Acest preacuvios părinte al nostru și mărturisitor, pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane era episcop al Apoloniadei și era nu numai credincios și evlavios și cu totul drept în credința lui, ci și milostiv și plin de dragoste față de oameni, vestit în cunoștințe și în cuvânt.
Fiind silit să se lepede de închinarea la sfintele icoane ale Domnului nostru Iisus Hristos și ale preacuratei Sale Maici, ale sfinților îngeri și ale tuturor sfinților și neplecându-se, a fost condamnat la exilare și supus la chinuri de neîndurat. Din pricina acestora îmbolnăvindu-se cumplit, și-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Nessun commento:
Posta un commento