PĂCATUL BEŢIEI

PĂCATUL BEŢIEI

Unul din marile păcate ce macină omenirea dintotdeauna
este păcatul beţiei. La unii oameni
acest păcat este incurabil, devine o patimă de
netămăduit. Se ajunge la o asemenea stare datorită lipsei de
Spovedanie la timp, datorită lipsei de credinţă, datorită lipsei de
voinţă sau datorită unor necazuri pe care omul nu poate să le
depăşească şi nu cere ajutorul Bisericii.
Pentru a nu se ajunge la acest păcat se recomandă cele mai
sus amintite: Spovedanie la timp, cumpătare încă din fragedă
copilărie, evitarea de anturaje, depărtarea de prieteni ce ne
influenţează la asemenea patimă.
Beţia poate aduce cele mai mari rele asupra noastră ca
persoane, asupra familiei noastre şi asupra societăţii în care
trăim.
Beţia aduce: certuri, scandaluri, bătăi, crime, despărţiri,
sinucideri, desfrânări etc.

PĂCATUL PORTULUI INDECENT

PĂCATUL PORTULUI INDECENT

Păcatul, obiceiul rău sau viciul pot deveni la un
moment dat, în om, ca a doua natură, ca ceva firesc.
Pentru a nu se ajunge la o asemenea decadenţă
morală, a nu se ajunge la starea cronică a bolii spirituale, trebuie
neapărat să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin Taina Sfintei Spovedanii.
Un mare păcat, cu o nocivitate morală deosebit de gravă asupra
oamenilor, este portul indecent. Spre exemplu, o femeie se îmbracă cu
o fustă foarte scurtă, merge la servici sau pe stradă. Pe orice bărbat care
se uită involuntar la ea, diavolul desfrânării parcă îl electrocutează; o
doreşte în inima lui, păcătuieşte în inima lui cu ea. Mântuitorul a spus
că: „dacă vezi o femeie şi o doreşti în inima ta, ai şi păcătuit cu ea”.
Deci, efectiv se curveşte sufleteşte cu acea femeie. Într-o zi acea femeie
poate să provoace involuntar şi inconştient la păcat pe
atâţia bărbaţi care o privesc în ziua respectivă... Deci ea poate să
facă zilnic zeci şi sute de păcate. Prin portul ei indecent: rochie
sau fustă scurtă, transparentă, pantaloni strâmţi pe ea, în aşa fel
încât se observă forma corpului foarte clar etc., poate răni zilnic
atâtea suflete omeneşti, atâţia bărbaţi cărora nici prin cap nu le-ar
fi trecut că vor păcătui în acea zi.
Ispita diavolului desfrânării vine prin acea femeie. „Vai de
cel prin care vine ispita” zice Mântuitorul. Trebuie să ne ferim
cu toată fiinţa noastră de a ispiti, de a răni pe cei care sunt
apropiaţii noştri.
Un asemenea păcat se poate face şi în familie, când tata
sau mama se poartă indecent prin casă faţă de copii. Ei zic că sunt
mici copiii, însă diavolul nu doarme. Orice imagine indecentă li se
întipăreşte uşor în minte. Mamele nu trebuie să lase nici chiar
fetiţele mici să se poarte indecent; încă de la acea vârstă fragedă
trebuie să le facă să fie conştiente de ceea ce înseamnă acest păcat.

TREI ISTORISIRI ÎNFRICOŞĂTOARE DESPRE UNELE FEMEI CE ŞI-AU ASCUNS UN PĂCAT GREU LA SPOVEDANIE MINŢIND PE DUHOVNIC ŞI PE DUMNEZEU

TREI ISTORISIRI ÎNFRICOŞĂTOARE DESPRE
UNELE FEMEI CE ŞI-AU ASCUNS UN PĂCAT
GREU LA SPOVEDANIE MINŢIND PE
DUHOVNIC ŞI PE DUMNEZEU

Foarte multe persoane sunt posedate de diavolul
îndoielii şi al minciunii chiar şi la Sfânta
Spovedanie.
Este o absurditate să te spovedeşti şi totuşi să-ţi ascunzi
unele păcate. Nu este de înţeles de ce se mai spovedesc! În
momentul în care te spovedeşti şi ascunzi un păcat, este mai rău
decât dacă nu te-ai fi spovedit, deoarece aici faci, pe lângă păcatele
pe care le ai, şi pe cel al minciunii şi încă ce minciună! Să minţi pe
duhovnic şi pe Dumnezeu!
Se povesteşte în cartea „Mântuirea păcătoşilor” la cap. VII
despre unele femei care în timpul Spovedaniei nu şi-au spus
tocmai păcatul cel mai mare. După ce au murit, Dumnezeu a
descoperit urmaşilor ce mare păcat este acela al nesincerităţii
unor oameni în scaunul Spovedaniei.
O să redăm mai jos două cazuri ale unor femei care au
căzut în acest mare păcat.

ISTORISIREA ÎNTÂI

O femeie care a făcut un păcat de moarte, nu a îndrăznit
niciodată să-1 mărturisească, de ruşinea şi urâciunea faptei. Însă a
făcut alte fapte bune: a dat milostenie, postea mult, priveghea, se
ruga şi se spovedea de toate celelalte păcate şi se împărtăşea cu
Sfintele Taine, socotind că va afla mila lui Dumnezeu, ca să-i
ierte păcatul ascuns, pentru celelalte fapte bune.
În sfârşit a căzut în grea boală şi şi-a mărturisit toate
păcatele, iar pe cel mare nu a îndrăznit, nenorocita, nici măcar la
moarte să-1 mărturisească, ci plângând s-a împărtăşit cu
Dumnezeieştile Taine şi apoi s-a sfârşit.
După multe zile, una din fiicele sale, rugându-se în odaia
ei, a simţit la un moment dat atâta duhoare (miros urât), încât nu
mai putea să stea de multa împuţiciune pe care o simţea.
Uitându-se într-o parte şi în alta a casei, ca să înţeleagă de
unde vine atâta duhoare, a văzut deasupra patului o umbră atât de
urâtă şi înfricoşătoare, încât nu a mai putut sta în picioare, şi
căzând jos, chemă în rugăciune pe Stăpânul Hristos şi pe Maica
Lui într-ajutor. Atunci a venit glas de la acea umbră, zicând:
„Nu te teme fiică, eu sunt nenorocita ta mamă”. Din acel
cuvânt, tânăra a luat îndrăzneală şi sculâdu-se i-a zis ei: „Cum este cu
putinţă, o mama mea, să fii atât de urâtă şi cu rea putoare mirositoare,
tu care ai fost atât de îmbunătăţită şi ai făcut atâta bine?” Iar maica sa
i-a răspuns: „Adu-ţi aminte că ţi-am spus odată că am făcut un păcat
mare, de moarte şi niciodată nu l-am spus la vreun duhovnic,
pentru ruşinea faptei mele. Deci, pentru acest păcat am fost osândită
în munca cea veşnică, ca să mă chinuiesc nesfârşit şi nu mi-au folosit
celelalte bunătăţi pe care le-am făcut în toată viaţa mea”.
Atunci a zis fiica către dânsa: „Dar acum pot eu să-ţi ajut
cu ceva, să plătesc la preot pentru a face liturghie şi alte multe
milostenii, să dau săracilor şi să ajut mănăstirile, ca doar să poţi
dobândi iertare?”
Iar ea a zis: „Nu mai este posibilă pocăinţa în iad. Când
am avut vreme, nu m-am îndreptat, în viaţa pământească, cu
puţină osteneală, nepriceputa de mine, iar acum orice vei face
pentru mine nu îmi foloseşte. Că imediat ce m-am despărţit de
trup, m-au răpit viclenii diavoli şi înfăţişându-mă la Judecata lui
Hristos. Acesta m-a privit cu căutătura înfricoşată şi întorcând
faţa Sa de la mine, a zis cu glas tunător şi înfricoşat: «Du-te de la
Mine, blestemato, în gheena cea nesfârşită» şi îndată m-am aflat
în fundul iadului. Aşadar pentru mine nu mai este milă. Numai ca
să luaţi voi, cei vii, pildă, a slobozit Judecătorul Cel Drept să
mă arăt ţie astăzi, pentru a propăvădui tu la toţi munca mea şi să vă
păziţi să nu ajungeţi să pătimiţi ca şi mine.
Spune fratelui tău să-şi îndrepte petrecerea sa şi să laşi şi tu
machiajurile, rujatul şi celelalte împodobiri ale trupului femeiesc.
Niciodată să nu te împodobeşti sau să-ţi înfrumuseţezi faţa, că multe
şi nenumărate femei numai pentru această pricină s-au osândit în iad.
Iar dacă nu mă vei asculta, curând vei veni ca să mă însoţeşti în acel
loc întunecat şi plin de întristare. Acestea ţi le-am spus, ca să nu
crească chinurile mele când vă voi vedea şi pe voi chinuindu-vă
împreună cu mine în gheenă”.
Acestea auzindu-le, tânăra a întrebat-o şi alte multe despre
iad, iar ea a răspuns: „Numai atât am putut să-ţi spun şi nu întreba
mai multe”.
Acestea zicând, s-a stins ca vântul şi a rămas atâta duhoare, că
numai putea nimeni să intre în acea cameră.
Fata a făcut în alt loc patul său şi a zăcut bolnavă multe zile, de frica şi
groaza acestei vedenii.
Chemând pe duhovnicul ei cu numele Serafim, i-a povestit
amănunţit cea mai sus zisă vedenie, pe care a povestit-o apoi în tot
oraşul şi a scris-o pe o carte a sa, ca să o citească urmaşii şi să se
păzească cu osârdie, ca să nu se pângărească.
(Vezi „Mântuirea Păcătoşilor" cap. VII)

ISTORISIREA A DOUA

Într-o altă cetate, era o femeie bogată şi de foarte bun neam.
Ea a făcut un păcat foarte urâcios şi nu 1-a spus la duhovnic, pentru
ruşinea faptei, ca să nu-1 afle şi altcineva.
Într-o zi s-a întâmplat că un ieromonah, de la o mănăstire de
departe, care mergea cu ucenicul său să se închine la Sfântul
Mormânt din Ierusalim, a trecut pe acolo.
Femeia văzându-i în biserică la o sărbătoare mare, când
slujeau Sfânta Liturghie, şi-a pus în mintea ei gândul, ca să se
spovedească la el, fiindcă era străin şi nu o cunoştea şi astfel nu se
putea ruşina de el pentru păcatul ce-1 avea pe suflet.
Deci s-au dus într-un colţ al bisericii şi a început să-şi spună
toate păcatele sale. Insă când a vrut să-şi spună şi păcatul ei cel mai
mare, pe care nu-1 spusese la nici un duhovnic, i-a venit atâta ruşine
din lucrare diavolească, încât a roşit şi nu putea să-1 spună.
Dar ucenicul duhovnicului, om simplu şi îmbunătăţit
duhovniceşte, stând deoparte în celălalt colţ al bisericii, vedea în
timpul Spovedaniei cum iese din gura femeii un şarpe la fiecare
păcat mărturisit, iar la urmă a văzut un şarpe foarte mare care de trei
ori a scos capul afară din gura ei, vrând să iasă afară, însă s-a tras
înapoi şi n-a ieşit.
După aceea a văzut ucenicul acela, cum şi ceilalţi şerpi care
ieşiseră mai înainte s-au întors înapoi şi au intrat din nou în femeie,
fiindcă nu a spus şi celălalt păcat, care era cel mare. Deci acel mare
păcat nespus, acel şarpe, a atras înapoi toate păcatele mărturisite.
Duhovnicul, la sfârşitul Spovedaniei, a dezlegat-o şi a plecat
împreună cu ucenicul lui.
Pe drum ucenicul uimit i-a spus vedenia ce o văzuse el în
timpul Spovedaniei. Atunci duhovnicul a înţeles pricina vedeniei şi
s-a întors înapoi ca sa arate femeii vedenia şi să o îndemne să spună
şi păcatul cel mare, şarpele cel mare pentru a-1 scoate din ea.
Ajungând la casa ei, au găsit-o moartă şi plângând ei au
făcut rugăciune la Dumnezeu ca să le descopere ce s-a întâmplat cu
sufletul ei. Şi iată că o văd pe dânsa, în vedenie, şezând pe un
înfricoşător balaur şi alţi doi şerpi o necăjeau şi o chinuiau cumplit.
Atunci a zis către dânşii: „Eu sunt acea ticăloasă femeie care m-am
mărturisit astăzi şi fiindcă nu am spus un păcat pe care l-am făcut,
m-a dat Judecătorul să mă omoare acest balaur şi să mă ardă în focul
cel veşnic, fiindcă m-a aşteptat atâta vreme să-1 mărturisesc; iar eu,
nepriceputa, de ruşine l-am ascuns. Şi acum nu am nici o nădejde de
mântuire, nenorocita de mine”.
Acestea zicându-le, s-a făcut nevăzută.
(Vezi „Mântuirea păcătoşilor” cap. VII)
Deci iată, fraţilor, cât de viclean şi perfid lucrează diavolul
cu noi, oamenii. Ne dă mare curaj atunci când facem păcatul şi ne
ruşinează în momentul când vrem să ne spovedim, să ne curăţim.
În tot timpul vieţii noastre este bine să nu avem nimic
ascuns, să fim mai transparenţi şi cât mai sinceri. Această
transparenţă şi această curăţenie o putem face numai aici pe
pământ în Scaunul Spovedaniei. Dincolo nu ne mai poate ajuta
nimeni. Să căutăm un duhovnic bun şi de încredere pentru a ne
mărturisi şi a ne curaţi de toate impurităţile, pentru a scoate toţi
şerpii din sufletul nostru.

ISTORISIREA A TREIA

Amânarea pocăinţei

Într-o carte veche, din Sfântul Munte, un duhovnic iscusit                                                                în poveţe a lăsat închisă într-o întâmplare învăţătura aceasta:                                                       Un preot, cu frica lui Dumnezeu şi grija păstoriţilor săi, se                                                                 ostenea zi de zi, prin toate mijloacele ce-i stăteau în putinţă, să

