martedì 28 luglio 2015
Sinaxar 28 iulie
Sfinții Apostoli si diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena ; precuviosul Pavel, intameietorul Mănăstirii Xiropotamu de la Muntele Athos
În aceasta lună în ziua a douăzeci si opta, pomenirea Sfinților Apostoli si diaconi: Prohor, Nicanor, Timon si Parmena.
Sfinții Apostoli din cei 70 Prohor, Nicanor, Timon si Parmena au fost printre primii diaconi ai Bisericii lui Hristos.
In Faptele sfinților Apostoli (6, 1-6) se spune că sfinții doisprazece Apostoli au ales șapte bărbați plini de Duhul Sfânt si de înțelepciune Stefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae si i-au hotarât in slujba de diaconi.
Sfânta Biserica face pomenirea lor împreună in aceasta zi de 28 iulie, chiar dacă ei au propovăduit cuvântul credinței și mărturiseau pe Domnul Iisus Hristos Fiu al lui Dumnezeu si om desavârsit in locuri si timpuri diferite.
Sfântul Prohor l-a însoțit mai intâi pe Sfântul Apostol Petru și a fost făcut de acesta episcop in cetatea Nicomidia. După Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Prohor a devenit insotitor si împreună lucrător al Sfântului Apostol Ioan Teologul, și împreună cu acesta a fost sunghiunit in insula Patmos. Aici Sfântul Prohor a scris cartea Apocalipsei după dictarea inspirată a Sfântului Ioan, Apostolul cel Iubit. La intoarcere in Nicomidia Sfântul Prohor a converitit mulțime multă de pagâni la Hristos, și din aceasta pricină a primit cununa muceniciei.
Sfantul Nicanor a primit mucenicia in aceeasi zi in care Sfântul intaiul-mucenic și arhidiacon Ștefan (prăznuit la 27 decembrie) și mulți alți creștini au fost uciși cu pietre.
Sfântul Timon a fost așezat de Apostoli episcop al cetății Bastoria in Arabia, si acolo a pătimit multe de la evrei și pagâni pentru predica Evangheliei. A fost aruncat într-un cuptor aprins, dar puterea lui Dumnezeu a făcut să iasă nevătămat. O tradiție occidentală spune că Sfântul Timon a murit răstignit.
Sfântul Parmena a predica cu înflăcărare pe Hristos în Macedonia. A murit de o boală care l-a lovit. Dar există și o tradiție conform căreia sfântul Parmena a primit cununa muceniciei cândva pe la sfârșitul domniei împăratului Traian (98-117).
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evstatie, cel din Ancira.
Acest sfânt era ostaș și, fiind adus înaintea lui Cornelie guvernatorul Ancirei, a mărturisit slobod și cu îndrăzneală pe Hristos. Pentru aceasta a fost bătut fără milă, și pătrunzând gleznele l-au târât de la cetatea Ancirei pâna la râul Sangarul, urmat și privit de guvernator. Si acolo, bagându-l într-o raclă, l-au aruncat în râu. Iar din voia lui Dumnezeu un înger a scos la uscat racla în care se afla sfântul sanatos, cântând psalmul acesta: "Cel ce locuieste în ajutorul Celui Preaînalt..." Dupa aceea aflând aceasta guvernatorul si rubșinându-se, scoase sabia și se omorî singur. Iar sfântul mucenic rugându-se si împărtășindu-se cu dumnezeieștile Taine printr-un porumbel trimis din cer si mulțumind lui Dumnezeu, și-a dat sufletul în mână îngerului cel care îl scăpase din râu. Și au fost îngropate cinstitele lui moaste în cetatea Ancirei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Acachie cel Nou.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Drosis, care, în topitoare de aur fiind aruncată, s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Irina, care era din Capadocia și se afla în Mănăstirea lui Hrisovalant.
Sfânta Irina traia in Capadocia, in sânul unei familii înstărite și de neam ales, în vremea de după moartea împăratului iconoclast Teofil (842). Teodora, asigurând regenta, căuta în întreaga Împărăție o soție pentru fiul său, împăratul Mihail al III lea (842-867). Remarcată de trimișii Curtii pentru frumusețea sa si pentru noblețea deprinderilor sale, Irina fu trimisă la Constantinopol împreună cu sora sa, care s-a casatorit mai târziu cu imparatul Bardas, fratele Teodorei. Fiind in trecere pe lânga Muntele Olimp din Bitinia, făcu o vizită sfântului Ioanichie cel Mare care o saluta prezicându-i că avea să devină Stareță a Mănăstirii lui Hrisovalant. Providența impiedicase căsătoria ei cu imparatul și cu inima ușurată și plină de bucurie ea își împărți averea și se retrase la mănăstirea lui Hrisovalant, ctitorită de patriciul Nicetas (Nicolae), în apropierea rezervorului de apa ce poarta numele lui Aspar, intr-un loc plăcut, departe de piețele publice și de locurile zgomotoase. Cu ocazia consacrării in monahism, preafericita taie, odată cu podoaba parului său, orice legatura care o mai ținea legată de lume și se deda cu sârguință lucrării ascezei, știind că în măsura in care trupul este slabit, omul interior se reînnoiește și se apropie de Dumnezeu. Înveșmântată cu o singură tunica, pe care o schimba o dată pe an, hrănindu-se doar cu pîine și apă, se supunea de bunăvoie, cu bucurie, la tot ce i se oferea, fără să se împotrivească sau sa cârtească. Căința ei neîncetată îi umplea inima de bucurie și făcea să-i strălucească fața. Asemeni unui pamânt fertil, ea rodea fructele îmbelșugate ale sfintelor virtuți. Le privea pe toate măicuțele ca pe niște regine si se considera slujitoarea lor, dedându-se celor mai grele munci pentru a le ajuta. Din gura sa nu ieșeau decât cuvintele Evangheliei sau ale Sfinților Părinți, la care medita neîncetat. Pe când se afla de mai puțin de un an în mănăstire, citind plină de admiratie viata Sfântului Arsenie cel Mare care se ruga de la apusul soarelui pâna a doua zi dimineața, ea se puse să facă asemenea. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, ajunse incet-incet sa ramâna in picioare, cu mâinile intinse in rugăciune, toata ziua si toata noaptea. Lupta cu atâta iscusință pentru a-și supune trupul la aplecarea ce o avea sufletul ei către Dumnezeu, incât nici o uneltire diavoleasca nu putea sa o atingă. Când diavolul ii aducea în minte mărirea și ușurința vieții pe care ea o lăsase in urmă, se ducea să isi mărturisească aceste gânduri Stareței sale indoindu-și efortul in asceză, și astfel era pe dată izbăvită.
La moartea Staretei, ea fu desemnată, impotriva voinței ei, sa ii urmeze și primi consacrarea de la Patriarhul Sfântul Metodie (cf. 14 iunie). Amintindu-și atunci de profeția Sfântului Ioanichie si considerând de datoria ei să nu caute plăcerea ci să "ducă slăbiciunile celor ce nu aveau forta ei" (Romani 15, 1), ea trăia de-acum ca un inger pamântesc, prelungindu-si posturile, rugându-se toata noaptea si facând nenumarate metanii. Prin aceste mijloace ea isi atrase bunavointa lui Dumnezeu si primi atâta intelepciune încât fu in stare sa conduca nenumarate suflete pe calea Mântuirii. Ea cerea maicutelor sa nu o considere ca o stapâna, ci ca una dintre ele, care fusese pusa in slujba lor. Cu blândete si rabdare le incuraja sa se conduca in tot ceea ce infaptuiau dupa spiritul Evangheliei. Refuzând desertaciunea laudei si cinstei din partea oamenilor, pentru a nu fi renuntat la lume decât in aparenta, ele trebuiau sa se ingrijeasca sa-si pastreze nu doar curatia ci si blândetea, virtuti superioare celor ale naturii, pe care Hristos le da in dar celor care se roaga lui cu credinta. Orice reusita vor fi avut, ea le sfatuia sa o considere ca un dar al lui Dumnezeu si sa ramâna in cainta si rugaciuni de multumire neincetate. Ea le interzicea, dealtfel, sa se roage pentru sanatatea lor, caci nimic nu e mai folositor sufletului, spunea ea, decât boala acceptata cu recunostinta.
Primind de la un Înger darul de a fi vazatoare cu duhul, Sfânta era ca un Profet al lui Dumnezeu in Manastirea sa. Dupa ce se odihnea putin la terminarea slujbei de dimineata, ea le chema pe maicute una câte una si, cu multa arta si intelepciune, le ajuta sa se arate in fata lui Dumnezeu curate si fara prefacatorie, scotându-le la iveala gândurile lor cele mai tainice. Ea deveni la scurt timp renumita in toata capitala pentru virtutile sale si pentru intelepciunea cu care isi conducea comunitatea, si toate felurile de oameni, bogati si saraci, simpli si nobili, veneau catre ea pentru a-i primi sfaturile si sa se marturiseasca in rugaciunile ei. Pe toti ii invata folosul pocaintei si a convertirii care, in orice clipa, pot sa ni-l aduca pe Dumnezeu in ajutor.
Sprijinita de harul dumnezeiesc, ea facea neincetate progrese in asceza si in rugaciunea curata. In timpul Postului Mare, pâna la Pasti, ea nu mânca pâine ci doar câteva legume, o data pe saptamâna. Privegherea in fiecare noapte ii devenise la fel de naturala ca somnul pentru ceilalti oameni si ea isi petrecea toate noptile, cu mâinile intinse spre cer, cufundata in sfinte contemplatii. Uneori ramânea in aceasta stare si doua zile la rând, ba chiar o saptamâna intreaga, incât una din maicute trebuia sa o ajute sa isi lase in jos bratele amortite. Intr-o noapte o monahie privi in curte si o vazu pe Sfânta Irina in rugaciune, ridicata de la pamânt in chip minunat iar cei doi falnici chiparosi care se inaltau in curtea Manastirii isi aplecasera vârfurile lor pâna la pamânt si nu le-au ridicat decât dupa ce Sfânta i-a insemnat cu semnul Crucii. Aceasta rugaciune din noapte era inspaimântoare pentru diavoli, care isi inmulteau asalturile in timpul noptii. O data unul dintre ei arunca pe ea fitilul aprins al unei candele. Vesmintele Irinei incepura imediat sa arda. Dar ea ramase neclintita si ar fi fost arsa de vie daca o monahie, trezita de mirosul carnii si a hainelor calcinate, nu ar fi fortat usa sa intre in chilia ei. In mijlocul fumului des, ea o vazu cu surprindere pe Sfânta in flacari, in picioare si nemiscata in rugaciunea sa. Cum era deranjata de maicuta ce se straduia sa stinga flacarile, Irina isi lasa bratele in jos si ii spuse pe un ton de repros : "De ce m-ai lipsit de o asemenea bucurie prin venirea ta neasteptata ? Un Inger se tinea inaintea mea, impletindu-mi o cununa de flori nemuritoare, nemaivazute de ochiul omenesc si era gata sa ma ia când tu l-ai alungat". Iar cind maicuta smulse zdrentele de haine lipite de carnea ei, o mireasma placuta cuprinse toata Manastirea.
Alta dată, un călător pe mare venit din Patmos se prezenta la Manastire si dadu Sfintei trei mere delicioase, pe care Sfântul Apostol Ioan il insarcinase sa i le inmâneze. Primul mar ii ajunse sa o hraneasca 40 de zile, timp in care gura ei raspândi o mireasma nemaiîntâlnita, pe cel de al doilea il imparti comunitatii in Joia Mare si il pastra pe al treilea ca pe un talisman de pret, zalog al bunurilor nepieritoare ale Raiului.
Cu simtul sau profetic, preafericita Irina implini un mare numar de alte minuni si prezise in mod special asasinarea lui Bardas, urmata la putina vreme de cea a lui Mihai al III-lea (867) precum si preluarea puterii de catre Vasile Macedoneanul. Ajutata de Sfântul Vasile cel Mare si de Sfânta Anastasia Farmacolitria ea vindeca pe posedati si salva pe una din rudele sale - pe care imparatul planuia sa o omoare acuzata de tradare - aparând in fata suveranului, stralucitoare si plina de marire. Imparatul Vasile isi recunoscu greseala, ceru iertare, si apoi isi arata bunavointa in ajutorul Manastirii.Sfânta Irina ajunse la vârsta de 103 ani, pastrându-si toata prospetimea si frumusetea trupeasca, semn al frumusetii sufletului sau. Ingerul sau pazitor o prevenise cu un an inainte de ziua exacta a mortii sale si când veni ziua aceea ea isi aduna maicutele, le numi Stareta pe care o alesese Dumnezeu si dupa ce le-a incurajat sa dispretuiasca tot ce este trecator pentru a nu trai decât pentru Mirele lor prea iubit, ea inchise linistit ochii si isi dadu sufletul in mâinile Domnului. Inhumata in biserica Sfântului Mucenic Teodor, mormântul sau raspândea in permanenta o aroma suava, aratând tuturor ca se facuse bineplacuta lui Dumnezeu. Pâna in zilele noastre Sfânta Irina nu a incetat sa intervina in ajutorul celor care o cheama cu incredere.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Pavel, întemeietorul Manastirii Xiropotamu din Sfântul Munte Athos.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
În aceasta lună în ziua a douăzeci si opta, pomenirea Sfinților Apostoli si diaconi: Prohor, Nicanor, Timon si Parmena.
Sfinții Apostoli din cei 70 Prohor, Nicanor, Timon si Parmena au fost printre primii diaconi ai Bisericii lui Hristos.
In Faptele sfinților Apostoli (6, 1-6) se spune că sfinții doisprazece Apostoli au ales șapte bărbați plini de Duhul Sfânt si de înțelepciune Stefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae si i-au hotarât in slujba de diaconi.
Sfânta Biserica face pomenirea lor împreună in aceasta zi de 28 iulie, chiar dacă ei au propovăduit cuvântul credinței și mărturiseau pe Domnul Iisus Hristos Fiu al lui Dumnezeu si om desavârsit in locuri si timpuri diferite.
