CUVÂNT CATEHETIC
tot al Sfântului, Ioan Hrisostomîn Sfânta şi marea Duminică a Paştilor
Binecuvintează Părinte!
De este cineva bine credincios şi iubitor de Dumnezeu, să
se îndulcească de această serbare frumoasă şi veselă. De
este serv recunoscător, să intre bucurându-se de bucuria
Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum
dinarul. De a lucrat cineva din ora întâia, să-şi primească
astăzi dreaptă plată. De a venit cineva după ora a treia, cu
mulţămire să serbeze. De a sosit cineva după a şasea oră,
nici cum să nu se îndoiască, că de nimic nu se va păgubi. De
a întârziat până în ora a noua, să se apropie, nici cum
îndoindu-se. De a sosit cineva numai în ora a unsprezecea,
să nu se teamă de întârziere; că darnic fiind Stăpânul,
primeşte pre cel din urmă, ca şi pre cel dintâi; linişteşte pre
cel din ora a unsprezecea, ca şi pre cela ce a lucrat din ora
întâia; şi pre cel din urmă miluieşte, şi pre cel dintâi
preţuieşte; acestuia plăteşte şi aceluia îi dăruieşte; şi faptele
le primeşte şi socotinţa îi place; şi lucrul îl preţuieşte, şi
voinţa o laudă. Deci intraţi toţi în bucuria Domnului nostru;
şi cei întâi şi cei de al doilea luaţi plata. Bogaţii şi săracii
împreună dănţuiţi; înfrânaţii şi leneşii cinstiţi ziua. Cei ce aţi
postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi; masa este plină,
ospătaţi toţi, viţelul este mult, nimenea să nu iasă flămând.
Toţi îndulciţi-vă de ospăţul credinţei. Toţi împărtăşiţi-vă de
bogăţia bunătăţii. Nimeni să se plângă de sărăcie; că s-a
arătat Împărăţia cea pentru toţi. Nimeni să nu se tânguiască
de păcate; că iertarea din mormânt a răsărit. Nimeni să nu
se teamă de moarte; că moartea Mântuitorului ne-a eliberat
pre noi. Stinsu-o-a pre dânsa, Cel ţinut de dânsa. Prădat-a
iadul, Cela ce s-a pogorât în iad. Amărâtu-s-a gustând din
trupul lui; şi aceasta presupunându-o Isaia a strigat: Iadul,
zice, s-a amărât, întâmpinându-Te pre Tine jos. Amărâtu-s-a
că s-a stricat. Amărâtu-s-a, că s-a batjocorit. Amărâtu-s-a că
s-a omorât. Amărâtu-s-a, că s-a surpat. Amărâtu-s-a că s-a
legat. Luat-a trup, şi cu Dumnezeu s-a întâlnit. Luat-a
pământ, şi s-a întâmpinat cu cerul. Luat-a ce a văzut, şi a
căzut unde n-a văzut. Unde-ţi este moarte acul? Unde-ţi este,
iadule învingerea? Înviat-a Hristos, şi tu te-ai surpat. Înviat-a
Hristos şi au căzut demonii. Înviat-a Hristos, şi se bucură
Îngerii. Înviat-a Hristos, şi viaţa domneşte. Înviat-a Hristos, şi
nici un mort nu este în mormânt. Căci Hristos sculându-se
din morţi, începătură celor adormiţi s-a făcut. Căruia este
mărirea şi stăpânirea în vecii vecilor, Amin.
Nessun commento:
Posta un commento