martedì 23 giugno 2015

Soborul Sfinților din Vladimir




Sfântul Mucenic Aristocleu, preotul



Viața Sfântei Mucenițe Agripina



Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Agripina



Rugăciune către Dumnezeu-Duhul Sfânt

Icoana Maicii Domnului „Zaonikievskaya”



Aducerea Icoanei Maicii Domnului din Vladimir la Moscova



Sinaxar 23 Iunie

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Sfintei Muceniţe Agripina Romana.


domenica 21 giugno 2015

Viața Sfântul Mucenic Iulian



Sinaxar 21 Iunie

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea Sfântului Mucenic Iulian cel din Cilicia.


Sfântul Mucenic Afrodisie



Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Iulian din Tars



Troparul Sfântului Mucenic Iulian din Tars, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Iulian, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sfinţite cântări să fie lăudată prăznuirea ta cea pururea pomenită şi preacinstită, căci te-ai mărit cu slava cea neapropiată, pătimitorule.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nevoindu-te cu mucenicia până la sânge, n-ai pătimit alunecare din pricina neputinţei trupului, ostaşule al lui Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mai mult decât lumina de aur şi decât piatra de mult preţ strălucind sfântul, se luminează cu chipurile muceniciei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce mai presus de fire ai născut întrupat pe Cuvântul Cel veşnic şi mai presus de zei, pe tine te lăudăm.

Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti întărirea...

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu mi s-a poruncit a sluji la dumnezei de piatră, cei ce sunt făcuţi cu mâinile, răspundea Mucenicul Iulian către judecătorul cel cu mintea stricată.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai stat înaintea divanului celui tiranic, Sfinte Iulian, mucenice al lui Hristos, ca şi cum ai fi stat înaintea Judecătorului celor vii şi al celor morţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nu am ajuns fără de minte, a zis Sfântul Iulian şi de aceea mărturisesc un Dumnezeu lăudat, nedespărţit în Treime.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dă-ne nouă ajutor cu rugăciunile tale, Preacurată, gonind năvălirile primejdiilor celor rele.

Irmosul:

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Datu-şi-a Mucenicul Iulian trupul spre bătăile cele ca ploile, dar cu dragostea lui Hristos se păzea fără simţire de dureri.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Iuliane preacinstite, poftind desfătarea cea cerească ca o slugă a lui Hristos, ai lăsat prigonitorilor slava cea pământească.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu tăria trupului tău, ci dragostea cea nebiruită de patimile Lui, te-a făcut biruitor înşelăciunii demonice, preacinstite mucenice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca o pasăre ai zburat mai presus de laţurile necredinţei şi împodobindu-te cu harul Duhului, ai ajuns la locaşurile mucenicilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toţi cei ce suntem luminaţi, te propovăduim Născătoare de Dumnezeu, pe tine Preacurată, căci ai născut pe Soarele dreptăţii, Pururea Fecioară.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Mânecând strigăm ţie, Doamne: mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru toate asemănându-te Stăpânului, prealăudate, ai stat la divanul cel fără de lege judecându-te.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După lege te-ai nevoit şi ca un miel fără, răutate te-ai jertfit Stăpânului, de mâinile celor fără de lege, Fericite Iulian.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu cuvioşie mărturisind, pururea pomenite, te-ai cunoscut de Dumnezeu Atotţiitorul, Fericite Iulian.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară, după naştere te lăudăm, pe tine Născătoare de Dumnezeu; căci tu ai născut lumii cu trup, pe Dumnezeu Cuvântul.

Cântarea a 6-a. Irmos: Dă-mi mie haină luminoasă...

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lăudată sluga Ta, Hristoase, nu se ruşinează întru Tine, Cel Ce ai fost pironit pe cruce şi ca un părtaş slavei Tale se laudă.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tăcut-au ocările înşelăciunii, iar limba cea grăitoare de Dumnezeu a mucenicilar lui Hristos, a descoperit tainele cele dumnezeieşti.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tămăduire tuturor patimilor şi iertare greşelilor, mărite pătimitorule al lui Hristos, roagă-te să se dăruiască celor ce te laudă pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul lui Dumnezeu, Scară cerească te-a arătat tuturor oamenilor, Născătoare de Dumnezeu, căci prin tine S-a pogorât către noi.