Sfântul Prohor l-a însoțit mai intâi pe Sfântul Apostol Petru și a fost făcut de acesta episcop in cetatea Nicomidia. După Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Prohor a devenit insotitor si împreună lucrător al Sfântului Apostol Ioan Teologul, și împreună cu acesta a fost sunghiunit in insula Patmos. Aici Sfântul Prohor a scris cartea Apocalipsei după dictarea inspirată a Sfântului Ioan, Apostolul cel Iubit. La intoarcere in Nicomidia Sfântul Prohor a converitit mulțime multă de pagâni la Hristos, și din aceasta pricină a primit cununa muceniciei.
Sfantul Nicanor a primit mucenicia in aceeasi zi in care Sfântul intaiul-mucenic și arhidiacon Ștefan (prăznuit la 27 decembrie) și mulți alți creștini au fost uciși cu pietre.
Sfântul Timon a fost așezat de Apostoli episcop al cetății Bastoria in Arabia, si acolo a pătimit multe de la evrei și pagâni pentru predica Evangheliei. A fost aruncat într-un cuptor aprins, dar puterea lui Dumnezeu a făcut să iasă nevătămat. O tradiție occidentală spune că Sfântul Timon a murit răstignit.
Sfântul Parmena a predica cu înflăcărare pe Hristos în Macedonia. A murit de o boală care l-a lovit. Dar există și o tradiție conform căreia sfântul Parmena a primit cununa muceniciei cândva pe la sfârșitul domniei împăratului Traian (98-117).
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evstatie, cel din Ancira.
Acest sfânt era ostaș și, fiind adus înaintea lui Cornelie guvernatorul Ancirei, a mărturisit slobod și cu îndrăzneală pe Hristos. Pentru aceasta a fost bătut fără milă, și pătrunzând gleznele l-au târât de la cetatea Ancirei pâna la râul Sangarul, urmat și privit de guvernator. Si acolo, bagându-l într-o raclă, l-au aruncat în râu. Iar din voia lui Dumnezeu un înger a scos la uscat racla în care se afla sfântul sanatos, cântând psalmul acesta: "Cel ce locuieste în ajutorul Celui Preaînalt..." Dupa aceea aflând aceasta guvernatorul si rubșinându-se, scoase sabia și se omorî singur. Iar sfântul mucenic rugându-se si împărtășindu-se cu dumnezeieștile Taine printr-un porumbel trimis din cer si mulțumind lui Dumnezeu, și-a dat sufletul în mână îngerului cel care îl scăpase din râu. Și au fost îngropate cinstitele lui moaste în cetatea Ancirei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Acachie cel Nou.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Drosis, care, în topitoare de aur fiind aruncată, s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Irina, care era din Capadocia și se afla în Mănăstirea lui Hrisovalant.
Sfânta Irina traia in Capadocia, in sânul unei familii înstărite și de neam ales, în vremea de după moartea împăratului iconoclast Teofil (842). Teodora, asigurând regenta, căuta în întreaga Împărăție o soție pentru fiul său, împăratul Mihail al III lea (842-867). Remarcată de trimișii Curtii pentru frumusețea sa si pentru noblețea deprinderilor sale, Irina fu trimisă la Constantinopol împreună cu sora sa, care s-a casatorit mai târziu cu imparatul Bardas, fratele Teodorei. Fiind in trecere pe lânga Muntele Olimp din Bitinia, făcu o vizită sfântului Ioanichie cel Mare care o saluta prezicându-i că avea să devină Stareță a Mănăstirii lui Hrisovalant. Providența impiedicase căsătoria ei cu imparatul și cu inima ușurată și plină de bucurie ea își împărți averea și se retrase la mănăstirea lui Hrisovalant, ctitorită de patriciul Nicetas (Nicolae), în apropierea rezervorului de apa ce poarta numele lui Aspar, intr-un loc plăcut, departe de piețele publice și de locurile zgomotoase. Cu ocazia consacrării in monahism, preafericita taie, odată cu podoaba parului său, orice legatura care o mai ținea legată de lume și se deda cu sârguință lucrării ascezei, știind că în măsura in care trupul este slabit, omul interior se reînnoiește și se apropie de Dumnezeu. Înveșmântată cu o singură tunica, pe care o schimba o dată pe an, hrănindu-se doar cu pîine și apă, se supunea de bunăvoie, cu bucurie, la tot ce i se oferea, fără să se împotrivească sau sa cârtească. Căința ei neîncetată îi umplea inima de bucurie și făcea să-i strălucească fața. Asemeni unui pamânt fertil, ea rodea fructele îmbelșugate ale sfintelor virtuți. Le privea pe toate măicuțele ca pe niște regine si se considera slujitoarea lor, dedându-se celor mai grele munci pentru a le ajuta. Din gura sa nu ieșeau decât cuvintele Evangheliei sau ale Sfinților Părinți, la care medita neîncetat. Pe când se afla de mai puțin de un an în mănăstire, citind plină de admiratie viata Sfântului Arsenie cel Mare care se ruga de la apusul soarelui pâna a doua zi dimineața, ea se puse să facă asemenea. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, ajunse incet-incet sa ramâna in picioare, cu mâinile intinse in rugăciune, toata ziua si toata noaptea. Lupta cu atâta iscusință pentru a-și supune trupul la aplecarea ce o avea sufletul ei către Dumnezeu, incât nici o uneltire diavoleasca nu putea sa o atingă. Când diavolul ii aducea în minte mărirea și ușurința vieții pe care ea o lăsase in urmă, se ducea să isi mărturisească aceste gânduri Stareței sale indoindu-și efortul in asceză, și astfel era pe dată izbăvită.
La moartea Staretei, ea fu desemnată, impotriva voinței ei, sa ii urmeze și primi consacrarea de la Patriarhul Sfântul Metodie (cf. 14 iunie). Amintindu-și atunci de profeția Sfântului Ioanichie si considerând de datoria ei să nu caute plăcerea ci să "ducă slăbiciunile celor ce nu aveau forta ei" (Romani 15, 1), ea trăia de-acum ca un inger pamântesc, prelungindu-si posturile, rugându-se toata noaptea si facând nenumarate metanii. Prin aceste mijloace ea isi atrase bunavointa lui Dumnezeu si primi atâta intelepciune încât fu in stare sa conduca nenumarate suflete pe calea Mântuirii. Ea cerea maicutelor sa nu o considere ca o stapâna, ci ca una dintre ele, care fusese pusa in slujba lor. Cu blândete si rabdare le incuraja sa se conduca in tot ceea ce infaptuiau dupa spiritul Evangheliei. Refuzând desertaciunea laudei si cinstei din partea oamenilor, pentru a nu fi renuntat la lume decât in aparenta, ele trebuiau sa se ingrijeasca sa-si pastreze nu doar curatia ci si blândetea, virtuti superioare celor ale naturii, pe care Hristos le da in dar celor care se roaga lui cu credinta. Orice reusita vor fi avut, ea le sfatuia sa o considere ca un dar al lui Dumnezeu si sa ramâna in cainta si rugaciuni de multumire neincetate. Ea le interzicea, dealtfel, sa se roage pentru sanatatea lor, caci nimic nu e mai folositor sufletului, spunea ea, decât boala acceptata cu recunostinta.
Primind de la un Înger darul de a fi vazatoare cu duhul, Sfânta era ca un Profet al lui Dumnezeu in Manastirea sa. Dupa ce se odihnea putin la terminarea slujbei de dimineata, ea le chema pe maicute una câte una si, cu multa arta si intelepciune, le ajuta sa se arate in fata lui Dumnezeu curate si fara prefacatorie, scotându-le la iveala gândurile lor cele mai tainice. Ea deveni la scurt timp renumita in toata capitala pentru virtutile sale si pentru intelepciunea cu care isi conducea comunitatea, si toate felurile de oameni, bogati si saraci, simpli si nobili, veneau catre ea pentru a-i primi sfaturile si sa se marturiseasca in rugaciunile ei. Pe toti ii invata folosul pocaintei si a convertirii care, in orice clipa, pot sa ni-l aduca pe Dumnezeu in ajutor.
Sprijinita de harul dumnezeiesc, ea facea neincetate progrese in asceza si in rugaciunea curata. In timpul Postului Mare, pâna la Pasti, ea nu mânca pâine ci doar câteva legume, o data pe saptamâna. Privegherea in fiecare noapte ii devenise la fel de naturala ca somnul pentru ceilalti oameni si ea isi petrecea toate noptile, cu mâinile intinse spre cer, cufundata in sfinte contemplatii. Uneori ramânea in aceasta stare si doua zile la rând, ba chiar o saptamâna intreaga, incât una din maicute trebuia sa o ajute sa isi lase in jos bratele amortite. Intr-o noapte o monahie privi in curte si o vazu pe Sfânta Irina in rugaciune, ridicata de la pamânt in chip minunat iar cei doi falnici chiparosi care se inaltau in curtea Manastirii isi aplecasera vârfurile lor pâna la pamânt si nu le-au ridicat decât dupa ce Sfânta i-a insemnat cu semnul Crucii. Aceasta rugaciune din noapte era inspaimântoare pentru diavoli, care isi inmulteau asalturile in timpul noptii. O data unul dintre ei arunca pe ea fitilul aprins al unei candele. Vesmintele Irinei incepura imediat sa arda. Dar ea ramase neclintita si ar fi fost arsa de vie daca o monahie, trezita de mirosul carnii si a hainelor calcinate, nu ar fi fortat usa sa intre in chilia ei. In mijlocul fumului des, ea o vazu cu surprindere pe Sfânta in flacari, in picioare si nemiscata in rugaciunea sa. Cum era deranjata de maicuta ce se straduia sa stinga flacarile, Irina isi lasa bratele in jos si ii spuse pe un ton de repros : "De ce m-ai lipsit de o asemenea bucurie prin venirea ta neasteptata ? Un Inger se tinea inaintea mea, impletindu-mi o cununa de flori nemuritoare, nemaivazute de ochiul omenesc si era gata sa ma ia când tu l-ai alungat". Iar cind maicuta smulse zdrentele de haine lipite de carnea ei, o mireasma placuta cuprinse toata Manastirea.
Alta dată, un călător pe mare venit din Patmos se prezenta la Manastire si dadu Sfintei trei mere delicioase, pe care Sfântul Apostol Ioan il insarcinase sa i le inmâneze. Primul mar ii ajunse sa o hraneasca 40 de zile, timp in care gura ei raspândi o mireasma nemaiîntâlnita, pe cel de al doilea il imparti comunitatii in Joia Mare si il pastra pe al treilea ca pe un talisman de pret, zalog al bunurilor nepieritoare ale Raiului.
Cu simtul sau profetic, preafericita Irina implini un mare numar de alte minuni si prezise in mod special asasinarea lui Bardas, urmata la putina vreme de cea a lui Mihai al III-lea (867) precum si preluarea puterii de catre Vasile Macedoneanul. Ajutata de Sfântul Vasile cel Mare si de Sfânta Anastasia Farmacolitria ea vindeca pe posedati si salva pe una din rudele sale - pe care imparatul planuia sa o omoare acuzata de tradare - aparând in fata suveranului, stralucitoare si plina de marire. Imparatul Vasile isi recunoscu greseala, ceru iertare, si apoi isi arata bunavointa in ajutorul Manastirii.Sfânta Irina ajunse la vârsta de 103 ani, pastrându-si toata prospetimea si frumusetea trupeasca, semn al frumusetii sufletului sau. Ingerul sau pazitor o prevenise cu un an inainte de ziua exacta a mortii sale si când veni ziua aceea ea isi aduna maicutele, le numi Stareta pe care o alesese Dumnezeu si dupa ce le-a incurajat sa dispretuiasca tot ce este trecator pentru a nu trai decât pentru Mirele lor prea iubit, ea inchise linistit ochii si isi dadu sufletul in mâinile Domnului. Inhumata in biserica Sfântului Mucenic Teodor, mormântul sau raspândea in permanenta o aroma suava, aratând tuturor ca se facuse bineplacuta lui Dumnezeu. Pâna in zilele noastre Sfânta Irina nu a incetat sa intervina in ajutorul celor care o cheama cu incredere.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Pavel, întemeietorul Manastirii Xiropotamu din Sfântul Munte Athos.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
lunedì 27 luglio 2015
Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon
Troparul Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, glasul al 3-lea:
Purtătorule de chinuri, Sfinte şi Tămăduitorule Pantelimon, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Cântarea 1, glasul al 2-lea.
