mercoledì 7 novembre 2018

PĂCATUL PORNOGRAFIEI

PĂCATUL PORNOGRAFIEI

O mare strategie psihologică a satanei pentru
întinarea minţii, inimii, trupului şi a întregii
fiinţe umane este pornografia. Acest păcat a luat
proporţii în ultimii ani, cum nu a fost de când este omenirea.
Imaginaţia are cea mai mare putere de penetrare asupra fiinţei
umane. O imagine, o fotografie când o vezi ţi se întipăreşte în minte şi
poate să ne-o reamintească diavolul şi peste zeci de ani de zile. Când
priveşti mai ales la o fotografie pornografică sau la un film
pornografic este cel mai nociv lucru pe care-1 poţi face. Mai ales acei
tineri care se spurcă cu acele imagini, foarte greu şi le vor putea
alunga din minte sau poate chiar toată viaţa vor fi obsedaţi.
Trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce privim, la ceea ce
înmagazinăm în sufletul nostru prin imaginaţie. Nu trebuie să existe
niciodată curiozitate.
Acestea sunt momelile psihologice ale satanei. Diavolul vrea
să întineze toate minţile oamenilor de la cei mai tineri, până la cei mai
în vârstă.
Pornografia este cea mai distructivă armă a satanei. Se observă
la mulţi oameni cum poartă la ei sau în maşini asemenea spurcăciuni de
fotografii. Cum de nu le este ruşine de copii sau cum de nu se tem că
pot îndobitoci pe copiii lor, dându-le prilejul să se strice foarte uşor. Ne
întrebăm cum poate un om să gândească pozitiv, să aibă mintea
la Dumnezeu, când el tot timpul are în faţă asemenea imagini
murdare pornografice. Parcă a luat diavolul minţile cu totul unor
asemenea oameni! Nu trebuie să ne mai mire în aceste situaţii răul
care este în lume.
Feriţi minţile curate ale copiilor! Nu le spurcaţi!
Ajutaţi-vă ajutând pe aceşti copii!

Nessun commento:

Posta un commento