lunedì 5 novembre 2018

RÂNDUIALA ÎNMORMÂNTĂRII LUMENILOR

RÂNDUIALA ÎNMORMÂNTĂRII LUMENILOR

Murind vreunul dintre creştini, îndată rudeniile cheamă pre

Preot, şi acesta, venind în casa unde zace trupul mortului, îşi pune

epitrahilul pre sine şi tămâie în cădelniţă, şi cădind trupul

mortului şi pre cei de faţă, începe:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, şi cântăreţii zic: Sfinte

Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru..., Preotul: Că a

Ta este Împărăţia..., apoi Troparele acestea, glasul al 4-lea:

Cu duhurile drepţilor, celor ce s-au săvârşit, odihneşte,

Mântuitorule, sufletul robului Tău, păzindu-l pre dânsul întru

viaţa cea fericită, care este la Tine, iubitorule de oameni.

Întru odihna Ta, Doamne, unde toţi Sfinţii Tăi se

odihnesc, odihneşte şi sufletul robului Tău, că Însuţi eşti

iubitor de oameni.

Mărire…

Tu eşti Dumnezeu Carele Te-ai pogorât la iad şi ai

dezlegat durerile celor ferecaţi; Însuţi şi sufletul robului Tău

odihneşte-l.

Şi acum… a Născătoarei:

Una curată şi preanevinovată Fecioară, care ai născut pre

Dumnezeu fără de sămânţă, roagă-L să se mântuiască

sufletul robului tău.

Apoi ectenia:

Miluieşte-ne pre noi, Dumnezeule, după mare mila Ta,

rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Încă ne rugăm pentru odihna sufletului adormitului

robului lui Dumnezeu (N), şi pentru ca să se ierte lui toată

greşeala cea de voie şi fără de voie.

Ca Domnul Dumnezeu să aşeze sufletul lui unde drepţii

se odihnesc.

Mila lui Dumnezeu, Împărăţia Cerurilor şi iertarea

păcatelor lui, la Hristos Împăratul cel nemuritor şi

Dumnezeul nostru să-i cerem.

Apoi rugăciunea aceasta:

Domnului să ne rugăm

Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, Carele ai călcat

moartea şi pre diavolul ai surpat, şi ai dăruit viaţă lumii

Tale, Însuţi, Doamne, odihneşte sufletul răposatului robului

Tău (N) în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de repaos,

de unde a fugit durerea, întristarea şi suspinarea; şi toată

greşeala ce a făcut el, cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu

gândul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă-i, că

nu este om care să vieţuiască şi să nu greşească; că numai

Tu singur eşti fără de păcat; dreptatea Ta este dreptate în

veac, şi cuvântul Tău adevărul.

Că Tu eşti învierea, viaţa şi odihna adormitului robului

Tău (N), Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie mărire înălţăm,

împreună şi Părintelui Tău celui fără început, şi

Preasfântului, bunului, şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum

şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Mărire…, Şi acum…, Doamne miluieşte (de trei ori); Părinte

binecuvintează, şi Preotul face apolisul aşa:

Cela ce a înviat din morţi, Hristos Adevăratul Dumnezeul

nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale

Sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, ale prea cuvioşilor şi

de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri şi ale tuturor

Sfinţilor, sufletul mutatului de la noi robului Tău (N) în corturile

drepţilor să-l aşeze, în sânurile lui Avraam să-l

odihnească, cu drepţii să-l numere, şi pre noi să ne

miluiască, ca un bun şi de oameni iubitor.

Şi de sunt gata toate ale înmormântării, Preotul iarăşi face

început:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna acum şi

pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Cântăreţii cântă: Sfinte Dumnezeule…, lin şi duios.

Deci ridicând trupul mortului, îl duc la Biserică, mergând

înainte Preoţii cu făclii, şi Diaconul cu cădelniţa, şi venind la

Biserică, pun trupul în pridvor, şi încep Psalmul 90:

Cela ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, sub

acoperământul Dumnezeului cerului va petrece. Zice-va

Domnului: Sprijinitorul meu eşti Tu, şi scăparea mea,

Dumnezeul meu, şi voi nădăjdui spre dânsul. Că el te va

scăpa de cursa vânătorilor şi de cuvântul turburător. Cu

spatele sale va umbri ţie, şi sub aripile Lui vei nădăjdui; că

cu armă te va înconjura adevărul lui. Nu te vei teme de frica

de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în

întuneric, de întâmplare şi de demonul de amiază-zi. Cădeavor

despre latura ta o mie, şi de-a dreapta ta zece mii, dar de

tine nu se vor apropia. Însă cu ochii tăi vei privi, şi

răsplătirea păcătoşilor vei vedea. Că Tu, Doamne, nădejdea,

mea; în cel Preaînalt ţi-ai pus scăpare. Nu vor veni către tine

rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău; că Îngerilor săi

va porunci pentru tine, ca să te păzească în toate căile tale.

Pre mâini te vor ridica, ca să nu se înpiedice de piatră

piciorul tău. Peste aspidă şi vasilisc vei încăleca, şi vei călca

peste leu şi peste balaur. Că în Mine a nădăjduit şi-l voi

mântui pre dânsul, acoperi-l-voi pre el, că a cunoscut

numele Meu. Striga-va către mine şi-l voi auzi, cu dânsul

sunt în întristare; scoate-l-voi pre el şi-l voi mări. Cu lungime

de zile îl voi umple pre el, şi voi arăta lui mântuirea Mea.

Mărire…, Şi acum..., Aliluia (de trei ori), şi apoi zicem cu glasul

mare:

Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.

Fericiţi cei fără prihană în cale; Aliluia. Şi cântă starea întâia a

Psalmului, pre glasul al 6-lea, Iar după fiecare stih se zice: Aliluia.

􀀿 Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea

Domnului.

Fericiţi cei ce cercă mărturiile Lui, cu toată inima vor

căuta pre Dânsul.

Că nu cei ce lucrează fărădelege în căile Lui au umblat.

Tu ai poruncit poruncile Tale ca să le păzim foarte.

O de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzesc îndreptările

Tale.

Atunci nu mă voi ruşina, când voi căuta spre toate

poruncile Tale.

Mărturisi-mă-voi Ţie întru îndreptarea inimii, când mă voi

învăţa judecăţile dreptăţii Tale.

Îndreptările Tale voi păzi, nu mă părăsi până în sfârşit

Întru ce-şi va îndrepta tânărul calea sa? Când va păzi

cuvintele Tale.

Cu toată inima mea te-am căutat pre Tine, să nu mă

lepezi de la poruncile Tale.

Întru inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu

greşesc Ţie.

Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.

Cu buzele mele am vestit toate judecăţile gurii Tale.

În calea mărturiilor Tale m-am desfătat, mai mult decât

de toată avuţia.

Întru poruncile Tale mă voi deprinde, şi voi cunoaşte căile

Tale.

Întru îndreptările Tale voi cugeta, nu voi uita cuvintele

Tale.

Răsplăteşte servului Tău; viază-mă, şi voi păzi cuvintele

Tale.

Descoperă ochii mei, şi voi cunoaşte minunile din legea

Ta.

Nemernic sunt eu pre pământ, să nu ascunzi de la mine

cuvintele Tale.

􀀿 Iubit-a sufletul meu ca să dorească de judecăţile Tale în

tot timpul.

Certat-ai pre cei mândri, blestemaţi cei ce se abat de la

poruncile Tale.

Ia de la mine ocara şi defăimarea, că mărturiile Tale am

căutat.

Pentru că au şezut boierii şi asupra mea cleveteau, iar

robul Tău se învăţa întru îndreptările Tale.

Că mărturiile Tale sunt cugetarea mea, şi sfaturile mele

îndreptările Tale.

Lipitu-s-a de pământ sufletul meu; viază-mă după

cuvântul Tău.

Căile mele le-am mărturisit şi m-ai auzit; învaţă-mă

îndreptările Tale.

Calea îndreptărilor Tale fă să o înţeleg şi mă voi deprinde

întru minunile Tale.

􀀿 Dormitat-a sufletul meu de trândăvie, întăreşte-mă întru

cuvintele Tale.

Calea nedreptăţii depărtează-o de la mine, şi cu legea Ta

mă miluieşte.

Calea adevărului am ales, şi judecăţile Tale n-am uitat.

Lipitu-m-am de mărturiile Tale, Doamne, nu mă ruşina.

Pre calea poruncilor Tale am alergat, când ai desfătat

inima mea.

Lege pune mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale, şi o voi

căuta pre dânsa totdeauna.

Înţelepţeşte-mă şi voi căuta legea Ta, şi o voi păzi pre ea

cu toată inima mea.

Povăţuieşte-mă în cărarea poruncilor Tale, că aceea am

voit.

􀀿 Pleacă inima mea la mărturiile Tale, şi nu la lăcomie.

Întoarce ochii mei să nu vadă deşertăciune; în calea Ta

mă viază.

Pune servului Tău cuvântul Tău întru frica Ta.

Şterge ruşinea mea, de care-mi pare rău, căci judecăţile

Tale sunt bune.

Iată am dorit de poruncile Tale, întru dreptatea Ta mă

viază.

Şi să vie peste mine mila Ta, Doamne, mântuirea Ta după

cuvântul Tău.

Şi voi răspunde cuvânt celor ce mă ocărăsc că am

nădăjduit în cuvintele Tale.

Şi să nu iei din gura mea cuvântul adevărului, până în

sfârşit, că întru judecăţile Tale am nădăjduit.

Şi voi păzi legea Ta pururea în veac şi în veacul veacului.

Şi am umblat în largul meu, că poruncile Tale am căutat.

Şi am grăit întru mărturiile Tale înaintea împăraţilor, şi

nu m-am ruşinat.