întoarcă pe cei rătăciţi din calea pierzaniei şi să-i întărească în
cuvântul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, vedea cu durere că
ostenelile sale rămân fără roadă. Credincioşii săi lepădară numai
făţărnicia: încolo, putrezeau în aceleaşi păcate, cum îi găsise.
Zadarnică era slujba, zadarnice predicile, zadarnice sfaturile
zilnice, zadarnice sfaturile date la spovedanie. Nimic nu-i clintea
din noroiul păcatelor.
Ce să facă bietul preot? Cum să-i îndrepte? Căci se
înflăcăra pentru lucrul lui Dumnezeu, ştiindu-se chezaş pentru
sufletele lor, şi se frământa zi şi noapte, cerând de la Dumnezeu
să-i arate pentru ce nu poate să-i atragă la mântuire?
Într-o sâmbătă seara, după vecernie, stătea amărât pe-o
piatră din grădină, covârşit de grija datoriei sale preoţeşti şi
mâhnit amarnic de truda-i fără roadă. Cum sta aşa, pierdut în
gânduri grele, iată că Dumnezeu îi deschise
ochii necăjitului său suflet, asupra unei vedenii înfricoşate: o gloată de
arapi, negri ca tăciunele, i se arătară ca un nor întunecat de duhuri
necurate. Era un divan al diavolilor în frunte cu Satana, marele şi
încruntatul tartor al lor.
Deodată, din mijlocul divanului un glas diavolesc zbieră de
clocoti văzduhul:
- Voi, drăceştilor gloate, sfătuiţi-vă, născociţi cu mintea voastră
meşteră în viclenii, şi să-mi spuneţi: cum aţi putea voi mai uşor şi mai
sigur înşela pe oameni, ca să umplem cu ei împărăţia beznei şi
pântecele flămând al iadului?
La această poruncă a tartorului celui mare, gloatele întunecate
ale încornoraţilor, intrară în putoarea diavoleştilor sfătuiri.
Nu trecu mult şi din mulţimea aprinsă de sfat ieşi înaintea
Satanei o căpetenie, lucind ca păcura, şi zise:
- Întunecimea ta, să furişăm în mintea oamenilor gândul
drăcesc că nu este Dumnezeu; astfel, neavând de cine să se teamă,
uşor ne vor cădea în gheare, vor face numai ceea ce vrem noi şi vom
umple iadul cu ei.
Ascultându-l, Satana chibzui şi apoi răspunse:
- Cu minciuna asta prea puţini vom putea prinde în undiţă:
pentru că lucrurile Celui de sus: cerul şi pământul şi toate câte le
împodobesc mărturisesc slava Lui şi toate dovedesc că El este. Să vie
altul, cu o născocire mai vicleană.
Atunci din gloatele întunericului, ieşi o altă căpetenie
încornorată şi zise:
- Întunecimea ta, părerea mea e să le spunem oamenilor că,
chiar dacă ar fi Dumnezeu, dar după moarte nu este suflet şi nu este
judecată şi, prin urmare, nici răsplată sau pedeapsă. Să le spunem că
nici rai, nici iad şi, prin urmare sunt slobozi să mănânce, să bea şi să-şi
facă toate poftele trupului şi ale inimii, căci, ca mâine vor muri şi după
moarte nu mai e nimic şi o să le pară rău că nu şi-au făcut toate
gusturile cât au fost în putere.
Satana îi cumpăni vorbele, apoi îi zise:
- Nici cu vicleşugul acesta nu vom putea câştiga prea mulţi: căci
printre oameni sunt unii răsăriţi la minte, care ştiu că este Dumnezeu
şi că în dreapta Lui stă răsplata sau pedeapsa după fapte. Şi apoi
mulţi ştiu că sufletul dăinuieşte şi după moarte şi va merge la
judecata cea de pe urmă, după cum îi învaţă Scripturile. Cu
vicleşugul acesta ne pică şi nouă ceva în gheare, dar mare lucru nu.
Eu vreau oameni mulţi, ca nisipul mării, să-i închid ca pe o turmă de
proşti în toate peşterile iadului! Răcni Satana şi trânti odată din
copită aşa de tare, că toată droaia dracilor sughiţă de groază.
Atunci din mulţime se rupse o altă căpetenie şi, sprijininduse
ţanţoş în coadă, duhni următoarea propunere:
- Prea întunecate jupâne şi tată al minciunii, lăudată să fie
grija ta de-a umple iadul nostru cu proştii şi destrăbălaţii
pământului! Am ascultat cu luare aminte vicleşugurile tovarăşilor
noştri despre pierzarea oamenilor, aşa de scumpă nouă, tuturor
dracilor tăi şi, văzând că ele nu sunt pe placul întunecimii tale, am
născocit la rândul meu un vicleşug şi mai mare: de ce să nu lăudăm
pe oameni pentru credinţa în Dumnezeu, în nemurirea sufletului, în
judecata de apoi şi în răsplata după fapte? De ce să nu le spunem şi
noi că este un rai şi un iad, care dăinuiesc în veacul veacului? Dar,
după ce le vom spune toate acestea - pe care ei le ştiu prea bine - să
le şoptim la ureche, o dată, de două ori, de mii de ori: „Nu vă grăbiţi
cu pocăinţa oameni buni! Mai e vreme destulă! Trăiţi mai întâi după
cum vă vine pofta. Pocăinţa lăsaţi-o mai la urmă! Nu vă grăbiţi!”
Ascultându-1, ochii Satanei fulgerară de bucurie drăcească.
El se ridică trufaş de pe jilţul de flăcări ca smoala şi, bătând cu laba
pe umeri pe diavolul care născocise acest vicleşug, glasul lui tună o
dată, de se cutremură tot întunericul iadului:
- Voi, duhuri puturoase ale împărăţiei mele, ca gândul
risipiţi-vă pe faţa pământului şi, ca o otravă dulce, strecuraţi în
urechile oamenilor şoapta cu adevărat după numele nostru: „Nu
vă grăbiţi cu pocăinţa, oameni buni, nici cu spovedania cea
adevărată. Mai e vreme destulă: mâine,
poimâine, la bătrâneţe. Până atunci, faceţi-vă datoria către
Dumnezeu şi suflet numai aşa, de ochii lumii. Vedeţi-vă mai întâi
de grijile pământeşti, aşa ca şi până acum. Pentru pocăinţa
adevărată mai aveţi vreme, că doar n-o să muriţi chiar mâine”!.
Şi, la porunca Satanei, duhurile iadului se împrăştiară cu
iuţeala gândului pe faţa pământului, să amăgească pe zăbavnicii
oameni în minciuna pierzării, cu amânarea pocăinţei pe mâine, pe
poimâine, la bătrâneţe...
Vedenia se stinse, şi preotul, trudit de soarta
credincioşilor săi, înţelese, în sfârşit, pricina zăbavei lor
de a se hotărî să se mântuiască cu adevărat. De formă şi de
ochii lumii, ei îşi îndeplineau datoriile creştineşti, dar, vrăjiţi de
şoapta ademenitoare a viclenilor, găseau că sfaturile părintelui
sunt bune mai mult pentru cei bătrâni. Cât despre ei înşişi
mai au vreme destulă: mâine, poimâine, la bătrâneţe...
Iată sfatul de primejdie care-i încâlceşte pe oameni în rele
şi-i bagă în toate necazurile şi în tot întunericul, iar mâine,
poimâine, ca nişte storşi de vlagă, nu mai sunt buni de nimic.
Dumnezeu iartă neştiinţa, dar viclenia ba. Iar omul cu socoteală
vicleană e acela care-şi dă cu voia toată tinereţea dracilor,
rămânând ca lui Dumnezeu să-I dea o bătrâneţe distrusă. Nu-i va
fi zvârlită şi bătrâneţea laolaltă cu tinereţea.
(vezi Ier. Arsenie Boca „Cărarea împărăţiei”, cap. III)
Imaginea aceasta ne arată cum Îngerul îi spune omului
să meargă la duhovnic, pentru a-şi mărturisi fără ruşine toate
păcatele sale. Vicleanul încearcă să-l convingă că mai are
timp, că nu acum este momentul potrivit pentru Spovedanie.
(Imagine reprodusă după pictorul Hermineanu)

TAINA SPOVEDANIEI ESTE NUMITĂ ŞI „AL DOILEA BOTEZ”

TAINA SPOVEDANIEI ESTE NUMITĂ ŞI „AL
DOILEA BOTEZ”

Aşa cum la Sfântul Botez se iartă toate păcatele
săvârşite până atunci de fiecare ins şi însuşi păcatul
strămoşesc, transmis din neam în neam până azi, tot
astfel se întâmplă la Sfânta Spovedanie.
Majoritatea sectanţilor, care au părăsit Biserica lui Hristos
autentică, socotesc că Botezul trebuie săvârşit numai la o vârstă cât
mai înaintată pentru a li se ierta păcatele şi a li se asigura mântuirea.
Ei spun că după Botez pot să facă orice pentru că, după părerea lor, au
asigurată mântuirea dacă s-au botezat în ritualul lor. Deci pe ei nu-i
mai interesează păcatele după Botez.
Însă Biserica Ortodoxă şi Sfinţii Părinţi socotesc că atunci
când te botezi ţi se iartă, în primul rând, păcatul strămoşesc pe care-1
moşteneşti şi, în al doilea rând, ţi se iartă toate păcatele făcute
personal până atunci. La copiii mici, când se botează, nu se mai pune
problema păcatelor personale. Însă de la vârsta de 7 ani în sus, fiecare
ins are păcate personale. De aceea de la 7 ani toţi trebuie să ne
spovedim, să ne curăţim de păcate, întocmai ca la Botez. Botezul nu
se poate repeta, însă Dumnezeu a lăsat Taina
Sfintei Spovedanii pentru a ne curaţi măcar de păcatele pe care le

facem zilnic, cu voie sau fără de voie. De aceea la Spovedanie i se
mai zice „al doilea Botez”.

FĂRĂ SFÂNTA SPOVEDANIE
NU NE PUTEM ÎMPĂRTĂŞI CU
TRUPUL ŞI SÂNGELE DOMNULUI

Atunci când dorim să ne împărtăşim cu Trupul şi
Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, trebuie să
facem o pregătire în prealabil. Adică să ne
curăţim de păcate prin Sfânta Spovedanie, să facem o nevoinţă cât
mai aspră cu câteva zile înainte, să ţinem cel puţin 5-6 zile de post
înainte, şi în aceste zile să ne rugăm cât mai mult, să facem metanii
cât mai multe, să ne împăcăm cu toţi cei pe care i-am supărat sau
ne-au supărat şi să le cerem iertare.
Cu alte cuvinte, nu putem să ne împărtăşim fără Sfânta
Spovedanie. Chiar şi atunci când se întâmplă ca un om să cadă
bolnav la pat, dacă şi-a pierdut cunoştinţa şi preotul nu poate să se
înţeleagă cu el, să vorbească, să-1 întrebe de păcate şi să-i
răspundă, atunci nu are voie să-1 împărtăşească.
Deci, dacă nu poate să-şi mărturisească păcatele, chiar dacă
este muribund, nu poate fi împărtăşit, mai ales dacă nu s-a spovedit
niciodată şi nu-1 cunoaşte nici un preot din punct de vedere
duhovnicesc; dacă nu-şi revine, moare neîmpărtăşit.
Face o mare greşeală cel care, atunci când se îmbolnăveşte,
nu cheamă mai întâi un preot să-1 spovedească. Deoarece, dacă este
conştient şi-şi spune păcatele, poate fi împărtăşit indiferent de
păcate. Dacă, însă trece în inconştienţă şi nu se poate dialoga cu el,
nu poate fi împărtăşit.
Numai copiii până la 7 ani pot fi împărtăşiţi fără Sfânta
Spovedanie, deoarece, spun Sfinţii Părinţi, până la acea vârstă
nu au conştiinţa binelui şi a răului şi astfel, faptele lor nu pot fi
socotite păcate. De la 7 ani în sus nu are
voie nimeni să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele

Domnului Iisus Hristos fără a se spovedi.

ÎN TIMPUL SPOVEDANIEI DUHUL SFÂNT
TRANSMITE ENERGIA SA PRIN MÂINILE
PREOTULUI ASUPRA PENITENTULUI

Conştient de importanţa acestei Taine, părintele
Dumitru Stăniloaie explică cum Duhul Sfânt îşi
transmite energia Sa, harul Său, asupra celui
care se spovedeşte, prin mâinile preotului. Chiar mulţi preoţi nu
sunt conştienţi cât de mari sunt puterile pe care le deţin şi câtă
energie posedă prin Taina Preoţiei.
„Prin mâna omului se scurg puteri spirituale asupra altui
om, fie direct prin trup, fie prin altă materie. Căci trupul
omenesc este constituit din simţuri, în care spiritul şi trupul sunt
nedespărţite.
Cel ce transmite această putere ce se scurge prin mână
este subiectul care gândeşte şi voieşte, adică un subiect cu o bază
spirituală; puterea ce se scurge prin trupul celui ce acţionează
asupra altuia merge până la spiritul celui din urmă. 

Cei doi întâlnindu-se prin simţiri, se întâlnesc prin spirit.

Dar puterea ce o transmite omul prin trupul său nu e numai a
spiritului şi a trupului său, ci şi o putere cu mult mai mare, ce
străbate prin ele. Este puterea Duhului Dumnezeiesc, cu care el se
pune de acord şi căreia i se deschide prin credinţă în ambianţa
Bisericii....
De aceea Taina se săvârşeşte la întâlnirea a două subiecte
umane deschise prin credinţa Duhului Sfânt, lucrător în ambianţa
Bisericii, întâlnire care se prelungeşte şi în atingerea trupească
directă între ele sau prin mijlocirea unei materii.
Nu materia, şi nici cuvintele rostite sau gesturile săvârşite,
luate în ele însele, constituie Taina, ci ea se constituie în întâlnirea
în credinţă a celor două persoane în ambianţa Bisericii plină de
Duhul Sfânt şi în atingerea trupească între cele două persoane, o
dată cu mărturisirea prin cuvinte a acestei credinţe a lor: a uneia care
săvârşeşte Taina şi a alteia care o primeşte”.

UNII SOCOTESC CA SPOVEDANIA TREBUIE SĂ O FACEM LA BĂTRÂNEŢE

UNII SOCOTESC CA SPOVEDANIA TREBUIE SĂ
O FACEM LA BĂTRÂNEŢE

O mare ispită diavolească îi paşte pe unii oameni
care, în necunoştinţă de cauză, comentează
zicând că Spovedania trebuie să o facă la
bătrâneţe. Este atâta vicleşug al diavolului în
această amânare care ne ţine departe de harul iertării, încât
răspunsul trebuie dat fără întârziere:
I. În primul rând, nu putem şti dacă fiecare dintre noi
oamenii ajungem la o vârstă înaintată. Câte morţi premature nu se
întâmplă?!
II. Chiar dacă ajungem la bătrâneţe, nu putem ştii dacă
vom reuşi să ne şi spovedim. Pe de o parte din cauza mândriei, pe
de altă parte, datorită obişnuinţei rele, nu se ştie dacă omul ajuns
la o vârstă înaintată se poate roti la asemenea grade mari, aşa
încât să facă o spovedanie curată, având în vedere că nu a mai
făcut-o niciodată. Cam ce semănăm la tinereţe, aceea culegem
la bătrâneţe! In cele mai multe cazuri oamenii ajunşi în
asemenea situaţii sunt iremediabili. Foarte greu este să îndrepţi un
bătrân care a trăit toată viaţa lui departe de Dumnezeu şi de
poruncile Lui, departe de Biserică şi de tot ceea ce este sfânt.
Numai mila lui Dumnezeu mai poate face minuni!
III. Cei căsătoriţi, cu familii, cu copii şi nepoţi, trebuie să
se gândească foarte serios la transmiterea păcatelor lor peste
urmaşi. De ce să sufere un copil pentru păcatele părinţilor? Nu
poţi să ştii cât trăieşti, dacă mai ai timp de Spovedanie şi canon
pentru păcate.
IV. A te spovedi înseamnă a te curaţi de păcate şi a te
apropia de Dumnezeu. Ori, dacă stai toată viaţa nespovedit şi
necurăţit de păcate, de unde mai poţi avea garanţia curăţirii de
păcate, a iertării şi a apropierii de Dumnezeu? Cunoaştem cum
foarte mulţi sfinţi din tinereţe au trăit aproape de Dumnezeu şi,
ajunşi la bătrâneţe, le era frică să nu piardă pe Dumnezeu şi
mântuirea lor.
V. Păcatele le facem continuu. Chiar dacă ne spovedim la
tinereţe, nu înseamnă că nu mai facem păcate. Dar ce să mai
vorbim de cei ce nu s-au spovedit niciodată în viaţă?! Este greu să
întreţii o haină curată permanent, să o speli de fiecare dată de cea
mai mică murdărie. Dar, ce să mai spunem dacă nu ţi-ai spălat
haina toată viaţa?! Se mai poate spăla? Sau, dacă reuşeşti s-o
speli, se mai poate garanta portul ei pe mai departe? Se riscă o
degradare totală. Ideal este curăţarea ei periodică, fapt care-i
garantează viaţă lungă. Aşa este şi cu Spovedania periodică, adică
curăţarea periodică a sufletului; acest lucru îţi poate garanta titlul de
cetăţean al raiului, casnic al lui Dumnezeu şi prieten al sfinţilor.
VI. Atunci când un părinte într-o familie nu se spovedeşte,
nu merge la biserică, nu are habar de Tainele bisericii, cum poate
da el o educaţie sănătoasă copilului său? Ce exemplu poate lua
copilul de la el, decât numai rău. Nu trebuie să ne mirăm de
apucăturile rele ale copiilor ce nu au primit o educaţie religioasă
în casă.
VII. Pentru a avea o căsnicie cât mai sănătoasă, cei doi tineri
care se căsătoresc, dacă nu se vor spovedi continuu, nu vor avea
decât de pierdut. Fidelitatea conjugală se păstrează, cel mai
bine şi sigur în viaţă, atunci când ambii soţi se spovedesc periodic.
Ignorarea Spovedaniei în căsnicie aduce certuri, beţii, desfrânări,
bătăi, despărţiri, crime, avorturi etc.
VIII. Tot timpul în viaţă, indiferent de vârstă, tânăr sau
bătrân, atunci când se spovedeşte, pe lângă iertarea de păcate,
primeşte noi forţe de la Duhul Sfânt pentru înfruntarea răului.
IX. Indiferent de vârstă, atunci când ne spovedim trebuie să
cerem sfaturi pentru viaţă: „înţelepciunea stă întru sfat mult”
spune Sfânta Scriptură sau „Cine vrea să se mântuiască, cu
întrebarea să călătorească" spun Sfinţii Părinţi în Paternic. Tot
timpul în viaţă să nu facem nimic fără sfatul duhovnicului. Dacă
întrebăm întru smerenie avem protecţia Duhului Sfânt.
Cu alte cuvinte, a te spovedi tot timpul în viaţă înseamnă
smerenie, înseamnă conştientizarea nimicniciei noastre
omeneşti, înseamnă creştere în virtuţi, înseamnă apropiere de
Dumnezeu, înseamnă mântuirea sufletului.

CUM TREBUIE SĂ NE PREGĂTIM PENTRU A MERGE LA SFÂNTA SPOVEDANIE?

CUM TREBUIE SĂ NE PREGĂTIM PENTRU A
MERGE LA SFÂNTA SPOVEDANIE?

Atunci când facem o Spovedanie generală la un
preot, trebuie să ţinem 5-6 zile de post. În acele
zile să nu mâncăm carne, lapte, brânză şi ouă. Să
facem cât mai multe metanii. Să ne rugăm cât mai mult şi să citim
dacă avem timp şi din Psaltire. Să ne împăcăm cu cei pe care i-am
supărat sau ne-au supărat. Cu câteva zile înainte de Sfânta
Spovedanie să ne facem un examen al conştiinţei, să citim dintrun
ghid de Spovedanie păcatele şi cele pe care ştim că le-am făcut
să le notăm pe o hârtie pentru a nu le uita (putem foarte bine
folosi ghidul din această carte).
În ziua în care mergem la Spovedanie să citim rugăciunile
înainte de Sfânta Spovedanie. Să citim păcatele din ghidul de
Spovedanie şi să le notăm pe cele care le-am făcut pe o hârtie
pentru a nu le uita.
Când nu ne împărtăşim şi nu facem o Spovedanie generală,
atunci putem să ne spovedim fără post, numai să avem păcatele
notate pe hârtie.

SPOVEDANIA NU TREBUIE FĂCUTĂ FORMAL

Există o mulţime de oameni care nu sunt conştienţi
de actul spovedaniei sau nu sunt sinceri şi merg şi
ei de ochii lumii sau dintr-un reflex condiţionat la
preot să se spovedească. Ajungând la preot nu spun mai nimic, nu
au nici o căinţă pentru greşelile pe care le-au făcut, nu realizează
că sunt în faţa lui Dumnezeu şi că se petrece o Taină mare în acel
moment. Acei oameni merg la Spovedanie dintr-un formalism şi
se spovedesc formal. Efectul este acelaşi, deoarece se cunoaşte că
atunci când te osteneşti primeşti un rezultat, pe loc sau mai târziu.
Iar dacă nu te osteneşti real, ci te faci doar
că te osteneşti, cazi în păcatul vicleniei, şireteniei. Pe om poţi să-1
înşeli, însă pe Dumnezeu niciodată.
De aceea, pentru cei care nu sunt sinceri şi nu sunt dispuşi
pentru o Spovedanie cu căinţă şi cu sinceritate, este
recomandabil, deci mai bine, să nu se spovedească în acel moment.
Spovedindu-se în acest fel, nu primesc nici iertare de la
Dumnezeu şi în plus păcătuiesc pentru acel formalism de ochii
lumii. În asemenea situaţie se găsesc chiar şi acei creştini care
merg la biserică regulat, însă fără nici o simţire duhovnicească.
Esenţa Spovedaniei şi efectul ei nu constau într-o Spovedanie
regulată şi stereotipă, ci dimpotrivă într-o Spovedanie spontană
ieşită din adâncul inimii, cu multă durere şi părere de rău.

