mercoledì 17 dicembre 2014
Sinaxar 17 decembrie
În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Daniel şi a Sfinţilor trei Tineri: Anania, Azaria şi Misail.
Acest fericit prooroc Daniel era din seminţia lui Iuda, dintr-un neam care se găsea în slujba împărătească. S-a născut în Vitora cea de sus. Încă de pe când era copil a fost dus rob din Iudeea în ţara haldeilor şi a proorocit 70 de ani. A trăit cu 460 de ani înainte de întruparea lui Hristos. Era bărbat tare înţelept, iar iudeii socoteau că este eunuc. A plâns mult pentru popor şi pentru cetatea Ierusalimului. Prin post se înfrâna de la orice mâncare dorită. Era uscăţiv la faţă, dar foarte frumos, cu harul Celui Preaînalt.
Cei trei Tineri, după cum spune istoria, erau din sfânta cetate a Ierusalimului. Tatăl lor se numea Iezechia, iar mama lor Caligona. Iezechia, când era bolnav, a cutezat să ceară lui Dumnezeu să nu-l dea morţii, căci a păzit cele plăcute înaintea Lui; iar Dumnezeu i-a mai adăugat 15 ani la anii vieţii lui. Când Ierusalimul a fost înconjurat şi robit de Nabucodonosor, împăratul babilonienilor, au fost luaţi şi ei robi împreună cu Proorocul Daniel şi duşi în Babilon. Pentru virtutea lor, au fost puşi mai-mari peste treburile împăratului.
Mai târziu, pentru că au batjocorit chipul pe care-l făcuse şi-l ridicase împăratul şi pentru că nu s-au închinat lui, au fost aruncaţi într-un cuptor ars de şapte ori. Acolo ei cântau psalmi lui Dumnezeu. Împăratul văzând minunea, a mărturisit că mare este Dumnezeul preaslăvit de cei trei Tineri. Căci văpaia se prefăcuse în rouă, iar ei rămăseseră nevătămaţi.

Daniel n-a fost aruncat în cuptor, deşi trăia, locuia şi petrecea împreună cu cei trei Tineri, şi din pricina lui fuseseră aceia cinstiţi. Pricina n-o putem afla din Sfânta Scriptură, pentru că Scriptura a trecut-o sub tăcere. Dar după cum mi se pare mie şi după cum este şi adevărat, pricina pentru care n-a fost aruncat Daniel în cuptor a fost aceea că lui i se pusese numele Baltazar, iar la babilonieni numele acesta era nume de covârşitoare cinste, nume de dumnezeu. Deci pentru ca să nu creadă babilonienii, care fără judecată îndumnezeiau focul, că minunea din cuptor a făcut-o Baltazar, a rânduit Dumnezeu ca Daniel, care purta numele dumnezeului lor, să nu intre în cuptor şi nici să nu se vorbească deloc de Daniel în istorisirea minunii din cuptor.
Sfinţii trei Tineri, după izbăvirea lor, mai presus de cuget, din foc, după ce dobândiseră iarăşi cinstea de mai înainte şi după ce au trăit cu cinste toată viaţa lor, s-au săvârşit cu pace împreună cu Daniel.
Spun unii că după moartea lui Nabucodonosor şi a celorlalţi împăraţi de după el, care cinsteau pe Daniel şi pe cei trei Tineri, s-a ridicat un alt împărat cu numele Atic. Acesta a făcut cercetare sfinţilor. Înfruntat de ei, a poruncit să li se taie capetele. Când a fost tăiat capul lui Misail, Azaria şi-a întins haina şi i-a prins capul; la fel şi Anania a prins capul tăiat al lui Azaria, iar Daniel a întins haina lui şi a prins capul lui Anania. În urmă i s-a tăiat şi lui capul. Se spune că după tăiere, capetele lor s-au lipit de trupuri, iar îngerul Domnului i-a luat şi i-a dus în muntele Gheval, unde i-a pus sub o stâncă. După 400 de ani, la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, au înviat şi ei şi iarăşi au adormit.
