RÂNDUIALA înmormântării monahilor

RÂNDUIALA

înmormântării monahilor

Când cineva dintre monahi se va muta către Domnul, fiindcă nu

se cade a se spăla trupul lui, nici a se vedea gol, monahul cel

pentru aceasta rânduit şterge trupul lui cu burete, cu apă caldă,

făcând întâi cu buretele, cruce în fruntea mortului, la piept, mâni,

picioare şi la genunchi, şi nimic, mai mult. După aceea aduce

cămaşă curată şi-l îmbracă scoţând întâi pre cea veche, fără a-i

vedea goliciunea lui. Iar după îmbrăcare, îi pune cuculiul, şi de va

fi schimnic îl înfăşoară cu camilafca pre deasupra capului până la

barbă, cât să nu i se vadă faţa. Apoi îi pune analavul, adică

pleterile, după rânduiala lui, şi rasa, îl încinge cu cureaua îl

încalţă cu călţuni noi; apoi tinde mantia lui în lat şi ridicând

trupul de pre rogojină, i-o aşterne întinzându-o de la cap până la

picioare. Şi aşa călugărul cel rânduit pentru îngrijirea mortului

tăind cu cuţitul marginile mantiei de o parte, şi de alta, le sfâşie

până sus, şi învelind trupul cu mantia, îl înfăşoară cu fâşiile

împletindu-le în jurul lui. Deci începând de la cap face trei cruci:

una la cap, alta la: piept, şi a treia la genunchi; iar ca partea ce

mai rămâne din acele două fâşii îi leagă picioarele.

După aceea cheamă Preotul de rând, şi punându-şi Epitrahilul

şi tămâie în cădelniţă, face începutul ştiut; iar noi zicem: Sfinte

Dumnezeule; Preasfântă Treime şi după Tatăl nostru; troparele:

Cu duhurile drepţilor; şi celelalte asemenea cum s-au scris mai

sus la faţa 162. Apoi ectenia de către Diacon; ecfonis şi apolis de

Preot.

După acea luând fraţii trupul celui adormit îl duc la Biserică; şi

de este şi Preot fratele adormit, pun trupul în mijlocul bisericii; iar

de este călugăr simplu, în tinda Bisericii. Apoi venind timpul a

cânta înmormântarea pentru cel ce a adormit, se duce

aprinzătorul de candele şi loveşte în toaca cea de fier, făcând trei

răstimpuri, şi aşa adunându-se fraţii, Eclesiarhul le împarte

lumânări aprinse.

Diaconul zice: Binecuvintează stăpâne. Preotul Binecuvântat

este Dumnezeul nostru..., şi noi începem Psalmul 90: Cela ce

locuieşte în ajutorul celui Preaînalt…, vezi pag. 144 Aliluia glasul

al 8-lea stih: Fericit este pre care l-ai ales şi l-ai primit Doamne…,

stih: Şi pomenirea lui în neam şi în neam. Tropar glasul acelaşi:

Cela ce prin adâncul înţelepciunii cu iubirea de oameni

toate le iconomiseşti şi ce este de folos tuturor le dăruieşti,

Unule Făcătorule, odihneşte, Doamne, şi sufletul

adormitului robului Tău, că spre Tine nădejdea şi-a pus: spre

Făcătorul şi Creatorul şi Dumnezeul nostru.

Mărire…, tot aceasta: Şi acum…, a Născătoarei:

Pre tine zid şi liman te avem şi rugătoare bine primită

către Dumnezeu, Carele s-a născut din tine, Născătoare de

Dumnezeu nenuntită, ceea ce eşti mântuirea credincioşilor.

Şi îndată:

Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale

Apoi Fericiţi cei fără prihană în cale…, Şi cântăm starea întâia a

Psalmului până la Al Tău sunt eu mântuieşte-mă…, pentru că aici

cântăm Psalmul întreg numai în două stări. Şi când ajungem la

stihul din urmă: În veac nu voi uita îndreptările Tale…, al stării

întâi îl repetăm de trei ori. Trebuie a şti că după fiece stih al

psalmului cântăm: Binecuvântat eşti Doamne..., Apoi ectenia de

Diacon, şi de Preot rugăciunea în taină. Şi ecfonis. În urmare,

începem a doua stare: Al Tău sunt eu mântuieşte-mă…, şi după

fiece stih al Psalmului mai departe cântăm: Al Tău sunt eu

mântuieşte-mă…, până ce ajungem la: Caută spre mine şi mă

mântuieşte…, de unde cântăm Psalmul mai departe pre glasul al

treilea, cântând după fiece stih; Întru Împărăţia Ta Doamne

pomeneşte pre robul Tău. Şi la sfârşitul stării repetăm de trei ori

stihul din urmă: Viu va fi sufletul…, apoi, îndată: Binecuvântat eşti

Doamne… Ceata Sfinţilor au aflat…, şi celelalte tropare toate. În

urmare, ectenia de Diacon şi Preotul zice rugăciunea cum s-a

arătat mai sus. După ecfonis, Catismala glasul 5: Odihneşte

Mântuitorul nostru..., Mărire…, Şi acum…, Cela ce ai răsărit lumii

din Fecioară…, Toate se află la înmormântarea mirenilor. Apoi

Psalmul 50: şi aşa începem Antifoanele.

Antifonul întâi, glasul I-iu:

Când mă necăjesc auzi durerile mele, Doamne, către Tine

strig.

Sihaştrilor se face neîncetat dor dumnezeiesc, fiind afară

din lumea cea deşartă.

Mărire… Şi acum…

Sfântului Duh cinste şi mărire se cuvine, ca şi Tatălui,

împreună şi Fiului; pentru aceasta să cântăm o Stăpânire a

Treimii.

Apoi stihirile Sfântului Teofan, glasul 1-iu;

Prosomia: Prea lăudaţilor Mucenici...

Ţie, Mântuitorule, ne rugăm, învredniceşte de

împărtăşirea Ta cea dulce pre aceasta ce s-a mutat şi-l

aşează în corturile drepţilor, în locaşurile Sfinţilor Tăi şi în

cămările cereşti, trecându-i cu îndurarea Ta greşelile şi

dându-i lui repaus.

Nimeni din oameni, nimeni n-a fost nepăcătos, fără

numai Tu singur Nemuritorule; pentru aceasta pre robul

Tău, ca un Dumnezeu Îndurat, aşează-l în lumină împreună

cu cetele Îngerilor Tăi, trecându-i cu îndurarea Ta

nelegiuirile şi dându-i învierea.

Făgăduinţele Tale cele mai presus de simţire,

Mântuitorule, pre care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a

auzit şi la inimă nu s-a suit, Stăpâne, binevoieşte ca cela ce

s-a mutat la Tine să dobândească împărtăşirea lor cea prea

dulce şi-i dăruieşte viaţa de veci.

Mărire… Şi acum… a Născătoarei:

Roagă pre Hristos Fiul tău, Maică Fecioară, să dea iertare

de greşale robului tău, celui ce te-a mărturisit cu cucernicie

şi cu cuvânt adevărat te-a dogmatisit pre tine de Dumnezeu

Născătoare, ca să-l învrednicească de strălucirea şi de

veselia Sfinţilor în Împărăţia Sa.

Antifonul al 2-lea, glasul al 2-lea:

Spre cer ridic ochii inimii mele la Tine, Mântuitorule,

mântuieşte-mă cu strălucirea Ta.

Miluieşte-ne pre noi cei ce greşim Ţie mult în toată ora, o

Hristoase al meu, şi ne dă chipuri mai înainte de sfârşit să

ne pocăim.

Mărire… Şi acum… a Născătoarei:

Sfântului Duh se cuvine a împăraţi, a Sfinţi şi a mişca

făptura; că Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl şi cu

Cuvântul.

Stihiri, glasul al 2-lea

Prosomia: Când de pre lemn…

Tăria morţii şi stricăciunea cu moartea Ta cea dătătoare

de viaţă o ai pierdut, Stăpâne, şi tuturor ai izvorât viaţă

veşnică, şi celor muritori înviere din morţi le-ai dăruit.

Pentru aceasta Ţie ne rugăm Mântuitorule, repausează pre

acesta ce cu credinţă s-a mutat la Tine şi măririi celei

nestricăcioase învredniceşte-l, iubitorule de oameni.

Ca să faci pre oameni părtaşi împărăţiei celei

dumnezeieşti, răstignire ai suferit, moartea de voie primind.

Pentru aceasta ne rugăm Ţie, cu îndurarea Ta arată

moştenitor împărăţiei Tale pre aceasta ce cu credinţă s-a

mutat la Tine şi-l învredniceşte de frumuseţea cea prea

dulce, Iubitorule de oameni.