Irmosul:
Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon puterea cea preaîntrarmată; iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel prearău Domnul Cel Preaslăvit, căci cu slavă S-a preamărit.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Apropiindu-te de Hristos de bunăvoie, mai înainte de sfârşitul tău cel întru Hristos, ai înviat un mort oarecând; şi acum, preafericite şi pe mine cel omorât cu muşcarea păcatului, mă înviază cu rugăciunile tale, Sfinte Pantelimon.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Răsărit-ai ca o stea purtând în tinereţe minte de bătrân şi de Dumnezeu gânditoare; iar prin frumuseţea trupului podoabă sufletească agonisindu-ţi, Cuvântului Celui Preaslăvit te-ai arătat preafrumos.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Omorându-te pentru lume şi întru Hristos îmbrăcându-te, preafericite, prin baia Botezului, te-ai făcut organ de Dumnezeu purtător şi vas lucrării Duhului, pe toţi vindecând şi bolile tuturor tămăduind.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înţelepciunea prietenă ţie câştigându-ţi şi părtaş vieţii aducându-te, de la dânsa te-ai cinstit şi cu cununa darurilor te-ai împodobit, cu luminarea dumnezeieştilor raze, fericite, strălucind.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu binecuvântări, Preacurată Cinstită, ai încununat firea cea blestemată de Făcătorul pentru neascultare, Ceea ce ai născut pe Hristos şi din stricăciune ai slobozit-o. Pentru aceasta, bucurându-ne, toţi credincioşii pe tine te fericim.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Înflorit-a pustiul ca şi crinul, Doamne, biserica păgânilor cea stearpă prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cuvintele Duhului auzindu-le, te-ai făcut ca nişte pământ bun şi bine roditor, primind sămânţă de mult preţ şi rodind, de trei ori fericite, mântuirea sufletelor.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Omorât-ai măiestria muşcăturii balaurului şi sufletul ţi-ai înviat, cu dumnezeiască însuflare a doua oară născându-te şi Împăratului tuturor înainte stând.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ruşinat-ai porunca cea fără de Dumnezeu a tiranilor şi la Hristos ai alergat, în locul tuturor pe dânsul câştigându-L şi te-ai făcut, de Dumnezeu înţelepţite, mare neguţător.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Credinţa cea dreaptă a maicii tale ai iubit-o, mărite şi ai urât necredinţa tatălui tău cea plină de înşelăciune, ca un înţelept, lucrul cel mai bun alegând.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Domnul, Cel Ce poartă toată făptura cu dumnezeiasca voinţă, pe mâinile tale a fost Purtat, Fecioară. Pe Acela acum roagă-L să mântuiască din primejdii sufletele noastre.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Venit-ai din Fecioară nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi, Domnul, Te-ai Întrupat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta, cânt Ţie: Slavă puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Rănindu-te cu dragostea Stăpânului, ţi-ai împărţit avuţia la săraci, pe tine însuţi golindu-te spre chinuire, pe care ai îndurat-o, nădejdile cele veşnice mai înainte văzând.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Jertfa de laudă lui Dumnezeu ai adus, scârbindu-te lămurit de chipurile idoleşti şi toată întărâtarea celor păgâni ai călcat-o, purtătorule de chinuri.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Celor răniţi cu bârfirea şi de pizmă biruiţi, puterea ta cea nebiruită le-ai pus înainte, mucenice şi întrarmându-te, ai biruit tirania cea păgânească.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cel Ce a fost ţinut în braţele bătrânului Simeon, cu cuvintele bătrânului te-a vânat pe tine, Sfinte Pantelimon, spre dumnezeiasca cunoştinţă şi spre mântuirea şi izbăvirea multora.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Doamne şi fecioare în urma ta au alergat, văzându-te pe tine Fecioară, Doamnă şi Maică. Că numai tu pe amândouă într-una le-ai adunat, Fecioară, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Mijlocitor Te-ai făcut lui Dumnezeu şi oamenilor, Hristoase Dumnezeule. Că prin Tine, Stăpâne, am aflat scoaterea din noaptea necunoştinţei către Părintele Tău, Începătorul luminii.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu bucurie luptele muceniciei le-ai săvârşit, apărat fiind cu dumnezeiasca putere şi cu răbdare tare chinurile suferind, bucurându-te ai grăit: pe alt Dumnezeu afară de Tine nu cunoaştem.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind pus în faţă la luptele cele de chinuri, fericite, cu dumnezeiască putere mai presus te-ai făcut decât tirania păgânilor celor fără de Dumnezeu şi decât nebunia cea rătăcitoare, îmbrăcându-te întru Hristos puitorul de nevoinţă.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înţelepciune îndrăzneaţă având şi câştigându-ţi îndemnare sufletească puternică, orice chipuri ai răbdat cu vitejesc gând, fericite, prin darul dumnezeieştii Cruci fiind întărit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Vorba cea întunecoasă a celor rătăciţi a defăimat-o, cu cereasca învăţătură, purtătorul de chinuri şi s-a făcut multora pricinuitor de preaslăvită mântuire, cu lucrarea Ta, Hristoase, fiind întărit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Zicerile înţelepţilor şi vorbele cele ascunse ale tuturor şi proorociile proorocilor, Preaslăvită, mai înainte te-au închipuit pe tine în chip lămurit, că aveai să fii în vremurile de pe urmă Născătoare de Dumnezeu; afară de tine pe alta Curată nu cunoaştem.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
În adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezele, scoate-mă.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Rătăcirea zeilor ciopliţi ai scuipat-o şi înşelăciunea cea înaltă ai surpat-o, făcând minuni, cuvioase şi săvârşind tămăduiri, de Dumnezeu înţelepţite.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Purtător de cunună te-ai arătat preaales. Că tu prin foc şi prin apă ai trecut; şi pe roată fiind întins, cu preaslăvire ai pierdut pe cei fără de minte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Semeţia tiranilor surpând, trupeşte cu anevoie de suferit bătăi ai primit; în tăria sufletului ai răbdat cu darul, de Dumnezeu gânditorule.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce ţine înconjurarea pământului ca un Dumnezeu, în braţele tale a fost cuprins, Curată, cu scrierea împrejur a trupului, Cel Necuprins după Dumnezeiescul Chip.
CONDAC, glasul al 5-lea.
Următor fiind Celui Milostiv şi dar de tămăduiri de la Dânsul luând, purtătorule de chinuri şi mucenice al lui Hristos Dumnezeu, cu rugăciunile tale bolile noastre cele sufleteşti vindecă-le, gonind pururea smintelile luptătorului, de la cei ce strigă cu credinţă: mântuieşte-ne pe noi, Doamne.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului ce lui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos, Cel Ce este Binecuvântat şi Preaslăvit, a întins cinstitorilor de Dumnezeu tineri roua Duhului.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
După lege pătimind şi biruind pe vrăjmaşul, liman cu totul lin celor ce sunt înviforaţi în mare te-ai făcut, preamărite şi lumină celor ce sunt întru întunericul vieţii; pe care i-ai şi învăţat a cânta: Binecuvântat eşti, Dumenzeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fericit eşti şi bine este ţie acum, preafericite, cel ce ţi-ai luat nădejdea ta cea de trei ori norocită şi fericită, cea gătită celor ce cântă Domnului cu credinţă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Sufletele sfinţilor şi dansurile drepţilor şi ceata cea fără de trup a îngerilor te-a primit pe tine împreună dănţuitor, fericite. Că, tăindu-ţi-se grumajii cu sabia, cânţi, bucurându-te: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Sabia, care ne despărţea pe noi de demult de pomul vieţii, acum întorcându-se, primeşte pe cei însemnaţi cu sângele cel ieşit din coasta Fiului tău, cu totul fără prihană Binecuvântată, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu Trup.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon, lucrările şi-a despărţit cu dumnezeiasca poruncă, pe caldei arzând şi răcorind pe credincioşi, care cântau: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndreptarea firii tale celei bune a vindecat orbirea cea sufletească a părintelui tău, dând lumină, preafericite, celor ce aleargă cu credinţă şi la Mântuitorul Hristos îi îndreptează.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru Hristos înjunghiat fiind, la viaţa cea veşnică te-ai mutat, şi de Dumnezeu chemat te-ai arătat. Cu dumnezeiască numire de la Hristos fiind cinstit, de Dumnezeu înţelepţite, preaînalţi pe Hristos în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Defăimând bârfirea cea ritoricească şi rea a celor înţelepţi, cu chemarea lui Hristos tai rădăcinile patimilor celor cu durere, vindecând pe cei ce preaînalţă pe Hristos în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prealimpede Izvor de Nemurire te ştim pe tine, de Dumnezeu Născătoare, ca pe Ceea ce ai născut pe Cuvântul Tatălui Celui fără de moarte, Care mântuieşte de moarte pe toţi cei ce-L preaînalţă pe El în veci.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, întrupându-Se din Fecioara, S-a arătat nouă, ca să lumi neze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu, cea Prealăudată, o slăvim.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mutatu-te-ai, bucurându-te, la marginea doririlor, unde sălăşluindu-te, preafericite, cu adevărat te-ai învrednicit a lua preafericit sfârşit, împreună fiind cu Stăpânul tău în veacul nesfârşit.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorul şi plinirea dragostei tale ţi-ai dobândit, picurând încă fierbinte sângele tău cel ce a curs pentru Hristos şi pentru Dânsul s-a vărsat, preafericite; şi de la Dânsul ai luat, bucurându-te, cununile nevoinţelor tale.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fălcile leilor şi gurile fiarelor, ca şi Daniel de demult tu le-ai înfrânat, că ştie a se ruşina de fapta bună a mucenicilor şi firea cea necuvântătoare. Pentru aceasta, adunându-ne, pe tine te fericim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Bogată bunătate ţi-a dăruit ţie Hristos, vistierie de tămăduiri nouă dăruindu-ne şi pe tine, Sfinte Pantelimon, adică pe cel cu totul milostiv cu voinţa, dându-te nouă tuturor, celor necăjiţi, liman lin şi folositor şi sprijinitor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca nişte Lână, Ploaia Cea Cerească în pântece zămislindu-o, ai născut-O nouă, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Pentru aceea, dă-ne dulceaţă nouă, celor ce-L lăudăm pe Dânsul ca pe un Dumnezeu şi pe tine Născătoare de Dumnezeu te vestim, Prelăudată.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Mărturisit-ai vitejeşte pentru Hristos şi părintelui tău credinţă vestindu-i, l-ai scos din adâncul păgânătăţii, prealăudate. Şi neînfricoşându-te de cugetarea cea fără Dumnezeu a tiranilor, ai ruşinat îndrăzneala cea neputincioasă a demonilor. Pentru aceasta şi dar de la Hristos luând, tămăduieşti bolile sufletelor şi ale trupurilor noastre. Sfinte Pantelimon Prealăudate, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislindu-L fără ardere, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cel Ce ţine lumea şi în braţe ai avut pe Cel Ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul făpturii. Pentru aceasta, te rog pe tine, Preasfântă Fecioară şi cu credinţă te slăvesc, ca să mă mântuiesc eu de greşeli, când voi sta înaintea feţei Ziditorului meu. Stăpână Fecioară, Curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruieşti, că poţi toate câte le voieşti.
Sinaxar 27 Iulie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului maritului, marelui Mucenic si tamaduitor Pantelimon.
domenica 26 luglio 2015
Sinaxar 26 Iulie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Ermolae, si cei împreuna cu dânsul, Ermip si Ermocrat.
sabato 25 luglio 2015
Sinaxar 25 Iulie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Adormirii Sfintei Ana, maica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu Maria.
venerdì 24 luglio 2015
Sinaxar 24 Iulie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfintei Mucenite Hristina (Cristina).
giovedì 23 luglio 2015
Sinaxar 23 Iulie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea aducerii moastelor Sfântului Sfintitului Mucenic Foca, episcop de Sinope.
mercoledì 22 luglio 2015
Sinaxar 22 Iulie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfintei mironosite si întocmai cu Apostolii Maria Magdalena.
martedì 21 luglio 2015
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Simeon, cel nebun pentru Hristos şi Sfântul Cuvios Ioan Pustnicul
Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-I Israel cel de de mult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu împărtăşirea ta cea către Dumnezeu, cuvioase, te-ai făcut lumină şi mergând către însăşi dorirea cea desăvârşită, ai luat împlinirea nădejdilor tale celor bune, Părinte Simeon.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Aprinzându-te de dragostea cea către Dumnezeu, toate le-ai părăsit, părinte, aflând împreună călător pe Măritul Ioan; cu care împreună ai săvârşit călătoria mântuirii, veselindu-te.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Biserica te-a cunoscut pe tine, Înţelepte Părinte Simeon, sfeşnic luminat purtător de strălucirile Preasfântului Duh. Pentru aceasta, se veseleşte ca purtătoare de lumină pomenirea ta.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind a vă îmbogăţi de cele ce nicidecum nu se deşartă cu cuget viteaz, aţi lepădat bogăţia şi mărirea cea vremelnică şi desfătarea cea curgătoare şi vrednicia cea lumească, înţelepţilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fiul lui Dumnezeu ştiindu-te pe tine, Preacurată, Frumoasă şi Aleasă şi Preacinstită, S-a făcut ţie Fiu, făcând fii lui Dumnezeu prin dar pe cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu osârdie te-ai dezbrăcat, Părinte Simeon, către luptele cele înţelegătoare, înfrângând taberele vrăjmaşului cu dumnezeiescul ajutor al Duhului.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Arătându-te nerobit de arsura dezmierdărilor, ai ars materia patimilor cu jăratecul dumnezeieştilor tale rugăciuni, vrednicule de laudă.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu biciul rugăciunilor şi cu bătăile înfrânării, Cuvioase Părinte Ioan, ai rănit Egiptul patimilor.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Sihastrii Tăi, Iisuse, au omorât pe vrăjmaşul cu bucurie, dorind de moartea Ta cea purtătoare de viaţă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Născut-ai, Preacurată, Ceea ce eşti fără de prihană, pe Pricinuitorul a toată lumea, Care izbăveşte pe oameni de căderea cea cumplită a călcării de poruncă.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială precum se cuvine, grăind: Slavă puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pornindu-vă către cărările dreptăţii, aţi sosit către dumnezeieştile ogrăzi ale purtătorului de Dumnezeu Nicon, cuvioşilor, îmbogăţindu-vă de învăţăturile lui, cu lumină de mântuire.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cuviosul purtător de Dumnezeu, văzându-vă pe voi că sunteţi deopotrivă la obiceiuri şi cugetaţi împreună cele de cinste, prin dumnezeieştile învăţături v-a împodobit pe voi cu dumnezeiasca îmbrăcăminte a călugărilor.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Darul Preasfântului Duh aflând inima ta, fericite, înfrumuseţată cu obiceiurile cele adevărate, mai presus a strălucit, Părinte Simeon, vrednicule de minune.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Darul Sfântului Duh aflând inima ta tablă curată, părinte, a scris pe ea nepătimire desăvârşită, credinţă şi dragoste curată.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preaproslăvitul Dumnezeul nostru, Cel Ce sade pe Scaunul Cel Înalt, te-a avut pe tine, ca pe un Scaun de Heruvimi odihnindu-Se în braţele tale, Marie Prealăudată.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Primind lumină prealuminată, Sfinte Ioan, te-ai arătat ca soarele, micşorând întunericul demonilor, vrednicule de laudă.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Întraripându-se cuvioşii de dragostea lui Hristos, cu înţelepciune au lepădat dragostea trupurilor, ca pe nişte spumă de mare.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Întărindu-vă la suflete cu putere dumnezeiască, aţi locuit în pustiu, pustiind patimile, părinţilor cugetători de cele cereşti.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Curgerea stricăciunii s-a contenit, că Fecioara fără stricăciune a născut pe Dumnezeu Cuvântul, mai presus de fire şi de cuvânt, rămânând iarăşi Fecioară.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind mintea ta cu totul neîncetat întinsă prin cugetări către Dumnezeu, nu s-a supus dragostei celei trupeşti, pricinuindu-ţi ţie, Sfinte Părinte Simeon, câştigarea bunătăţilor.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Înţelepţeşte se făţărnicea Sfântul Simeon, cu prefacerea de nebunie, înnebunind pe înţeleptul răutăţii prin lucrurile cele înţelepte ale Duhului, Celui Ce toate le înţelepţeşte.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Petrecând în lume, fericite, nu ai primit nicicum întinăciune sau prihană, ci mai vârtos, cu rugăciunile tale cele curate, ai curăţit întinăciunea sufletelor celor ce alergau la tine.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind mai înalt decât cugetele cele trupeşti nu te-ai rănit la cuget, dezbrăcându-te în mijlocul femeilor, Sfinte Părinte Simeon, căci erai îmbrăcat cu podoaba nepătimirii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu gura, cu cugetul şi cu inima te propovăduiesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu, că prin tine, Preacurată, m-am împăcat, fiind eu lepădat pentru călcarea poruncii celei dintâi a strămoşului.