Hramul lor se săvârşeşte în biserica cea mare. Am primit de la părinţi să prăznuim pomenirea lor cu şapte zile înainte de arătarea Stăpânului şi de venirea dumnezeiască în trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru că după părerea mea şi ei sunt din seminţia lui Iuda, din care se pogoară, în ce priveşte neamul, şi Mântuitorul tuturor Hristos.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Patermutie, Copri şi Alexandru, care au suferit mucenicia pe vremea lui Iulian Apostatul.
Aceşti sfinţi mucenici au pătimit pe vremea lui Iulian Apostatul. Duceau viaţă de sihaştri în pustiul Egiptului. Când Apostatul a plecat cu război împotriva perşilor a auzit şi de sfinţii aceştia şi a trimis de i-a adus la el. A întrebat pe Patermutie de câţi ani este. Patermutie i-a răspuns că de 75 de ani. A întrebat şi pe Copri. Copri i-a răspuns că e de 45 de ani. Atunci tiranul a poruncit să fie scos afară Patermutie. Cu felurite linguşiri a înduplecat pe Copri să se lepede de Hristos. Patermutie i-a adus aminte de viaţa lui schimnicească de mai înainte, de ostenelile şi de postul lui şi l-a întors iarăşi la credinţa în Hristos. Şi îndată a poruncit tiranul să-i taie lui Copri limba şi să-l întindă pe un grătar înroşit în foc. Când a fost dus spre grătar s-a spăimântat. Sfântul Patermutie l-a încurajat din nou şi a intrat cu el pe grătar şi au ieşit nevătămaţi. Apoi au fost aruncaţi într-un cuptor cu foc. Odată cu ei a intrat şi monahul Alexandru, care a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos. Ieşind toţi trei nevătămaţi, li s-au tăiat capetele, la porunca tiranului.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi pururea pomenitului mărturisitor Dunale, care şi-a schimbat numele în Ştefan.
Cuviosul şi pururea pomenitul Dunale era stăpânul unei insule, numită de unii Nivertis, iar de alţii Veroi, alături de Gadira, înconjurată de apele oceanului. Era foarte bogat. Fiind crescut însă în curatele învăţături creştineşti, trăia mai mult cu Dumnezeu decât cu oamenii. De aceea, socotind totul în lume lucruri de nimic a lăsat pe fiii lui stăpâni pe insula şi pe bogăţia lui, s-a dus la Roma şi a îmbrăcat haina călugărească. Apoi s-a dus în vestita cetate Constantinopol. Acolo a stat de vorbă cu împăraţii Porfirogeneţi, Constantin şi Roman. Împăraţii l-au trimis la Ierusalim, căci aceasta le ceruse fericitul. Ajuns la Ierusalim şi-a împlinit dorinţa; a fost îmbrăcat cu marea schimă de Hristodul, patriarhul de atunci al Ierusalimului şi s-a numit Ştefan. A suferit multe ocări şi bătăi de la nelegiuiţii saracini, pentru că nu îşi rădea barba. S-a dus înapoi în Egipt, unde a fost prins şi băgat la închisoare cu cei doi preoţi care-l însoţeau. Şase luni a îndurat foamea, setea şi alte chinuri. După aceste luni a fost trimis iar la Amira, stăpânul Egiptului. Din porunca lui, a fost legat pururea pomenitul cu lanţuri şi silit să se lepede de Hristos. S-a împotrivit cu tărie. Şi pentru că n-a fost biruit, ci dimpotrivă mărturisea cu îndrăzneală pe Domnul nostru Iisus Hristos, a fost supus la multe şi nenumărate chinuri. De pe urma lor s-a îmbolnăvit şi de boală a părăsit viaţa aceasta de aici, vestindu-i-se mai dinainte, de la Dumnezeu, săvârşirea sa.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iahu.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Dionisie cel Nou, cel din Zachint, care a fost arhiepiscop al Eginei şi care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nichita.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nichita.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
martedì 16 dicembre 2014
lunedì 15 dicembre 2014
Canon Sfântului Sfinţit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...
