Sfânta Muceniță Livia

​În tradiția ortodoxă, numele de Livia este strâns legat și adesea prăznuit în aceeași zi cu Sfânta Cuvioasă Muceniță Febronia. Ea reprezintă modelul desăvârșit al fecioarei care a ales moartea trupească în locul întinării spirituale.

Viața timpurie în mănăstire

​Sfânta a trăit la sfârșitul secolului al III-lea în cetatea Nisibis din Mesopotamia (o regiune aflată astăzi la granița dintre Turcia și Siria). Rămasă orfană de mică, la vârsta de doar doi ani a fost încredințată unei mănăstiri de maici conduse de stareța Briena, care era chiar mătușa ei.

​Febronia (Livia) a crescut într-o izolare aproape totală de lume. Se spune în sinaxare că era de o frumusețe fizică rară, motiv pentru care stareța Briena o ținea mai mult ascunsă, pentru a o feri de privirile oamenilor. Sfânta își petrecea timpul în post strict (mânca o dată la două zile), dormea pe o scândură îngustă și studia intens Sfintele Scripturi. În fiecare vineri, ea citea și tâlcuia Scriptura în fața celorlalte monahii și a femeilor creștine din oraș care veneau pe ascuns la mănăstire.
​Sosirea prigonitorilor

​În timpul domniei împăratului Dioclețian, faimos pentru cruzimea sa împotriva creștinilor, în Nisibis a sosit dregătorul Selen, însoțit de doi comandanți militari: Antim și nepotul său, Lisimah. Ordinul lor era clar: exterminarea tuturor creștinilor care refuzau să jertfească zeilor.

​Auzind de venirea soldaților, toate călugărițele din mănăstire au fugit de frică și s-au ascuns. Au rămas doar trei persoane: stareța Briena (care era bătrână), o monahie pe nume Toma și tânăra Febronia, care în acele zile era grav bolnavă, având febră mare, și nu se putea deplasa.
​Confruntarea și tortura

​Soldații au spart porțile mănăstirii și au găsit-o pe Febronia întinsă pe pat. Au legat-o în lanțuri și au dus-o în fața dregătorului Selen. Acesta, uimit de frumusețea și noblețea tinerei, a încercat mai întâi calea blândeții. I-a propus să o căsătorească cu nepotul său, Lisimah (care ar fi urmat să devină dregător), oferindu-i bogății regale, palate și onoruri, cu o singură condiție: să renunțe la credința în Hristos și să aducă jertfă idolilor romani.

​Sfânta a răspuns cu un curaj uimitor:

​„Eu am un Mire Nemuritor, pe Hristos, și o zestre care nu piere niciodată: Împărăția Cerurilor. Bogățiile tale sunt trecătoare, iar zeii tăi sunt idoli muți.”

​Furiat de refuz, Selen a ordonat începerea torturilor. Mai întâi, sfânta a fost dezbrăcată în fața mulțimii pentru a fi umilită, însă ea a strigat că trupul ei este jertfă curată pentru Dumnezeu. A fost legată de patru stâlpi și s-a aprins foc sub ea, fiind în același timp bătută cu vergi de fier. Pentru că nu înceta să se roage, călăii i-au smuls dinții, i-au tăiat sânii, iar ulterior i-au amputat mâinile și picioarele cu toporul. În ciuda durerilor supraumane, sfânta a rezistat până când Selen, obosit de fermitatea ei, a ordonat să i se taie capul cu sabia.

​Urmările martiriului

​Martiriul ei a provocat o schimbare profundă în rândul celor prezenți. Lisimah, nepotul dregătorului, îngrozit de torturile aplicate sfintei, a refuzat să mai slujească imperiului, s-a botezat creștin și mai târziu s-a călugărit. Unchiul său, Selen, lovit de remușcări și de furie nebună, și-a pierdut mințile în acea seară: s-a lovit cu capul de un stâlp de marmură din palat și a murit pe loc. Moaștele Sfintei au fost luate de creștini și duse înapoi la mănăstire, fiind izvor de nenumărate minuni și vindecări