FERITI-VA DE VICLEANA PECETLUIRE 1

FERITI-VA DE VICLEANA PECETLUIRE

Culegere de scrieri întocmită de către Ieroschim. Dorotei Melinte

2
Edited by Father Dorotei Melinte
© Spoudon Publishing
Thessalonika - Greece
2004
Printed in Romania
A5/40 pg /5000 ex.
Coperta I
Icoană reprezentînd înmulţurea celor
cinci pîini şi doi peşti de către
Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, spre
încredinţarea şi întărirea ortodocşilor
creştini privitor la purtarea de grijă a
lui Dumnezeu faţă de Trupul Bisericii
celei vii.
www.mirem.ro
3
CUPRINS
X Cuvânt spre lăuntrică întărire.
Ieroschimonahul Dorotei Melinte
X Despre vedenii, duhuri şi minuni.
Sfîntul Ignatie Briancianinov
X Ortodoxia şi religia viitorului
Cuviosul Serafim Rose
X Cuvânt la sfârşitul lumii.
Sfîntul Efrem Sirul
X Despre pecetluire.
Cuviosul Paisie Aghioritul
X Legalizarea crucii monahale -
legitimaţii pentru rai.
Pustnicul Ghimnazie Moldoveanul
X Proorociri despre sfârşit.
Avva Pamvo
X Într-adevăr, ne temem!
Ieromonahul Hristodul Aghioritul
X Despre înmulţirea fărădelegii.
Sfîntul Nil Athonitul
4
5
CUVÂNT SPRE LAUNTRICA INTARIRE

Ieroschimonahul Dorotei Melinte

În Patericul egiptean, scrie că Sfinţii Părinţi ai Schitului au profeţit
despre neamul cel de pe urmă. „A întrebat unul: Ce lucrăm noi? Şi,
răspunzînd, unul dintre dînşii, Marele Avvă Ishirion a zis: Noi am
lucrat poruncile lui Dumnezeu. Şi iarăşi, întrebînd, a zis: Cei de după
noi ce vor face oare? Şi a zis: Vor face numai pe jumătate din cît am
lucrat noi. Dar cei de după dînşii ce vor face? Şi a zis: Neamul acela nu
va putea face nimic, ci le va veni ispită, şi cei care se vor afla încercaţi
în vremea aceea vor fi mai mari decît noi şi decît părinţii noştri se vor
afla. Ce ispită înfricoşătoare va fi oare, să se arate lămuriţi cu toate că
nu vor avea nici o lucrare şi vor fi mai mari decît pustnicii cei mai
minunaţi?”
Noi, ca urmaşi ai lui Adam cel căzut suntem puşi să alegem din nou,
de data aceasta ca ultima şansă de mîntuire şi totodată ca ultima ispită:
robie sau luptă? În vremea Antihristului locul idolilor va fi luat de
stăpînire, care va cere supunere, îngăduinţă, toleranţă în schimbul unui
trai tihnit şi fără griji, iar cei ce vor respecta legile societăţii civile,
6
chiar dacă aparent nu vor aduce vreo atingere Ortodoxiei, vor fi
consideraţi părtaşi acestei stăpîniri. Tuturor li se vor acorda drepturi
egale, toate sectele şi "bisericuţele" în ecumenism vor avea deplina
libertate, dar dreptul la slujire vor avea doar cultele ce vor respecta
"noua ordine şi disciplină" a statului. Adevăraţii credincioşi din
împărăţia Antihristului vor vieţui în singurătate, departe de lume.
Martirii cei de pe urmă vor fi acuzaţi de răzvrătire împotriva umanităţii
de către orînduirea "democratică" de atunci.
Ispita neamului celui de pe urmă a şi sosit mai grozav acum, - scrie
Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul (1913 – 1960) - cu apropierea venirii lui
Antihrist, încît ameninţă să-i piardă şi pe cei aleşi. Şi nu-i atît de
primejdioasă ispita care vine de la vrăjmaşii lui Dumnezeu, de la atei,
de la cei cu grija numai la cele pămînteşti sau de la cei destrăbălaţi care
nu pot uşor să vatăme pe Creştini. Pericolul vine de la fraţii cei
mincinoşi, care sînt duşmani ascunşi, cu atît mai primejdioşi, cu cît
cred că sînt fraţi curaţi. Predică şi ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată
şi prefăcută după placul lumii acesteia şi a stăpînitorului acestei lumi.
Predica lor e ca o hrană care a început să se strice şi, în loc să
hrănească, otrăveşte pe cei care o mănîncă. Ei aduc tulburare în
rîndurile Creştinilor. Aceştia sînt ispita cea mare a neamului celui de pe
urmă. Despre ei a profeţit Domnul că vor fi în veacul cel de apoi:
„Mulţi vor veni întru numele Meu şi pe mulţi vor înşela” (Matei 24:5).
Vorbesc şi fraţii mincinoşi de sfînta şi prea-dulcea Ortodoxie, de
dragoste, de curăţie, pentru fapta bună, de smerenie şi de virtute, şi
ajută obştile creştineşti. Cît e de greu pentru ortodocşii cei curaţi şi
simpli să înţeleagă pe cine au înaintea lor! Cît e de uşor să fie atraşi de
ideile lor cele ,,filosofice” şi să îi creadă. Dacă răscoleşte cineva adînc
în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru
Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numeşte „om”.
„Cursele, amăgirile şi viclenele meşteşugiri ale vrăjmaşului trebuie
băgate de seamă cu luare aminte spre toate părţile”, spune Preacuviosul
Macarie cel Mare, „căci precum Duhul Sfânt prin Pavel tuturor toate sa
făcut, ca pe toţi să îi dobândească (I Corinteni 9,22), aşa şi duhul cel
viclean se străduieşte prin răutate să fie tuturor toate, ca pe toţi să îi
7
tragă la pierzare”1. Şi Apostolul Petru (II Petru 2,1-4) continuă profetic:
"Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi
învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi,
tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor
grabnică pieire;
Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor,
calea adevărului va fi hulită; Şi din poftă de avere şi cu cuvinte
amăgitoare, ei vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregătită,
nu zăboveşte şi pierzarea lor nu dormitează. Căci dacă Dumnezeu n-a
cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile
întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi spre judecată."
Toate cuvintele Sfinţilor Părinţi cuprinse aici vor scoate la iveală
înşelarea folosită de draci prin folosirea de cele bune în rele pricini,
răstălmăcirea poruncilor şi schimbarea timpurilor rânduite, punerea
înţelegerii omeneşti mai presus de înţelepciunea dumnezeiască. Cu alte
cuvinte, conştiinţa noastră va fi pervertită în momentul păcatului şi
transformată în cunoaştere.
De multe ori înşeală răutatea, prefăcîndu-se în chipul faptei bune.
După cum a spus şi Sfîntul Dorotei: „Nici o răutate şi nici unul dintre
eresuri, nici însuşi diavolul nu poate să înşele pe cineva, numai dacă se
preface în chipul faptei bune. După cum şi Sfîntul Apostol zice că
însuşi diavolul se închipuie un Înger luminat. Neghină numeşte Sfîntul
Vasile cel Mare pe ereticii care strică învăţăturile Domnului şi
amestecîndu-se ei cu trupul cel sănătos al Bisericii ca, fiind neobservaţi,
să facă vătămare".2
Purcedem aşadar la grăirea despre vremurile ce ne şad dinainte,
rugându-i pe sfinţii înainte-văzători să ne împărtăşească şi nouă din ale
lor descoperiri dumnezeieşti de care s-au învrednicit încă de aici, de pe
pământ.
Oare de ce li s-au dat sfinţilor a grăi despre aceste lucruri? Pentru a
înfricoşa sau pentru a îndrepta? Pentru suflet amândouă sunt ziditoare,
de vreme ce dragostea lui Dumnezeu cheamă la viaţa întru Împărăţie
deopotrivă pe cei ce se tem de iad ca şi pe cei ce iubesc raiul. Dar
1 Cuvântul 7, cap. 7.
2 Sfîntul Chiril Patriarhul Ierusalimului, Catehismul, pg. 121.
8
lumea nu mai vrea să audă de moarte, de calamităţi şi războaie, lumea
vrea să fie "bine”, să fie "pace”. Şi nu le vor avea fără întoarcerea lor
la Hristos Împăratul păcii şi Dătătorul a tot binele. Ceea ce lumea
cheamă astăzi pace, iubire, libertate, sunt de fapt vorbele golite de Duh
cu care a fost îndobitocită, palavre şi măşti ce spoiesc întunericul cel
dinlăuntru şi dinafara omului apostat. Omenirea s-a săturat de jugul lui
Hristos, şi a ales despoţi s-o muncească la ridicarea de palate şi să-i
apere în lupte. "Vor numi răul bine şi binele rău, îşi vor alege
învăţători după patimile lor”. Lumii i s-a făcut lehamite de Cruce, şi
vrea acum “reînnoirea vieţii”. Şi Satan a dat din belşug fiecărui timp
reînnoirea sa, “emancipând" trecutul “secol al luminilor”, prin abolirea
credinţei şi declararea morţii lui Dumnezeu. Iar pentru noul veac ne
pregăteşte o nouă împărăţie.
Atunci când Satan a căzut din ceruri, a jurat război lui Dumnezeu
prin prigonirea făpturilor Sale. Vrăjmaşul a râvnit să-şi facă aici pe
pământ o împărăţie de robi ce să-i aducă slavă, un regat ce să-l arunce
cu putere în iad. Şi pentru a împlini acestea, aşa lucrează de perfid
şarpele, că aduce răul la închipuirea binelui şi păcatul la înfăţişarea
virtuţii. Vrăjmaşul neputând crea, imită, face lucrurile să pară ceea ce
nu sunt. La începuturi a voit a ridica din Babilon o biserică, dar mai pe
urmă când vremurile trebuiau pregătite pentru venirea Fiului
Întunericului, diavolul se osteneşte a face din Biserică un babilon.
"Mai înainte, ereticii îşi mărturiseau rătăcirea lor pe faţă" - spune
Sfîntul Chiril al Ierusalimului (313-386) - "acum însă este plină
Biserica de eretici ascunşi. Oamenii s-au lepădat de adevăr, şi
neadevărul le încîntă urechile. Se grăieşte ceva care desfată urechile?
Toţi oamenii ascultă cu plăcere. Se grăieşte ceva folositor sufletului?
Toţi se îndepărtează. Cei mai mulţi oameni s-au lepădat de învăţăturile
cele drepte, este ales răul mai mult decît binele." Aceasta este deci
lepădarea de credinţă după evanghelicele cuvinte: Oricine va mărturisi
pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea
Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine
înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu,
Care este în ceruri. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; nam
venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl
9
său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Şi duşmanii omului
(vor fi) casnicii lui. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât
pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai
mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi
nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine ţine la sufletul lui îl
va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. Cine vă
primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine
primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primeşte prooroc în nume
de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în
nume de drept răsplata dreptului va lua. Şi cel ce va da de băut unuia
dintre aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic,
adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa. (Matei 10,32-42)
Sfîntul Ioan Maximovici (1896-1966) vorbind despre veacul nostru
spune: "El [Antihristul] va crea condiţii de viaţă Bisericii, îi va
îngădui să slujească, va promite că va construi biserici splendide, cu
condiţia recunoaşterii lui ca fiinţă supremă şi ca lumea să i se închine.
Va avea o ură personală faţă de Hristos. Va trăi din această ură şi se va
bucura de lepădarea oamenilor de Hristos şi de Biserică. Va fi o
apostazie generală şi, pe deasupra, mulţi episcopi vor trăda credinţa, iar
ca justificare vor arăta spre starea strălucită a Bisericii.
Căutarea compromisului va fi atitudinea caracteristică a oamenilor.
Fermitatea mărturisirii va dispărea. Oamenii vor căuta cu asiduitate săşi
motiveze căderea, iar răul, ca o moleşeală malignă, va susţine această
stare generală. Oamenii vor avea obişnuinţa lepădării de dreptate, a
dulceţii compromisului şi a păcatului. Antihrist va îngădui oamenilor
totul, numai ca ei „căzînd în faţa lui, să i se închine”.
Adevărul din Cartea Apocalipsei este că venirea Domnului Iisus
Hristos la sfârşitul lumii va bucura turma cea mică şi va înfricoşa pe
necredincioşi. Această venire a fost vestită prin gurile prooroceşti, dar
tot de atâtea ori ignorată de cei a căror viaţă era departe de vieţuirea
întru Hristos, de cei care speră să mai aibă timp pentru a se desfăta de
bogăţiile acestei lumi, agonisite cu preţ de suflet. Cum altfel ar putea
creştinii ortodocşi care alcătuiesc Trupul Bisericii, să nu dorească
revederea cea în chip desăvârşit a Aceluia cu care s-au cuminecat în tot
10
răstimpul vieţii? Cum ar putea sufletele ocărâte şi prigonite de lumea
aceasta, să nu-şi dorească cununia cu Mirele cel Ceresc?
Fără-ndoială, pentru ca cele de mai sus să se împlinească, trebuie ca
social, politic, economic lumea să fie adusă în stadiul “zero”, adică
infrastructura mondială fie de aşa natură încât totul să poată fi condus
de pe un singur tron. Aceasta înseamnă desfiinţarea graniţelor,
adormirea conştiinţei de neam şi ţară, amestecarea tradiţiilor,
uniformizarea financiară, şi unirea religioasă. O unitate în diversitate,
un sistem de integrare a tuturor în toate despre care Cartea Apocalipsei
spune: "Şi-i sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi
pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe
mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată
cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele
fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are
pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi
numărul ei este şase sute şaizeci şi şase." Când va fi un singur stat, o
singură monedă şi o singură credinţă, atunci va veni Antihristul.
11
DESPRE VEDENII DUHURI SI MINUNI
Sfîntul Ignatie Briancianinov
Căderea este ascunsă în toate chipurile biruinţei; dorinţa de a plăcea
oamenilor, făţărnicia, slava deşartă sunt ascunse sub toate chipurile
virtuţii. Amăgirea, întunecata înşelare, poartă chip duhovnicesc, ceresc.
Dragostea sufletească, adesea pătimaşă, se ascunde sub chipul iubirii
sfinte; desfătarea mincinoasă, închipuită, se dă drept desfătare
duhovnicească. Stăpânitorul lumii acesteia se străduieşte prin toate
mijloacele să-l ţină pe om închis în firea căzută: şi aceasta este de ajuns,
fără să fie nevoie de păcate grosolane, pentru a-1 face pe om străin de
Dumnezeu. Păcatele grosolane sunt înlocuite cu deplină izbândă,
precum pe bună dreptate socoteşte vânătorul, de trufaşa părere de sine a
creştinului care se mulţumeşte cu virtuţile firii căzute şi se dă pe mâna
amăgirii de sine, înstrăinându-se prin aceasta de Hristos.
Ce este cugetarea trupească? Este un fel de a gândi cu privire la
Dumnezeu şi la tot ce este duhovnicesc luat de om din starea lui de
cădere, iar nu din Cuvântul lui Dumnezeu. Însuşirea vrăjmăşiei faţă de
Dumnezeu şi a împotrivirii faţă de Dumnezeu, însuşire de care este
molipsită şi prea plină cugetarea trupească, se vădeşte cu deosebită
limpezime din cererea către Dumnezeu-Omul de a face minuni după
socotinţa înţelegerii (raţiunii) cu nume mincinos, cerere însoţită de
12
neluare-aminte la minunile, de lepădare şi osândire a minunilor pe care
le-a săvârşit Dumnezeu-Omul potrivit bunătăţii Sale cele negrăite. El
le-a săvârşit fiind puterea lui Dumnezeu şi Înţelepciunea lui Dumnezeu
(I Corinteni I, 24).
Înfricoşătoare nenorocire este lipsa din om a adevăratei cunoaşteri
de Dumnezeu: ea primeşte lucrurile diavolului drept lucruri ale lui
Dumnezeu. Înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos, când
creştinismul, cunoaşterea duhovnicească şi dreapta socotinţă se vor
împuţina cum nu se poate mai mult între oameni, se vor scula hristoşi
mincinoşi şi proroci mincinoşi şi vor da semne mari şi minuni, ca să
amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi (Matei XXIV, 24). Mai
ales Antihrist însuşi va izvorî minuni cu îmbelşugare, uimind şi
satisfăcând prin ele cugetarea trupească şi neştiinţa: el le va da semnul
din cer pe care acestea îl aşteaptă şi de care însetează. Venirea lui,
grăieşte Sfântul Apostol Pavel, se va săvârşi prin lucrarea satanei,
însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni ale minciunii şi
întru toată amăgirea nedreptăţii întru cei pieritori: pentru că dragostea
adevărului n-au primit, ca să se mântuiască (II Tesaloniceni II, 6, 10).
Neştiinţa şi cugetarea trupească, văzând acele minuni, nu vor sta câtuşi
de puţin să chibzuiască: le vor primi fără întârziere, potrivit înrudirii
duhului propriu cu duhul acelor minuni, potrivit orbirii lor, vor socoti şi
mărturisi lucrarea satanei drept lucrare cât se poate de mare a puterii lui
Dumnezeu. Antihrist va fi primit foarte grabnic, fără chibzuinţă3.
Oamenii nu vor pricepe că minunile lui nu au nici un scop bun, raţional,
nici un înţeles bine hotărnicit, că ele sunt străine de adevăr, sunt
preapline de minciună, că sunt o comedie monstruoasă, atotrăutăcioasă,
fără noimă, care se străduieşte să uluiască, să-i aducă pe oameni într-o
stare de nedumerire şi uitare de sine, să-i amăgească, să-i înşele, să-i
atragă fermecându-i prin efecte fastuoase, deşarte, prosteşti.
Nu e ciudat faptul că minunile lui Antihrist vor fi primite fără
împotrivire şi cu entuziasm de către cei apostaziaţi de la creştinism, de
către vrăjmaşii adevărului, vrăjmaşii lui Dumnezeu: aceştia s-au
pregătit pe sine pentru primirea pe faţă, cu lucrul, a trimisului şi uneltei
3 Preacuviosul Efrem Sirul, Cuvânt despre Antihrist.
13
satanei, a învăţăturii lui, a tuturor lucrărilor lui, după ce au intrat
dinainte în împărtăşire după duh cu satana. Este vrednic de adâncă
luare-aminte şi tânguire faptul că minunile şi lucrările lui Antihrist vor
pune în încurcătură pe înşişi aleşii lui Dumnezeu. Pricina puternicei
înrâuriri a lui Antihrist asupra oamenilor va sta în viclenia şi făţărnicia
lui satanică, prin care va ascunde cu iscusinţă cea mai cumplită răutate,
în neînfrânata şi neruşinata lui obrăznicie, în prea îmbelşugata
împreună-lucrare cu el a duhurilor căzute; în fine, în putinţa de a face
minuni, deşi mincinoase, însă uluitoare. Închipuirea omenească este
neputincioasă a-i zugrăvi un răufăcător cum va fi Antihrist; nu este
propriu inimii omeneşti, fie ea şi stricată (pervertită), să creadă că răul
poate atinge acea treaptă pe care o va atinge în Antihrist. E1 va trâmbiţa
despre sine precum au trâmbiţat înainte-mergătorii şi icoanele sale, se
va numi pe sine propovăduitor şi restaurator al adevăratei cunoaşteri de
Dumnezeu: cei care nu înţeleg creştinismul vor vedea în el
reprezentantul şi apărătorul religiei, se vor uni cu el. E1 va trâmbiţa
despre sine că este şi se va numi pe sine Mesia cel făgăduit: ieşind întru
întâmpinarea lui, fiii cugetării trupeşti vor striga osanale; văzându-i
slava, puterea, capacităţile geniale, dezvoltarea cât se poate de
cuprinzătoare după stihiile lumii, îl vor proclama dumnezeu, se vor face
ajutoare ale lui4. Antihrist se va arăta blând, milostiv, plin de dragoste,
împlinitor a toată virtutea: îl vor socoti astfel şi i se vor închina pe
temeiul preaînaltei sale virtuţi cei ce socot că dreptatea omului este
dreptatea căzută şi nu s-au lepădat de aceasta pentru Evanghelie5.