Irmosul:

Dă-mi mie haină luminoasă, Cel Ce Te îmbraci cu lumina, ca şi cu o haină, mult Milostive Hristoase, Dumnezeul nostru.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe cea neadormită...

Pe ostaşul cel nebiruit al dreptei credinţe, pe Mucenicul Iulian toţi cu credinţă să-l lăudăm astăzi şi să strigăm către dânsul: roagă-te lui Hristos pentru noi toţi.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tnerii evreieşti au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au prefăcut, strigând: Bine eşti cu vântat, Doamne Dumnezeule, în veci.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sicriul tău cel pururea pomenit şi mărit, ostaşule al lui Hristos, picură mir de bună mireasmă, celor ce neîncetat cântă: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule în veci.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Negrăita slavă încununează pe cei adunaţi spre lauda ta, ostaşule al lui Hristos, care neîncetat cântă: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neplecându-te la graiul tiranului, pururea pomenite, nu te-ai închinat zidirii, fără numai lui Dumnezeu celui viu, cântând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nebunia tiranului celui fără de lege o ai defăimat şi trufia lui o ai surpat şi slava lui Hristos o ai propovăduit, strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te Fecioară Preacurată, că ai născut lumii pe Dumnezeu cu trup, Care izbăveşte din înşelăciune pe cei ce cu credinţă te măresc pe tine, adevărată Născătoare de Dumnezeu, Stăpână Preacurată.

Cântarea a 8-a. Irmos: Muziceştile organe...

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te amăgea vrăjmaşul şi prin chinuri te chema către înşelăciune, iar tu, Sfinte Mucenice Iulian, strigai: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După chinuri, mai cu putere s-a luptat Sfântul Iulian cu tiranii, cu trezvie strigând: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlp însufleţit de virtuţi te-ai arătat vădind necredinţa şi umblând prin cetăţi strigai cântând: Pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Nici îngrozirea focului celui groaznic, nici ascuţişul sabiei, nu mă va depărta de Dumnezeu, Care m-a zidit, strigai, Mucenice Iulian, cântând: Pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Una ce ai născut pe Domnul tuturor, Marie şi ai rămas Fecioară şi după naştere, credincioşii după vrednicie lăudându-te, strigăm ţie: Bucură-te şi te preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-l pe Dânsul întru toţi vecii.

Muziceştile organe împreună glăsuind şi popoare fără de număr închinându-se chipului celui din Deiera, trei tineri neplecându-se, pe Domnul au lăudat şi L-au preaînălţat întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Să cinstim popoare...

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trufia tiranului o ai surpat, ostaşule al lui Hristos şi bărbăteşte te-ai nevoit, slăbindu-l pe el cu totul; pentru aceea te fericim.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Apropiindu-te cu trupul, ostaşule al lui Dumnezeu, bărbăteşte ai surpat ochiul cel înalt al vrăjmaşului celui fără de trup, slăvind pe Hristos, pururea fericite.

Stih: Sfinte Mucenice Iulian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind tu, fericite, aruncat în sânurile mării, ai scăpat de vizuinile vrăjmaşului balaur, cel începător de rele; pentru aceea cu cântări te mărim, fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe tine cel ce prin chinuri bine te-ai nevoit pentru Stăpânul, Care frumos te-a încununat cu dreapta cea stăpânitoare, după vrednicie toţi te mărim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Văzutu-te-a pe tine, Preacurată, Moise la munte în rug, primind fără ardere Focul cel de neîndurat al Dumnezeirii; pentru aceasta toţi te slăvim, Preacurată.

