CU SMERENIA SĂ BIRUIEŞTI DUŞMĂNIA”

CUVÎNTUL SFÎNTULUI DIMITRIE AL ROSTOVULUI - „CU SMERENIA SĂ BIRUIEŞTI DUŞMĂNIA”

Iacov, dorind să îl îmblînzească pe fratele său cel mîndru, Esau, şi să se împace cu el, la început a trimis înaintea lui daruri; apoi văzîndu-l de departe, i s-a închinat de şapte ori cu smerenie, iar la acestea a adăugat şi cuvinte de iubire: „Am văzut faţa ta - a spus el - ca şi cum ar fi fost faţa lui Dumnezeu.” Astfel, a prefăcut o fiară într-un miel. De aici fiecare poate învăţa cum să îi potolească pe cei ce se mînie, să îi îmblînzească pe cei înverşunaţi, să îi împace pe cei învrăjbiţi şi să îi facă prieteni iubitori pe oamenii care nu au iubire. Vrei să ţi-1 faci pe duşmanul tău prieten? Fii blînd, smerit, arată-i dragoste şi nu răsplăti răul cu rău şi ocara cu ocară, pentru că focul nu îl stingi cu foc, răul nu îl biruieşti cu rău şi duşmănia nu o biruieşti cu duşmănie, ci nu faci decît să aţîţi şi mai mult; iar cu blîndeţea, dragostea şi smerenia biruieşti uşor orice înverşunare. Cu dreptate spune Sfînta Scriptură: Un răspuns blînd domoleşte mînia, iar un cuvînt aspru aţîţă mînia (Pilde 15, 1).

Iată ce scrie în „Păşunea duhovnicească” Sfîntul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului: „Doi episcopi, care se aflau la o distanţă foarte apropiată unul de celălalt, s-au certat odată între ei. Unul dintre ei era bogat, iar celălalt era foarte sărac. Cel bogat găsise prilejul să îi facă un rău celuilalt. Însă cel sărac, auzind despre aceasta (şi ştiind ce vrea să facă), le-a spus preoţilor săi: „Noi vom birui cu harul lui Hristos”. Preoţii i-au răspuns: „Cine poate, stăpîne, să stea împotriva lui?” „Aşteptaţi şi veţi vedea” - le-a spus el. Episcopul a aşteptat să vină momentul. Cînd celălalt episcop a început să săvîrşească slujba în cinstea Sfinţilor Mucenici, el i-a luat pe preoţi şi le-a spus „Veniţi după mine şi vom birui”. Preoţii, însă, se întrebau în sinea lor: „Ce vrea să facă?”. El s-a apropiat de celălalt episcop şi cînd acela a ieşit cu toată mulţimea, episcopul cel sărac, apropiindu-se şi mai mult de el, a căzut la picioarele lui împreună cu preoţii săi şi a spus: „Iartă-ne, stăpîne, căci noi sîntem robii tăi”. Acela, fiind uimit de o asemenea faptă, cu sufletul zdrobit (căci Dumnezeu schimbase inima lui) a înconjurat el însuşi picioarele episcopului căzut la pămînt şi a spus: „Tu eşti stăpînul şi părintele meu!” Şi de atunci a fost mare dragoste între ei. Iar episcopul cel sărac le-a spus preoţilor săi: „Nu v-am spus eu că vom birui cu harul lui Dumnezeu?”. Şi voi, cînd aveţi duşmănie între voi, faceţi acelaşi lucru unul cu celălalt, şi veţi birui.” (Păşune duhovnicească, cap. 208).

Din această istorioară se vede cum cuvîntul smerit şi supunerea ucid mînia, biruiesc vrăjmăşia, îi împacă pe oameni şi, din vrăjmaşi îi transformă în prieteni. Şi din contră, cuvîntul aspru stîrneşte mînia. Iată ce se povesteşte în viaţa Sfîntului Macarie Egipteanul: „Odată, pe cînd Cuviosul mergea din schit în muntele Nitri şi nu mai avea mult de mers, i-a spus ucenicului său: „Mergi înaintea mea”. Ucenicul a pornit şi pe drum a întîlnit un popă idolesc, care mergea în grabă, ducînd pe umeri un buştean mare. Văzîndu-l, fratele a strigat către el: „Ia ascultă, diavole! Unde te duci?” Păgînul s-a năpustit asupra lui şi l-a bătut atît de tare, încît de-abia l-a lăsat viu şi, luîndu-şi buşteanul a fugit. După un timp l-a întîlnit şi Avva Macarie şi i-a spus prietenos: „Să te mîntuieşti, sîrguinciosule, să te mîntuieşti!”. Închinătorul la idoli s-a mirat şi i-a spus schimnicului: „Ce vezi tu bun în mine de mă saluţi atît de binevoitor?”. „Văd că te trudeşti” - a răspuns schimnicul. Atunci păgînul a spus: „Părinte! Eu am fost mişcat de cuvintele tale şi văd că eşti omul lui Dumnezeu; dar iată, mai înainte un alt monah m-a întîlnit şi m-a ocărît, iar eu l-am bătut pînă la moarte”. Şi a căzut păgînul la picioarele Sfîntului, zicînd: „Nu te voi lăsa în pace pînă cînd nu mă vei face şi pe mine creştin şi monah”. Şi a plecat împreună cu Sfîntul Macarie. Pe drum l-au ridicat pe fratele cel bătut şi l-au dus în biserica ce se află în muntele Nitri. S-au minunat Sfinţii Părinţi care vieţuiau acolo, văzîndu-l pe păgînul idolatru împreună cu Cuviosul Macarie şi l-au creştinat cu Sfîntul Botez şi l-au făcut călugăr, iar după exemplul lui mulţi alţi păgîni au crezut în Hristos. Şi a spus Avva Macarie: „Cuvîntul cel rău şi pe cei buni îi face răi, iar cuvîntul cel bun şi pe cei răi îi face buni”.