CONDAC, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească...
Cei ce aţi săvârşit viaţa creştineşte cu dreapta credinţă, vase curate ale Treimii arătându-vă, Sfinţilor Părinţi Simeon şi Ioan, de Dumnezeu purtători prealăudaţi, acum cereţi să trimită din destul curăţire şi pace sufletelor noastre, părinţi preafericiţi.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
În cuptorul persan tinerii lui Avraam, cu dorinţa dreptei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au cântat: Binecuvântat eşti, în Biserica slavei Tale, Doamne.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind cuprins, părinte, de dumnezeiască dragoste, cu râvnă dumnezeiască te-ai dat pe tine cu totul bucuros, ca să mântuieşti pe alţii, cântând: Binecuvântat eşti, în Biserica slavei Tale, Doamne.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Luat-ai, părinte, hrană dată ţie din cer şi cu aceasta ai hrănit pe toţi cei ce au primit porunca ta cu bună plecare şi ai părăsit păcatul cel râvnitor de cele de pe pământ, fericite.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Urmând hotărârilor părinţilor, înţelepte, de greşeala lui Origen, cel ce s-a înşelat, ai învăţat ca să fugă, pe cei ce cântă: Binecuvântat eşti, în Biserica slavei Tale, Doamne.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce eşti Locaş Sfinţit Dumnezeiesc al Celui Preaînalt, Bucură-te, că prin tine s-a dat bucuria, Născătoare de Dumnezeu, celor ce cântă: Binecu vântată eşti tu cu totul fără prihană, Stăpână.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat; şi puterea focului au stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de dreapta credinţă, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Stea cu totul luminoasă eşti, povăţuind către viaţă pe cei din noroiul patimilor; că ai făcut pe femei necuvioase a vieţui în curăţie şi goneşti bolile cumplite, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind întreg la minte şi vrând să fii batjocorit şi hulit pentru Domnul, cu ascunsul minunilor celor înţelepte, pe mulţi ai vânat, cuvioase, cu suflet curat cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Când se împlinea trecerea a patruzeci de zile de post, erai hrănit de Duhul Sfânt, cuvioase, cu veselie cerească, Căruia cu duh vesel cântai: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Strălucitu-ne-a nouă Domnul din tine, Fecioară Curată. Pe Acela roagă-L totdeauna să lumineze pe cei ce te laudă pe tine şi să ne mântuiască de primejdii pe noi, care cântăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată...
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind daţi Treimii, din toată inima cu osârdie şi luând de la Dânsa raze de lumini, cu bună dăruire v-aţi făcut luminoşi la chip şi dănţuiţi împreună cu îngerii.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind împreunaţi cu dragoste dumnezeiască şi luminându-vă cu sihăstrie, aţi ajuns acum la împărtăşirea bunătăţilor celor nădăjduite şi aţi aflat desfătarea cea fericită, fericiţilor de Dumnezeu.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Luminătorii pustnicilor, cei ce sihăstreşte au surpat măiestriile vrăjmaşului, luminându-se cu tot felul de bunătăţi, au mers către ceruri, îndulcindu-se de Dumnezeire.
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru ostenelile şi sudorile voastre aţi moştenit veselia cea fără de sfârşit, în care, desfătându-vă, Sfinte Părinte Simeon Cuvioase şi Sfinte Ioan Mărite, aduceţi-vă neîncetat aminte de noi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Miluieşte-mă, Ceea ce ai născut pe Mântuitorul şi Făcătorul de bine al tuturor, risipeşte norii sufletului meu, Doamna tuturor, Stăpână Preasfântă şi mă fă tare împotriva patimilor ce ridică război îm potriva mea.
SEDELNA, glasul 1: Podobie: Mormântul Tău...
Lăţindu-se cu credinţa, dumnezeieştii părinţi au umblat dimpreună pe calea cea cinstită, strâmtorând toate măiestriile balaurului. Pe toţi aceştia să-i cinstim cu cuget de bună credinţă, prăznuind sfinţita lor pomenire, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea fecioriei tale...
Preasfântă Fecioară, Nădejdea creştinilor, roagă-te neîncetat împreună cu cetele cele de sus lui Dumnezeu, pe Care L-ai născut mai presus de gând şi de cuvânt, să ne dea nouă tuturor iertare de păcate şi îndreptare vieţii, celor ce, cu credinţă şi cu dragoste, te slăvim pururea pe tine.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea fecioriei tale...
Mieluşeaua cea Neîntinată văzându-şi Mielul şi Păstorul mort spânzurat pe Cruce, tânguindu-se zicea, ca o maică, văitându-se: cum voi suferi pogorârea Ta cea mai presus de cuvânt, Fiul meu? Şi patimile cele de bunăvoie, Dumnezeule Preabune?
Canon de rugăciune către Sfântul Prooroc Iezechiel
A proorocului Tău Iezechiel pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Să cântăm Domnului...
Stih: Sfinte Proorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mie, celui ce voiesc a lăuda pe Iezechiel Proorocul Tău, Doamne, dă-mi har, Făcătorule de bine şi dar duhovnicesc.
Stih: Sfinte Proorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având înălţări Sfinţitul Iezechiel, singur văzătorul celor negrăite, cu slava Domnului este strălucit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cugetul zburdărilor celor trupeşti supunându-l şi viaţa ta îndreptând-o, te-ai arătat Prooroc primitor de Dumnezeu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătându-te cu totul luminat, pe Prealăudata Uşă Ceea ce căuta spre Răsărit, pe Fecioara, o propovăduieşti, de Dumnezeu insuflate.
Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti Întărirea...
Stih: Sfinte Proorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Răsărirea morţilor cea scrisă mai înainte, ca un prooroc o vezi, mărite, omorârea patimilor dobândind.
Stih: Sfinte Proorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinte Proorocule Iezechiel, arătătorule de Dumnezeu, făcându-se Dumnezeu Milostiv zidirii Sale, minte dumnezeiască te-a arătat pe tine celor rătăciţi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cel ce şade pe Heruvimi, Fulgerul Dumnezeirii, te-a luminat pe tine, mărite, arătându-Se ţie, grăitorule de Dumnezeu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ţarină Curată, cu ochii cei mai înainte văzători, proorocul Tău a văzut intrarea fecioriei, cea păzită Ţie, Făcătorule de bine.
Irmosul:
Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am, Doamne, Taina...
Stih: Sfinte Proorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
După ce te-ai învrednicit a vedea cu uimire vedeniile cele dumnezeieşti, ai căzut cu faţa la pământ şi ai auzit glasul Duhului Cel Dumnezeiesc.
Stih: Sfinte Proorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Negrăite lucruri învăţându-te şi cu poruncile cele dumnezeieşti luminându-te, mâna Stăpânului şi Atotstăpânitorului tău peste tine a fost.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Alesule Prooroc Iezechiel, cartea cea dată gurii tale din mâna Domnului a îndulcit inima ta şi te-a săvârşit prooroc dumnezeiesc.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Te-a văzut pe tine, Fecioară, Proorocul Iezechiel Dumnezeiască Uşă Luminoasă, prin care a trecut Domnul, Încuiată păzind-o pe aceasta.
Cântarea a 5-a. Irmos: Mânecând, strigăm către Tine...
Stih: Sfinte Proorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
O, Fericite Proorocule Iezechiel, primitorule de Dumnezeu, pe toţi păcătoşii ai povăţuit prin cuvintele tale a se întoarce spre pocăinţă.
Stih: Sfinte Proorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
La toate s-au asemănat Domnului proorocul, căci şi pentru păcatele cele străine s-a rugat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Iezechiel Proorocule, limbile ritorilor nu pot să te laude pe tine, căci cu strălucire cerească ai fost înfrumuseţat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Eşti Uşa Dumnezeiască, pe care te-a văzut Proorocul Iezechiel şi din care ne-a răsărit nouă Dătătorul de lumină, Domnul.
Cântarea a 6-a. Irmos: Haină luminoasă dă-mi mie...
Stih: Sfinte Proorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Proorocule minunate, învrednicitu-te-ai a vedea pe Dumnezeu, de toată arătarea cea materialnică curăţindu-te, preafericite.
Stih: Sfinte Proorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-te mai înalt decât trupul, prin puterea Duhului, cu înălţare te-ai ridicat şi te-ai arătat plin de lumina cea curată.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Având viaţă proorocească, dând dănţuire de cântare, vezi pe Hevurimi şi pe Atotţiitorul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Maica şi Fecioara cea întru adevăr, pe Mijlocitoarea lui Dumnezeu şi a oamenilor, în închipuire o ai văzut uşă mult luminoasă.
Irmosul:
Haină luminoasă dă-mi mie Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, Mult Milostive Hristoase, Dumnezeul nostru.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Arătatu-te-ai prooroc lui Dumnezeu, Iezechiel Minunate şi mai înainte tuturor ai vestit Întruparea Domnului, a Mielului şi Ziditorului, Fiului lui Dumnezeu, Care S-a arătat în veci.
Cântarea a 7-a. Irmos: Din Iudeea venind tinerii...
Stih: Sfinte Proorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai biserică însufleţită a lui Dumnezeu, o, preafericite purtătorule de Dumnezeu şi măsurarea Bisericii în taină ai fost învăţat, cu duhul cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinte Proorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind cu totul primenit întru uimire odinioară în cetatea sfântă şi prin arătare fiind învăţat tainele cele dumnezeieşti, te-ai deprins a cânta: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătându-te preot al Dumnezeului Celui Preaînalt, vrednicule de minune, aduci Stăpânului rugăciuni şi jertfe pentru poporul ce stă înainte şi cântă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
A mântui fiinţa cea omenească vrând Cuvântul Cel Înalt, a trecut prin Uşa cea Feciorească, cu trup îmbrăcat dintr-însa. Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Împăratul Ceresc...
Stih: Sfinte Proorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind împodobit cu sfinţitul dar al proorociei, te-ai luminat cu cântări lăudând în veci pe Dătătorul de viaţă, Hristos.
Stih: Sfinte Proorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Proorocul Iezechiel fiind privitor al slavei Tale şi plecat pe genunchi, primeşte-l ca un bun rugător pentru lume; ca să Te cântăm pe Tine, Hristoase, întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
La tainele cele mai presus de minte te-ai deprins, Proorocule Iezechiel, aprinzându-te de Dorul Cel Dumnezeiesc, cântând: pe Tine Te preaînălţăm, Hristoase, întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
De noapte mânecând, Proorocul Iezechiel te-a văzut pe tine Fecioară, Pârâul Iertării şi către Domnul a grăit: pe Tine Te înălţăm în veci.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă ostile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Naşterea pururea Fecioarei...
Stih: Sfinte Proorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu te-ai învrednicit a vedea, prin Cel Ce în taină te-a învăţat cele negrăite, pe Cel Arătat în foc şi în rug de demult lui Moise, fiind tu strălucit, proorocule, cu raza dreptei credinţe.
Stih: Sfinte Proorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Legii dătător şi tăinuitor şi preot te-ai arătat şi prooroc preaînţelept, asemenea Stăpânului făcându-te şi părtaş patimilor, acum te-ai arătat moştenitor.
Stih: Sfinte Proorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Credincioşii acum, având izvor curgător învăţăturile tale cele prealăudate şi carte preasfinţită, luăm neîndoită mântuire sufletelor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
O, negrăită şi dumnezeiască arătare de lumină, în care acum te desfătezi, fericite! Şi de departe vezi în Părintele pe Fiul şi pe Duhul, Trei Ipostasuri ale Dumnezeirii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Armă a noastră şi Zid tu eşti, Născătoare de Dumnezeu, Apărătoare celor ce nădăjduiesc întru tine. Pe tine şi acum te îndemnăm spre rugăciune, ca să ne izbăvim de vrăjmaşii noştri.
Irmosul:
Naşterea pururea Fecioarei, care s-a arătat mai înainte dătătorului de Lege în munte prin foc şi rug, spre mântuirea noastră, a credincioşilor, cu cântări neîncetat o slăvim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea fecioriei tale...
Strălucindu-te cu Duhul Cel Dumnezeiesc, Întruparea Cuvântului mai înainte o ai limpezit, cel ce eşti mare între dumnezeieştii Prooroci, Iezechiel, de Dumnezeu insuflate. Pentru aceasta, ca pe un prooroc cu sfinţenie te fericim pe tine şi prăznuim astăzi pomenirea ta, împreună grăind ţie, înţelepte: roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea fecioriei tale...