Antihrist va îmbia omenirea cu realizarea celei mai înalte bunăstări şi
prosperităţi pământeşti, va îmbia cu cinstire, bogăţie, măreţie, înlesniri
(comodităţi) şi plăceri trupeşti: căutătorii de cele pământeşti îl vor primi
pe Antihrist, îl vor numi stăpân al lor6. Antihrist va înfăţişa omenirii,
asemenea meşteşugitelor reprezentaţii de teatru, o privelişte de minuni
cu neputinţă de explicat de către ştiinţa vremii; el va înfricoşa prin
caracterul înspăimântător şi neobişnuit al minunilor sale, va satisface
prin ele curiozitatea nechibzuită şi neştiinţa grosolană, va satisface
4 Idem.
5 Preacuviosul Macarie cel Mare, Omilia XXXI, cap. 4
6 Tâlcuirea Sfântului Teofilact al Orhidei la Evanghelia după Ioan – V, 43
14
slava deşartă, va satisface superstiţia, va descumpăni ştiinţa omenească:
toţi oamenii ce se călăuzesc după lumina firii lor căzute, ce s-au
înstrăinat de călăuzirea după lumina lui Dumnezeu, vor fi atraşi sub
stăpânirea amăgitorului (Apocalipsa XIII, 8). Semnele lui Antihrist se
vor arăta cu precădere în văzduh7: acolo domneşte cu precădere satana
(Efeseni II, 2; VI, 12). Semnele vor lucra mai ales asupra văzului,
vrăjindu-1 şi înşelându-l8. Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu,
văzând duhovniceşte, întru descoperire, întâmplările care trebuie să
premeargă sfârşitului lumii, spune că Antihrist va săvârşi lucruri mari,
ca şi foc să facă se pogoare din cer pe pământ înaintea oamenilor
(Apocalipsa XIII, 13). Acest semn este arătat de Scriptură ca cel mai
înalt dintre semnele lui Antihrist, şi locul acestui semn va fi văzduhul:
el va alcătui o privelişte minunată şi înfricoşătoare. Semnele lui
Antihrist vor completa lucrările purtării lui viclean meşteşugite: ele vor
vâna spre urmarea lui pe cei mai mulţi dintre oameni. Potrivnicii lui
Antihrist vor fi socotiţi făcători de tulburare, vrăjmaşi ai binelui obştesc
şi ai rânduielii sociale, vor fi supuşi prigoanei pe faţă şi într-ascuns, vor
fi supuşi la cazne şi pedepse. Duhurile viclene, răspândite prin lume,
vor stârni în oameni o părere de obşte cât se poate de înaltă despre
Antihrist, un entuziasm general, o atracţie de nebiruit către el9. în multe
trăsături a zugrăvit scriptura greutatea celei din urmă prigoane asupra
creştinismului şi încrâncenarea prigonitorului. Drept trăsătură
hotărâtoare şi definitorie slujeşte numele care este dat de către Scriptură
acestui om cumplit: el este numit fiară (Apocalipsa XIII, 1), aşa cum
îngerul căzut este numit şarpe (Facere III, 1; Apocalipsa XII, 3). Amândouă
numirile zugrăvesc fără greş caracterul ambilor vrăjmaşi ai lui
Dumnezeu. Unul lucrează în chip mai ascuns, celălalt mai pe faţă; şi
fiara aceasta are asemănare cu toate fiarele (Apocalipsa XIII, 2 – şi
fiara pe care am văzut-o era asemenea pardosului, şi picioarele ei ca şi
7 Preacuviosul Efrem Sirul, Cuvânt despre Antihrist.
8„A căuta spre cer (nevoitorul rugăciunii) foarte rar se cuvine, de frica duhurilor
viclene, care sunt în văzduh, drept care se şi numesc duhuri ale văzduhului, care
pricinuiesc multe şi felurite înşelări în văzduh”. Simeon Noul Teolog. Dobrotoliubie,
tom 1. Despre cel de-al treilea fel al luării-aminte.
9 Preacuviosul Efrem Sirul, Cuvânt despre Antihrist.
15
ale ursului, şi gura ei ca gura leului). Pentru sfinţii lui Dumnezeu va
veni o încercare cumplită: viclenia, făţărnicia, minunile prigonitorului
se vor sili să-i amăgească şi să-i înşele; prigoanele şi strâmtorările
rafinate, calculate şi disimulate cu o vicleană inventivitate, puterea
nelimitată a prigonitorului îi vor pune într-o situaţie cât se poate de
grea; micul lor număr va părea nimicnic în faţa întregii omeniri, şi pe
seama părerii lor se va pune o deosebită neputinţă; dispreţul obştesc,
ura obştească, clevetirea, prigoana, moartea silnică vor deveni soarta
lor. Numai printr-o osebită împreună-lucrare a harului Dumnezeiesc,
sub călăuzirea lui, aleşii lui Dumnezeu se vor putea împotrivi
vrăjmaşului lui Dumnezeu, vor putea mărturisi înaintea lui şi a tuturor
oamenilor pe Domnul Iisus.
Minunile lui Hristos au fost palpabile; ele au fost învederate şi
pentru cei mai simpli oameni; nimic în ele nu era enigmatic; oricine
putea să le cerceteze lesne; pentru îndoiala şi nedumerirea: „Minune a
fost asta, sau doar părere de minune ?” nu era loc. Morţii înviau, bolile
cu neputinţă de vindecat prin mijloace omeneşti se tămăduiau, leproşii
se curăţeau, cei orbi din naştere dobândeau vedere, muţii începeau să
vorbească; hrana se înmulţea într-o clipită pentru cei ce aveau trebuinţă
de ea; valurile mării şi vânturile se linişteau în faţa unui cuvânt de
poruncă, şi erau izbăviţi de moarte cei pe care furtuna îi ameninţa cu
moartea; mrejele pescarilor celor ce se osteniseră în zadar vreme
îndelungată cu prinsul peştilor se umpleau dintr-o dată de peşti, care
ascultau de glasul cel întru tăcere al Domnului lor. Minunile
Dumnezeu-Omului aveau o mulţime de martori, dintre care cea mai
mare parte fie că Îi erau vrăjmaşi, fie nu Îl băgau în seamă, fie căutau
de la El doar ajutor trupesc. Minunile erau de netăgăduit. Nici cei mai
înrăiţi vrăjmaşi ai Domnului nu le tăgăduiau, ci doar se străduiau să le
nimicească prin răstălmăcirile lor cele hulitoare şi prin toate celelalte
mijloace insuflate de viclenia şi răutatea lor (Matei X11, 24; Ioan IX,
24). În minunile Domnului nu era nici un pic de deşertăciune, nici un
pic de teatralitate; nici o minune nu a fost făcută de ochii lumii; toate
minunile erau acoperite cu acoperământul smereniei Dumnezeieşti. Ele
alcătuiesc un şir de binefaceri faţă de omenirea suferindă. Totodată, ele
au vădit în chip cu totul îndestulător stăpânirea Făcătorului asupra făp16
turii materiale şi asupra duhurilor zidite, au arătat şi dovedit vrednicia
lui Dumnezeu, Care a luat asupra Sa omenitatea, Care S-a arătat om
între oameni.
Semnele de la Dumnezeu au fost date spre a împreună lucra cu
cuvântul lui Dumnezeu. Semnele mărturiseau despre puterea şi
însemnătatea cuvântului (Luca IV, 36). Lucrătorul esenţial era
cuvântul. Nu e nevoie de semne acolo unde e primit cuvântul, fiindcă
acolo este înţeleasă valoarea cuvântului. Semnele sunt un pogorământ
faţă de neputinţa omenească.
Dumnezeu-Omul i-a fericit pe cei ce nu au văzut semne şi au crezut
(Ioan XX, 29). E1 şi-a arătat compătimirea faţă de cei care,
nemulţumindu-se cu cuvântul, aveau nevoie de minuni. De nu veţi
vedea semne şi minuni, nu veţi crede (Ioan IV, 48), i-a spus el
fruntaşului din Capernaum. Întocmai! Vrednici de compătimire sunt cei
ce părăsesc cuvântul, căutând încredinţare de la minuni. Această
căutare a lor dă în vileag o deosebită precumpănire a cugetării trupeşti,
o neştiinţă grosolană, o vieţuire adusă jertfă stricăciunii şi păcatului,
lipsa îndeletnicirii cu deprinderea legii lui Dumnezeu şi cu virtuţile cele
iubite de Dumnezeu, lipsa din suflet a capacităţii de împreună-simţire
cu Sfântul Duh, de simţire a prezenţei şi a lucrării Lui în cuvânt.
Semnele erau îndeobşte menite convingerii şi aducerii la credinţă a
oamenilor robişi simţurilor, prinşi de grijile lumii. Cei cufundaţi în
grijile lumeşti, ţintuiţi pururea cu sufletul de pământ şi de lucrurile
acestuia, au o capacitate mică de a preţui valoarea cuvântului.
Antihrist va veni la vremea sa, la vremea rânduită lui. Înaintea
venirii lui va merge lepădarea majorităţii oamenilor de credinţa
creştină. Prin lepădarea de Hristos, omenirea se va pregăti pentru
primirea lui Antihrist, îl va primi în duhul său. În însăşi întocmirea
duhului omenesc va apărea cererea, chemarea lui Antihrist, împreunăsimţirea
cu el, aşa cum în starea de boală grea apare setea de o băutură
ucigătoare. Poftirea va fi rostită! Va răsuna glasul chemător în
societatea omenească, care va arăta stăruitor că are trebuinţă de un
geniu al geniilor, care să ridice dezvoltarea şi propăşirea materială pe
cea mai înaltă treaptă, care să încetăţenească pe pământ o asemenea
bunăstare încât raiul şi cerul să devină de prisos pentru om. Antihrist va
17
fi urmarea logică, îndreptăţită şi firească a orientării morale şi
duhovniceşti a oamenilor.
Aplecarea spre trufie rămâne, precum bagă de seamă Preacuviosul
Macarie cel Mare, chiar şi în sufletele cele mai curăţite10. Tocmai
această aplecare slujeşte drept temei al pervertirii şi abaterii de la calea
dreaptă. Din pricina ei, darul tămăduirii şi celelalte daruri văzute sunt
foarte primejdioase pentru cei cărora le-au fost date, fiindcă se bucură
de o mare preţuire din partea oamenilor trupeşti şi robiţi simţurilor, sunt
proslăvite de către ei. Darurile nevăzute, harice, neasemuit mai înalte
decât cele văzute, cum ar fi darul călăuzirii sufletelor la mântuire şi al
tămăduirii lor de patimi, nu sunt înţelese şi băgate în seamă de către
lume: aceasta nu numai că nu îi proslăveşte pe slujitorii lui Dumnezeu
care au darurile acestea, ci îi şi prigoneşte, fiindcă ei lucrează împotriva
principiilor lumii, fiindcă ei pun în primejdie domnia stăpânitorului
acestei lumi11. Milostivul Dumnezeu dă oamenilor ceea ce le este cu
adevărat de trebuinţă şi de folos, chiar dacă ei nu înţeleg lucrul acesta şi
nu pun preţ pe el nu le dă ceea ce este oricum de puţin folos, iar adesea
poate fi foarte vătămător, deşi cugetarea trupească şi neştiinţa însetează
fără saţ de el şi îl caută. „Mulţi”, spune Sfântul Isaac Sirul, „au săvârşit
semne, au înviat morţi, s-au ostenit pentru întoarcerea celor rătăciţi au
făcut minuni mari, au adus pe alţii la cunoştinţa de Dumnezeu, iar după
aceea chiar ei, care dăduseră viaţă altora, au căzut în patimi spurcate şi
urâcioase, s-au omorât pe sine”12. Preacuviosul Macarie cel Mare
istoriseşte că un oarecare nevoitor care vieţuia împreună cu el primise
darul vindecărilor cu o asemenea îmbelşugare încât tămăduia bolnavii
prin singură punerea mâinilor însă, fiind proslăvit de oameni, s-a trufit
şi a căzut în adâncul păcatului13.
Cugetarea trupească socoate bolile ca fiind nenorociri, iar
vindecarea de ele îndeosebi cea minunată ca fiind cea mai mare fericire,
puţin păsându-i dacă vindecarea este însoţită de folos sufletesc sau
vătămare sufletească. Înţelegerea duhovnicească vede atât în bolile
10 Omilia a VII-a, cap. 4.
11 Sfântul Tihon de Zadonsk, Scrisoarea 103, punctul 4.
12 Cuvântul 56.
13 Omilia a XXVII-a, cap. 16.
18
trimise de Pronia lui Dumnezeu cât şi în vindecările dăruite de harul
Dumnezeiesc mila lui Dumnezeu faţă de om. Luminată cu lumina
cuvântului Dumnezeiesc, înţelegerea duhovnicească ne învaţă să ne
purtăm în amândouă împrejurările în chip plăcut lui Dumnezeu şi
mântuitor pentru suflet. Ea ne învaţă că e îngăduit să cerem de la
Dumnezeu vindecarea unei boli dacă avem hotărârea nestrămutată de a
întrebuinţa sănătatea şi puterile redobândite în slujba lui Dumnezeu,
nicidecum în slujba deşertăciunii şi păcatului. Alminteri, tămăduirea
minunată va sluji doar spre mai mare osândă, va atrage mai mare
pedeapsă vremelnică şi veşnică. Despre lucrul acesta a dat mărturie
Domnul. După ce l-a tămăduit pe slăbănog, E1 i-a zis: Iată, te-ai făcut
sănătos. De acum nu mai păcătui, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău (Ioan
V, 14). Neputincios e omul, lesne plecat spre păcat. Dacă unii sfinţi,
care aveau darul haric al vindecărilor, care erau bogaţi în dreapta
socotinţă duhovnicească, s-au supus căderii în păcat şi au căzut, asta
înseamnă că oamenii trupeşti, care nu au o idee limpede cu privire la
lucrurile duhovniceşti, cu atât mai lesne pot întrebuinţa în chip rău
darul lui Dumnezeu. Şi mulţi l-au întrebuinţat în chip rău! După ce au
primit în chip minunat vindecare de boală, ei nu au luat aminte la
binefacerea Dumnezeiască şi la îndatorirea lor de a fi recunoscători
pentru binefacere, au început să ducă viaţă păcătoasă, au întors darul lui
Dumnezeu spre vătămarea lor, s-au înstrăinat de Dumnezeu, au pierdut
mântuirea. Din această pricină, vindecări minunate ale bolilor trupeşti
au loc rareori, deşi cugetarea trupească le cinsteşte foarte mult şi le
doreşte foarte mult. Cereţi şi nu primiţi, spune Apostolul, fiindcă rău
cereţi, ca întru patimile voastre să cheltuiţi (Iacov IV, 3).
Înţelegerea duhovnicească ne învaţă că bolile şi celelalte necazuri
pe care Dumnezeu le trimite oamenilor sunt trimise dintr-o deosebită
milostivire Dumnezeiască: precum doctoriile amare bolnavilor, şi ele
dau mântuirii noastre, veşnicei noastre fericiri, un ajutor cu mult mai de
nădejde ca vindecările minunate. Adeseori, foarte adeseori, boala este o
binefacere mai mare decât tămăduirea, dacă aceasta ar veni; boala este
o binefacere atât de vitală încât îndepărtarea ei prin vindecare ar
însemna îndepărtarea unui bine duhovnicesc cât se poate de mare, care
nu suferă asemuire cu binele vremelnic adus de vindecarea bolii
19
trupeşti. Săracul, bolnavul Lazăr, cel pomenit în Evanghelie, nu a fost
vindecat de boala sa cea grea, nu a fost izbăvit de sărăcie, s-a săvârşit în
acea stare în care s-a chinuit vreme îndelungată, însă pentru răbdarea sa
a fost suit de îngeri în sânul lui Avraam (Luca XVI, 22). Sfânta
Scriptură mărturiseşte pe toată întinderea sa că Dumnezeu trimite
feluritele necazuri, printre care şi bolile trupeşti, acelor oameni pe care
îi iubeşte (Evrei XII, 6 şi în continuare). Sfânta Scriptură spune cu tărie
că toţi sfinţii lui Dumnezeu, până la unul, şi-au săvârşit călătoria
pământească pe calea cea îngustă şi spinoasă, plină cu necazuri şi
lipsuri de tot felul (Evrei XII, 3). Întemeindu-se pe o astfel de concepţie
despre necazuri, adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu s-au purtat în ce
priveşte necazurile care se abăteau asupra lor cu cea mai mare
înţelepciune şi lepădare de sine. Ei întâmpinau necazul, oricare ar fi
fost el, ca pe un lucru de care erau vrednici14, crezând din tot sufletul că
necazul nu ar fi venit de nu l-ar fi îngăduit Dreptul Judecător şi
Atotbunul Dumnezeu potrivit trebuinţelor celui cu pricina. La venirea
necazului, primul lucru era conştiinţa că sunt vrednici de el. Ei căutau şi
aflau totdeauna în sine pricina necazului. După aceea, dacă vedeau că
necazul îi împiedică să placă lui Dumnezeu, se întorceau către
Dumnezeu cu rugăciune pentru izbăvirea de necazuri, lăsând împlinirea
sau neîmplinirea cererii la voia lui Dumnezeu, nesocotind nicidecum
drept corectă concepţia lor despre necaz. Aceasta nici nu putea fi
corectă: judecata unui om care este mărginit, fie el şi sfânt nu cuprinde
şi nu vede toate pricinile necazului aşa cum le cuprinde şi le vede
atoatevăzătorul ochi al lui Dumnezeu, Care îngăduie să vină necazuri
asupra robilor Săi, asupra celor iubiţi ai Săi. Sfântul Apostol Pavel de
trei ori s-a întors către Dumnezeu cu rugăciune ca îngerul satanei, care
îl împiedica pe Apostol în răspândirea creştinismului, să fie înlăturat.
Pavel nu a fost ascultat: judecata lui Dumnezeu în această privinţă era
alta decât cea a de Dumnezeu insuflatului Apostol (II Corinteni XII, 7-
10).
Atunci când trupu1 este sănătos, el e mai înclinat spre stârnirea
unor fapte vrăjmaşe lui Dumnezeu. Necazurile ne slujesc drept ajutor
14 Preacuviosul Marcu Ascetul, 226 de capete despre cei ce socot a se îndreptăţi din
fapte, cap. 6.
20
spre păzirea poruncilor lui Dumnezeu15. Sfinţii Părinţi, atunci când îi
atingeau boli şi alte necazuri, în primul rând se străduiau să arate
răbdare, atât cât depindea de ei: ei foloseau mustrarea de sine şi
osândirea de sine, silind prin ele inima să rabde16: ei îşi aduceau aminte
de moarte, de judecata lui Dumnezeu, de muncile cele veşnice, de a
căror amintire slăbeşte însemnătatea şi simţirea necazurilor pământeşti
(Matei X, 28-31); ei îşi înălţau gândul la Pronia lui Dumnezeu, îşi
aminteau făgăduinţa Fiului lui Dumnezeu de a rămâne totdeauna
împreună cu următorii Săi şi de a-i păzi, prin aceasta îşi chemau inima
la seninătate şi bărbăţie (Matei XXVIII, 20); ei se sileau să dea slavă lui
Dumnezeu şi să Îi mulţumească pentru necaz, se sileau să îşi
conştientizeze păcătoşenia, care cere pedeapsă pedagogică şi învăţare
de minte din pricina dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, din pricina chiar a
bunătăţii lui Dumnezeu. Pe lângă propria osteneală după putinţă de a
dobândi răbdare, ei înmulţeau rugăciunile osârdnice către Dumnezeu
pentru dăruirea darului duhovnicesc răbdarea harică, care este
nedespărţită de un alt dar duhovnicesc smerenia harică, care împreună
cu cel dinainte slujeşte drept chezăşie nemincinoasă a mântuirii şi
fericirii veşnice.
Cei ce tăgăduiesc existenţa duhurilor tăgăduiesc totodată, negreşit,
şi creştinismul. Pentru aceasta s-a arătat Fiul lui Dumnezeu, spune
Sfânta Scriptură, ca să strice lucrurile diavolului, ca prin moarte să
surpe pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul (I Ioan III, 8;
Evrei II, 14). Dacă nu există duhuri căzute, înomenirea lui Dumnezeu
nu are nici pricină, nici scop.
