domenica 12 luglio 2015

Canon de rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria la pomenirea cinstitei sale icoane, cea numită „Prodromiţa”, de la Muntele Athos (1)

Troparul Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria la pomenirea cinstitei sale icoane, cea numită „Prodromiţa”, de la Muntele Athos, glasul 1:

Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii icoanei tale cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, Ceea ce eşti Una Binecuvântată.

Troparul Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, glasul 1:

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Bucură-te, Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi Binecuvântat este Rodul pântecelui tău; că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Pe voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară, îneacă-i în adâncul nepătimirii, Te rog. Pentru ca să cântăm Ţie cântare de biruinţă, ca într-o alăută întru omorârea trupului.

Stih: Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dă-mi dar cuvântului, Fecioară, ca să încep a lăuda slăvitele minuni ale preastrălucitei tale icoane cu luminată cunoştinţă, Stăpână, de Dumnezeu Dăruită.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Veniţi împreună cu mine, mulţimea monahilor şi degrab alergaţi, ca cerbul cel însetat spre izvoarele apelor, ca să aducem laudă şi împreună să cântăm dumnezeieştii icoane cântare de biruinţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

A lăuda cu dreaptă cuviinţă şi cu cântări de laudă a încununa preacinstită icoana ta, nu este cu putinţă, Preanevinovată. Pentru aceea, în loc de cuvinte mari, primeşte credinţa noastră mică şi iartă pe robii tăi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Având pe Vistierul înţelepciunii, Care Se supune ca un Fiu Preaînţelept rugăciunilor tale, ca Maicii celei Iubite, picură o picătură de dar dumnezeiesc, Fecioară Preacurată, în inimile noastre, ca să putem lăuda sfântă icoana ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Slava pământenilor, Preaîncuviinţată Fecioară, Ceea ce ai născut mai presus de fire pe Cuvântul Tatălui, învredniceşte de dumnezeiasca mărire pe cei ce după cuviinţă cinstesc sfântă icoana ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Împăraţii pământului, mai marii şi judecătorii poporului, patriarhii, arhiereii şi toate popoarele văzând, Preacurată, sfânt locaşul acesta şi minunată icoana ta, pe tine te preaslăvesc, minunea ta o vestesc şi acest locaş îl fericesc.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Cel Ce eşti mai presus decât toată începătoria, de voie Te-ai pogorât din înălţime pe pământ şi firea omenească cea smerită ai înălţat-o din iadul cel mai de jos. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Stih: Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie.

Cel Ce eşti mai presus decât toată începătoria, de voie Te-ai pogorât din înălţime pe pământ şi firea omenească cea smerită ai înălţat-o din iadul cel mai de jos. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Icoana ta cea preaslăvită văzând-o, Preacurată, poporul cel binecredincios al pământului românesc, strălucind ca un nor înfulgerat, se întreba, zicând: ce minune înfricoşătoare, ce taină ne aşteptată este aceasta, fraţilor?

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vestea minunilor sfintei tale icoane s-a împrăştiat în tot pământul. Pentru aceasta, Fecioară, toţi împreună, popoarele şi seminţiile aleargă şi căzând, se închină ei cu multă evlavie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca şi un nor luminos şi strălucitor se acoperă acest sfânt locaş prin sfântă icoana ta; şi tu luminezi ochii sufletelor noastre, cei ce sunt întunecaţi cu întuneric de păcate.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Uşă a milostivirii fiind tu, Marie şi Bună Păzitoare a acestui sfânt locaş, uşa mântuirii deschide-o nouă şi ne dă ca în viitor să vieţuim în fapte cuvioase şi în petrecere curată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Precum sunt ochii în mâinile stăpânei sale, aşa şi ochii noştri în mâinile tale, o, sfântă icoană, minune dumnezeiască zugrăvită.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca un fulger prealuminat, preacinstită icoana ta, în mijlocul poporului fără încetare strălucind, a îndemnat pe cei ce priveau să strige ţie, Binecuvântată Fecioară: mari sunt minunile tale.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Sfatul cel neurmat şi dumnezeiesc al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, proorocul Avacum avându-l în minte a strigat: Slavă puterii Tale, Doamne .

Stih: Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie.