Cu cutremur stând înaintea judeţului Tău celui înfricoşat

şi cumplit, morţii cei din veac aşteptă răspunsul Tău cel

drept, Mântuitorule, primind dumnezeiască judecata Ta cea

dreaptă. Atunci să cruţi Stăpâne Mântuitorule, pre robul Tău,

carele cu credinţă s-a mutat la Tine şi-l învredniceşte

desfătării şi fericirii Tale celei de-a pururea.

Mărire… Şi acum… a Născătoarei:

Tu, Curată, datoria strămoaşei Eva o ai plătit, zămislind

pre Dumnezeu, Carele dăruieşte nestricăciune şi înviere

credincioşilor şi încununează cu mărire nepieritoare pre cei

ce te măresc pre tine; pre care acum nu înceta rugându-L, să

aşeze pre acesta în lumina strălucirii Sale, dumnezeiască

Mireasă.

Antifonul al 3-lea, glasul al 3-lea;

Robia Sionului Tu o ai scos din Vavilon; şi pre mine din

patimi la viaţă mă scoate, Cuvinte.

Cei ce seamănă în austru cu lacrimi dumnezeieşti, seceravor

cu bucurie spice de viaţă veşnică.

Mărire… şi acum… a Născătoarei:

Prin Sfântul Duh străluceşte toată buna dăruire, ca şi prin

Tatăl şi prin Fiul; întru Carele toate viază şi se mişcă.

Stihiri, glasul 3-lea

Prosomia: Cu chipul crucii Tale…

Măresc Crucea Ta cea cinstită, prin care s-a dăruit viaţă şi

câştigarea desfătării, celor ce cu credinţă şi cu dragoste te

laudă pre Tine, Unule mult Îndurate. Pentru aceasta strigăm

Ţie, Hristoase Dumnezeule, pre acest mutat de la noi

repausează-l unde este locuinţa tuturor celor ce întru Tine se

veselesc, ca să mărească dumnezeirea Ta.

Cela ce eşti singur Milostiv şi Îndurat, Carele ai adânc de

bunătate necuprins şi cunoşti firea omenească care ai

plăsmuit-o, pre Tine Te rugăm, Hristoase Dumnezeule pre

aceasta ce s-a mutat de la noi odihneşte-l, unde este

locuinţa tuturor celor ce în Tine se veselesc, spre a mări

dumnezeirea Ta.

Adormind în mormânturi, ca un om, cu puterea Ta cea

neînvinsă, ca un Dumnezeu ai înviat pre cei ce dormeau în

mormânturi, care fără tăcere aduc Ţie cântare; pentru

aceasta strigăm Ţie, Hristoase Dumnezeule: pre acesta

mutat de la noi repausează-l unde este locuinţa tuturor celor

ce în Tine se veselesc, ca să mărească dumnezeirea Ta.

Mărire… şi acum… a Născătoarei:

Pre tine, făclie înţelegătoare, care ai purtat lumina

dumnezeirii, ce s-a împreunat cu grosimea fiinţei omeneşti,

Născătoare de Dumnezeu, toţi te ştim. Pentru aceasta roagă

pre Fiul Tău şi Dumnezeu: pre acesta mutat de la noi să-l

repauseze, unde este locuinţa tuturor celor ce se veselesc,

Curată; ca să te mărească pre tine, cea cu totul nevinovată.

Antifonul al 4-lea, glasul al 4-lea:

Din tinereţile mele multe patimi se luptă cu mine; ci

Însuţi mă sprijineşte şi mă mântuieşte, Mântuitorul meu.

Cei ce urâţi Sionul, ruşina-vă-veţi de Domnul; că precum

iarba de foc, aşa veţi fi uscaţi.

Mărire… şi acum… a Născătoarei:

Prin Sfântul Duh tot sufletul viază şi cu curăţia se înalţă,

luminează-se întru unimea Treimii prin sfinţenie de taină.

Stihiri, glasul al 4-lea

Prosomia: Dat-ai semn...

Cu adevărat prea înfricoşată este taina morţii! cum

sufletul cu anevoie se desparte de trup? Cum cu voinţa

dumnezeiască, legătura cea firească se taie din încheieturi

şi alcătuiri? Pentru aceasta Ţie ne rugăm, pre acesta mutat

repausează-l în corturile drepţilor Tăi, Dătătorule de viaţă,

Iubitorule de oameni.