Existenţa duhurilor rămâne un lucru obscur pentru cei care nu au
studiat creştinismu1 ori l-au studiat superficial, după literă, în vreme ce
Domnul Iisus Hristos a poruncit şi rânduit să fie învăţat creştinismu1
dimpreună cu propovăduirea lui şi prin păzirea poruncilor evanghelice
(Matei XXVIII, 19-20). Domnul a poruncit să fie învăţat creştinismu1
atât teoretic cât şi practic, a unit aceste două feluri de învăţare cu o
legătură de nerupt, a poruncit ca să urmeze neapărat cunoaşterii
teoretice şi cunoaşterea practică. Fără cea de-a doua, prima nu are nici
15 Preacuviosul Isaia Pustnicul, Cuvântul 27.
16 Preacuviosul Avvă Dorotei, Învăţătura a 7-a.
21
un preţ în ochii lui Dumnezeu! Fără cea de-a doua, prima nu ne poate
aduce nici un folos! (Matei VII, 21-23) Cea de-a doua slujeşte drept
dovadă a nefăţărniciei celei dintâi şi e încununată de adumbrirea harului
Dumnezeiesc (Ioan XIV, 21-24).
Tainele ce se descoperă creştinilor necărturari rămân foarte ades
ascunse bărbaţilor învăţaţi care se mulţumesc numai cu învăţarea
academică a Teologiei, ca şi cum aceasta ar fi una dintre ştiinţele
omeneşti17. Şi tocmai acest caracter a fost dat Teologiei în tot Apusul
eterodox, atât papist cât şi protestant. Din pricina neîndestulătoarei
cunoaşteri din cercare, în vremea noastră foarte anevoie ajungi să auzi
învăţătură corectă şi temeinică despre vederea duhurilor, învăţătură atât
de trebuincioasă fiecărui monah care doreşte a se îndeletnici cu
nevoinţa sufletească în tărâmul duhurilor, al duhurilor din care facem
parte prin sufletul nostru şi cu care va trebui să împărţim veşnica
fericire sau muncile cele veşnice (Matei XXII, 30; XXV, 41).
Duhurile răutăţii poartă război împotriva omului cu o asemenea
viclenie, că gândurile şi închipuirile aduse de ele sufletului se
înfăţişează ca şi cum ar fi născute din el însuşi, nu de la duhul rău cel
străin lui, care lucrează căutând totodată să se ascundă18. Pentru a ne
lupta cu vrăjmaşul, trebuie neapărat să îl vedem. Fără vederea
duhurilor, lupta cu ele nu îşi are loc: ea poate fi numai atragere a
noastră de către ele şi supunere de robi faţă de ele. După ce am chemat
în ajutorul sărăciei mele de minte harul lui Dumnezeu, voi începe prin a
vorbi despre vederea trupească a duhurilor, despre faptul că ea nu este
neapărat trebuincioasă şi despre primejdiile ei, pentru a continua cu
vederea duhovnicească a duhurilor, cu necesitatea şi folosul ei.
17„Cei ce s-au lepădat de lume, chiar dacă nu ştiu alfabetul, se fac preaînţelepţi, fiind
luminaţi cu lumina lui Dumnezeu mai vârtos decât cei care ştiu Scriptura toată, dar
caută a se proslăvi în această lume: fiindcă Sfânta Scriptură ni s-a dat de la Dumnezeu
pentru mântuirea noastră şi pentru proslăvirea numelui lui Dumnezeu; drept aceea,
trebuie s-o citim şi să cugetăm întru ea şi să luăm aminte la ea. Iar de citim şi sârguim
s-o ştim pentru a noastră proslăvire, ea nu numai că nu ne va fi spre folos, ci ne va fi
chiar spre vătămare”. Sfântul Tihon de Zadonsk, tom 15, scrisoarea 32.
18 Preacuviosul Macarie cel Mare, Cuvântul 7, cap. 31.
22
ORTODOXIA SI RELIGIA VIITORULUI

Cuviosul Serafim Rose
„Întreaga raţiune a Bisericii este aceea de a-L purta
pe Hristos în inimă. Poate că aceştia sînt ultimii cîţiva
ani în care mai putem continua să răspîndim
liber cuvîntul”
„Într-un asemenea veac - scrie Arhiepiscopul Averchie - pentru a fi
un adevărat Creştin ortodox, gata de a-şi păstra credinţa în Mîntuitorul
Hristos chiar şi în faţa morţii, este mult mai greu decît în primele secole
ale creştinismului.” Deşi de cele mai multe ori făţişă (în ţările aflate sub
ocîrmuire comunistă), prigonirea Creştinilor din zilele noastre este mult
mai bine disimulată. „Sub haina înşelătoare a unei împărăţii care arată
minunat şi îi duce pe mulţi în rătăcire, se arată, de fapt, o prigoană
ascunsă împotriva creştinismului... Această prigoană este mult mai
primejdioasă şi mai înfricoşătoare decît prigoana făţişă, căci ameninţă
cu adevărat să dea cu totul pierzării sufletele - ceea ce înseamnă moarte
duhovnicească”. Arhiepiscopul Averchie citează adeseori cuvintele
Sfîntului Teofan Zăvorîtul, despre vremurile din urmă: „Deşi numele de
Creştin va fi auzit pretutindenea şi peste tot vor fi biserici şi slujbe,
toate acestea nu vor fi decît părelnicie, căci într-acestea se va sălăşlui o
adevărată apostazie.” Pentru a arăta împlinirea acestor cuvinte în zilele
noastre, Arhiepiscopul Averchie scrie: „Este înfricoşător a spune, însă
lumea creştină ne înfăţişează azi o imagine întunecată,
înspăimîntătoare, a celei mai adînci decadenţe religioase şi morale.”
23
Ispita belşugului şi a confortului îndepărtează sufletul de la Dumnezeu,
,,slujitorii lui Antihrist se străduie mai mult decît orice să Îl scoată pe
Dumnezeu din viaţa oamenilor, astfel încît aceştia, mulţumiţi cu
belşugul lor material, să nu simtă în nici un fel nevoia de a se întoarce
la Dumnezeu, să nu-şi mai aducă aminte de El, ci să poată trăi ca şi
cum Acesta nu ar exista defel. Aşadar, întreaga rînduială a vieţii din
zilele noastre, în aşa-numitele „ţări libere”, unde nu este o prigoană
făţişă împotriva credinţei, unde fiecare are dreptul de a crede aşa cum
doreşte, este o primejdie şi mai mare pentru sufletul unui Creştin (decît
o prigoană la arătare), căci îl leagă cu desăvîrşire de pămînt şi-l face să
uite de Rai. Întreaga «cultură» contemporană, îndreptată numai către
cunoştinţe cu desăvîrşire lumeşti, şi vîrtejul nebunesc al vieţii legate de
această «cultură», îl ţin pe om într-o stare neîncetată de sterpiciune şi
de tulburare, care nu lasă nimănui putinţa de a-şi cerceta doar puţin mai
adînc sufletul, în acest fel stingîndu-se, încetul cu încetul, viaţa
duhovnicească.” Întreaga trăire din zilele noastre, la nivelul ei public,
este pregătire pentru venirea lui Antihrist: „Toate lucrurile care se
întîmplă în zilele noastre - la cel mai înalt nivel în religie, guvernămînt
şi în viaţa publică [...] nu sînt altceva decît o lucrare intensă a
slujitorilor lui Antihrist pentru pregătirea şi instaurarea împărăţiei sale”.
Iar această lucrare este înfăptuită tot atît de mult de către „Creştini”, ca
şi de către necreştini.
După înfăţişarea unui tablou atît de înflorător al zilelor noastre şi al
viitorului omenirii, Arhiepiscopul Averchie strigă cu glas mare către
toţi Creştinii Ortodocşi să se lupte din răsputeri împotriva duhului
acestei lumi, care zace în miasma răutăţii: ,,Toţi cei care în aceste zile
rîvnesc să nu-şi piardă credinţa în Mîntuitorul Hristos trebuie să se
păzească şi să stea împotriva oricărei doriri a lucrurilor materialnice şi
pămînteşti şi împotriva amăgirii ce vine prin bunurile lumeşti. Este
peste măsură de primejdios să se învoiască cineva cu orice dorinţă de aşi
face o carieră, de a-şi făuri un nume, de a dobîndi stăpînire şi trecere
înaintea oamenilor, de a-şi agonisi bogăţii, de a se înconjura de lux şi
confort.”
Celor care sînt osîrdnici şi luptători în a nu-şi pierde credinţa,
Arhiepiscopul Averchie le arată calea împărătească a mărturisirii:
24
,,Acum este vremea mărturisirii, a unei atitudini hotărîte, dacă este
nevoie, chiar a morţii pentru credinţa ortodoxă, care pretutindeni este o
ţintă a atacurilor făţişe sau dosnice, a asupririi, a prigoanei ce vine din
partea slujitorilor lui Antihrist.” Trebuie să fim adevăraţi Creştini şi să
nu ne plecăm în faţa duhului acestui veac, ci să facem din Biserică
temelia şi izvorul vieţii noastre. Calea pe care lumea ne-o aşterne în
faţă, în ciuda făgăduinţelor amăgitoare ale „progresului”, este o cale a
suferinţelor: ,,Mîntuitorul a spus limpede că ceea ce ne aşteaptă nu este
«progresul», ci năpaste şi cazne mult mai mari, ca urmare a înmulţirii
fărădelegii şi a răcirii dragostei; cînd El va veni, abia dacă va mai găsi
credinţă pe pămînt (Luca 18:8).”
Puterea unui adevărat Creştin, în vremurile pline de grozăvii care
vor veni, este aşteptarea celei de-a Doua Veniri a Mîntuitorului Hristos
– Parusia. Duhul aşteptării statornice a celei de-a Doua Veniri a
Domnului Hristos este adevăratul duh al vieţuirii creştineşti, care strigă
în rugăciune: „Amin! Vino, Doamne Iisuse!” (Apocalipsa 22:20). Iar
duhul potrivnic acestui chip de vieţuire este, fără de nici o îndoială,
duhul lui Antihrist, care se sîrguieşte prin orice mijloc să prăvălească
mintea Creştinilor de la gîndul Parusiei şi de la răsplătirile care vor
urma acesteia. Cei care se pleacă în faţa acestui duh se pun pe ei înşişi
în primejdia de a nu-l recunoaşte pe Antihrist cînd acesta va veni şi de a
fi vînaţi de acest cumplit vrăjmaş. Cu osebire acesta este cel mai
înspăimîntător lucru al lumii zilelor noastre, plină de toate înşelăciunile
şi amăgirile. Slujitorii lui Antihrist, aşa după cum Mîntuitorul ne-a spus
mai înainte, se vor sîrgui „ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei
aleşi” (Matei 24:24). Totuşi, gîndul la acestea nu trebuie să ne arunce în
deznădejde, ci, dimpotrivă, după cum însuşi Mîntuitorul zice: „Prindeţi
curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se
apropie” (Luca21:29).” [...]
Dar acum, în cel de-al XX-lea veac al erei creştine, au apărut
„înţelepţii” - „neocreştinii”, aşa după cum îşi spun unii dintre ei - care
nu doresc să audă despre cele spuse mai sus. Propovăduiesc un soi nou
de creştinism dulceag, sentimental şi trandafiriu, deşertat de toată
făptuirea şi lupta, o imaginară, atotcuprinzătoare dragoste pseudocreştină
şi îmbucurarea fără de nici o oprelişte din toate deliciile acestei
25
trecătoare vieţi pămînteşti. Ignoră cu desăvîrşire nenumăratele pilde din
Sfînta Scriptură, care lămurit şi cu tărie vorbesc despre lupta
duhovnicească, despre rîvna cu care sîntem îndatoraţi să-L urmăm pe
Mîntuitorul Hristos în a ne răstigni pentru lume, despre multele dureri
prin care trebuie să treacă Creştinul în această viaţă, începînd cu
cuvintele pe care însuşi Mîntuitorul Hristos le-a spus ucenicilor Săi la
Cina cea de Taină: „În lume necazuri veţi avea” (Ioan 16:33). Şi
aceasta se întîmplă deoarece, după cum Însuşi Domnul ne spune,
adevăraţii Creştini nu sînt din lume (Ioan 15:19), pe cînd „lumea
întreagă zace sub puterea celui rău” (I Ioan 5:19). Din această pricină,
Creştinii nu trebuie să iubească această lume şi „cele ce sînt în lume” (I
Ioan 2:15); ,‚prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu şi ‚‚cine
va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu” (Iacov
4:4). Aceşti „înţelepţi” moderni nu reuşesc să vadă că dumnezeiescul
cuvînt nu făgăduieşte nicăieri în mod hotărît Creştinilor satisfacţii
duhovniceşti depline şi fericire paradisiacă în această viaţă; ci,
dimpotrivă, pune înainte faptul că viaţa pămîntească se va îndepărta tot
mai mult de la legea lui Dumnezeu, că în ceea ce priveşte morala, omul
va cădea tot mai jos (vezi 2 Timotei 3:1-5), că „toţi care voiesc să
trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi, iar oamenii răi şi
amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei
înşişi” (2 Timotei 3:12-13) şi că, în cele din urmă, „cerurile vor pieri cu
vuiet mare, stihiile, arzînd, se vor desface şi pămîntul şi lucrurile de pe
el se vor mistui” (2 Petru 3:10). Dar atunci se vor arăta „ceruri noi şi
pămînt nou, în care locuieşte dreptatea” (2 Petru 3:13), un minunat
„nou Ierusalim, pogorîndu-se din cer de la Dumnezeu” (Apocalipsa
21:2), care i-a fost arătat lui Ioan, văzătorul tainelor, în timpul
descoperirii ce i s-a făcut.
Toate acestea nu sînt pe placul „neocreştinilor”. Ei vor deplinătatea
fericirii în această lume împovărată cu nenumăratele ei păcate şi
nelegiuiri şi aşteaptă cu nerăbdare această stare de fericire deplină. Şi
una dintre cele mai sigure căi de a o dobîndi li se pare a fi „mişcarea
ecumenică”, uniformizarea şi unirea tuturor oamenilor într-o singură
nouă Biserică, ce va cuprinde nu numai romano-catolici şi protestanţi,
ci şi Evrei, Musulmani şi păgîni, fiecare păstrîndu-şi propriile
26
convingeri şi greşeli. Această imaginară „dragoste creştină”, în numele
viitoarei stări de fericire a omului pe pămînt, nu poate decît să calce în
picioare Adevărul. Nimicirea acestui pămînt cu tot ceea ce zace pe el,
cu toate că este mai înainte spusă cu limpezime de Cuvîntul lui
Dumnezeu, este socotită de către ei a fi ceva atît de groaznic, încît nu
poate fi înfăţişat, ca şi cum nu ar fi la îndemîna atotputerniciei lui
Dumnezeu. Consimt în silă să admită nimicirea acestui pămînt (căci
cum ar putea cineva să nu primească un lucru proorocit în Sfînta
Scriptură?), dar cu condiţia să aibă loc într-un viitor foarte, foarte
îndepărtat, învăluit în ceaţă; nu secole, ci milioane de ani de acum
înainte. Care este pricina acestei credinţe a lor? S-ar putea spune: din
cauză că sînt slabi în credinţă sau le lipseşte cu desăvîrşire credinţa în
învierea din morţi şi în viaţa veacului ce va să vină. Pentru ei, totul este
în această viaţă pămîntească, iar cînd aceasta ajunge la sfîrşit, toate se
termină.
În cîteva puncte - mai ales în aşteptarea unei vieţi fericite în această
lume - un asemenea cadru al gîndirii se aseamănă îndeaproape cu larg
răspîndita erezie din primele secole ale creştinătăţii, numită hiliasm.
Aceasta este aşteptarea unei împărăţii de o mie de ani pe pămînt a lui
Hristos; aşadar manifestarea din zilele noastre a acestei erezii poate fi
calificată drept „neohiliasm”. Trebuie avut în vedere şi păstrat în minte
că hiliasmul a fost osîndit de cel de-al doilea Sinod Ecumenic, în anul
381. Aşadar, a crede din nou în hiliasm, acum în secolul XX, chiar şi
numai în parte, este de neiertat. Trecînd peste acestea, neohiliasmul este
mult mai rău decît vechea erezie hiliastă, prin aceea că fundamentele
sale, fără nici o tăgadă, se află în necredinţa în viaţa veacului ce va
veni, iar dorinţa pătimaşă de a dobîndi fericirea aici, pe pămînt,
întrebuinţează toate îmbunătăţirile şi izbînzile progresului material ale
vremurilor noastre. Această învăţătură mincinoasă îşi varsă răul înspăimîntător,
încercînd să „liniştească” şi să adoarmă trezvia duhovnicească
a credincioşilor şi să-i convingă că sfîrşitul lumii este departe (de
cumva va fi un sfîrşit) şi, aşadar, nu este neapărată trebuinţă de
priveghere şi rugăciune, lucruri pe care Mîntuitorul Hristos le cere
neîncetat de la cei care-I urmează (vezi Matei 26:41), de vreme ce totul
în lume devine tot mai bun şi mai bun, progresul „spiritual” ţinînd pasul
27
cu cel material. Iar fenomenele înfiorătoare pe care le putem vedea în
lume în zilele noastre, sînt vremelnice; toate s-au mai întîmplat înainte
şi toate în cele din urmă vor trece şi vor fi înlocuite de o nemaipomenită
înflorire a creştinismului în care, desigur, ecumeniştii vor ocupa cele
mai de cinste locuri. Aşadar, totul este peste măsură de frumos! Nu mai
trebuie să lucrăm asupra părţii noastre lăuntrice şi nu ni se mai cere nici
un fel de luptă duhovnicească; posturile pot fi desfiinţate. Totul va
deveni mai bun numai prin sine însuşi, pînă ce „împărăţia lui
Dumnezeu” este în cele din urmă instaurată întru toată fericirea şi
deplinătatea ei pămîntească!
Fraţilor! Nu se vede cu limpezime unde se află izvorul acestor
ademenitoare învăţături mincinoase, cine bîntuieşte cu toate aceste
gînduri minţile Creştinilor de azi, cu scopul vădit de a înfrînge întreaga
creştinătate? Ca de ciumă, ca de foc trebuie să ne temem de acest
„neohiliasm” care e atît de adînc potrivnic învăţăturii cuvîntului lui
Dumnezeu, învăţăturii Sfinţilor Părinţi şi tuturor învăţăturilor vechi de
secole ale Sfintei noastre Biserici, prin care nenumăraţi drepţi s-au
mîntuit. Fără luptă duhovnicească nu este şi nu poate fi creştinism
adevărat! Aşadar, calea noastră nu se potriveşte cu nici una dintre
aceste mişcări moderne, fie ecumenismul, fie „neohiliasmul”.
Credinţa noastră este credinţa Sfinţilor nevoitori, credinţa
Apostolilor, credinţa Sfinţilor Părinţi, credinţa Ortodoxă care a ţinut
neclintită întreaga lume. Acestei credinţe şi numai acestei credinţe îi
vom fi următori în aceste zile covîrşite de răutate, în care trăim astăzi.
[...]
Este unul din marile semne ale vremurilor de pe urmă acesta: „... şi
spaime şi semne mari din cer vor fi” (Luca 21:11). Nu mai departe decît
acum o sută de ani, Episcopul Ignatie Briancianinov nota în cartea sa
Despre semne şi minuni: „... cu cîtă aviditate caută Creştinii noştri să
vadă minuni sau chiar să facă ei înşişi minuni! Această căutare nu dă
altceva la iveală decît înşelăciunea de sine, care se naşte din buna
părere de sineşi, din slava deşartă, şi care se sălăşluieşte în suflet
punînd stăpînire pe el. Adevăraţii făcători de minuni aproape că au
dispărut, dar oamenii sînt mai setoşi de minuni ca niciodată. Ne
apropiem de timpurile cînd calea va fi larg deschisă pentru o mulţime
28
de minuni mari şi grozave, care să ducă la pierzare nenorocita
înţelepciune cea după trup, care se va lăsa atrasă şi înşelată de ele.” Iată
în această carte şi cîteva rînduri pentru cercetătorii fenomenului
extraterestru: „Antihrist va face mai cu seamă minuni în văzduh, adică
acolo unde îşi are satan împărăţia. Minunile vor izbi cel mai tare simţul
văzului, pe care îl vor fermeca şi înşela. Sfîntul Ioan Teologul, văzînd
în duh semnele ce au să fie înaintea sfîrşitului lumii, afirma că Antihrist
va face semne mari, încît şi foc să pogoare din cer, pe pămînt, înaintea
oamenilor (Apocalipsa 13:13). Sfînta Scriptură indică această minune
ca fiind cea mai mare dintre minunile lui Antihrist, iar locul apariţiei ei
este văzduhul. Va fi un spectacol splendid şi înfricoşător. [...] Oamenii
nu vor înţelege că minunile lui Antihrist nu au în ele nici un fel de
noţiune de bine sau scop raţional, nici un înţeles clar, că sînt străine de
adevăr şi pline de minciună, de toata sălbăticia şi răutatea, că sînt
scamatorie goală, menită să uluiască şi să lase cu gura căscată, mai ales
pentru a-i da pradă uitării, ca să-i poată înşela, seduce şi fascina cu
efecte spectaculoase, găunoase şi prosteşti. Toate înşelăciunile
diavoleşti au în comun aceea că, dacă li se dă cea mai mică atenţie, ele
devin periculoase; această mică atenţie, chiar dacă este lipsită de
simpatie pentru ceea ce se vede, poate să ducă pe omul respectiv în
ispită şi poate să lase asupra lui o influenţă rea.” [...]