Irmosul:

Să cinstim popoare în chip slăvit pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu; pe Ceea ce a zămislit în pântece Focul Dumnezeirii fără de ardere, cu cântări să o slăvim.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Prin înecarea apelor primindu-ţi fericitul sfârşit, înţelepte, ai înecat în ele pe şarpele cel cu multe chipuri şi ai luat biruinţa. Pentru aceasta prăznuind cu dragoste pomenirea ta cea vrednică de laudă, te rugăm să mijloceşti pentru noi către Hristos.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Nădejdea credincioşilor, Preasfântă Fecioară, împreună cu puterile cereşti, roagă neîncetat pe Dumnezeu, pe Care mai presus de cuget şi de cuvânt L-ai născut, să ne dea nouă tuturor iertare de păcate şi îndreptare vieţii, nouă celor ce cu credinţă şi cu dragoste pururea te slăvim pe tine.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Mieluşeaua cea Nespurcată, văzând pe Mielul şi Păstorul mort, spânzurat pe lemn, plângând zicea şi ca o maică tânguindu-se striga: cum voi suferi smerenia Ta Cea mai presus de cuvânt, Fiul meu şi patimile cele de bunăvoie, Preabunule Dumnezeule?



Acatistul Sfântului Mucenic Iulian din Tarsul Ciliciei



venerdì 19 giugno 2015

Viața Sfântului Cuvios Paisie cel Mare



Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului



Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Paisie cel Mare



Troparul Sfântului Cuvios Paisie cel Mare, glasul al 3-lea:

Îngerul cel în trup, cununa călugărilor, omul cel fără de trup, locuitorul cerurilor, dumnezeiescul Paisie se bucură prăznuind împreună cu noi pomenirea sa, dând dumnezeiesc dar celor ce se ostenesc pentru el; pentru aceasta cu multă osârdie să-l slăvim.

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Adânc a aşternut...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mie celui ce mă apuc acum ca să cânt dumnezeiasca ta prăznuire, stând tu lumina înaintea Treimii, de unde auzind dumnezeieştile cântări ale serafimilor, ca nişte lumini de foc, dă-mi împărtăşire de acelea ca să-ţi împletesc cuvenită cântare, fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dătătorul a toate, prin dumnezeiască cunoştinţă mai înainte înţelegând bunătăţile ce aveai să săvârşeşti în chip mai presus de fire, Sfinte Paisie cel Mare, încă prunc fiind tu, arătându-ţi-se, de fraţii tăi mai înainte te-a deosebit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îmblânzeşte părinte, pe Hristos, pentru mine, pe Care din pruncie nu am încetat ticălosul a-L amărî cu faptele mele cele de ruşine; căci ai multă în drăzneală către El, pe Care tu dimpotrivă L-ai veselit din pruncie prin a ta nevoinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Venit-a la tine, Curată Arhanghelul, aducându-ţi bucuria, luminat îmbrăcat şi săltând; întâmpinând însă strălucirile tale, din asemănarea strălucirilor a strălucit şi mai mult deci strălucea.

Cântarea a 3-a. Irmos: Înflorit-a pustiul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înger ceresc s-a arătat maicii tale, mai înainte vestindu-i bună sporirea ta cea din pruncie, precum Samuil a proorocit împăratului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suitu-te-ai, părinte, pe scara cea cugetătoare ce ţi-ai aşezat, care vieţuind tu în bunătate, încă te aducea la cele cereşti, unde împreună petreceai cu îngerii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înţelepţeşte-mă pe mine, sfinte, întru voinţele dumnezeieşti ca să nu greşesc în acelea, precum şi pe tine mai înainte însuşi Ieremia te-a înţelepţit în proorociile sale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu grai de smerită grăire către mai-marele voievod ai înălţat smerită firea oamenilor, Preacurată; pentru aceasta şi noi te înălţăm cu cântările.

Cântarea a 4-a. Irmos: Venit-ai din Fecioară...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te-ai dat pe sine peste măsură la nevoinţe, de Dumnezeu cugetătorule, încât însuşi Domnul S-a pogorât adeseori la tine şi arătându-ţi-se ţi-a vorbit aievea; pentru aceasta prin tine mulţi se vor mântui.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Precum dumnezeiescul apostol Ioan, deosebit din cei doisprezece a fost numit cel iubit de Ziditorul, tot aşa şi Sfântul Paisie a fost numit de El, mai presus de toţi sihastri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca cel ce ai câştigat prin ostenelile tale, părinte, covârşitoarea dragoste cea de la Împăratul tuturor, roagă-te să o dobândesc şi eu pe aceasta, ca să te propovăduiesc pe tine, că mult poţi la Stăpânul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sfinţeşte-mă pe mine cel peste măsură de întinat, care vieţuiesc în necurăţie şi fac lucruri de ruşine, Preasfântă, ca să mă sfinţesc eu păcătosul prin tine şi cu buze curate să cânt sfinţenia ta.