Ca somn se arată moartea credincioşilor, de când Te-ai

pus Tu în mormânt, Carele toate le stăpâneşti, stricând

puterea morţii şi surpând stăpânirea ei cea de mulţi ani.

Pentru aceasta ne rugăm Ţie: pre acesta mutat aşează-l în

corturile Sfinţilor Tăi întru strălucirea drepţilor.

Tu dreptate şi Sfinţire nouă Te-ai făcut şi răscumpărare

sufletelor, că ne-ai adus Tatălui îndreptaţi şi răscumpăraţi,

luând asupră-ţi pedeapsa ce noi datoram. Deci acum Te

rugăm: pre acesta mutat odihneşte-l întru bucurie şi lumină

binefăcătorule, Mântuitorul nostru.

Mărire… Şi acum… a Născătoarei:

Urmând noi cuvintelor grăitorilor de Dumnezeu, ceea ce

eşti cu totul neprihănită, Născătoare de Dumnezeu te

cunoaştem; că ai născut pre Dumnezeu, Carele s-a întrupat

neînţeles de minte şi ne-a răscumpărat pre noi cei robiţi de

păcate. Pentru aceasta acum ne rugăm ţie: pre robul tău

acesta mutat cu strălucirile tale luminează-l, Preacurată.

Antifonul al 5-lea, glasul al 5-lea:

Când mă necăjesc, ca David, cânt Ţie, Mântuitorul meu,

izbăveşte sufletul meu de limba vicleană.

Viaţa pustnicilor fericită este, acelor ce se întraripează cu

dumnezeiescul dor.

Mărire… Şi acum… a Născătoarei:

Prin Sfântul Duh se întreţin toate, cele văzute împreună şi

cele nevăzute; că fiind Însuşi Stăpânitor, Treimea una este

fără minciună.

Stihiri, glasul al 5-lea

Prosomia: Bucură-te cămară...

Cu raza feţei Tale, Hristoase luminează, ca un Îndurat, pre

acesta ce s-a mutat, aşezându-l în loc cu verdeaţă, la apele

repausului Tău celui curat şi dumnezeiesc, în doritele sânuri

ale strămoşului Avraam, unde curat se vede lumina Ta şi se

revarsă izvoarele bunătăţii; unde săltează, mult veselindu-se

de bunătatea Ta, cetele drepţilor; cu care aşează împreună

şi pre robul Tău şi-i dăruieşte mare milă.

Binevoieşte, Îndurate, să-ţi cânte cu glasul armonios,

mărind a Ta putere, acesta ce s-a mutat din acestea

trecătoare la Tine Stăpânul tuturor şi Iubitorul de oameni;

făcându-l a se lumina cu frumuseţea podoabei Tale şi a se

bucura de împărtăşirea Ta cea dulce şi veselă, şi să se

desfăteze mai curat unde Îngerii dănţuiesc în jurul tronului

Tău, şi cetele Sfinţilor stau împrejur cu bucurie; cu care

împreună dă robului Tău repaus şi mare milă.

Unde este adunarea Profeţilor şi cetele Apostolilor şi ale

Mucenicilor, şi ale tuturor, care din veac s-au îndreptăţit prin

mântuitoarea Ta patimă şi cu sângele prin care ai

răscumpărat pre omul cel robit; acolo odihneşte pre acesta

ce în credinţă a adormit, iertându-i greşalele, ca un Iubitor

de oameni; că Tu singur fără păcate ai vieţuit pre pământ,

singur Sfânt, singur slobod între morţi. Pentru aceasta dă

robului Tău repaus şi mare milă.

Mărire… Şi acum… a Născătoarei:

Pre noi, cei robiţi de legea păcatului, ne-ai slobozit,

Stăpână, singură Maică Fecioară, zămislind în pântece pre

dătătorul de lege şi Împăratul Hristos, prin Carele ne

îndreptăm în dar şi prin har; pre Acesta acum roagă-L ca

sufletele celor ce te cântă, Născătoare de Dumnezeu, să le

înscrie în cartea vieţii; ca prin mijlocirea ta mântuindu-ne,

ceea ce eşti cu totul neprihănită, să câştigăm

răscumpărarea cea dorită de la Fiul tău, închinându-ne Lui,

celui ce dă lumii mare milă.

Antifonul al 6-lea, glasul al 6-lea:

Spre cer ridic ochii mei către Tine, Cuvinte, miluieşte-mă

ca să viez Ţie.