Preasfântă Fecioară, Nădejdea creştinilor, roagă-te neîncetat împreună cu cetele cele de sus lui Dumnezeu, pe Care L-ai născut mai presus de gând şi de cuvânt, să ne dea nouă tuturor iertare de păcate şi îndreptare vieţii, celor ce, cu credinţă şi cu dragoste, te slăvim pururea pe tine.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea fecioriei tale...
Mieluşeaua cea Neîntinată văzându-şi Mielul şi Păstorul mort spânzurat pe Cruce, tânguindu-se zicea, ca o maică, văitându-se: cum voi suferi pogorârea Ta cea mai presus de cuvânt, Fiul meu? Şi patimile cele de bunăvoie, Dumnezeule Preabune?
Acatistul Sfinţilor Cuvioşi Rafail şi Partenie de la Agapia Veche
Următori şi împlinitori ai Evangheliei lui Hristos, Cuvioşilor Părinţi Partenie şi Rafail, sihaştrii prealuminaţi ai munţilor Moldovei; ostenindu-vă cu postul şi cu rugăciunea, aţi dobândit de la Dumnezeu aripi ale sufletului vostru, pentru aceasta vă rugăm să ne trimiteţi de la Hristos milă şi har celor ce prăznuim cu dragoste pomenirea voastră!
Condacul 1
Cuvioşilor lui Hristos, care în munţii Agapiei s-au nevoit şi sfeşnice prealuminoase călugărilor au strălucit, cununi de laudă aducem în această zi de slăvită prăznuire noi, care cu evlavie îi cinstim zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Rafail şi Partenie!
Icosul 1
Dumnezeiască râvnă pentru viaţa monahicească purtând în suflet, din tinereţe jugul cel bun al lui Hristos ai luat şi calea părinţilor celor de demult ai urmat, pentru aceasta îţi aducem laudă, zicând:
Bucură-te, tinereţe neîntinată;
Bucură-te, ocrotit al Arhanghelului Rafail;
Bucură-te, că îngerescul chip ai îmbrăcat;
Bucură-te, că de cele pământeşti te-ai lepădat;
Bucură-te, că pe poarta cea strâmtă în Împărăţie ai intrat;
Bucură-te, că pe cărarea cea dreaptă ai umblat;
Bucură-te, că războiul cel nevăzut l-ai purtat;
Bucură-te, că râvnă pentru cele sfinte ai avut;
Bucură-te, că de începătorul răutăţii nu te-ai înfricoşat;
Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, cel ce cu armele Duhului Sfânt te-ai întrarmat;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povăţuitor al călugărilor!
Condacul al 2-lea
Despre petrecerea îngerească a cuvioşilor din Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail ai auzit şi, toate cele deşarte ale lumii lepădând, ucenic stareţului Eufrosin te-ai făcut. Cu postul, cu privegherea şi cu lacrimile, patimile trupului le-ai veştejit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Ca un dumnezeiesc lucrător ţi-ai sădit în inimă sfaturile pustnicilor, mintea având-o pavăză împotriva patimilor pierzătoare, şi bărbăteşte luptându-te, în curăţie ai vieţuit şi cu toată fapta bună te-ai îmbogăţit, Cuvioase Partenie. Pentru aceea, cinstire îţi aducem, zicând:
Bucură-te, aspru nevoitor;
Bucură-te, podoaba călugărilor;
Bucură-te, lauda pustnicilor;
Bucură-te, pildă celor iubitori de ascultare;
Bucură-te, dascăl al înfrânării;
Bucură-te, adânc de smerenie;
Bucură-te, rugăciune întraripată;
Bucură-te, apostol al răbdării;
Bucură-te, chip îmbunătăţit;
Bucură-te, întărirea postitorilor;
Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, om ceresc;
Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioşilor!
Condacul al 3-lea
Mult te-ai minunat, Cuvioase Rafail, de sfintele osteneli ale părinţilor. Că trupuri purtând, prin mari nevoinţe, celor fără de trupuri s-au asemănat. Iar tu cu osârdie, pilda vieţuirii lor urmând, lauzi pe Hristos, împreună cu ei cântând: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Următor bătrânilor cuvioşi ai fost, căci de la rânduiala strămoşească nu te-ai depărtat şi, prin asprimea vieţii sihăstreşti, cămară împodobită a lui Hristos te-ai arătat. Aceasta dorind şi noi, cu evlavie te lăudăm zicând:
Bucură-te, următor al părinţilor pustiei;
Bucură-te, că dragoste curată ai dobândit;
Bucură-te, că nevoinţa ai învăţat;
Bucură-te, dor de neîncetată rugăciune;
Bucură-te, cel ce ţi-ai potolit setea din izvorul dreptei credinţe;
Bucură-te, cel ce cu înfrânarea te-ai întrarmat;
Bucură-te, cel ce dascălilor pustiei ai urmat;
Bucură-te, ucenic desăvârşit şi duhovnic iscusit;
Bucură-te, cel ce cu bunătatea te-ai împodobit;
Bucură-te, împlinitorule al pravilei călugăreşti;
Bucură-te, chip al sfinţeniei;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povăţuitor al călugărilor!
Condacul al 4-lea
Sfinte Cuvioase Partenie, ai vieţuit pe pământ în vremuri de cumplită încercare pentru ţară, când, de frica hoardelor păgâne, creştinii din cetăţi şi din sate la sihaştrii din munţi aflau scăpare. Acelora, cu dragoste şi milostivire te-ai făcut alinare, iar lui Dumnezeu împreună cu ei ai cântat: Aliluia!
Icosul al 4-lea
În adâncul codrilor, pentru iubirea de Dumnezeu, te-ai sălăşluit şi împreună cu sihaştrii ai petrecut, dorul de rugăciune în linişte pururi în suflet purtând, pentru aceea noi, cei care suntem în vâltoarea ispitelor, cu evlavie îţi cântăm:
Bucură-te, că de lume te-ai îndepărtat;
Bucură-te, că pentru Domnul te-ai însingurat;
Bucură-te, luminător al minţilor întunecate;
Bucură-te, risipitor al gândurilor necurate;
Bucură-te, că pe toţi oamenii i-ai iubit;
Bucură-te, liman al celor prigoniţi;
Bucură-te, mângâietor al celor întristaţi;
Bucură-te, grabnic ajutător;
Bucură-te, fierbinte rugător;
Bucură-te, blând povăţuitor;
Bucură-te, întărirea celor suferinzi;
Bucură-te, că tuturor te-ai arătat milostiv;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Partenie, lauda cuvioşilor!
Condacul al 5-lea
Mlădiţă aleasă a neamului tău cel iubitor de linişte, ai râvnit viaţa cea fericită a pustnicilor, care întraripaţi cu dumnezeiescul dor, prin rugăciune, milostivirea lui Dumnezeu din ceruri au pogorât pe pământ. Cu binecuvântarea părinţilor, din mănăstire în tainiţele codrilor te-ai îndepărtat, împreună cu ei cântând: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Având dreptar rânduielile de odinioară, te-ai nevoit în privegheri neîncetate şi ai biruit desăvârşit patimile, căci trupul ai supus gândului nepătimaş, urcând treptele lăuntricului Tabor, pentru care cântăm:
Bucură-te, sfânt pământean;
Bucură-te, locuitor al sihăstriei;
Bucură-te, rod minunat al pustiei;
Bucură-te, ostenitor neobosit;
Bucură-te, rugător desăvârşit;
Bucură-te, curăţie întrupată;
Bucură-te, cugetare luminată;
Bucură-te, fire înnoită;
Bucură-te, vistierie de har;
Bucură-te, purtător al luminii lui Hristos;
Bucură-te, făclie de lumină nestinsă;
Bucură-te, pregustarea slavei ce va să vină;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povăţuitor al călugărilor!
Condacul al 6-lea
Povăţuitor blând şi înţelept obştii te-ai arătat, Cuvioase Partenie, când egumen ai fost pus, dar nu ai aflat odihnă, dorind neîncetat să fii doar cu Hristos. Pentru aceasta în sihăstriile muntelui Scaunele, în linişte, în rugăciune şi în mari nevoinţe ai petrecut, iar acum nu ne uita în rugăciunile tale pe noi, cei ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Cu totul te-ai desprins de cele pământeşti, cugetând la cele veşnice, la Împărăţia ce va să vie, în care vor intra cei curaţi cu inima. Pentru aceea te lăudăm zicând:
Bucură-te, crin al pustiei;
Bucură-te, pom cu bună roadă;
Bucură-te, dor de veşnicie;
Bucură-te, cugetător la moarte;
Bucură-te, locuitor al patriei cereşti;
Bucură-te, jertfă curată adusă Tatălui Ceresc;
Bucură-te, că întru tine S-a odihnit Hristos;
Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt;
Bucură-te, rug aprins în rugăciune;
Bucură-te, cel ce ai strălucit în lumina harului;
Bucură-te, părtaş al slavei dumnezeieşti;
Bucură-te, lumină din Izvorul Luminii;
Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioşilor!
Condacul al 7-lea
Precum oarecând în Colose, la rugăciunea Cuviosului Arhip, Sfântul Arhanghel Mihail a izbăvit biserica de la pieire, astfel şi prin rugile voastre către marele Arhistrateg, lavra lui Agapie, cea mult încercată, nu s-a risipit. Pentru aceasta, împreună cu cetele cuvioşilor, Îl slăvim pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 7-lea
„Fericit stareţ” ai fost numit, căci sihaştrilor şi călugărilor făclie luminoasă te-ai arătat. Cu virtuţi alese fiind împodobit, mulţimi de peste Carpaţi şi din Moldova întreagă veneau, cerând cuvânt de folos şi ajutor de la Dumnezeu prin rugăciunile tale, pentru care te cinstim, zicând:
Bucură-te, păstor al turmei lui Hristos;
Bucură-te, al Agapiei apărător;
Bucură-te, rugător pentru neamul românesc;
Bucură-te, purtător al Duhului Sfânt;
Bucură-te, cunună a celor iubitori de nevoinţă;
Bucură-te, cel ce ne întăreşti în credinţă;
Bucură-te, alinare a celor îndureraţi;
Bucură-te, împăciuitor al celor învrăjbiţi;
Bucură-te, al celor slabi întăritor;
Bucură-te, scăpare a celor în nevoi;
Bucură-te, sfătuitor al credincioşilor;
Bucură-te, vieţuire minunată;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povăţuitor al călugărilor!
Condacul al 8-lea
Pururea în minte ai avut cuvântul Domnului: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este”. Mâinile la rugăciune ridicând, cu lacrimi curate Celui Preaînalt ai cerut putere a împlini dumnezeiasca poruncă. Pentru aceea ne înveţi să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Prin răbdare în ispite, dragoste statornică, nezdrobită nădejde şi credinţă tare, duhurile înşelăciunii le-ai surpat şi vas curat, sfinţit lui Hristos fiind, te-ai învrednicit să spui ca şi Pavel: „De acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Pentru aceasta, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ce-ţi cântăm:
Bucură-te, iubitor al Scripturii;
Bucură-te, cinstitor al dascălilor rugăciunii;
Bucură-te, că pe Hristos ai dorit;
Bucură-te, că în virtuţi te-ai împodobit;
Bucură-te, că toată pofta ai călcat;
Bucură-te, că grija lumească ai lepădat;
Bucură-te, că în sfinţenie te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, că Împărăţia lui Dumnezeu ai câştigat;
Bucură-te, că în tine patimile le-ai răstignit;
Bucură-te, că în tine Hristos a strălucit;
Bucură-te, lumina razei Duhului Sfânt;
Bucură-te, mireasmă de taină a pustiei;
Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioşilor!
Condacul al 9-lea
Dumnezeu Cel minunat întru sfinţii Săi stâlp de foc a arătat din cer deasupra muntelui ce poartă în sânul său moaştele cuvioşilor. Pentru aceasta noi, cei neputincioşi sufleteşte, cerem, cu lacrimi de umilinţă, sfinţilor nevoitori să ne fie mijlocitori către Domnul, Căruia Îi cântăm: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Cine ar putea spune minunile şi ostenelile tale, Cuvioase Părinte Rafail, care, împreună cu Partenie cel minunat, ai întregit ceata cuvioşilor care s-au ostenit în muntele cel binecuvântat. Cu buze nevrednice, îndrăznim a te lăuda zicând:
Bucură-te, ocrotitor al Mănăstirii Agapia;
Bucură-te, tainic păzitor al mănăstirilor, satelor şi oraşelor;
Bucură-te, slujitor al luminii;
Bucură-te, că ai văzut slava Treimii;
Bucură-te, purtător de Dumnezeu;
Bucură-te, învăţător al iubirii;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii;
Bucură-te, mijlocitor al tuturor;
Bucură-te, străjer neadormit;
Bucură-te, cunoscător al tainelor negrăite;
Bucură-te, luminată cuvioşie;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povăţuitor al călugărilor!
Condacul al 10-lea
Sfinţilor, care, încă din lumea acesta, din dulceaţa raiului aţi gustat, calea vieţii pământeşti ne-o luminaţi nouă, celor rătăciţi în pustiul păcatului, spre a ne înălţa în lăcaşurile cereşti. De aceea, rugaţi-vă pentru noi, cei ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Umbrit fiind de dumnezeiasca înţelepciune, ai lăsat cele stricăcioase şi Dumnezeului Celui veşnic ai slujit, dobândind pe cele nestricăcioase. Pentru aceasta acum stai aproape de tronul slavei veşnice. De aceea, nu ne uita nici pe noi, cei ce te lăudăm, zicând:
Bucură-te, rob credincios care voia Tatălui ai împlinit;
Bucură-te, că viaţa în evlavie ţi-ai săvârşit;
Bucură-te, că în slava cerească acum locuieşti;
Bucură-te, că te desfătezi întru fericirea cea negrăită;
Bucură-te, că împreună cu sfinţii în ceruri petreci;
Bucură-te, că de frumuseţile raiului te îndulceşti;
Bucură-te, că îndrăznire la Dumnezeu ai dobândit;
Bucură-te, povăţuitor spre patria cerească;
Bucură-te, că în lumina cea neapusă străluceşti;
Bucură-te, că ne luminezi cu înţelepciunea ta;
Bucură-te, făclie mult luminoasă celor dintru întuneric;
Bucură-te, că din viforul ispitelor ne izbăveşti;
Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioşilor!