Noi trăim la capătul acestei perioade înspăimîntătoare de triumf
demonic, în care «umanoizi» siniştri („fiinţe extraterestre”, noile
întruchipări diavoleşti) se arată la mii de oameni şi pun stăpînire, prin
apariţiile lor absurde, pe sufletele acelora de care harul lui Dumnezeu sa
îndepărtat. Fenomenele extraterestre sînt pentru Creştinii ortodocşi un
semn că trebuie să calce cu mult mai multă hotărîre, trezvie şi băgare de
seamă pe calea mîntuirii, cunoscînd că putem fi ispitiţi şi înşelaţi nu
doar de religiile mincinoase, ci şi de fenomene fizice care uimesc
privirea. [...]
[Vorbind despre penticostali, „vorbitorii în limbi”, numiţi şi
„harismatici”, Cuviosul Serafim Rose spunea:] Biserica Ortodoxă
leapădă cu desăvîrşire aceste practici şi „mişcări harismatice” sectare,
care sînt amăgiri diavoleşti din veacurile de pe urmă, ce înşeală în
diferite chipuri şi forme pe cei ce s-au rupt de Biserica lui Hristos
29
întemeiată de Duhul Sfînt. Căci cei ce nu ascultă de Biserică şi de
sfinţii Apostoli şi nu au cele şapte Taine şi Sfînta Cruce, nu pot avea
Duhul Sfînt, ci numai duhul diavolului. [...] Pentru Creştinii ortodocşi,
fenomenul contemporan al „vorbirii în limbi” este şi el un „semn”; dar
nu este semnul începutului Evangheliei mîntuirii pentru toate
popoarele, ci semn al sfîrşitului ei. [...] Mişcarea harismatică, produs al
unei lumi lipsite de Taine şi de har, al unei lumi ce însetează după
„semne”, fără a fi în stare „să deosebească duhurile” prin care se fac
aceste semne, este ea însăşi un semn al lumii apostaziale în continuare,
o mişcare a „intenţiilor” şi a „faptelor bune”, ce emană dintr-un
umanitarism anemic şi lipsit de substanţă. Ce se va întîmpla însă cu
acesta atunci cînd i se va alătura o mişcare care să aibă cu adevărat
„putere”? [...]
Deci, [...] pînă şi elita constituită din aceşti adevăraţi aleşi, această
„turmă mic㔂 va fi atacată şi ispitită de „marile semne şi minuni” ale
lui Antihrist. În schimb, marea masă a „Creştinilor” îl va accepta pe
Mesia cel mincinos - adică pe Antihrist, fără întrebări şi fără probleme,
pentru că „noul” său „creştinism” este întocmai ceea ce caută mulţimea.
[...]
Cu atît mai mult trebuie să lupte astfel Creştinii din ziua de azi,
care sînt înconjuraţi din toate părţile de un creştinism fals, care are
propriul său arsenal de experienţe ale „harului” şi „Duhului Sfînt”,
putînd cita pe de rost din Sfînta Scriptură şi din Sfinţii Părinţii, pentru
a-şi „întări” propriile erezii! Cu siguranţă, trăim vremurile de pe urmă,
cînd înşelăciunea este atît de subtilă, încît amăgeşte, de este cu putinţă,
şi pe cei aleşi (Matei 24:24). Falşii prooroci ai timpurilor noastre
anunţă cu glas din ce în ce mai puternic apropierea „noii ere a Duhului
Sfînt”, a „noii Cincizecimi”, a „punctului Omega”. Este exact ceea ce
se numeşte, în adevăratele profeţii ale Bisericii Ortodoxe, domnia lui
Antihrist. Această profeţie, tocmai acum în zilele noastre, începe să se
împlinească, cu forţa unei puteri diavoleşti. Întreaga atmosferă
spirituală contemporană se încarcă cu puterea experimentelor de iniţiere
satanică. şi aceasta pe măsură ce „taina nelegiuirii” intră în faza
penultimă, în care începe să posede sufletele oamenilor şi, într-adevăr,
nu numai pe ale lor, ci chiar pe ale celor aleşi ai Bisericii lui Hristos,
30
de-i va fi cu putinţă. Împotriva acestei „experienţe religioase” de mare
forţă, Creştinii ortodocşi trebuie să se trezească şi să se înarmeze cu
adevărat, să devină pe deplin conştienţi de ceea ce înseamnă Ortodoxia
creştină şi în ce chip scopurile sale sînt total diferite de ale tuturor
celorlalte religii, fie ele „creştine” sau necreştine. Creştini ortodocşi,
păstraţi cu sfinţenie harul ce vi s-a dat! Nu îngăduiţi ca el să devină o
chestiune de obişnuinţă! Nu-l măsuraţi după măsura omenească şi nu vă
aşteptaţi ca el să pară logic sau pe înţelesul celor care nu sînt capabili să
pătrundă nimic din ceea ce depăşeşte omenescul sau celor care cred că
îl pot obţine altfel decît arată predania Sfintei Biserici a lui Hristos
dintotdeauna! Căci adevărata Ortodoxie, în mod necesar, apare cu
adevărat „nelalocul ei” în aceste vremuri satanice, o minoritate din ce în
ce mai accentuată a celor dispreţuiţi şi cam „nebuni”, siliţi să trăiască în
mijlocul unei mase al cărei „revivalism” religios este inspirat de un cu
totul alt fel de duh.
Noi însă să ne mîngîiem cu cuvintele cele tari şi sigure ale
Domnului nostru Iisus Hristos: „Nu te teme, turmă mică, pentru că
Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia” (Luca 12:32). Fie ca
toţi Creştinii ortodocşi să se întărească pentru marea bătălie care îi
aşteaptă şi să nu uite niciodată că, în Hristos, victoria este deja a
noastră. Căci El ne-a promis că porţile iadului nu vor birui Biserica Sa
(Matei 16:18) şi că pentru cei aleşi El va scurta zilele urgiei şi strîmtorii
celei de pe urmă (Matei 24:22). Şi apoi, cu adevărat, „dacă Dumnezeu
este cu noi, cine este împotriva noastră?” (Romani 8:31). Chiar în
mijlocul celor mai sălbatice ispite, nouă ni s-a poruncit: „Îndrăzniţi! Eu
am biruit lumea” (Ioan 16:33). Să trăim deci şi noi, aşa cum au făcut-o
toţi adevăraţii Creştini înaintea noastră, cu încredinţarea că toate cele ce
se văd au un sfîrşit şi că Mîntuitorul nostru va veni curînd, căci „Cel Ce
mărturiseşte acestea, zice: Da, vin curînd! Amin! Vino, Doamne
Iisuse!” (Apocalipsa 22:20). [...]
Cel mai însemnat cîştig pe care-l capeţi citind literatura ortodoxă
fundamentală este virtutea numită „discernămînt”. Atunci cînd avem în
faţa ochilor două fenomene care par să fie identice sau foarte
asemănătoare între ele, virtutea numită „discernămînt” ne ajută să
vedem care dintre ele este adevărat şi care este fals. Altfel spus, care
31
are în el spiritul lui Hristos şi care ar putea avea spiritul Antihristului.
Prin însăşi natura lui, Antihristul, care urmează să fie ultimul mare
conducător al lumii şi ultimul mare adversar al lui Hristos, este
antihrist, iar aici „anti” nu înseamnă numai „împotrivă”, ci şi „sub
masca, în locul lui”. Antihristul, după cum afirmă toţi Sfinţii Părinţi
care au scris despre el, va fi cineva care-L va imita pe Hristos, adică va
căuta să înşele oamenii, prefăcîndu-se a fi Hristos revenit pe Pămînt.
De aceea, dacă ai o idee foarte vagă despre creştinism sau dacă citeşti
scripturile numai după propria ta concepţie (iar concepţia ţi-o culegi din
aer, dintr-un aer care, în prezent, nu este creştin, ci anticreştin), atunci
vei ajunge la concluzii foarte anticreştine. Cînd vei vedea chipul
Antihristului, te vei lăsa înşelat, crezînd că este vorba de Hristos. [...]
Deci reluăm prima idee. Urmărim semnele vremurilor pentru a-L
recunoaşte pe Hristos atunci cînd va veni, pentru că au fost mulţi falşi
Hristoşi şi vor veni încă şi mai mulţi, iar la sfîrşitul lumii va veni, în
cele din urmă, unul care va fi denumit Antihrist. Antihristul îi va uni pe
toţi cei care s-au lăsat înşelaţi crezînd că el este Hristos, iar printre
aceştia se vor număra toţi cei care au interpretat creştinismul după cum
au vrut ei. De multe ori vezi oameni care mărturisesc creştinismul şi ai
impresia că multe dintre ideile lor sînt corecte şi conforme cu Biblia,
dar, la o analiză mai atentă, îţi dai seama că greşesc flagrant. De curînd,
Părintele Dimitri Dudko spunea, în foaia pe care o publică, că a venit la
el cineva care pretindea că este Creştin. Cînd au început însă să stea de
vorbă, şi-a dat seama că respectivul nu era ortodox şi l-a întrebat: „De
ce confesiune eşti dumneata?” „A, asta nu contează, sîntem cu toţii
Creştini. Cel mai important este să fim Creştini” „Ba nu, ba nu - a zis el
- trebuie să fim mai precişi. De exemplu, dacă dumneata eşti baptist, iar
eu sînt ortodox, eu cred în Trupul şi Sîngele Domnului, iar dumneata
nu crezi. Trebuie să ştim precis, pentru că sînt multe diferenţe. Este
bună atitudinea aceasta. Eu te respect pe tine şi nu vreau să impietez
asupra credinţei tale, dar, chiar şi aşa, există o cale adevărată a credinţei
şi multe căi care se abat de la adevăr. Eu vreau să mă ţin de adevăr.”
La fel, vedem că mulţi oameni care nu sînt ortodocşi au, totuşi, multe
părţi bune, dar pînă la urmă tot greşesc în anumite privinţe. Sigur că
sarcina să judecăm nu ne revine nouă, ci lui Dumnezeu. Dar este
32
limpede ce se va întîmpla dacă toate aceste abateri prin care oamenii
greşesc astăzi vor fi proiectate în vremurile de pe urmă, dacă oamenii
vor gîndi la fel şi la venirea acelor vremuri de pe urmă. Greşelile
mărunte sînt cele care îi fac pe oameni să creadă cînd îl văd pe Antihrist
că acesta este Hristos. Sînt o mulţime de secte care cred că Hristos va
veni să domnească o mie de ani din Templul de la Ierusalim. De aceea,
cînd Evreii vor începe să reconstruiască Templul, aceste secte se vor
bucura, pentru că, pentru ele, acesta va fi semnul venirii lui Hristos.
Dimpotrivă, ştim că acesta este semnul venirii Antihristului, pentru că
Hristos nu va mai veni niciodată la Templu. Templul a fost distrus.
Hristos va veni numai la sfîrşitul lumii pentru a începe împărăţia
veşnică a cerurilor. Singurul care va veni la Templu va fi Antihristul.
Iată de ce o corectă înţelegere creştin-ortodoxă şi o pregătire care să
plece de la această înţelegere sînt absolut necesare. Cu cît ne apropiem
mai mult de vremurile de pe urmă, cu atît această înţelegere şi
pregătirea devin mai indispensabile. [...] Semnul acesta al Templului
este unul foarte puternic. Cînd vom vedea Templul reconstruit, vom
putea trage concluzia că a sosit momentul, pentru că acesta este, cu
siguranţă, unul dintre semnele de la sfîrşitul sfîrşitului. Deocamdată nu
s-a pus problema reconstruirii lui, dar circulă tot felul de zvonuri că
planurile ar fi deja făcute, că s-ar aduna piatra etc. Este clar că Evreii se
gîndesc la el. [...]
Un alt semn se referă la Antihristul care, atunci cînd va veni, va
deveni conducătorul lumii. Abia în epoca noastră a devenit o realitate
ideea că un singur om poate stăpîni întreaga lume. Toate imperiile
mondiale de pînă acum s-au întins numai pe o parte a Pămîntului şi,
pînă la apariţia comunicaţiilor moderne, ar fi fost imposibil ca un
singur om să conducă întreaga lume. Mai mult decît atît, odată cu larga
răspîndire a comunicaţiilor, cu descoperirea bombelor atomice şi a
armelor avansate, posibilitatea apariţiei unor suferinţe la scară globală
este mult mai mare decît în orice alt moment istoric. Este limpede că
viitorul război va fi cel mai distrugător din istoria omenirii şi, probabil,
va provoca, încă din primele zile, distrugeri mai mari decît toate
celelalte războaie din istorie la un loc. Pe lîngă armele atomice, care ar
putea fi aruncate în luptă în cazul unui război generalizat, există diferite
33
arme bacteriologice, care pot răspîndi printre oameni molime, gaze
otrăvitoare şi tot felul de substanţe cumplite. [...]
34
CUVÂNT LA SFÂR{ITUL LUMII
Sfântul Efrem Sirul19
Eu, Efrem cel prea mic şi păcătos şi plin de greşeli, cum voi putea să
spun cele mai presus de puterea mea? Dar de vreme ce Mântuitorul plin
de a Sa milostivire, pe cei neînţelepţi i-a învăţat înţelepciunea şi prin ei
pe credincioşii de pretutindeni i-a luminat; şi pe a noastră limbă cu
îndestulare o va lămuri spre folosul şi zidirea mea, a celui ce zic, şi a
tuturor ascultătorilor, şi voi grăi întru durere şi voi spune întru suspinuri
pentru sfârşitul lumii acesteia de acum, şi pentru cel fără de ruşine şi
cumplit balaur (adică Antihrist) cel ce va tulbura toate de sub cer, şi să
bage teama şi spaima şi cumplita necredinţă în inimile oamenilor
[...] Va face arătări, semne şi înfricoşări, încât, de ar putea să
amăgească şi pe cei aleşi. Şi se va sârgui ca pe toţi să-i înşele cu
mincinoasele semne, cu năluciri de arătări vrăjitoreşti şi cu
fermecătoriile care se vor face de el ...
Căci cu îngăduinţa lui Dumnezeu va lua stăpânire ca să înşele
lumea, fiindcă s-au înmulţit păgânătăţile oamenilor, şi pretutindeni se
lucrează tot felul de lucruri cumplite. Pentru aceasta Dumnezeu va
slobozi a fi ispitită lumea cu duhul înşelăciunii, pentru păgânătatea
19 Titlul complet al articolului este Cuvânt pentru a Doua Venire a Domnului nostru
Iisus Hristos, pentru venirea lui Antihrist şi pentru sfârşitul lumii, Tomul 2.
35
oamenilor. De vreme ce aşa au voit oamenii a se depărta de Dumnezeu
şi a iubi pe vicleanul. Mare nevoinţă va fi fraţilor în vremurile acelea,
mai ales celor credincioşi, când se vor săvârşi semne şi minuni de
însuşi balaurul cel cu multe stăpâniri; când se va arata ca un Dumnezeu,
cu năluciri înfricoşate, zburând în văzduh, şi toţi dracii ca îngerii
înălţându-se înaintea tiranului. Şi va striga cu tărie schimbându-şi
chipul şi înfricoşând fără de măsură pe toţi oamenii.
Atunci fraţilor, oare cine va sta îngrădit şi neclintit petrecând?
Numai având în sufletul său semnul Unuia-Născut Fiul lui Dumnezeu,
adică sfânta Lui venire.
Şi în vremea aceea nu va fi slăbire pe pământ, şi marea văzându-o
toată lumea tulburată, va fugi fiecare să se ascundă în munţi. Unii vor
muri de foame, alţii de sete se vor topi ca ceara. Şi nu va fi cine să-i
miluiască pe ei. Atunci vor vedea toate feţele lăcrimând şi cu durere
întrebând: “Nu cumva se află vreun grai al lui Dumnezeu pe pământ?”
- şi nu vor auzi de nicăieri răspuns.
Cine va suferi zilele acelea? Şi cine va răbda necazul cel nesuferit,
când vor vedea amestecarea popoarelor care vor veni de la marginile
pământului, pentru vederea tiranului. Mulţi se vor închina înaintea
spurcatului şi vor striga cu cutremur, încât şi locul se va clătina de
strigătele lor, zicând: Tu eşti mântuitorul nostru... Atunci marea se va
tulbura şi pământul se va usca; cerurile nu vor ploua şi sadurile se vor
usca. Şi toţi cei ce vor fi pe pământ, de la răsărit până la apus, vor fugi
cu multă frică. Şi iarăşi cei ce vor fi în părţile de apus vor fugi în răsărit
cu cutremur...
Luând atunci obraznicul stăpânirea, va trimite pe draci în toată
lumea, ca să propovăduiască cu îndrăzneală, că s-a arătat cu slavă:
“Veniţi de-l vedeţi pe el.” Cine oare va avea suflet de diamant, ca să
sufere vitejeşte toate smintelile acelea?
Cine oare va fi acest om precum am zis, ca toţi dracii să-l fericească
pe el? Căci eu fraţilor, iubitor de Hristos, desăvârşit m-am înfricoşat
numai din pomenirea balaurului, cugetând întru sine necazul ce va să
fie asupra oamenilor în vremea aceea, şi în ce fel se va arăta acest
balaur pângărit asupra neamului omenesc. Însă sfinţilor mai cumplit se
va arăta. Că vor fi mulţi cei ce se vor arăta bineplăcuţi lui Dumnezeu,
36
care vor putea scăpa prin munţi şi dealuri şi locuri pustii, cu multe
rugăciuni şi plângeri nesuferite. Ca văzându-i Dumnezeu în aşa
plângere nemângâiată şi întru credinţă curată, se va milostivi spre
dânşii ca un Părinte milostiv, iubitor de fii, şi-i va păzi pe ei unde se vor
ascunde.
Că prea pângăritul nu va înceta să caute pe sfinţi pe pământ şi pe
mare, socotind ca stăpâneşte tot pământul. Şi pe toţi îi va supune, şi va
socoti că se poate împotrivi lui Dumnezeu din cer, neştiind ticălosul
neputinţa sa şi mândria pentru care a căzut.
Cu toate acestea va tulbura pământul, va înfricoşa cu semnele sale
vrăjitoreşti pe toţi. Şi în vremea aceea nu va fi slăbire pe pământ, ci
necaz mare, tulburare, moarte şi foamete peste tot pământul Că însuşi
Domnul a zis: “Că unele ca acestea nu s-au făcut de la întemeierea
lumii”. Iar noi păcătoşii, cu ce vom asemăna acele nevoi peste măsură
de mari. Însă, să-şi pună fiecare în mintea sa cuvintele Mântuitorului,
cum că, pentru nevoia şi necazul cel prea mare, va scurta zilele acelea
prin milostivirea Sa.
Viteaz suflet va fi acela care va putea să-şi ţină viaţa atunci în
mijlocul smintelilor; că dacă puţin va slăbi credinţa sa, lesne va fi
înconjurat şi va fi robit de semnele balaurului celui rău şi viclean. Şi
neiertat se va afla unul ca acesta în ziua judecăţii, însuşi ca vânzător de
sine se va afla, ca cel ce a crezut tiranului de bună voie. De multe
rugăciuni şi lacrimi avem trebuinţă, o, fraţilor! Ca să fie cineva dintre
noi întărit întru ispite. Fiindcă multe vor fi nălucirile fiarei. Căci
luptător împotriva lui Dumnezeu fiind, va voi să le piardă pe toate.