Miluieşte-ne pre noi urgisiţii, făcându-ne vase de bună

treabă Ţie, Cuvinte.

Mărire… Şi acum… a Născătoarei:

Sfântul Duh este pricina cea a tot mântuitoare, de suflă

acesta în cineva, după vrednicie, curând îl ridică de la cele

pământeşti, îl întraripează, îl creşte şi sus îl aşează.

Stihiri, glasul al 6-lea

Prosomia: Toată nădejdea...

Cela ce ai necuprinsă îndurare către noi şi izvor

nedeşertat de bunătăţi dumnezeieşti, mult-Milostive; pre

acesta mutat la Tine, Stăpâne, aşează-l în pământul celor vii,

în locaşurile cele iubite şi dorite, dăruindu-i moştenirea cea

pururea fiitoare; că Tu, Hristoase, pentru toţi ţi-ai vărsat

sângele şi cu preţul cel purtător de viaţă lumea ai

răscumpărat.

Moarte de viaţă făcătoare ai suferit de voie, şi viaţă ai

izvorât, şi desfătare veşnică ai dăruit credincioşilor; în care

aşează pre acest adormit întru nădejdea învierii, iertându-i

toate păcatele cu bunătatea Ta, ca Cela ce eşti singur fără

de păcat, singur bun şi de oameni Iubitor; ca prin toate să se

laude numele Tău, Hristoase, şi fiind mântuiţi, să mărim

iubirea Ta de oameni.

Ca pre un domnitor peste cei vii, cu puterea Ta cea

dumnezeiască, şi peste cei morţi Stăpânitor cunoscându-te,

Hristoase, Te rugăm: pre credinciosul robul Tău, care a venit

la Tine, Unule dătătorule de bine, odihneşte-l cu aleşii Tăi,

Iubitorule de oameni, în loc de repaus, în luminile Sfinţilor;

că eşti voitor de milă şi mântuieşti ca un Dumnezeu, pre cei

ce i-ai zidit după chipul Tău, Unule mult-Milostive.

Mărire… Şi acum… a Născătoarei:

Arătatu-Te-ai locaş cuviincios lui Dumnezeu, Preasfântă;

că pre Dumnezeu ai încăput, şi neştiind de nuntă pre

Dumnezeu l-ai născut, om văzut în două firi şi într-un

ipostas; deci roagă-l pre dânsul Cel Unul-Născut şi Întâi-

Născut, Carele te-a păzit Fecioară neprihănită şi după

naştere, să odihnească sufletul acestui credincios adormit în

lumină, în strălucire neîmpuţinată şi în fericire.

Antifonul al 7-lea, glasul al 7-lea:

Robia Sionului din înşelăciune o ai întors, şi pre mine,

Mântuitorule, mă viază, scoţându-mă din robia patimilor.

Cela ce seamănă în austru scârbe de post cu lacrimi,

acesta va secera mănunchi de bucurie, spre hrana vieţii

celei de-a pururea.

Mărire… şi acum… a Născătoarei:

Sfântul Duh este izvorul vistieriilor celor dumnezeieşti,

din Carele este înţelepciunea, înţelegerea, frica; aceluia este

lauda, mărirea, cinstea şi puterea.

Stihiri, glasul al 7-lea

Prosomia: Toate dispreţuind...

Mort ai fost văzut pre Cruce, Unule Nemuritorule, şi în

mormânt, ca un muritor Te-ai pus, cela ce mântuieşti de

pierzare, de stricăciune şi de moarte pre oameni; dar, ca

Unul ce eşti adânc nedeşertat de îndurare şi izvor de

bunătate, odihneşte sufletul robului Tău acesta ce s-a mutat

de la noi.

Cu podoaba Ta cea netrecătoare şi cu dulceaţa frumuseţii

Tale, învredniceşte, Bunule, ca cu nişte raze a se lumina

acesta mutat la Tine, în lumina cea nematerială a arătării

Tale celei luminoase, săltând cu Îngerii în jurul Tău,

Stăpâne, Împărate, al măririi şi Doamne.

Ca cela ce ai necheltuită măreţie de daruri, ca o vistierie

neîmpuţinată de bogăţia bunătăţii, ca un Dumnezeu, aşează

pre acesta mutat la Tine în locaşul aleşilor Tăi, în locul

uşurării, în casa măririi Tale, întru desfătarea raiului şi în

cămara fecioarelor, ca un Îndurat.