Condacul al 11-lea
Negrăita mireasmă a sfintelor voastre nevoinţe arătată s-a făcut lumii. Voi, în sihăstrie sălăşluindu-vă, patimile trupului aţi topit şi în lumina lină a sfintei slave aţi intrat. Acesteia, învredniciţi-ne prin rugăciunile voastre şi pe noi, cei ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Treimea Cea de o fiinţă şi nedespărţită pe sfinţii Săi îi încununează cu slavă încă de pe pământ. Pentru aceea, şi nevoinţele tale sihăstreşti au fost arătate Sfântului Mitropolit Dosoftei, cel care, luminat de Duhul Sfânt, a sărutat sfintele tale moaşte. Învredniceşte-ne şi pe noi de această duhovnicească bucurie, cei care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că, în liniştea inimii, pe Dumnezeu ai lăudat;
Bucură-te, că Treimii Sfinte te-ai închinat;
Bucură-te, că lui Dumnezeu Tatăl te-ai dăruit;
Bucură-te, că pe Hristos L-ai slavoslovit;
Bucură-te, că în lumina Sfântului Duh te-ai sălăşluit;
Bucură-te, cel ce credinţa cu osteneli ai pecetluit-o;
Bucură-te, că îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că faptele tale bune le-ai tăinuit;
Bucură-te, că virtuţile tale întru smerenie le-ai ascuns;
Bucură-te, făclie ce luminezi noaptea necredinţei;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuţi;
Bucură-te, că prin rugăciune îi ridici pe cei căzuţi;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povăţuitor al călugărilor!
Condacul al 12-lea
Nevrednici suntem de voi, Sfinţilor, Fericite Rafail şi Preaminunate Partenie. De aceea, trupurile voastre pline de slavă dumnezeiască, nepreţuită comoară, odihnesc în pământ tăinuite, dar, cu evlavie şi cu umilinţă, noi nu încetăm a vă aduce laudă de mulţumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Pomenirea ta cea strălucitoare ne veseleşte astăzi, că mare folositor şi mijlocitor în nevoi te-au dobândit cetele călugărilor, preoţilor şi credincioşilor, şi cinstit ai fost de evlavioşii ierarhi, care şi sfintele tale moaşte le-au sărutat. Învredniceşte-ne de aceasta şi pe noi, care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, cel ce patimile ai biruit;
Bucură-te, că lui Dumnezeu te-ai dăruit;
Bucură-te, că pentru Hristos multe încercări ai răbdat;
Bucură-te, că îngereşte ai vieţuit;
Bucură-te, împreună locuitor cu îngerii;
Bucură-te, că Hristos cu slavă te-a încununat;
Bucură-te, că prin ostenelile tale Dumnezeu S-a slăvit;
Bucură-te, cel ce străluceşti ca luminătorii pe cer;
Bucură-te, lauda călugărilor;
Bucură-te, făclie a sihaştrilor;
Bucură-te, cel cinstit de Mitropolitul Dosoftei;
Bucură-te, ocrotitor al Agapiei şi al celorlalte mănăstiri moldave;
Bucură-te, rugător pentru tot neamul românesc;
Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioşilor!
Condacul al 13-lea
O, Preafericiţilor Părinţi Rafail şi Partenie, care în munţii Moldovei cu sfinte nevoinţe aţi strălucit şi cetei sfinţilor români v-aţi adăugat, primiţi această smerită laudă de la noi nevrednicii, care vă chemăm în ajutor, rugându-vă ca prin mijlocirile voastre să ne ocrotiţi pe noi şi neamul nostru, întărindu-ne în credinţă şi evlavie, ca prin pocăinţă să facem fapte vrednice de mântuire şi neîncetat să cântăm cu dragoste lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zic iarăşi Icosul 1: Dumnezeiască râvnă…, Condacul 1: Cuvioşilor lui Hristos…,
Icosul 1
Dumnezeiască râvnă pentru viaţa monahicească purtând în suflet, din tinereţe jugul cel bun al lui Hristos ai luat şi calea părinţilor celor de demult ai urmat, pentru aceasta îţi aducem laudă, zicând:
Bucură-te, tinereţe neîntinată;
Bucură-te, ocrotit al Arhanghelului Rafail;
Bucură-te, că îngerescul chip ai îmbrăcat;
Bucură-te, că de cele pământeşti te-ai lepădat;
Bucură-te, că pe poarta cea strâmtă în Împărăţie ai intrat;
Bucură-te, că pe cărarea cea dreaptă ai umblat;
Bucură-te, că războiul cel nevăzut l-ai purtat;
Bucură-te, că râvnă pentru cele sfinte ai avut;
Bucură-te, că de începătorul răutăţii nu te-ai înfricoşat;
Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, cel ce cu armele Duhului Sfânt te-ai întrarmat;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povăţuitor al călugărilor!
Condacul 1
Cuvioşilor lui Hristos, care în munţii Agapiei s-au nevoit şi sfeşnice prealuminoase călugărilor au strălucit, cununi de laudă aducem în această zi de slăvită prăznuire noi, care cu evlavie îi cinstim zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Cuvioşi Rafail şi Partenie!
şi se face otpustul.
lunedì 20 luglio 2015
Sinaxar 20 Iulie
In aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea suirii la cer cea de foc purtatoare a Sfântului, Maritului Prooroc Ilie Tesviteanul.
Sfântul si marele Profet Ilie, acest inger intrupat in carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide si inchide cerurile, era de origine din Tesvi in Galaad. Traditia apocrifa, care a transmis aceste detalii despre nasterea Profetului, precizeaza ca el era din tribul lui Aaron si deci era Preot. Dar nu se gaseste nici o urma despre acestea in relatarea Scripturii pe care o rezumam in cele ce urmeaza (cf. III Regi 17-20 ; IV Regi 1 si 2).
Se spune ca la nasterea sa tatal sau a vazut oameni imbracati in alb invelindu-l in scutece de foc si, dându-i numele, i-au dat sa manânce o flacara, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul intregii sale vieti. Inca din copilarie, tinea strict toate poruncile Legii si se tinea in permanenta in fata lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferenta, post neîncetat si rugaciune arzatoare, care ii facura sufletul ca focul si facura din el modelul vietii manastiresti.
Pe vremea când Ahab a urcat pe tronul regatului din Nord, aflat in schisma inca din vremea lui Ieroboam, lipsa de piosenie si depravarea predecesorilor sai ajunse la culme. Incurajat de sotia sa, respingatoarea Izabel, el ii persecuta pe Profeti si pe toti oamenii ramasi credinciosi lui Dumnezeu si se inchina idolilor Baal si Astarte. Profetul Ilie se duse atunci la rege si ii spuse : "Domnul e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, in fata caruia stau astazi ! Nu, nu va fi in acesti ani nici roua nici ploaie decât prin cuvânt din gura mea ! ". La cuvintele Profetului o secete groaznica se abatu atunci, ca febra, asupra pamântului : totul fu secat, devastat, ars ; barbatii, femeile, copiii, animalele domestice si animalele salbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau si nimic nu scapa urgiei ingaduite de Dumnezeu, cu speranta ca foametea va face pe poporul lui Israel sa se caiasca si sa se intoarca la credinta.
Din porunca lui Dumnezeu, Profetul, acoperit cu o piele de oaie si invesmântat cu piele de vitel, parasi tinutul lui Israel si se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflata dincolo de Iordan (dupa traditia bisericeasca, in acest loc a fost ridicata apoi manastirea Hozeva, care mai exista si astazi, si unde a trait si sfantul Ioan Iacob Hozevitul). Se adapa cu apa cascadei iar Domnul ii trimise corbi - animale pe care evreii le considerau impure si care aveau reputatia unei mari cruzimi fata de progeniturile lor - pentru a-i duce pâine dimineata si carne seara, ca sa trezeasca in profet mila pentru poporul care suferea. Când cascada seca si ea, Dumnezeu isi trimise slujitorul sau la Sarepta din Sidon, lasându-l sa vada de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi inca o data in el mila. Ilie ajunse la o vaduva saraca, pagâna, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea si fiul sau. In ciuda saraciei in care se afla, ea puse inainte de toate datoria ospitalitatii si indata ce Profetul i-o ceru, ea ii pregati o pâine, cu faina si uleiul pe care le mai avea. Primi fara intârziere rasplata ospitalitatii sale : la cuvântul Profetului, covata sa cu faina si urciorul sau cu ulei nu se mai golira pâna la revenirea ploii. Trecusera câteva zile de când Ilie era gazduit la aceasta vaduva când iata ca fiul ei muri. Cum femeia, in durerea ei, il acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie il lua pe copil, il urca la etaj acolo unde locuia el si dupa ce a suflat de trei ori asupra trupului neinsufletit chemându-l cu strigate puternice pe Dumnezeu, el il inapoie pe tânarul baiat viu mamei sale, profetind astfel invierea mortilor.
Seceta isi abatuse nenorocirea peste tot tinutul de peste trei ani si mare parte din populatie fusese deja decimata ; dar Dumnezeu, respectând juramântul Profetului sau, nu voia sa isi arate mila mai inainte ca Ilie sa fi inteles ca el nu doreste moartea pacatosilor ci intoarcerea lor la credinta (cf. Iezechiel 33 :11). Il trimise deci pe Profet la regele Achab, pentru a-i anunta ca urgia avea in curând sa inceteze. Ilie se arata in fata regelui care ramase surprins sa il vada venind, liber, pe cel pe care il cautase peste tot cu slugile sale si il invita sa adune pe tot poporul lui Israel pe muntele Carmel ca martor al confruntarii sale cu cei 450 de profeti ai lui Baal si cei 400 de profeti ai padurilor sacre intretinuti de infama Izabel. Cind toata lumea fu adunata, Ilie zise falsilor profeti : " Pâna când veti schiopata in genunchi ? Daca Domnul este Dumnezeu, mergeti dupa el ! Daca este Baal, atunci duceti-va la el ! ". El ceru ca doi tauri sa fie pregatiti pentru sacrificiu si sa fie asezati pe rug, dar fara sa aprinda focul si ii lasa pe falsii profeti sa aduca primii sacrificiul. Acestia il invocara cu strigate pe Baal, taindu-si carnea, din zori pâna in seara, dar in zadar. Ilie râdea de ei, incurajându-i sa strige mai tare, de teama ca zeul lor sa nu fi adormit sau sa nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul inalta un Altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 semintii ale lui Israel, sapa un sant larg in jurul Altarului, pe care pusese taurul jupuit de piele, si porunci sa fie varsata, in trei rânduri, apa din belsug peste victima, astfel incât sa se umple santul. Apoi adresa spre cer un strigat puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Abraham, lui Isaac si al lui Iacov. Pe data coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul si apa. Tot poporul cazu atunci cu fata la pamânt strigând : " Cu adevarat Domnul este singurul Dumnezeu ". Din porunca lui Ilie, falsii profeti fura prinsi si omul lui Dumnezeu le taie beregata cu propriile sale mâini la râul Cison. El il anunta apoi pe Achab ca seceta avea in curând sa inceteze, apoi urca in vârful Carmelului si, plecându-se asupra pamântului, cu capul intre genunchi si mintea adunata in inima, incepu sa se roage. De sapte ori trimise pe slujitorul sau sa priveasca orizontul, in directia marii, iar a saptea oara un norisor isi facu aparitia, cerul se intuneca si ploaie cazu din belsug, raspândind pe pamânt binecuvântarea cereasca.
Când regina Isabel afla de masacrul profetilor sai, se enerva cumplit si se jura sa se razbune. Ilie, care nu se temuse de multimea falsilor profeti, fu parasit de harul lui Dumnezeu si cuprins de lasitate se ascunse in Bersabeea in pamântul lui Iuda. Epuizat de cât mersese in pustiu, se aseza la umbra unui copac si ii ceru lui Dumnezeu sa ii ia viata inapoi. Un Inger al Domnului i se arata atunci cu o pâine si un urcior de apa. Acest ajutor dumnezeiesc il facu sa isi reimprospateze fortele si putu sa mearga 40 de zile in pustiu, pâna la muntele lui Dumnezeu, Horeb (vârful muntelui Sinai, pe acelasi loc unde Dumnezeu i se aratase lui Moise, cf. Exod 33). Intra in adâncul stâncii in care se ascunsese in trecut Moise si Dumnezeu ii vorbi noaptea. Ilie raspunse : " Sânt plin de sârguinta pentru Domnul atot-puternic caci fiii lui Israel au parasit legamântul Tau, au doborât Altarele tale si Ti-au ucis Profetii, am ramas singur iar ei incearca sa imi ia viata ". Dumnezeu ii porunci sa iasa si sa stea pe munte pentru a-l vedea. Se facu atunci o furtuna puternica, muntii fura despicati iar stâncile sparte, dar Domnul nu era in furtuna ; iar dupa furtuna, un cutremur, dar Domnul nu era in cutremur ; un foc, dar Domnul nu era in foc. Dupa foc se auzi o adiere usoara. Cum o auzi, Ilie isi ascunse fata cu haina sa si se tinu sub pestera, caci Dumnezeu era in adierea usoara. Domnul ii spuse ca, departe de a fi singurul dintre drepti, alti sapte mii de Israeliti nu isi plecasera genunchii in fata lui Baal si ii porunci sa se intoarca pe acelasi drum pentru a unge pe Hazael ca rege al Siriei si pe Iehu ca rege al lui Israel, apoi pe Elisei ca urmas. Gasindu-l pe Elisei ocupat cu aratul pamântului cu 12 perechi de boi, Ilie isi arunca peste el haina lui facându-l discipolul sau (cf. 14 iunie)
Regele Achab continua insa cu faptele sale lipsite de piosenie si pusese stapânire pe vita-de-vie a lui Nabot din Yizreel , cerând - la sfatul lui Isabel - ca acesta sa fie omorât. Profetul Ilie, care nu se mai manifestase pentru o vreme, fu trimis de Domnul in Samaria si spuse regelui : " Chiar pe locul in care câinii au lins sângele lui Nabot câinii vor linge si sângele tau iar prostituatele se vor lafai in sângele tau ". El mai spuse ca nefericirea avea sa se abata peste toata casa lui Achab, câinii aveau sa sfâsie trupul lui Isabel pe zidul de fata de la Yizreel. La aceste cuvinte, regele fu cuprins de cainta : isi sfâsie hainele, se imbraca cu un sac si tinu post. Domnul aproba pocainta lui si anunta prin Profetul sau ca nu va da frâu liber mâniei Sale decât sub domnia fiului sau.
