RÂNDUIALA
ce se face la locul sau casa care este supărată de farmece,
sau de oarecare descântece
Fiind Preotul gata, întâi porunceşte tuturor, celor ce sunt din
casa aceea, ca să-şi mărturisească toate păcatele lor şi să
postească în ziua aceea, şi milostenie să facă după cum le va fi
puterea, şi cu de-adinsul să se roage lui Dumnezeu.
Deci Preotul în ziua aceea, când va vrea să facă această
rânduială întâi să săvârşească Sfânta Liturghie.
După aceea binecuvântând Preotul după obicei; şi de nu va
avea apă sfinţită de la Sfântul Botez, face mica sfinţire a apei.
După aceia Doamne miluieşte, (de 12 ori); Veniţi să ne închinăm…,
(de trei ori), şi Psalmul 69.
Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, ca sămi
ajuţi mie, grăbeşte. Să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce
caută sufletul meu. Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze
cei ce-mi voiesc mie rele. Întoarcă-se îndată, ruşinându-se
cei ce-mi grăiesc mie: bine, bine. Să se bucure, şi să se
veselească de Tine toţi, cei ce Te caută pre Tine,
Dumnezeule, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta,
mărească-se Domnul. Iar eu sărac sunt şi mişel, Dumnezeule
ajută-mi. Ajutorul şi izbăvitorul meu eşti Tu, Doamne nu
zăbovi.
După aceea citeşte Preotul rugăciunea aceasta
Domnului să ne rugăm
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel mai
înainte de veci împreună fără de început, şi de o fiinţă cu
Tatăl Cel fără început şi cu Duhul Lui Cel fără început şi
nedespărţit, Carele Te-ai pogorât din cer şi om neschimbat
Te-ai făcut, ca să eliberezi pre om de înşelăciunea diavolului
şi de muncirea lui, şi ca să strici toate facerile lui de rău cele
drăceşti; şi Sfinţilor Tăi ucenici şi Apostoli le-ai dat putere să
calce peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea
vrăjmaşului; Ţie acum noi nevrednicii servii Tăi cu deadinsul
ne rugăm, caută cu milostivire spre casa aceasta şi
spre servii Tăi (N), şi de supărările cele rele ale viclenilor
oameni, ale otrăvitorilor şi descântătorilor, ale fermecătorilor,
sau a fermecătoarelor şi viclenilor diavoli, mântuieşte-i
pre aceşti bântuiţi şi înviforaţi; că toate sunt Ţie cu putinţă,
şi cu iubirea de oameni toate acestea a le risipi şi întru
nimica a le face şi a le întoarce ca fără de ispită să petreacă
credincioşii servii Tăi (N) de acele supărări, şi dobitoacele
lor în pace să petreacă. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Carele
ne miluieşti şi ne mântuieşti pre noi, şi Ţie mărire înălţăm, şi
Părintele Tău celui fără de început, şi Preasfântului şi
Bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi
în veci vecilor, Amin.
Apoi cădeşte toată casa, sau locul, zicând rugăciunea Sfintei
Cruci:
Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui;
precum se stinge fumul să se stingă, cum se topeşte ceara
de faţa focului; în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.
Apoi rugăciunea aceasta:
Domnului să ne rugăm
Blestemu-vă pre voi atotviclenilor, începătorii răutăţilor,
blestemaţilor şi urâţilor draci, care, cine, de unde sunteţi, şi
câţi sunteţi; voi care otrăviţi şi fermecaţi locurile şi casele
oamenilor, a servilor lui Dumnezeu (N); voi lucrătorii răutăţilor,
împreună cu cela ce s-a dat pre sine vouă, vicleanul
om, ca să fiţi aduşi casei acesteia să o supăraţi, şi cu relele
năluciri şi cu bântuielile voastre, pre cei ce locuiesc într-însa
şi împrejurul ei, să-i surpaţi, şi să-i scârbiţi. Vă conjur cu
toată puterea numelui a Unuia Atotţiitorului Dumnezeu, în
Sfânta Treime mărit, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh,
şi cu puterea cinstitei şi de-viaţă-făcătoarei Cruci, şi a întru
tot mântuitoarelor patimi şi de-viaţă-făcătoarei morţii
Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos; cu a Căruia
putere toate stăpânirile cele întunecate ale voastre şi
uneltirile viclene împotriva a toată zidirea lui Dumnezeu,
muncirea şi stricăciunea voastră, ca pre o nimica, o a stins.
Cu tărie poruncesc vouă, viclenilor duhuri, ca, cu toate
descântecele şi otrăvurile şi farmecele voastre, degrabă să
fugiţi de la casa aceasta şi de la cei ce locuiesc într-însa şi
împrejurul ei; şi de acum înainte niciodată să nu răpştiţi,
sau să vă mai întoarceţi la dânsa înapoi, ca să o supăraţi şi
întru nimica să nu zăboviţi, blestemaţilor şi lepădaţilor; ci să
vă depărtaţi de aici cu toate facerile de rău ale voastre, şi să
face-ţi loc puterii lui Dumnezeu şi nemăsuratei milostivirii
Lui, şi darului Lui cel care zdrobeşte toate facerile de rău ale
voastre. Şi să vă certe pre voi degetul lui Dumnezeu, Cela ce
a certat pre vrăjitorii lui Faraon şi nălucirile farmecelor lor,
şi fără lucrare le-a făcut. Să vă certe Acela, cu a căruia
putere poruncind Pavel Apostolul, neputincioasă a făcut
puterea vicleşugului vostru, şi a orbit pre Elima vrăjitorul,
cel plin de toată înşelăciunea şi răutatea, şi vrăjmaş a toată
dreptatea şi diavolul, cu carele voi mult stricaţi şi căile
Domnului le răzvrătiţi. Să vă certe pre voi Acela, cu a Căruia
nume a poruncit Pavel Apostolul duhului celui pitonicesc, şi
l-a gonit din fiica aceluia, care cu descântecele ei câştigare
mare da domnilor săi; şi precum Iustina, cu semnul Crucii şi
cu puterea Celui Răstignit pre dânsa a lui Hristos
Dumnezeului nostru, ocolită fiind, pre vrăjitorii oameni şi
pre voi diavolii v-a biruit, nimica voi sporind, încă şi pre
vrăjitorul şi servitorul vostru Ciprian la servirea adevăratului
Dumnezeu l-a adus; şi voi de frică şi de cutremur fiind
cuprinşi, aţi fugit; şi acum aşa să cadă peste voi şi să vă
apuce spaimă, cutremur şi frică de la Dumnezeu Atotţiitorul
Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh; Acela ce vă va coborî pre voi în
focul cel nestins, şi veşnic şi fără de sfârşit, ca într-însul să
vă munciţi în vecii vecilor, Amin.
Apoi luând Preotul vasul cu apă sfinţită, stropeşte casa şi locul
casei pe dinafară zicând:
Să fugă şi să se depărteze de la casa aceasta tot vicleanul
diavol şi otrăvirea şi farmecele şi descântecele prin
stropirea Sfinţitei apei acesteia şi niciodată să nu se mai
întoarcă, şi să se stingă; în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh, Amin.
Nessun commento:
Posta un commento