Mărire… Şi acum… a Născătoarei:

Plinirea legii ai născut, pre Răscumpărătorul ce S-a arătat

cu trup; că celor de sub lege n-a fost mai înainte îndreptare,

ci Hristos acum, răstignindu-se pentru noi, ne-a îndreptat.

Deci, ca una ce ai îndrăznire de Maică, roagă, lăudată pre Fiul

tău Cel Îndurat, să odihnească sufletul acestui ce în

credinţă a adormit.

Antifonul al 8-lea, glasul al 8-lea:

Din Tinereţile mele vrăşmaşul mă ispiteşte şi cu desfătări

mă aprinde; iar eu nădăjduindu-mă spre Tine, Doamne, îl

biruiesc pre el.

Cei ce urăsc Sionul, să se facă mai înainte ca o iarbă

smulsă; că va tăia Hristos cerbicia lor cu tăiere de munci.

Mărire… Şi acum… a Născătoarei:

Prin Sfântul Duh viază toate, lumină din lumină,

Dumnezeu mare; că împreună cu Tatăl îl lăudăm pre Dânsul

şi cu Cuvântul.

Stihuri, glasul al 8-lea

Prosomia: O prea mărită minune...

Împărăţeşte mi-ai subscris eliberarea, Stăpâne, cu

vopsele roşii încruntându-ţi degetele şi roşindu-le în sângele

Tău. Şi acum cu credinţă Te rugăm, cu cei întâi născuţi ai Tăi

numără, şi de bucuria drepţilor învredniceşte-l pre acesta ce

s-a mutat la Tine, Îndurate.

Sfinţitor ai fost ca un om Te-ai junghiat pre Tine şi jertfă

aducându-Te Tatălui, pre om din stricăciune l-ai scos. Deci

pre acesta mutat, ca un Iubitor de oameni, în latura celor vii

aşează-l, unde râurile desfătării se revarsă şi unde izvorăsc

izvoarele veşniciei.

Prin adâncul înţelepciunii Tale celei negrăite, pui termen

vieţii, moartea o prevezi şi la altă viaţă muţi pre om. Deci

pre cela ce l-ai luat, aşează-l la ape de repaus, întru

strălucirea luminilor Tale celor sfinte, unde este viersul

bucurii şi al laudei.

Mărire… Şi acum… a Născătoarei:

Ca ceea ce ai zămislit pre Cuvântul Cel fără început al lui

Dumnezeu, şi Dumnezeu, cu îndrăznirea ta cea de maică

roagă-l cu de-adinsul să aşeze pre robul tău, unde este

dănţuirea cea neîncetată a celor ce se veselesc şi te laudă

pre tine, unde sunt luminile cele veşnice şi dulcele viers al

celor ce sărbătoresc, Născătoare de Dumnezeu.

Apoi Diaconul: Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm, şi

celelalte după obicei; iar după ecfonis: Condac glasul al 8-lea:

Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul robului Tău, unde

nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de

sfârşit.

Icos:

Tu singur eşti nemuritor, Cela ce ai făcut şi ai plăsmuit

pre om; iar noi pământenii din pământ suntem zidiţi şi în

acelaşi pământ vom merge; precum ai poruncit Cela ce m-ai

plăsmuit şi mi-ai zis: că pământ eşti şi în pământ vei merge,

unde toţi pământenii mergem, făcând la mormânt cântare

de plângere: Aliluia.

Şi iarăşi cântă: Cu Sfinţii odihneşte Hristoase, sufletul robului

Tău... Şi îndată Fericirile, glasul al 2-lea:

Întru Împărăţia Ta, când vei veni, pomeneşte-ne pre noi,

Doamne.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăţia

Cerurilor.

Fericiţi cei ce plâng că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor

sătura.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Pomeneşte-ne şi pre noi, Îndurate, precum ai pomenit pre

tâlharul în Împărăţia Cerurilor.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pre

Dumnezeu.

Toţi cei ce se tem de Dumnezeu, acolo se vor veseli de

Dânsul în Împărăţia Cerurilor.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fii lui Dumnezeu se vor

chema.

Pre cela ce a servit Ţie, Hristoase întru pusnicie şi întru

ortodoxie pre pământ, măreşte-l, Mântuitorule, în ceruri.

Fericiţi cei ce gonesc pentru dreptate, că acelora este

Împărăţia Cerurilor.