Achab muri la putina vreme iar fiul sau, Ohozias , om superstitios, lua prelua puterea. Cazând bolnav trimise soli in cautarea unui oracol pe lânga Baal Zebud la Egron (Akkaron). Profetul Ilie se prezenta in fata solilor, anuntând ca regele nu se va mai scula. Când transmisera acest mesaj, descriindu-l pe Profet, regele intelese ca era vorba de Ilie si trimise o armata de 50 de oameni pentru a-l aresta. Dar in doua rânduri, din porunca Profetului, un foc coborî din cer si ii mistui pe soldati. Al treilea ofiter il ruga sa il crute iar Ilie il asculta si se duse la rege, anuntându-i chiar el ca avea sa moara pentru ca ceruse ajutor de la falsii zei. Ohozias nmuri intr-adevar la câteva zile iar fratele sau Ioram deveni rege al lui Israel. In timpul celor 12 ani ai domniei sale el suprima cultul lui Baal, dar nu facu sa inceteze pacatul lui Ieroboam care daduse nastere schismei in rândul poporului lui Dumnezeu si incurajase idolatria. De aceea Dumnezeu abatu necazul asupra casei sale si indeplini profetia facuta de Ilie in timpul lui Achab : Iehu lua puterea in urma unei conspiratii impotriva lui Ioram si, intrând el in orasul Yizreel, Isabel fu omorâta aruncata din inaltul unei ferestre. Sângele sau se scurse pe zid iar câinii ii mâncara trupul mai inainte ca ea sa fi putut fi ingropata.
Dupa 15 ani de profetii, indeplinind misiunea pe care i-o incredintase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel, insotit de Elisei care nu voia sa isi paraseasca invatatorul. De acolo se dusera la Ierihon. Ajuns pe malul Iordanului, Ilie isi lua haina din piele de oaie, o infasura si lovi apele, care se despartira pentru a-i lasa sa treaca pe uscat. Când Elisei ii ceru sa primeasca indoita parte din harul sau profetic, Ilie ii raspunse : " Daca ma vei vedea pe când voi fi inaltat la cer, asa ti se va da ". Si pe când mergeau ei astfel prin pustiu taifasuind, un car de foc tras de cai scaparatori aparu intre ei. Ilie urca in car si fu "ca" luat in cer (Parintii au subliniat ca acest " ca ", adaugat in versiunea Septanta arata ca Ilie nu a fost dus cu trupul la Cer, fapt imposibil inainte de invierea si inaltarea lui Hristos, dar ca a scapat mortii, precum Enoh si a fost retinut de Dumnezeu intr-un loc necunoscut, pâna in ultima zi), intr-un rotocol, in timp ce Elisei striga : " Parinte, Parinte, carul lui Israel si caii sai ! ". El lua haina Profetului care cazuse peste el si lovind apele de doua ori putu sa traverseze Iordanul, salutat de Fiii Profetului care strigau : " Duhul lui Ilie s-a lasat asupra lui Elisei ! ".
Astfel inaltat in inaltimi cu trupul, Profetul Ilie prefigura Inaltarea Domnului Nostru Iisus Hristos iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul sau, el vestea coborârea Sfântului Duh in ziua Rusaliilor (cf. Sfântul Roman Melodul, Condacul Profetului Ilie, 33).Reprezentant de vaza al ordinului profetic ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtutii, Ilie fu judecat demn de a vedea fata in fata slava Dumnezeului intrupat, alaturi de Moise si de cei trei Apostoli in ziua Schimbarii la fata (cf. Matei 17), care anunta a doua venire a Domnului Nostru Iisus Hristos. Coborând de pe muntele Taborului, discipolii il intrebara pe Domnul daca Ilie trebuia sa vina inainte de invierea mortilor pentru a pune toate lucrurile inapoi cum au fost, dupa cum invata Profetii (Malahia 3 :23). Hristos le raspunse : " Ilie a venit deja si ei nu l-au cunoscut ci l-au tratat dupa cum au vrut ei ", facând aluzie la Sfântul Ioan Botezatorul care venise sa pregateasca propria Lui venire, cu duhul si cu puterea lui Ilie (Luc 1 :17). Asa cum Ioan fu Inaintemergetaroul primei veniri in trup a Fiului lui Dumnezeu, astfel Ilie va fi, se crede, premergatorul celei de a doua veniri, la sfârsitul veacurilor. Traditia ecleziasta a vazut adesea in cei doi martori, care vor muri in ultima lupta împotriva lui Antihrist (Apocalipsa 11), pe Enoh si Ilie, care au fost paziti de moarte in acest scop.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Ilie I (întâiul), Patriarh de Ierusalim.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Flavian al II-lea, Patriarh de Antiohia.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Ilie Chavchavadze (cel Drept), in Georgia.
Se spune ca la nasterea sa tatal sau a vazut oameni imbracati in alb invelindu-l in scutece de foc si, dându-i numele, i-au dat sa manânce o flacara, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul intregii sale vieti. Inca din copilarie, tinea strict toate poruncile Legii si se tinea in permanenta in fata lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferenta, post neîncetat si rugaciune arzatoare, care ii facura sufletul ca focul si facura din el modelul vietii manastiresti.
Pe vremea când Ahab a urcat pe tronul regatului din Nord, aflat in schisma inca din vremea lui Ieroboam, lipsa de piosenie si depravarea predecesorilor sai ajunse la culme. Incurajat de sotia sa, respingatoarea Izabel, el ii persecuta pe Profeti si pe toti oamenii ramasi credinciosi lui Dumnezeu si se inchina idolilor Baal si Astarte. Profetul Ilie se duse atunci la rege si ii spuse : "Domnul e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, in fata caruia stau astazi ! Nu, nu va fi in acesti ani nici roua nici ploaie decât prin cuvânt din gura mea ! ". La cuvintele Profetului o secete groaznica se abatu atunci, ca febra, asupra pamântului : totul fu secat, devastat, ars ; barbatii, femeile, copiii, animalele domestice si animalele salbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau si nimic nu scapa urgiei ingaduite de Dumnezeu, cu speranta ca foametea va face pe poporul lui Israel sa se caiasca si sa se intoarca la credinta.
Din porunca lui Dumnezeu, Profetul, acoperit cu o piele de oaie si invesmântat cu piele de vitel, parasi tinutul lui Israel si se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflata dincolo de Iordan (dupa traditia bisericeasca, in acest loc a fost ridicata apoi manastirea Hozeva, care mai exista si astazi, si unde a trait si sfantul Ioan Iacob Hozevitul). Se adapa cu apa cascadei iar Domnul ii trimise corbi - animale pe care evreii le considerau impure si care aveau reputatia unei mari cruzimi fata de progeniturile lor - pentru a-i duce pâine dimineata si carne seara, ca sa trezeasca in profet mila pentru poporul care suferea. Când cascada seca si ea, Dumnezeu isi trimise slujitorul sau la Sarepta din Sidon, lasându-l sa vada de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi inca o data in el mila. Ilie ajunse la o vaduva saraca, pagâna, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea si fiul sau. In ciuda saraciei in care se afla, ea puse inainte de toate datoria ospitalitatii si indata ce Profetul i-o ceru, ea ii pregati o pâine, cu faina si uleiul pe care le mai avea. Primi fara intârziere rasplata ospitalitatii sale : la cuvântul Profetului, covata sa cu faina si urciorul sau cu ulei nu se mai golira pâna la revenirea ploii. Trecusera câteva zile de când Ilie era gazduit la aceasta vaduva când iata ca fiul ei muri. Cum femeia, in durerea ei, il acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie il lua pe copil, il urca la etaj acolo unde locuia el si dupa ce a suflat de trei ori asupra trupului neinsufletit chemându-l cu strigate puternice pe Dumnezeu, el il inapoie pe tânarul baiat viu mamei sale, profetind astfel invierea mortilor.
Seceta isi abatuse nenorocirea peste tot tinutul de peste trei ani si mare parte din populatie fusese deja decimata ; dar Dumnezeu, respectând juramântul Profetului sau, nu voia sa isi arate mila mai inainte ca Ilie sa fi inteles ca el nu doreste moartea pacatosilor ci intoarcerea lor la credinta (cf. Iezechiel 33 :11). Il trimise deci pe Profet la regele Achab, pentru a-i anunta ca urgia avea in curând sa inceteze. Ilie se arata in fata regelui care ramase surprins sa il vada venind, liber, pe cel pe care il cautase peste tot cu slugile sale si il invita sa adune pe tot poporul lui Israel pe muntele Carmel ca martor al confruntarii sale cu cei 450 de profeti ai lui Baal si cei 400 de profeti ai padurilor sacre intretinuti de infama Izabel. Cind toata lumea fu adunata, Ilie zise falsilor profeti : " Pâna când veti schiopata in genunchi ? Daca Domnul este Dumnezeu, mergeti dupa el ! Daca este Baal, atunci duceti-va la el ! ". El ceru ca doi tauri sa fie pregatiti pentru sacrificiu si sa fie asezati pe rug, dar fara sa aprinda focul si ii lasa pe falsii profeti sa aduca primii sacrificiul. Acestia il invocara cu strigate pe Baal, taindu-si carnea, din zori pâna in seara, dar in zadar. Ilie râdea de ei, incurajându-i sa strige mai tare, de teama ca zeul lor sa nu fi adormit sau sa nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul inalta un Altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 semintii ale lui Israel, sapa un sant larg in jurul Altarului, pe care pusese taurul jupuit de piele, si porunci sa fie varsata, in trei rânduri, apa din belsug peste victima, astfel incât sa se umple santul. Apoi adresa spre cer un strigat puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Abraham, lui Isaac si al lui Iacov. Pe data coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul si apa. Tot poporul cazu atunci cu fata la pamânt strigând : " Cu adevarat Domnul este singurul Dumnezeu ". Din porunca lui Ilie, falsii profeti fura prinsi si omul lui Dumnezeu le taie beregata cu propriile sale mâini la râul Cison. El il anunta apoi pe Achab ca seceta avea in curând sa inceteze, apoi urca in vârful Carmelului si, plecându-se asupra pamântului, cu capul intre genunchi si mintea adunata in inima, incepu sa se roage. De sapte ori trimise pe slujitorul sau sa priveasca orizontul, in directia marii, iar a saptea oara un norisor isi facu aparitia, cerul se intuneca si ploaie cazu din belsug, raspândind pe pamânt binecuvântarea cereasca.
Când regina Isabel afla de masacrul profetilor sai, se enerva cumplit si se jura sa se razbune. Ilie, care nu se temuse de multimea falsilor profeti, fu parasit de harul lui Dumnezeu si cuprins de lasitate se ascunse in Bersabeea in pamântul lui Iuda. Epuizat de cât mersese in pustiu, se aseza la umbra unui copac si ii ceru lui Dumnezeu sa ii ia viata inapoi. Un Inger al Domnului i se arata atunci cu o pâine si un urcior de apa. Acest ajutor dumnezeiesc il facu sa isi reimprospateze fortele si putu sa mearga 40 de zile in pustiu, pâna la muntele lui Dumnezeu, Horeb (vârful muntelui Sinai, pe acelasi loc unde Dumnezeu i se aratase lui Moise, cf. Exod 33). Intra in adâncul stâncii in care se ascunsese in trecut Moise si Dumnezeu ii vorbi noaptea. Ilie raspunse : " Sânt plin de sârguinta pentru Domnul atot-puternic caci fiii lui Israel au parasit legamântul Tau, au doborât Altarele tale si Ti-au ucis Profetii, am ramas singur iar ei incearca sa imi ia viata ". Dumnezeu ii porunci sa iasa si sa stea pe munte pentru a-l vedea. Se facu atunci o furtuna puternica, muntii fura despicati iar stâncile sparte, dar Domnul nu era in furtuna ; iar dupa furtuna, un cutremur, dar Domnul nu era in cutremur ; un foc, dar Domnul nu era in foc. Dupa foc se auzi o adiere usoara. Cum o auzi, Ilie isi ascunse fata cu haina sa si se tinu sub pestera, caci Dumnezeu era in adierea usoara. Domnul ii spuse ca, departe de a fi singurul dintre drepti, alti sapte mii de Israeliti nu isi plecasera genunchii in fata lui Baal si ii porunci sa se intoarca pe acelasi drum pentru a unge pe Hazael ca rege al Siriei si pe Iehu ca rege al lui Israel, apoi pe Elisei ca urmas. Gasindu-l pe Elisei ocupat cu aratul pamântului cu 12 perechi de boi, Ilie isi arunca peste el haina lui facându-l discipolul sau (cf. 14 iunie)
Regele Achab continua insa cu faptele sale lipsite de piosenie si pusese stapânire pe vita-de-vie a lui Nabot din Yizreel , cerând - la sfatul lui Isabel - ca acesta sa fie omorât. Profetul Ilie, care nu se mai manifestase pentru o vreme, fu trimis de Domnul in Samaria si spuse regelui : " Chiar pe locul in care câinii au lins sângele lui Nabot câinii vor linge si sângele tau iar prostituatele se vor lafai in sângele tau ". El mai spuse ca nefericirea avea sa se abata peste toata casa lui Achab, câinii aveau sa sfâsie trupul lui Isabel pe zidul de fata de la Yizreel. La aceste cuvinte, regele fu cuprins de cainta : isi sfâsie hainele, se imbraca cu un sac si tinu post. Domnul aproba pocainta lui si anunta prin Profetul sau ca nu va da frâu liber mâniei Sale decât sub domnia fiului sau.