Sfatul cel neurmat şi dumnezeiesc al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, proorocul Avacum avându-l în minte a strigat: Slavă puterii Tale, Doamne .

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca o scară ce duce la ceruri, având noi, Preacurată, cinstită icoana ta, în acest sfinţit locaş astăzi ne-am adunat noi toţi, nevrednicii robii tăi, ca să prăznuim împreună arătarea ei în lume. Pe noi, aceştia, mântuieşte-ne, Preamilostivă Doamnă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Precum ai dat biruinţă dreptcredincioşilor mai înainte asupra vrăjmaşilor şi luptătorilor împotriva icoanelor, aşa şi pe noi robii tăi, Dumnezeiască Mireasă, întrarmează-ne cu putere asupra a trei vrăjmaşi: împotriva trupului, a lumii şi a diavolului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fii cu noi robii tăi totdeauna, o, preastrălucită icoană şi nu te depărta de turma ta niciodată; căci pe tine te avem lumină, viaţă şi apărătoare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Miluieşte, Miluitoarea lumii, miluieşte sfânt locaşul acesta de cutremur şi de orice necaz ce ar veni asupră-ne, din pricina nenumăratelor noastre păcate. Că tu eşti Păzitoarea noastră, Stăpână.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fiind tu Dumnezeiescul Cleşte al Focului Celui Nematerialnic, ca un foc scânteietor se arată icoana ta, arzând cu totul materia patimilor noastre. Izbăveşte-ne, dar, Stăpână, de focul cel veşnic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Învredniceşte-mă, Stăpână, a vedea sfântă icoana ta, blândă şi veselă la faţă, în ceasul morţii mele, dându-mi dezlegare de greşeli şi sufletului mântuire.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Acum Mă voi scula după proorocie, a zis Dumnezeu; acum Mă voi preaslăvi; acum Mă voi înălţa, luând din Fecioară pe cel căzut şi la lumina cea minunată a Dumnezeirii Mele îl voi înălţa.

Stih: Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie.

Acum Mă voi scula după proorocie, a zis Dumnezeu; acum Mă voi preaslăvi; acum Mă voi înălţa, luând din Fecioară pe cel căzut şi la lumina cea minunată a Dumnezeirii Mele îl voi înălţa.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O, cât de înfrumuseţată, cât de strălucită şi ca un soare se vede preasfântă icoana ta, strălucind, prin bogatul ei dar cel de raze purtător, peste toţi care se închină ei cu umilinţa sufletului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toată această frăţime de tine adunată a românilor de pretutindenea, cu fierbinte dragoste a primit slăvită şi minunată icoana ta, Fecioară. Asemenea şi noi şi toţi urmaşii noştri, cu credinţă neclintită, cu inimi învăpăiate, o primim şi îi slujim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca o Maică Milostivă eşti pentru acest smerit locaş, veselindu-ne pe toţi prin sfântă icoana ta cea cu minune zugrăvită. Pentru aceea, arată-te Milostivă spre noi şi ne învredniceşte a face voia Fiului tău, Iisus Mântuitorul nostru.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cum vom lăuda fapta minunată a acestei femei cuvioase, căreia, arătându-te în vis, i-ai poruncit ca degrab să alerge acolo unde s-a zugrăvit dumnezeiescul tău chip cu minune şi căzând înaintea ei, să i se închine, ceea ce n-a întârziat a împlini.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe toţi dreptcredincioşii creştini, care aleargă la sfântă biserica aceasta, Stăpână, aducând daruri ţie, Preacurată, miluieşte-i, Stăpână, cu bogate daruri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe întreg binecredinciosul tău popor, care cu evlavie din locuri depărtate aleargă către sfântă icoana ta, binecuvintează-l, Stăpână şi toată casa lor fereşte-o de toate relele întâmplări.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Venit-am în adâncurile măririi şi m-a înecat viforul păcatelor mele celor multe. Dar Tu, ca un Dumnezeu, scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

Stih: Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie.

