lunedì 5 novembre 2018

RÂNDUIALA CUNUNIEI

RÂNDUIALA CUNUNIEI

Cade-se a şti, că de vor vrea să se cunune cei logodiţi îndată

după logodnă, aşa cum sunt strânşi în Biserică, îndată începe

Preotul Psalmul: Fericiţi toţi; iar poporul cântă: Mărire Ţie,

Dumnezeul nostru, după cum este rânduit mai înainte. Iar de va fi

trecut câtva timp după logodna lor, Preotul, având ştire,

pregăteşte, tetrapodul în mijlocul bisericii, după cum s-a arătat la

începutul logodnei, punând pre Evanghelie, în locul inelelor,

cununiile, a bărbatului de-a dreapta şi a femeii de-a stânga, şi

venind cei ce vor să se cunune în biserică, având lumânări

aprinse, Preotul îi cădeşte, cântând Psalmul aceasta 127, iar

poporul la fiecare stih zice: Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire

Ţie.

Fericiţi toţi cei ce se tem de Domnul.

Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Care umblă în căile Lui.

Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Ostenelile roadelor Tale vei mânca.

Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Fericit eşti şi bine va fi Ţie.

Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Femeia Ta ca o vie rodită în laturile casei Tale.

Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Fiii Tăi ca nişte vlăstare tinere de măslin în jurul mesei

Tale.

Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Iată aşa se va binecuvânta omul cela ce se teme de

Domnul.

Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Binecuvântate-va Domnul din Sion, şi vei vedea

bunătăţile Ierusalimului, în toate zilele vieţii Tale.

Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Şi vei vedea pre fiii fiilor Tăi, pace peste Israil.

Mărire Ţie, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Apoi Diaconul zice: Binecuvintează stăpâne

Iar Preotul sonor:

Binecuvântată este Împărăţia a Tatălui, şi a Fiului, şi a

Sfântului Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor,

Corul: Amin

Diaconul zice Ecteniile:

Cu pace Domnului să ne rugăm.

Corul: Doamne miluieşte

Pentru pacea de sus, şi pentru mântuirea sufletelor

noastre, Domnului să ne rugăm.

Pentru pacea a toată lumea, şi pentru bună starea

sfintelor lui Dumnezeu Biserici, şi pentru unirea tuturor,

Domnului să ne rugăm.

Pentru Sfântă Biserica aceasta, şi pentru cei ce intră întrînsa

cu credinţă şi cu evlavie şi cu frica lui Dumnezeu,

Domnului să ne rugăm.

Pentru Arhiepiscopul nostru (N), şi pentru cinstita preoţie,

şi în Hristos Diaconie, şi pentru tot clerul şi poporul,

Domnului să ne rugăm.

Pentru robii lui Dumnezeu (N), care acum se unesc unul

cu altul prin unirea nunţii, şi pentru mântuirea lor,

Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se binecuvinteze nunta aceasta, ca şi cea din

Cana Galileii, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să li se dea lor cumpătare, şi roadă pântecelui

spre folos, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se veselească ei de vederea fiilor şi a fiicelor

lor, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să li se dăruiască lor câştigare de prunci buni,

şi purtare neprihănită, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să li se dăruiască lor şi nouă toate cererile spre

mântuire, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se mântuiască ei şi noi de toată supărarea,

urgia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.

Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pre noi,

Dumnezeule, cu harul Tău.

Pre Preasfânta curata, preabinecuvântata, mărita,

Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi pururea

Fecioara Maria, cu toţi Sfinţii pomenindu-o.

Pre noi înşine şi unul pre altul, şi toată viaţa noastră lui

Hristos Dumnezeu să o dăm.

Că Ţie se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea,

Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii

vecilor.

Corul: Amin

Diaconul: Domnului să ne rugăm

Preotul zice cu glasul sonor rugăciunea aceasta:

Dumnezeule Cel preacurat, şi Creatorule a toată făptura,

Carele pentru iubirea Ta de oameni ai prefăcut coasta

strămoşului Adam în femeie, şi i-ai binecuvântat pre dânşii

şi ai zis: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul, şi pre

amândoi i-ai arătat un trup prin însoţire; că pentru aceasta

va lăsa omul pre tatăl său, şi pre mama sa, şi se va lipi de

femeia sa, şi vor fi amândoi un trup; şi pre care i-a însoţit

Dumnezeu, omul să nu-i despartă; cela ce ai binecuvântat

pre robul Tău Avraam, şi ai deschis pântecele Sarrei, şi l-ai

făcut tată a multe neamuri, Carele ai dăruit pre Isaac

Rebecăi, şi ai binecuvântat naşterea ei, şi ai unit pre Iacov

cu Rahila, şi dintr-însul ai arătat doisprezece Patriarhi; cela

ce ai însoţit pre Iosif cu Asineta, şi le-ai dăruit lor roadă

naşterii de prunci, pre Efraim şi pre Manasi; Carele ai primit

pre Zaharia şi pre Elisabeta, şi le-ai arătat lor prunc pre

Înaintemergătorul; Cela ce din rădăcina lui Iesei după trup

ai crescut pre pururea Fecioara, şi dintr-însa întrupându-te,

Te-ai născut spre mântuirea neamului omenesc; Carele

pentru negrăitul Tău dar şi multa bunătate ai venit în Cana

Galilei, şi ai binecuvântat nunta de acolo, ca să arăţi că cu

voia Ta este însoţirea cea legiuită, şi naşterea de prunci

dintr-însa. Însuţi, Stăpâne prea sfinte, primeşte rugăciunea

noastră a robilor Tăi, şi precum acolo, aşa şi aici venind cu

starea Ta de faţă cea nevăzută, binecuvintează nunta

aceasta, şi dă robilor Tăi (N) viaţă paşnică, lungime de zile,

minte întreagă, dragoste unuia către altul întru legătura

păcii, sămânţă de viaţă lungă, har de prunci, cununa cea

neveştejită a măririi. Învredniceşte-i pre dânşii să-şi vadă pre

fiii fiilor lor, păzeşte patul lor nebântuit; şi le dă din roua

cerului de sus, şi din grăsimea pământului: umple casele lor

de grâu, de vin, de untdelemn şi de toată bunătatea, ca să

dea şi celor lipsiţi, dăruind şi acestora de faţă toate cererile

cele spre mântuire.

Că Dumnezeu milostiv şi îndurat şi de oameni iubitor eşti

şi Ţie mărire înălţăm, împreună şi părintelui Tău celui fără

început, şi Preasfântului, bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău

Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor.

Corul: Amin

Diaconul: Domnului să ne rugăm

Iar Preotul citeşte cu glasul sonor rugăciunea aceasta:

Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul nostru, Sfinţitorul

nunţii celei tainice şi prea curate, şi legiuitorul celei

trupeşti, păzitorul nestricăciunii şi administratorul Cel bun

ai celor lumeşti; Însuţi, Stăpâne, Cela ce din început ai creat

pre om, şi l-ai pus ca un împărat făpturii, şi ai zis: Nu este

bine să fie omul singur pre pământ să-i facem lui ajutor

după dânsul; şi luând una din coastele lui, i-ai creat femeie,

pre care Adam văzându-o a zis: Iată acum os din oasele

mele, şi trup din trupul meu; aceasta se va numi femeie, că

din bărbatul său s-a luat ea. Pentru aceasta va lăsa omul pre

tatăl său şi pre mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi

amândoi un trup; şi pre care Dumnezeu i-a însoţit, omul să

nu-i despartă. Însuţi şi acum, Doamne Dumnezeul nostru

trimite harul Tău cel ceresc peste robii Tăi aceştia (N); şi dă

roabei Tale acesteia a se pleca în toate bărbatului, şi robului

Tău acestuia să fie cap femeii, ca să vieţuiască după voia Ta.

Binecuvintează-i pre dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum

ai binecuvântat pre Avraam şi pre Sarra.

Binecuvintează-i pre dânşii, Doamne Dumnezeul nostru,

precum ai binecuvântat pre Isaac şi pre Rebeca.

Binecuvintează-i pre ei, Doamne Dumnezeul nostru, precum

ai binecuvântat pre Iacov şi pre toţi Patriarhii.

Binecuvintează-i pre dânşii, Doamne Dumnezeul nostru,

precum ai binecuvântat pre Iosif şi pre Asineta.

Binecuvintează-i pre dânşii, Doamne Dumnezeul nostru,

precum ai binecuvântat pre Moisi şi pre Semfora.

Binecuvintează-i pre dânşii, Doamne Dumnezeul nostru,

precum ai binecuvântat pre Zaharia şi pre Elisabeta.

