CUNOASTEREA LUI DUMNEZEU PRIN ORTODOXIE

CUNOASTEREA LUI DUMNEZEU PRIN ORTODOXIE

Dorul sufletului creștinesc mai de a-L cunoaște pe Dumnezeu s-a aratat din vremurile cele mai indepartate. Istoria religiilor, cu documentariile sale arheologice, ne stau ele insesi marturie. Scanteia divina din sufletul omului, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, isi indrepta continuu privirile in necunoscut, spre a-L afla, a-L cunoaste si a-L adora pe Dumnezeu. Constiinta religioasa din sufletul omului, pe care o avea de la creatia divina, il indemna pe acesta sa caute pe Dumnezeu, precum avea sa explice mai tarziu Sfantul Apostol Pavel: "Paganii, cari nu au lege, din fire fac ale legii, acestia neavand lege, isi sunt lor lege, cum arata fapta legii scrisa in inimile lor, prin marturia constiintei lor..." ¹.

Natura universului ce-l inconjura pe om ii umplea sufletul de admiratie, dar fara sa-l poata descoperi si cunoaste pe marele Creator al acestei lumi. Astfel s-a putut petrece marele fenomen, descris cu multa intelepciune de Sfantul Vasile cel Mare, care scria in prima Omilie a Hexaimeronului, despre crearea lumii si a omului in cele sase zile, afirmand: "Universul este invatatura sufletelor rationale si scoala stiintei dumnezeiesti, privelistea fiintelor ce se vad si se misca, calauzeste ca si cu o mana sufletul omului catre contemplarea Celui ce nu se vede" ². Universul este insa prea mare si deosebit in elementele sale, spre a-L putea descoperi pe Creatorul lor. Omul ramane constrans in contemplarea lui Dumnezeu, impins de ceea ce vede in afara, in univers, si de aceea ce simtea ca traieste in sufletul sau si-l rascoleste, precum avea sa conchida mai tarziu marele filozof Kant: "Cerul plin de stele si constiinta morala din om umplu sufletul omului de admiratie" ³.

Recunoasterea esentei spirituale a dumnezeirii, nu putea sa o priceapa omul, nici cu vazul, nici cu ratiunea sa, precum avea sa ne explice Sfantul Grigorie Teologul in cuvantarea a doua despre Dumnezeu, in care arata cum unii oameni au adorat soarele, altii luna, altii multimea stelelor, altii cerul in intregimea lui, atribuindu-le acestora conducerea universului. Altii o atribuiau stihiilor lumii acesteia, care ajuta la sustinerea vietii, precum sunt: pamantul, apa, cerul, focul si altele. Iar altii au adorat cele mai frumoase lucruri pe care le vedeau, - in puterea si frumusetea trupului omenesc, ajungand la plasmuiri ale mainilor omenesti, ca statui si alte inchipuiri, pentru a crea mituri, pe care se sprijineau propriile lor rataciri ⁴. Adevarul acesta il evidentiase si Sfantul Apostol Pavel, cand scria catre Romani: "Si au schimbat oamenii slava lui Dumnezeu Celui nestricacios intru asemanarea chipului omului celui stricacios si al pasarilor si a celor cu patru picioare si al taratoarelor si s-au inchinat si au slujit fapturii, in locul Facatorului, care este binecuvantat..." ⁵.

Dumnezeu, care este duh nevazut, dar iubirea suprema, din iubire pentru omul pe care l-a creat in decursul istoriei omenirii, s-a descoperit spre Sine, in mod treptat, precum ne istoriseste Sfanta Scriptura a Vechiului si a Noului Testament ⁶, precum si Sfanta Traditie ⁷. Sfantul Grigorie Teologul ne istoriseste cum Dumnezeu ca un bun Parinte, cel mai mare pedagog al omenirii si cel mai iscusit medic al omului, l-a scos pe om treptat din intunericul ratacirilor, spre a-l aduce la cunoasterea luminii celei adevarate, la insasi cunoasterea lui Dumnezeu. Cele doua Testamente, infatisate de Sfanta Scriptura, sunt cele doua mari cutremurari ale lumii si ale universului, prima, trecerea de la idololatria pagana la legea Vechiului Testament si a doua, trecerea de la legea Vechiului Testament la Evanghelie, - la Noul Testament. Cutremurarea lumii si a omului in descoperirea divina s-a facut dupa principiile fundamentale ale pedagogiei divine, ale respectarii liberei vointe a omului, prin convingerea sa si prin bunatatea si blandetea lui Dumnezeu. Caci omul nu este o planta ce poate creste fortat, iar ceea ce porneste din libera vointa este mai temeinic si mai trainic ⁸.