TREBUIE SĂ NE SPOVEDIM CU
MULTĂ SINCERITATE

Este de preferat ca sinceritate şi transparenţă
totală să avem faţă de orice preot. Însă
vremurile tulburi de azi au adus o mulţime de
preoţi fără vocaţie şi aceasta ne face să-i ocolim şi să căutăm pe cei
cu vocaţie pentru a ne destăinui. Niciodată nu trebuie să disperăm
sau să ne pierdem nădejdea datorită lipsei de duhovnic. Trebuie
doar să ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru a ni-1 descoperi. Cel
ce se roagă lui Dumnezeu, cu toată sinceritatea, pentru a-i scoate
un duhovnic în faţă, cu siguranţă va fi miluit. Ne trebuie nouă,
în primul rând, sinceritate pentru ca Dumnezeu să ne descopere
un preot sincer. Cel ce nu luptă toată viaţa pentru a fi sincer în toate
împrejurările cotidiene se înşeală şi înşeală la rândul lui pe alţii.
Sinceritatea este una din marile virtuţi aducătoare de
curăţenie şi dobândire a Duhului Sfânt. Dacă nu ne spovedim
sincer înaintea duhovnicului păcătuim foarte mult. De nu avem
încredere în duhovnic, mai bine să nu ne spovedim, să nu-1
amăgim şi să nu ne amăgim şi pe noi înşine.
Spovedania, dacă nu o facem din toată inima, mai bine să nu o
facem. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru a nu cădea într-o
asemenea cursă satanică. Am observat în experienţa de duhovnic
un lucru foarte grav. Diferiţi oameni în vârstă au venit formal la
Spovedanie şi nu s-au spovedit deloc sincer. Am simţit acest lucru
mincinos. Unora le-am spus; altora, mai grosieri, nici măcar nu leam
atras atenţia deoarece am observat că ar fi fost inutil. Urât lucru
înaintea lui Dumnezeu! Să ajungi om bătrân plin de viclenie şi să
minţi chiar la Scaunul Spovedaniei?! Dumnezeu vrea să ne mai
întindă o mână chiar în ultimele clipe ale vieţii prin Taina
Spovedaniei, însă unii oameni, aşa cum am amintit, nu numai că
nu-i întind mâna lui Dumnezeu pentru a-L prinde, ci mai grav,
chiar refuză mâinile care i se întind pentru a-1 salva.

PREOTUL CARE DIVULGĂ SECRETUL
SPOVEDANIEI MAI BINE NU S-AR FI NĂSCUT

Responsabilitatea preoţiei înaintea lui Dumnezeu
este maximă. Vocaţia preoţiei este vocaţia
sacerdotală; misiunea este de ordin divin; de asemenea,
responsabilitatea depăşeşte umanul.
Preotul va răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru orice
greşeală în săvârşirea vreunei Taine. Tot astfel va răspunde în
privinţa secretului Tainei Sfintei Spovedanii.
Spun Sfinţii Părinţi că acel preot care va divulga altor
persoane un păcat şi pe cel care 1-a săvârşit, este vrednic ca limba
cu care a vorbit să i se scoată prin ceafa. Nu mai vorbim de
răspunsul pe care-1 va da la Judecata de Apoi! Cei care nu cunosc
sunt vinovaţi de această necunoaştere. Trebuie să fie conştienţi de
misiunea la care s-au înrolat.
Penitentul, persoana care s-a spovedit, şi într-un nefericit
caz, întâmpină o asemenea ispită, nu trebuie să deznădăjduiască.
In momentul în care a aflat poate părăsi pe
Judecata de Apoi va fi locul unde fiecare va primi
pe măsura faptelor sale.
acel duhovnic ducându-se la altul. Chiar dacă va suferi o
asemenea ruşine, să o primească ca de la Dumnezeu.
Nu trebuie judecat un asemenea preot, ci trebuie compătimit
şi evitat. Mai mult, să ne rugăm lui Dumnezeu pentru el, ca să-1
îndrepte şi să-1 lumineze.

UNDE TREBUIE SĂ NE SPOVEDIM?

UNDE TREBUIE SĂ NE SPOVEDIM?

Fiecare creştin aparţine de o parohie şi este normal ca
fiecare să meargă şi să se spovedească acolo, la
parohia de care aparţine. Insă Taina Sfintei Spovedanii
impune o mare delicateţe duhovnicească, pe care, din păcate, nu toţi
preoţii o deţin. Spovedania trebuie să o faci dintr-o dragoste şi un
respect duhovnicesc deosebit faţă de cineva. Nu ni se poate impune
persoana la care trebuie să ne spovedim, ci duhovnicul trebuie să ni-1
alegem singuri cu rugăciune, cum spunea părintele Rafail
Domnul Iisus Hristos şi Sf. Nicodim: renaşterea la
viaţă prin Duh Noica răspunzând la întrebarea
unuia care zicea: „Ce să facem, că nu avem duhovnic?”, „Să ne
rugăm pentru a ne descoperi Dumnezeu duhovnicul! Să ne
naştem duhovnicul!”.Un preot, fiind supărat pe un
credincios din parohia sa pentru că merge să se spovedească la o
mănăstire şi nu se spovedeşte la el, 1-a mustrat şi i-a interzis să nu
mai meargă la mănăstire, zicându-i: „Eşti din turma mea, din
parohia mea şi Dumnezeu te va întreba la judecată dacă te-ai ţinut
de turmă”.
Eu l-aş întreba pe acel preot care are în turma lui vreo 5 -
6.000 de suflete: ce a păstorit
până acum? Câte suflete din parohia lui a îndreptat el către
Dumnezeu până acum? Pe câţi i-a făcut creştini practicanţi? Câţi
din acei mii de oameni merg la biserică datorită ostenelii lui?
Acel om din parohia sa, s-a întors la Dumnezeu datorită
mănăstirii. În general oamenii care merg la mănăstiri fac cinste şi
preotului şi parohiei respective.
În definitiv, fiecare dintre noi creştinii putem să ne
spovedim unde simţim că suntem pe drumul cel mai bun, unde
simţim pace şi linişte. Împărţirea pe turme şi păstori în veacul de
dincolo va fi alta faţă de cea de acum. Vor fi chiar şi inversate
valorile şi responsabilităţile acestui veac. Bunul Dumnezeu să
ne facă şi nouă parte de mântuire.

CINE SE POATE SPOVEDI?

CINE SE POATE SPOVEDI?

In Biserica noastră Ortodoxă există învăţătura că
fiecare om, de la vârsta de 7 ani, are păcate
personale, şi deci, trebuie să se spovedească.
Unii se întreabă: ce păcate poate să aibă un copil?
La această întrebare noi răspundem: dacă înjură de mic şi nu
este oprit, ce va face când va fi mare? Sau dacă fură lucruri mărunte
(pare un fapt mărunt, dar furtul în sine este o faptă gravă) şi nu este
oprit şi mustrat la timp, când va fi mare poate fi prea târziu etc.
Copiii primesc cea mai puternică educaţie la Sfânta
Spovedanie şi, în plus, lucrează Duhul Sfânt peste ei prin această
Taină.
O mulţime de creştini cad în eroarea satanei care-i sfătuieşte
să se spovedească la bătrâneţe. Pe de o parte ei zic că nu au păcate,
iar pe de altă parte diavolul îi face să le fie ruşine să se spovedească.
Şi aşa trec prin toată viaţa fără a se spovedi.
Unii ajung să fie spovediţi, alţii nu mai apucă.
Cel mai groaznic lucru este să moară cineva nespovedit.
Responsabilitatea unui asemenea păcat cade peste toţi ai
casei. Atunci când avem pe cineva în familie: tata, mama,
unchiul, mătuşa etc. care nu s-au spovedit niciodată, noi, ca buni
creştini, avem obligaţia de a-i îndruma şi sfătui pentru Sfânta
Spovedanie.
Dacă ne dăm toată silinţa să-i ajutăm, şi Dumnezeu ne va
ajuta pe noi; însă dacă nu ne dăm silinţa să-i ajutăm, păcatul acela
se va răsfrânge peste noi.
Un alt păcat groaznic este a opri pe cineva să se
spovedească.
Fiecare creştin ortodox botezat, de la 7 ani în sus, trebuie
să se spovedească pentru a primi dezlegare şi iertare de păcate şi
pentru a primi harul Duhului Sfânt.
Nu se pot spovedi la Biserica Ortodoxă cei de alte credinţe
sau religii; numai dacă vor trece de bună voie la Ortodoxie.
De asemenea Spovedania este valabilă şi indispensabilă
chiar şi mântuirii clericilor. Toţi călugării, preoţii, episcopii
trebuie să se spovedească şi ei unii altora pentru a primi dezlegare
şi iertare.
Toţi suntem oameni egali şi toţi trebuie să ne spovedim
„de la vlădică la opincă”, de la cerşetor până la savanţi sau
conducători de state. Cu sufletul toţi suntem egali înaintea lui
Dumnezeu.

CÂND PUTEM SĂ NE SPOVEDIM?

CÂND PUTEM SĂ NE SPOVEDIM?

Taina Sfintei Spovedanii nu este condiţionată de timp
sau de loc. Când simte omul nevoia, atunci poate să
se spovedească. În general există în Biserică
învăţătura ca cel puţin în cele patru posturi de peste an să ne
spovedim. De ce în cele patru posturi? Pentru că atunci este timpul
cel mai potrivit, omul ţine post şi este pregătit pentru Spovedanie.
Ne mai putem spovedi în diferite cazuri speciale:
- am avut un necaz mare sau altceva - ţinem câteva zile de post
(3-4) şi ne spovedim, deoarece se poate întâmpla să avem un necaz
datorită păcatelor pe care le avem şi nu le-am spovedit;
- când avem un examen în viaţă, de asemenea să ne spovedim
şi chiar să ne împărtăşim cu Sfintele Taine înainte, pentru a primi
putere, înţelepciune şi luminarea minţii;
- când mergem la spital, la operaţie sau tratament, de asemenea
este recomandabilă Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie.
S-a întâmplat şi se întâmplă multor oameni ca atunci când
merg la operaţie să le fie ultimul drum în viaţă. De aceea trebuie să
fim precauţi şi în primul rând să recomandăm
celor ce merg la operaţii grele să se spovedească neapărat şi să se
împărtăşească cu Sfintele Taine.
În aceste cazuri extreme este voie să se împărtăşească
orice om, indiferent de canon şi de păcate:
- când merge femeia gravidă la spital pentru naştere, de
asemenea este foarte, foarte recomandabilă Sfânta Spovedanie şi
Sfânta Împărtăşanie, deoarece ajută atât mamei, cât şi pruncului
pe care-1 va naşte;
- Spovedania mai este recomandată şi atunci când
creştinul pleacă într-o călătorie îndelungată;
- Sfânta Spovedanie este fundamentală atunci când doi
tineri se căsătoresc. De aici vin succesul sau insuccesul în
căsnicie. Dacă doi tineri păşesc cu dreptul în căsnicie, adică
spovedindu-se curat, din copilărie, înainte de cununie şi totodată
se şi împărtăşesc, va fi bine pentru viitorul lor. Acei ce nu se
spovedesc înainte de cununie fac un mare păcat şi se lipsesc de un
mare dar de la Dumnezeu.

DE CE TREBUIE SĂ NE SPOVEDIM?

DE CE TREBUIE SĂ NE SPOVEDIM?

Omul este prin fire o fiinţă sociabilă, deci nu poate
trăi singur. Tot aşa de adevărat este faptul că omul
neputând trăi singur, nu poate să stea fără să
comunice cu cineva şi, mai ales, să se deschidă
sufleteşte aproapelui său, să-i spună păsurile sale. Parcă simţi o
uşurare şi-o descărcare când găseşti pe cineva de încredere şi i te
destăinuieşti. Durerile şi rănile mele sufleteşti i le spun lui, el le
primeşte şi mă compătimeşte. În acel moment, datorită compătimirii
şi iubirii persoanei căreia m-am destăinuit, simt o mare linişte şi
bucurie, simt că cineva mă mai iubeşte, că nu am fost părăsit
definitiv; simt o revigorare sufletească.
Este mare lucru ca în viaţa noastră, să ajungem „să ne
bucurăm cu cei ce se bucură şi să ne întristăm cu cei ce se
întristează” (Romani 12, 15). Atunci când vedem pe cineva că
suferă, să intrăm în dialog cu el, să-1 întărim prin vorbe bune, să-i
luăm, cu alte cuvinte, din durerea lui, şi să ne-o însuşim noi.
Comunicarea, dialogul sunt absolut necesare. Dar mai mult
decât acestea este mărturisirea în faţa duhovnicului. Te destăinui în
faţa prietenului, îi spui tot ce ai pe suflet, îl doare şi pe el, dacă ţine la
tine; îţi dă, eventual, un sfat sau, mai mult, se roagă pentru tine. Insă,
un prieten, oricât de apropiat ar fi, altceva nu are ce să-ţi mai ofere, nu
are cu ce să te mai ajute. Până aici merge afectivitatea umană.
Dar Dumnezeu, prin mila Sa faţă de oameni, ne-a dăruit un
mare ajutor: Sfintele Taine şi, în special, Taina Sfintei Spovedanii.
La această Sfântă Taină, credinciosul, în afară de faptul că
s-a destăinuit duhovnicului de tot ce are el mai intim, primeşte în
plus de la duhovnic dezlegarea şi iertarea de acele păcate şi mai ales
primeşte o mare putere de a învinge mai departe greutăţile vieţii.
Primeşte energia harului Duhului Sfânt prin punerea
mâinilor preotului.
Numai preotul are această imensă putere de a dezlega de
păcate şi de a împărtăşi harul Duhului Sfânt ca întăritor în viaţa
noastră.
Fără preot şi puterea lui sfinţitoare nu putem trăi o viaţă
creştină sau, dacă o trăim, suntem ofiliţi duhovniceşte; trăim
inconştienţi, în irealitate şi neadevăr.
Mântuitorul a spus „Eu sunt Calea, Adevărul si Viaţa”. Altă
cale şi adevăr nu există decât în Biserica Sa.
Puterea de a lega şi a dezlega, Mântuitorul a dat-o numai
Sfinţilor Apostoli şi aceştia la rândul lor episcopilor şi preoţilor prin
hirotonie, prin punerea mâinilor pe cap: „Oricâte veţi lega pe pământ,
vor fi legate şi în ceruri şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi
dezlegate şi în ceruri” (Mt. 18, 18; Ioan 20, 23).
Deci puterea de dezlegare a păcatelor o primim numai aici pe
pământ şi numai de la preoţi. Cel mai groaznic lucru este ca cineva să
moară nespovedit, nedezlegat de păcate. Dincolo de mormânt nu-1
mai poate dezlega nimeni „nici chiar îngerii”.
De aceea trebuie să ne spovedim, să ne descărcăm sufleteşte,
să alungăm tot ce este negativ în fiinţa noastră umană.
Să primim dezlegare şi iertare de toate păcatele şi relele ce
le-am făcut în viaţă.
Să primim pe Duhul Sfânt, Cel care ne va călăuzi în viaţa
de dincolo.

PĂCATUL CURVIEI SI PRECURVIEI

PĂCATUL CURVIEI SI PRECURVIEI 

Păcatul curviei este când cineva necăsătorit se
împreunează cu altă persoană. Chiar şi ginerele cu
mireasa, înainte de a se cununa în biserică, nu au
voie să se împreune. Dacă se împreună, fac păcatul curviei. Mireasa,
când se îmbracă în haina albă, simbolizează curăţenia ei sufletească şi
trupească şi deci dacă s-a împreunat, chiar cu viitorul ei soţ, şi-a întinat
acea haină albă şi nu mai are voie să o îmbrace. Atât băiatul, cât şi
fata, dacă s-au împreunat cu alte persoane înainte de căsătoria lor,
au făcut păcatul curviei. De asemenea femeile văduve sau bărbaţii
văduvi, dacă greşesc cu alte persoane, fac păcatul curviei.

Păcatul precurviei este infidelitatea conjugală.