Şi am cugetat la poruncile Tale, care le-am iubit foarte, şi

am ridicat mâinile mele spre poruncile Tale, care le-am

iubit, şi m-am deprins întru îndreptările Tale.

Aminteşte-ţi cuvintele Tale către servul Tău prin care mi

ai dat nădejde.

Aceasta m-a mângâiat în umilinţa mea, căci cuvântul Tău

m-a viat.

Cei mândri au făcut nelegiuire foarte, iar eu de la legea

Ta nu m-am abătut.

Adusu-mi-am aminte de judecăţile Tale cele din veac,

Doamne, şi m-am mângâiat.

􀀿 Mâhnire m-a cuprins de cei păcătoşi, care părăsesc

legea Ta.

Lăudate erau de mine îndreptările Tale, în locul

înstrăinării mele.

Adusu-mi-am aminte noaptea de numele Tău Doamne, şi

am păzit legea Ta.

Aceasta s-a făcut mie, căci îndreptările Tale am căutat.

Partea mea eşti, Doamne, zis-am să păzesc legea Ta.

Rugatu-m-am feţei Tale, cu toată inima mea; miluieşte-mă

după cuvântul Tău.

Cugetat-am la căile Tale, şi am întors picioarele mele la

mărturiile Tale.

Gătitu-m-am şi nu m-am turburat de a păzi poruncile Tale.

Funiile păcătoşilor s-au înfăşurat împrejurul meu, şi legea

Ta n-am uitat.

În miezul nopţii m-am sculat, să mă mărturisesc Ţie, spre

judecăţile dreptăţii Tale.

􀀿 Părtaş sunt eu tuturor celor ce se tem de Tine, şi celor

ce păzesc poruncile Tale.

De mila Ta, Doamne, este plin pământul, îndreptările Tale

mă învaţă.

Bunătate ai făcut cu servul Tău, Doamne, după cuvântul

Tău.

Bunătatea şi învăţătură şi cunoştinţă mă învaţă, că

poruncile Tale am crezut.

Mai înainte de a fi fost umilit, ei am păcătuit; dar acum

cuvântul Tău am păzit.

Bun eşti Tu, Doamne, şi cu bunătatea Ta învaţă-mă

îndreptările Tale.

Înmulţitu-s-a asupra mea nedreptatea trufaşilor, iar eu cu

toată inima mea voi cerca poruncile Tale.

Închegatu-s-a ca laptele inima lor, iar eu la legea Ta am

cugetat.

Bine este mie că m-ai umilit, ca să învăţ îndreptările Tale.

Bună este mie legea gurii Tale, mai mult, de cât mii de

aur şi de argint.

Mărire… Şi acum...

După aceea ectenia:

Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm. Încă ne rugăm

pentru repaosul, şi celelalte. Apoi rugăciunea şi ecfonis, cum s-a

scris la începutul înmormântării, vezi pag. 144.

În urmă, începem a doua stare, glasul al 5-lea; şi după fiecare

stih zicem: Miluieşte pre servul Tău.

􀀿 Mâinile Tale m-au făcut şi m-au plăsmuit, înţelepţeştemă

şi mă voi învăţa poruncile Tale.

Cei ce se tem de Tine mă vor vedea şi se vor veseli, că

întru cuvintele Tale am nădăjduit.

Cunoscut-am, Doamne, că drepte sunt judecăţile Tale, şi

întru adevăr m-ai umilit.

Facă-se dar mila Ta robului Tău, ca să mă mângâie, după

cuvântul Tău către robul Tău.

Să vie mie îndurările Tale şi voi fi viu, că legea Ta

cugetarea mea este.

Ruşineze-se mândrii, că cu nedreptate au nelegiuit

asupra mea, iar eu mă voi deprinde întru poruncile Tale.

Să mă întoarcă pre mine cei ce se tem de Tine şi cei ce

cunosc mărturiile Tale.

Fie inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să

nu mă ruşinez.

Sfârşit e sufletul meu după mântuirea de la Tine; întru

cuvintele Tale am nădăjduit.

Stinsu-s-au ochii mei pentru cuvântul Tău, zicând: Când

mă vei mângâia?

􀀿 Că m-am făcut ca un foale în brumă, îndreptările Tale

nu le-am uitat.

Câte sunt zilele robului Tău? Când vei face mie judecată

despre cei ce mă gonesc?

Spusu-mi-au mie călcătorii de lege bârfele, dar nu sunt ca

legea Ta, Doamne.

Toate poruncile Tale sunt adevăr, fără dreptate m-au

prigonit, ajută-mi.

Puţin de nu m-au sfârşit pre mine pre pământ; iar eu n-am

părăsit poruncile Tale.

După mila Ta viază-mă, şi voi păzi mărturiile gurii Tale.

În veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer; în neam şi

în neam adevărul Tău. Întemeiat-ai pământul şi rămâne.

Cu rânduiala Ta rămâne ziua, că toate sunt supuse Ţie.

Că de nu ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aşi fi

pierit în umilinţa mea.

În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-însele m-ai

viat.

􀀿 Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă, că îndreptările Tale am

căutat.

Pre mine m-au aşteptat păcătoşii să mă piardă, mărturiile

Tale am cunoscut.

A toată săvârşirea am văzut marginea; desfătată este

porunca Ta foarte.

Cât am iubit legea Ta, Doamne! toată ziua gândirea mea

este.

Mai mult decât pre vrăjmaşii mei m-ai înţelepţit cu

porunca Ta, că în veac a mea este.

Mai mult decât toţi cei ce mă învaţă am înţeles, că

mărturiile Tale gândirea mea este.

Mai mult decât cei bătrâni am priceput, căci poruncile

Tale am căutat.

De la toată calea rea am oprit picioarele mele, ca să

păzesc cuvintele Tale.

􀀿 De la judecăţile Tale nu m-am abătut, că Tu ai pus lege

mie.

Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult

de cât mierea, gurii mele.

Din poruncile Tale am cunoscut, pentru aceasta am urât

toată calea nedreptăţii.

Făclie picioarelor mele este legea Ta, şi lumină cărărilor

mele.

Juratu-m-am şi am pus ca să păzesc judecăţile dreptăţii

Tale.

Umilitu-m-am până în sfârşit, Doamne, viază-mă după

cuvântul Tău.

Cele de bună voie ale gurii mele le binevoieşte, Doamne,

şi judecăţile Tale mă învaţă.

Sufletul meu în mâinile Tale este pururea, şi legea Ta nam

uitat.

Pus-au păcătoşii cursă mie, şi de la poruncile Tale nu mam

rătăcit.

Moştenit-am mărturiile Tale în veac, că bucuria inimii

mele sunt.

􀀿 Plecat-am inima mea, ca să facă îndreptările Tale în

veac pentru răsplătire.

Pre călcătorii de lege am urât şi legea Ta am iubit.

Ajutorul şi sprijinitorul meu eşti Tu, întru cuvintele Tale

am nădăjduit.

Depărtaţi-vă de la mine cei ce vicleniţi şi voi cerca

poruncile Dumnezeului meu.

Apără-mă după cuvântul Tău şi voi fi viu; nu mă ruşina

pre mine în aşteptarea mea.

Ajută-mi şi mă voi mântui, şi voi cugeta întru îndreptările

Tale pururea.

Defăimat-ai pre toţi cei ce se depărtează de la

îndreptările, Tale că cu nedrept este gândul lor.

Călcători de lege am socotit pre toţi păcătoşii

pământului, pentru aceasta am iubit mărturiile Tale.

Pătrunde cu frica Ta cărnurile mele; că de judecăţile Tale

m-am temut.

Făcut-am judecată şi dreptate; nu mă da pre mine celor

ce-mi fac strâmbătate.

Primeşte întru bunătate pre robul Tău, ca să nu mă

calomnieze cei mândri.

Ochii mei s-au stins după mântuirea Ta şi după cuvântul

dreptăţii Tale.

Fă cu robul Tău după mila Ta, şi îndreptările Tale învaţămă.

Robul Tău sunt eu, înţelepţeşte-mă şi voi cunoaşte

mărturiile Tale.

􀀿 Timpul este a face, Doamne, stricat-au legea Ta.

Pentru aceasta am iubit poruncile Tale, mai mult de cât

aurul şi topazul.

Pentru aceasta spre toate poruncile Tale m-am îndreptat;

toată calea nedreaptă am urât.

Minunate sunt mărturiile Tale; pentru aceasta le-au cercat

pre ele sufletul meu.

Arătarea cuvintelor Tale luminează şi înţelepţeşte pre

prunci.

Gura mea am deschis şi am suspinat, că de poruncile

Tale am dorit.

Mărire…, Şi acum…, apoi ectenia: Iară şi iară cu pace Domnului

să ne rugăm. Încă ne rugăm pentru repaosul..., şi apoi rugăciunea

şi ecfonisul, cum s-a scris la începutul înmormântării, vezi pag.

144. Apoi începem a treia stare, glasul al 3-lea, şi zicem la fiecare

stih: Aliluia.

􀀿 Caută spre mine şi mă miluieşte după judecata celor ce

iubesc numele Tău.

Paşii mei îndreptează-i după cuvântul Tău şi să nu mă

stăpânească toată fărădelegea.

Mântuieşte-mă de defăimarea oamenilor şi voi păzi

poruncile Tale.

Faţa Ta arată-o peste robul Tău şi mă învaţă îndreptările

Tale.

Izvoare de apă au curs din ochii mei, pentru că n-am păzit

legea Ta.

Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale.

Poruncit-ai dreptate a fi mărturiile Tale şi adevăr foarte.

Topitu-m-a râvnirea pentru Tine, că au uitat cuvintele Tale

vrăjmaşii mei.

Lămurit este cuvântul Tău foarte şi robul Tău l-a iubit pre

el.

􀀿 Tânăr sunt eu şi defăimat, dar îndreptările Tale nu leam

uitat.