Cântarea a 5-a. Irmos: Mijlocitor lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nicidecum nu te-a amăgit pe tine, înţelepte, înşelăciunea vicleanului vrăjmaş, căci pe bogatul trimis de el ca să-ţi aducă aur l-ai izgonit împreună cu el, împroşcând pe demonul cel lacom.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nedumerit foarte era vrăjmaşul cel cumplit, văzând că toate cursele sale cele împotriva ta, se sfărâmau de tine ca pânza păianjenului şi striga cu glas: O, ce putere! Ce voi face cu tine, Paisie?

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind foarte dăruit cu putere asupra vrăjmaşului, preaputernice, izbăveşte-mă pe mine de cel care mă împinge cu totul în prăpastie şi câte puţin se sileşte să-mi omoare sufletul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din pricina mulţimii de greşeli m-am apropiat de moarte, Preacurată şi afară de tine neştiind a afla alt ajutor, te rog pe tine Singură, apucă mai înainte şi mă mântuieşte.

Cântarea a 6-a. Irmos: Întru adâncul greşelilor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, de câtă cinste te-ai învrednicit, Sfinte Părinte Paisie, încă în trup fiind, spre cereasca înconjurare suindu-te, ca să vezi frumuseţile raiului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbuibându-mi adeseori pântecele, sfinte, m-am făcut eu ticălosul jertfă duhului josniciei; dar tu, preaalesule pustnic, ca alt Daniil izbăveşte-mă de acela.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strălucita ta înfrânare de la mâncare, nici un om n-a săvârşit-o, înţelepte; căci în postire nedomolită zeci de săptămâni ai trăit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu adevărat de trei ori fericit este neamul nostru, Preacurată, fiindcă este îmbogăţit avându-te pe tine Mijlocitoare către Hristos, Fiul tău şi Ziditorul, măcar de şi greşim.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Câştigat-ai nevoinţa şi petrecerea înfrânării, tu, Cuvioase Părinte Paisie, făcătorule de minuni; pentru aceea roagă-te pentru noi, cei ce săvârşim cu credinţă sfântă pomenirea ta.

Cântarea a 7-a. Irmos: Porunca cea potrivnică...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Câştigat-ai de la Stăpânul tău, pentru nevoinţele tale, părinte, a fi ascultat degrab în orice a-i cere, precum ţi-a făgăduit când a venit la tine şi te-ai învrednicit de harul cel mare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Râvnind lui Pavel, preafericite, mai mult ai ales a te lipsi de plata ostenelilor tale, numai dacă alesul călugăr ar scăpa de pierzarea iudeilor, iar acela izbăvindu-se cu adevărat, laudă pe Domnul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Răpit-ai vremeniceşte, din întunecimile iadului sufletul cel nesupus, Părinte Paisie şi l-ai pus la odihnă, îmblânzind pe Hristos; pe Care roagă-L să ne mântuiască şi pe noi de osândă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bună între femei pe tine te numeşte cântarea şi iarăşi: Frumoasă între tinere, Pruncă a lui Dumnezeu şi Mireasă Nenuntită între fecioare, Curată, căci nu este deopotrivă cumpănă frumuseţii tale şi Harului.