Adică după ce s-a căsătorit cineva şi greşeşte cu
altă persoană face păcatul precurviei. Deci păcatul curviei îl face
cel necăsătorit, iar păcatul precurviei îl face cel care s-a cununat.
Păcatul precurviei este mult mai greu decât al curviei,
deoarece atunci când cineva se căsătoreşte depune jurământ
înaintea lui Dumnezeu că va păstra fidelitatea conjugală până în
mormânt, adică nu va înşela soţia niciodată sau soţia nu-1 va înşela
pe soţ niciodată.
În momentul când unul din soţi cade în acest păcat de
infidelitate, cade în păcatul precurviei.
Păcatul curviei se pedepseşte cu 7 ani oprire de la
împărtăşanie, iar cel al precurviei cu 15 ani, deci dublu.
Din cauza acestui păcat al precurviei se întâmplă toate
relele în familie.
Când soţul, spre exemplu, a căzut în păcat cu altă femeie,
s-a spurcat, cu alte cuvinte cu ea, după aceea se împreună cu
femeia lui, o spurcă şi pe femeia lui şi implicit spurcă toată casa.
Această spurcăciune înseamnă introducerea diavolilor în casa sa.
Dacă este conştient de acest fapt grav, părăseşte păcatul, nu îl mai
face, se spovedeşte, face canonul rânduit de preot şi se căieşte din
toată inima lui. Atunci Dumnezeu îl poate ierta şi nu se mai
răsfrânge asupra familiei sale.
Însă dacă acea persoană nu încearcă să părăsească păcatul, nu
se spovedeşte sau, mai grav, nici nu ia în seamă gravitatea acestui
păcat şi continuă să-1 facă, urmările catastrofale în familie sunt
inevitabile.
O dată ce bărbatul se împreună cu acea femeie străină se produce o
legătură ilegală ce afectează legătura lui legală cu soţia sa.
Iubirea nu poate fi manifestată la două persoane în acelaşi grad.
Cu siguranţă iubirea de soţie se diminuează şi trece pe locul
secundar; dacă se continuă aşa poate să se stingă definitiv
dragostea soţului faţă de soţie. De aici încolo apar marile
probleme. Apar certurile, apare gelozia, apar invidia, ura, bătăile,
iar dacă se continuă mai mult timp se ajunge până la despărţire.
Iată ce poate face precurvia! Femeile foarte uşor cad în
această plasă atunci când au serviciu şi pleacă de acasă. Locul
femeii este acasă.
Un alt mare păcat al precurviei este împreunarea între
rude. Este atunci când cineva păcătuieşte cu o rudă: verişor,
unchi, naşi sau, mai grav, incestul, când părinţii păcătuiesc cu
proprii lor copii.
Iar altul din cele mai grave păcate ale precurviei este
perversitatea sexuală. Acest păcat poate fi făcut de către soţi în
mod anormal şi nenatural, în chip animalic şi demonic sau, mai
grav, când se face între persoane de acelaşi sex. Aceste păcate
făcute de oameni depăşesc chiar şi animalele. Aceste păcate aduc
foc din cer peste omenire, asemenea celor două cetăţi Sodoma şi
Gomora din Vechiul Testament, care1 au fost arse cu focul coborât
din cer din pricina acestor păcate.
„Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora
ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.
Adevăr vă spun: Cel ce nu va primi împărăţia lui
Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea.
Şi luându-i în braţe, Şi-a pus mâinile pe ei şi i-a
binecuvântat”. (Marcu 10, 14-16).

PĂCATUL AVORTULUI

PĂCATUL AVORTULUI

Pentru ce se căsătoresc oamenii? Pentru a îndeplini

trei scopuri: să înmulţească neamul omenesc, să se

ajute reciproc, să stârpească patimile desfrânării.

Deci doi tineri când se căsătoresc, dacă încalcă unul din cele

trei scopuri, fac un mare păcat.

Unul din cele trei scopuri care se încalcă foarte des este cel

al înmulţirii oamenilor, al procreării. Nu lasă mersul normal al vieţii,

ci îşi programează câţi copii să facă, după bunul lor plac. Lasă un

copil sau doi să se nască şi restul îi aruncă la canal. Cea mai oribilă

crimă este avortul, când mama îşi omoară propriul copil. Nici

animalele nu fac aşa ceva, dimpotrivă nasc câţi pui le dă Dumnezeu

şi îi iubesc foarte mult.

Toate păcatele se pot ierta, spun Sfinţii Părinţi, dar păcatul

acesta al avortului, al crimei asupra unui suflet nevinovat poate fi

iertat doar cu preţul unor osteneli, nevoinţe, al unei pocăinţe care pot

dura viaţa întreagă.

Sângele acelui prunc nevinovat strigă din pământ. Acei

prunci avortaţi plâng înaintea lui Dumnezeu şi cer răzbunarea

sângelui vărsat de mamă.

Cel mai mare bine pe care-1 poţi face în viaţă, ca om căsătorit,

este să dai viaţă mai departe. Oricât ai posti, oricât te-ai ruga, oricât ai

da de pomană, oricâtă nevoinţă ai face în viaţă, nu este mai mare lucru

ca atunci când dai viaţă unui om. Toţi Sfinţii din ceruri cu toţi îngerii

şi întregul cer se bucură când se naşte un copil. 

Orice copil este un dar de la Dumnezeu, orice

copil este o minune! Femeia trebuie să îl primească cum

se cuvine: cu dragoste şi smerenie.Singură mama poate 

sa facă o asemenea minune, ea este singurul laborator 

ce poate da naştere unei fiinţe umane.

Dacă refuză a da naştere, a da viaţă, refuză ea însăşi a

avea viaţă veşnică. Majoritatea femeilor, foarte comod, justifică

faptul că nu nasc copii mai mulţi datorită contextului în care

trăiesc: că nu au cu ce să-i hrănească şi să-i crească. Insă aceasta

este o mare cursă pe care le-o întinde satana.

Trebuie să fim conştienţi că Dumnezeu niciodată nu va da

voie să se nască un copil fără a avea asigurată bucăţica lui de pâine.

Este un mers firesc şi natural al lucrurilor să se întâmple aşa.

Atunci când nu avem credinţă în Dumnezeu se produce

nefirescul, nenaturalul.

Atunci când cineva avortează nu are credinţă în Bunul

Dumnezeu, în faptul că El este deasupra şi va ocroti acel

copil; lipsind credinţa în Dumnezeu se ajunge la păcatul

pruncuciderii, adică al avortului.

PĂCATUL PORNOGRAFIEI

PĂCATUL PORNOGRAFIEI

O mare strategie psihologică a satanei pentru
întinarea minţii, inimii, trupului şi a întregii
fiinţe umane este pornografia. Acest păcat a luat
proporţii în ultimii ani, cum nu a fost de când este omenirea.
Imaginaţia are cea mai mare putere de penetrare asupra fiinţei
umane. O imagine, o fotografie când o vezi ţi se întipăreşte în minte şi
poate să ne-o reamintească diavolul şi peste zeci de ani de zile. Când
priveşti mai ales la o fotografie pornografică sau la un film
pornografic este cel mai nociv lucru pe care-1 poţi face. Mai ales acei
tineri care se spurcă cu acele imagini, foarte greu şi le vor putea
alunga din minte sau poate chiar toată viaţa vor fi obsedaţi.
Trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce privim, la ceea ce
înmagazinăm în sufletul nostru prin imaginaţie. Nu trebuie să existe
niciodată curiozitate.
Acestea sunt momelile psihologice ale satanei. Diavolul vrea
să întineze toate minţile oamenilor de la cei mai tineri, până la cei mai
în vârstă.
Pornografia este cea mai distructivă armă a satanei. Se observă
la mulţi oameni cum poartă la ei sau în maşini asemenea spurcăciuni de
fotografii. Cum de nu le este ruşine de copii sau cum de nu se tem că
pot îndobitoci pe copiii lor, dându-le prilejul să se strice foarte uşor. Ne
întrebăm cum poate un om să gândească pozitiv, să aibă mintea
la Dumnezeu, când el tot timpul are în faţă asemenea imagini
murdare pornografice. Parcă a luat diavolul minţile cu totul unor
asemenea oameni! Nu trebuie să ne mai mire în aceste situaţii răul
care este în lume.
Feriţi minţile curate ale copiilor! Nu le spurcaţi!
Ajutaţi-vă ajutând pe aceşti copii!

PĂCATUL NEEDUCĂRII COPIILOR ÎN SPIRITUL RELIGIOS ŞI ÎN CREDINŢA DE DUMNEZEU

PĂCATUL NEEDUCĂRII COPIILOR
ÎN SPIRITUL RELIGIOS
ŞI ÎN CREDINŢA DE DUMNEZEU

O maximă responsabilitate pentru părinţi
este aceea de a insufla copiilor lor, încă din
fragedă copilărie, credinţa în Dumnezeu. Cel
mai productiv teren pentru sădirea credinţei în Dumnezeu
este sufletul copilului. Dacă nu este educat copilul de mic să
creadă în Dumnezeu, să se roage lui Dumnezeu, să se
spovedească, să meargă la biserică, să se împărtăşească etc.,
când creşte mare este foarte greu sau devine imposibil.
O mulţime de oameni se plâng de copiii lor când ajung
mari, că nu-i ascultă, că fac numai rele. Educaţia religioasă
este fundamentală pentru formarea personalităţii unui copil.
După cum îngrijeşti de o plantă să crească mare şi să
dea rod, tot aşa trebuie să îngrijim
şi de un copil pentru a da rod cât
mai bogat mai târziu.
Nu este suficientă îngrijirea
trupească (îmbrăcăminte şi
mâncare), deoarece acestea nu-1
formează şi nu-1 modelează în
viaţă, ci mai importantă este
îngrijirea sufletească, deoarece
aceasta este veşnică, aceasta îl
înnobilează, îi dă bunătate,
dragoste, milă şi toate virtuţile.
Dacă s-ar face o educaţie
religioasă atât în familie, cât şi la
şcoală, omenirea ar avea mult de
câştigat: s-ar reduce suferinţa şi
păcatele din lume, s-ar crea un echilibru al universului, s-ar
prelungi viaţa acestei lumi.
Ca părinte, când educi un copil nu este suficient să-i spui
doar, ci trebuie să faci împreună cu el, să te arăţi exemplu
personal şi viu. Să îngenunchezi împreună cu el în faţa icoanei la
rugăciune, să-1 iei de mână şi să mergi la biserică, să te fereşti a
vorbi orice cuvânt rău, a face orice gest necontrolat, pentru că el te
copiază întocmai.

PĂCATUL NERESPECTĂRII ZILELOR DE POST

PĂCATUL NERESPECTĂRII ZILELOR DE POST

Pentru a trăi viaţa în mod normal, fără abuzuri, fără
ignorarea şi încălcarea drepturilor membrilor
societăţii, omenirii i s-au impus tot timpul anumite
legi morale, religioase, pentru disciplinare. În creştinism, pentru
disciplinarea noastră sufletească şi trupească, avem lăsat de către
Sfinţii Părinţi legea postului trupesc şi sufletesc. Există cele patru
posturi mari de peste an, cât şi zilele de Miercuri şi de Vineri. In
aceste zile nu trebuie să mâncăm lapte, brânză, carne, ouă pentru
terapia trupească, ce la rândul ei produce terapia sufletească, adică
înfrânarea de la toate poftele păcătoase ce le putem face cu cele cinci
simţuri ale noastre.
Postul mai are şi un caracter de jertfa pe care noi oamenii o
aducem lui Dumnezeu. Adică în momentul în care ne înfrânăm
depunem un efort conştient prin care noi oferim lui Dumnezeu,
fiinţa noastră întreagă, trupul şi sufletul.
Când nu ne înfrânăm şi nu păstrăm aceste reguli minime,
cădem în stadiul animalităţii iraţionale.
Acei oameni care nu postesc nici măcar Miercurea şi
Vinerea, niciodată nu pot simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu pot să
aibă bucurii duhovniceşti în viaţă, nu pot să aibă ajutorul lui
Dumnezeu. Dumnezeu ne ajută în viaţă când îi cerem ajutorul, dar
numai dacă reuşim să facem cât de cât un efort, pe măsura puterilor
noastre omeneşti.
Postul în familie aduce cele mai mari realizări: alungă
ispitele, dă înţelegere şi dragoste între soţi, izbăveşte de duşmani, dă
înţelepciune şi luminare de minte celor care studiază, îndepărtează
vrăjitoriile şi toate duhurile satanei necurate din casă, izbăveşte de
patimi şi boli, curăţă păcatele şi ne dă mântuire.
A ţine Miercurea şi Vinerea post în casă este o regulă minimă
creştină. Dacă nu o ţinem pe aceasta, niciodată nu putem ajunge la
lucruri mari duhovniceşti sau la o simţire creştină matură.

SINAXAR PESTE TOT ANUL

SINAXAR PESTE TOT ANUL
EXPLICAREA SEMNELOR PUSE ÎNAINTEA ZILELOR ANULUI PENTRU
ARĂTAREA PRAZNICELOR ÎMPĂRĂTEŞTI, ALE NĂSCĂTOAREI DE
DUMNEZEU ŞI ALE SFINŢILOR

NOMOCANONUL, ADICĂ ADUNAREA LEGILOR ŞI PRAVILELOR, CARE CUPRINDE PRAVILELE ÎN SCURT A SFINŢILOR APOSTOLI, A MARELUI VASILIE ŞI A SFINTELOR SOBOARE

NOMOCANONUL,

ADICĂ ADUNAREA LEGILOR ŞI PRAVILELOR, CARE

CUPRINDE PRAVILELE ÎN SCURT A SFINŢILOR APOSTOLI, A

MARELUI VASILIE ŞI A SFINTELOR SOBOARE

Cela ce hirotoneşte afară de hotarul său împreună cu

cel hirotonisit să fie lipsit de dar, după pravila 35 a Sfinţilor

Apostoli.

Cela ce hirotoniseşte pentru bani, împreună cu cel

hirotonisit să fie lipsit de dar, şi să se depărteze, după

pravila 25 a Sfinţilor Apostoli.

Clericul de va ocărî pre Episcopul în faţă, să fie lipsit de

cin, după pravila 55 a Sfinţilor Apostoli.

Curvarul, 7 ani să nu se împărtăşească, după pravila 89

a Sfântului Vasile.

Iar monahul, care nu ştie carte, 60 zile se canoniseşte

cu mâncare de sec, după Marele Vasile.

Iar de este preot, se canoniseşte cu cele preoţeşti.

Mirenii în sfântul altar să nu intre, nici bărbaţi, nici

femei, după can. 69 al Soborului celui din Trulla. Iar

călugăriţa intră şi mătură, după can. 15 al Sfântului Nichifor,

patriarhul Ţarigradului.

Însă nici să se aducă în jertfelnic altceva afară numai

de cele sfinţite, după al 4-lea canon al Sfinţilor Apostoli, nici

prescuri de prisos, ci afară în biserică să se pună.

Pentru călugări

Călugărul sau călugăriţa, de vor veni întru împreunarea

nunţii, adică, de se vor însura, aceea nu se socoteşte nuntă,

ci curvie, sau mai bine să zicem preacurvie, pentru aceasta

până nu se vor despărţi, să nu intre în biserică, ci să se

afurisească, după canonul al 6-lea al Marelui Vasile.

Iar de se va întâmpla lor moartea fără de pocăinţă, să

nu se îngroape, nici pomenire pentru dânşii să se facă, căci

străini sunt de creştini.

Iar pravila 44 a Soborului celui în Trulla, pre unii ca

aceştia după despărţire îi opreşte pre 7 ani, dacă arătat de

voia sa vor veni la pocăinţă.

Iar de nu se vor supune şi vor rămânea întru necurăţie,

şi încă şi vor începe a grăi împotrivă, să se canonisească cu

canonul preacurviei.

Asemenea şi pre călugărul, care a făcut curvie,

canoniseşte tot aceeaşi pravilă, iar nu ca pre preacurvarul,

şi socotesc ca să se ştie pravila aceasta, afară de chipul cel

mare.

De va îndrăzni cineva a tunde pre un călugăr fără de

primitorul, adică fără Stareţ, să fie lipsit de dar, după

canonul 2 al Soborului, care se cheamă întâiul şi al doilea,

adică, de nu este Stareţul la tundere, care să-l primească şi

să-l aibă pre dânsul la ascultare.

Nu se cade a tunde pre călugări fără ispitire, nici a-i

îmbrăca pre dânşii în rasă cu Sfinte Dumnezeule..., ci cu

ispitire; şi ispita a celor ştiuţi şi a celor de loc să fie în

vremea de 6 luni, sau dacă va vedea egumenul scopul

faptelor bune al lor şi al sârguinţei. Iar de sunt ei străini şi

neştiuţi, în 3 ani să fie ispitiţi, după dumnezeieştile pravile;

şi ispita lor trebuie să fie cu straie lumeşti, iar nu cu cele

călugăreşti. Iar de se va afla cineva purtând cele negre, sau

îmbrăcându-se cu rasa în vremea ispitirii, măcar şi fără de

Sfinte Dumnezeule..., să nu mai îndrăznească a se dezbrăca

dintru acestea de acolo înainte; însă şi fără de voie silit să

fie ca să se tundă, de la Episcopul locului, cu oprire şi cu

depărtare după al 3-lea cap. al titlului al împărăteştilor

pravile.

Iar de va călca cineva hotărârile Sfinţilor Părinţi şi fără

de ispitire şi fără de primitorul va tunde pre cineva sau îl va

îmbrăca cu rasa, după pravile să primească pedeapsă, după

canonul 7 al Soborului, care se cheamă întâi şi al doilea, ce

a fost în Ţarigrad.

Iar de se va întâmpla neputinţă celor ce sunt în ispită,

apoi să se tundă fără primirea darurilor, fiind acolo şi

primitorul, care era să aibă pre ei la ascultare, de se vor

însănătoşi cândva.

Pentru femei

Iar femeile să se ispitească, şezând în casă ca în 3 luni

şi să se întrebe, au doară, rămân ele întru acest gând bun, şi

aşa să se tundă, si să se dea primitoarelor sale, care vor să

se primească la ascultare adică, Stareţelor, precum şi

bărbaţii fără nici un dar.

Preotul de mir să nu tundă pre călugări, după porunca

I-a Sfântului Sobor celui din Niceea: căci cum va da altuia un

lucru, care singur nu-l are; cap. 10 al titlului 9 porunceşte: ca

nimeni din părinţi să nu îndrăznească a-i împiedica pre fiii

săi, care vin la viaţa călugărească, sau a-i întoarce din

mănăstire, sau a-i înstrăina pentru aceasta pre ei de la

clironomie. Iar de se va afla cineva că face aceasta, să fie

depărtat de la biserică, până se va pocăi.

Cel ce s-a îmbrăcat în chipul călugăresc de frica

războiului, sau pentru altă oarecare viclenie, precum ar fi

batjocorind cinul, şi pre acesta după trecerea nevoii va

lepăda, în patruzecimi câte trei zile să se canonisească şi

aşa să se apropie către Sfânta Împărtăşire, după pravila 21 a

Sfântului Nichifor, patriarhul Ţarigradului.

