RÂNDUIALA
binecuvântării armelor ostăşeşti
Ierarhul, învestit cu epitrahilul, omoforul şi cu mitra, sau Iereul
în epitrahil şi felon, armele fiind puse înaintea amvonului pre o
masă acoperită, ies din altar, şi tămâindu-le crucişi începe după
obicei: Binecuvântat Dumnezeul nostru…, Cititorul: Împărate
ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…,
Doamne miluieşte (de 12 ori), Slavă…, Şi acum…, Veniţi să ne
închinăm..., şi Psalmul 34.
Judecă Doamne pre cei ce mă strâmbătăţesc, luptă-Te
contra celor ce se luptă cu mine. Apucă arma şi scutul, şi Te
scoală întru ajutorul meu. Scoate sabia, şi închide înaintea
celor ce mă persecută; zi sufletului meu: mântuirea ta sunt
Eu. Să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce caută sufletul meu;
întoarcă-se îndărăt, şi să se ruşineze cei ce gândesc mie rele.
Să fie ca pulberea înaintea feţei vântului, şi Îngerul
Domnului să-i alunge. Fie calea lor întuneric şi lunecare, şi
Îngerul Domnului să-i persecute. Că în deşert au ascuns ei
mie piericiunea cursei lor; în deşert au ocărât ei sufletul
meu. Să vină lui cursa, care nu o ştie, şi prinzătoarea, pre
care o au ascuns, să-l prindă pre dânsul, şi să cadă în laţ. Iar
sufletul meu se va bucura de Domnul, veselise-va de
mântuirea lui. Toate oasele mele vor zice: Doamne, Doamne,
cine este asemenea Ţie? Cela ce izbăveşti pre săracul din
mâna celor mai tari decât dânsul; pre săracul şi pre mişelul
de la cei ce-l răpesc pre dânsul. Sculându-se asupra mea
martori nedrepţi, de cele ce nu ştiam m-au întrebat.
Răsplătitu-mi-au rele pentru bune, şi stârpiciune sufletului
meu. Iar eu, când ei erau supăraţi, m-am îmbrăcat cu sac, şi
am smerit cu post sufletul meu şi rugăciunea mea în sânul
meu se întorcea. M-am purtat cu dânşii ca şi cu un vecin, ca
şi cu un frate, mă umileam în doliu, ca cela ce plânge pre
maica-sa. Iar când eu eram să cad, ei se bucurau şi se
adunau; adunatu-s-au asupra mea loviri şi eu nu ştiam.
Sfâşiatu-m-au şi n-au tăcut. Ispititu-m-au, cu batjocură m-au
batjocorit, scrâşnit-au asupra mea cu dinţii lor. Doamne,
când vei privi? Scoate sufletul meu de la răutatea lor, de la
lei, pre una născuta mea. Lăuda-Te-voi întru adunare mare,
întru popor mult Te voi celebra. Să nu se bucure de mine cei
ce mă vrăjmăşesc cu nedreptul, cei ce mă urăsc în zadar, şi
fac semn cu ochii. Căci ei mie adică îmi grăiau de pace, şi
întru mânie vicleşuguri gândeau. Lărgit-au asupra mea gura
sa; zis-au: bine, bine, văzut-au ochii noştri! Văzut-ai Doamne,
să nu taci. Doamne nu Te depărta de la mine. Scoală-Te,
Doamne, ia aminte spre judecata mea, Dumnezeul meu şi
Domnul meu spre pricirea mea. Judecă-mă, Doamne, după
dreptatea mea, Doamne Dumnezeul meu, şi să nu se bucure
ei de mine. Să nu zică întru inimile lor: bine, bine, este
sufletului nostru, nici să zică: înghiţitu-l-am pre dânsul. Să
se ruşineze şi să se înfrunte împreună cei ce se bucură de
relele mele. Să se îmbrace întru ruşine şi defăimare cei ce
grăiesc asupra mea cu măreţie. Să se bucure şi să se
veselească cei ce voiesc dreptatea mea; şi să zică pururea:
mărit fie Domnul Carele voieşte pacea robului Său. Şi limba
mea va grăi dreptatea Ta, toată ziua lauda Ta.
