice altceva de ar face, fără de dragoste, toate ca nimic se arată lui Dumnezeu, că nu are trebuință de ele. Să nu gândești că, fără dragoste, vei face ceva, vreodată. Iar de vei zice: „Nu voiesc să mă împac cu fratele meu, dar pe Hristos îl iubesc”, vei fi un mincinos, căci te arată pe tine Ioan Apostolul, zicând: „Sfârșitul legii este dragostea.” O, ce putere are dragostea cea nebiruită. Și ce putere are dragostea cea nemăsurată. Nimic nu este mai mare, decât dragostea, nici în cer, nici pe pământ. Această sfântă dragoste este începutul faptelor bune. Dragostea este semnul a toată fapta bună. Este sarea tuturor bunătăților. Ea nu se înalță. Este împlinirea legii. Dragostea s-a sălășluit în inima lui Abel. Ea le-a ajutat patriarhilor; drept aceea, au și păzit-o. Tot ea a sălășluit și în profeți. Dragostea l-a făcut, și pe David, lăcaș al Duhului Sfânt. Aceasta, încă și pe Iov l-a întărit. Și ce să grăiesc mai mult? Ea, și pe Fiul lui Dumnezeu, din cer, la noi L-a pogorât. Din dragoste tot lucrul bun s-a făcut. Că prin ea moartea s-a omorât, iadul s-a robit și Adam s-a înnoit. Prin dragoste, una s-au făcut, îngerii cu oamenii. Prin dragoste, Raiul s-a deschis. Pentru dragoste, Împărăția lui Dumnezeu s-a propovăduit. Prin ea, pustietățile s-au prefăcut în niște cetăți, iar pescarii s-au înțelepțit. Ea munții și peșterile s-au umplut de cântări. Ea a învățat pe bărbați și pe femei, să umble pe calea cea strâmtă și cu greutăți.
Dar, cum să tac despre faptele dragostei, de care și îngerii se minunează? Dragostea, de care și îngerii se minunează? Dragostea este aducătoarea a tot lucrul cel bun. Fericit este omul, care a aflat dragostea cea adevărată și nefățarnică, precum a zis Stăpânul, că mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca, adică, cineva să-și pună sufletul său pentru aproapele. Pe această dragoste, având-o Pavel Apostolul, a zis: „Dragostea nu face rău aproapelui, nu răsplătește nimănui, rău pentru rău, nici clevetire pentru clevetire.” Deci, pe această dragoste aflând-o, pe nici unul nu-l vei trece cu vederea, nici nu vei învrăjbi, nici nu vei cârti, nici nu vei urî pe fratele tău, cândva. Și vei iubi, nu numai pe cei care te iubesc, ci și pe cei ce te urăsc pe tine. Această dragoste sfântă, având-o întâiul Mucenic Ștefan, pentru cei ce-l ucideau cu pietre, se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” Fericit este omul, acela, care, mai întâi, de toate, o are pe ea, că plata lui în fiecare zi crește. Acestuia i s-a pregătit cununa. Pe acesta toți îngerii îl fericesc. De acesta, Dumnezeu, niciodată, nu se desparte, că Dumnezeu dragoste este. Cela ce petrece în dragoste întru Dumnezeu petrece și Dumnezeu întru el. Și, prin dragoste, toate sunt. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
Tot întru această zi, pomenirea Sfinților Mucenici: Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu şi Pamvon
Aceştia pentru Hristos şi pentru credinţa cea întru El, chinuiţi fiind de mai-marele Egiptului cu flămânzirea, cu setea şi cu frigul, lupta muceniciei au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hristofor cel din Roma, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Conon cel din Roma, care, fiind în mare aruncat, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou-Mucenic Marcu cel ce din Hios s-a nevoit la anul 1801.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Doamne ajută!
RispondiElimina