Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1, glasul al 4-lea
Irmosul:
Adâncul Mării Roşii, cu picioare neudate trecându-l pedestru Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit.
Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cunună strălucitoare împodobindu-te mai mult decât cu aurul, mucenice şi cu frumuseţile muceniciei strălucind tu, stai înaintea Stăpânului, rugându-te pentru noi, cei ce te cinstim, vrednicule de laudă.
Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Rănit ai fost de dorul cel preadulce al Ziditorului, mucenice şi desfătările vieţii trecându-le cu vederea, toată înclinarea inimii tale ai dat-o cu multă osârdie Celui Dorit, Sfinte mucenice Hrisant.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu credinţa împlătoşându-te, ai doborât pe vicleanul cel meşteşugăreţ, care a năvălit asupra ta cu amăgirile dezmierdării femeieşti şi te-ai făcut vas cinstit al curăţiei, Mucenice Hrisant.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel neapropiat cu firea cea dumnezeiască, apropiat S-a arătat mie, trup luând din tine, Fecioară. După care Sfânta Muceniţă Daria dorind, cu răbdare a pătimit şi s-a adus Lui ca o mireasă.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti pururea scăparea şi întărirea mea, Doamne.
Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Aur încercat în focul chinurilor te-ai arătat Sfinte Hrisant, purtând pecetea patimilor celor împărăteşti.
Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Părăsind bârfirea ritorilor, ai fost vânat, Mucenice Hrisant, cu laţurile ucenicilor Celui Ce prealuminat te-a înţelepţit pe tine.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dorirea trupului părăsind, te-ai supus Celui Dorit de tine, Care te-a adus mireasă lui Hristos, prin cinstita credinţă, Preaînţeleaptă Muceniţă Daria.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Din pântecele tău cel Fecioresc, născându-Se Iisus cu Trupul, Preacurată Şi-a logodit Sieşi mireasă curată pe Sfânta Muceniţa Daria.
Irmosul:
Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti pururea scăparea şi întărirea mea, Doamne.
Cântarea a 4-a
Irmosul:
Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: slavă puterii Tale, Doamne!
Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcliile Duhului strălucind întru inima ta cea curată, te-a făcut cu totul lumină, pe tine, Celui Care cu osârdie strigai fără încetare: Slavă Puterii Tale, Doamne!
Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu nestricăcioasa haină a dumnezeiescului har, ţesută de sus, te-a îmbrăcat Ziditorul, pe tine, Cel Ce ţi-ai păzit fără de prihană trupul şi ca pe un biruitor te-a încununat pe tine.
Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu inimă vitează ai scuturat dulceţile trupului, îndulcindu-te de frumuseţea cea dumnezeiascăcea neasemuită şi bucurându-te, ai străbătut în calea muceniciei tale, Sfinte Mucenice Hrisant.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Părtaşă făcându-te unirii celei îndumnezeitoare, purtătoare de chinuri, te-ai îndumnezeit şi întru cămările cele cereşti te-ai sălăşluit, ca o mireasă neprihănită a Stăpânului zidirii, Sfântă Muceniţă Daria.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Păzindu-te pe tine, Fecioară, ca şi mai înainte de naştere şi după naştere, Curată, din tine S-a Întrupat Cel Necuprins cu mintea, Care şi-a adus Sieşi mireasă pe Muceniţa Daria.
Cântarea a 5-a
Irmosul:
Tu, Doamne, lumina mea, în lume ai venit, lumina cea sfântă, care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ridicându-ţi mintea mai presus decât cele materialnice, purtătorule de chinuri şi legându-te, ai dezlegat răutatea vrăjmaşului, fericite.
Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndrăgostit de curăţie fiind, preasfinţite, dragostea cea aprinsă a fecioarei ai îndrumat-o către Domnul, prealăudate.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Văzând că tiranul este sfâşiat şi în picioare este călcat, cu cuget vesel slăveai pe Stăpânul, preafericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cine poate să tâlcuiască Taina ta, o, Preacurată? Căci ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, îndoit în fire, mai presus de cuget.
Cântarea a 6-a
Irmosul:
Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica cea curăţită de sângele demonilor cu Sângele Cel curs din coasta Ta.
Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Închis în temniţa cea preaîntunecată şi lăudând pe Stăpânul tuturor, preafericite, lumina cea din cer înconjurându-te, te-a luminat cu totul, Sfinte Hrisant.
Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine, cel împodobit cu cinstita mucenicie, dobândindu-te Roma ca pe o stea aurită, mucenice, se înfrumuseţează cu luptele tale şi cu minunile tale cele dumnezeieşti, Mucenice Hrisant.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Frumoasă, preaîmpodobită şi preaaleasă arătându-te, Sfântă Muceniţă Daria, prin suferinţele de tot felul ale trupului tău te-ai făcut mireasă Cuvântului Celui Preafrumos, fecioară.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca pe un Prunc Tânăr Te-a născut Fecioara pe Tine, Cuvântul Cel mai înainte de veci, după Care dorind fecioarele, pe urma ei s-au adus Ţie ca nişte mirese Împăratului tuturor.
Irmosul:
Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica cea curăţită de sângele demonilor cu Sângele Cel curs din coasta Ta.
CONDAC, glasul al 2-lea
Podobie: Căutând cele de sus...
Luminători luminoşi arătându-vă, dumnezeieştilor şi Sfinţilor Mucenici Hrisant şi Daria, cu lumina minunilor voastre străluciţi toată făptura, risipind pururea noaptea cea adâncă a neputinţelor; rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
În cuptorul din Babilon, tinerii lui Avraam, fiind aprinşi de dorul dreptei credinţe mai mult decât de văpaia focului, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne!
Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Floare cu chip de aur a mucenicilor te-ai făcut, că ai adus la Hristos mulţime de pătimitori, cu dumnezeieştile tale cuvinte şi minuni, de Dumnezeu insuflate. Împreună cu aceştia cu credinţă te fericim acum pe tine, mucenice.
Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În groapa cea plină de noroi, gol fiind închis, prealăudate, cu strălucirea cea plină de lumină a bunei miresme celei dumnezeieşti te-a luminat pe tine Iisus. Pe Care, cu inimă curată, preaînţelepţeşte L-ai iubit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiară păzitoare a fecioriei tale, care să oprească, cu adevărat, vătămarea care ţi-ar fi putut veni de la păgâni, ţi-a trimis Hristos ţie, prealăudată, care cântai: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel ce este necuprins cu fiinţa cea dumnezeiască, cuprinzându-Se cu trupul în sânurile tale, S-a făcut, Fecioară, ca şi noi. Binecuvântată eşti tu între femei, Preacurată Stăpână.
Cântarea a 8-a
Irmos:
Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a închis; şi puterea focului au stins-o, cu fapta cea bună încingându-se, tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu tăria gândului împotrivindu-te celui deşert la minte, fericite, ai răbdat strujirile trupului, iar pârjolit cu făclii fiind nu te-ai ars, Mucenice Hrisant, ci, împreună cu tinerii, cântai: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Împodobindu-te cu înţelepciunea lui Hristos, ai veştejit trufia celor neînţelepţi şi ai ruşinat mintea cea trufaşă a celui ce a amăgit pe Eva, făcând neputincioasă arma lui şi cu evlavie, înţelepte, ai adus-o pe ea mireasă lui Dumnezeu, prin credinţă.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu unirea sufletească fugind de unirea cea trupească, pătimitorilor, odoare curate ale Atotţiitorului v-aţi arătat şi v-aţi adus pe voi înşivă în Biserica cea Cerească, lui Hristos, strigând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Prin voirea lui Dumnezeu biruind patimile trupului, Sfinţii Mucenici Hrisant şi Daria focul chinurilor l-au stins cu Roua Duhului; şi au dobândit cununile vieţii, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca pe un trandafir în mijlocul spinilor vieţii aflându-te pe tine Dumnezeu, Preacurată, S-a sălăşluit în pântecele tău cel preacurat şi fără prihană; şi de tainică bună mireasmă a umplut lumea care striga: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a închis; şi puterea focului au stins-o, cu fapta cea bună încingându-se, tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Cântarea a 9-a
Irmosul:
Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat Fecioară, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.
Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Oştire dumnezeiască s-a adăugat ţie, celui ce grăiai în chip sfinţit cele dumnezeieşti, fiind izbăvită de înşelăciunea cea urâtă şi prin sabie jertfă curată s-a adus Celui Ce ca un Miel S-a junghiat pentru noi, mucenice.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
În mijlocul fiarelor ca nişte mieluşei v-aţi arătat, purtătorilor de chinuri, propovăduind Întruparea cea dumnezeiască a Celui Ce S-a smerit până la sânge şi prin dureri aţi moştenit dumnezeieşte odihna cea fără de durere.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Astăzi cetatea Romei cheamă toate cetăţile şi ţările să prăznuiască cu veselie chinurile şi luptele voastre cele dumnezeieşti, punându-vă înainte ca pe o desfătare nematerialnică, sfinţilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Către nemărginita mărire v-aţi ridicat, Sfinţilor Mucenici Hrisant şi Daria şi staţi ca împreună purtători de cunună înaintea Cuvântului Celui Atotţiitor, rugându-vă pentru noi, cei ce vă fericim pe voi pururea.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cugetul şi inima se înspăimântă căutând să înţeleagă naşterea ta cea de neînţeles, Fecioară. Că pe Dumnezeu Cuvântul în pântece L-ai purtat, pe Cel Ce prin tine mântuieşte din toată nevoia pe cei ce te cinstesc pe tine.
Irmosul:
Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat Fecioară, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei...
Frumuseţea cea preaaleasă ai dorit-o şi frumuseţile cele văzute le-ai trecut cu vederea şi prin cuvintele tale cele de aur ai adus la Hristos, Sfinte Mucenice Hrisant, Fericite, pe Sfânta Daria cea mărită, care a răbdat chinuiri şi pe tirani i-a ruşinat. Cu care, împreună, adu-ţi aminte de noi toţi, cei ce săvârşim cu credinţă pomenirea voastră.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei...
Ca o Viţă nelucrată ne-ai crescut nouă Strugurele Cel Preafrumos, Care ne izvorăşte vinul mântuirii, cel ce veseleşte sufletele tuturor şi trupurile. Pentru aceasta, fericindu-te pururea pe tine, ca pe o pricinuitoare a bunătăţilor, împreună cu îngerul îţi strigăm: Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har!
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei...
Moarte de ocară ai răbdat, Milostive, prin Răstignirea Ta de bunăvoie, pe care văzând-o Ceea ce Te-a născut pe Tine, rănită fiind, grăia: vai mie, Fiule! Ce Taină nemaivăzută este aceasta? Cu ale cărei rugăciuni, pentru adâncul milostivirii Tale, milostiveşte-Te şi mântuieşte lumea, Cel Ce ridici păcatul lumii.
Nessun commento:
Posta un commento