Cu haină de preot fiind împodobit şi cu sângele curgând şiroaie, fericite, ai alergat la Stăpânul tău, Hristos, Înţelepte Elefterie, nimicitorul satanei. Pentru aceasta nu înceta a te ruga pentru cei ce cu credinţă cinstesc fericitele tale nevoinţe.
Cântarea 1, glasul 1.
Irmosul:
Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Cel Ce a făcut uimitoare minuni cu braţ înalt şi a mântuit pe Israel, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefterie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind eu robit de negurile patimilor, eliberează-mă acum cu luminoasele tale rugăciuni, Sfinte Mucenice Elefterie, ca să te laud, cu cântări Dumnezeieşti, ca pe un rob al lui Hristos.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucit-ai, preasfinţite, cu preacuratele lumini ale nevoinţelor, vopsituţi-ai cu sânge sfinţitul tău veşmânt şi prin Duhul te-ai făcut asemenea luminii.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lipindu-te de Dumnezeu cu preacuratul cuget, din tinereţe depărtatu-ţi-ai sufletul de gândul cel trupesc şi te-ai îmbogăţit din destul cu har de minuni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca un Scaun în chipul focului porţi pe Ziditorul, ca o Cămară Însufleţită şi ca o Cămară plină de desfătare încapi pe Împăratul, făcându-Se precum suntem noi, fără schimbare şi fără amestecare.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Să se întărească inima mea întru voia Ta Hristoase, Dumnezeule, Care ai întărit cerul al doilea peste ape şi ai întemeiat pământul pe ape, Puternice.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Voind a pătimi pentru Hristos rabzi durerile trupului, înţelepte, veselindu-te întru chinuri şi în necazuri. Pentru aceasta acum ai primit Viaţa cea fără de dureri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu dragostea cea fierbinte a Făcătorului întărindu-te, pătimitorule, de Dumnezeu înţelepţite, singur te arunci în chinurile focului, răcorindu-te de Focul Duhului, Sfinte Elefterie.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătându-te între preoţi preasfinţit şi între mucenici mucenic prea tare, îndoită cunună ai luat, fericite, privind întotdeauna faţa lui Dumnezeu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Toiag de Putere, ai odrăslit pe Hristos, întru Care ne întărim; că pe tine Ţarină Nelucrată, Preacurată Porumbiţă, pururea Fecioară, te-a închipuit odinioară toiagul lui Aaron, care a odrăslit.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Cu duhul văzând mai înainte, Proorocule Avacum, Întruparea Cuvântului, ai bine vestit strigând: când se vor apropia anii Te vei cunoaşte; când va veni vremea Te vei arăta; Slavă Puterii Tale, Doamne!
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nici gurile deschise ale leilor, nici para focului, nici cumplita întinsoare n-au înmuiat virtutea răbdării tale, sfinţite slujitor al Tainelor; ci, ca un diamant ai suferit cu bărbăţie chinurile, aprins de Dumnezeiască râvnă.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Umplându-ţi-se gura cu ape curgătoare de viaţă, ai făcut să izbucnească râuri de învăţături Dumnezeieşti, sfinţite mucenice, care au înecat bârfele celor fărădelege şi au adăpat inimile celor ce au cunoscut pe Hristos Dumnezeu.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mult mărindu-te pe tine Ziditorul tău, pentru Care ai voit a pătimi, nevoitorule, ţi-a trimis o porumbiţă să-ţi aducă hrană îngerească ţie, care te-ai făcut asemenea îngerilor, prin nevoinţele cele strălucite.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Spăimântatu-s-au Oştile îngerilor, văzând cum Cel Nevăzut S-a arătat din tine cu chip ca al nostru, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu; pe Acela roagă-L să învrednicească de mântuire, pe cei ce te măresc pe tine cu credinţă.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pacea Ta dă-ne-o nouă, Fiule al lui Dumnezeu; că afară de Tine alt dumnezeu nu cunoaştem; Numele Tău numim. Că Dumnezeu al celor vii şi al celor morţi eşti Tu.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Preavicleanul vrăjmaş străduindu-se să te înşele cu vorbe viclene, mucenice, s-a făcut de râs născocitorul răutăţii şi s-a surpat de înţelepciunea ta.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În carul Dumnezeieştilor fapte bune fiind ridicat, mărite, ai ajuns pe înălţimea muceniciei şi ai surpat trufia cea înaltă a viclenilor demoni.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind să vezi Frumuseţea lui Iisus, cuvioase, te-ai înfrumuseţat pe tine însuţi cu frumuseţile muceniciei şi te-ai mutat la Dânsul, încununându-te cu Cunună Strălucitoare.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Minunea ta, Preacurată, uimeşte tot cugetul; că naşti pe Dumnezeu cu Trup şi pe Hrănitor Îl hrăneşti cu lapte, necunoscând ispitirea de bărbat.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Proorocului Iona urmând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Bunule şi mă mântuieşte, Mântuitorul lumii, pe mine, cel ce strig: Slavă Ţie!