Cat de mare deosebire a fost intre religiile idololatre, in care jertfele cu dorintele pacatelor trupesti ajunsesera la un cult religios si monoteismul Vechiului Testament, in care pocainta fata de pacat si dorinta de indreptarea vietii, ajunsese la cunoscutii psalmi ai Proorocului rege David, in care scria cu deplina cainta si dor de indreptare: "Intoarce fata Ta de la pacatele mele, si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinauntrul meu" ⁹. Proorocii Vechiului Testament, pe calea inspiratiei divine, aratau nu numai crearea lumii si pe Creator, ca Proorocul Moise, dar prin Proorocii mari si mici venirea unui Mantuitor, Fiul lui Dumnezeu, pe pamant intre oameni, precum cu amanunte avea sa vesteasca prin profetiile sale marele Prooroc Isaia, supranumit Evanghelistul Vechiului Testament. Insusi Decalogul a fost un mare indrumator religios-moral al omului. Astfel a fost indreptatit Sfantul Apostol Pavel sa scrie ca Legea Vechiului Testament a fost "Calauza spre Hristos, pentru ca sa ne indreptam prin credinta" ¹⁰. Vechiul Testament, completat mai apoi de Noul Testament si de Sfanta Traditie, aveau sa justifice temeiurile biblice ale primului articol din Simbolul nostru de Credinta, prin care marturisim: "Cred intru unul Dumnezeu, Tatal atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor." Explicarea amanuntita o putem urmari in cartea cu "Invatatura de Credinta Crestina Ortodoxa" ¹¹.

La plinirea vremii, precum ne scrie Evanghelistul, omenirea in decursul istoriei, acum aproape doua mii de ani, s-a putut bucura de "Rasaritul cel de sus", prin care aveam sa dobandim "Lumina cunostintei". Bunavestire, a coborarii Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu pe pamant, avea sa fie bucuria omenirii, ca tunetul norilor pentru revarsarea ploii binefacatoare dupa o seceta indelungata, precum graia odinioara marele Varlaam Mitropolitul Moldovei, in Cartea romaneasca de invatatura, la sarbatoarea Blagovesteniilor. Cutremurarea de pamant, dupa Sfantul Grigorie Teologul si tunet ceresc binevestitor, dupa Varlaam al Moldovei, graiau despre acelasi adevar dumnezeiesc.

Caci acum aproape doua mii de ani Sfantul Arhanghel Gavril, cu o ramura de crin in mana, in luna infloririi pomilor, cobora in Nazaratul Galileei, cetatea mugurelui si a florii, la o Fecioara prea curata, din neamul Proorocului rege David, sa-i rosteasca mesajul dumnezeiesc al cerului: "Bucura-te ceea ce esti plina de dar. Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Cerului Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da lui tronul lui David. Duhul Sfant se va pogora peste tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta..." ¹².

Asa se explica frumoasa cantare bisericeasca, ce se canta de credinciosii Bisericii noastre in dimineata sarbatorii Buneivestiri: "Astazi este inceputul mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veacuri. Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face si Gavriil harul bine il vesteste..." ¹³. Insasi cantarea "Lumina Lina a Sfintei mariri" de la Vecernie, una din cele mai vechi cantari crestine ale Bisericii, binevestea in spiritul proorocilo Vechiului Testament, ca dupa "Lumina cea de seara", avea sa vina lumina Fiului lui Dumnezeu, a Sfantului si a Fericitului Iisus Hristos, Cel ce da viata si lumea il slaveste.

Cu evlavioasa si profunda convingere de toate cele rostite de Sfantul Arhanghel Gavriil, Sfanta Fecioara Maria avea sa-si marturiseasca credinta sa inaintea Elisabetei, mama Sfantului Ioan Botezatorul, in casa preotului Zaharia, care umplandu-se si ea de Duhul Sfant, i-a rostit: "Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau. Si de unde mie aceasta, ca sa vina la mine Maica Domnului meu?" ¹⁴. Cu acest prilej a rostit Sfanta Fecioara Maria celebra rugaciune: "Mareste suflete al meu pe Domnul si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mantuitorul meu. Ca a cautat spre smerenia roabei Sale. Ca iata, de acum ma vor ferici toate neamurile.Ca mi-a facut mie marire Cel Puternic si sfant este numele Lui..." ¹⁵.

Toate aceste marturisiri de credinta ale Sfintei Fecioare Maria se rostesc in Biserica noastra, ca stihuri la cantarea a opta a canonului de la Utrenia diminetii, insotite de crestineasca cantare: "Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si esti mai marita fara de asemanare decat Serafimii, carea fara stricaciune spre Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pre tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim..." ¹⁶.

Aceasta cantare se repeta la fiecare text din rugaciunea Macii Domnului, dupa ce Preotul slujitor al Sfantului Altar rosteste, cadind toata Biserica, vestitoarele cuvinte: "Prea Nascatoarea de Dumenzeu si Maica luminii, intru cantari cinstindu-o, sa o marim" ¹⁷. Dupa cum se stie, usile imparatesti ale Sfantului Altar, in toate Bisericile, sunt purtatoare inaintea credinciosilor ale icoanei Buneivestiri, cu Arhanghelul Gavriil binevestitor in fata Maicii Domnului. Deci prin Maica <<Luminii>> avea sa se coboare <<Lumina>> pe pamant.