Binecuvintează-i pre dânşii, Doamne Dumnezeul nostru,

precum ai binecuvântat pre Ioachim şi pre Ana. Păzeşte-i pre

dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai păzit pre Noe

în corabie. Păzeşte-i pre dânşii, Doamne Dumnezeul nostru,

precum ai păzit pre Iona în pântecele chitului. Păzeşte-i pre

dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai păzit de foc

pre Sfinţii trei Tineri, trimiţându-le, lor rouă din cer; şi să vie

peste dânşii bucuria aceea, care a avut-o fericita Elena, când

a aflat cinstita cruce. Adu-ţi aminte de dânşii, Doamne

Dumnezeul nostru, precum ţi-ai adus aminte de Enoh, de

Sim şi de Ilie. Adu-ţi aminte de dânşii, Doamne Dumnezeul

nostru, precum ţi-ai adus aminte de Sfinţii cei patruzeci de

Mucenici, trimiţându-le cununi din cer. Adu-ţi aminte,

Dumnezeule, şi de părinţii lor care i-au născut şi i-au

crescut; pentru că rugăciunile părinţilor întăresc temeliile

caselor. Adu-ţi aminte, Doamne Dumnezeul nostru, şi de

robii Tăi nuntaşii, care s-au adunat la această veselie. Adu-ţi

aminte Doamne Dumnezeul nostru, de robul Tău (N) şi de

roaba Ta (N) şi-i binecuvintează pre dânşii; dă-le lor roadă

pântecelui, prunci buni, conânţelegere sufletească şi

trupească; înalţă-i pre dânşii ca cedrii Libanului, ca o vie cu

multe vlăstare; dă-le lor sămânţă de spic, ca având toată

îndestularea, să sporească spre tot lucrul bun şi Ţie

bineplăcut; şi să vadă pre fiii fiilor lor, ca nişte ramuri tinere

de măslin în jurul mesei lor; ca bine plăcând înaintea Ta, să

strălucească, ca luminătorii pre cer, întru Tine Domnul

nostru. Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine

toată mărirea, puterea, cinstea şi închinăciunea, acum şi

pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Diaconul: Domnului să ne rugăm

Iar Preotul zice cu glasul sonor aceasta rugăciune:

Dumnezeule Sfinte, Carele din ţărână ai creat pre om, şi

din coasta lui i-ai format femeie, şi o ai însoţit lui spre

ajutor, că aşa a plăcut măririi Tale, să nu fie omul singur pre

pământ; Însuţi şi acum Stăpâne, trimite mâna Ta din Sfântul

Tău locaş şi uneşte pre robul Tău (N) şi pre roaba Ta (N), pentru

că de Tine se uneşte bărbatul cu femeia. Uneşte-i pre

dânşii în conânţelegere, încununează-i într-un trup,

dăruieşte-le roadă pântecelui, câştigare de prunci buni.

Că a Ta este Stăpânirea, şi a Ta este Împărăţia, şi puterea

şi mărirea, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh, acum şi

pururea, şi în vecii vecilor, Amin.

După aceasta luând Preotul cununile şi făcând cu dânsele

chipul Crucii, întâi la mire, zice de trei ori:

Cunună-se robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu

(N), în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, Amin.

Şi sărutând mirele cununa, Preotul i-o pune pre cap. Asemenea

şi la mireasă se face, zicând de trei ori:

Cunună-se roaba lui Dumnezeu (N) cu robul lui Dumnezeu

(N), în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, Amin.

Apoi îi binecuvintează Preotul de trei ori, zicând:

Doamne Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste

încununează-i pre dânşii.

Apoi, prochimen glasul al 8-lea.

Pus-ai pre capetele lor cununi de pietre scumpe.

stih: Viaţă au cerut de la Tine şi le-ai dat lor.

Citire din Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel:

Efeseni: 5; 20-33

Fraţilor, mulţumiţi pururea pentru toate în numele

Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu şi Tatălui;

supunându-vă unul altuia în frica lui Dumnezeu. Femei,

plecaţi-vă bărbaţilor voştri ca Domnului; pentru că bărbatul

este cap femeii, precum şi Hristos cap Bisericii; şi aceasta

este mântuitor trupului. Şi precum Biserica se supune lui

Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor întru toate. Bărbaţilor,

iubiţi-vă femeile voastre, precum şi Hristos a iubit Biserica,

şi pre sine s-a dat pentru dânsa; ca să o sfinţească pre ea,

curăţindu-o cu baie de apă prin cuvânt; ca să o pună înainte

Sieşi mărită Biserică, neavând întinăciune, nici prihană, sau

altceva de felul aceasta, ci să fie Sfântă şi fără prihană. Aşa

sunt datori bărbaţii să-şi iubească femeile lor, ca şi trupurile

lor. Cela ce-şi iubeşte femeia sa, pre sine se iubeşte; că

nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci-l hrăneşte şi-l

încălzeşte, ca şi Hristos Biserica; că membre suntem

trupului lui, din carnea lui şi din oasele lui. Pentru aceasta,

va lăsa omul pre tatăl său, şi pre mama sa, şi se va lipi de

femeia sa, şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta este

mare; eu însă grăiesc de Hristos şi de Biserică. Deci dar şi

voi, fiecare în parte, aşa să-şi iubească femeia sa, ca şi pre

sine; iar femeia să se teamă de bărbat.