Luaţi aminte, fraţii mei! Covârşirea fiarei şi meşteşugirea ei de
la pântece începe.
Nu oricum, ci pe mâna dreaptă şi pe frunte va fi pus semnul. Ca să
nu mai aibă stăpânire omul a se pecetlui cu mana dreaptă, cu semnul
Sfintei Cruci, şi nici pe frunte a se mai însemna cu numele sfânt al
Domului, nici cu preasfânta şi slăvita cruce a Domnului nostru Iisus
Hristos. Că ştie ticălosul că dacă se va pecetlui cineva cu crucea
Domnului, îi risipeşte toată puterea lui. Pentru aceasta pecetluieşte
dreapta omului, că aceasta este care pecetluieşte toate mădularele
noastre. Asemenea şi fruntea care este ca un sfeşnic ce poartă făclia
37
luminii. Deci fraţii mei, înfricoşată nevoinţă va fi tuturor oamenilor
celor iubitori de Hristos, şi până în ceasul morţii să nu se teamă, nici să
stea cu moleşire când balaurul va începe a pune pecetea sa, în locul
crucii Mântuitorului. Şi va face în aşa fel încât să nu se mai facă nici un
fel de pomenire a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Şi aceasta o va face fiindcă se teme şi se cutremură de puterea
Mântuitorului nostru. Că de nu se va pecetlui cineva cu pecetea sa, nu
va putea fi robit de nălucirile vicleanului, şi nici Dumnezeu nu-l va
părăsi, ci îl va lumina şi-l va atrage la Sine. Ni se cade, nouă fraţilor, a
înţelege nălucirile vicleanului, că nemilostiv şi fără de omenie este. Iar
Domnul nostru cu linişte va veni la noi, ca să gonească meşteşugirile
balaurului.
Deci noi ţinând neabătută şi curată credinţa în Hristos, lesne vom
birui puterea vrăjmaşului; şi se va depărta de la noi neputinciosul,
neavând ce să ne facă. Că eu, fraţilor, vă rog pe voi iubitorilor de
Hristos, să nu ne moleşim, ci mai ales puternici să ne facem cu puterea
Crucii. Cu toate acestea ni se cade nouă a ne ruga, ca să nu cădem în
ispită. Deci fiţi gata ca nişte credincioşi robi, neprimind pe altul. Că de
vreme ce furul şi pierzătorul şi cel fără de omenie, mai întâi va veni
întru ale sale vremuri, vrând să fure şi să junghie şi să piardă turma cea
aleasă a lui Hristos, adevăratul Păstor. Căci se va da pe sine drept
adevăratul Păstor, ca să înşele oile turmei lui Hristos.
Aceasta cunoscând-o vrăjmaşul, că iarăşi va să vină din cer Domnul
cu slavă, a socotit aceasta ca să ia asupra sa chipul venirii Lui, ca să ne
înşele pe noi. Iar Domnul nostru va veni ca un fulger înfricoşat pe
pământ. Dar vrăjmaşul nu va veni aşa. Se va naşte cu adevărat dintr-o
femeie spurcată, care va fi unealtă a lui. Deci nu se va întrupa diavolul,
ci în acest fel va veni ca să înşele pe toţi. Fiind smerit, liniştit, urând
cele nedrepte, spre iudei întorcându-se, bun, iubitor de săraci, peste
măsură de frumos, cu bună aşezare, lin către toţi, cinstind în mod
special pe evrei.20
Iar întru toate acestea se vor face semne, arătări şi înfricoşări cu
multă stăpânire, şi se va meşteşugi cu vicleşug ca să placă tuturor, şi să
20 Căci ei aşteaptă şi pregătesc venirea lui.
38
fie iubit de mulţi. Şi daruri nu va lua, cu mânie nu va grăi, mâhnit nu se
va arăta, şi cu chipul bunei rânduieli va amăgi lumea, până ce se va face
împărat. Şi după ce vor vedea multe popoare nişte fapte bune ca
acestea, toţi împreună cu o socoteală se vor face, şi cu bucurie mare îl
vor propovădui pe el împărat, zicând unii către alţii: “Au doară se mai
află vreun om ca acesta bun şi drept?” Şi mai mult poporul cel ucigaş
al evreilor îl vor cinsti şi se vor bucura de împărăţia lui. Pentru aceea şi
ca unul ce va cinsti mai mult locul şi templul, va arăta tuturor că are
grijă de ei. Şi când va împărăţi balaurul pe pământ, cu mare sârguinţă,
toate popoarele îi vor veni în ajutor: Edom şi iarăşi Moab, încă şi fiii lui
Amon, ca unui adevărat împărat i se vor închina lui cu bucurie, şi ei se
vor face cei dintâi apărători ai lui.
Apoi împărăţia aceluia se va întări şi va bate cu mânie pe trei
împăraţi mari. Iar după aceasta se va înălţa inima lui, şi-şi va vărsa
amărăciunea lui, punând înainte, din Sion, veninul morţii, tulburând
lumea, va clătina marginile, va necăji toate, va pângări sufletele. Nu se
va arata ca un cucernic, ci în toate ca unul fără de omenie: mânios,
cumplit, nestatornic, înfricoşat, urât, urâcios, sălbatic, pierzător şi
silindu-se a arunca în groapa păgânătăţii tot neamul omenesc, prin a sa
nebunie.
Şi stând mulţimea înaintea lui şi alte popoare multe, lăudându-l pe el
pentru năluciri, vor striga cu glas mare, încât se va clătina locul în care
popoarele vor sta înaintea lui. Şi le va grăi cu îndrăzneală: “Cunoaşte-ţi
toate popoarele puterea şi stăpânirea mea? Iată dar înaintea voastră a
tuturor, poruncesc acestui munte mare ce este de cealaltă parte ca să
vină aici la noi.” Şi va zice spurcatul, şi va alerga, adică muntele în
privirea tuturor, însă nicidecum din temeliile lui mutându-se. Căci cele
ce Dumnezeu Prea Înalt dintru începutul zidirii le-a întemeiat şi le-a
înălţat, asupra acestora spurcatul Antihrist, stăpânire nu are, ci va amăgi
lumea cu năluciri vrăjitoreşti. Şi iarăşi altui munte ce va sta în adâncul
mării, ostrov foarte mare fiind, îi va porunci să se ducă pe uscat. Dar
ostrovul nu se va mişca nicidecum, ci nălucire va fi. Şi iarăşi îşi va
întinde mâinile lui, şi va aduna mulţime de târâtoare şi păsări.
Aşişderea încă va păşi pe deasupra adâncului, şi pe mare şi pe uscat va
umbla; însă toate acestea vor fi năluciri. Şi mulţi vor crede întru el şi-l
39
vor slăvi ca pe un dumnezeu tare. Iar cei ce vor avea pe adevăratul
Dumnezeu, li se vor lumina ochii inimii lor, şi cu de-amănuntul vor
privi prin credinţa curată şi vor cunoaşte înşelăciunea lui. Acestea, toate
făcându-le, va înşela lumea şi mulţi vor crede lui, slăvindu-l ca pe un
dumnezeu tare. Iar câţi vor avea frica lui Dumnezeu în ei şi ochii
inimii luminaţi, vor cunoaşte că nici muntele nu s-a mutat din locul
său, nici ostrovul nu a ieşit din mare pe pământ. Şi toate acestea întru
numele său le va săvârşi Antihrist şi nu vor fi adevărate, precum am zis
mai sus. Căci cu farmece va săvârşi toate mincinoasele lui minuni,
fermecând vederile oamenilor ce se vor pleca a crede lui.
Şi acestea aşa făcându-se, şi popoarele închinându-se lui, lăudându-l
ca pe un dumnezeu, din zi în zi se va mânia Cel Prea Înalt în ceruri şi
îşi va întoarce faţa Sa de la ei. Şi după aceea se vor face cumplite
semne: foamete neîntreruptă, cutremur neîncetat, morţi necontenite şi
temeri înfricoşate. Atunci cerul nu va mai ploua, pământul nu va mai
rodi, izvoarele vor seca, râurile se vor usca, iarba nu va mai răsări,
verdeaţa nu va fi, copacii din rădăcină se vor usca şi nu vor odrăsli.
Peştii şi chiţii mării în ea vor muri şi putoare pierzătoare va trimite
marea şi sunete înfricoşate, şi de huietul valurilor vor muri oamenii de
frică. Atunci va plânge şi va suspina cumplit tot sufletul, şi ziua şi
noaptea se vor chinui.
Nicăieri nu vor afla să se sature de mâncare, căci se vor pune peste
tot conducători tirani. Şi dacă cineva va aduce cu sine pecetea tiranului
însemnată pe frunte şi pe mâna dreaptă, va cumpăra puţine din cele ce
se vor afla. Atunci vor muri pruncii la sânul mamelor, vor muri şi
mamele deasupra pruncilor lor. Va muri tatăl cu fiii şi femeia pe drum,
şi nu va fi cine să-i îngroape sau să-i strângă în morminte.
Putoare rea va fi din cauza mulţimii mormintelor, şi a trupurilor ce
vor fi aruncate pe străzi şi pretutindeni, care mult vor necăji pe cei vii.
Dimineaţa toţi vor zice cu suspinuri şi cu durere: “Când se va face
seară ca să dobândim odihnă?” şi venind seara, iarăşi cu lacrimi prea
amare vor grăi între dânşii: “Oare când se va lumina, ca de necazul ce
ne stă deasupra să scăpăm?” Atunci se va veşteji frumuseţea feţei
tuturor, şi vor fi feţele lor ca de morţi, şi va fi urâtă frumuseţea
femeilor. Şi toţi cei ce s-au plecat cumplit fiarei şi au luat pecetea
40
aceluia, adică păgânescul chip al spurcatului, alergând către el, vor zice
cu durere: “Dă-ne nouă să mâncăm şi să bem, că toţi murim de foame,
şi goneşte de la noi fiarele cele veninoase.” Şi neavând ce răspunde
ticălosul, va zice cu multă asprime: “De unde să vă dau eu oamenilor
ca să mâncaţi şi să beţi? Că cerul nu voieşte să dea pământului ploaie,
şi pământul nicidecum n-a dat seceriş sau roadă.” Şi auzind acestea
mulţimile, vor plânge şi se vor tângui cu totul, neavând nici o
mângâiere. Necaz peste necaz va fi lor nemângâierea, căci de bună voie
au crezut tiranului. Şi ticălosul nu va putea nici lui să-şi ajute, şi cum ar
putea să-i miluiască pe ei? Întru acele zile vor fi nevoi mari din cauza
balaurului, de frică, şi de cutremurul cel mare şi huietul mării, de
foamete, de sete şi de muşcările fiarelor. Toţi cei ce vor lua pecetea lui
Antihrist şi se vor închina lui, nu vor avea nici o parte de Împărăţia lui
Hristos, ci dimpreună cu balaurul se vor arunca în iad.
Fericit va fi acela ce se va afla curat şi credincios, şi va avea în
inima lui credinţă fără de îndoială către Dumnezeu, că fără de frică vor
lepăda întrebările lui Antihrist, defăimând muncile şi nălucirile lui. Iar
mai înainte de acestea, va trimite Dumnezeu pe Ilie Tesviteanul şi pe
Enoh, ca un milostiv ca să propovăduiască cu îndrăzneală cunoştinţa de
Dumnezeu tuturor, ca să nu creadă lui Antihrist. Că vor striga şi vor
zice: “Înşelător este, o, oamenilor! Nimeni să nu creadă lui nicidecum,
sau să-l asculte pe acest luptător de Dumnezeu! Nimeni din voi să nu se
înfricoşeze, că degrab se va surpa. Iar Domnul cel sfânt vine din cer,
să judece pe toţi cei ce s-au plecat semnelor lui.”
Însă puţini vor fi cei ce vor asculta şi vor crede propovăduirea
proorocilor. Iar aceasta o va face Mântuitorul ca să-şi arate negrăita Sa
iubire de oameni, că niciodată nu voieşte moartea păcătosului, ci
voieşte ca toţi să se mântuiască. Că nici în vremea aceea nu va lăsa
neamul omenesc fără de propovăduire, ca fără de răspuns să fie toţi la
Judecată. Deci mulţi din sfinţii care se vor afla atunci vor vărsa râuri de
lacrimi cu suspinuri către Dumnezeu Cel Sfânt, ca să fie izbăviţi de
balaur, şi cu mare sârguinţă vor fugi în pustietăţi, în munţi şi în peşteri
şi cu frică se vor ascunde. Şi li se va dărui aceasta de la Dumnezeul Cel
Sfânt, şi-i va povăţui pe ei harul în locuri hotărâte şi se vor mântui,
fiind ascunşi în găuri şi în peşteri, nevăzând semnele şi înfricoşările lui
41
Antihrist. Ca celor ce au cunoştinţă, cu lesnire le va fi cunoscută
venirea lui. Iar celor ce îşi au mintea permanent la lucruri lumeşti,
măcar dacă ar şi auzi, nu vor crede, şi urăsc pe cei ce le-ar spune.
Pentru aceasta sfinţii primesc putere de a scăpa, pentru că toată
învăluirea şi grijile vieţii acesteia le-au lepădat.
Atunci va plânge tot pământul. Marea şi aerul vor plânge împreună,
şi dobitoacele cele sălbatice cu păsările cerului. Vor plânge munţii şi
dealurile şi lemnele câmpului. Vor plânge şi luminătorii cerului
dimpreună cu stelele pentru neamul omenesc. Căci toţi s-au abătut de la
Dumnezeul Cel Sfânt şi ziditorul tuturor, şi au crezut înşelătorului,
primind pecetea spurcatului Antihrist, în locul făcătoarei de viaţă Cruci.
Vor plânge toate bisericile lui Hristos cu plângere mare, că nu vor
mai sluji sfinţirea şi prinosul! Iar după ce se vor împlini trei ani şi
jumătate ai stăpânirii spurcatului şi după ce se vor împlini toate
smintelile în tot pământul, după cum zice gura Domnului, atunci va
veni Domnul şi Mântuitorul nostru ca un fulger strălucind, din cerul cel
sfânt, cel preacurat şi înfricoşat şi preaslăvit. Dumnezeul nostru şi
Împăratul şi Mirele cel fără de moarte, pe nori cu slavă neasemănată,
alergând înaintea lui îngerii şi arhanghelii, toţi văpaie de foc ţinând.
Heruvimii având ochii în jos, şi Serafimii zburând şi feţele şi picioarele
ascunzându-le cu aripile, strigând cu frică unul către altul Sfânt, Sfânt,
Sfânt, Domnul Savaot. Şi glas de trâmbiţă grăind cu frică: “Sculaţi-vă
cei ce dormiţi, iată a venit Mirele.”
Atunci se vor deschide mormintele şi va auzi ţarina cea putrezită,
acea mare şi înfricoşată venire a Mântuitorului, şi într-o clipă se vor
scula toate seminţiile şi vor căuta la frumuseţea cea sfântă a Mirelui. Şi
milioane şi mii de mii de îngeri şi de arhangheli şi nenumărate oştiri se
vor bucura cu bucurie mare. Atunci sfinţii, drepţii şi toţi care nu vor lua
pecetea balaurului celui păgân, se vor bucura foarte mult. Şi se va
aduce tiranul legat de îngeri cu dracii împreună înaintea divanului. Iar
cei ce vor fi luat pecetea lui şi toţi păgânii şi păcătoşii vor fi aduşi
legaţi. Şi va da Împăratul hotărârea asupra lor, aceea a osândei celei
veşnice în focul cel nestins. Amin!
42
DESPRE PECETLUIRE
Cuviosul Paisie Aghioritul21
- Părinte, peste cât timp se vor petrece aceste evenimente?
- Întârzie din pricina ta şi a mea, ca să dobândim o stare
duhovnicească bună. Dumnezeu încă mai rabdă, pentru că de se vor
întâmpla acum ne vom pierde amândoi. Nu se spune nicăieri în
învăţătura lui Hristos despre un anumit timp22. Însă Scriptura spune că
semnele vremurilor vor înştiinţa despre venirea lor23. Să fim
întotdeauna gata şi le vom vedea atunci când se va apropia timpul.
Atunci vom fi mai siguri. Timpul şi experienţa vor descoperi celor treji
- spune Sfântul Andrei al Cezareii.24
Mi-a căzut în mână o carte care avea pe copertă un 666 mare. Ei,
oameni lipsiţi de mărime de suflet! O fac ca să-l prezinte frumos pe
şase şi să obişnuiască lumea cu el. Astfel, încet – încet va veni şi
pecetluirea.
- Părinte, şi nasturii ce se cos la haine se vând prinşi pe nişte hârtii
care au numărul 666.
- Măi, şi diavolul ăsta! Pe cartelele de credit l-au pus de mult timp.
Acum şi pe nasturi. Mulţi pun pe 666 ca firmă, ca să fie preferate
21 Fragmentul a fost publicat şi în cartea Trezvie duhovnicească, Schitul Lacu - Athos,
2000.
22 Matei 24,36; Marcu 13,32; Faptele Apostolilor 1,7; I Tesaloniceni 5,1;
23 Matei 24,29; Marcu 13,24; Luca 21,25;
24 Sfântul Andrei al Cezareii, Explicarea Apocalipsei Sfântului Ioan Evanghelistul,
cap. 38, p.106, 340C.
43
produsele lor. Unul îl sprijină pe altul. Adică 666 să ia de la 666. S-a
scris că atunci când va circula reclama cu şarpele ce îşi mănâncă coada,
asta va însemna că evreii vor stăpâni toată lumea. Acum şi-au pus
numărul şi pe unele bancnote. 666 a cuprins şi China şi India.
- Părinte, cum de ştiu şi totuşi pun acest număr?
- Sfântul Evanghelist Ioan ştia ce va face diavolul, precum şi
proorocii au prorocit că-L vor vinde pe Hristos pentru 30 de arginţi25,
că-L vor adăpa cu oţet26, că-I vor împărţi hainele27. Cu 2000 de ani în
urmă s-a scris în Apocalipsă că oamenii se vor pecetlui cu numărul 666.
Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de
om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase28. Acum, ca să supună
toată lumea, pun iarăşi acest număr de impozit vechi, care se leagă de
trecutul lor slăvit. De aceea nu vor să-l înlocuiască cu alt număr. Adică
666 este simbolul lui mamona. L-au luat de la greutatea aurului – nu
ştiau aceasta ce o spune Sfântul Ioan în Apocalipsă – dar nu încetează
să fie mamona. Evanghelia însă spune: sau Hristos sau mamona. “Nu
puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona”29.
Lucrurile înaintează în mod programat. În America câinii umblă
fiind pecetluiţi cu un emiţător şi, pac!, îi găsesc. Aşa ştiu unde se află
fiecare câine. Câinii care nu au marcaj şi sunt fără stăpân, îi omoară cu
raze laser. După aceea vor începe să-i omoare şi pe oameni. Au
pecetluit tone de peşti şi-i urmăresc din satelit în ce mare sunt. Acum
iarăşi a apărut o boală, pentru care au aflat un vaccin care va fi
obligatoriu şi, ca să-l poată face cineva, îl vor pecetlui. Câţi oameni nu
sunt deja pecetluiţi acolo cu raze laser, unii pe frunte şi alţii pe mână.
Mai târziu, cel care nu va fi pecetluit cu numărul 666 nu va putea nici
vinde, nici cumpăra, sau să ia împrumut, să fie numit într-un post etc.
Îmi spune gândul că antihrist cu acest sistem vrea să prindă toată lumea
şi, dacă cineva nu este în sistem, nu va putea lucra, fie el roşu, fie
negru, fie alb, adică toţi. Va supraveghea astfel printr-un sistem
25 Zaharia 11,1-13;
26 Psalmul 68,22;
27 Psalmul 21,19;
28 Apocalipsa 13,18;
29 Matei 6,24;
44
economic care va controla economia mondială şi numai aceia care au
primit pecetea cu numărul 666 vor putea avea acces la schimburi
comerciale.