Preotul călugăr nu cunună nunta, adică nu o

binecuvintează, că nu se cuvine, nici naş să fie pruncului

călugărul.

Preotul călugăr, slujind cele sfinte la călugăriţe, nu se

cade să se împărtăşească ele de la dânsul, după pravila 22 a

Sfântului Nichifor.

Dacă preotul sau călugărul nu citeşte ceasul 1,3,6,9 nu

este vrednic să mănânce şi dacă nu împlineşte cu totul

pravila sa, unul ca acesta ca un mort se socoteşte de la

Dumnezeu şi să se canonisească precum se cuvine.

Dacă călugărul nu va şti carte, să pună în locul

fiecăruia din arătatele ceasuri câte 8 metanii, zicând:

Doamne miluieşte, de 40 de ori la fiecare ceas. Iar de nu

poate să facă metanii, să zică de 500 de rugăciuni pentru un

ceas, zicând cu luare aminte: Doamne, Iisuse Hristoase,

pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-mă pre mine,

păcătosul.

Iar a aceluiaşi a marelui Vasile altă aşezare

Călugărul care nu ştie carte, să împlinească în loc de

poluloşniţă, frânghiuţe 10, adică metanii ce le poartă

călugării în mână. în locul utreniei, 20 frânghiuţe: în locul

ceasurilor, 10 frânghiuţe, în loc de al 9-lea ceas şi de

vecernie, 10, în locul pavecernitei 10, iar frânghiuţa să aibă

noduri 103 şi la fiecare nod să citească rugăciunea cea mai

sus scrisă. Iar canonul lor este: celor ce sunt în chipul cel

mic, 300 de metanii. Iar schimonahilor 600 de metanii.

Tot a aceluiaşi marelui Vasilie

Dacă oarecare monah vorbeşte sau râde la pravila sa,

să se canonisească cu 50 metanii.

Dacă vreun monah stând la toată slujba bisericească şi

la sfârşit nu se va afla, să pună 50 metanii.

Monahul preot, măcar de va şi schimba chipul, adică va

intra în chipul cel mare, să săvârşească liturghia, pentru că

tunderea nu face nici o împiedicare către aceasta. Dar dacă

arhiereul va schimba chipul, adică de se face schimnic, să

nu mai lucreze nicidecum nimic din cele arhiereşti, nici din

cele preoţeşti, după pravila 29, stihira 5, în Matei.

Monahul schimnic care a făcut curvie, ca un preacurvar,

se canoniseşte 15 ani. Iar fiind în chipul cel mic, ca un

curvar, adică 7 ani.

Monahul, dacă şade la ospeţe cu cei mireni au curvit.

Monahul dacă şade în casa sa, ca pre un mirean îl

socoteşte Dumnezeu.

Monahul dacă îşi va lăsa aşternutul său şi va dormi la

prietenul său, afară de pricina cuviincioasă, are certare 500

de metanii.

Monahul de se îmbată, a curvit, şi de va bora de multa

băutură aşijderea a curvit.

Monahul de va fura ceva din mănăstire sau mănâncă

prin ascuns, aşijderea a curvit.

Monahul de va minţi cu buna voie, are certare 100 de

metanii mari. Iar de va face aceasta pentru ca să mântuiască

sufletul, nu are păcat.

Monahul de va merge la nuntă, are canonul 30 de zile.

Monahul de va râde mai mult de zâmbire, are să pună

50 de metanii.

Monahul de va merge cu femeia o milă de loc, să se

depărteze 7 zile.

Monahul de va săruta pre femeie sau pre prunc, are

oprire, 40 de zile să nu se împărtăşească, pentru că nici la

Sfânta Înviere a Domnului nu se cade monahului a săruta

nici pre mama sa.

Monahul prezbiterul tămăduind, sau sângele luând, să

fie oprit de slujba preoţească 7 zile.

Monahul preot de este lipsit de dar, masă numai să

binecuvinteze.

Monahul prost, de va bate pre cineva, să facă 300

metanii.

Monahul cel ce după pavecerniţă mănâncă şi bea, să

postească o săptămână cu mâncare de sec şi în toate zilele

să pună câte 200 metanii.

Monahul, de se va descinge la aşternutul său, să facă 50

de metanii.

Pre monahul cel ce este tuns întru o mănăstire, după

pravila 40 a sfântului Sobor, celui din Calcedon: iar de va

primi pre el egumenul, să fie lipsit de egumenie.

Iar de va primi episcopul pre unul ca acesta şi-l va avea

ca pre un cleric, să se îndestuleze Episcopul numai cu

oamenii săi, iar ceilalţi să nu aibă împărtăşire cu dânsul,

după pravila 83 a Soborului acelui de la Cartagina.

Monahul de va fugi pre ascuns din mănăstirea la care sa

tuns, să nu se împărtăşească 12 ani, fiind depărtat şi de

biserică după pravila a 4-a a Soborului al patrulea. Iar de s-a

întâmplat o vătămare sufletească şi pentru aceasta a fugit,

datoria lui este să găsească pre un părinte iscusit şi să

primească de la dânsul aşezare sau să i se dea lui canon

după cele ce are.

Egumenul, care cu sârguinţă nu va căuta pre călugărul

cel ce a fugit, să se afurisească, după pravila 3 a Soborului,

care se cheamă întâiul şi al doilea, a celui din Ţarigrad.

Dacă cineva ştie pre vreun frate, care voieşte a ieşi pre

ascuns din mănăstire şi nu va face ştiut egumenului, să se

depărteze.

Pravila 17 a lui Nichifor patriarhul Ţarigradului

Trei pricini gonesc pre călugări din mănăstirea sa.

Întâia: de este egumenul eretic. A doua: de umblă cu femei.

A treia: de se învaţă copiii celor mireni.

Zice Marele Vasilie: Dacă vreun monah se va împotrivi

egumenului său, sau stareţului, sau părintelui său celui

duhovnicesc, pentru oarecare cuvânt ce i s-a zis spre

mântuirea lui, ca potrivnicul lui Dumnezeu se socoteşte, (că

mai bine este a greşi către Dumnezeu, decât către unul

dintre aceştia).

De vrea cineva să lase mănăstirea sa, la care a fost

chemat, şi pre părintele şi pre fraţi, afară de eres, ci pentru

ocară, sau pentru bătaie, sau pentru că a văzut că s-a

tulburat într-o vreme mănăstirea, sau pentru priveghere, sau

pentru culcarea cea de jos, sau pentru nespălare, sau pentru

că este mai mic decât toţi, sau pentru că doreşte de lume şi

de cele ce sunt în lume, sau pentru ca l-au amărât pre el

egumenul, sau vreun frate al lui, şi pentru aceasta vrea să

iasă, vai lui, cui îl voi asemăna pre dânsul; numai lui Iuda

vânzătorului, care s-a despărţit de la Hristos şi de la ucenicii

lui.

A Sfinţilor Apostoli

Dacă vreun bărbat sau femeie va dărui averea sa

bisericii sau mănăstirii, sau o va împărţi pentru suflet; şi

apoi căindu-se, va vrea ia ceva dintru acele ce au dat, de

sunt întru nepricepere, să se oprească, ca nici în minte să nu

aibă aceasta; iar de sunt cu pricepere şi nu se supun, să fie

lepădaţi, ca Anania şi Safira de Apostolul Petru; că cele ce

odată s-au dăruit Bisericii, neclătite sunt, nici se cade să se

ia înapoi. Că scris este şi în alt loc: cel ce a dăruit ţarina nu

mai este stăpân ţarinii.

Dintru cele pustniceşti ale Marelui Vasile

Întrebare: De se cuvine a avea ceva al său întru frăţie.

Răspuns: Aceasta este din împotriva mărturiei celei în

faptele Apostolilor pentru cei ce au crezut, în care este scris:

că nici unul din cele ce află, zicea că este ceva al său. Drept

aceea, care zice că este ceva al său în viaţa cea de obşte,

singur pre sine se face străin de Biserica lui Dumnezeu şi de

dragostea Domnului, care învaţă cu cuvântul şi cu fapta, ca

să punem sufletul nostru pentru prieteni, iar nu numai cele

dinafară.

Fiind cineva în viaţa de obşte, de are al său ceva,

înlăuntrul mănăstirii sau afară de mănăstire, să nu se

împărtăşească.

Al soborului al 4-lea

Omului mirean nu se cade a ocărî, a bate sau a defăima

pre preot, sau a-l cleveti, sau a-l mustra în faţă, de ar fi şi

adevărate cele zise asupra lui. Iar de va îndrăzni mireanul a

face aceasta, să se dea anatemei şi să se lepede de la

biserică, că unul ca acela este despărţit de Sfânta Treime şi

se va trimite la un loc cu Iuda, că scris este: pre mai marele

norodului tău să nu-l grăieşti de rău, aşijderea şi cel ce

necinsteşte pre mai marele său.

Al soborului al 7-lea

Nu se cade mirenilor a porunci preotului, ca să intre în

Biserică la slujbă, sau la orice lucrare nici la cea mică, ci în

voia lui e, când va vrea şi va socoti să slujească Liturghia şi

să cânte.

Iar călugărul sau călugăriţa de va lua camătă, să se

depărteze şi sa se oprească de împărtăşire, până ce se vor

părăsi.

Clericii de vor avea vreo pricină întru dânşii şi lăsând

pre scopul lor, se vor duce la judecata lumească, să se

afurisească pre o vreme, după al 9-lea canon al Sfântului

Sobor al celui din Calcedon.

Preotul de va face jurământ cu latinii, sau Sobor asupra

Episcopului, sau altceva pentru pricina lumească sau pentru

adunarea pietrelor, să i se ia darul, după canonul 80 al

Sfântului Sobor celui din Calcedon, şi după al 34-lea al celui

în Trulla, iar cei mireni să se afurisească.

Preotul, fiind afurisit de al său Episcop, de va îndrăzni a

sluji Liturghia, mai înainte de a se cerceta vinovăţia lui şi de

a-l ierta Episcopul, unuia ca acela măcar de va fi şi fără vină,

să i se ia darul după canonul 22 al Sfântului Sobor din

Cartagina, iar pravila 133 şi 4, a aceluiaşi Sobor supune

canonisirii pre episcopii care afurisesc pre cineva fără de

binecuvântată pricină.

Arhiereul care va primi pre vreun preot sau cleric oprit

de alt Arhiereu şi va da lui voie să slujească, să li se ia

amândurora darul, după canonul 12 al sfinţilor Apostoli.

Pravila 35 a sfinţilor Apostoli opreşte a primi nepreoţi

străini fără de scrisori, iar canonul 17 cel în Trulla supune

lipsirii de dar pre Episcopul, care a primit pre Preotul străin,

fără carte de slobozenie de la Episcopul său.

Iar Sfântul Timotei Alexandrinul, în cap. 9 al pravilelor

sale, zice să nu se primească ereticul în Biserica

binecredincioşilor ca să se roage, când se săvârşeşte

Liturghie, de nu se va făgădui că se va pocăi, căci precum

cei cuvioşi sfinţesc Biserica, aşa cei spurcaţi o pângăresc

pre ea.

Iar pravila 33 a Soborului de la Laodiceea opreşte de a

se ruga cu dânşii, sau a mânca, sau a primi ceva din

binecuvântarea lor, adică milostenie.

Preotul slujind Liturghia, de îi va cădea steluţa de pre

disc, 50 de zile să fie argos (privitor).

De se va întâmpla, să mucegăiască sfintele taine, cât să

nu le poată consuma, să nu îndrăzneşti, preote, nici a le

lepăda, ci cu vin dulce amestecându-le în potir, să le

mănânci.

Preotul de se va ispiti în vis, nu se cade în ziua aceea să

slujească Liturghia, afară de mare nevoie, măcar deşi prea

nepătimaş era, după canonul 30 al Sfântului Ioan Episcopul

Chirului, şi după al 12-lea al lui Timotei Alexandrinul.

Taina maslului nu se face pentru canon, ci numai

pentru cei bolnavi, după aşezarea apostolească.

Iar asupra mortului taina maslului a face, să nu

îndrăzneşti nicidecum.

Aşijderea şi fraţi de cruce să nu faci, căci acestea sunt

lucruri fără de lege.

Trupul mort nu primeşte pricăjenia, după pravila 84 cea

dinTrulla.

De a ştiut cineva pre altul păcătuind şi, putând să

oprească de păcat, nu l-a oprit, sau fiind întrebat de

Episcop, a tăinuit, unul ca acela pre atâta vreme să se

canonească, pre cât şi cel ce a făcut păcatul, după canonul

70 al Marelui Vasilie.

Când încetează pomenirile

În cele 12 zile, adică, de la Naşterea Domnului până la

Botez, în săptămâna dintâi a marelui post, în săptămâna

Paştilor, Duminicile şi sărbătorile cele mari, pomenirea

morţilor nu se face, iar în celelalte vremi peste tot anul se

pomenesc pravoslavnicii creştini.

Procoveţele care aduc creştinii la biserică, nimeni să nu

îndrăznească a le întrebuinţa pentru sine, că lucrul fără de

lege este, după canonul 73 al sfinţilor Apostoli.

În Biserică ospeţe să nu se facă, că şi acest lucru

fărădelege este, după canonul 74 cel în Trulla.

În pridvorul femeiesc al bisericii, afară de nevoie,

nimeni să nu doarmă, după can. 38 al Sfântului Nichifor.

Nu se cuvine ca să se îngroape morţii înăuntrul bisericii

că este sfinţită, căci s-a oprit aceasta, după canonul 9 al

Preasfinţitului episcop al Chitrului.

Nu se cade a cânta cu strigare mare, nici a-şi sili cineva

firea sa spre chiote în biserică, ci să cânte lin şi cu umilinţă,

după canonul 75 cel din Trulla.

Pravila 16 al Soborului 7 supune canonisirii pre

Episcopii şi pre clericii care se împodobesc pre sine cu

haine luminate.

Iar Matei, la cap. 9, stih T, opreşte pre cei credincioşi a

se împodobi, sau a-şi tunde părul bărbii sale, sau a se unge

cu mirosuri, sau a împleti părul capului său, iar pre cei ce nu

se supun, porunceşte să se afurisească şi aceasta o aduce

din pravila 97 al Soborului 6, cel din Trulla.

Cel ce s-a însurat a doua oară, să nu se facă preot după

canonul 12, al Marelui Vasile.

Adunare din felurite pravile pentru păcatele care

opresc de a fi preot, şi ia aminte la aceasta cu pază.

De a fost stricat copilul de mic de cineva, sau el fiind

copil a stricat pre alt copil, sau de a curvit cu femeie, sau cu

bărbat, sau cu dobitoc, sau cu pasăre, sau cu femeia sa

peste fire, sau femeia lui n-a fost fecioară, sau de a fost cu

alta logodit, sau femeia lui cu altul, sau de este cu a doua

nuntă, sau de a stricat pre logodnica lui mai înainte de

cununie, sau de a preacurvit femeia lui după ce a luat-o, sau

de a făcut el ucidere, sau de a jurat, sau de a furat calul, sau

boul, sau din cele sfinţite a jertfelnicului, sau din casele

bisericeşti şi din veşminte a furat ceva, şi este fur de cele

sfinte; de a fost tâlhar, de a fost cuvântător de stele, sau

vrăjitor, sau fermecător, sau vărsător de ceară şi de plumb,

de a legat fiară, sau lupi, sau nunta; de s-a lepădat vreodată

de Hristos, sau de a făcut altceva din cele oprite să nu

îndrăzneşti a-l mărturisi vrednic preoţiei, că vei fi ars şi tu şi

el, şi ia aminte la acestea, duhovnice, cât va fi prin putinţa

ta, ca să nu moşteneşti focul cel veşnic, şi vei fi ca Iuda,

pentru că dai preoţia celor nevrednici.

Iar de va fi preot şi va cădea în vreunele din acestea, să

i se ia darul, după canonul 51 al Marelui Vasile, iar să se

împărtăşească, când va voi.

Iar de a păcătuit mai înainte de hirotonie cu păcatul

trupesc şi după hirotonie se va demasca, sau îl va mărturisi,

să i se ia darul, după canonul 9 al Soborului de la

Neocesareea; căci unii ca aceştia altă doctorie nu au, după

cum învaţă Marele Vasile; măcar şi de se vor nevoi atâta cât

şi morţii să-i învieze.

De a primit cineva fiind copil, de la altul împingere în

coapse, întâi să se canonisească, apoi să se sfinţească, după

cum învaţă Sfântul Ioan pustnicul, pentru că n-a fost cădere

desăvârşit, şi n-a intrat organul lui în dos, iar de a intrat, să

nu îndrăznească a primi preoţia; nu pentru că a păcătuit

nefiind în vârstă, ci pentru că vasul s-a spart şi s-a făcut

netrebnic preoţiei.

Aşijderea şi el, de a făcut împingere altuia, şi de a intrat

organul lui, măcar deşi nevârstnic era, să nu se facă preot.

Pre cel ce vrea să primească preoţia, dator eşti să-l

întrebi, cât şi pre femeia lui cu luare aminte.

Pentru vârsta celor ce se hirotonisesc

Canonul 14 cel în Trulla porunceşte: care se face preot

mai înainte de 30 de ani, diaconul mai înainte de 25 de ani,

ipodiaconul mai înainte de 20 de ani, acelora să li se ia

darul, măcar deşi sunt foarte vrednici de slavă, pentru

aceasta păzeşte, duhovnice, să nu mărturiseşti pentru

dânsul, dacă nu va fi desăvârşit cu anii şi să nu se

hirotonisească cel neînvăţat, după canonul 58 al sfinţilor

Apostoli.

Pentru aceia care se lipsesc de dar şi se afurisesc

Se cade a şti şi aceasta: de vor cădea preoţii în oarecare

oprite patimi, se lipsesc de dar numai, iar de împărtăşire nu

se depărtează, căci destul este lor pedeapsa luării darului,

după canonul 25 al Sfinţilor Apostoli; afară de aceste 3

călcări de lege cele mari, adică, cei ce pentru bani fac

hirotonie, împreună cu hirotonisiţi să se lipsească de dar,

după pravila 29 a Sfinţilor Apostoli şi după alte multe

pravile, care tot acestea hotărăsc.