Venit-am în adâncurile măririi şi m-a înecat viforul păcatelor mele celor multe. Dar Tu, ca un Dumnezeu, scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arhanghelii şi Îngerii, Heruvimii şi Serafimii, Începătoriile şi Domniile, Stăpâniile şi Scaunele şi toate celelalte puteri laudă, Fecioară, sfântă icoana ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Caută, Doamnă, din cer spre turma ta aceasta, care pururea te cinsteşte şi linişteşte furtuna cea pornită asupra noastră, a ispitelor şi a necazurilor, prin darul sfintei tale icoane.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rănindu-mă cu săgeţile răutăţilor şi plin fiind de cumplite răni, tămăduieşte-mă, Preanevinovată, cu darul sfintei tale icoane, căreia cu evlavie mă închin şi o sărut.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Uşa pocăinţei deschide-o mie, de Dumnezeu Născătoare, ca prin mijlocirea ta să deschid uşile Raiului. Căci tu eşti Uşa celor ce se mântuiesc şi Păzitoarea şi Întărirea turmei tale acesteia.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nedepărtându-Se de Sânurile Părinteşti, Dumnezeul tuturor a fost ţinut în fecioreştile tale braţe, Maică fără de prihană, gătind odihnă şi toate bunătăţile tuturor celor ce se închină preasfintei tale icoane.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tărie eşti şi Sprijin şi Păzitoare robilor tăi tu, Fecioară, Ceea ce nu ştii de nuntă. Zid Nesurpat în faţa vrăjmaşului, care ne izbăveşti de necazuri şi de primejdii şi porneşti spre fugă taberele vrăjmaşului, prin razele cele de foc purtătoare ale cinstitei tale icoane.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

Chipului tău, Preacurată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ne închinăm credincioşii, cinstindu-l după vrednicie; căci ne păzeşti şi ne izbăveşti din ispite şi din toate relele întâmplări. Pentru aceea, mulţumind, grăim ţie: Bucură-te, Fecioară, Nădejdea şi Slava creştinilor.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca întru o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie.

Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca întru o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arată-ne acum nouă, păcătoşilor, milele tale cele de demult, Stăpână, pe care noi le ştim după psalmist; iar părinţii noştri cu adevărat le-au văzut, ca să putem povesti şi noi altora slăvirile sfintei tale icoane.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Locaşul tău, Fecioară, Rai se vede astăzi având lemn de viaţă pe icoana frumuseţii tale, cu dumnezeiască minune zugrăvită, pe care toţi cu bucurie, cu dragoste şi cu bună cucernicie o sărutăm, printr-însa mântuindu-ne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Lăudăm cu multă cucernicie sfântă icoana ta, Preacurată şi intrând în sfânt locaşul tău dumnezeiască veselie şi sănătate primim toţi, Mireasă a lui Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Icoana ta, Fecioară, cu minune zugrăvită, ai dăruit-o turmei tale, mângâiere sufletească întru necazuri şi întru primejdii păzitoare, tuturor celor ce locuiesc în acest sfinţit locaş.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Seara şi dimineaţa şi în miezul zilei, în noapte şi în miezul nopţii, în toată vremea şi în tot ceasul, ne rugăm ţie cu lacrimi şi cu suspinuri, cinstind icoana ta şi cu frică o sărutăm. Pentru aceasta, nu ne lăsa pe noi, Stăpână.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Turma ta strigă către tine, dacă tu nu vei păzi cetatea noastră, după cum cântă David, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte. Pentru aceasta, păzeşte-ne, Stăpână, sub acoperământul aripilor icoanei tale, Fecioară.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

În văpaie de foc stau Ţie înainte Heruvimii şi Serafimii, Doamne şi toată zidirea cântare frumoasă cântă Ţie: Lăudaţi-L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie.