Dreptatea Ta este dreptate în veac şi legea Ta adevăr.

Necazuri şi nevoi m-au aflat, poruncile Tale sunt

cugetarea mea.

Dreptate sunt mărturiile Tale în veac, înţelepţeşte-mă şi

voi fi viu.

Strigat-am din toată inima mea, auzi-mă, Doamne,

îndreptările Tale voi căuta.

Strigat-am Ţie, mântuieşte-mă, şi voi păzi mărturiile Tale.

Apucat-am mai înainte şi am strigat; întru cuvintele Tale

am nădăjduit.

Mânecat-au ochii mei dis de dimineaţă, ca să cuget la

cuvintele Tale.

􀀿 Glasul meu auzi-l, Doamne; după mare mila Ta, după

judecata Ta mă viază.

Apropiatu-s-au cei ce mă goneau cu nelegiuire şi de la

legea Ta s-au depărtat.

Aproape eşti Tu, Doamne, şi toate căile Tale sunt adevăr.

De la început am cunoscut din mărturiile Tale, că în veac

le-ai întemeiat pre ele.

Vezi umilinţa mea şi mă scoate, că legea Ta n-am uitat.

Judecă judecata mea şi mă mântuieşte, pentru cuvântul

Tău viază-mă.

Departe este de la păcătoşi, mântuirea, că îndreptările

Tale n-au căutat.

Îndurările Tale multe sunt, Doamne, după judecata Ta mă

viază.

Mulţi sunt cei ce mă gonesc şi mă necăjesc, dar de la

mărturiile Tale nu m-am abătut.

Văzut-am pre cei neînţelegători şi mă topeam, că

cuvintele Tale nu le-au păzit.

Vezi că poruncile Tale am iubit, Doamne, întru mila Ta

viază-mă.

Începătorul cuvintelor Tale este adevărul şi în veac toate

judecăţile dreptăţii Tale.

􀀿 Boerii m-au gonit în zadar, dar de cuvintele Tale s-a

înfricoşat inima mea.

Bucura-mă-voi eu de cuvintele Tale mai mult de cât cela

ce află dobânzi multe.

Nedreptatea am urât şi m-am scârbit, dar legea Ta am

iubit.

De şapte ori în zi te-am lăudat, pentru judecăţile dreptăţii

Tale.

Pace este multă celor ce iubesc legea Ta şi nu este lor

piedică.

Aşteptat-am mântuirea Ta, Doamne, şi poruncile Tale am

iubit.

Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale şi le-a iubit foarte.

Păzit-am poruncile Tale şi mărturiile Tale, că toate căile

mele înaintea Ta sunt, Doamne.

Apropie-se rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne, după

cuvântul Tău mă înţelepţeşte.

Vie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne, după cuvântul

Tău mă mântuieşte.

Răspunde-vor buzele mele laudă, când mă vei învăţa

îndreptările Tale.

Spune-va limba mea cuvintele Tale, că toate poruncile

Tale sunt dreptate.

Fie mâna Ta ca să mă mântuiască, că poruncile Tale am

ales.

Dorit-am de mântuirea Ta, Doamne, şi legea Ta cugetarea

mea este.

􀀿 Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda şi judecăţile Tale

vor ajuta mie.

Rătăcit-am ca o oaie pierdută, caută spre robul Tău, că

poruncile Tale n-am uitat.

Şi îndată cântă acestea pre glasul al 5-lea:

Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale

Ceata Sfinţilor a aflat izvorul vieţii şi uşa raiului; să aflu şi

eu calea prin pocăinţă; eu sunt oaia cea pierdută; recheamămă,

Mântuitorule, şi mă mântuieşte.

Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale

Cei ce pre Mielul lui Dumnezeu aţi mărturisit şi aţi fost

junghiaţi, ca nişte miei, fiind mutaţi la viaţa cea ne

îmbătrânită, şi pururea veşnică Sfinţilor; aceluia cu deadinsul,

Mucenicilor, vă rugaţi, să ne dăruiască nouă

dezlegarea datoriilor.

Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale

Cei ce aţi umblat pre calea cea strâmtă şi cu chinuri, toţi

care în viaţă Crucea, ca un jug, aţi luat şi mie aţi urmat cu

credinţă, veniţi de luaţi darurile care am gătit vouă, şi

cununile cereşti.

Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale

Chipul măririi Tale celei negrăite sunt, măcar de şi port

rănile păcatelor; miluieşte făptura Ta, Stăpâne, şi o

curăţeşte cu îndurarea Ta, şi moştenirea cea dorită

dăruieşte-mi, făcându-mă iarăşi cetăţean raiului.

Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale

Cela ce cu mâna dintru nefiinţă m-ai plăsmuit şi cu chipul

Tău cel dumnezeiesc m-ai cinstit, iar pentru călcarea

poruncii iarăşi m-ai întors în pământ, din carele am fost luat;

la Cel după asemănare mă ridică, cu frumuseţea cea dintâi

iarăşi împodobindu-mă.

Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale

Odihneşte, Dumnezeule, pre robul Tău şi-l aşează în rai,

unde cetele Sfinţilor, Doamne, şi drepţii, ca luminătorii,

strălucesc; pre adormitul robul Tău repausează-l, trecându-i

toate greşalele.

Mărire...

Pre o Dumnezeire întreit strălucitoare cu cucernicie să o

lăudăm strigând: Sfânt eşti, Părinte fără de început, Fiule cel

împreună fără de început, şi Duhule cel dumnezeiesc,

luminează-ne pre noi, care cu credinţă slujim Ţie, şi ne

scoate din focul cel veşnic.

Şi acum… a Născătoarei:

Bucură-te, Curată ceea ce ai născut pre Dumnezeu cu trup

spre mântuirea tuturor, că neamul omenesc a aflat mântuire

prin tine, şi noi să aflăm raiul, Născătoare de Dumnezeu,

curată şi binecuvântată.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire Ţie Dumnezeule, (de trei ori); apoi

Diaconul: Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm. Încă ne

rugăm pentru repaosul, şi celelalte, cum s-au scris la început; şi

după ecfonis, cântăm troparul, glasul al 5-lea:

Odihneşte, Mântuitorul nostru, cu drepţii pre robul Tău,

şi-l aşează pre dânsul în curţile Tale, precum este scris,

trecând ca un bun greşalele lui, cele de voie şi cele fără de

voie, şi toate cele întru neştiinţă şi întru ştiinţă, Iubitorule

de oameni.

Mărire…

Şi toate cele întru neştiinţă şi întru ştiinţă, iubitorule de

oameni.

Şi acum… a Născătoarei:

Cela ce ai răsărit lumii din Fecioară, Hristoase

Dumnezeule, şi printr-însa fii luminii ne-ai arătat, miluieştene

pre noi.

Apoi Psalmul al 50-lea pag. 78 şi canonul al cărui acrostihul la

Greci este: Cânt cântarea a şasea a celor răposaţi. A lui Teofan.

CANONUL

Cântarea 1-a, glasul al 6-lea

Irmos: Ca pre uscat umblând Israil cu urmele

În cămările cereşti vitejii Mucenici pururea Te roagă,

Hristoase pre credinciosul ce L-ai mutat de pre pământ,

învredniceşte-l a câştiga bunătăţile cele veşnice.

Cela ce ai înfrumuseţat toate, pre mine omul, făptură

amestecată, între umilinţă şi între mărire, m-ai plăsmuit.

Pentru aceasta, Mântuitorule, sufletul robului Tău odihneştel.

Mărire…

Cetăţean şi lucrător raiului din început m-ai rânduit; dar

călcând porunca Ta m-ai alungat. Pentru aceasta,

Mântuitorule, sufletul robului Tău odihneşte-l.

Şi acum…

Cela ce din coastă a plăsmuit de la început pre Eva,

strămoaşa noastră, din prea curatul tău pântece s-a

îmbrăcat cu trup, prin care, Curată, tăria morţii a surpat.

Cântarea 3-a, Irmos:

Nu este Sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu,

Carele ai înălţat cornul credincioşilor Tăi Bunule, şi ne-ai

întărit pre piatra mărturisirii Tale.

După lege s-au luptat Mucenicii Tăi, Dătătorule de viaţă,

şi cu cunună de biruinţă înfrumuseţându-se, cu de-adinsul

mijlocesc, celui ce în credinţă s-a strămutat, mântuire

veşnică.

Învăţatu-m-ai întâi cu multe minuni şi semne pre mine

rătăcitul, iar mai în urmă Însuţi umilindu-te, ca un Îndurat,

căutându-mă, m-ai aflat şi m-ai mântuit.

Mărire…

Pre cela ce a trecut la Tine din nestatornică stricăciunea

celor trecătoare, în locaşurile cele veşnice, învredniceşte-l,

Bunule, cu bucurie a vieţui, îndreptându-l prin credinţă şi

prin har.

Şi acum…

Nimeni nu este fără prihană, precum tu, preacurată Maica

lui Dumnezeu; că tu singură ai zămislit în pântece pre

adevăratul Dumnezeu cel veşnic, Carele a stricat puterea

morţii.

Iar Diaconul: Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm; şi

celelalte; şi după Ecfonis: Catismala, glasul al 6-lea:

Cu adevărat deşertăciune sunt toate, şi viaţa aceasta este

umbră şi vis; că în deşert se turbură tot pământeanul,

precum a zis Scriptura: când dobândim lumea, atunci în

mormânt ne sălăşluim, unde împreună sunt împăraţii şi

săracii. Pentru aceasta, Hristoase Dumnezeule, pre robul

Tău acesta mutat de la noi repausează-l ca un Iubitor de

oameni.

Mărire… Şi acum… a Născătoarei:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, în timpul vieţii mele

nu mă părăsi pre mine; ajutorului omenesc nu mă

încredinţa, ci singură mă apără şi miluieşte.