Episcopii şi mitropoliţii care se mută din cetate mică la

cea mai mare, după canonul 1 şi 2 al Soborului de la

Sardichia, şi cei ce vor să primească episcopia, sau vreo

dregătorie, sau preoţie cu mijlocirea celor puternici, sau a

boierilor, după canonul 1 al Sfinţilor Apostoli; care au căzut

întru fărădelegile acestea se lipsesc de dar şi se afurisesc,

adică, se depărtează de primirea Duhului Sfânt,

(priceaştenie)

Asemenea se lipseşte de dar şi se afuriseşte preotul,

care este fermecător, adică vrăjitor, şi vestitor celor viitoare,

şi cititor de stele, şi cel ce dă nişte lucruri apărătoare de

vătămare, sau leagă fiarele, după canonul 36 al Soborului de

la Laodiceea.

Se depărtează şi preotul care nu pentru postire se

sfieşte ca de lucru spurcat de nuntă şi de mâncarea de

carne, după pravila 51 a sfinţilor Apostoli.

Pentru locul care se cheamă mistuitoare în jertfelnic să

ai locul necălcat, potrivit, deosebit într-un colţ, ca să te speli

după dumnezeiasca Liturghie şi ia seama ca spălătura aceea

să nu cadă afară şi să nu fie călcată.

Aşijderea iarăşi să aibă loc necălcat, unde să se verse

aghiazma cea mare, care rămâne de la Botezul pruncului,

căci mare este aghiazma.

Cum se cuvine a boteza

Când o să botezi pruncul, să ai cristelniţă, sau scafă,

sau blid, adică strachină, sau alt vas deosebit şi când vei

turna untdelemn în cristelniţă, precum porunceşte

rânduiala Botezului, ia din untdelemn cu 3 degete şi unge

pre prunc la toate mădularele, cum zice rânduiala şi după

aceasta să-l iei gol şi stând drept să-l botezi pre el în 3

afundări, zicând aşa: Botează-se robul lui Dumnezeu (N) în

numele Tatălui, Amin. Şi să-l pogori pre el în cristelniţă şi săl

afunzi adică, să-l moi pre dânsul cu totul. Apoi a doua oară;

şi a Fiului, Amin. Şi iarăşi să stai drept, şi să-l pogori a treia

oară, şi să-l afunzi, asemenea zicând: şi al Sfântului Duh,

Amin. Şi să-l moi cu afundarea cea de pre urmă. Deci,

luându-l din cristelniţă, să-l dai naşului. După aceasta zi

molitva Sfântului Mir, şi să-l miruieşti pre el la toate

mădularele, precum zice rânduiala. Iar în cristelniţă să nu

îndrăznească naşul a întinde mâna sa, ca să boteze pre

prunc, că aceasta este un lucru călcător de lege, numai să-l

primească pre el din mâinile Preotului. Pentru aceasta se şi

numeşte primitor, că îl primeşte pre el din Sfântul Botez şi

se face lui fiu ca să-l înveţe pre el buna credinţă.

Zice canonul 49 al Sfinţilor Apostoli: Preotul, care nu va

boteza în 3 afundări, precum s-a scris mai înainte, una a

Tatălui, a doua a Fiului, şi a treia a Sfântului Duh şi de nu va

face aşa într-o taină, să i se ia darul.

Care iarăşi se botează a doua oară, care nu ştiu de s-au

botezat, pentru că au fost în robie, sau pentru altă oarecare

nedumerire şi de nu este nimeni ca să-i încredinţeze pre

dânşii cu adevărat, să se boteze iarăşi, după canonul 72 al

Sfântului Sobor celui de la Cartagina.

Fiii agarenilor, care fiind într-o vreme botezaţi de

cineva, au crescut în legea părinţilor lor, pre urmă de se vor

întoarce de bună voie la adevăr, iarăşi să se boteze şi aceia.

Asemenea se botează de al doilea şi care s-au botezat

de cei nesfinţiţi, adică de mireni, după canonul 3, stih V, cea

din Matei. Însa nu se botează de a doua oară cei ce au fost

botezaţi de la clerici sau de la monahul cel prost, sau de la

diacon, sau de tatăl său, sau vreun creştin pravoslavnic, de

nevoie, nefiind preot numai de nu a fost mâna ereticului cea

întâia.

Iar pentru ereticii care iarăşi se botează şi care numai

cu Mir se ung caută la Matei, pentru că sunt mulţi, cap. 2,

stih A. Iar la sfârşitul pravilelor de acolo, ca într-un cap al

tuturor pravilelor scris, cum că toţi ereticii, care se botează

numai într-o afund iarăşi să se boteze.

Preotul dacă a mâncat, să nu boteze, pentru că şi

aceasta estslujba lui Dumnezeu, însă fiind nevoie să boteze.

Asemenea şi în marea patruzecime nu se cade a boteza

afară de mare nevoie.

Sfântul Botez înaintea Dumnezeieştii Liturghii trebuie

să fie, ca să participe la Liturghie, de va îngădui vremea;

adică, afară de nevoie, pentru că Botezul trebuie să fie

înaintea Liturghiei, iar numele pruncului la Botez se dă.

De nu va fi alt Preot, Preotul singur să boteze pruncul

său iarăşi el să-l boteze cu alt primitor. Iar de va fi primitor

pruncului său, atunci se desparte de femeia sa, adică, de

mama pruncului, pentru că s-a făcut între sineşi cumetri.

Aşijderea şi nunta fiului său binecuvintează, cu alt

prieten al mirelui, de nu va fi alt preot.

Pentru rudenia cea duhovnicească

De vor boteza bărbatul şi femeia lui copil la vreun om,

se opresc ca să nu se mai împreune unul cu altul, pentru că

se socotesc a fi cumetri. Iar de se vor împreuna, să ţie

canonul 15 ani şi să facă în toate zilele o sută de metanii,

mâncând sec Miercuri şi Vineri, iar cel ce iartă pre unii ca

aceştia, să fie blestemat.

Pentru altă rudenie duhovnicească

Doi oameni, care sunt nici rudă între dânşii, de va primi

pre copiii lor un naş din scăldătoarea Sfântului Botez, apoi

copiii aceia nu vin întru împreunarea nunţii, până la a opta

spiţă, pentru că sunt fraţi, că un tată sufletesc i-a născut pre

ei prin Sfântul Botez.

Pentru sfânta proscomidie şi câte prescuri dator eşti să

le aduci,

La Sfânta Proscomidie a Dumnezeieştii Liturghii, cinci

prescuri să ai. Întâia, pentru pâinea Domnească, a doua, a

Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a treia, pentru Sfinţi,

a patra, pentru oamenii cei vii, pre care vrei sa-i pomeneşti,

a cincea, pentru cei morţi unul în preajma altuia deosebit

fiecare cu rânduiala sa, precum în cartea Liturghiei s-a

arătat şi s-a închipuit. Însă prescura întâi să fie mare ca să

scoată pâinea Domnească, sau cum vei socoti ca să ajungă

ţie pentru anaforă, iar celelalte să fie mici numai. Iar de este

mult norod şi nu este destul o prescură pentru nafură, pune

şi a Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei prescură mare, iar

celelalte să fie mici.

De va sluji cu tine Liturghia Diaconul, el să nu scoată

părticele, ci numai preotul, după arătarea Apostolească, cea

de la al doilea canon a lui Petru şi Pavel.

Se cade a şti şi aceasta, că nu binecuvintează Preotul la

Sfânta Proscomidie, când zice molitva proscomidiei, adică:

Dumnezeule, Dumnezeul nostru, cel ce pâinea cea cerească,

după canonul 12 al Sfântului Nichifor.

Pentru Sfânta Patruzecime şi pentru toate miercurile şi

vinerile Canonul 69 al Sfinţilor Apostoli

Dacă vreun Episcop, sau Prezbiter, sau Diacon, sau

citeţul, sau cântăreţul, nu va posti Patruzecimea Sfintelor

Paşti şi în toate Miercurile şi Vinerile peste tot anul, numai

afară de boală, să i se ia darul, iar mireanul să se

afurisească.

Tâlcuirea

Ia seama că, canonul sfinţilor Apostoli a legiuit ca în

Sfânta Patruzecime şi în toate Miercurile şi Vinerile peste tot

anul să fie Postul întocmai, după cum mâncăm în Sfânta

Patruzecime, aşa să mâncăm şi în Miercurile şi Vinerile peste

tot anul, afară de boală şi de praznice. Căci zice pravila:

Cine nu va posti întru acele vremi, Preotul să se lipsească de

dar, iar mireanul să se afurisească, adică, să se depărteze de

Sfânta Taină o vreme, adică, să se canonisească.

Iar Nichifor, patriarhul Ţarigradului, la pravila 8 a sa

zice: de la Preotul care nu posteşte Miercurile şi Vinerile

peste an nu se cade să ne împărtăşim de la dânsul, căci

lucrul necuvios este, de o parte a păzi buna credinţă, iar de

altă parte a face păgânătate. Iar marele Atanasie zice: Cela

ce dezleagă Miercurile Vinerile, unul ca acesta răstigneşte

pre Domnul, precum şi jidovii pentru că Miercurea S-a

vândut, iar Vinerea S-a răstignit, afară numai de cele ce sunt

în săptămâna arătării Dumnezeieşti şi în Penticostie, căci

dezlegând întru acestea fără de vină este.

Iar călugării şi Lunea să păzească peste tot anul ca şi

Miercurile şi Vinerile, precum am luat de la Sfinţii Părinţi.

Căci ce iertare va fi călugărului, de nu va prisosi postul lui,

mai vârtos când şi mirenii cei cu bună cucernicie păzesc

aceasta. Iar Sfântul Simeon făcătorul de minuni zice întru

viaţa lui: Să postească călugărul în toate zilele şi afară de

posturile cele de obşte, numai puţin de al nouălea ceas,

aşijderea zic şi toţi părinţii. Iar pentru posturile cele de

obşte Sfântul Sobor de la Gangra, la canonul 19 al său zice:

Dacă cineva din călugării cei nevoitori, afară de boala

trupească, se va trufi, şi posturile care ni s-au dat nouă şi se

păzesc de obşte la biserică va strica, aflându-se întru

desăvârşita minte, să fie anatema.

Pentru zilele Botezului şi a Naşterii lui Hristos

La ajunul Botezului şi a Naşterii lui Hristos, ori în ce zi

se va întâmpla, postim: peşte şi untdelemn nu mâncăm,

numai bem vin, iar de se va întâmpla Sâmbăta sau

Duminica, atunci după vecernie mâncăm untdelemn şi bem

vin.

Ziua Luminării (adică a Botezului) şi a Naşterii lui

Hristos, de se întâmpla Miercurea sau Vinerea, mirenii

mănâncă carne, iar călugării brânză şi ouă.

Asemenea postim şi în ziua înălţării cinstitei şi de-viaţăfăcătoarei

Cruci, în luna lui Septembrie în 14, ori în ce zi se

va întâmpla, ori Sâmbăta, ori Duminica. Iar mâncăm întru

aceasta zi pentru aflarea cinstitei Cruci ce s-a făcut atunci,

untdelemn şi vin, şi mai mult nimic.

Pentru Postul cel Mare

În Sfânta şi Marea Patruzecime mâncăm de sec o dată

în zi, linte fără untdelemn, iar vin şi untdelemn Sâmbăta şi

Duminica mâncăm, aşijderea şi din fructe.

Iar peşte nu mâncăm, numai în ziua Buneivestiri, după

dumnezeieştile pravile. Însă de se va întâmpla Bunavestire

în Sâmbăta cea Mare, nu mâncăm peşte, numai untdelemn

şi vin.

Pentru Joia cea Mare

Nici în Joia cea Mare nu mâncăm untdelemn după

pravila 10 a Soborului de la Laodiceea, iar cei ce mănâncă

peşte în ziua dreptului Lazăr, sau în Duminica Crucii, sau la

Sfântul Teodor, precum vedem pre mulţi făcând aceasta,

judecată loruşi vor lua, şi mai vârtos şi la Paşti să nu se

împărtăşească Dumnezeieştii Taine, spre certarea iubirii de

dezmierdări a lor, căci cum îndrăznesc în zilele acestea?

Dacă nici în Duminica Floriilor pravila nu lasă pre mireni să-i

dezlege la peşte, măcar deşi oarecari tipice zic aceasta după

canonul 24 al Sfântului Nichifor, patriarhul Ţarigradului.

Pentru postul Sfinţilor Apostoli şi a Naşterii lui Hristos

şi a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu

În posturile Sfinţilor Apostoli şi a Naşterii lui Hristos şi

a Născătoarei de Dumnezeu, mâncăm cu sec trei zile, adică

Lunea, Miercurea şi Vinerea, ne ferim de peşte şi de

untdelemn şi de vin, afară de boală. Şi mâncăm linte fără de

untdelemn precum în marea Patruzecime, iar care vor ca să

placă bine lui Dumnezeu, aceia Sâmbăta şi Duminica numai

mănâncă peşte şi untdelemn.

Când şi unde se dezleagă postul miercurii şi al vinerii

Ştiut să fie aceasta, că se dezleagă postul miercurii şi al

vinerii la peşte peste tot anul, numai la praznice domneşti şi

ale Născătoarei de Dumnezeu. Iar de se va întâmpla ajunul

praznicelor acelora miercurea sau vinerea, nu se dezleagă

postul de cu seară, pentru praznicul cel de dimineaţă,

precum zice Preasfinţitul Ioan, Episcopul Chitrului, la

pravila 28 a sa, în Matei. Iar în miercurile sau în vinerile din

toată Cincizecimea, mirenii dezleagă de peşte, iar călugării

numai la untdelemn şi la vin, dar nu la al 9-lea ceas, însă

aceasta rămâne întru voinţa fiecăruia. Iar la praznicele

Sfinţilor Apostoli, şi ale Sfinţilor Mucenici, şi a Ierarhilor nu

dezlegăm la peşte, de se vor întâmpla miercurea şi vinerea,

ci numai la untdelemn şi la vin, şi mai mult nimic. Iar

mâncăm peşte numai la Naşterea cinstitului

Înaintemergătorului Ioan iar la alt praznic al lui nicidecum,

ci numai untdelemn şi vin. Aşijderea şi în ziua verhovnicilor

Apostoli Petru şi Pavel dezlegăm la peşte, precum zice

sfântul Teodor Studitul în tipicul său.

Când sunt datori să se împărtăşească

Dumnezeieştilor Taine cei ce vieţuiesc drept

Ştiut să fie şi aceasta, că cei ce vieţuiesc drept şi păzesc

Miercurea şi Vinerea peste tot anul, datori sunt să se

împărtăşească Preacuratelor Taine, adică întru Paştele cele

Mari, în ziua Naşterii lui Hristos, la praznicele Sfinţilor

Apostoli şi a Născătoarei de Dumnezeu, dacă şi aceste

posturi vor păzi, adică, de nu sunt sub canon. Iar dacă

cineva nu va păzi postul Sfinţilor Apostoli şi a Naşterii lui

Hristos şi a Născătoarei de Dumnezeu, pre unul ca acela să

nu-l primeşti în Biserică, nici pre fiii lui: dacă şi ei nu

postesc întru acestea, adică, nu se feresc de mâncări.

ALT NOMOCANON A SFINŢILOR APOSTOLI,

A MARELUI VASILIE, ŞI A SFINTELOR SOBOARE

Clericul cel ce face chezaş, să fie lipsit de cinul său,

după canonul 20 al Sfinţilor Apostoli.

Episcopul, sau Preotul, sau Diaconul, cel ce bate pre

credincios sau pre necredincios, să fie lipsit de dar, după

canoanele 20 şi 7 ale Sfinţilor Apostoli, aşijderea de va

ridica sabia şi va lovi pre cineva.

Clericul de va pune pre vreun stăpânitor sau pre boier,

să roage pre Mitropolit pentru Episcopie sau pentru cin, să

fie lipsit de dar şi să se depărteze, după canoanele 20 şi 9

ale Sfinţilor Apostoli.

Cel ce de bună voie a ucis pre om, doi ani să nu se

împărtăşească, după canonul 56 al marelui Vasile.

Cel ce a ucis fără de voie, zece ani, după canonul 11 al

aceluiaşi.

Cel ce va ucide la război sau căzând în tâlhari, când

adică vor năvăli la dânsul cu săbiile, trei ani să nu se

împărtăşească, după canonul 13 al aceluiaşi. Iar dacă

tâlharii n-au venit cu săbiile, ci numai ca să fure sau să ia

ceva dintru ale aceluiaşi şi el având chip a fugi şi n-a fugit, ci

a întrebuinţat sabia şi a ucis pre tâlhari, ca un ucigaş să se

canonească, după al 6-lea canon, stih 30 de la Matei, adică,

20 de ani.

Iar preotul se lipseşte de dar, oricare ucidere făcând,

după canonul 66 al Sfinţilor Apostoli, şi după canonul 85 al

marelui Vasile.

Cel ce s-a lepădat de Hristos fără de nevoie, la sfârşitul

vieţii să se învrednicească împărtăşirii, după can. 73 al

marelui Vasile. Iar care pentru munci se va lepăda de

Hristos, 8 ani să nu se împărtăşească, după can. 81 al

marelui Vasile.

Caută pentru acestea, aşezarea la Sfântul Ioan

Pustnicul, Matei, încheietura 7.

Fermecătorul, adică vrăjitorul, şi proorocitorul,

vărsătorul de ceară şi de plumb, sau cel ce leagă

dobitoacele, ca să nu le mănânce lupul, sau pre vreun

bărbat şi femeie, ca să nu se împreuneze, sau cel ce face

farmece întru vifor, 2 ani să nu se împărtăşească, după can.