Dar ce vor păţi oamenii care se vor pecetlui!... Mi-a spus un
specialist că prin razele laser se pricinuiesc vătămări. Oamenii care se
vor pecetlui vor atrage astfel razele soarelui şi vor fi atât de vătămaţi
încât îşi vor mânca limbile de durere30. Cei care nu se vor pecetlui vor
petrece mai bine decât ceilalţi pentru că Hristos îi va ajuta pe cei ce nu
s-au pecetluit. Acesta nu este puţin lucru!
- Părinte, când îi va ajuta? După aceste evenimente?
- Nu, chiar atunci.
- Părinte, dacă nu vor putea vinde şi cumpăra, cum vor putea
petrece mai bine?
- Să vezi, Dumnezeu ştie un mod, îl ştiu şi eu. Aşadar..., m-a
preocupat mult subiectul acesta şi mi-a trimis după aceea... o telegramă.
Măi, măi, cum ne iconomiseşte Dumnezeu!
- Părinte, de ce pecetluirea se numeşte şi încrestare?
- Pentru că nu este la suprafaţă. Ce înseamnă “a încresta”? Nu
înseamnă a trage linii adânci, crestături? Pecetluirea va fi încrestare, pe
care o vor pune mai întâi pe toate produsele şi după aceea vor impune
să se facă şi cu raze laser pe mâna sau pe fruntea oamenilor. Acum doi
ani i-am spus unui medic din Toronto despre pecetluire şi acum, mi-a
spus acela, a citit într-un ziar că în loc de cartelă cer amprentele31 de la
mână. Ei înaintează dar nu putem spune că va fi asta sau aceea. Unele
televizoare trimise în ultimul timp în Grecia au şi un aparat care
urmăresc pe cei ce privesc la televizor. Peste puţin toţi cei ce vor avea
televizor vor privi la televizor, dar vor fi văzuţi şi ei. Adică vor urmări
şi vor fi urmăriţi. Li se va controla astfel prin computer toată viaţa lor;
ce spun, ce fac, totul. Vezi la ce fel de dictatură s-a gândit diavolul! La
Bruxelles au o clădire întreagă cu 666, în care-şi adăpostesc
computerul. Acest computer poate controla miliarde de oameni – sunt
aproape şase miliarde în toată lumea. Toate le vor fi cunoscute printr-o
răsucire de buton. Unii europeni s-au împotrivit, deoarece se tem de
30 Apocalipsa 16,10;
31 Stareţul se referea la imaginea palmei ce înlocuieşte cartela.
45
dictatura mondială. Noi, ortodocşii, ne împotrivim, pentru că nu-l vrem
pe antihrist şi, fireşte, nici dictatura. Ne aşteaptă evenimente, dar nu vor
dura mult. Pe cât s-a vătămat Ortodoxia prin comunism, pe atât se va
vătăma şi acum.
Noile buletine de identitate
- Părinte, a spus cineva: “Cum de folosiţi bancnota de 5.000 de
drahme care are pe ea nr. 666? Acelaşi lucru este şi cu buletinul”.
- Hârtia de 5.000 este ban – şi lira Angliei are pe ea pe regina
Elisabeta; asta nu vatămă. “Cele ale Cezarului, daţi Cezarului”32. Aici
însă este vorba de identitatea mea, este ceva personal; nu este ban33.
Identitatea înseamnă ceea ce înseamnă şi cuvântul; adică cineva se
identifică cu cele pe care le declară. Ei pun pe diavolul şi să semnez că
îl primesc. Cum să fac asta?
- Părinte, ce legătură are acest buletin de identitate cu pecetluirea?
- Buletinul de identitate nu este pecetea; este introducerea
pecetluirii.
- Părinte, lumea întreabă ce să facă în legătură cu noile buletine
de identitate.
- Atunci când vă întreabă, voi cel mai bine să le spuneţi oamenilor să
întrebe pe duhovnicii lor şi să facă răbdare să vadă cum va acţiona
Biserica, pentru că mulţi pun întrebări, dar puţini înţeleg răspunsurile.
Deoarece eu am scris clar în broşura “Semnele vremurilor”: Fiecare să
acţioneze potrivit cu conştiinţa lui. Desigur, unii spun: “Ei, acestea
sunt o părere a unui călugăr, nu este poziţia Bisericii”. Eu însă nu miam
spus părerea mea, ci am formulat simplu cuvintele lui Hristos, ale
Evangheliei, pentru că propria noastră părere trebuie s-o supunem voii
lui Dumnezeu, ce se exprimă în Evanghelie. Alţii, spun cele contrare
celor ce le-am spus eu, spunând că le-a zis Părintele Paisie. Unii, care le
aud, deşi lucrurile sunt aşa de serioase, nu întreabă dacă sunt aşa, dacă
într-adevăr le-am spus, ci le cred. Eu nu mă tem, le spun cu curaj. Vin
32 Matei 22,21; Marcu 12,17.
33 “Banul vine de la stat şi tot la stat se duce, însă buletinul poartă chipul şi semnătura
mea, îmi reprezintă identitatea” (n.n.)
46
şi la Colibă şi aruncă 666 în cutie. În sfârşit, asta nu-i nimic! Într-o zi
mi-au pus o inscripţie pe uşă... Am crezut că a venit cineva, nu m-a
găsit şi a scris “lipseşte”, ca s-o vadă şi altcineva. Dar mă uit mai bine,
şi ce să văd? Era scrisă o ocară. O astfel de ocară n-am auzit nici când
eram mirean. Toată această situaţie va primi o măturătură bună, dar
vom trece şi noi o furtună. Lumea s-a ridicat, trebuie să ne ridicăm şi
noi cu multă rugăciune.
Pe unii îi interesează subiectul buletinelor de identitate, alţii îl
exploatează şi creează probleme. Biserica trebuie să ia o poziţie
corectă. Să vorbească, să explice credincioşilor ca să înţeleagă că de
vor lua buletinul de identitate, asta va constitui o cădere. În acelaşi
timp să ceară de la stat ca noul buletin cel puţin să nu fie obligatoriu.
Dacă Biserica ia o poziţie serioasă se va respecta libertatea
credincioşilor, aşa încât cel ce vrea îşi va lua noul buletin, iar cel ce nu
vrea, să-l păstreze pe cel vechi; atunci vor plăti numai câteva nuci tari
pentru că ceilalţi le vor sta împotrivă. Cea mai multă lume îşi va face
treaba sa. Cei ce vor voi să se folosească lumeşte vor avea noul buletin,
iar ceilalţi, sărmanii, cei credincioşi, vor avea buletinul vechi şi-i vor
chinui.
Acum, fiindcă ministrul a făgăduit să nu pună 666 în buletinele de
identitate, nici la vedere, nici nevăzut, şi asta e ceva. Vom avea răbdare
şi se va vedea ce va fi. Şi numai faptul că spun că nu îl pun pe 666 este
ceva. Se leapădă şi ei înşişi. Să vedem în cele din urmă ce vor pune.
Până să circule noile buletine de identitate, poate veni urgia lui
Dumnezeu. După aceea, nu înseamnă că în 24 de ore toţi vor trebui săşi
scoată buletine noi. Să iasă primele; se vor examina, să iasă ministrul
mincinos, şi atunci lupta va fi dreaptă. Dacă acum continuăm
protestele, aceia vor spune: “Iată, aceştia pricinuiesc tulburare. Deşi
nu s-a pus problema, ei strigă şi protestează”. Câinele, dacă e păzitor
bun, latră atunci când vine hoţul. Când pleacă, tace. Dacă însă continuă
să latre, atunci nu e păzitor bun.
- Părinte, au mai spus că, deoarece avem toleranţă religioasă, să
nu se mai treacă apartenenţa religioasă în noile buletine de identitate.
- Da, pe ei nu-i interesează, pe mine însă mă interesează, pentru că
este identitatea mea. Scrie de unde sunt şi ce sunt. Dacă nu va apărea
47
apartenenţa religioasă pe buletin, se vor ivi probleme. De pildă, va
merge cineva la biroul de căsătorii. Dacă buletinul spune ortodox –
indiferent de câte carate este – e în regulă. Dacă însă nu scrie
apartenenţa religioasă cum să i se dea certificat de căsătorie? Pentru
Biserică lucrul acesta va produce încurcătură34. Iar dacă se pune religia
de bună voie, asta va fi şi ca o mărturisire. Europa este Europa. Aici
este altceva.35
- Părinte, cum se va introduce pecetluirea?
- Încet-încet, după cartelă şi buletin de identitate, adică după
“îndosariere”, vor înainta în mod viclean la pecetluire. Vor sili prin
diferite mijloace viclene, pentru ca oamenii să primească pecetea pe
frunte sau pe mână. Vor forţa astfel lucrurile şi vor spune: “Vă veţi
mişca numai cu cartele; banii se vor desfiinţa”. Va da cineva cartela la
magazin şi va cumpăra şi vânzătorul va lua banii din bancă. Cel ce nu
va avea cartelă, nu va putea nici vinde, nici cumpăra. Pe de altă parte
vor începe să facă reclamă “sistemului perfect”, pecetluirii cu raze
laser cu 666 pe mână sau pe frunte, care nu se va vedea la exterior. În
acelaşi timp la televizor vor arăta că cutare a luat cartela cutăruia şi i-a
luat banii din bancă şi vor spune mereu: “Mai sigură este pecetluirea cu
raze laser pe mână sau pe frunte, pentru că numai deţinătorul îşi ştie
numărul lui. Pecetluirea este sistemul perfect. Celălalt nu-ţi va putea lua
nici capul, nici mâna şi nici nu-ţi va vedea pecetea”. De aceea lasă
acum pe hoţi, pe făcătorii de rele să are. Au jefuit cincisprezece chilii
din jurul Kareii. Pe unul l-au omorât ca să-l prade. Astfel fiecare va afla
prilejul să prade şi să ia orice vrea. Să spunem că vrea să răpească un
ogor, va spune că era chipurile al bunicului său sau că l-a închiriat
cândva pentru păşunat, aşa că, hai, vezi dacă poţi să-i dai de capăt. Vor
spune după aceea cei competenţi: “Din păcate nu-i putem controla;
controlul se poate face numai la computer”, şi vor înainta spre
34 În Grecia certificatul de căsătorie îl dă numai Biserica Ortodoxă, care nu admite
căsătoria religioasă cu neortodocşi, oricare ar fi: catolici, protestanţi, iudei,
musulmani! (conf. Canonului 72 Sinodul VI Ecumenic).
35 Într-adevăr, părintele cu mult discernământ învaţă că atâta timp cât legile lumii se
împotrivesc credinţei neamului, ne putem opune a le primi şi pune în aplicare. (n.n.)
48
pecetluire. Vor căuta apoi la computer să vadă dacă eşti pecetluit, ca să
te servească sau nu.
Cei trei ani şi jumătate36 vor fi grei şi o vor plăti unii care nu vor fi
de acord cu acest sistem. Pentru unii ca aceştia vor găsi vreo pricină şi
îi vor băga în închisoare. După un an îi vor duce în alt oraş pentru
cercetări, ca să treacă pe la alt tribunal; dintr-un oraş în altul. După
aceea vor spune: “Să ne ierţi, eşti nevinovat. Dacă ai fi fost pecetluit,
am fi cercetat despre tine într-un minut. Acum însă nu-ţi putem face
control”.
- Părinte, vor putea impune pecetluirea cu sila?
- “Politeţea” lor nu va ajunge până acolo! Vor fi politicoşi pentru că
vor fi... europeni. Vor arăta că sunt la înălţime. Nu vor chinui pe
oameni, dar omul nu va putea trăi, dacă nu are pecetea. Vor spune:
“Fără pecete vă chinuiţi! Dacă aţi fi primit-o, nu aţi fi trăit aşa de greu.”
Nu vor putea folosi nici monezi de aur, nici dolari dacă vor avea. De
aceea, dacă fiecare se va îngriji să trăiască de pe acum simplu, în
cumpătare, va putea trăi în acei ani. Să aibă un ogoraş, să cultive
grâu, cartofi. Să pună puţini măslini şi atunci, cu vreun animal, cu
vreo capră, cu puţine găini va putea înfrunta nevoile familiei sale.
Pentru că şi provizii de ar face nu-i vor folosi mult, deoarece alimentele
nu ţin mult, şi se strică repede. Fireşte, greul va dura puţin, trei-trei ani
şi jumătate. Pentru cei aleşi se vor scurta zilele37. Nu-şi vor da seama
când au trecut. Dumnezeu nu va lăsa pe om neajutorat.
- Părinte, în aceşti ani grei va interveni Hristos?
- Da. Vezi, dacă aici unui nedreptăţit, care are dispoziţie bună,
fiindcă este îndreptăţit să primească ajutorul dumnezeiesc, i se arată de
multe ori sfinţii, Maica Domnului, Hristos, ca să-l mântuiască, cu cât
mai mult atunci când sărmana lume se va afla într-o situaţie atât de
grea. Va fi o vijelie, o mică ocupaţie a lui satana-antihrist. După aceea
va mânca o palmă de la Hristos, se vor cutremura toate neamurile şi va
veni pacea în lume pentru mulţi ani. De această dată Hristos va da o
ocazie ca să se mântuiască făptura Sa. Hristos Îşi va lăsa făptura Sa? Se
va arăta la punctul culminant, când oamenii nu ar mai putea ieşi,
36 Daniel 9,27; Apocalipsa 12,6 şi 13,5.
37 Matei 24,22; Marcu 13,20.
49
singuri, ca să-i mântuiască din mâinile lui antihrist. Oamenii se vor
întoarce la Hristos şi va veni în toată lumea o linişte duhovnicească
pentru mulţi ani. Unii leagă a Doua Venire de această intervenţie a lui
Hristos. Eu nu pot spune asta. Gândul îmi spune că nu va fi a Doua
Venire, când va veni ca Judecător, ci o intervenţie a lui Hristos, pentru
că sunt atâtea fapte care nu s-au petrecut încă. Va interveni Hristos, va
da o brâncă acestui întreg sistem, va pedepsi tot răul şi în cele din urmă
îl va transforma în bine. Drumurile se vor umple de locuri de închinare.
Autobuzele vor avea icoane pe dinafară. Toţi oamenii vor crede. Te vor
trage să le vorbeşti despre Hristos. Aşa se va propovădui Evanghelia la
toată lumea38 şi atunci Hristos va veni ca Judecător să judece lumea.
Altceva este Judecata, altceva o intervenţie a lui Hristos, ca să ajute
făptura Sa.
- Pecetluirea este totuna cu lepădarea?
- Deşi Sfântul Ioan Evanghelistul spune clar în Apocalipsă despre
pecetluire, unii nu înţeleg. Ce să le spui? Din păcate auzi o grămadă de
neghiobii ale minţii de la unii “cunoscători” contemporani. Unul spune:
“Eu voi primi buletinul cu 666 şi voi pune o cruce”. Altul: “Eu voi
primi pecetea pe frunte şi îmi voi face şi o cruce pe ea...” Şi o grămadă
de asemenea prostii. Ei cred că se vor sfinţii în felul acesta, câtă vreme
acestea sunt înşelări. Un episcop mi-a spus: “Eu, lângă semnătură voi
face şi o cruce. Nu mă lepăd de Hristos, ci, simplu, mă slujesc
(folosesc). În regulă – îi spun – tu eşti episcop şi pui o cruce lângă
numele tău în virtutea calităţii ce o ai; altul este arhimandrit şi pune şi
el, datorită rangului ce-l are, o cruce. Lumea ce va face?” Lucrul
murdar nu se sfinţeşte. Apa curată primeşte harul şi se face aghiazmă.
Urina nu se face aghiazmă. Piatra se face pâine prin minune. Necurăţia
nu primeşte sfinţenie. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când
este în buletinul nostru de identitate, pe mână sau pe fruntea noastră cu
simbolul lui, nu se sfinţeşte deşi am pune şi o cruce. Avem puterea
Sfintei Cruci, a Lemnului Sfânt, a harului dumnezeiesc a lui Hristos,
numai atunci când păstrăm harul Sfântului Botez, prin care ne lepădăm
de satana, ne unim cu Hristos şi primim Pecetea Sfântă: “Pecetea
38 Matei 24,14; Marcu 13,10;
50
darului Sfântului Duh”. Vezi, unii ca aceştia merg înainte cu o logică...
Vor pune alături o cruce şi totul e în regulă. Şi deşi vedem că Sfântul
Apostol Petru s-a lepădat numai la exterior de Hristos, dar şi asta a fost
tot lepădare39, aceştia se leapădă de pecetea cea sfântă a lui Hristos ce li
s-a dat la Sfântul Botez, ca să primească pecetea lui antihrist, şi spun că
au înlăuntrul lor pe Hristos!
- Părinte, dar dacă cineva primeşte pecetea din neştiinţă?
- Aceasta se va putea întâmpla numai din nepăsare. Ce neştiinţă să
fie, atunci când lucrurile sunt atât de clare? Chiar dacă nu ar şti cineva,
trebuie să se intereseze şi să afle. Dacă spune că n-am ştiut şi pentru
asta am primit pecetea, Hristos ne va spune: “Făţarnicule, faţa cerului
ştiţi s-o judecaţi, iar semnele vremilor nu puteţi!”40. Chiar de s-ar
pecetlui cineva din neştiinţă, pierde harul dumnezeiesc şi primeşte
lucrarea diavolească. Vezi, copilaşul, la Sfântul Botez, atunci când
preotul îl afundă în apă41 primeşte pe Sfântul Duh, fără ca acela să-şi
dea seama de asta şi după aceea sălăşluieşte în el harul dumnezeiesc.
39 Matei 26, 69-75; Marcu 14,66-72; Luca 22,54-62; Ioan 18, 16-18; 25-27.
40 Matei 16,3
41 Conform Canonului 50 al Sfinţilor Apostoli, Botezul valid se face numai prin cele
trei afundări în apă.
51
LEGALIZAREA CRUCII MONAHALE -
LEGITIMA}II PENTRU RAI
Pustnicul Ghimnazie Moldoveanul
În ziua de azi, se legalizează şi se impozitează totul: munţi şi văi,
păduri, vii şi livezi, grădini şi parcuri, râuri şi izvoare. Dacă nu sînt
trecute în dosare şi chitanţe, sînt ca şi cum n-ar fi.
Iată că, mai nou, acest principiu este aplicat şi monahilor.
Pentru ca nici ei, nici societatea să nu aibă îndoieli asupra propriei
existenţe, Sinodul BOR a adoptat o lege prin care înfiinţează nişte
tichete “monahale”, zise legitimaţii, legalizând în acest chip pe
călugări, pentru a nu vagabonda ilegal prin pustii, precum oarecând Ilie
Proorocul, ori Ioan Botezătorul. Este acordată libertatea doar monahilor
"pecetluiţi” de a circula, de a-şi vizita părinţii, rudele, prietenii, ori de a
se stabili într-o altă mănăstire, libertatea de a călători fără restricţii
comuniste.
Aşa au gândit stăpânii Bisericii: dacă în lume unii legalizează
incestul şi eutanasia, alţii - homosexualitatea şi pedofilia, şi câte alte
“necesităţi”, ei de ce n-ar “legaliza” monahismul? Chiar dacă nimeni
nu le-o cere - monahi, duhovnici, stareţi etc. - dumnealor totuşi o fac,
aşa, din oficiu. Ca să intrăm şi noi în rând cu oamenii, pentru a nu fi
confundaţi cu haiducii ori partizanii.
52
Precauţii utile, chiar necesare astăzi, când nu mila Domnului, ci
leafa Statului te ţine în mănăstire, leafă ce-ţi garantează confortul şi
bunăstarea pentru o bătrâneţe fericită. Iată că monahii întreţinuţi ai
guvernului îşi legalizează pustnicia, renunţând la libertatea în Hristos,
libertate riscantă pentru liniştea şi odihna lor.
L-au scos din mijlocul lor pe Hristosul goilor şi flămânzilor, al
curvelor şi proscrişilor, pentru a beneficia de privilegiile Annei şi
Caiafei. Dacă – începând cu Apostolii – creştinii se socoteau paria în
această lume, după cum Însuşi Hristos a fost socotit, astăzi călugării
aspiră la statutul de paria cu legitimaţie. Paria cu acte în regulă, pentru
a nu avea probleme, nu cu Hristos, ci cu lumea, pe care ei susţin că au
lăsat-o, luând crucea suferinţelor lui Hristos. Paria cu autorizaţie, pentru
a nu mai fi înjuraţi pe străzi cu epitete de genul: golan, vagabond, om
fără căpătâi, calomnii ce le afectează statutul de cetăţean cuminte şi
onorabil, dornic şi el de intrare în Europa. Paria ce-şi apără “mândria de
om”, având şi ei “personalitatea” şi “demnitatea” lor – nu a lui Hristos,
“vagabondul” smerit, predicator neautorizat, răspândind o credinţă la
fel de neautorizată, ilegală şi antisocială.
