Leonid era un cetățean de vază al Alexandriei și un învățat filosof creștin. El și soția sa aveau șapte copii. Fiul cel mai mare a ajuns curând un cărturar creștin așa de vestit, încât Sfântul Leonid era deseori numit doar „tatăl lui Origen”.
Leonid era un cetățean de vază al Alexandriei și un învățat filosof creștin. El și soția sa aveau șapte copii. Fiul cel mai mare a ajuns curând un cărturar creștin așa de vestit, încât Sfântul Leonid era deseori numit doar „tatăl lui Origen”. Leonid însuși i-a dat strălucitului său fiu primele lecții în învățătura lumească și l-a călăuzit către învățătura Sfintelor Scripturi. Origen a ajuns a cunoaște așa de bine Scriptura, încât la vârsta bărbăției putea să recite lungi pasaje pe de rost. Putea chiar să pună laolaltă versete din Vechiul și Noul Testament pe temeiul unor cuvinte-cheie.
Leonid și soția sa au dat copiilor lor o minunată creștere creștinească, în care „rugăciunea în familie, rânduielile credinței lor și dragostea de Dumnezeu aveau cea mai mare însemnătate.”
Familia aceasta a trăit într-o vreme de mare prigonire a creștinilor, iar când prigoana era mai intensă, Leonid a fost prins din porunca lui Letie, ighemonul Egiptului. Curând a fost limpede că va suferi mucenicia.
Origen, care avea atunci doar șaptesprezece ani, era foarte dornic să se alăture tatălui său întru mucenicia pentru Hristos. Însă mama lui nu a putut îndura să-și piardă și soțul, și fiul întâi-născut. Ea s-a gândit la o cale neobișnuită de a-l opri să se alăture tatălui său: i-a încuiat toate hainele și astfel l-a oprit să plece de acasă.
Pe când Leonid se afla în temniță, Origen i-a scris o mișcătoare scrisoare, îndemnându-l să primească mucenicia cu bucurie. El i-a mai spus: „Ai grijă, stăpâne, ca nu cumva de dragul nostru să-ți schimbi gândul”.
Sfântul Leonid a fost decapitat în anul 202. Nu numai că statul l-a executat, ci i-a confiscat și toate proprietățile și averile, lăsându-i soția și copiii în mare sărăcie. Dar ei erau bogați prin amintirea bunului lor soț și tată, care-și dăduse viața vitejește pentru Iisus Hristos, și se socoteau fericiți să fie soția și fiii unui mucenic.
Nessun commento:
Posta un commento