Zicând Diaconul: Domnului să ne rugăm. Ierarhul sau Iereul
citeşte asupra armelor rugăciunea aceasta:
Doamne Dumnezeul nostru, Dumnezeul puterilor, Cel
Puternic întru tărie, şi tare în războaie, care de demult ai
dăruit putere prea minunată servului Tău lui David spre
învingerea protivnicului hulitor Goliat, Tu şi acum cu
milostivire primeşte rugăciunile noastre cele umilite, şi
trimite binecuvântarea Ta asupra armelor acestora, şi dă
putere şi tărie robilor Tăi acestora, care doresc a le purta
spre întărirea şi apărarea Bisericii Tale celei Sfinte, şi a
orfanilor şi a văduvelor, şi fă-i cu dânsele înspăimântători şi
înfricoşători la toată înarmarea vrăjmaşului, şi totdeauna îi
arată purtători de biruinţă spre slava Ta. Că Tu eşti tăria şi
întărirea noastră, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi
Sfântului Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.
După aceea luând apă Sfinţită, stropeşte cu dânsa armele,
zicând:
Binecuvântarea lui Dumnezeu Cel slăvit întru Sfânta
Treime, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh, prin
stropirea acestei Sfinţite ape, să se pogoare şi să fie asupra
armelor acestora, şi asupra celor ce le vor purta spre
scutirea şi apărarea adevărului lui Hristos, Amin.
Şi stropind şi pre ostaşii, ale cărora sunt armele, zice:
Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească inimile voastre, şi
învingeţi pre vrăjmaşii voştri, nădăjduind spre Domnul, în
numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, Amin.
Şi dându-le să sărute cinstita cruce, face obişnuitul apolis al
zilei, şi să duc cu pace întru ale sale
Rânduiala
la facerea de fraţi duhovniceşti
Să se ştie că această rânduială în Pravila bisericească şi
Împărătească este oprit a se face. Pentru aceasta şi noi aicea nu o am
pus.
Rugăciune
la binecuvântarea colivei întru pomenirea tuturor sfinţilor
Doamne Cela ce ai plinit toate cu cuvântul Tău, şi ai poruncit
pământului să scoată multe feluri de roduri, spre îndulcirea şi
hrana noastră, Carele pre cei trei tineri şi pre Daniil, care erau în
Babilon, fiind hrăniţi cu seminţe, i-ai arătat mai frumoşi decât pre
cei ce erau hrăniţi cu multe desfătări: Însuţi întru tot bunule
împărate, şi aceste seminţe cu multe feluri de roduri le
binecuvintează, şi sfinţeşte pre cei ce vor gusta dintr-însele, căci
acestea spre slava Ta, şi întru cinstea sfântului (N) le-au pus
înaintea Ta, robii tăi, şi întru pomenirea acelora ce s-au sfârşit
întru buna credinţă. Şi dăruieşte bunule celor ce au înfrumuseţat
acestea, şi săvârşesc pomenirea, toate cererile cele ce sunt către
mântuire, şi desfătarea bunătăţilor tale celor veşnice. Pentru
rugăciunile preacuratei stăpânei noastre Născătoarei de
Dumnezeu, şi pururea Fecioarei Maria, şi ale sfântului (N) a căruia
şi pomenirea săvârşim, şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Că Tu eşti Cela
ce binecuvintezi şi sfinţeşti toate, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă
înălţăm, Părintelui celui fără de început, împreună cu Unul-
Născut Fiul Tău, şi cu Preasfântul, şi bunul, şi de viaţă făcătorul
Duhului Tău, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana Amin
Nessun commento:
Posta un commento