65 şi 72 ale marelui Vasile.

Iar de va cădea Preotul întru una ca aceasta adică, de

va face unul ca acesta rău meşteşug, se lipseşte de dar şi se

depărtează, adică se taie de împărtăşire, după can. 36 al

Soborului celui de la Laodiceea; şi de vrei, caută la Matei

tâlcuire pentru acestea, care sunt fermecătorii şi

descântătorii, în stih 40, cap. 1; precum fermecătorii care cu

vrajă trag pre draci spre voinţele sale şi leagă fiarele şi

jigăniile ca să nu se vatăme dobitocul, de va rămâne undeva

afară; aşijderea şi la Zonara după can. 36 al Soborului din

Laodiceea, vei afla asemenea.

Pentru fermecătură

Fermecătorii sunt aceia, care cântând psalmii lui David

şi pomenind numele Mucenicilor şi a însăşi Preasfintei

Născătoarei de Dumnezeu, cu acestea alcătuiesc

fermecăturile, cele de la draci. Fermecăturile deci cheamă

pre dracii cei făcători de rău, descântându-se împrejurul

mormintelor, pentru ca să slăbănogească mădularele

vreunuia sau să-şi petreacă viaţa întru cele rele şi să fie

nesuferită lui viaţa; aşa fermecăturile s-au numit strigarea şi

plângerea cea asupra mormintelor. Fermecătorul şi

descântătorul tot una este. Deci, fermecătura este când cu

descântarea şi cu chemarea dracilor, se face oarecare

lucrare spre vătămarea altora; precum spre slăbănogirea

mădularelor şi spre prelungirea bolii, sau pentru ca să zacă

cineva pre pat în toată viaţa şi spre altele cele ce sunt

asemenea acestora.

Pentru otrăvi

Otrava este când cu adăpările cele aducătoare de

moarte se face vreo mâncare, ca să se otrăvească omul, sau

să-şi iasă din minte şi să-i fie dorită moartea celui ce

pătimeşte; când pentru cele omeneşti, sau pentru cele ale

iubirii ce se întâmplă câteodată, fac să iasă din minte şi aşa

o gătesc; cu cuviinţă dar aceia asemenea cu ucigaşii se

canonesc, precum zice Sfântul Vasilie cel Mare: Care va

mărturisi fermecătura sau otrava, să împlinească cu

pocăinţă anii ucigaşului şi cei ce cheamă pre draci şi făcând

oarecare fermecători, de la aceştia caută ajutor. Pravila pre

unii ca aceşti slujitori de idoli a fi îi zice. Căci fermecătorii şi

pre cei ce fac vrăji, i-au numit slujitorii de idoli.

Pentru proorocire

Iar proorocitorii se zic celor care s-au dat pre sineşi

dracilor, şi cu învăţătura lor prin oarecari semne îndrăznesc

a se arăta a şti cele viitoare.

De vrăji

Vrăjitorii sunt care măcar şi pre cei de bine făcătorii

draci îi cheamă, pentru alcătuirea cea bună a vreunui lucru,

dar toţi sunt ucigaşi spurcaţi şi înşelători de bună voie.

Cei ce se duc la vrăjitori şi vrăjesc, sau citesc stelele,

sau leagă pre lupi, sau pre bărbat şi pre femeie, ca să nu se

împreune, sau ca să înveţe ceva ce nu ştiu, să verse lor

vrăjitorul ceară sau plumb, 6 ani să nu se împărtăşească,

după can. 61 cel din Trulla, şi după can. 80 al marelui Vasile;

iar Preotul care face aceasta, să fie lipsit de dar.

Care vrăjesc cu ţigănci şi care aduc vrăjitorul în casa sa,

unde este bolnav, sau altceva şi fac cu dânsul fermecătorii, 5

ani să nu se împărtăşească, după canonul 1 al Soborului de

la Ancira; iar can. 61 al Soborului al VI-lea, al celui din

Trulla, pre unii ca aceştia 6 ani îi canoneşte, iar pre cei

sfinţiţi îi lipseşte de dar. Şi, de vrei, caută tâlcuirea mai pre

larg a acestora la Ioan Zonara cap. 175.

Aşijderea şi cei ce vrăjesc cu orz, sau cu bob, 6 ani să

nu se împărtăşească, după cap. I, stih 40 de la Matei.

Aşijderea şi cei ce poartă buruieni apărătoare de

otravă, sau altă ceva unele ca acestea, sau înfăşături pun la

copiii săi şi la dobitoace, ca să nu se deoache, 6 ani după

can. 61 al Soborului de la Trulla.

Iar cel ce cheamă pre vrăjitori, ca să facă fermecături

spre vătămarea altor oameni şi acesta se canoniseşte de 20

ani, ca şi cel ce a ucis de voie, după pravila 56 şi 72 a

Marelui Vasile.

Matei cap. 1, stih 40, zice: Cei ce poartă pre urşi, sau

pre alte fiare pentru batjocuri spre vătămarea celor mai

proşti, sau împrăştie norii, sau dau nişte lucruri apărătoare

de vătămare, sau cred norocului şi celor ce spun pentru

naştere, cum că unul adică s-a născut în ziua cea bună, iar

altul în zi rea; sau niscaiva semne cu slove, sau înfăşurături,

adică baieri, şi mătăsuri pun pre capul său la grumaji,

zicând nebuneşte, cum că cu acestea se gonesc neputinţele

şi deocherile, sau şarpe poartă în sânuri, sau lipesc pieliţe

de-a lor pre ochi, sau la buzele sale, socotind aceasta a fi

pentru sănătate sau cercei în Joia cea Mare fac copiilor săi,

sau pomenind psalmii lui David şi numele Mucenicilor, îi

spânzură la grumazul său, sau spre aducerea aminte a

patimilor lui Hristos în Vinerea cea mare, înşişi leagă noduri

după numărul Evangheliilor, sau slovele, sau hârtie care

cuprinde molitva pentru guturai, sau cheamă pre babe la

durere de cap şi de splină, sau la boli şi neputinţe fac

legături şi funii, chemând făcătorii de bine draci spre

ajutorul şi spre sănătatea lor; sau fac legături fiarelor, şi

bărbatului şi femeii, sau cred celor ce au duh pitonicesc,

care învăţându-se de la draci, mai înainte spun cele viitoare,

sau crezând în bobi sau în altă vrajă, vestesc cele pierdute;

sau o fermecătură fac pentru altă oarecare neputinţă şi

pentru vifor, sau altceva din unele ca acestea din cele

fărădelege lucrând, să se oprească pre şase ani; adică, 6 ani

să nu se împărtăşească. Iar pre cei sfinţiţi îi lipseşte de dar;

şi prea cu cuviinţă, adică, după toată dreptatea; de vreme ce

toate acestea de la draci se lucrează şi se săvârşesc. Căci

zice Sfântul Ioan Gură de Aur: măcar deşi a Sfintei Treimi

numele se pomeneşte la acestea, măcar şi pre Sfinţi de-i vor

chema, măcar deşi semnul Crucii se va pune asupra

acestora, însă cu toate acestea se cade să fugim de unele ca

acestea şi să ne depărtăm. Şi de multe ori se ia darul şi

Preoţilor la soboare, ce s-au întâmplat cu unul, care pâinea

cea din Joia cea mare a dat-o unora să mănânce, ca să se

găsească cele furate, cu acest scop, dacă cu anevoie avea

înghiţi pre ea. Altul oarecare, Preot fiind, învinovăţit pentru

că legându-se cu un lemn se învârtea împrejur, şi cu

Evanghelia şi cu psalmii lui David făcea ispite pentru nişte

lucruri, îndată a fost lipsit de dar. Sub această judecată cad

cei ce scriu numele pre hârtie şi cheile bagă în psaltire,

vestind de acolo cele mincinoase. Ci şi femeile care stau

lângă Sfintele icoane şi întăresc, cum că de la dânsele

proorocesc cele viitoare, ca cel ce oarecând a avut duhul

pitonicesc tot sub aceeaşi canonisire cad. Dar cele ce odată

amăgindu-se pre urmă s-au părăsit de răutate, mai puţin se

canonisesc. Tot sub aceeaşi canonisire cad şi cei ce ard pre

aşa numiţii vârcolaci şi dintr-înşii se afumă, şase ani să nu

se împărtăşească.

Aşijderea şi cei ce leapădă copiii săi pre la răspântiile

căilor, sa-i boteze pre ei acela care îi va găsi, pentru ca să fie

viu copilul precum nebuneşte vorbesc; iar de va afla pre el

un turc şi de-l va boteza Preotul pre copil cu turcul, ca cu un

naş, să fie lipsit de dar, după pravila 46 a Sfinţilor Apostoli.

Aşa să se pedepsească şi cel ce a botezat cu vreun eretic şi

cu lepădătorul de lege.

Iar în capitolul al treilea, stih 5, de la Matei, zice pentru

credincioşi, care urmează obiceiurilor celor elineşti şi fac

jocuri la nunţi, sau la uliţe, sau cred în rusalii şi în glasurile

păsărilor, sau în luna cea nouă, sau întru întâmpinare, sau

păzesc întrebările, sau aprinderea focului pre uliţe, ce au

făcut de demult elinii; iar acum precum vedem copiii

creştinilor fac acestea, la ajunurile praznicelor, după

oarecare obiceiuri vechi, sau chemări fac unii în ziua

Înălţării, ca de la aceste proorocirea să se înţeleagă; sau cu

straie femeieşti se îmbracă bărbaţii şi femeile cu bărbăteşti;

sau obrazuri, după cum în părţile latinilor rău obişnuindu-se

fac, în feluri de feţe făcându-se pre sine şi cu acesta de

multe ori batjocoresc şi pre cinul bisericesc. Deci, pre cei ce

sunt cu minte şi fac aceasta, pre cei sfinţiţi îi lipseşte de dar,

iar pre mireni îi depărtează. Aşijderea şi pravila 66 a

soborului 6 opreşte pre cei credincioşi a ieşi şi a privi

alergări pre cai, nici la Paşti, nici la altă vreme. Iar Vasile cel

Mare întru a sa pravilă 70, pre otrăvitori şi pre slujitorii de

idoli, şi pre ucigaşi se osândesc 20 de ani. Iar pre curvarul şi

pre sodomeanul şi pre cel ce păcătuieşte cu dobitocul pre 15

ani îl osândeşte. Şi slujitorii de idoli zic, nu pre cei ce erau

dintâi necredincioşi, ci pre cei ce după Botez fac vrăji şi

fermecături, fiindcă şi aceia cu oarecare chip slujesc

idolilor, chemând pre draci spre ajutorul lor, şi spre

tămăduirea durerii şi a bolilor. Deci cei ce au fost dintâi

slujitori de idoli, botezându-se, îndată se apropie către

Dumnezeiasca Împărtăşire; pentru că păcatul lor cel dintâi

era păcatul neştiinţei; iar cei ce după Botez au jertfit

idolilor, adică, dracilor cu oarecare fermecături, să se

căiască pre toată viaţa sa şi la sfârşitul vieţii sale să se

împărtăşească.

Preacurvarul sau cel ce se culcă cu bărbaţi, sau cu

dobitoace sau cu păsări, de se va pocăi, oprire să primească

15 ani.

Preotul de va curvi, sau de va preacurvi, sau sodomie

făcând sau cu dobitoace, sau cu păsări păcătuind, sau cu

femeia lui peste fire curvind, sau de se va da pre sineşi

vrăjitorilor, să fie lipsit de dar după cincizeci şi una pravilă a

Marelui Vasile.

Cel ce a curvit şi s-a spurcat cu sora lui cea de un tată şi

de o mamă, 20 de ani să nu se împărtăşească, după pravila

66 a marelui Vasile. Iar Matei în Pustnic zice 15 ani. Iar cu

sora care este numai de singur tată, sau de singură mamă,

12 ani, după pravila marelui Vasile.

Iar cel ce va curvi cu nora sa şi cu soacra sa, sau cu

mama soacrei, 11 ani după pravila 77 şi 79 a aceluiaşi.

Iar cu femeia fratelui, 10 ani.

Iar cu vara primară, 10 ani.

Cu a doua vară, 9 ani.

Cu cumătră, adică, cu mama aceleia ce s-a primit din

botez, 11 ani.

Iar cu ceea ce s-a primit din Botez, 20 de ani.

Iar cu sora femeii, 11 ani.

Cu două surori, 11 ani. Aşijderea şi femeia cu doi fraţi,

11 ani.

Care a păcătuit cu naşa, 12 ani, precum şi cu sora cea

de un tată, după pravila 79 a Marelui Vasile.

Pre cel ce va strica copila mai mică de 12 ani, Matei îl

opreşte 12 ani, după Sfântul Ioan pustnicul.

Pentru femei

Aşijderea se opresc şi femeile, care n-au bărbaţi. Iar

care au bărbaţi cu canonul preacurviei canoniseşte; adică,

totdeauna cu ani mai mulţi (mirenii datori sunt a nu se

atinge de femei în tot Sfântul Marele Post. Iar de va păcătui

cu femeia sa în Sfântul Post, apoi nici la Paşti să nu se

împărtăşească, pentru că tot postul a defăimat. Pentru că cei

lumeşti datori sunt a se păzi de femeile sale cele legiuite în

tot postul, precum s-a zis).

Cel ce a umblat cu femeia sa peste fire, 15 ani să nu se

împărtăşească şi preot să nu se facă.

Aşa şi femeia se canoniseşte, de va fi fost cu voia ei. Iar

de va fi fost cu silă, mai uşor şi mai puţin să o canoniseşti,

precum vei pricepe fapta. Aşijderea şi cel ce va umbla cu

femeie străină peste fire, 15 ani.

Călcătorul de jurământ, 10 ani, după pravila 63 a

marelui Vasile.

Iar cel ce a făcut aceasta de nevoie, 6 ani după pravila

52 a aceluiaşi. Aşijderea şi martorul cel mincinos.

Preotul de va călca jurământul, măcar şi de nevoie, să

fie lipsit de dar, după pravila 25 a Sfinţilor Apostoli.

Furul de se va spovedi de bunăvoia lui, un an să nu se

împărtăşească şi de va fi cu putinţă, să plătească ce a furat,

iar de se va vădi, doi ani, după pravila 61 a Marelui Vasile.

Cel ce este gazdă furilor, se canoniseşte precum şi

furul, adică un an să nu se împărtăşească.

Tâlharul ca un ucigaş să se canonisească, după pravila

6 a Sfântului Grigorie de Nissa.

Săpătorul de morminte, adică cel care sapă morminte

ca să fure ceva de acolo, 10 ani să nu se împărtăşească,

după pravila 62 a marelui Vasilie.

Furul de cele sfinte, adică cel ce va fura lucru sfinţit din

Biserică, din Sfântul Jertfelnic, 15 ani să nu se

împărtăşească, după Sfântul Grigorie de Nissa.

Cel ce s-a însurat a doua oară, un an să nu se

împărtăşească, după canonul al 4-lea al Marelui Vasile, iar

alţii zic doi ani.

Cel ce s-a însurat a treia oară, de nu are copii, 4 ani să

nu se împărtăşească, iar de are copii, 5 ani, dacă este mai

jos de 40 de ani cu vârsta. Iar de este mai sus de 40 de ani şi

nu are copii, nu se iartă a treia cununie, după

dumnezeieştile canoane ale lui Matei, stih 3, cap. 4, în

cartea unirii şi nu o lăsa, ca să fie.

Preotul, dacă întru ştiinţă va blagoslovi nunta cea

oprită pentru rudenie, sau pentru cumătrie, sau pentru a

patra cununie, sau pre cei ce nu sunt în vârstă, adică, atunci

când bărbatul nu are 15 ani şi femeia 13 ani, să fie lipsit de

dar şi nunta să nu fie întemeiată.

De se va amesteca cineva cu logodnica până a nu se

cununa, un an să se oprească de împărtăşire, precum

canonul 69 al Marelui Vasile pentru cititor porunceşte: şi

unul ca acesta să nu se facă preot, ca un fur de nuntă.

De va cădea cineva în păcat mai înainte de nuntă cu

mama logodnicii lui, sau cu altă faţă din neamul ei, se

opreşte nunta aceea. Iar dacă după nuntă s-a făcut păcatul,

nu se despart, ci se canonisesc ca şi cei ce au făcut

amestecare de sânge, după cap. 15, stih 3, în Matei. Iar

canonul unora ca aceştia este 11 ani.

Canonul 62 al Soborului 6 hotărăşte ca să se lipsească

de dar Preoţii care, fiind în minte, joacă la nunţi, iar pre acei

mireni îi afuriseşte şi mai vârtos pre femei, ca pre cele ce

vatămă pre mulţi. Tot a aceluiaşi sobor canonul 24, Preoţilor

porunceşte nici se cade jocuri şi glume, sau alergări pre cai;

iar deşi va merge la nuntă, numai să blagoslovească masa şi

când vor intra acolo instrumentele muzicale, îndată

sculându-se, să iasă. Iar canonul 13 al soborului de la

Laodiceea, cu totul opreşte credincioşilor a avea jocuri la

nuntă.

Canonul 72 al soborului 6 porunceşte: nu se cade

bărbatului credincios să se împreune cu femeie eretică, nici

cu bărbatul eretic femeia credincioasă. Iar de se va şi

întâmpla una ca aceasta, nunta să se socotească a fi

netemeinică şi să se dezlege împreună vieţuirea cea

fărădelege. Dar de se va făgădui faţa cea ereticească că se

va pocăi, să rămâie nunta, până se va întări făgăduinţa,

după canonul 14, tot al aceluiaşi sobor. Asemenea, dacă se

va împreuna credincioasa femeie şi cu latinii, cu dezlegarea

nunţii să se şi canonisească după al 12-lea capitol, stih 3, la

Matei. Iar dacă cineva va călca cele poruncite, să se

depărteze.