Cântarea a 4-a

Irmos: Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul...

Arătând cunoştinţă de o înţelepciune mai mare şi de o

bunătate covârşitoare în privirea darurilor, Stăpâne, cetele

Mucenicilor le-ai numărat împreună cu Îngerii.

Pre aceasta ce s-au mutat la Tine, Hristoase,

învredniceşte-l a dobândi mărirea Ta cea negrăită, unde este

locaşul celor ce se veselesc şi glasul curatei bucurii.

Mărire…

Pre cel mutat de pre pământ, care laudă puterea Ta cea

Dumnezeiască, primeşte-l, făcându-l fiu luminii, şi curăţeştel

de ceaţa păcatului, mult îndurate.

Şi acum… a Născătoarei:

Vas prea curat, templu cu totul neprihănit, chivot

Preasfânt, loc fecioresc de sfinţenie, pre tine, frumuseţea lui

Iacov, te-a ales Stăpânul.

Cântarea 5-a

Irmos: Cu Dumnezeiască strălucirea Ta...

Ca o jertfă Sfinţită, şi ca o pârgă a firii omeneşti

aducându-se Mucenicii lui Dumnezeu celui mărit, nouă

pururea ne mijlocesc mântuire.

Vieţii cereşti şi împărţirii darurilor învredniceşte,

Doamne, pre credinciosul robul Tău cel adormit, dându-i şi

dezlegare de păcate.

Mărire…

Cela ce singur din fire eşti făcător de viaţă şi adâncul cel

neurmărit al bunătăţii cu adevărat, pre aceasta ce s-a

săvârşit învredniceşte-l împărăţiei Tale, îndurate, Unule

nemuritorule.

Şi acum… a Născătoarei:

Tărie şi cântare şi mântuire s-a făcut celor pierduţi, Cela

ce s-a născut din tine, Stăpâna lumii, Carele a izbăvit de

porţile iadului pre cei ce cu credinţă te fericesc pre tine.

Cântarea 6-a, Irmos:

Marea vieţii văzându-o înălţându-se de viforul ispitelor, la

limanul Tău cel lin alergând, strig Ţie; Scoate din stricăciune

viaţa mea, mult-Îndurate.

Pre cruce fiind răstignit ai adunat la Tine cetele

Mucenicilor, care au urmat patimii Tale, Bunule; pentru

aceasta ne rugăm Ţie: pre acesta ce s-a mutat acum la Tine

odihneşte-l.

Când vei veni întru mărirea Ta cea nespusă, să judeci

înfricoşat toată lumea, binevoieşte, Răscumpărătorule, să Te

întâmpine vesel pre nori credinciosul robul Tău, pre Carele lai

luat de pre pământ.

Mărire…

Izvor de viaţă eşti, Stăpâne, Carele cu bărbăţie

Dumnezeiască dezlegi pre cei ferecaţi; pre robul Tău aceasta

ce cu credinţă a venit la Tine, aşează-l în desfătarea raiului.

Şi acum… a Născătoarei:

În pământ ne-am întors călcând porunca lui Dumnezeu

cea Sfântă, iar prin tine, Fecioară, la cer de pre pământ neam

înălţat, scuturând stricăciunea morţii.

Apoi ectenia: Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm. Şi

rugăciunea: Dumnezeul duhurilor, şi după ecfonis:

Condac glasul-al 8-lea:

Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul adormitului

robului Tău, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin,

ci viaţă fără de sfârşit.

Icos:

Tu singur eşti nemuritor, Cela ce ai făcut şi ai plăsmuit

pre om; iar pământenii din pământ suntem plăsmuiţi şi în

acelaşi pământ vom merge, precum ai poruncit Cela ce mai

plăsmuit şi mi-ai zis: că pământ eşti şi în pământ vei merge;

unde toţi muritorii mergem, făcând la mormânt cântarea cea

de plângere: Aliluia. (de trei ori)

Şi iarăşi cântă; Cu Sfinţii odihneşte Hristoase...

Cântarea 7-a

Irmos: Revărsător de rouă cuptorul…

Mucenicii fiind dezlegaţi cu sângele Tău de călcarea

poruncii celei dintâi, şi stropindu-se cu sângele lor, arătat au

închipuit junghierea Ta; binecuvântat eşti Dumnezeul

părinţilor noştri.

Pre moartea cea semeaţă o ai omorât, Cuvinte

Începătorule de viaţă, primeşte deci acum şi pre acesta ce în

credinţă a adormit, căci cântă şi zice Ţie Hristoase:

binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Mărire…

Cela ce m-ai însufleţit pre mine omul cu suflarea cea

dumnezeiască, Doamne Atotputernice, pre acesta mutat

învredniceşte-l, Stăpâne, Împărăţiei Tale, spre a-ţi cânta Ţie,

Mântuitorule: binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum… a Născătoarei:

Mai pre sus de toată făptura te-ai făcut, preanevinovată,

zămislind pre Dumnezeu, Carele a sfărâmat porţile morţii şi

a frânt încuietorile. Pentru aceasta, Curată, pre tine cu

cântări te mărim credincioşii, ca pre Maica lui Dumnezeu.

Cântarea a 8-a

Irmos: Din văpaie rouă ai izvorât tinerilor...

Tărie arătând vitejilor, cu cununi de învingere v-aţi

înfrumuseţat, Mucenici ai lui Hristos, purtători de lupte,

strigând: Pre Tine Te preaînălţăm Hristoase, în veci.

Pre credincioşii ce în sfinţenie au părăsit viaţa şi s-au

mutat la Tine, Stăpânul, primeşte-i cu blândeţe, odihnindu-i

ca un Îndurat, pre cei care Te preaînalţă întru toţi vecii.

Mărire…

Binevoieşte acum, Mântuitorule, ca toţi cei mai înainte

adormiţi să se sălăşluiască în pământul celor blânzi,

îndreptând prin credinţa către Tine şi prin har pre cei care te

preaînalţă întru toţi vecii.

Şi acum… a Născătoarei:

Preafericită, te fericim toţi pre tine, care ai născut pre

Cuvântul Cela cu adevărat fericit, Carele pentru noi s-a

întrupat, şi pentru aceasta Îl preaînălţăm în toţi vecii.

Cântarea a 9-a Irmos:

Pre Dumnezeu a-l vedea nu este cu putinţă oamenilor,

spre Carele nu cutează a privi oştile Îngereşti; iar prin tine,

Preacurată, s-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pre

Carele mărindu-L cu oştile cereşti, pre tine te fericim.

Nădejdea a întărit cetele Mucenicilor, şi spre dragostea Ta

cu căldură i-a întraripat, preînchipuind acestora repausul cel

cu adevărat neînvăluit al bunurilor viitoare, de care

învredniceşte, Bunule, şi pre credinciosul ce s-a strămutat

de aicea.

Strălucirea cea luminoasă şi dumnezeiască, binevoieşte,

Hristoase, să o dobândească acesta ce cu credinţă s-a mutat,

dăruindu-i repaus, ca un singur Îndurat, în sânurile lui

Avraam, şi învrednicindu-l fericirii celei veşnice.

Mărire…

Cela ce eşti din fire bun şi milos, voitor de milă şi adâncul

îndurării, pre cel ce l-ai mutat din locul aceasta al răutăţii şi

din umbra morţii, Mântuitorule, aşează-l unde străluceşte

lumina Ta.

Şi acum… a Născătoarei:

Cort Sfânt te cunoaştem pre tine, Curată, chivot şi tabla

legii harului, că prin tine s-a dăruit iertarea celor îndreptaţi

cu sângele Celui ce s-a întrupat din pântecele tău, cea cu

totul nevinovată.

Apoi: Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm: şi celelalte. Şi

după Ecfonis, cântăm stihirile idiomele ale lui Ioan Damaschin,

glasul I-iu:

Care desfătare lumească rămâne neîmpărtăşită de

întristare? Care mărire stă pre pământ neschimbată? Toate

sunt decât umbra mai neputincioase, toate decât visurile

mai înşelătoare; o clipire, şi pre toate acestea moartea le

apucă. Ci în lumina feţei Tale, Hristoase şi întru îndulcirea

frumuseţii Tale, pre cela ce ai ales odihneşte-l, ca un Iubitor

de oameni.

Glasul al 2-lea:

Ce luptă are sufletul despărţindu-se de trup! Vai, cât

lăcrimează atunci, şi nu este cine să-l miluiască pre dânsul!

Către Îngeri ridicându-şi ochii, în deşert se roagă; către

oameni mâinile întinzându-şi, nu are cine să-i ajute. Pentru

aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre,

strămutatului să-i cerem repaos de la Hristos, şi sufletelor

noastre mare milă.

Glasul al 3-lea:

Toate sunt deşertăciuni cele omeneşti, câte nu rămân

după moarte; nu rămâne averea, nu ne însoţeşte mărirea; că

venind moartea, toate acestea pier. Pentru aceasta lui

Hristos celui nemuritor să strigăm: Pre acesta ce s-a mutat

de la noi repausează-l, unde este locaşul tuturor celor ce se

veselesc.

Glasul al 4-lea:

Unde este dezmierdăciunea cea lumească? Unde este

nălucirea celor trecătoare? Unde este aurul şi argintul? Unde

este mulţimea slugilor şi zgomotul? Toate sunt ţărână, toate

cenuşă, toate umbră. Ci veniţi să strigăm Împăratului celui

nemuritor: Doamne, veşnicelor Tale bunătăţi învredniceşte

pre acesta ce s-a mutat de la noi, repausându-l întru fericirea

cea neîmbătrânită.

Glasul: al 5-lea:

Adusu-mi-am aminte de prorocul ce strigă: Eu sunt

pământ şi cenuşă; şi iarăşi m-am uitat în mormânturi, şi am

văzut oase goale şi am zis: Oare cine este împăratul sau

ostaşul, sau bogatul, sau săracul, sau dreptul sau păcătosul?