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndrumătorul cel ales al turmelor lui Hristos, păstorul cel cuvântător, cel cu petrecerea în chinuri, este mărit pentru că a slăvit pe Dumnezeu în mădularele sale.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întărindu-te, înţelepte, cu privirile tale ridicate către Dumnezeu, mult ai slăbit pe vrăjmasul cel plin de meşteşugiri, pururea lăudate, fala mucenicilor, dreptarul preoţiei.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin chinuri într-armându-te şi în foc singur aruncându-te, ai adormit pornirile fiarelor celor sălbatice, având neadormită dragoste către Ziditorul.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce te-ai arătat Cort de sfinţenie, Marie, sfinţeşte ticălosul meu suflet cel spurcat cu dezmierdările şi mă fă părtaş Dumnezeieştii Slave.
CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe propovăduitorii cei tari...
Ca pe o podoabă a preoţilor şi îndemn al purtătorilor de biruinţă, toţi te lăudăm, cuvioase şi te rugăm, Sfinţite Mucenice Elefterie: pe cei ce prăznuiesc sfântă pomenirea ta eliberează-i din multele feluri de nevoi, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
De tinerii Tăi cei din cuptor, Mântuitorule, focul nu s-a atins, nici nu i-a supărat. Şi atunci, cei trei ca şi cu o singură gură cântau şi binecuvântau, grăind: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mărit să fie acum în trupul meu Hristos, strigai înţelepte, chinuindu-te; pentru viaţa ce va să fie, nu mă tem de înfierbântarea căldurilor, nu mă îngrozesc de moarte, nici de năvălirile fiarelor.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Numai Frumuseţea lui Dumnezeu o caut, Slava Lui doresc s-o dobândesc; chinuiască-mă, arză-mi toate mădularele, strigai mărite, caut scăparea de aici, care mă face rob al lui Hristos.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Privind la viaţa cea de dincolo, fericite, pentru lume cu adevărat te-ai omorât şi cu încercarea prin chinuri ca nişte aur lămurit prin foc, pus la păstrare în Comorile Locaşurilor Cereşti, ai strălucit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Numai pe tine, Ceea ce eşti fără de prihană, aflându-te Preacurată, Cuvântul Cel Preacurat al lui Dumnezeu, născându-Se din pântecele tău, curăţeşte pe credincioşi de întinăciunea pe care o avem din neorânduiala patimilor, Mireasă Dumnezeiască.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Pe Acela de Care se înfricoşează îngerii şi toate Oştile, ca de Făcătorul şi Domnul, preoţi lăudaţi-L, tineri preaslăviţi-L, popoare binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înflorit-aţi în nevoinţe ca nişte pomi înfloritori, împodobindu-vă cu chinurile, cei ce sunteţi frumuseţea mucenicilor; şi acum v-aţi arătat flori din Rai, trimiţând bună mireasmă Dumnezeiască, cu Putere de la Dumnezeu.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Maica ta amestecă sângele ei cu curgerile sângiurilor tale, cel născut dintr-însa; că îmbrăţişând cu sfinţenie trupul tău, cel acoperit de sânge, se săvârşeşte de sabie şi vieţuieşte în veci.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sicriul tău, înţelepte, revarsă tuturor celor ce au trebuinţă ape de vindecări şi râuri de minuni, care spală întinăciunea patimilor celor pierzătoare de suflet; pentru aceasta te lăudăm, mucenice iera terhe.