Si iata ca la timpul potrivit, precum marturisesc Sfintii Evanghelisti, bunavestirea Sfantului Arhanghel Gavriil s-a implinit. Sfanta Fecioara Maria avea sa nasca pe Pruncul Iisus, in cetatea lui David, Betleemul Iudeei, in vremea Cezarului August al imperiului roman, pe cand Quirinus ocarmuia Siria ¹⁸. Pastorii de pe campia Betleemului aveau sa vada stralucirea dumnezeiasca in jurul lor si sa auda graiul ingerului binevestitor, ce li se arata: <<Nu va temeti. Caci iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Ca vi s-a nascut azi Mantuitor, care este Hristos Domnul, in cetatea lui David... Si deodata s-a vazut, impreuna cu ingerul, multime de oaste cereasca, laudind pe Dumnezeu si zicind: <<Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire !>> ¹⁹.

Mesajul divin al ingerilor, cu graiul cerului catre pamant avea sa rasune de aproape doua mii de ani in Biserica crestina, catre Sfarsitul Utreniei, inaintea Sfintei Liturghii, cand Preotul deschizind usile imparatesti ale Sfantului Altar, rosteste cu glas solemn, cu fata catre credinciosi: <<Slava Tie, Celui ce ne-ai aratat noua Lumina>> ²⁰. Iar la strana se repeta cantarea ingerilor deasupra Betleemului: <<Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire>>, cu toate cele ale Doxologiei ²¹. Fiul lui Dumnezeu se intrupa in atmosfera luminoasa, luminata de steaua luminoasa deasupra Betleemului si in cantari despre lumina, pentru ca insusi El era Lumina, precum avea sa rosteasca mai tarziu: <<Eu sunt Lumina lumii>> ²². Lumina, Lumina si Lumina, dar o singura Lumina, un singur Dumnezeu, precum scria Sfantul Grigorie Teologul, cand explica unitatea lui Dumnezeu in cele trei perioade ale Sfintei Treimi ²³. Dupa cum unitatea lucrarii dumnezeirii, ca Lumina, se poate compara cu unitatea dintre soare, raza lui si lumina pe care o revarsa ²⁴.

Asa ne explicam cum la formularea Simbolului de Credinta prin Sinodul intai ecumenic al Sfintilor Parinti, privitoare la dumnezeirea Domnului Iisus Hristos, s-a hotarat marturisirea cunoscuta: <<Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut, Cel ce este de o fiinta cu Tatal, prin carele toate s-au facut>>. Adica precum, prin inspiratia divina, Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, ne-a lasat scris la inceputul Evangheliei sale: <<La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. Aceasta era intru inceput la Dumnezeu. Toate prin El s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din cele ce s-au facut. Intru El era viata si viata era lumina oamenilor. Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o>> ²⁵ . Adevar dumnezeiesc pe care-l ascultam cu cutremurare sufleteasca, din Sfanta Evanghelie dupa Ioan, in noaptea Sfintei invieri, cand toata Biserica este luminata, toti credinciosii poarta lumanarea aprinsa in maini, iar clopotul si toaca, cu glas sarbatoresc deosebit, vestesc Lumina dumnezeiasca si in afara, in vazduhul cerului inconjurator. Dupa cum la aprinderea luminilor, inaintea slujbei Sfintei invieri, Preotul slujitor, din usile imparatesti, se adreseaza credinciosilor cu traditionalele cuvinte: <<Veniti de primiti lumina>> si Biserica se umple de lumina.

Mai departe, tot Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, ne infatiseaza la inaltimea inspiratiei sale divine, adevarul dumnezeiesc, cum Fiul lui Dumnezeu Unul-Nascut, Carele din Tatal s-a nascut mai inainte de toti vecii, s-a intrupat in chip minunat: <<Si Cuvantul s-a facut trup si s-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar>> ²⁶ . Adica cele ce aveau sa marturiseasca Sfintii Parinti in al treilea articol al Simbolului de Credinta: <<Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din ceruri si s-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria si s-a facut om>> ²⁷.

Menirea Domnului Iisus Hristos era de a revarsa lumina dumnezeiasca in sufletul intunecat al omului: <<Cuvantul era lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul ce vine in lume... Si celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere sa se faca fiii lui Dumnezeu>> ²⁸. Domnul Iisus Hristos, Cel intrupat a facut cunoscuta omului dumnezeirea, ca Acela ce facea parte din dumnezeire: <<Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este in sanul Tatalui. Acela L-a facut cunoscut>> ²⁹ . Insasi Teofania, sau aratarea dumnezeirii, in cele trei persoane ale Sfintei Treimi, la Botezul Domnului, in apa Iordanului, a fost primul prilej, la inceputul misiunii Sale, de a face cunoscuta dumnezeirea. Adevarul acesta il canta si Biserica noastra, precum se poate vedea in Mineiul lunii Ianuarie, la sarbatoarea Botezului Domnului. Dupa cum Evanghelistul scrie: "Iar botezindu-se Iisus, indata ce a iesit din apa, iata cerurile I s-au deschis si el a vazut Duhul lui Dumnezeu, pogorindu-se ca un porumbel si venind peste El. Si iata glas din ceruri care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru care am binevoit" ³⁰. Deci Tatal, prin glasul din ceruri, Fiul primind Sfintul Botez, iar Sfintul Duh in chip de porumbel.