Ci odihneşte, Doamne, cu drepţii pre robul Tău.

Glasul al 6-lea:

Început de fiinţare a fost mie porunca Ta cea

plăsmuitoare; că voind din cea nevăzută şi din cea văzută sămi

alcătuieşti fire vie, din pământ trupul mi-ai zidit şi mi-ai

dat suflet cu insuflarea Ta cea Dumnezeiască şi făcătoare de

viaţă. Pentru aceasta, Hristoase, pre robul Tău în latura celor

vii şi în corturile drepţilor odihneşte-l.

Glasul al 7-lea:

După chip şi după asemănarea Ta plăsmuind din început

pre om, l-ai pus în rai să stăpânească peste făpturile Tale;

iar din pizma diavolului fiind amăgit s-a împărtăşit mâncării,

călcător poruncilor Tale făcându-se. Pentru aceasta iarăşi în

pământ din carele s-a luat l-ai osândit să se întoarcă,

Doamne, şi să-şi ceară odihnă.

Glasul al 8-lea:

Plâng şi mă tânguiesc când gândesc la moarte, şi văd în

mormânturi zăcând frumuseţea noastră cea zidită după

chipul lui Dumnezeu, grozavă dispreţuită şi fără chip. O

minune! Ce taină este aceasta, ce s-a făcut cu noi? Cum neam

dat stricăciunii? Cum ne-am înjugat cu moartea? Cu

adevărat, după porunca lui Dumnezeu, precum este scris, a

Celui ce dă adormitului odihnă.

Apoi Fericirile, glasul al 6-lea:

Întru Împărăţia Ta când vei veni pomeneşte-ne pre noi.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăţia

Cerurilor.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor

sătura.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Pre tâlharul întâi l-ai făcut, Hristoase, cetăţean raiului, că

a strigat Ţie pre Cruce: pomeneşte-mă! Pocăinţei aceluia

învredniceşte-mă şi pre mine nevrednicul.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pre

Dumnezeu.

Cela ce stăpâneşti viaţa şi moartea în locaşurile Sfinţilor

repausează pre acesta ce l-ai mutat din acestea trecătoare,

şi mă pomeneşte, când vei veni întru Împărăţia Ta.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor

chema.

Cela ce stăpâneşti sufletele şi trupurile, în a căruia mână

este suflarea noastră, mângâierea celor întristaţi, odihneşte

în latura drepţilor pre aceasta ce l-ai mutat.

Fericiţi cei asupriţi pentru dreptate, că acelora este

Împărăţia Cerurilor.

Hristos să te odihnească în latura celor vii şi uşile raiului

să-ţi deschidă, şi cetăţean Împărăţiei să te arate, şi iertare

să-ţi dăruiască de cele ce ai greşit în viaţă, iubitorule de

Hristos.

Fericiţi veţi fi, când vă vor defăima şi vă vor prigoni, şi vor

zice tot cuvântul rău, minţind împrotiva voastră pentru

mine.

Să mergem şi să vedem în mormânturi, că oase goale este

omul, mâncare viermilor şi putoare, şi să cunoaştem ce este

avuţia, frumuseţea, tăria şi mărirea.

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în

ceruri.

Să auzim ce strigă Atotţiitorul: Vai, de cei ce cearcă să

vadă ziua cea înfricoşată a Domnului! Că aceea este

întuneric; că cu foc va să lămurească toate.

Mărire…

Tatălui mă închin, Celui ce a născut prin naştere şi

purcedere fără început; pre Fiul măresc Cela ce s-a născut; şi

cânt pre Duhul Sfânt, Carele străluceşte împreună cu Tatăl şi

cu Fiul.

Şi acum… a Născătoarei:

Cum izvorăşti lapte din ţâţele tale, Fecioară? Cum

hrăneşti pre Hrănitorul făpturii? Aşa cum ştie Cela ce a

izvorât apă din piatră, pâraie de ape poporului celui însetat,

precum este scris.

Apoi prochimen, glasul al 6-lea:

Fericită este calea întru care mergi astăzi, suflete, că s-a gătit

ţie loc de odihnă

stih: Către Tine Doamne voi striga.

Din cartea cea către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel

citire: 4: 13-17

Fraţilor, nu voiesc să nu ştiţi voi pentru cei ce au adormit,

ca să nu vă întristaţi ca şi ceilalţi ce n-au nădejde. Pentru că

de credem că Iisus a murit şi a înviat, aşa şi Dumnezeu, pre

cei adormiţi întru Iisus aduce-i-va împreună cu El. Că

aceasta grăim vouă cu cuvântul Domnului, că noi cei vii,

care vom fi rămaşi la venirea Domnului, nu vom întrece pre

cei adormiţi; că Însuşi Domnul întru poruncă, prin glasul

arhanghelului şi prin trâmbiţa lui Dumnezeu, se va pogori

din cer, şi cei morţi în Hristos vor învia întâi. După aceea noi

cei vii care vom fi rămaşi, împreună cu dânşii vom fi răpiţi în

nori, întru întâmpinarea Domnului în aer, şi aşa pururea cu

Domnul vom fi.

Aliluia, glasul al 6-lea:

Fericit este pre care l-ai ales şi l-ai primit Doamne

Evanghelia de la Ioan: 5: 24-30

Zis-a Domnul către iudeii care venise la Dânsul: Amin,

Amin zic vouă, că cela ce aude cuvintele Mele şi crede celui

ce M-a trimis pre Mine, are viaţă veşnică, şi la judecată nu va

veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă. Amin, Amin zic vouă,

că vine ora şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului

lui Dumnezeu, şi care vor auzi vor învia. Că precum Tatăl are

viaţă în sine, aşa a dat şi Fiului să aibă viaţă în sine, şi

stăpânire i-a dat Lui şi judecată să facă. Pentru că Fiu al

Omului este, nu vă miraţi de aceasta; că vine ora, în care toţi

cei din mormânturi vor auzi glasul Lui; şi vor ieşi cei ce au

făcut cele bune întru învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele

rele întru învierea judecăţii. Nu pot Eu să fac de la mine

nimic; precum aud judec, şi judecata Mea este dreaptă; că

nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu Celui ce M-a trimis.

Apoi Diaconul: Miluieşte-ne pre noi, Dumnezeule, după mare

mila Ta..., Încă ne rugăm pentru odihna sufletului robului lui

Dumnezeu, şi celelalte după ştiinţă. Şi după terminarea acestora,

zice Arhiereul, sau Proestosul de va fi rugăciunea: Dumnezeul

duhurilor şi a tot trupul, cu glasul tare venind aproape de trup,

împreună cu dânsul şi ceilalţi Preoţi.

Se cade a şti, că până când Diaconul zice Ecteniile, fiecare din

Preoţi citeşte la rândul său în taină rugăciunea de mai sus,

aproape de trup.

Apoi rugăciunile, acestea, care se citesc de Arhiereu; iar nefiind

Arhiereu se zic şi de Preot.

Diaconul: Domnului să ne rugăm

Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce cu înţelepciunea Ta

cea negrăită ai făcut pre om din ţărână, şi l-ai închipuit întru

podoabă, şi frumuseţe. Şi l-ai înfrumuseţat ca pre o cinstită

şi cerească agonisită, spre cuvântare de mărire, şi buna

cuviinţă a măririi şi a Împărăţiei Tale, ca să-l aduci pre el

după chip şi asemănare: iar călcând porunca învăţăturii

Tale, şi împărtăşit fiind chipului, şi nepăzindu-l, şi pentru

aceasta ca să nu fie fără de moarte răutatea, cu iubire de

oameni ai poruncit împreunării şi amestecării aceştia, şi

negrăitei Tale legăturii aceştia, ca un Dumnezeu al părinţilor

noştri, prin vrerea Ta cea Dumnezeiască să se taie şi să se

risipească, iar sufletul să se mute acolo, de unde şi pre a fi a

luat până la obşteasca înviere, şi trupul să se risipească

întru acelea dintru care este şi alcătuit. Pentru aceasta ne

rugăm Ţie Părintelui celui fără de început, şi Unuia-Născut

Fiului Tău, şi Preasfântului, şi Celui de o fiinţă, şi făcătorului

de viaţă Duhului Tău, să nu treci zidirea Ta să fie înghiţită de

piericiune. Ci trupul adică să se risipească în pământ dintru

carele este şi alcătuit, iar sufletul să se aşeze în ceata

drepţilor. Aşa Doamne Dumnezeul nostru să biruiască mila

Ta cea nemăsurată, şi iubirea de oameni cea ne asemănată:

Şi de a căzut robul Tău acesta sub blestemul tatălui său, sau

al maicii sale, sau sub blestemul său, sau pre vreunul din

preoţi a amărât, şi de la dânsul a luat legătură nedezlegată:

sau în grea afurisanie de la Arhiereu a căzut, şi prin

nebăgarea de seamă, şi prin lene n-a dobândit iertăciune,

iartă-l pre acesta prin mine păcătosul şi nevrednicul servul

Tău: şi trupul lui adecă îl dezleagă în pământ dintru carele a

fost alcătuit; iar sufletul lui îl aşează în corturile Sfinţilor.

Aşa Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce ai dat această

putere verhovnicului Petru, şi celorlalţi Sfinţi, şi

dumnezeieşti Apostoli ai Tăi, ca să dea iertare păcatelor, şi

ai zis: Ori câte veţi lega, şi veţi dezlega, să fie legate, şi

dezlegate. Şi printr-înşii şi nouă păcătoşilor ne-ai dăruit

această putere: Dezleagă pre adormitul robul Tău (N) de

păcatul cel sufletesc, şi trupesc: Şi să fie iertat şi în veacul

cel de acum, şi în cela ce va să vie: Pentru rugăciunile

Preacuratei, şi pururea Fecioarei Maria, şi ale tuturor

Sfinţilor Tăi, Amin.