În văpaie de foc stau Ţie înainte Heruvimii şi Serafimii, Doamne şi toată zidirea cântare frumoasă cântă Ţie: Lăudaţi-L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Când a sosit, Stăpână, preasfântă icoana ta, toată mulţimea turmei tale a alergat cu nespusă bucurie spre întâmpinarea ei, pe care cu dulci cântări în biserică au adus-o.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ipostatică viaţă ai născut, Fecioară, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Pe Acela ca pe un Bun, Preacurată, roagă-L ca să ne scrie în cartea vieţii pe noi cei care cu dragoste cinstim sfântă icoana ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rupe zapisul fărădelegilor mele, Dumnezeiască Mireasă, Ceea ce ai născut Bucuria lumii şi umple de dar sufletul meu, ca să cânt ţie bucurându-mă: Bucură-te, Scăparea neamului nostru.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Icoana ta, Stăpână, celor ce în Sfântul Munte Atos locuiesc, s-a arătat liman de mântuire şi tămăduire de tot felul de boli. Pentru aceasta, pururea slăvim mila şi puterea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Locaşul tău, Stăpână, se curăţeşte prin strălucirile tale şi se împodobeşte prin dumnezeieşti cântări, învistierindu-se cu dumnezeiasca ta icoană; iar dumnezeiescul tău staul prin darul tău cel mare se arată cer gândit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Lăudămu-te pe tine, Frumuseţea lui Iacov, de Dumnezeu Dăruită. Bucură-te, Slava îngerilor; Bucură-te, Mântuirea celor muritori. Bucură-te, Scularea lui Adam; Bucură-te, Izbăvirea Evei. Bucură-te, prin care această chinovie românească este păzită de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi.

La Cântarea a 9-a:

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Preacurata Fecioara Maria, una de Dumnezeu Născătoare.

Irmosul:

Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi te slăvim.

Stih: Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie.

Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi te slăvim.

Stih: Măreşte, suflete al meu, icoana Preafintei Fecioare, cea de lumina purtătoare.

Nectar de milostivire, Stăpână, ne-ai izvorât nouă, prin ivirea sfintei tale icoane, de unde curg râuri dulci şi veselitoare, fântâni preacurate şi pâraie de viaţă purtătoare, din care, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, pe mine, cel ce mă închin ei cu credinţă, adapă-mă, Preacurată.

Stih: Măreşte, suflete al meu, sfânta icoană cea de minuni făcătoare a Preabinecuvântatei Stăpâne.

Icoana ta, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, este ca un noian de bunătăţi şi a toată desfătarea, sufletelor îndulcire, trupurilor alinare şi străină privire a darurilor tale, întru tot Binecuvântată, Marie Prealăudată.

Stih: Măreşte, suflete al meu, sfânta icoană cea în chip de soare a pururea Fecioarei.

Frumos Acoperământ te-am dobândit pe tine, Fecioară Mult Milostivă, cei ce locuim în acest sfinţit locaş; deci, deschide-ne nouă, prin cheile bunătăţii tale, uşa milostivirii Fiului tău şi Dumnezeului nostru, deschide-ne, Stăpână şi uşa Împărăţiei celei de sus.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe dumnezeieştile feţe, a Maicii şi a Fiului, Singure Închipuite.

O, frumuseţe nespusă! O, dulceaţă îmbătătoare a icoanei tale, Preacurată Fecioară! De acestea vreau să mă satur şi să mă fac propovăduitor adevărat al acestora, ca să grăiesc ţie: miluieşte-mă! Miluieşte-mă, Stăpână, că tu eşti mântuirea tuturor.

Stih: Măreşte, suflete al meu, sfânta icoană cea de boli vindecătoare şi de ispite izbăvitoare.

N-a pierit nimeni, Curată Stăpână, Maica lui Dumnezeu, din cei ce aveau spre tine nădejdea bunei credinţe, decât numai cei ce din zavistie s-au lepădat ca să nu se închine vederii chipului tău.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Fecioara Maică, Slava îngerilor şi Acoperământul oamenilor.

Împarte, Fecioară, bogăţia darului tău celor ce cu bună cucernicie slăvesc sfântă icoana ta, dăruindu-le pace în toată viaţa lor, îmbelşugare de bunătăţi, mântuire sufletelor şi Împărăţia Cerurilor, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu.

Alte stihuri, glasul al 8-lea:

Stih: Îngerii şi oamenii cinstim, după vrednicie, sfântă icoana ta cea preacurată.

Irmosul:

Străin lucru este mamelor fecioria; străină este şi fecioarelor naşterea de fii. Iar în tine, Născătoare de Dumnezeu, amândouă s-au rânduit. Pentru aceasta, toate seminţiile pământului pe tine neîncetat te fericesc.

Stih: Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie.

Străin lucru este mamelor fecioria; străină este şi fecioarelor naşterea de fii. Iar în tine, Născătoare de Dumnezeu, amândouă s-au rânduit. Pentru aceasta, toate seminţiile pământului pe tine neîncetat te fericesc.