Intreaga misiune luminatoare, binefacatoare, tamaduitoare, sfintitoare si mintuitoare a Domnului Hristos, de la Nasterea pina la Jertfa pe Cruce de pe Golgota, culminind cu dumnezeiasca Sa Inviere si Inaltare la ceruri, este infatisata in Ortodoxie precum stim nu numai prin citirea cuprinsului Sfintelor Evanghelii si al Epistolelor apostolice in Biserica, ci si prin cintarile respective ale tuturor imnologiilor bisericesti din Minei, Octoih, Triod si Penticostar si infatisata si prin icoanele picturilor din interior, precum si prin cuprinsul simbolic si mistic-religios al Sfintei Liturghii. De aceea Sfinta Liturghie ocupa locul de cinste al invataturii pentru explicarea credintei crestine ortodoxe ³¹. Caci prin Sfinta Liturghie se desfasoara inaintea sufletelor noastre intregul fir dumnezeiesc al Evangheliei, culminind in jertfa mintuitoare. Asemenea si la infatisarea celorlalte Sfinte Taine ³². Dupa cum, toate articolele Simbolului de Credinta se desfasoara, cu evlavia cuvenita in Biserica, inaintea tuturor credinciosilor, in lumina istorisirii Evangheliei.

Din intregul cuprins al Evangheliei, al epistolelor Sfintilor Apostoli si al scrierilor Sfintilor Parinti, se desprinde marele adevar, cum Domnul Iisus Hristos a fost pentru om, nu numai Mintuitorul sufletelor noastre, dar si supremul Invatator si deplinul Luminator al cugetarii si vietii noastre crestine. Lumina cea adevarata, precum El singur a marturisit: "Eu sint Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii" ³³. "Eu, Lumina am venit in lume, ca tot cel ce crede in Mine, sa nu ramina in intuneric" ³⁴. Sfintul Apostol Toma, care L-a intrebat calea unde merge, i-a raspuns solemn: "Eu sint Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu, decit prin Mine" ³⁵. Iar Sfintului Apostol Filip, care dorea sa le arate Apostolilor pe Tatal, i-a raspuns: "Cel ce M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal... Credeti Mie ca Eu sint intru Tatal si Tatal intru Mine... Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le vorbesc de la Mine, ci Tatal care ramine intru Mine - face lucrurile Lui" ^35bis. Dupa cum tuturor Sfintilor Apostoli le-a rostit: "Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este care Ma iubeste; iar cel ce Ma iubeste pe Mine va fi iubit de Tatal Meu si-l voi iubi si Eu si Ma voi arata lui" ³⁶. Activitatea Domnului Iisus Hristos, inca de la inceputul propovaduirii Sale, avea sa intareasca toate cele istorisite inca de la inceputul Evangheliei, precum au fost profetite si de marele Prooroc Isaia: "Poporul care statea intru intuneric a vazut lumina si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit" (Matei IV, 16).

Predica de pe munte a Domnului Iisus Hristos a fost zguduitoare de suflete. Caci cunoasterea lui Dumnezeu nu sta numai in a-I recunoaste dumnezeirea, ci mai ales in implinirea voii si poruncilor Sale, privitoare la viata morala a credinciosului. Adevaratul si bunul crestin sa nu ramina numai la post si rugaciune, ci alungind orice pacat din cugetul sau, sa paseasca mai departe la fapte bune, in ajutorarea aproapelui sau. Adevaratul si bunul crestin este acela care, nu numai ca nu ucide pe semenul sau, dar nici nu-i poarta ura sau minie si este in plina pace cu semenul sau ³⁷. Adulterul este un pacat asa de mare, incit nici cu gindul nu trebuie cugetat ³⁸. Femeia trebuie respectata si tratata umanitar, chiar in caz de despartire ³⁹. Razbunarea fata de cel ce ne face rau trebuie inlaturata, iar fata de vrajmasi trebuie sa avem iubire, raspunzind cu dragoste la ura ⁴⁰. Facerea de bine, milostenia, sa se faca nu din fatarnicie, ci din iubire pentru semenul nostru ⁴¹. Rugaciunea sa se faca cu deplina sinceritate si cu credinta curata, precum si postul ⁴². Lacomia pentru bogatii, imbracaminte si mincare multa este un pacat si impotriva firii ce ne inconjoara ⁴³. Nedreptatea si birfirea semenului trebuiesc inlaturate ⁴⁴. Omul cel bun se cunoaste dupa faptele sale ⁴⁵. Ceea ce nu-ti place, altuia nu-i face ⁴⁶.Omul bun trebuie sa tinda catre desavirsire, dupa exemplul Tatalui ceresc, care este desavirsit ⁴⁷. Insusirile sufletesti, virtutile crestinului sint infatisate in cele noua fericiri de la inceputul Predicii de pe munte ⁴⁸.