Pre aceasta ce în credinţă, nădejde şi dragoste a trăit

cuviincios lui Dumnezeu pre pământ, măreşte-l,

Mântuitorule, în ceruri.

Fericiţi veţi fi, când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor

zice tot cuvântul rău, împotriva voastră, minţind pentru

Mine.

Odihneşte pre robul Tău, Dumnezeule, cu Sfinţii, ca un

bun întru Împărăţia Cerurilor.

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în

ceruri.

Pre Cela ce a lăsat lumea şi cu cucernicie în viaţă cinstită

a vieţuit, măreşte-l, Mântuitorule, în ceruri.

Mărire…

Noi credincioşii mărturisind credinţa într-o unică

Începătorie dumnezeiască în trei feţe, să o mărim cu bună

cuviinţă.

Şi acum… a Născătoarei:

Toţi te fericim, curată, că fără sămânţă ai născut cu trup

pre Dumnezeu, Împăratul Cerurilor.

Apoi prochimen, glasul al 6-lea:

Fericită este calea întru care mergi, frate, astăzi, că s-a gătit ţie

loc de odihnă.

stih: Întoarce-te, sufletul meu întru odihna ta, că Domnul bine a

făcut ţie.

Caută Apostolul şi Evanghelia la înmormântarea lumenilor,

vezi pagina 164-165. Şi după aceasta îndată Diaconul zice:

Miluieşte-ne pre noi, Dumnezeule, după mare mila Ta. Şi celelalte

după obicei.

Rugăciunea de Preot cu glasul sonor: Dumnezeul duhurilor..., şi

după ecfonis se face sărutarea cuvenită şi se cântă aceste

prosomice, glasul al 2-lea, Prosomia: Când de pre lemn...

Veniţi fraţilor, să dăm mortului sărutarea cea mai de pre

urmă, mulţumind lui Dumnezeu; că acsta a părăsit rudenia

sa şi către mormânt se grăbeşte, ne mai grijindu-se de cele

deşarte şi de trupul cel mult pătimitor.

Unde sunt acum rudele şi prietenii? Că iată ne despărţim,

căruia să-i facă repaus, Domnului să ne rugăm.

Ce despărţire este, o fraţilor! ce tânguire! ce plângere, în

ora de acum? Deci veniţi să sărutăm pre cela ce puţin mai

înainte a fost cu noi; că se dă gropii, cu piatră se acoperă,

întru întuneric se sălăşluieşte, cu morţii se îngroapă; de

toate rudele şi prietenii acum se desparte; căruia să-i facă

odihnă, Domnului să ne rugăm.

Acum toată pompa cea vicleană a deşertăciunii vieţii se

desface, pentru că sufletul lipsind din trup, lutul s-a negrit,

vasul s-a stricat, fără glasul, fără simţire, este mort

nemişcat; pre carele petrecându-l la mormânt, să ne rugăm

Domnului să-i dea repaus în veci.

Ce este viaţa noastră? Floare, şi fum şi rouă de dimineaţă,

cu adevărat. Deci veniţi la groapă să vedem aievea: Unde

este frumuseţea trupului şi unde sunt tinereţile? Unde sunt

ochii şi figura trupului? Toate s-au veştejit ca iarba; toate sau

stins. Veniţi să cădem la Hristos cu lacrimi.

Toate organele trupului acum netrebnice se văd; cele ce

puţin mai înainte erau mişcătoare, toate se văd acum

nelucrătoare, moarte, nesimţitoare. Că ochii au apus,

picioarele s-au legat, mâinile au încetat şi auzul cu dânsele,

limba în tăcere a amorţit, gropii se trădau! Cu adevărat

deşertăciune sunt toate cele omeneşti!

Mărire… Şi acum… a Născătoarei: glasul al 6-lea

Mântuieşte pre cei ce nădăjduiesc întru Tine, Maica

Soarelui celui neapus, Născătoare de Dumnezeu; cere cu

rugăciunile tale de la Cel preabun, rugămu-ne să odihnească

pre cela ce s-a mutat acum, unde repausează sufletele

drepţilor; arată-l moştenitor bunătăţilor dumnezeieşti în

curţile drepţilor, spre pomenire veşnică, ceea ce eşti cu totul

fără prihană.