Stih: Îngerii şi oamenii unindu-ne, într-un glas să lăudăm pe Maica pururea Fecioară.

Avându-te pe tine Mărire şi de obşte Fericire, de Dumnezeu Născătoare, toţi, cei ce te cinstim pe tine şi cu credinţă apropiindu-ne de sfântă icoana ta, cu evlavie ne închinăm şi cu frică o sărutăm. Izbăveşte-ne pe toţi de necinstea cea viitoare şi învredniceşte-ne de slava şi desfătarea cea veşnică, în locaşurile drepţilor.

Stih: Toţi să alergăm către icoana Uneia Dumnezeieştii Maici şi căzând înaintea ei, cu frică să cerem milă.

Râu de dulceţuri şi izvor de desfătări, Maică Cerească şi miere din piatră izvorâtă, îmbelşugare de veşnice daruri dobândind sfântă icoana ta, Fecioară, cei ce locuim în sfânt locaşul acesta, cu mulţumire închinându-i-ne, slăvim pe Fiul tău, te lăudăm pe tine şi cinstim icoana ta cea de minuni făcătoare.

Stih: Mireasă cea mai Frumoasă între femei, acoperă-ne cu harul tău de sus pe noi, cântăreţii tăi.

Lumină eşti celor întunecaţi şi liman neînviforat, Fecioară, celor ce se învăluiesc în viforul acestei vieţi şi sunt înconjuraţi de năvălirile ispitelor, că preacinstita ta icoană ai dăruit-o spre scăpare tuturor celor ce, cu dreaptă credinţă şi cu cucernicie închinându-se, o sărută.

Stih: Maica lui Dumnezeu, Fecioară fără prihană ocroteşte-ne, acoperă-ne şi ne apără de toate ispitele.

Ţie, Preacurată Fecioară, cu evlavie îţi grăim: Bucură-te, fiica Părintelui Celui veşnic, Maica Fiului Întrupat şi Mireasa Preasfântului Duh; căci tu eşti lauda îngerilor, ţie îţi cântă adunarea oamenilor, cerul şi pământul, marea şi văzduhul, adâncurile şi toate tăriile binecuvintează cu cuviinţă preacinstit numele tău.

În loc de Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stih: Preasfintei Treimi, Tatălui şi Cuvântului şi Duhului ne închinăm, Ceea Ce din nefiinţă toate le-a făcut.

Treime fără de început, Părinte şi Fiule şi Duhule Preasfinte, pe cei ce dumnezeieşte Te laudă, acoperă-i şi-i păzeşte, cu solirile Preacuratei Fecioarei de Dumnezeu Născătoare. De toată nevoia şi reaua întâmplare păzeşte pe cei ce cinstesc şi se închină sfintei icoanei sale cu credinţă.

În loc de Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Stih: Împărăteasa tuturor, de Dumnezeu Născătoare, Maică Preaînălţată, pe cei ce cu cununi de laudă împodobesc sfântă icoana ta, izbăveşte-i de toată vătămarea.

O, Prealăudată Maică, Ceea ce ai născut Izvorul Mântuirii şi al faptelor celor îmbunătăţite, pe Hristos Dumnezeu, ceea ce te-ai arătat râu cu adevărat de bunătăţi, pe cei ce din tot sufletul cinstesc şi se închină preasfintei icoanei tale în tot locul, izbăveşte-i de gheenă şi să dobândească mântuire învredniceşte-i.

Catavasie:

Tot neamul pământesc să salte, cu Duhul fiind luminat, şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să cânte: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, curată, pururea Fecioară.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu taină...

Să se bucure cerul şi pământul să se veselească; căci cea mai presus decât îngerii, Fecioara astăzi, pe pământ, cheamă tot neamul omenesc şi îngeresc la dumnezeiasca prăznuire a cinstitului chip al ei şi al Fiului său. Acest chip ne dăruieşte nouă toate cele de folos şi tot felul de tămăduiri. Pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu bucurie cântăm ţie: Slavă venirii tale în chipul tău, Curată, ceea ce cu adevărat ai lucrat minune preaslăvită.

Nessun commento:

Posta un commento