Toate aceste invataturi din Predica de pe munte pot fi auzite in Biserica noastra din Evangheliile ce se citesc, pentru preocuparile duhovnicesti ale crestinului ortodox, in postul cel mare inainte de Sfintele Pasti ⁴⁹. In cintarea "Fericirilor" la sfinta liturghie iese preotul cu Sfinta Evanghelie in mijlocul credinciosilor, avind o lumina aprinsa in fata, spre a se lua aminte la inceputul activitatii invatatoare a Domnului Hristos.

Cunoasterea crestina adevarata nu se poate opri numai la informarea invataturilor Domnului, ci trebuie sa treaca la trairea lor deplina, la trairea virtutilor crestine. Caci Domnul Hristos n-a fost numai Invatator, numai Adevar, ci si Cale in viata si Mintuitor cu adevarat, iar cel ce este crestin si s-a imbracat prin Sfintul Botez in Hristos ⁵⁰, trebuie sa urmeze cu adevarat lui Hristos, ascultind si indeplinind invataturile Sale. Domnul Hristos a fost exemplul desavirsit al unei vieti traite pe pamint, Dumnezeu-Omul. Fara precedenta, trairea vietii Sale a fost intru totul conform invataturilor Sale. De aceea cu deplina Sa autoritate divina, Domnul a rostit la sfirsitul predicii Sale de pe munte: "Nu oricine-Mi zice, Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce va face voia Tatalui Meu, Celui din ceruri... De aceea oricine aude aceste cuvinte ale Mele si le indeplineste asemana-se-va barbatului intelept care a cladit casa lui de piatra... Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele si nu le indeplineste, asemana-se-va barbatului nechibzuit, care si-a cladit casa pe nisip" ⁵¹.

Domnul Iisus Hristos a raspindit invataturile Sale in tot cuprinsul Evangheliei, in timpul activitatii Sale pe pamint, insotindu-le de minuni, pina la invierea Sa din morti, prin dragostea, mila si bunatatea Sa pentru oameni. Alaturi de virtutile religioase, ale credintei, nadejdii si dragostei, a propovaduit cu staruinta si virtutile morale, ale intelepciunii, bunatatii, cumpatarii, dreptatii, blindetei, infrinarii si tuturor celorlalte ⁵². Dupa cum le-a si exemplificat prin minuni binefacatoare. Pildele morale sociale, ca a bogatului nemilostiv, bogatului si saracului Lazar, a Samariteanului milostiv, ilustrau virtuti morale, ce se putea intelege de toti cei ce le puteau asculta. Descoperirea dumnezeiestilor invataturi, prin cuvinte si exemple, era preocuparea Sa permanenta de a infatisa spre cunoastere vointa lui Dumnezeu: "Toate Mi-au fost date de catre Tatal Meu si nimeni nu cunoaste pe Fiul decit numai Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste nimeni, decit numai Fiul si cel care va voi Fiul sa-i descopere. Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi...invatati-va de la Mine, ca sint blind si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre" ⁵³. Cu bunatatea Sa cea mare tuturor le-a luminat sufletele, in afara de cei ce nu L-au primit ⁵⁴. In rugaciunea lui Iisus din Ghetsimani, in care s-a rugat pentru Sine, pentru Apostoli si pentru toti credinciosii, Domnul Hristos vedea cu putere insemnatatea adevaratei "cunoasteri a lui Dumnezeu": "Si aceasta este viata vesnica: sa te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis... Aratat-am numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat si cuvintul Tau l-au pazit. Acum au cunoscut ca toate cite Mi-ai dat sint de la Tine..." ⁵⁵.

Dar daca semanatorul la vremea sa devine secerator, asemenea supremul Invatator va fi odata si supremul Judecator. Caci daca Evanghelia incepe cu Predica de pe Munte si termina cu Judecata viitoare ⁵⁶, asemenea Simbolul nostru de Credinta isi termina marturisirile cu venirea Domnului sa judece vii si mortii ⁵⁷, invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie ⁵⁸. Cutremurarea a treia a omului si a omenirii va fi trecerea din viata de aici in viata cealalta ⁵⁹. In viata de dincolo, la suprema Judecata, isi da omul seama de felul cum a inteles sa-L cunoasca pe Domnul Hristos si viata Lui, nu numai prin intelegerea, ci mai ales trairea virtutilor morale, aici pe pamint.