Aliluia, glasul al 5-lea:

Tu Doamne ne vei păzi şi ne vei apăra de neamul acesta în

veac.

Citire din Sfânta Evanghelie de la Ioan: 2; 1-11

În timpul acela, nuntă s-a făcut în Cana Galileii, şi era

mama lui Iisus acolo; chemat a fost şi Iisus şi ucenicii lui la

nuntă, şi sfârşindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către

Dânsul: Vin n-au. Zis-a ei Iisus: Femeie, ce este Mie şi Ţie?

Încă n-a venit ora Mea. Zis-a mama Lui servilor: Orice ar zice

vouă, să faceţi. Şi era acolo şase vase de piatră, puse spre

datina curăţirii iudeilor, în care încăpea câte două sau trei

vedre. Zis-a lor Iisus: Umpleţi vasele cu apă, şi ei le-au

umplut până sus. Şi a zis lor: Scoate-ţi acum şi aduceţi

nunului; şi i-au adus. Iar cum a gustat nunul apa, ce se

făcuse vin (şi nu ştia de unde este, numai servitorii care

scoaseră apa ştiau), strigă nunul pre mire şi-i zise: Tot omul

pune întâi vinul cel bun, şi când se îmbată, atunci pre cel

mai prost; dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum. Acest

început de semne a făcut Iisus în Cana Galileii, şi şi-a arătat

mărirea Sa; şi au crezut într-Însul ucenicii Lui.

Diaconul:

Să zicem toţi din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, să

zicem.

Doamne Atotţiitorule Dumnezeul părinţilor noştri,

rugămu-ne Ţie auzi-ne şi ne miluieşte.

Miluieşte-ne pre noi, Dumnezeule, după mare mila Ta,

rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea,

mântuirea, cercetarea, iertarea şi lăsarea păcatelor robilor

Tăi (N).

Încă ne rugăm pentru poporul ce stă înainte în Sfântă

Biserica aceasta, pentru sănătatea şi pentru mântuirea lor.

Încă ne rugăm pentru toţi fraţii noştri şi pentru toţi

ortodocşii creştini, pentru sănătatea şi pentru mântuirea lor.

Că milostiv şi iubitor de oameni, Dumnezeu eşti şi Ţie

mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi

pururea, şi în vecii vecilor, Amin.

Diaconul: Domnului să ne rugăm

Preotul zice rugăciunea aceasta:

Doamne Dumnezeul nostru, Carele prin iconomia Ta cea

mântuitoare ai binevoit, în Cana Galileii, a arăta nunta

cinstită prin venirea Ta; însuţi şi acum pre robii Tăi (N), care

ai binevoit a se uni unul cu altul, păzeşte-i în pace şi

conânţelegere; arată nunta lor cinstită, fereşte patul lor

neîntinat; binevoieşte să-şi petreacă convieţuirea neprihănită,

şi-i învredniceşte pre dânşii să ajungă bătrâneţi

fericite, cu inimă curată făcând poruncile Tale.

Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Dumnezeu Carele miluieşti

şi mântuieşti, şi Ţie mărire înălţăm, împreună şi Părintelui

Tău Celui fără început, şi Preasfântului şi bunului şi de-viaţăfăcătorului

Tău Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor.

Corul: Amin

Diaconul:

Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pre noi,

Dumnezeule, cu harul Tău.

Ziua toată deplină, Sfântă, paşnică şi fără de păcat, la

Domnul să cerem.

Înger de pace, credincios îndreptător, păzitor sufletelor şi

trupurilor noastre la Domnul să cerem.

Milă şi iertare de păcate şi de greşalele noastre, la

Domnul să cerem.

Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi de împăcarea

lumii, la Domnul să cerem.

Celălalt timp al vieţii noastre, a-l săvârşi în pace şi în

pocăinţă, la Domnul să cerem.

Unirea credinţei, şi împărtăşirea Sfântului Duh, cerând,

pre noi înşine şi unul pre altul, şi toată viaţa noastră lui

Hristos Dumnezeu să o dăm.