Altă rugăciune asemenea:

Domnului să rugăm

Stăpâne mult-Milostive Doamne Iisuse Hristoase

Dumnezeul nostru, Carele pre verhovnicul ucenicilor, şi

Apostolilor Tăi Petru ai zidit Biserica Ta, şi i-ai dat lui cheile

Împărăţiei Cerurilor: Şi cu darul Tău ai voit a se da lui, şi

celorlalţi Apostoli toată puterea, ca să fie legate şi în cer,

câte de dânşii s-au legat, aşijderea să fie şi dezlegate în cer,

câte de dânşii pre pământ s-au dezlegat. Cela ce ne-ai

învrednicit şi pre noi smeriţii, şi nevrednicii, prin iubirea Ta

de oameni cea negrăită a fi următori puterii celei date lor, ca

şi noi aşijderea să legăm, şi să dezlegăm cele ce se întâmplă

întru poporul Tău: Însuţi Preabunule Împărate! Prin mine

smeritul şi nevrednicul servul Tău iartă robului Tău (N) ori ce

a greşit întru aceasta viaţă ca un om: şi-i lasă lui câte cu

cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul a greşit, dezlegându-i

şi legătura care este pusă asupra lui, ori în ce chip ar fi; cu

care însuşi de sine din răpire, sau din altă pricină oare care

s-a legat pre sine: sau de la Arhiereu, sau de la alt cineva,

prin pizma, şi prin împreună lucrarea vicleanului a suferit o

alunecare ca aceasta. Binevoieşte ca un singur bun, şi mult-

Milostiv, sufletul lui adică să se aşeze cu Sfinţii care din veac

bine ţi-au plăcut Ţie, iar trupul să se dea firii celei zidite de

Tine: Că bine eşti cuvântat, şi preamărit în veci, Amin.

Şi ecfonis, de Arhiereu, sau întâiul Preot: Că Tu eşti învierea,

viaţa... În urmă, se face sărutarea.

Apoi cântăm aceste prosomii, glasul al 2-lea:

Când de pre lemn...

Veniţi, fraţilor, să dăm mortului sărutarea cea mai de pre

urmă, mulţumind lui Dumnezeu; că acesta a ieşit din

rudenia sa şi de mormânt se apropie, ne mai grijindu-se de

cele deşarte şi de trupul cel mult pătimitor; unde sunt acum

rudele şi prietenii? că iată ne despărţim; căruia să-i facă

repaus, Domnului să ne rugăm.

Ce despărţire, o fraţilor? ce tânguire, ce plângere în ora

de acum? Deci veniţi să sărutăm pre cela ce puţin mai

înainte a fost cu noi, că se dă mormântului, cu piatra se

acoperă, în întuneric se aşează, cu morţii se îngroapă; de

toate rudeniile şi prietenii acum se desparte; căruia să-i facă

odihnă, Domnului să ne rugăm.

Acum toată pompa cea vicleană a deşertăciunii vieţii se

desface; pentru că sufletul lipsind din trup, lutul s-a negrit,

vasul s-a stricat; fără glasul, fără simţire, este mort,

nemişcat; pre carele petrecându-l la mormânt, să ne rugăm

Domnului să-i dea odihnă în veci.

Ce este viaţa noastră? Floare şi fum şi rouă de dimineaţă,

cu adevărat. Deci veniţi la mormânt să vedem aievea, unde

este frumuseţea trupului, şi unde sunt tinereţile? Unde ochii

şi figura trupului? Toate s-au veştejit ca iarba, toate s-au

stins; veniţi să cădem la Hristos cu lacrimi.

Mare plâns şi tânguire, mare suspin şi nevoie este

despărţirea sufletului; iad şi pierzare este viaţa acestor

trecătoare, umbră fără fiinţă, vis înşelător, ce se arată ca o

nălucă, chin al vieţii pământeşti. Să fugim departe de tot

păcatul lumesc, ca să moştenim cele cereşti.

Văzând mortul zăcând, toţi să ne gândim la momentul cel

din urmă; că acesta trece ca fumul de pre pământ, ca floarea

a înflorit, ca iarba s-a tăiat; cu pânză se înfăşoară, cu

pământ se acoperă; pre carele lăsându-l acoperit, lui Hristos

să ne rugăm, ca să-i dea odihnă în veci.

Veniţi cei ce ne tragem din Adam, să vedem aruncat în

pământ pre cel după chipul nostru, carele, pierzându-şi

toată frumuseţea, stă în mormânt topit, putrejune viermilor

de întuneric stricat, cu pământ învelit; pre carele lăsându-l

acoperit, lui Hristos să ne rugăm, ca să-i dea odihnă în veci.

Când sufletul va să fie răpit din trup, cu putere de Îngeri

înfricoşaţi, uită toate rudeniile şi cunoscuţii şi cele ale

trupului celui mult pătimaş, şi se îngrijeşte numai de cele ce

vor să fie şi cugetă numai cum va sta la viitoarea judecată.

Veniţi dar ca, rugând pre Judecătorul, toţi să cerem de la

Domnul, să-i ierte cele ce a lucrat.

Veniţi fraţilor, la mormânt să vedem cenuşa şi pulberea

din care suntem plăsmuiţi. Unde mergem acuma şi ce am

ajuns? Cine este săracul sau bogatul? Cine este stăpânul sau

cine slobodul? Au nu sunt toţi cenuşă? Frumuseţea feţei s-a

topit şi toată floarea tinereţilor a veştejit-o moartea.

Adevărat toate dulceţile şi cele preamărite ale vieţii sunt

deşertăciune şi stricăciune, că toţi vom muri: împăraţii şi

boierii, judecătorii şi principii, bogaţii şi săracii, şi toată

firea omenească; că cei ce odinioară erau în viaţă, acum

sunt aruncaţi în morminte; pentru care să ne rugăm

Domnului spre a-i repausa.

Toate organele trupului acum netrebnice se văd, cele

puţin mai înainte mişcătoare toate sunt nelucrătoare,

moarte, nesimţitoare; că ochii au apus, picioarele s-au legat,

mâinile au încetat şi auzul cu dânsele, limba în tăcere s-a

îngrădit mormântului se predau; cu adevărat deşertăciune

sunt toate cele omeneşti.

Mântuieşte pre cei ce nădăjduiesc în tine, Maica Soarelui

Celui neapus, Născătoare de Dumnezeu şi cere de la Cel

Preabun, rugămu-ne, ca cu rugăciunile Tale să repauseze

pre cela ce s-a mutat acum, unde repausează sufletele

drepţilor, şi moştenitor bunătăţilor celor dumnezeieşti

arată-l în curţile drepţilor, spre pomenire veşnică, ceea ce

eşti cu totul nevinovată.

Mărire… glasul al 6-lea:

Văzându-mă zăcând fără glasul şi fără suflare, plângeţi

toţi pentru mine, fraţilor şi prietenilor, rudeniile şi

cunoscuţii! Că ieri vorbeam cu voi şi fără veste mi-a venit

înfricoşata oră a morţii. Ci veniţi toţi cei ce mă iubiţi şi mă

sărutaţi cu sărutarea cea mai de pre urmă; că de acum nu

voi mai umbla cu voi, nici voi mai vorbi! Că la Judecătorul

mă duc, unde nu este părtinire: că sluga şi stăpânul

împreună vor sta, împăratul şi ostaşul, bogatul şi săracul

întru asemenea cinste; că fiecare din faptele sale, sau se va

mări, sau se va ruşina. Ci vă rog pre toţi şi mă cuceresc

vouă, să vă rugaţi neîncetat lui Hristos Dumnezeu pentru

mine, ca să nu fiu rânduit, după păcatele mele la locul cel de

pedeapsă, ci să mă aşeze, unde este lumina vieţii.

Şi acum… a Născătoarei:

Cu rugăciunile celeia ce te-a născut, Hristoase, şi cu ale

Înaintemergătorului Tău, cu ale a Apostolilor, Prorocilor,

Arhiereilor, Cuvioşilor şi Drepţilor, şi cu ale tuturor Sfinţilor,

repausează pre robul Tău cel adormit.

Apoi: Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…,

Că a Ta este Împărăţia…, şi Troparele: Cu duhurile drepţilor…, şi

celelalte. Diaconul: Ectenia şi rugăciunea de către Preot:

Dumnezeul duhurilor…, iară după Ecfonis: Mărire…, Şi acum…, şi

apolisul aceasta.

Cela ce a înviat din morţi Hristos Adevăratul Dumnezeul

nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu ale

Sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, cu ale preacuvioşilor

şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri, şi cu ale tuturor

Sfinţilor, sufletul robului său (N), ce s-a mutat de la noi,

în corturile drepţilor să-l aşeze, în sânurile lui Avraam să-l

odihnească, cu drepţii să-l numere; şi pre noi să ne

miluiască ca un bun şi de oameni iubitor.

Apoi zicem: Veşnica pomenire ţie, vrednice de fericire şi

pururea pomenite frate al nostru, (de trei ori). Şi aşa ridicând

trupul, îl ducem la mormânt cântând: Sfinte Dumnezeule…, şi

celelalte. După ce se pune trupul în mormânt, Preotul luând

pământ cu lopata, aruncă cruciş deasupra trupului, zicând: Al

Domnului este pământul şi plinirea lui lumea şi toţi cei ce

locuiesc într-însa.

După aceia varsă peste trup candela, sau cenuşă din cădelniţă,

sau vinul zis paus; şi aşa acoperă după datină mormântul, zicând

încă troparele: Cu duhurile drepţilor…, şi celelalte; şi apolis:

Mărire lui Dumnezeu, Carele aşa bine a iconomisit.