Tabloul profetic dumnezeiesc al infricosatei judecati infatisat de Domnul Hristos si eternizat prin Evanghelie, merita sa fie adesea revazut si meditat de toti credinciosii, fiind programul examenului judecatii noastre morale, pe care Ortodoxia ni-l infatiseaza in fiecare an, la Duminica lasatului sec de Pasti, precedat de Simbata mortilor si urmat in Duminica viitoare de invataturi din Predica de pe Munte. Este programul de evlavie si fapte bune al crestinului in postul mare, ca si in alte imprejurari. Iata cum infatisa profetic Domnul Hristos judecata ce va sa fie.

"Cind va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe uniide altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stinga".

"Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti binecuvintatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamind am fost si Mi-ati dat sa maninc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau, strain am fost si M-ati primit, Gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine".

"Atunci dreptii ii vor raspunde, zicind: Doamne, cind Te-am vazut flamind si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cind Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cind Te-am vazut bolnav, sau in temnita si am venit la Tine? Iar imparatul, raspunzind va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucit ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut".

"Atunci va zice si celor de-a stinga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamind am fost si nu Mi-ati dat sa maninc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol si nu M-ati imbracat; bolnav si intemnitat, si nu M-ati cercetat".

"Atunci vor raspunde si ei, zicind: Doamne, cind Te-am vazut flamind, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau intemnitat si nu Te-am slujit? El insa le va raspunde zicind: Adevarat zic voua: Intrucit nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, Mie nu Mi-ati facut; si vor merge acestia la osinda vesnica, iar dreptii la viata vesnica" ⁶⁰.

Deci la credinta si nadejdea sa in viata, crestinul trebuie sa sporeasca si in dragoste, precum dadea indemnuri si Sfintul Apostol Pavel (I Corinteni XIII, 13) si staruia cu multa intelepciune Sfintul Ioan Gura de Aur, caci astfel se completeaza cunoasterea crestina. Iisus Hristos ieri si azi si in veci - este acelasi ⁶¹. Acesta este sensul luminii cunoasterii crestine in Ortodoxie, descoperita omului prin Domnul Iisus Hristos, precum au talmacit-o Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti ai Ortodoxiei noastre, deci intreaga Sfinta Scriptura si Sfinta Traditie.

Astfel, Sfintul Ioan Damaschin, supranumit si "riul de aur", pentru ideile stralucitoare, in ale carui opere se oglindesc, in sinteza, ideile marilor Sfinti Parinti anteriori, - asaza la locul de cinste problema cunoasterii, ca introducere in operele sale dogmatice, sub denumirea de Izvorul cunoasterii. Acest izvor al cunoasterii il vedem pe Domnul Hristos, ca supremul Dascal si Pedagog, supremul Invatator, cel care nu poate sa greseasca, Invatatorul Adevarului: "Hristos este intelepciunea cuprinzatoare a adevarului; in El sint cuprinse comorile credintei noastre. El este intelepciunea si puterea lui Dumnezeu si a Tatalui; sa ascultam glasul Lui prin mijlocirea Sfintelor Scripturi si sa invatam cunoasterea a toate" ⁶². Dupa cum isi propunea sa adune in scrierile sale, ca si o albina, tot ceea ce este potrivit cu adevarul ⁶³, culegind potrivit Sfintei Traditii, pe cit ii va fi cu putinta, ceea ce s-a spus de catre Dascalii incercati si invatati, spre a infatisa o expunere generala in ascultarea rinduielii celei adevarate ⁶⁴, in cadrul izvorului fundamental al cunoasterii lui Dumnezeu, care ramine Hristos, Dascalul neintrecut al Adevarului Divin.

De fapt unul din motivele fundamentale ale intruparii Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost acesta, de a restaura cunoasterea adevaratului Dumnezeu, afirma Sfintul Parinte bisericesc, Atanasie cel Mare, in cuvintarea sa "Despre Intruparea Cuvintului" ⁶⁵. Oamenii indepartati de la adorarea lui Dumnezeu si cu privirile indreptate in jos, ca si cum s-ar afla in adincimea unei pesteri, cautau pe Dumnezeu, in creatura, in lucruri vazute, facindu-si zei din oameni muritori si din demoni. Atunci bunul si obstescul nostru Mintuitor, Cuvintul lui Dumnezeu, isi ia pentru Sine un corp si traieste ca om printre oameni, atragind toate privirile celor ce gindesc ca Dumnezeu este in lucruri trupesti, catre El, ca invataturile si faptele Sale, spre a recunoaste Adevarul Divin si prin El sa se ridice cu cugetarea catre Tatal Sau. Oameni cu cugetari omenesti, in care-si indreptau privirile, se puteau vedea acum atrasi peste tot si primeau invatatura Adevarului Divin. In ceea ce priveste creatiunea, puteau sa recunoasca pe Hristos, iar in ceea ce priveste zeii dintre oameni, prin comparatie cu faptele Mintuitorului, le apara Mintuitorul, fiindca aceia nu puteau savirsi opere asemenea lui Dumnezeu-Cuvintul.