Cântarea a 8-a. Irmos: Cuptorul oarecând...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-ţi-S-a ţie Hristos în chip de doi îngeri, cerând de la tine să-I faci găzduire; iar tu L-ai primit pe El cu osârdie ca Avraam cel de demult, fericite şi spălându-I picioarele, ai băut apa cu care L-ai spălat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De mult har te-ai învrednicit, înţelepte, căci neîmplinind ucenicul tău poruncile tale, la porunca ta au înviat moaştele sfântului care i-a poruncit aceluia: săvârşeşte, fiule, cuvintele folositorului tău.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Adu-ne la viaţă, preasfinţite, pe noi cei omorâţi prin înşelăciune; ridică-ne pe noi cei căzuţi întru tot felul de călcări de poruncă; şi ne curăţeşte pe noi cei întru totul întinaţi de dulceţile vieţii, prin îndrăzneala cea de negrăit pe care o ai către Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară Maria, făptura este datoare a-ţi mărturisi prea multele haruri, căci Cel pe Care L-ai născut, Dătător de lumină fiind numit şi milostivindu-Se spre ea, care dintru neştiinţă era întunecată, ca un Ziditor cu adevărat, o a făcut să strălucească cu lumina.

Cântarea a 9-a. Irmos: Fiul Părintelui celui fără...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te-ai înălţat, Cuvioase Paisie, acolo unde se află cetele îngerilor, scaunele cele dintâi ale proorocilor, cununile mucenicilor, scaunele dumnezeieştilor apostoli şi strălucitele praznice ale sihastrilor, cu care împreună cântă Atotţiitorului cântarea cea întreit sfântă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, lumină mai presus de fire! O, flori prea mirositoare! O, roduri dulce hrănitoare! O, glas prea veselitor! O, frumuseţe mai presus de ceruri! Întru care te desfătezi, Sfinte Părinte Paisie, în chip de negrăit, unindu-te cu Treimea, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Contenit-a dorirea ta, cel prea mare între cuvioşi, câştigând după poftă culmea dorinţelor şi umplându-te în cele cereşti de strălucirea cea dumnezeiască; ci pomeneşte-ne şi pe noi cei ce cu credinţă te pomenim pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ai încăput în tine Fecioară, pe Cel Singur Bun al bunurilor, născând în chip de negrăit pe Cel mai presus de fire, Care pogorându-Se S-a arătat peste fire şi Om, Dumnezeu fiind, în amândouă firile şi lucrările şi voinţele.

SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul cel împreună...

Adunându-ne te lăudăm pe tine, Cuvioase Părinte Paisie, cel ce te-ai suit la cer ca într-un car; căci prin îndoitele tale osteneli, ca şi cu nişte roţi te-ai într-aripat cu dragostea cea către Hristos; iar prin dragostea cea către aproapele, te-ai înălţat la ceruri, rugându-te pururea pentru noi Domnului, de Dumnezeu fericite.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul cel împreună...

Preasfântă Fecioară, miluieşte-ne pe noi, cei ce năzuim cu credinţă la milostivirea ta şi cerem ajutorul tău cel fierbinte, căci poţi cu adevărat să izbăveşti pe toţi, ca Una ce ai fost Maică a lui Dumnezeu Celui Preaînalt; cu rugăciunile tale cele de Maică pururea fii folositoare nouă, Ceea ce eşti de Dumnezeu cu har dăruită.



Viața Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului



Sinaxar 18 Iunie

Acatistul Sfântului Cuvios Paisie cel Mare



Sinaxar 19 Iunie

În această lună în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului.


giovedì 18 giugno 2015

Sfintii Mucenici Leontie, Ipatie si Teodul



Sinaxar 18 Iunie

Icoana Maicii Domnului „Bogolubskaia” (Bogoliubsky)



Acatistul Sfinților Români



Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Leontie

Sfântul Mucenic Ipatie



Icoana Maicii Domnului „Bogolubskaia” din Moscova



Icoana Maicii Domnului „Bogolubskaia” din Zimarovo



Soborul Sfinților din Siberia 10 Iunie



mercoledì 17 giugno 2015

Sinaxar 17 Iunie

În această luna, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Manuil, Savel şi Ismail.


Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Manuil, Savel şi Ismail



Viața Sfinților Mucenici Manuil, Savel și Ismail



Viața Sfântului Mucenic Isavru si cei împreună cu dânsul



Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Isavru, Inochentie, Felix, Peregrin şi a celor împreună cu dânşii





Acatistul Sfinţilor Mucenici Manuil, Savel şi Ismail