NB. Această rânduială, precum s-a înşirat mai sus, se cântă şi la

femei şi la copil al ortodocşilor ce sunt cu vârsta mai mari de

şapte ani, schimbându-se la rugăciuni numai numele, şi alta

nimic.

RÂNDUIALA

înmormântării pruncilor

Făcând Preotul ştiutul început, zicem Psalmul 90: Cela ce

locuieşte în ajutorul celui Preaînalt…, caută la pag. 144. Apoi;

Aliluia, pre glasul al 8-lea şi stihurile:

Fericit este pre care l-ai ales şi l-ai primit, Doamne.

stih: Şi pomenirea lui în neam şi în neam.

Apoi troparele: Cela ce cu adâncul înţelepciunii…, Mărire…,

sfârşitul troparului, Şi acum…, a Născătoarei: Pre tine zid şi liman

te avem…, caută înainte la Parastas. Şi psalmul 50, Miluieşte-mă

Dumnezeule…, pag 78, şi îndată canonul aceasta:

Cântarea I-a glasul al 8-lea

Irmos. Apa trecându-o ca pre uscat...

stih: Doamne, odihneşte pre pruncul aceasta

Cuvinte a lui Dumnezeu, Carele ai sărăcit cu trupul şi ai

binevoit a Te face prunc fără schimbare, Te rugăm: aşează în

sânurile lui Avraam pre pruncul ce l-ai luat.

Prunc Te-ai arătat, Cela ce eşti înainte de toţi vecii, şi

pruncilor, ca un bun, le-ai făgăduit Împărăţia Cerurilor; cu

care numără şi pre pruncul aceasta.

Mărire…

Pre nevinovatul prunc ce l-ai luat, Hristoase Mântuitorule,

mai înainte de cunoaşterea dulceţilor pământeşti,

învredniceşte-l veşnicelor bunătăţi, ca un iubitor de oameni,

Şi acum… a Născătoarei:

Ceea ce negrăit ai născut înţelepciunea şi Cuvântul

Tatălui, vindecă cumplita rană a sufletului meu şi durerea

inimii o linişteşte.

Cântarea a 3-a Irmos

Doamne, Carele ai făcut cele deasupra sferei cereşti şi ai

zidit Biserica, Tu mă întăreşte în dragostea Ta, că Tu eşti

marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule Iubitorule

de oameni.

Cuvântule prea depline, arătându-te prunc deplin, pre

acest prunc nedeplin în vârsta, l-ai mutat la Tine; pre carele

repausează-l cu drepţii care bine au plăcut Ţie, Unule

Iubitorule de oameni.

Pre pruncul acesta nestricat, ce s-a răpit negustând din

dulceţile lumeşti, Te rugăm, Îndurate, bunătăţilor celor mai

pre sus de lume arată-l părtaş, pentru că l-ai mutat cu

Dumnezeiască porunca Ta.

Mărire…

Cămărilor cereşti, repausului celui luminos şi cetei celei

preasfinţite a Sfinţilor, Doamne, părtaş fă pre curatul

pruncul acesta, pre carele ai binevoit, Mântuitorule, a-l

muta.

Şi acum… a Născătoarei:

Lipsit de toate, alerg sub singur acoperământul Tău,

Preacurată Stăpână, ajută-mi; că multă bogăţie de păcate

am strâns, şi sunt cu totul plin de sărăcia bunătăţilor.

Apoi Irmosul. După aceasta Preotul zice ectenia: Miluieşte-ne

pre noi Dumnezeule… şi celelalte; şi Ecfonis.

Apoi Catismala, glasul al 6-lea:

Cu adevărat deşertăciune sunt, toate şi viaţa aceasta este

umbră şi vis; că în deşert se turbură tot pământeanul,

precum a zis Scriptura: Când dobândim lumea, atunci în

mormânt ne sălăşluim, unde împreună sunt împărăţii şi

săracii. Pentru aceasta, Hristoase Dumnezeule, pre robul

Tău acesta mutat de la noi odihneşte-l, ca un Iubitor de

oameni.

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale...

Să nu plângem pre prunci, ci mai vârtos pre noi înşine,

care păcătuim de-a pururea, să ne tânguim, ca să scăpăm de

gheena.

Lipsit-ai, Stăpâne, pre pruncul aceasta de desfătările

pământeşti, ci ca un Judecător drept învredniceşte-l pre

dânsul de bunătăţile cele cereşti.

Mărire…

Cetăţean raiului te va arăta, adevărat fericite pruncule,

Cela ce te-a luat de pre pământ, şi cu cetele Sfinţilor te va

împreuna.

Şi acum… a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu cu totul curată, te cunoaşte

pre tine noi toţi cei luminaţi; că ai născut pre Soarele

dreptăţii, pururea Fecioară.

Cântarea 5-a

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta...

Cu judecata Ta cea dreaptă mai înainte de a creşte

deplin, ai secerat ca pre o iarbă verde pre pruncul aceasta,

ce l-ai mutat, Doamne; ci luându-l pre aceasta, Cuvinte,

resădeşte-l în muntele cel dumnezeiesc al veşnicelor

bunătăţi.

Ca pre o vlăstare tânără sabia morţii venind te-a tăiat pre

tine cela ce n-ai luat cunoştinţă de dulceţile lumeşti, o

fericite! Ci iată Hristos deschide ţie porţile cereşti,

numărându-te între aleşii săi, ca un Îndurat.

Mărire…

Nu mă plângeţi pre mine, că n-am făcut nimic vrednic de

plâns; ci mai vârtos pre voi cei ce păcătuiţi, pururea

plângeţi-vă, rudelor şi prietinilor, strigă pruncul cel mort, ca

să nu luaţi hotărârea pedepsei.

Şi acum… a Născătoarei:

Eu însumi mă deznădăjduiesc, când privesc la mulţimea

faptelor mele; iar când iau aminte la tine, ceea ce mai pre

sus de minte ai născut pre Domnul, Maica lui Dumnezeu, mă

liniştesc cu nădejdea: că pre tine singură solitoare te-am

câştigat.

Cântarea 6-a Irmos

Rugăciunea mea voi revărsa către Domnul, şi Lui voi

spune întristările mele, că s-a umplut sufletul meu de

răutăţi, şi viaţa mea de iad s-a apropiat; şi ca Iona mă rog:

Dumnezeule, din pierzare scoate-mă.

Ca un prunc în iesle Te-ai pus şi Te-ai dat în braţele

bătrânului, Tu cela ce plăsmuieşti pruncii în pântece, şi mai

înainte de a ajunge la creştere deplină pre aceasta l-ai mutat

la viaţă; pentru aceasta cu mulţumită pre Tine te mărim.

Zis-ai Apostolilor, Cuvinte: Lăsaţi pruncii să vină la Mine;

că Împărăţia Mea este pentru cei nevinovaţi ca dânşii. Deci

pre pruncul acesta mutat la Tine, învredniceşte-l luminii

Tale.

Mărire…

Lipsit-ai pre pruncul aceasta de bunătăţile cele

pământeşti, ca să-l arăţi părtaş bunurilor cereşti, carele încă

n-a călcat porunca Ta cea Dumnezeiască; mărim adâncul cel

nemăsurat al judecăţilor Tale, Bunule.

Şi acum… a Născătoarei:

Pre tine te avem zid de scăpare, şi sufletelor deplină

mântuire, şi liniştire în supărări, Fecioară, şi de lumina ta

pururea ne bucurăm pentru care, Stăpână, şi acum de

chinuri şi de nevoi ne mântuieşte.

Apoi: Irmosul, şi Ectenia: Iară şi iară… şi Ecfonis: în urmare,

Condac, glasul al 8-lea:

Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul adormitului

robului Tău, unde nu este durere, nici întristare nici suspin,

ci viaţă fără de sfârşit.

Icos:

Tu însuţi eşti nemuritor, Cela ce ai făcut şi ai plăsmuit pre

om; iar pământenii din pământ suntem plăsmuiţi, şi în

acelaşi pământ vom merge, precum ai poruncit Cela ce m-ai

plăsmuit şi mi-ai zis: Că pământ eşti şi în pământ vei merge,

unde toţi muritorii mergem, făcând la mormânt cântare de

plângere: Aliluia.

Apoi şi aceste Icoase:

Nu este nimic mai cu jale pentru o mamă, nici mai

întristător pentru un părinte, decât când îşi petrec pruncii

de aici la mormânt; că măruntaiele lor se turbură, şi mare

durere simte inima lor pentru prunci, mai vârtos când

vorbesc plăcut, aducându-şi aminte de cuvintele lor, cu cântare:

Aliluia.

De multe ori înaintea mormântului, mamele îşi bat

pieptul şi zic: O fiul meu şi copilul meu cel prea dulce! nu

auzi ce zice mama Ta? Iată şi pântecele ce te-a purtat;

pentru ce nu vorbeşti, cum vorbeai cu noi? Ci taci aşa, fără a

vorbi cu noi: Aliluia.

Dumnezeule, Dumnezeule, Carele m-ai chemat,

mângâiere fii acum casei mele; că plângere mare s-a

întâmplat lor; căci toţi la mine caută avându-mă unic născut;

ci Însuţi, Cela ce Te-ai născut din pântecele Fecioarei,

linişteşte măruntaiele maicii mele şi răcoreşte inima tatălui

meu, de la care auzi: Aliluia.

Cântarea 7-a

Irmos: Tinerii evreieşti în cuptor...

Scrie în cartea celor mântuiţi, ca un Iubitor de oameni,

Îndurate, pre pruncul Tău, ca cu bucurie să strige puterii

măririi Tale: binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.

Cu raza feţei Tale, Cuvinte, luminează pre pruncul acesta,

carele cu credinţă s-a mutat acum la Tine în vârstă crudă şi-ţi

cântă Ţie: Doamne Dumnezeule, binecuvântat eşti.