După legile monahale rămase din vechime, în tot ce săvârşea,
călugărul era binecuvântat de bătrânul său, bătrân cu viaţă
duhovnicească şi autoritate deplină. Cuvântul bătrânului, sfatul şi
hotărârea lui asupra unei situaţii erau de ajuns pentru mântuirea
ucenicului. Bătrânul nevoitor era pentru tânărul monah mai mult decât
duhovnic ori stareţ, căci sfinţenia şi discernământul lui arătau că în el
era Duhul lui Dumnezeu. Dacă se întâmplă să citim în istoria
monahismului că unii monahi săvârşeau fapte bizare pentru cei din jur,
înţelegem că le făceau cu blagoslovenie de taină, împlinind un canon,
ştiut doar de ei şi de duhovnic. Aşa a fost dintotdeauna.
Astăzi însă, iată că autoritatea duhovnicului e pusă la îndoială şi
încălcată. Duhovnicul e privat de libertatea de a hotărî tainic între el şi
ucenic amănuntele mântuirii, printr-o inovaţie laică şi scolastică,
elaborată de ierarhii BOR: legitimaţia de călugăr. N-au fost consultaţi
pentru această decizie nici stareţii, nici duhovnicii, nici monahii. Pentru
şi peste toţi au hotărât abuziv şi umilitor ierarhii, dispreţuind orice
eventuale alte opinii.
53
În cartea numită Molitfelnic există o slujbă prin care laicul e trecut în
rândul monahilor: Rânduiala tunderii monahului. Această slujbă, fără
alte legitimaţii şi accesorii lumeşti, e singura formă valabilă şi necesară
pentru a deveni monah; e singurul mijloc legal/canonic ortodox, lăsat
nouă de Îngerul lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Pahomie, cel ce
a primit sfânta rânduială a chipului călugăresc. Nu legitimaţii, nu
tichete şi cartele “călugăreşti”, ci schimbare în duh, prin duhovnicească
lucrare!
Obiectivul sfânt de altădată, Crucea lui Hristos, e schimbat cu o
nouă “cruce”, crucea falsă a suferinţei închinate prosperităţii umaniste,
doctrinelor şi ideologiilor nihiliste: “crucea” dracului filantrop, “iubitor
de oameni” – împotriva durerii şi răstignirii pe Crucea lui Hristos.
Demonică dedublare, “anti-crucea” a furat minţile ierarhilor noştri,
răstignind monahismul pe “crucea” progresului şi bunăstării, eficienţei
şi modernizării. “Cruce” de catifea netedă şi parfumată, legalizată şi
salarizată. Fără asperităţi şi impurităţi. Fără dureri, griji şi necazuri. Ca
să o poată duce pe umerii lor monahii cuminţi şi prosperi.
Cât despre adevăratul monahism al celor din urmă timpuri, vedenia
de la anul 1854 a Stareţului Ioasaf din Mănăstirea “Sfântul Sava” este
deosebit de grăitoare: “[...] mai mergând noi puţin, am văzut de
departe şi alţi oameni, şi aceştia tot cu haine călugăreşti îmbrăcaţi ca
şi ceilalţi. Însă îmbrăcămintea şi feţele lor străluceau mai mult decât
soarele şi aveau mai multă şi mai mare slavă decât ceilalţi, dar erau
puţini la număr. Atunci am întrebat pe povăţuitorul meu zicând: “Sfinte
Gheorghe, cine sunt aceştia? Ce sunt de au atâta slavă, strălucire şi
frumuseţe şi ce au săvârşit în viaţa lor?”. Atunci el mi-a răspuns
zicând: “Aceştia sunt călugării cei de acum, care fără povăţuitori şi
fără pilda faptelor bune ale altora, ci numai din singura lor bunăvoinţă
au râvnit faptele bune ale călugărilor celor de demult, săvârşind
faptele cele bune ale lor, bineplăcând lui Dumnezeu. Şi pentru aceasta
i-a proslăvit pe ei Dumnezeu.”
[...] În zilele acestea, se potriveşte cuvântul: “Cel ce mântuieşte,
mântuiască-şi sufletul său!” Nimeni să nu aştepte ajutor de la altul, ci
numai de la Maica Domnului. Cel ce va cădea la Dânsa cu tot sufletul,
îl va povăţui şi cu adevărat se va mântui, pentru că toate câte le voieşte
54
le poate, căci : “Mult pot rugăciunile Maicii spre îmblânzirea
Stăpânului.”42
Iată că astăzi îngereasca descoperire a expirat, iar a te ruga, a posti, a
bate metanii, fără legitimaţie, constituie infracţiune. Plângi şi te căieşti
în zadar de păcatele tale, căci Dumnezeu aude şi iartă doar pe cei cu
legitimaţii. Dacă mântuirea vine prin legitimaţii, adio duhovnic şi
duhovnicie! - ne facem frizeri. Dacă mântuirea vine prin legitimaţii,
cine-i în Rai?
42 În Hrană duhovnicească, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
55
PROOROCIRI DESPRE SFÂR{IT
Avva Pamvo43
Avva Pamvo l-a trimis pe ucenicul sau ca să vândă rucodelia sa. Şi
făcând 16 zile (după cum ne spunea nouă) noaptea dormea în tinda
bisericii Sfântului Apostol Marcu, şi văzând slujba bisericii s-a întors la
bătrânul. A învăţat încă şi câteva tropare.
Deci i-a zis lui bătrânul: “Te văd fiule tulburat. Nu cumva vreo ispită
ţi s-a întâmplat în cetate?” Răspuns-a fratele: “Cu adevărat Avvo, întru
lenevire cheltuim zilele noastre, în pustia aceasta şi nici canoane, nici
tropare nu cântăm. Mergând la Alexandria, am văzut cetele bisericii
cum cântă şi m-am întristat că nu cântam şi noi canoanele şi troparele.”
I-a zis lui bătrânul: “Amar nouă fiule, că au ajuns zilele în care vor
lăsa călugării hrana cea tare, cea zisă prin Sfântul Duh şi vor urma
cântărilor şi glasurilor, căci ce umilinţă şi ce lacrimi se nasc din
tropare? Când stă cineva în biserică sau în chilie şi îşi înalţă glasul său
ca neputincioşii? Că dacă înaintea lui Dumnezeu stăm, suntem datori să
stăm cu multă umilinţă şi nu cu răspândire, că n-au ieşit călugării în
pustia aceasta ca să stea înaintea lui Dumnezeu şi să se răspândească şi
să cânte cântări cu viers şi să pună glasurile la rânduială cu meşteşug,
să-şi clatine mâinile, să-şi târască picioarele, ci suntem datori cu frica
43 Patericul Egiptean, pg. 209 cuvântul 15.
56
lui Dumnezeu şi cu cutremur, cu lacrimi şi suspinuri, cu glas evlavios,
umilit, măsurat şi smerit să aducem lui Dumnezeu rugăciune.
Că iată îţi zic ţie fiule, vor veni zile când vor strica creştinii cărţile
Sfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor Apostoli şi ale dumnezeieştilor
Prooroci, ştergând Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte
elineşti. Şi se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va
depărta. Pentru aceasta Părinţii noştri au zis: „Cei ce sunt în pustia
aceasta să nu scrie vieţile şi cuvintele părinţilor pe pergament, ci pe
hârtii, că va să şteargă neamul cel de pe urmă vieţile părinţilor şi să
scrie după voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină.” Şi i-a
zis lui fratele: “Aşadar se vor schimba obiceiurile şi aşezămintele
creştinilor şi nu vor fi preoţi în biserică să facă acestea?” Şi a zis
bătrânul: “În astfel de vremuri se va răci dragostea multora şi va fi
necaz mult. Năpădirile păgânilor şi pornirile noroadelor, neastâmpărul
împăraţilor, desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni
nebăgând seama de mântuirea lor şi a turmei, osârdnici toţi şi silitori
la mese şi gâlcevitori, leneşi la rugăciuni şi la clevetiri grabnici, gata
spre a osândi vieţile bătrânilor şi cuvintele lor, nici urmându-le, nici
auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le şi zicând: “De-am fi fost şi noi în
zilele lor ne-am fi nevoit şi noi.” Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii
de feţele celor puternici, judecând judecăţi cu daruri, nepărtinind pe
cel sărac la judecată, necăjind pe văduve şi pe sărmani chinuindu-i. Va
intra încă şi în norod necredinţă, curvie, urâciune, vrajbă, zavistie,
întărâtări, furtişaguri şi beţie.” Şi a zis fratele: “Ce va face cineva în
vremile şi anii aceia?” Şi a zis bătrânul: “Fiule în acele zile cel ce îşi
mântuieşte sufletul său mare se va chema în împărăţia cerurilor.”
57
~NTR- ADEV|R, NE TEMEM
Ieromonahul Hristodul Aghioritul44
Unii spun fără să se gândească prea mult: “Şi de ce ne temem?”
Amintim tuturor acestora care găsesc încontinuu pretexte pentru
păcatele lor că “începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu” (Psalm
110, 10), care este însă o teamă dezinteresată, izvorând din străduinţa
unui suflet cucernic şi credincios, de a nu face ceva ce nu i-ar plăcea lui
Dumnezeu sau ceva care L-ar mâhni.
În ceea ce priveşte subiectul nostru, dacă ne temem, ne temem să nu-
L întristăm pe Sfântul Duh: “Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui
Dumnezeu, întru care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării”
(Efeseni 4, 30), aşa cum spune îndemnul Apostolului nostru. Toţi cei
care protestează şi pun înainte piepturile lor arată că nu se tem de
nimeni şi merg împotriva sistemului mondial; lucru pe care ceilalţi nici
măcar nu-l pot înţelege, fiindcă se tem să nu piardă bunurile materiale
de care se bucură şi care, toate, provin direct de la cei care-şi impun
planurile lor antihriste.
Părintele Porfirie, întrebat fiind de către stareţul unei mănăstiri de ce
n-a spus ceva lumii despre acest subiect al cărţilor de identitate şi al
numărului 666, a dat următorul răspuns, în care e cuprins întregul
adevăr.
44 Fragmentul a fost publicat şi în cartea La apusul libertăţii sub acelaşi autor.
58
Iată cum explică părintele de ce unii desconsideră subiectul în cauză:
“Şi eu lupt pentru această problemă, dar în mod diferit. Am constatat
că mintea omului, iubind patimile, este întunecată şi nevăzătoare.
Aşadar, orice aş spune, pentru că mintea aceasta a omului e lipsită de
lumină şi nu vede, fiindcă e întunecată de patimi, cuvintele mele nu vor
ajuta cu nimic. De aceea, toate eforturile mele constau în a-l face pe
om să înţeleagă că din cauza patimilor sale e orb şi că de aceea e
firesc să nu vadă. Fac acest lucru pentru a-l îndemna pe om să-şi
cureţe sufletul ca să poată vedea şi singur toate câte se întâmplă în
zilele noastre”.
Aceasta este astăzi o constatare obişnuită. Vedem teologi, duhovnici
etc., care pe de o parte spun “este”, iar pe de alta spun “poate nu este”,
arătând astfel, fără să se ascundă, că ei înşişi sunt lipsiţi de vederea
duhovnicească şi că sunt purtaţi şi “duşi de valuri, purtaţi încoace şi
încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin
vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii” (Efeseni 4,14). Prin această
purtare şi prin această conduită a lor, singurul lucru pe care-l reuşesc
este să se expună continuu pe ei înşişi şi să dovedească în mod real că
nu văd. Sfinţii noştri când spuneau “da” era “da” şi când spuneau “nu”
era “nu”. Adeverind acest lucru, Apostolul Pavel scrie: “Credincios
este Dumnezeu, că n-a fost cuvântul nostru către voi da şi nu” (II
Corinteni 1, 18). Astfel, ei înşişi, prin atitudinea lor, arată tuturor celor
care îi ascultă că dau atenţie cuvântului Evangheliei, după cum scrie
Părintele Paisie în cartea sa “Părinţi atoniţi şi întâmplări din Muntele
Athos”: “Dacă cumva cineva dintre noi, părinţii egumeni, este puţin
nevăzător duhovniceşte, să nu cerem supunere oarbă de la călugări, ca
să nu cădem cu toţii în prăpastie, aşa cum scrie: «Şi dacă orb pe orb va
călăuzi, amândoi vor cădea în groapă»” (Matei 15, 14). Părintele
Paisie, datorită sufletului său purificat şi minţii sale cu totul
străvăzătoare şi curate, a văzut toate câte se întâmplă, de aceea scrie:
“(...) în timp semnele apar foarte limpezi: “fiara” de la Bruxelles, cu
666, a sorbit aproape toate statele în computer. Cartea de identitate
sau introducerea peceţii, ce altceva arată?”.
Vedem cum toţi se ocupă numai şi numai de introducerea numărului
666 în viata noastră şi nu vorbesc deloc de lucrurile profeţite care deja
59
se împlinesc în zilele noastre şi care sunt legate direct de promovarea
acestui sistem economic mondial.
Supunerea noastră trebuie să dovedească discernământ. Pentru
că Domnul nostru Iisus Hristos respectă ca nimeni altul libertatea
persoanei umane şi niciodată nu ne încalcă libertatea personală, va
trebui să avem discernământul necesar în ceea ce priveşte această temă
delicată pe care o analizăm mai departe, fiindcă am văzut neliniştea
unor fraţi ai noştri care, ascultând câteodată vreun patriarh, vreun
episcop sau vreun duhovnic, spunându-le ceva ce nu seamănă cu
tradiţia noastră ortodoxă, se întreabă dacă trebuie să asculte sau nu,
având în vedere că aceştia poartă un grad în ierarhia preoţească.
Trebuie să înţelegem foarte bine că toţi oamenii avem o calitate, pe
care bineînţeles o acceptăm de bunăvoie şi în libertate: suntem toţi robi
ai Domnului nostru Hristos: şi patriarhul, şi arhiepiscopul, şi episcopul,
şi diaconul, şi călugărul, şi mireanul, toţi suntem robi “îndatoraţi” a
asculta cuvântul lui Dumnezeu. Şi toţi uniţi alcătuim împreună cu
capul, care este Hristos, Trupul Bisericii. Aşadar, Dumnezeu a rânduit
să fim toţi împreună uniţi cu El. El să fie capul, iar noi toţi să fim
mădularele trupului, într-o unire de nedesfăcut; adică un membru să
depindă în totalitate de celălalt, ceea ce înseamnă că dacă un singur
mădular suferă, atunci să sufere întreg trupul. Dumnezeu a rânduit ca
un mădular, despărţit de trup, să nu poată exista de unul singur; şi acest
lucru l-a făcut bunul Dumnezeu ca să ne unească cu dragostea
desăvârşită. Aducem aici un mic exemplu: patriarhul, care este cel
dintâi în ierarhia robilor Lui, nu poate săvârşi de unul singur Taina
Sfintei Euharistii, ci e nevoie obligatoriu să fie de faţă cel puţin încă un
membru de rând al Bisericii; şi se arată generozitatea lui Dumnezeu,
faptul că a rânduit ca un singur mădular să aibă absolută nevoie de
celălalt şi să depindă unul de altul.
Apostolul Pavel arată foarte bine că suntem “trupul lui Hristos şi
mădulare fiecare în parte” (I Cor. 12, 27).
Aşadar, toţi robii din ierarhia Bisericii de la gradul cel mai înalt,
al patriarhului, şi până la gradul cel mai mic, al mireanului, au o
singură datorie: să se supună şi să asculte în mod absolut de
cuvântul lui Dumnezeu. Singura diferenţă care există este aceea că
60
gradele superioare ale ierarhiei Bisericii şi-au asumat lucrarea de a
transmite cuvântul lui Dumnezeu spre gradele inferioare, şi acest lucru
pentru că Hristos Dumnezeu “nu este Dumnezeu al neorânduielii, ci al
păcii”, Care voieşte “ca toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială”
(I Corinteni 14,33,40).
Trebuie însă să înţelegem foarte bine că, în ciuda faptului că există o
ierarhie a robilor Bisericii care sunt obligaţi să fie strâns legaţi şi uniţi
cu Capul, totuşi, pentru că ei sunt robi, dar trăiesc în libertate, în orice
moment vor dori pot refuza cuvântul Domnului nostru şi folosi propria
lor judecată şi pot urma propria lor voinţă.
Aici începe problema, pentru că, în timp ce aparent sunt robi ai lui
Dumnezeu, de fapt servesc propria lor voinţă, făcând uz de propria lor
judecată.
Să vedem ce ne spune Domnul despre ceea ce trebuie să facem în
acest caz:
Pe când Domnul Hristos se afla pe pământ împreună cu ucenicii şi cu
Apostolii Săi, la un moment dat i-a îndemnat să fie atenţi la învăţătura
fariseilor; şi aceasta pentru a distinge dacă ei caută cu adevărat cele ce
sunt ale lui Dumnezeu. Atunci a spus: “Cărturarii şi fariseii au şezut în
scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţile;
dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac” (Matei 23, 2-3).
Să vedem aici, cu luare aminte, ce spune Hristos: “Cărturarii şi fariseii
au şezut în scaunul lui Moise”. Cu aceste cuvinte Domnul nostru face
cunoscut ucenicilor Săi că scaunul pe care şezuse mai înainte proorocul
Moise şi din care învăţa poporul cuvântul lui Dumnezeu ca reprezentant
al Lui îl luaseră acum cărturarii şi fariseii, oameni plini de ipocrizie. Cu
toate că scaunul şi l-au însuşit oameni plini de patimi, Hristos nu îi
îndeamnă totuşi pe ucenicii Săi şi nici poporul să plece de lângă acest
fel de învăţători şi nici nu-i îndeamnă să nu-i asculte, ci îi sfătuieşte în
felul următor: “Toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le”. Să
fim cu luare-aminte la ceea ce le spune: “Cele ce vă spun să păziţi, să
păziţi!”. Vedem că Hristos Domnul nostru, pentru că ei se găsesc
ierarhic pe scaunul lui Moise, nu ne-a dat poruncă să ascultăm de ce
este al lor, adică de produsul propriei lor raţiuni şi gândiri, adică de
61
ceea ce izvorăşte din criteriile lor interesate. Ne-a dat porunca să-i
ascultăm numai în ceea ce ne spun să păzim.
Cuvântul “a păzi” se referă la tot ceea ce Domnul ne-a spus să
împlinim sau tot ceea ce e scris în Sfânta Scriptură, sau tot ceea ce a
fost legiuit de Părinţii Bisericii prin Sinoadele Ecumenice. Aşadar
aceştia au datoria de a asculta cuvântul lui Dumnezeu şi, prin urmare,
de a ne îndemna pe noi să-l păzim. Dacă ei, ca robi ai lui Dumnezeu,
aflându-se în libertate, nu vor voi să dea ascultare anumitor lucruri, vor
fi liberi să nu dea ascultare, suportând însă toate consecinţele pe care le
aduce cu sine apostazia, această neascultare şi îndepărtare a lor de
cuvântul lui Dumnezeu.
Noi, fiindcă suntem datori să ascultăm numai poruncile Domnului
nostru, întrucât cei ce ne sunt superiori ierarhic nu ne îndeamnă să
păzim vreuna din poruncile Domnului, nu suntem datori să-i ascultăm;
dacă am fi datori, cuvântul lui Dumnezeu ar spune: toate câte vi le spun
vouă să le faceţi, faceţi-le; adică toate câte vi le spun să le înfăptuiţi,
înfăptuiţi-le. Dimpotrivă, nu numai că nu trebuie să ascultăm de
părerile lor, dar Apostolul Pavel este mult mai aspru şi spune: “Chiar
dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceasta
pe care v-am vestit-o, să fie anatema!” (Galateni 1, 8).
Domnul nostru, Care după învierea Sa i-a trimis pe Apostoli la
capătul lumii, nu le-a dat poruncă să meargă şi să-i înveţe pe oameni
învăţături diferite, porunci omeneşti, cuvinte teologice frumoase şi
poveşti nemuritoare. Două sunt poruncile pe care le-a dat lor, spunând:
“Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să
păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19-20).