Alte stihiri, glasul al 8-lea:

Fugind de marea cea pururea turburată a lumii, aleargă la

limanul Tău acesta ce întru credinţă s-a strămutat de aici;

pentru aceasta în liniştea şi în desfătarea Ta cea pururea vie

rânduindu-l cu Sfinţii, Hristoase, odihneşte sufletul robului

Tău.

Glasul al 4-lea:

Astăzi s-a plinit viersul cel pururea lăudat al

dumnezeiescului David, care zice: Omul ca iarba, zilele lui

ca floarea câmpului, aşa va înflori; că pre cela ce puţin mai

înainte l-am văzut viu şi vorbind, iată zace înainte mort,

nemişcat, fără suflare; a ieşit şi s-a dus din acestea de aici,

acolo unde este plata pentru fapte, acolo unde este bucuria

tuturor Sfinţilor; cu care repausează pre acesta adormit,

Dumnezeule, ca un Milostiv şi de oameni Iubitor.

Glasul al 8-lea:

Atotţiitorule Doamne, odihneşte sufletul robului Tău în

corturile drepţilor, unde străluceşte lumina Ta tuturor celor

vrednici, Unule mult-Îndurate.

Părăsit-am rudenia mea, lăsat-am celălalt trai al meu, şi la

Tine am alergat, Doamne, mântuieşte-mă.

Şi acum… a Născătoarei:

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu împacă

viaţa noastră, acelora ce strigăm Ţie: Dătătorule de viaţă,

Doamne, mărire Ţie.

Şi îndată după sărutare, zicem troparele acestea: Cu duhurile

drepţilor..., Întru odihna Ta Doamne…, Mărire…, Tu eşti Dumnezeu

Carele Te-ai pogorât la iad..., Şi acum…, Una curată şi prea

nevinovata Fecioară..,. apoi ectenia Miluieşte-ne pre noi

Dumnezeule, după mare mila Ta..., Încă ne rugăm pentru

odihna…, ş.c.l. Preotul: Dumnezeul duhurilor..., Ecfonis: Că Tu eşti

învierea viaţa şi repausul…, şi se face apolis. Apoi luând patul cu

trupul mergem la mormânt, cântând idiomelele, ce s-au pus la

înmormântarea Lumenilor, adică: Care desfătare lumească

rămâne…, şi celelalte toate; caută-le la pagina 162-163. Şi pune

trupul jos de trei ori, până ce venim la mormânt, când se şi face

ectenia şi rugăciunea; iar sosind la mormânt, se pune trupul în

mormânt.

Apoi Preotul luând ţărână cu lopata aruncă pre trup cruciş şi

zicând: Al Domnului este pământul şi plinirea lui; şi toarnă din

candelă, zicând troparele acestea:

Cu semnul crucii Tale, Iubitorule de oameni, moartea s-a

omorât, iadul s-a prădat şi cei de mult morţi sculându-se

cântare au adus Ţie. Pentru care strigăm, Hristoase

Dumnezeule, pre cel mutat de la noi odihneşte-l unde este

locuirea tuturor celor ce se veselesc întru Tine; ca să

mărească Dumnezeirea Ta.

Şi aşa după datină astupă mormântul, zicând troparele, glasul

al 8-lea:

Pământe! deschizându-te, primeşte pre cel plăsmuit din

tine mai înainte, cu mâna lui Dumnezeu; că se întoarce

iarăşi la tine, născătorul lui; fiindcă Creatorul a luat, ce a

fost după chipul Său, primeşte şi tu ce este al tău.

Precum ai zis Doamne Martei: Eu sunt învierea, şi cu fapta

ai plinit cuvântul, chemând din iad pre Lazăr; aşa şi pre

robul Tău din iad îl scoate, Iubitorule de oameni.

Fraţii mei duhovniceşti şi împreună nevoitori, nu mă

uitaţi pre mine, când vă rugaţi către Domnul; ci văzând

mormântul, aduceţi-vă aminte de dragostea mea şi rugaţi

pre Hristos ca să aşeze sufletul meu cu drepţii.

Diaconul, ectenia: Miluieşte-ne pre noi Dumnezeule, după mare

mila Ta…, şi celelalte. Preotul: Dumnezeul duhurilor..., După

ecfonis, Mărire…, Şi acum…, şi apolis, şi facem şi 12 metanii

pentru fratele nostru cel adormit, câţi ne aflăm la înmormântare,

zicând: Odihneşte, Doamne, sufletul robului Tău (N), şi aşa

mergem la chilii.