Cel ce a făcut malahie, să mănânce uscat 40 de zile,

după Sfântul Ioan pustnicul şi în toate zilele să facă câte o

sută de metanii; iar de nu poate să mănânce uscat, să fie

oprit de împărtăşire un an şi câte 50 de metanii în toate

zilele să facă.

Care se amestecă unul cu altul, ca unii ce fac îndoit

malahie, să mănânce sec 80 de zile sau doi ani să nu se

împărtăşească, făcând câte de 50 metanii în toate zilele.

Iar de va cădea vreunul din clerici în patima malahiei

mai înainte de hirotonie, întâi să fie supus canonului

malahiei, apoi să se hirotonisească. Iar cel ce după hirotonie

prin neştiinţă a făcut aceasta, să nu lucreze cele preoţeşti un

an; dar făcând aceasta iarăşi cu ştiinţă, să fie lipsit de dar.

Şi femeile care se tăvălesc cu bărbaţii, sau singure fac

loruşi malahie, să primească atunci canonul malahiei, căci

şi ele fac malahie, ca bărbaţii.

Pravila 7 a lui Timotei Alexandrinul. Femeia ce va fi

întru curgerea sângelui ei, adică: după obicei având cele

fireşti ale sale, să nu se împărtăşească la Paşti, până ce nu

se va curaţi; nici să intre în biserică, până în 7 zile, nici cu

bărbatul ei să se împreune una ca aceasta, până ce nu se va

curaţi, după cum învaţă Sfântul Ioan pustnicul. Iar în altă

vreme să nu oprească datoria unul altuia, după Apostol, fără

numai la vremea împărtăşirii şi a anaforei duminicile, şi la

praznicele cele mari, însă şi aceasta după bunăvoinţă.

Femeia, ce a născut în săptămâna cea mare, este

slobodă să mănânce untdelemn şi să bea vin, după canonul

50 al Sfântului Timotei.

Dacă o călugăriţă va fi silită spre curvie sau fecioară, de

către cineva şi se va afla cea întâia a ei viaţă curată, 40 de

zile se opreşte sau un an să nu se împărtăşească. Iar dacă

vieţuirea ei cea dintâi a fost spurcată, să se canonisească cu

canonul celor ce fac curvie după pravila 50 a Sfântului

Nichifor, patriarhul Ţarigradului. Iar marele Vasile în pravila

sa a 49-a, pre roaba ce a fost silită de către domnul său spre

păcat, o lasă fără de canon. Iar ceea ce cu voia ei va curvi, se

canoniseşte. Canonul Sfinţilor Părinţi celor din Calcedon.

De va muri copilul cuiva nebotezat pentru nepurtarea

de grijă, trei ani unul ca acesta să nu se împărtăşească şi în

toate zilele să facă câte două sute de metanii şi să postească

luni, miercuri şi vineri. Iar de vor chema pre Preot şi Preotul

nu se va sili, atunci rămâne asupra Preotului păcatul.

Femeia care dormind şi la sân a omorât pre pruncul

său, şapte ani să nu se împărtăşească.

Ceea ce n-a purtat grijă de rodul pântecelui său, adică

de pruncul care s-a născut pre cale şi va muri el, ca o

ucigătoare să se canonisească, după pravila 33 a Marelui

Vasile.

Iar dacă din prostime şi nepricepere, sau din lipsa celor

trebuincioase, sau pentru pustietatea locului, nu se

canoniseşte, după pravila 52 a aceluiaşi.

Dacă o oarecare femeie va mânca ierburi sau altceva va

face, şi va omorî pre prunc în pântecele său, ucigătoare este,

după canonul al doilea al Marelui Vasile. Aşijderea şi aceea

ce a gătit şi a dat ierburile acestea, după cum zice Sfântul

Ioan pustnicul.

Iar Sfântul Sobor cel de la Ancira, în pravila sa 21, pe

desfrânate ce-şi strică şi-şi pierd pruncii lor, pre zece ani le

opreşte; aşijderea şi pre cele ce le-au dat lor acestea

stricătoare.

Sub aceeaşi cercetare sunt, după Ioan pustnicul şi cele

ce-şi leapădă copiii lor la răspântii, sau în poarta târgului

pre care nu-i ia nimeni spre creştere şi purtare de grijă a lor,

pentru că ele ucigătoare sunt cu scopul lor.

Femeia de va pierde pruncul său de nevoie, un an să nu

se împărtăşească.

Cei ce adapă pre pruncii săi cu cele ce se numesc

antisicotii, un an să nu se împărtăşească; iar de a fost

pruncul nebotezat, nici un păcat nu este. Pravila 17 a lui

Nichifor, patriarhul Ţarigradului.

Care strică aşezământul părintelui său celui

duhovnicesc, fiind împuns de sigură răutate, în viaţă şi la

moarte să fie blestemat; aşijderea şi cel ce pre părinţii săi

nu-i ascultă la oarecare lucru creştinesc.

Dintru cele pustiniceşti ale marelui Vasilie

Duhovnicul n-are putere a dezlega şi a lega judecata

altui duhovnic; iar dacă unul a legat şi altul a dezlegat, este

despărţire. Hristos nu s-a despărţit. Ci se cade aceluia ce a

legat să şi dezlege,după pravila 32 a Sfinţilor Apostoli. Iar

duhovnici le zicem celor după vrednicie şi cu adevărat

legiuitorii duhovnici şi care după Dumnezeu sunt purtători

de grijă pentru mântuirea omenească, iar nu pre cei cu

mărire deşartă şi neiscusiţi şi mincinoşi, care cu neguţătorie

pentru spurcatul câştig, fiind în chipul duhovnicesc,

aduc tămăduire. Că unii ca aceştia sunt ucigători, căci ucid

sufletele oamenilor, pentru nepurtarea de grijă şi

nevrednicia lor, dar se cuvine Arhiereului să socotească.

Duhovnicescul părinte de va descoperi cuiva păcatul

aceluia ce s-a spovedit la dânsul, să aibă epitimie: trei ani să

fie argos, numai o dată pre lună să se împărtăşească şi să

facă în toată ziua câte o sută de metanii; iar pravila politică

zice, unuia ca acestuia să i se sape limba pre dinapoi. Dacă

Episcopul sau Preotul va descoperi păcatul asupra

duhovnicescului său fiu, ce l-a auzit de la dânsul la

spovedanie, nicidecum nu se cade a crede mărturiei

acestuia, după pravila 133 a soborului de la Cartagina.

Preasfântul patriarh Luca a oprit pre egumenul mănăstirii

Ghirotrofia, care era Arhiepiscopul Iracliei, ca să nu

săvârşească Liturghie, pentru că a mărturisit asupra

duhovnicescului său fiu. Armenopolul, cartea 3, sinodul 1,

cap. 7.

A Apostolului Pavel

Cel ce va avea vrajbă asupra cuiva, în biserică să nu

intre nici el, nici prinoasele lui, până nu se va împăca, că

rugăciunea lui spre blestem şi spre păcat se socoteşte şi să

facă în toată ziua câte 50 de metanii.

Cel ce în vremea împărtăşirii, având scârbă asupra

fratelui, nu se va împăca cu dânsul, să fie depărtat. Iar

preotul, de va sluji Liturghia cu vrajbă să fie argos 60 de zile.

Cel ce ocărăşte şi blesteamă pre aproapele său, trei zile

să se afurisească, mâncând pâine cu apă, că scris este: Cel

ce va zice fratelui său raca (sau nebune), vinovat va fi

gheenei focului.

Iar cel ce va ocărî pre Preot, un an să se oprească. Iar

de-i va da palme sau cu băţul de-l va lovi, trei ani să se

oprească, chiar dacă l-ar ierta Preotul.

De va avea cineva vrajbă asupra cuiva şi va muri unul

dintre ei, să se oprească cel viu pentru cel mort un an şi 40

de zile să meargă la mormântul celui mort, zicând întru

sineşi: Iartă-mă, frate şi Dumnezeu să te ierte, că scris este.

Cine va batjocori pre tatăl său sau pre mama sa, cu

moarte să se omoare, iar de se va căi de ceea ce a făcut, să

se canonească precum se cade, măcar de l-ar şi ierta

părintele cel ocărât de dânsul. Iar de va ridica lemn şi va lovi

pre dânsul, să i se taie mâna. Iar de se va pocăi, după cum

va socoti Arhiereul, să-i dea lui canon.

Părintele care nu-şi iubeşte pre feciorii săi întocmai, ci

pre unul îl blesteamă şi pre altul îl binecuvintează, pre unul

urăşte şi pre altul iubeşte şi averea lui nu o împarte lor

întocmai, ca un urâtor de fii să nu se împărtăşească cu

sfintele Taine până când se va îndrepta şi să se lepede şi de

la Sfânta Biserică.

Dacă pre unul din părinţi pentru ca să călugărească

feciorul său, îl va lipsi din partea moştenirii lui, aşijderea să

se afurisească după al 33-lea canon, L, a titlului.

Cel ce mănâncă mortăciune sau cele răpite de fiară,

adică cele mâncate de lupi sau omorâte de păsări sau de ulii

sau de altă pasăre sau va mânca sânge sau cele sugrumate,

cele ce se găsesc în mreji sau dintre acestea ce sugrumă

latinii; de va fi Preot, să i se ia darul, iar mireanul să se

afurisească după canoni 63 al Sfinţilor Apostoli, adică să nu

se împărtăşească 2 ani şi să aibă şi canon.

Aşijderea şi cel ce va mânca carne şi brânză în postul

cel mare sau miercurile şi vinerile, 2 ani să nu se

împărtăşească.

De va merge cineva la praznicul păgânilor sau al

ereticilor şi va mânca întru acea zi cele ce jertfesc ei pentru

sufletul lor sau va prăznui dimpreună cu dânşii, 2 ani să nu

se împărtăşească, după canonul 7 al Sfântului Sobor de la

Ancira. Iar de va fi Preot, să i se ia darul, după canonul 70 al

Sfinţior Apostoli, căci nici cele ce se jertfesc de la dânşii, nu

se cade nouă să le mâncăm, măcar de le şi dau nouă, ca s-au

oprit cu canonul 38 şi 39 şi 40 al Soborului celui din

Laodiceea.

Iar canonul 11 al celui de-al şaselea Sobor, a celui de la

Trulla, porunceşte: cel ce va îndrăzni la vreme de boală a

chema doctorul jidov şi se va doctorisi de la dânsul, de va fi

Preot, să i se ia darul, iar mireanul să se afurisească.

Preotul vânător sau prinzător de păsări, 3 ani să fie

argos.

Preotul, de va lua din biserică ceară sau untdelemn, să

se afurisească după canonul 72 al Sfinţilor Apostoli.

Episcopul sau Preotul sau Diaconul care ia camătă ori

să se părăsească ori să i se darul, după canonul 44 al

Sfinţilor Apostoli.

Preotul care se îmbată sau glumeşte sau face

neguţătorie, fie să se părăsească, fie să i se ia darul, după

canonul 42 al Sfinţilor Apostoli.

Preotul, de va cere aur sau altceva, pentru Sfânta

Împărtăşanie, să fie lipsit de dar, după canonul 53 cel din

Trulla.

Preotul, de va trimite citeţul sau pre altcineva să

împărtăşească pre vreun om, să se afurisească, după

canonul 14 al Soborului de la Laodichia

Preotul, de se va ruşina a împărtăşi pre preoteasa sa şi

va da Sfântul Potir şi o va împărtăşi altul, unul ca acesta sub

blestem îl pune canonul 102 cel din Trulla.

Aşijderea anatematiseşte canonul 4 al soborului de la

Ancira, pre cel ce se scârbeşte de Preotul mirean şi nu ar

vrea să se împărtăşească de la dânsul.

Preotul, de va vărsa de multa băutură în ziua în care a

slujit Liturghia, 40 de zile să fie argos, după cum învaţă

Sfântul Ioan pustnicul.

Iar neslujind Liturghia de va varsă de multă beţie, pe

jumătate acestora să se canonisească. Iar dacă umblă în

cârciumă să se afurisească. Asemenea şi mireanul să se

canoniseacsă 40 de zile şi să facă în toată ziua câte 100 de

metanii zicând şi psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule...,

de va vărsa după Sfânta Împărtăşanie.

De va ţine cineva Împărtăşania în gura sa şi o va lepăda

între dobitoace sau între albinele sale, 4 ani să nu se

împărtăşească.

Iar Preotul care, fiind lipsit de dar, va sluji Liturghia,

desăvârşit să se lepede de la Biserică, adică să fie depărtat,

după canonul 28 al Sfinţilor Apostoli.

Dacă vreun cleric va sluji lui, şi acela să fie lipsit din

dregătoria sa, după canonul 11 al Sfinţilor Apostoli.

Preotul, de va primi jertfă de la eretici sau va boteza

pruncul turcului sau va primi jertfa lui sau de-l va lua pre el

naş pruncului sau ca vreun prieten mirelui, la nuntă să fie

lipsit de dar, după canonul 46 al Sfinţilor Apostoli. Că ce

parte este credinciosului cu cei necredincioşi, precum zice

apostolul.

Canonul 64 al Sfinţilor Apostoli zice: Preotul cel ce intră

casă să se închine şi să se roage în bisericile lor, care se

numesc capişti, de este Preot, să i se ia darul, iar de este

mirean să se afurisească.

Iar canonul 10 al Sfinţilor Apostoli porunceşte: cel ce se

roagă împreună cu cei depărtaţi, măcar deşi nu în Biserică,

ci în casă, şi el, aşijderea să fie depărtat.

Preotul, de va vărsa Sfintele Taine din lucrarea

potrivnicului, să fie oprit de slujba lui 6 luni, după canonul

11 al Sfântului Ioan episcopul Chitrului.

Iar de le va vărsa din voia lui, să i se ia darul, însă este

dator să strângă Sfintele bine şi răzuind pământul unde au

căzut, să le dea în foc şi în apă, adică întâi să le pună în foc,

după aceea să strângă de va rămâne ceva în foc şi să le

arunce în mare sau în râu sau în lac, unde niciodată nu se

usucă, asemenea şi piatra de este, să o arunce în apă,

precum am zis.

Duminicile şi la praznice să nu lucreze şi să vină la

Biserică, precum se cuvine credincioşilor. Iar de va lucra

cineva duminica şi la praznice, să se afurisească.

Omul, aflându-se la moarte, măcar de a şi mâncat,

slobod este să se împărtăşească, numai fiind spovedit după

canonul 9 al Sfântului Nichifor, patriarhul Ţarigradului.

Cel ce va pune careva boieri mijlocitori să roage pre

Episcopul ca să-l facă pre el Preot sau altă dregătorie să ia,

unul ca acela să se caterisească şi să se afurisească, cum şi

toţi cei ce se împărtăşesc lui, după canonul 30 al Sfinţilor

Apostoli.

De se va omorî vreun om singur pre sine, nici să cânte

asupra lui, nici să se facă pomenire pentru dânsul, afară

numai de va fi fost ieşit din minte, după canonul 11 al

Sfântului Timotei Alexandreanul.

Preacurvarul sau curvarul cel vestit, să nu se primească

în Biserică de nu se va lăsa de păcat, nici prinosurile lui,

după canonul 39 al marelui Vasilie.

Şi nunta cea fără de lege, cea cu rudenie nu se primeşte

la Biserică până nu se va despărţi şi după ce se va despărţi,

ca nişte amestecători de sânge să se canonisească, adică 15

ani să nu se împărtăşească, după canonul 74 al marelui

Vsilie.

Nici cel cu a patra cununie nu se primeşte la Biserică,

până nu se va despărţi de a patra femeie, iar după

despărţire, 8 ani să nu se împărtăşească.

Cel ce s-a însurat a doua oară, să nu se facă Preot după

canonul 12 al marelui Vasilie.

Câţi vor păzi canonul ce s-a dat lor spre pocăinţă şi

după hotărârea duhovnicescului părinte, nu se împărtăşesc,

pre aceia să îi ai fii duhovniceşti.                  

Iar pre cei ce nu păzesc canonul său, goneşte-i, să nu

pieri şi tu cu dânşii, făcându-te părtaş păcatelor străine,

după canoanele 84 şi 85 ale marelui Vasilie. Aşa să socoteşti

păcatele celor ce se mărturisesc către tine, ca şi cum ar fi ale

tale şi aşa să ai purtare de grijă, ca să poţi da seamă lui

Dumnezeu; deci pentru aceasta, ia aminte bine, să nu te

ruşinezi de cineva sau să te temi, ca să nu cazi întru această

mare primejdie. Fie-ţi în grijă şi aceasta: ca nu cumva să

îndrăzneşti a cere ceva sau prin cuvânt sau prin semn, de la

cei ce se spovedesc la tine, ca să-ţi dea ţie ceva; căci nu se

cuvine aceasta duhovniceştilor părinţi, iar mai vârtos este şi

fără de lege.

Cel ce n-a vrut să-şi ţină canonul său şi pentru aceasta a

fost izgonit de la tine şi va veni iarăşi şi va voi a-l ţine, să-l

primeşti iarăşti pre el; şi să pună început, după canonul 54

al Sfinţilor Apostoli. Iar de nu va voi, să-l laşi şi nu te teme,

că el însuşi va da seama pentru păcatul său, însă eşti dator

a-l învăţa pre el după puterea ta. Pentru vârsta celor ce încep

a se spovedi Teodor Balsamon, patriarhul Antiohiei, la

întrebarea 48 către Marcu, patriarhul Alexandriei.

Partea bărbătească, după 6 ani a vârstei sale, dator este

a se îndrepta cu spovedanie şi a se sfinţi, în Matei,

încheietura 70, canonul al 4-lea al Episcopului Chitrului.

Dacă femeia cuiva preacurveşte, acela la preoţie nu

poate să fie primit, iar de va preacurvi după hirotonie, sau o

lepede sau să lase preoţia, după canonul 13 al soborului de

la Neocesareea.