Deci pe data ce cugetarea oamenilor decazuse in lucrurile simturilor, Cuvintul s-a coborit catre noi, pina a se arata trupeste, spre a ne duce catre El, ca Om, oamenii, sa-si incline simturile catre persoana Sa si de acum inainte ei sa se convinga ca-L vedeau Om, datorita faptelor Sale, ca El nu era numai Om, ci inca Dumnezeu si Cuvint si Intelepciunea adevaratului Dumnezeu. Subliniind cuvintele Sfintului Apostol asupra cunoasterii crestine prin Domnul Hristos (Efeseni III, 17-19), Sfintul Atanasie cel Mare precizeaza: "Cuvintul s-a desfasurat pretutindenea: in sus, in jos, in adincime si largime; in sus prin creatiune, in jos prin intrupare, in adincime pina la iad, in largime pentru toata lumea; totul este plin de cunoasterea lui Dumnezeu... Indoita a fost aratarea bunatatii Mintuitorului prin Intruparea Sa; El indeparta de la noi moartea si ne reinnoia si nevazut, El se arata prin faptele Sale si facea sa se cunoasca, ca El era Cuvintul, conducatorul si regele universului" ⁶⁶. Prin urmare, prin Domnul Iisus Hristos cunoasterea crestina isi primea desavirsirea, prin invatatura dumnezeiasca insotita de exemple desavirsite. S-a petrecut astfel, prin providenta pedagogiei divine, o adevarata restaurare si o deplina cunoastere a lui Dumnezeu si a vointei Sale pentru om.

Problema deplinei cunoasteri crestine in adincimea ei, in inaltimea ei, in intinderea ei, in insemnatatea ei, si mai ales in metodologia formarii ei, precum o punea Sfintul Apostol Pavel (Efeseni III, 17-19), a studiat-o, a experimentat-o si a publicat-o in opere succesive, marele invatat crestin Titus Flavius Clemens, de origine din Atena, in a doua jumatate a secolului al doilea crestin, supranumit si Clement Alexandrinul, pentru meritele sale mari in conducerea scoalei crestine din Alexandria. Din operele sale, Protrepticul, sau Covertitorul, la Cuvintul ca promotor al vietii crestine, Pedagogul, in care infatiseaza Cuvintul ca educator al sufletelor si Stromatele, prin care Didascalul ii infatiseaza doctrina cu invataturile crestine, se poate vedea o larga privire a profundei si temeinicei cunoasteri crestine. Caci gnosticul, sau deplinul cunoscator crestin, trebuia sa treaca prin toate aceste etape al formarii sale crestine. Privind retrospectiv principiile sale metodologice, desprinse din toate operele sale scrise, precum si din bogata si stralucita sa experienta la Scoala crestina din Alexandria, in marea problema a cunoasterii crestine, Clement Alexandrinul a ajuns la urmatoarea concluzie: "Biserica este Invatatoarea Cuvintului si singurul Invatator este Mirele ei, in care s-a implinit vointa sfinta a unui Parinte sfint, adevarata intelepciune, sfintenia cunoasterii" ⁶⁷. La aceasta concluzie ajunge folosind imediat sfatul indrumator al Sfintului Apostol si Evanghelist Ioan, pe care-l citeaza imediat, precum il reproducem: "Si intru aceasta stim ca L-am cunoscut, daca pazim poruncile Lui. Cel ce zice L-am cunoscut, dar poruncile nu le pazeste, mincinos este si intru el adevarul nu se afla. Iar cine pazeste cuvintul Lui, intru acela , cu adevarat dragostea lui Dumnezeu este desavirsita. Dupa aceasta cunoastem ca sintem ai Lui" ⁶⁸.

Iata de ce, cartea de "Invatatura de Credinta Crestina Ortodoxa", pe care o avem la indemina prin purtarea de grija a conducerii Bisericii Ortodoxe Romane, trebuie reluata din biblioteca Bisericii, recitita si mai mult meditata, spre a fi revarsata prin invataturile ei, din amvonul Bisericii, in sufletele credinciosilor nostri, cu inalta, adinca si calda intelegere crestina. Caci "Invatatura Crestina Ortodoxa" nu se opreste numai la informarea si marturisirea "Credintei" ⁶⁹, ci se inalta prin trairea religioasa sufleteasca a "Nadejdii" ⁷⁰ si se adinceste, ca datatoare de viata crestina morala vazuta, prin virtutea cea mare a "Dragostei" ⁷¹, cu implinirea tuturor virtutilor morale crestine.