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca o Ploaie S-a pogorât Hristos în pântecele tău şi cu adevărat a udat lumea, uscând, Fecioară, râurile cele tulburi ale nebuniei idoleşti, Însuşi Făcătorul de bine.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Izvorul cel Primitor de Viaţă şi pururea Curgător, Sfeşnicul Darului Celui de lumină Purtător, Biserica cea Însufleţită, Cortul cel Preacurat, Ceea ce este mai Desfătată decât cerurile şi decât tot pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii să o mărim.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Gură a lui Dumnezeu ajungând, din gura celui vrăjmaş ai smuls pe poporul cel ce cugeta cele deşarte şi moştenitor al harului l-ai arătat; şi tare luptând, locuieşti împreună cu preoţii şi cu pătimitorii, Sfinte Sfinţite Mucenice Elefterie.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vasul cel curat de mir al Duhului, locaşul cel plin de desfătare al faptelor bune, mielul cel fără de răutate, luminătorul cel neapus, temelia ierarhilor şi a mucenicilor, Sfântul Elefterie, să fie lăudat cu credinţă.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu adevărat locuieşti în Lumina Cea Neînserată, făcându-te lumină mai strălucitoare decât soarele. Pentru aceasta pe cei ce săvârşesc astăzi sfântă pomenirea ta cea purtătoare de lumină, izbăveşte-i de negura patimilor, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu, Sfinte Sfinţite Mucenice Elefterie.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Păzeşte-ne pe noi, robii Tăi, Doamne, care lăudăm Naşterea Ta cea de negrăit din Fecioară, izbăvindu-ne de ispite, de patimi şi de supărări, cu rugăciunile ei, ca un Făcător de bine şi Iubitor de oameni.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Dobândind cuget liber de patimi, slugă preaaleasă lui Dumnezeu te-ai făcut şi ai eliberat din rătăcire pe cei ce bine te-au ascultat pe tine; şi nevoindu-te ca un preot şi ca un mucenic, Mucenice Elefterie, ai câştigat îndoită cunună. Roagă-te să ne mântuim noi.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Marie Preacinstită, Vasul Stăpânului, ridică-ne pe noi, cei căzuţi în adâncul cumplitei deznădejdi şi în greşeli şi întristări; că tu te-ai făcut Mântuire păcătoşilor şi Ajutor şi Ocrotitoare Puternică şi miluieşti pe robii tăi.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Văzând Mieluşeaua cea fără de prihană gol spânzurat pe Lemn pe Mieluşelul şi Păstorul, plângând striga, tânguindu-se ca o Maică: cum voi lăuda, Fiul meu, îngăduinţa Ta cea mai presus de grai şi Patima cea de bunăvoie, Preabunule Dumnezeule?
domenica 14 dicembre 2014
Sinaxar 14 Decembrie
În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici Tirs, Levchie şi Calinic.
Sinaxar 20 Decembrie
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu (Teoforul).
sabato 13 dicembre 2014
Sinaxar 13 Decembrie
În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest.
venerdì 12 dicembre 2014
Sinaxar 12 Decembrie
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, făcătorul de minuni.
giovedì 11 dicembre 2014
mercoledì 10 dicembre 2014
martedì 9 dicembre 2014
Sinaxar 9 Decembrie
În această lună, în ziua a noua, pomenirea zămislirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de către Sfânta Ana.
lunedì 8 dicembre 2014
Iscriviti a:
Post (Atom)