Şi ne învredniceşte pre noi, Stăpâne, cu îndrăzneală, fără

osândire, să cutezăm a te chema pre Tine Dumnezeul cel

ceresc, Tată, şi a zice:

Citeţul zice: Tatăl nostru…

Preotul Ecfonis:

Că a Ta este Împărăţia, puterea, şi mărirea, a Tatălui, şi a

Fiului, şi a Sfântului Duh acum şi pururea, şi în vecii vecilor,

Amin.

Preotul: Pace tuturor

Diaconul: Capetele voastre Domnului să le plecaţi

Apoi se aduce paharul cel comun de-l binecuvintează Preotul,

zicând rugăciunea aceasta:

Diaconul: Domnului să ne rugăm

Preotul:

Dumnezeule, Cela ce toate le-ai făcut cu puterea Ta, şi ai

întărit lumea, şi ai înfrumuseţat cununa tuturor celor făcute

de Tine, şi acest pahar comun care l-ai dat celor ce se unesc

prin unirea nunţii, binecuvintează-l cu binecuvântare

duhovnicească.

Că s-a binecuvântat numele Tău şi s-a preamărit

Împărăţia Ta, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh, acum

şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.

După aceea luând Preotul paharul în mână, dă celor cununaţi

de gustă din el de trei ori: întâi bărbatului apoi femeii. Şi îndată

luând cădelniţa începe a cădi în jurul tetrapodului, încunjurându-l

de trei ori cu cei cununaţi, şi cântând troparele acestea, glasul al

5-lea:

Isaie dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece, şi a născut

fiu pre Emanuel pre Dumnezeu şi omul; răsăritul este

numele lui; pre Carele mărindu-l, pre Fecioara o fericim.

Alt Tropar, glasul al 7-lea:

Sfinţilor Mucenici, care bine v-aţi luptat, şi v-aţi

încununat, rugaţi-vă Domnului să se miluiască sufletele

noastre.

Mărire Ţie, Hristoase Dumnezeule, lauda Apostolilor şi

bucuria Mucenicilor, a cărora predică este Treimea cea de o

fiinţă.

În urmă ia cununile, întâi de la mire zicând:

Mărit să fii, mire, ca Avraam, şi binecuvântat să fii ca

Isaac, şi să te înmulţeşti ca Iacov, umblând în pace, şi

lucrând întru dreptate poruncile lui Dumnezeu.

Apoi la mireasă, zicând:

Şi tu, mireasă, mărită să fii ca Sarra şi să te veseleşti ca

Rebeca, şi să te înmulţeşti ca Rahila, veselindu-te cu

bărbatul tău, păzind hotarele legii, că aşa a binevoit

Dumnezeu.

Apoi Diaconul: Domnului să ne rugăm

Iar Preotul zice rugăciunea aceasta:

Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Carele ai venit în Cana

Galileii, şi nunta de acolo o ai binecuvântat, binecuvintează

şi pre robii Tăi aceştia, care prin pronia Ta s-au însoţit prin

unirea nunţii; binecuvintează intrările şi ieşirile lor;

înmulţeşte întru bunătăţi viaţa lor; primeşte cununile lor în

Împărăţia Ta, păzindu-i neîntinaţi, neprihăniţi şi neasupriţi

în vecii vecilor.

Corul: Amin

Preotul: Pace tuturor

Diaconul: Capetele voastre Domnului să le plecaţi

Preotul citeşte rugăciunea:

Tatăl, Fiul, şi Sfântul Duh, Treimea cea întru tot Sfântă şi

de o fiinţă şi începătoare de viaţă, o dumnezeire şi o

împărăţie, să vă binecuvinteze pre voi; să vă dea viaţă lungă,

prunci buni; sporire în viaţă şi credinţă; să vă umple de toate

bunătăţile cele de pre pământ, şi să vă învrednicească şi de

îndulcirea bunătăţilor celor făgăduite; pentru rugăciunile

Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor,

Amin.

Preotul face apolisul următor:

Cela ce cu venirea sa în Cana Galileii a arătat nunta

cinstită, Hristos adevăratul Dumnezeul nostru, pentru

rugăciunile Preacuratei Maicii sale, ale Sfinţilor măriţilor şi

întru tot lăudaţilor Apostoli, ale Sfinţilor de Dumnezeu

încoronaţilor Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi

Elena, ale Sfântului marelui mucenic Procopie, şi ale tuturor

Sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pre noi ca un

bun şi de oameni iubitor.

În urmă să fac felicitările obişnuite

Nessun commento:

Posta un commento