Credinta, nadejdea si dragostea, virtutile religioase supreme, au fost intotdeauna si au ramas intru vesnicie coloanele de sustinere a invataturii Bisericii crestine ortodoxe. Astfel cunoasterea crestina ortodoxa isi pastreaza si-si intareste unitatea sa, tocmai prin aceasta vietuire si inviorare a ramurilor sale, infloritoare si roditoare. Deci prin Biserica se poate infatisa, inviora si implini cunoasterea crestina ortodoxa, in adevarata lumina a Domnului Hristos, prin toate ramurile sale vii si nemuritoare. Aceste virtuti religioase, impreuna cu virtutile morale, se impletesc si se imbina armonic in lumina cunoasterii Domnului Iisus Hristos si deci a cunoasterii crestine prin Ortodoxie.

Pr. Prof. Mihail Bulacu,

"Glasul Bisericii", nr.9-10/1973, pag. 1054-1063.

1. Romani II, 14-15.
2. Sfantul Vasile cel Mare, Hexaimeronul, Omilia I. Cap. 6, Migne, P. G., tom. XXIX, col. 16
3. Immanuel Kant, Critica ratiunii practice, trad. Prof. Traian Braileanu.
4. Sfantul Grigorie Teologul, Cuvantarea a doua despre Dumnezeu, cap. XIV, trad. de Pr. Dr. Gh. Tilea si Dr. Nicolae Barbu, asist. univ. Cele cinci cuvantari de Dumnezeu, 1947, p. 19-20.
5. Romani I, 23, 25.
6. Invatatura de Credinta Crestina Ortodoxa. Cu aprobarea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si cu binecuvantarea Prea Fericitului Justinian, Patriarhul Romaniei... Despre descoperirea dumnezeiasca, Bucuresti, 1952, p.4-15, Despre Sfanta Scriptura p. 15-27
7. Idem, op. cit., p. 28-39
8. Sfantul Grigorie Teologul, Cuvantarea a cincea despre Dumnezeu, cap. XXV, op. cit., p. 82-83.
9. Psalmul L, 10-11.
10. Galateni III, 24.
11. Invatatura de Credinta..., op. cit., p. 45-68.
12. Luca, I, 28-37.
13. Mineiul lunii martie la 25 de zile. Troparul sarbatorii Buneivestiri.
14. Luca I, 42-43.
15. Luca I, 46-55.
16. Utrenierul. Utrenia.
17. Liturghierul, Utrenia la cantarea a opta.
18. Luca II, 1-2.
19. Luca II, 9-11; 13-14.
20. Liturghierul, op. cit.
21. Utrenierul, op. cit.
22. Ioan VIII, 12.
23. Sfantul Grigorie Teologul, Cuvantarea cincea despre Dumnezeu, Cap. III, op. cit., p. 69.
24. Ibidem, cap. XXXII, p. 87.
25. Ioan I, 1-5.
26. Ioan I, 14.
27. Invatatura de Credinta..., op. cit., p. 68-102.
28. Ioan I, 9, 12.
29. Ioan I, 18.
30. Matei III, 16-17.
31. Invatatura de credinta..., op. cit., p. 254-285.
32. Idem, op. cit., p. 285-308.
33. Ioan VIII, 12.
34. Ioan XII, 46.
35. Ioan XIV, 6.
35bis. Ioan XIV, 9-10.
36. Ioan XIV, 21.
37. Matei V, 21-26.
38. Matei V, 27-30.
39. Matei V, 31-32.
40. Matei V, 38-47.
41. Matei VI, 1-4.
42. Matei VI, 5-18.
43. Matei VI, 19-34.
44. Matei VII, 1-5.
45. Matei VII, 17-20.
46. Matei VII, 12.
47. Matei VI, 48.
48. Matei V, 3-12.
49. Duminica la lasatul postului pentru Sfintele Pasti.
50. Galateni III, 27.
51. Matei VII, 21-26.
52. Invatatura de credinta..., p. 368-374.
53. Matei XI, 27-29.
54. Ioan XV, 22.
55. Ioan XVII, 3-8.
56. Matei XXV, 31-45.
57. Invatatura de credinta..., op. cit., p. 114-116.
58. Idem, op. cit., p. 163-189.
59. Sfintul Grigorie Teologul, Cuvintarea cincea despre Dumnezeu, cap. XXV, op. cit., p. 82.
60. Matei XXV, 31-46.
61. Evrei XIII 8.
62. Sfintul Ioan Damaschin, Capitolele filozofice, Dialectica, Migne P. G., tom. XCIV, cit. 529.
63. Ibidem, col. 524
64. Ibidem, col. 525
65. Sfintul Atanasie cel Mare, Cuvintarea despre Intruparea Cuvintului, Migne, tom. XXV col. 3-96.
66. Idem, op. cit., cap. XVI.
67. Clement Alexandrinul, Pedagogul, Migne, P. G. tom. VIII, Lib. III, cap. 12.
68. I Ioan II, 3-5.
69. Invatatura de Credinta..., op. cit., p. 43-189.
70. Ibidem, p. 193-341.
71. Ibidem, p. 345-453.