Achab muri la putina vreme iar fiul sau, Ohozias , om superstitios, lua prelua puterea. Cazând bolnav trimise soli in cautarea unui oracol pe lânga Baal Zebud la Egron (Akkaron). Profetul Ilie se prezenta in fata solilor, anuntând ca regele nu se va mai scula. Când transmisera acest mesaj, descriindu-l pe Profet, regele intelese ca era vorba de Ilie si trimise o armata de 50 de oameni pentru a-l aresta. Dar in doua rânduri, din porunca Profetului, un foc coborî din cer si ii mistui pe soldati. Al treilea ofiter il ruga sa il crute iar Ilie il asculta si se duse la rege, anuntându-i chiar el ca avea sa moara pentru ca ceruse ajutor de la falsii zei. Ohozias nmuri intr-adevar la câteva zile iar fratele sau Ioram deveni rege al lui Israel. In timpul celor 12 ani ai domniei sale el suprima cultul lui Baal, dar nu facu sa inceteze pacatul lui Ieroboam care daduse nastere schismei in rândul poporului lui Dumnezeu si incurajase idolatria. De aceea Dumnezeu abatu necazul asupra casei sale si indeplini profetia facuta de Ilie in timpul lui Achab : Iehu lua puterea in urma unei conspiratii impotriva lui Ioram si, intrând el in orasul Yizreel, Isabel fu omorâta aruncata din inaltul unei ferestre. Sângele sau se scurse pe zid iar câinii ii mâncara trupul mai inainte ca ea sa fi putut fi ingropata.
Dupa 15 ani de profetii, indeplinind misiunea pe care i-o incredintase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel, insotit de Elisei care nu voia sa isi paraseasca invatatorul. De acolo se dusera la Ierihon. Ajuns pe malul Iordanului, Ilie isi lua haina din piele de oaie, o infasura si lovi apele, care se despartira pentru a-i lasa sa treaca pe uscat. Când Elisei ii ceru sa primeasca indoita parte din harul sau profetic, Ilie ii raspunse : " Daca ma vei vedea pe când voi fi inaltat la cer, asa ti se va da ". Si pe când mergeau ei astfel prin pustiu taifasuind, un car de foc tras de cai scaparatori aparu intre ei. Ilie urca in car si fu "ca" luat in cer (Parintii au subliniat ca acest " ca ", adaugat in versiunea Septanta arata ca Ilie nu a fost dus cu trupul la Cer, fapt imposibil inainte de invierea si inaltarea lui Hristos, dar ca a scapat mortii, precum Enoh si a fost retinut de Dumnezeu intr-un loc necunoscut, pâna in ultima zi), intr-un rotocol, in timp ce Elisei striga : " Parinte, Parinte, carul lui Israel si caii sai ! ". El lua haina Profetului care cazuse peste el si lovind apele de doua ori putu sa traverseze Iordanul, salutat de Fiii Profetului care strigau : " Duhul lui Ilie s-a lasat asupra lui Elisei ! ".
Astfel inaltat in inaltimi cu trupul, Profetul Ilie prefigura Inaltarea Domnului Nostru Iisus Hristos iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul sau, el vestea coborârea Sfântului Duh in ziua Rusaliilor (cf. Sfântul Roman Melodul, Condacul Profetului Ilie, 33).Reprezentant de vaza al ordinului profetic ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtutii, Ilie fu judecat demn de a vedea fata in fata slava Dumnezeului intrupat, alaturi de Moise si de cei trei Apostoli in ziua Schimbarii la fata (cf. Matei 17), care anunta a doua venire a Domnului Nostru Iisus Hristos. Coborând de pe muntele Taborului, discipolii il intrebara pe Domnul daca Ilie trebuia sa vina inainte de invierea mortilor pentru a pune toate lucrurile inapoi cum au fost, dupa cum invata Profetii (Malahia 3 :23). Hristos le raspunse : " Ilie a venit deja si ei nu l-au cunoscut ci l-au tratat dupa cum au vrut ei ", facând aluzie la Sfântul Ioan Botezatorul care venise sa pregateasca propria Lui venire, cu duhul si cu puterea lui Ilie (Luc 1 :17). Asa cum Ioan fu Inaintemergetaroul primei veniri in trup a Fiului lui Dumnezeu, astfel Ilie va fi, se crede, premergatorul celei de a doua veniri, la sfârsitul veacurilor. Traditia ecleziasta a vazut adesea in cei doi martori, care vor muri in ultima lupta împotriva lui Antihrist (Apocalipsa 11), pe Enoh si Ilie, care au fost paziti de moarte in acest scop.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Ilie I (întâiul), Patriarh de Ierusalim.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Flavian al II-lea, Patriarh de Antiohia.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Ilie Chavchavadze (cel Drept), in Georgia.
Sfântul Ilie, numit şi "Regele neîncoronat al Georgiei," sau "Părintele poporului" şi "cel Drept," aparţine nobilei familii Chavchavadze. Născut la 27 octombrie 1837 în satul Qvareli din Kakheti, a învăţat la început acasă, cu mama sa să scrie şi să citească, pe lângă rugăciunea şi legea lui Dumnezeu. La vârsta de opt ani a fost trimis să studieze cu Arhidiaconul Nikoloz Sepashvili din Qvareli, iar anii petrecuţi cu acesta aveau să lase urme de neşters în viaţa acestui sfânt.
Ilie şi-a continuat educaţia la un internat din Tbilisi, iar mai târziu la gimnaziul curţii, care a fost, de fapt, liceul. Părinţii săi au murit devreme, aşa încât fraţii rămaşi orfani au trecut în grija mătuşii lor, Macrina.
În 1857 Ilie s-a înscris la Facultatea de drept din cadrul Universităţii St. Petersburg, unde şi-a dat toată silinţa să se desăvârşească ca individ, studiind şi citind foarte mult. Era fascinat de istoria georgiană şi îşi petrecea majoritatea timpului în bibliotecă, studiind arhivele şi căutînd texte georgiene vechi. Chiar dacă rezultatele sale ca student erau remarcabile, Ilie nu era interesat să încununeze studiile sale cu o diplomă în drept, de aceea în anul IV a părăsit facultatea şi s-a întors în Georgia.
Ilie avea convingerea că o naţie care-şi uită istoria este ca un cerşetor "care nu ştie de unde vine şi încotro se-ndreaptă." De aceea a căutat să inspire concetăţenilor săi respectul pentru gloriile trecute ale naţiunii şi credinţa strămoşilor lor faţă de legea creştină şi faţă de poporul georgian.
Obiectivele principale ale vieţii sale au fost restaurarea independenţei naţionale şi autonomia Bisericii Georgiene, pentru care Sf. Ilie a luptat cu toată convingerea de-a lungul întregii sale vieţi. Astfel, a început o muncă laborioasă de istoric, cercetînd intens documente vechi şi demascînd pe cei care falsificaseră istoria şi denigraseră poporul georgian.
Acest mare filozof, scriitor şi istoric repeta adesea ideea că "o naţiune care şi-a pierdut limba nu mai poate exista ca naţiune," dovedind astfel pasiunea sa pentru limba georgiană şi explicînd eforturile sale ca această limbă să rămână limba principală de studiu în şcoli.
Zelul său patriotic nu a lăsat indiferenţi pe cei din jurul său, fondîndu-se astfel Societatea pentru propagarea alfabetizării poporului georgian. Ilie a înfiinţat un depozit al manuscriselor şi antichităţilor georgiene, iniţiind şi o mişcare de documentare a tradiţiilor populare orale. De asemenea, a fost şi unul din fondatorii Băncii Agrare Georgiene.
Ilie cel Drept era deseori auzit spunînd acestea: "Noi, georgienii, am moştenit trei daruri sfinte de la strămoşii noştri: pământul, limba şi credinţa. Dacă nu le vom proteja, cum ne vom mai putea numi oameni?"
Însă faptele patriotice şi duhovniceşti ale lui Ilie deranjau pe cei care aderaseră la noua ideologie ateistă, astfel încât aceştia complotau să-l piardă. În 30 august 1907, Ilia Chavchavadze şi soţia sa Olga (Guramishvili), erau în drum spre Saguramo când trăsura în care erau s-a oprit brusc dincolo de Mtskheta, aproape de pădurea Tsitsamuri. Acolo au fost atacaţi de o bandă de militanţi social-democraţi care l-au împuşcat pe Ilie.
Curtea Militară din Caucaz i-a condamnat pe ucigaşii lui Ilie Chavchavadze la moarte prin spânzurare dar Olga, văduva lui, l-a rugat pe guvernatorul general să-i graţieze pe criminali, deoarece aceasta ar fi fost şi dorinţa lui Ilie, care ar fi motivat că acei oameni erau şi ei "fraţi sărmani aflaţi în rătăcire".
Într-adevăr, Ilie şi-a iertat răufăcătorii cu mult timp înainte, după cum putem citi în poemul profetic "Rugăciune": Tatăl nostru Carele eşti în ceruri ! Cu blândeţe îngenunchiez acum în faţa Ta şi nu cer nici bogăţie şi nici slavă; nici rugăciunea mea nu o voi face goală cerînd cele lumeşti. Aş vrea doar ca sufletul meu să se odihnească în rai, inima să mi se umple de strălucirea iubirii pentru Tine, să pot cere iertare pentru duşmanii mei, chiar dacă aceştia îmi străpung inima: Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
În 1987 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene a decis că Ilie Chavchavadze merită să fie în rând cu sfinţii şi a fost canonizat ca Sf. Ilie "cel Drept."
Ilie şi-a continuat educaţia la un internat din Tbilisi, iar mai târziu la gimnaziul curţii, care a fost, de fapt, liceul. Părinţii săi au murit devreme, aşa încât fraţii rămaşi orfani au trecut în grija mătuşii lor, Macrina.
În 1857 Ilie s-a înscris la Facultatea de drept din cadrul Universităţii St. Petersburg, unde şi-a dat toată silinţa să se desăvârşească ca individ, studiind şi citind foarte mult. Era fascinat de istoria georgiană şi îşi petrecea majoritatea timpului în bibliotecă, studiind arhivele şi căutînd texte georgiene vechi. Chiar dacă rezultatele sale ca student erau remarcabile, Ilie nu era interesat să încununeze studiile sale cu o diplomă în drept, de aceea în anul IV a părăsit facultatea şi s-a întors în Georgia.
Ilie avea convingerea că o naţie care-şi uită istoria este ca un cerşetor "care nu ştie de unde vine şi încotro se-ndreaptă." De aceea a căutat să inspire concetăţenilor săi respectul pentru gloriile trecute ale naţiunii şi credinţa strămoşilor lor faţă de legea creştină şi faţă de poporul georgian.
Obiectivele principale ale vieţii sale au fost restaurarea independenţei naţionale şi autonomia Bisericii Georgiene, pentru care Sf. Ilie a luptat cu toată convingerea de-a lungul întregii sale vieţi. Astfel, a început o muncă laborioasă de istoric, cercetînd intens documente vechi şi demascînd pe cei care falsificaseră istoria şi denigraseră poporul georgian.
Acest mare filozof, scriitor şi istoric repeta adesea ideea că "o naţiune care şi-a pierdut limba nu mai poate exista ca naţiune," dovedind astfel pasiunea sa pentru limba georgiană şi explicînd eforturile sale ca această limbă să rămână limba principală de studiu în şcoli.
Zelul său patriotic nu a lăsat indiferenţi pe cei din jurul său, fondîndu-se astfel Societatea pentru propagarea alfabetizării poporului georgian. Ilie a înfiinţat un depozit al manuscriselor şi antichităţilor georgiene, iniţiind şi o mişcare de documentare a tradiţiilor populare orale. De asemenea, a fost şi unul din fondatorii Băncii Agrare Georgiene.
Ilie cel Drept era deseori auzit spunînd acestea: "Noi, georgienii, am moştenit trei daruri sfinte de la strămoşii noştri: pământul, limba şi credinţa. Dacă nu le vom proteja, cum ne vom mai putea numi oameni?"
Însă faptele patriotice şi duhovniceşti ale lui Ilie deranjau pe cei care aderaseră la noua ideologie ateistă, astfel încât aceştia complotau să-l piardă. În 30 august 1907, Ilia Chavchavadze şi soţia sa Olga (Guramishvili), erau în drum spre Saguramo când trăsura în care erau s-a oprit brusc dincolo de Mtskheta, aproape de pădurea Tsitsamuri. Acolo au fost atacaţi de o bandă de militanţi social-democraţi care l-au împuşcat pe Ilie.
Curtea Militară din Caucaz i-a condamnat pe ucigaşii lui Ilie Chavchavadze la moarte prin spânzurare dar Olga, văduva lui, l-a rugat pe guvernatorul general să-i graţieze pe criminali, deoarece aceasta ar fi fost şi dorinţa lui Ilie, care ar fi motivat că acei oameni erau şi ei "fraţi sărmani aflaţi în rătăcire".
Într-adevăr, Ilie şi-a iertat răufăcătorii cu mult timp înainte, după cum putem citi în poemul profetic "Rugăciune": Tatăl nostru Carele eşti în ceruri ! Cu blândeţe îngenunchiez acum în faţa Ta şi nu cer nici bogăţie şi nici slavă; nici rugăciunea mea nu o voi face goală cerînd cele lumeşti. Aş vrea doar ca sufletul meu să se odihnească în rai, inima să mi se umple de strălucirea iubirii pentru Tine, să pot cere iertare pentru duşmanii mei, chiar dacă aceştia îmi străpung inima: Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
În 1987 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene a decis că Ilie Chavchavadze merită să fie în rând cu sfinţii şi a fost canonizat ca Sf. Ilie "cel Drept."
Tot în aceasta zi, se savârsesc înnoirile bisericii cinstitului Înaintemergator si Botezătorul Ioan din preasfânta manastire a Studionului, la Constantinopol.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Iscriviti a:
Post (Atom)