Mărire…

Început de întristări s-a arătat acum despărţirea ta celor

ce te iubesc; ţie însă adevărata cauză de bucurie şi de

veselie, că moşteneşti, pruncule, viaţa de veci.

Şi acum… a Născătoarei:

Vezi întristarea mea, Fecioară, pre care mi-a adus-o

mulţimea răutăţilor mele; dară mai înainte de plecarea de

aici, dă-mi uşurare cu rugăciunile tale cele de Mamă, ca

Dumnezeu să-mi fie Îndurat.

Cântarea a 8-a

Irmos:Cuptorul haldeilor înşeptit...

În sânurile lui Avraam în locaşuri de repaos, unde este

bucuria celor ce pururea sărbătoresc, în locuri de liniştire,

unde este apa cea vie, te va aşeza Hristos, Cela ce pentru noi

prunc s-a făcut, căci strigi lui neîncetat: Preoţi cântaţi,

popoare preaînălţaţi-l întru toţi vecii.

Cauză de întristare şi de lacrimi s-a făcut nouă în adevăr

despărţirea ta cea pururea neuitată; că mai înainte de

gustarea desfătărilor din viaţa aceasta ai lăsat pământul şi

braţele părinţilor, dar te-a primit pre tine sânul lui Avraam,

ca pre un prunc neîmpărtăşit de nici o întinăciune.

Mărire…

Ce mă plângeţi pre mine, strigă nevăzut pruncul ce stă

adormit, că nu sunt de plâns; căci bucuria tuturor drepţilor

s-a rânduit pruncilor, care n-au făcut lucruri vrednice de

lacrimi; şi care cântă lui Hristos: Preoţi, lăudaţi, popoare

prea înălţaţi-L întru toţi vecii.

Şi acum… a Născătoarei:

Scoală-te în ajutorul meu, Născătoare de Dumnezeu; ia

aminte la rugăciunea mea şi mă scapă de osândirea cea

cumplită, de cercetarea cea aspră, de întuneric şi de foc, de

scrâşnirea dinţilor, de asupririle demonilor şi de toată

nevoia, nădejdea celor deznădăjduiţi şi viaţa celor pierduţi.

Cântarea a 9-a Irmos:

Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului

s-au minunat. Că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupeşte, şi

pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile; pentru

aceasta Născătoare de Dumnezeu, mai marii cetelor

Îngereşti şi omeneşti pre tine te fericesc.

Hristoase, Cela ce Te-ai făcut prunc fără de schimbare şi

crucea ai primit de voie şi ai căutat la durerile de mamă ale

celeia ce Te-a născut pre Tine, uşurează întristarea şi

durerea cea cumplită a credincioşilor părinţi ai acestui

prunc adormit, ca să mărim puterea Ta.

Trimis-ai din înălţime, Împărate al tuturor, şi ai luat pre

fericitul prunc aceasta, Stăpâne, ca pre o pasăre curată în

cuiburile cereşti, mântuind sufletul lui de cursele cele

felurite, şi unindu-l cu duhurile drepţilor, spre a se desfăta în

Împărăţia Ta.

Mărire…

Pruncilor celor ce nimic nu făcuseră, Cuvinte al lui

Dumnezeu, le-ai dat locuinţele cerurilor, că aşa ai binevoit,

Bunule; cu aceia numără şi pre făptura Ta: pre pruncul ce

acum a venit la Tine, Însuţi uşurând durerea părinţilor, ca un

atotândurat şi de oameni iubitor.

Şi acum… a Născătoarei:

Cu ochiul inimii pururea privesc la tine, preanevinovată,

care ai rugăciune de mamă către Cela ce s-a născut din tine;

pre tine te rog, Preacurată, adoarme patimile sufletului meu

şi spre dimineaţa pocăinţei mă deşteaptă, Fecioară, şi cu lumina

ta mă luminează.

Apoi Exapostilarul:

Acum m-am odihnit şi am aflat uşurare multă, că m-am

mutat din stricăciune şi m-am dus la viaţă, Doamne, mărire

Ţie.

Cu stihurile acestea:

Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori

stihul 1-iu: Că duh a trecut într-însul şi nu va fi

stihul al 2-lea: Şi adevărul Domnului rămâne în veac

Iar după fiecare stih se zice Exapostilarul: apoi Mărire…, Şi

acum…, a Născătoarei:

Acum am ales pre Fecioara Maica lui Dumnezeu, că s-a

născut dintr-însa Hristos răscumpărătorul tuturor, Doamne,

mărire Ţie.

Şi îndată zice Preotul cu glas mare:

Că Sfânt eşti Dumnezeul nostru şi între Sfinţi odihneşti şi

Ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, acum

şi pururea şi în vecii vecilor.

Corul: Amin. Şi cântă: Sfinte Dumnezeule…, apoi Diaconul: Să

luăm aminte. Preotul: Pace tuturor.

Prochimen, glasul al 6-lea:

Fericită este calea în care mergi astăzi, suflete.

stih: Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul bine a

făcut ţie.

Citire din Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel:

15;39-45

Fraţilor, nu tot trupul este acelaşi trup, ci altul este trupul

oamenilor şi altul trupul dobitoacelor, altul al peştilor şi

altul al păsărilor. Şi sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti;

însă alta este mărirea celor cereşti şi alta a celor

pământeşti. Alta este mărirea soarelui şi alta mărirea lunii şi

alta mărirea stelelor; că stea de stea se deosebeşte în

mărire. Aşa şi învierea morţilor: Seamănă-se întru

stricăciune, scula-se-va întru nestricăciune; seamănă-se

întru nemărire, scula-se-va întru mărire; seamănă-se întru

neputinţă, scula-se-va întru putere. Se seamănă trup

sufletesc, se va scula trup duhovnicesc. Este trup sufletesc,

este şi trup duhovnicesc. Aşa şi scris este; făcutu-s-a omul

cel dintâi Adam în suflet viu, iar Adam cel din urmă în duh

de viaţă făcător.

Preotul: Pace Ţie…, cititorul: Aliluia. Fericit este pre care l-ai

ales şi l-ai primit, Doamne.

stih: Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui…

Evanghelia de la Ioan: 6;35-39

Zis-a Domnul către iudeii care venise la Dânsul: Eu sunt

pâinea vieţii, cela ce vine la Mine nu va flămânzi şi cela ce

crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar am zis vouă: că Maţi

şi văzut şi nu credeţi. Tot ce dă Mie Tatăl, la Mine va veni,

şi pre cela ce vine la Mine nu-l voi da afară. Că M-am pogorât

din cer, nu ca să fac voia Mea, ci voia celui ce M-a trimis pre

Mine. Iar aceasta este voia Tatălui, care M-a trimis: ca tot ce

Mi-a dat să nu pierd, ci să-l înviez pre el în ziua cea de apoi.

După aceea rugăciunea aceasta:

Doamne, cela ce păzeşti pruncii în viaţa de acum şi în cea

viitoare, pentru nevinovăţia şi simplitatea minţii lor,

umplând sânurile lui Avraam şi aşezându-i în locuri

luminoase, în care petrec sufletele drepţilor; primeşte în

pace şi sufletul pruncului (N), că Tu ai zis: Ca a unora ca

acestora este Împărăţia Cerurilor.

Că a Ta este Împărăţia, puterea şi mărirea, împreună cu

Părintele cel fără început, şi cu Preasfântul Duh, acum şi

pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Apoi se face sărutare, şi cântăreţii cântă stihurile aceste, glasul

al 8-lea,

Prosomia: O prea mărită minune...

O! cine nu va plânge, fiul meu, mutarea Ta cea cu

tânguire din viaţa aceasta? Căci prunc fraged din braţele

maicii acum ca o pasăre degrab ai zburat şi la Creatorul

tuturor ai alergat; o fiule! Cine nu va plânge văzând faţa ta

cea veselă veştejită, care mai înainte era ca un trandafir

frumos?

O, cine nu va suspina, fiul meu, şi cu plângere nu va

striga pentru bună cuviinţa ta cea multă şi frumuseţea vieţii

tale celei curate? Că precum corabia ce n-are urmă, aşa

curând ai apus de la ochi. Veniţi prietenii mei, rudele şi

vecinii împreună cu mine să sărutăm pre acesta,

petrecându-l la mormânt.

Moartea este pruncilor liniştire, că s-au arătat

neîmpărtăşiţi de relele lumeşti şi la repaus au ajuns şi la

bucuria cerească; în sânurile lui Avraam se bucură şi cu

cetele dumnezeieşti ale Sfinţilor prunci acum se veselesc şi

cu credinţă dănţuiesc, că s-au mutat curaţi de stricăciunea

cea iubitoare de păcat.

Mărire… glasul al 6-lea:

Durere a fost lui Adam gustarea din pom de demult în

Edem, când şi-a vărsat şarpele veninul; că printr-însul a

intrat moartea, care mănâncă pre tot neamul omenesc; dar

venind Stăpânul a înfrânt pre şarpe, şi repaus nouă ne-a

dăruit. Deci către Dânsul să strigăm: Iartă-ne, Mântuitorule,

şi pre care i-ai luat cu Sfinţii îi repausează.

Şi acum… a Născătoarei:

Prefacerea celor întristaţi, uşurarea celor neputincioşi

fiind Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, mântuieşte cetatea

şi poporul, pacea celor din războaie, liniştea celor înviforaţi,

singură apărătoare credincioşilor.

Apoi: Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…,

şi troparele: Cu duhurile drepţilor…, şi celelalte, apoi rugăciunea:

Dumnezeul duhurilor…, şi cele ştiute ale înmormântării; şi apolis.

NB. Deşi nu se află scris până la ce vârstă să se cânte această

înmormântare a pruncilor, noi însă credem a fi de cuviinţă, a se

cânta până la vârsta de şapte ani a pruncului; şi după datina locului.

Nessun commento:

Posta un commento