Vedem, aşadar, că cea dintâi poruncă este de a-i boteza pe
credincioşi, pentru a se sălăşlui Dumnezeu însuşi în cei botezaţi, iar cea
de-a doua este de a-i îndemna pe credincioşi să păzească toate câte El a
dat poruncă să fie păzite.
Prin urmare, Sfinţii Apostoli şi apoi urmaşii lor, patriarhii, episcopii,
preoţii, teologii şi aşa mai departe, nu pot să-i înveţe pe oameni ceea ce
le spun propriile lor gânduri că e corect sau ceea ce ei înşişi cred că
trebuie să facem în fiecare situaţie. Fie cineva patriarh, arhiepiscop,
62
duhovnic, preot, diacon, călugăr sau mirean, este obligat să transmită
cuvântul lui Dumnezeu, sfătuind anume să păzim poruncile Domnului
nostru: “Căci nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Hristos Iisus,
Domnul, iar noi înşine suntem slugile voastre, pentru Iisus” (II
Corinteni 4, 5).
Aşa trebuie să avem o ascultare plină de discernământ, la care putem
ajunge numai prin umilinţă adevărată. De asemenea, trebuie ca toţi
robii lui Dumnezeu, indiferent de gradul pe care-l au în ierarhie prin
iconomia lui Dumnezeu, să fie uniţi prin ascultare cu Capul Bisericii,
Care este Domnul Iisus, pentru că, dacă un singur mădular e tăiat, acest
fapt aduce neorânduială în tot trupul, iar acest membru va da socoteală
pentru dezordinea pe care o va crea.
Terminând cuvântul Său, Domnul a spus: “Dar după faptele lor nu
faceţi, că ei zic, dar nu fac” (Matei 23, 3). Aici ne putem minuna de
măreţia dragostei lui Dumnezeu, Care ne îndeamnă să păzim tot ce ei
ne spun să păzim, nu însă să şi facem ce fac ei, pentru că prefăcându-se,
ei vor spune, dar nu vor înfăptui. Aici Domnul nostru Hristos ne arată
că nu trebuie să-i judecăm, şi faptele lor viclene să nu devină cauză a
depărtării noastre de El; ne spune că trebuie să păzim cu credinţă ceea
ce ne spun să păzim, indiferent dacă ei înşişi în esenţă nu-L slujesc, nici
nu-L iubesc, ci sunt nevoiţi de scaunul pe care sunt aşezaţi să se
prefacă, îndemnându-ne să păzim poruncile Lui.
Deosebind acum voi înşivă adevărul, vedeţi ce veţi face, dacă:
1. Un episcop vă spune: “Bunii mei copii, Domnul nostru Hristos
ne-a profeţit în capitolul 13 al Apocalipsei că va veni cineva care ne va
impune să acceptăm semnul cu numărul 666 pe mână sau pe frunte.
Lucrul acesta nu trebuie să-l acceptăm, pentru că vom fi osândiţi pe
veci şi, ca să nu-L mâhnim pe Hristos, nu trebuie să-l acceptăm nici pe
cartea de identitate, nici pe vreun card şi nici să votăm proiectul de lege
prin care se va da puterea de a ni se impune acest număr, pentru că aşa
cum e scris «oricine te sileşte să mergi cu el o milă, mergi cu el
două»”.
2. Un alt episcop va susţine că: “Toate acestea sunt prostii. Nici un
număr 666 şi nici un semn exterior nu vă va vătăma. Nu vă ocupaţi de
63
asta, acceptaţi-l ca să vă faceţi treaba şi nu mai ascultaţi toţi fanaticii şi
pe toţi care văd pretutindeni numai demoni”.
Cred că din acest exemplu fiecare dintre voi îi poate distinge pe
aceia care îl iubesc şi îi slujesc lui Dumnezeu şi care au grijă de propria
voastră mântuire, şi pe ceilalţi, interesaţi numai “să fie văzuţi de
oameni” (Matei 6, 5) şi care vă înşeală, voind să se arate buni faţă de
voi şi să-şi justifice atitudinea lor de apostaţi, de întoarcere de la
Hristos, urmând să-şi trăiască viata aşa cum le e lor mai bine, pentru a
se sluji pe ei înşişi şi nu pentru a-L sluji pe Hristos. Pentru cei din
urmă, să nu uităm spusele Sfântului Apostol Pavel: “Fiindcă aceştia
toţi caută ale lor, nu ale lui Iisus Hristos” (Filipeni 2, 21).
În Ortodoxie, nici un papă nu L-a înlocuit pe Domnul nostru Hristos
prin infailibilitatea sa. Prin urmare, dacă vedem că cineva nu caută cele
ale lui Dumnezeu, avem atâţia alţi episcopi şi preoţi buni care caută
sincer pe cele ale lui Hristos şi putem să-i ascultăm pe ei spunându-ne
ce trebuie să păzim. Apostolul Pavel, într-un asemenea caz, sfătuia aşa:
“Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele
sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după
dreapta credinţă... depărtează-te de unii ca aceştia” (I Timotei 6. 3, 5).
Creştinii, dându-şi seama că au început să apară unul câte unul
“semnele”, se găsesc, aşa cum ne găsim noi toţi, în situaţia dificilă în
care se găsea şi Pilat, care în timp ce avea în faţa lui întreg Adevărul, se
întreba: “Ce este adevărul” (Ioan 18, 38). Mulţi fraţi ai noştri sunt
neliniştiţi şi se întreabă pe bună dreptate în legătură cu multe din aceste
chestiuni şi în special cu subiectul buletinului de identitate electronic
(cu cip).
Într-o zi, un grup de patru tineri discutau despre cartea de identitate
şi fiecare avea câte o părere diferită. Aşadar, spuneau:
- Eu m-am sfătuit cu duhovnicul meu şi mi-a spus că nu trebuie să
primim cartea aceasta de identitate - a spus cel dintâi. Sigur, ca o
dovadă mi-a adus scrierile părintelui Paisie.
- Mie mi-a spus duhovnicul că sunt “ridicole” toate aceste lucruri şi
că numai cartea de identitate nu mă poate vătăma în vreun fel, a spus al
doilea.
64
- Duhovnicul meu mi-a spus că dacă primesc cartea de identitate şi
pun peste ea o cruce, n-o să-mi poate face rău, a spus al treilea tânăr.
- Eu l-am întrebat pe duhovnicul meu şi mi-a spus că el nu se ocupă
cu Antihristul, ci cu Hristos şi m-a sfătuit să fac şi eu la fel, a completat
cel de al patrulea.
După toate acestea, tinerii se întrebau cu nedumerire dacă ar trebui
să asculte de duhovnicul lor, şi dacă da, atunci ce se întâmplă când
duhovnicii au păreri diferite şi, mai mult decât atât, cu totul contrarii
una faţă de cealaltă. Mai apoi m-au întrebat şi pe mine şi le-am spus că
fiecare trebuie să asculte de duhovnicul lui până atunci când buna
noastră maică Biserica, prin ierarhia ei, se va pronunţa şi va conduce
lupta aceasta, pentru că atunci se vor risipi şi norii cei întunecaţi.
Unii fraţi ai noştri spun că anumiţi preoţi îşi exprimă, siguri de ce
spun, părerile şi că le şi publică în cărţi, devenind astfel publică
diferenţa de păreri, cu următorul rezultat: dacă cineva se află în adevăr,
atunci se va împărtăşi de acest adevăr multă lume, dar dacă acesta nu se
află în adevăr, multă lume se va sminti. Biserica noastră spune că nu o
să fie cuprinşi de hăţişuri şi nici nu se vor rătăci toţi cei care vor avea
grijă ca mintea lor să fie plină de râvnă, curată şi de trezvie, cu ajutorul
Sfintelor Taine şi al ascultării duhovniceşti. Biserica noastră iubitoare
ne învaţă că Sfântul Duh este Unul şi că pentru fiecare problemă are o
singură părere şi o singură voinţă.
Din acest motiv este imposibil ca firea Sa cea bună să-i “informeze”
în legătură cu una şi aceeaşi temă pe cei patru preoţi, reprezentanţii Lui,
pe fiecare în mod diferit. Aceasta se datorează firesc faptului că înainte
de a ne dedica pe noi înşine slujirii lui Dumnezeu, nu ne-am îngrijit atât
cât trebuia pentru curăţirea sufletului nostru. Dacă fiecare duhovnic şiar
fi lepădat propria lui voinţă şi propria lui părere, ne-am fi unit toţi în
Unul Hristos, Care este Adevărul cel adevărat, şi am fi lăsat astfel harul
să lucreze şi am învăţa toate câte El “ne-a poruncit”. Aşadar, nu
trebuie să ne înstrăinăm atunci când ne aflăm în fata unei multitudini de
păreri, ci bine ar fi să avem în vedere porunca Apostolului: “Nu vă
lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri; căci bine este
să vă întăriţi prin har inima voastră” (Evrei 13, 9); şi cât vom putea, să
ne împărtăşim de Sfintele Taine, ca să se lumineze mintea noastră “să
65
nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt
al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor spre
uneltirea rătăcirii” (Efeseni 1, 14).
Până când maica noastră Biserica, prin preacucernica ei ierarhie îşi
va conduce ca un bun păstor turma, şi credem că acest lucru se va
întâmpla curând, “tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti
încredinţat, deoarece ştii de la cine ai învăţat, şi fiindcă de mic copil
cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire,
prin credinţa cea întru Hristos Iisus” (II Timotei 3, 14-15).
Cine nu este teolog ?
Într-o revistă s-a reprodus un text publicat de o altă revistă, care,
după ce a fost citit, i-a scandalizat pe foarte mulţi creştini. Vom
prezenta aici câteva puncte ale acestui articol, pentru a constata fiecare
că sunt aspecte inacceptabile pentru Ortodoxia noastră. Aşadar, acolo
scrie:
1. “Trebuie să subliniem că nu sunt teologi toţi cei care identifică
Antihristul cu 666". Revista în cauză, republicând articolul, arată că nu
cunoaşte şi că dispreţuieşte întru totul textele sfinte ale Scripturii
noastre, cu impietate spunând “că nu sunt teologi (de Dumnezeu
cuvântători)” atâţia şi atâţia sfinţi ai Bisericii noastre care ne-au lăsat
prin tradiţie scrieri şi opere foarte preţioase, unde s-au pronunţat în
legătură cu tema noastră; să pomenim numai câţiva: Sfântul Efrem
Sirul, Sfântul Irineu episcop al Lyonului, Sfântul Andrei episcopul Noii
Cezareei, Sfântul Ipolit papă al Romei, Sfântul Areta episcopul Noii
Cezareei şi atâţia alţi sfinţi ai Bisericii noastre. Oare nu se ruşinează
necredincioşii să spună că sfinţii noştri “nu sunt teologi”? Noi,
considerând această necinstire adusă Sfinţilor o necinstire a propriei
noastre persoane, le spunem că numai prin faptul de a dispreţui, de a
desconsidera şi de a necinsti sfinţii şi de a se considera teologi pe ei
înşişi arată în ochii tuturor căderea duhovnicească pe care au suferit-o,
potrivit cu legea duhovnicească, care spune: “Oricine se înalţă pe sine
(mai presus de sfinţi) se va smeri” (Luca 18, 14).
66
2. Acelaşi articol arată că autorul nu cunoaşte absolut deloc poziţia
Bisericii lui Hristos şi, prin extindere, nici pe cea a Sfântului Sinod,
care ca o Maică, prin circulara sa, a făcut apel şi printre altele a explicat
fiecăruia că: “Astfel, cu durere observăm că progresul civilizaţiei în
domeniul aplicaţiilor electronice s-a legat aşa cum nu trebuia de
numărul 666, care se foloseşte ca număr principal de cod în respectiva
tehnologie. Se spune în mod limpede în Sfânta Carte a Apocalipsei că
numărul acesta este numărul Antihristului... Şi, prin urmare, nu e cu
putinţă ca un creştin să fie indiferent atunci când constată introducerea
voită şi sistematică a acestui număr în viata sa; şi în viata naţiunii elene,
care este aproape în întregimea ei creştină şi ortodoxă” (fragment din
circulara nr. 2626/7 aprilie 1997 a Sfântului Sinod). La sfârşit, ne
întrebăm: redactorul articolului în cauză şi revista care l-a republicat (ca
pe un răspuns!), ei înşişi “au fost străini în Ierusalim şi nu cunoşteau
cele din cetate” (Luca 24, 18), sau au proclamat vreo biserică a lor,
spunând numai ceea ce în mod arbitrar judecă ei singuri a fi corect?
Altfel, nu se explică atitudinea lor.
Sfânta Comunitate de la Sfântul Munte Athos, prin circulara nr. 5
din 18 martie 1993 mărturiseşte foarte clar că: “Fără nici o îndoială, se
pregăteşte terenul pentru pecetea nesuferită, urâtă şi antihristică a lui
666”. Aşadar, autorul articolului şi redactorul revistei, dacă sunt
conştienţi de ceea ce fac, numai atât se cuvine să facă: reconsiderânduşi
părerile, să le ceară iertare cititorilor şi să se adune în jurul poziţiilor
ortodoxe ale Bisericii noastre, smerindu-şi gândirea, care e mai degrabă
trufaşă, şi să cumpănească şi să socotească bine cele spuse de fericitul
Părinte Paisie, cel care a spus şi a scris: “Mă uimesc ! Nu-i pun pe
gânduri toate aceste fapte şi întâmplări ? De ce nu pun fie un semn
măcar de întrebare la interpretările creierului lor ? Dacă ajută
Antihristului pentru pecete, cum oare nu vor târî şi alte suflete spre
pierzanie ? Asta se înţelege de la sine, pentru că este scris: “(...) ca să
ducă în rătăcire, dacă se poate, şi pe cei aleşi” (Marcu 13, 22). Vor fi
duşi în rătăcire cei ce vor interpreta aceste lucruri numai cu mintea
lor".
67
DESPRE ~NMUL}IREA F|R|DELEGII
Sfântul Nil Athonitul45
Când se va înmulţi fărădelegea o să se adune toate prihănirile şi
necurăţiile lumii, şi o să se
învisterească necurata fiică a curviei care să fie lăcaş al preacurviei. Că
precum Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare a fost Preacurata
mai înainte de Naştere şi în Naştere şi după Naştere, Preasfântă
Fecioară, şi a Născut pe Iisus care nu a ştiut păcat; aşa din contră,
necurata aceea fiică, muma fărădelegilor, va fi şi mai înainte de naştere
şi în naştere şi după naşterea spurcatului antihrist, o să fie curva
necurată şi preacurvă în toată viaţa ei. La această necurată o să se adune
toate fărădelegile şi o să nască pe fiul pierzării. Şi din pricina lipsirii
Darului Sfântului Duh la oameni, pentru păcatele şi fărădelegile
lor, o să se adune şi o să învie toate fărădelegile oamenilor în
pântecele ei. Şi după naşterea fiului păcatului, o să vină toata lipsa
la oameni. Întâi o să se lipsească de dragoste, de unire, de curăţenie.
Al doilea tot locul şi oraşul de păstori temători de Dumnezeu şi
45 Extras din Minunile, vedeniile şi cuvintele Prea Cuviosului Părintelui nostru Nil
Izvorîtoriul de Mir, mss. Schit Colciu, Chilia Sfântul Gheorghe, Athos, 1916.
68
proistoşi credincioşi. Al treilea Bisericile lui Dumnezeu de arhierei şi
de duhovnici şi preoţi evlavioşi, precum de acum au început a se lipsi.
După aceea o să se arate şi acest necurat după creşterea vârstei lui şi
o să se umple de sataniceasca putere ca să facă semne şi minuni
înaintea ochilor oamenilor pătimaşi, precum a făcut Chinops
mincinoasa înviere, fiindcă la sfinţi nu are lucrare în slăbiciune ci
numai la cei întunecaţi de patimi. Precum marele Macarie vedea pe
muiere în firea ei, pe care o vedeau oamenii ca pe o iapă. Şi o să se
făţărnicească cu blândeţea, pentru ca să plece pe noroade la
înşelăciunea lui, ca să se facă monarh. Asemenea se va arata paşnic şi
smerit, ca să i se închine toţi. Fiindcă hrana lui o să fie tulburarea
oamenilor, când se vor tulbura oamenii se va bucura. Aceasta este
uitarea credinţei şi a fricii lui Dumnezeu, preacurvia, curvia, sodomia,
iubirea de avuţii, iubirea de argint, pomenirea de rău, zavistia,
osândirea, minciuna, clevetirea şi celelalte răutăţi.
Cu acestea o să se hrănească şi o să stăpânească toate cetăţile.
Fiindcă nu o să se găsească alt om vrednic să stăpânească cetăţile,
pentru aceea toata lumea o va stăpâni şi o să-l aibă pe acesta
atotstăpânitor. Atunci pe cât vor căpătui, vor socoti că-şi lucrează
mântuirea. Atunci o să se defaime Sfânta Evanghelie şi Biserica lui
Dumnezeu şi o să fie multă lipsă în lume. Semne şi arătări de la
Dumnezeu în mijlocul lipsirii. Foame îndoită, simţită şi gândită.
Simţită, că o să se închidă cerul ca în zilele lui Ilie, pentru fărădelegile
lor şi nu o să dea ploaie şi vor flămânzi oamenii de cuvântul lui
Dumnezeu, că nu o să se găsească vreun drept cu fapte bune ca să-i
înveţe Cuvântul mântuirii. Şi o să se ridice blagoslovenia lui
Dumnezeu de la mâncăruri şi băuturi. Fiindcă pe cât vor mânca mai
mult vor flămânzi.
Atunci cei bogaţi îşi vor deschide comorile lor şi aurul şi argintul
vor fi defăimate şi o să se calce pe drumuri ca pietrele. Atunci o să se
zămislească răutatea luceafărului în inimile oamenilor şi atunci o să
vieţuiască păgânătatea cu pântecele lui antihrist. Şi se va ridica Darul
lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Scriptura. Nu va locui Duhul
lui Dumnezeu în aceşti oameni fiindcă sunt trupuri. O să se împuţineze
şi oamenii şi o să moară pe drumuri precum păsările, pecetluiţi de
69
antihrist, vor mânca cărnuri de oameni morţi, neputând suferi foamea
şi leşinarea, şi mâncând trupuri moarte vor muri şi ei.
Iar înţelesul pecetii lui antihrist (666) este aşa: “Al meu eşti şi al tău
sunt, de bună voie viu, nu de silă”. Vai şi amar celor pecetluiţi! Şi o să
se facă tulburare mare în lume. Şi auzind oamenii în altă parte pace, o
să se mute acolo. Şi o să găsească mai multă lipsă. Şi o sa audă de la
locuitori: “O, cum aţi venit în acest blestemat loc, unde nu a rămas
înţelegere omenească?” Atunci, văzând Dumnezeu tulburarea
oamenilor, o să poruncească mării să-şi ia cea dintâi stare şi o să se urce
focul cel de sub pământ din care se înfierbântau apele calde, şi o să
fiarbă apa lumii precum fierb apele de la metale şi atunci vor înceta
oamenii să se mute din loc în loc. Şi din fierberea mării o să se
desfiinţeze faţa pământului şi o să se usuce pământul şi nu va răsări
iarbă şi copacii nu vor da lăstare, izvoarele apelor se vor usca,
dobitoacele şi păsările vor muri de aburii mării şi ai pucioasei. Şi iată
vremea se apropie şi voi nu înţelegeţi, fiindcă vicleşugurile oamenilor
s-au înmulţit şi s-au făcut stihiile grabnice, pentru a se apropia sfârşitul
ce l-a orânduit Dumnezeu în mijlocul mileniului al VIII-lea.
Deci Dumnezeu, purtând grijă de mântuirea oamenilor celor cu
bunăvoinţă, o să trimită pe Enoh, pe Ilie şi pe Ioan Bogoslovul
(Evanghelistul) să propovăduiască şi să întărească mărturisirea pentru
acei ce o să se mântuiască şi să înveţe ca acei care nu se vor pecetlui se
vor mântui în Împărăţia Cerurilor. Să se însemneze cu semnul Crucii,
că însemnarea Sfintei Cruci izbăveşte pe om de osânda iadului, iar lui
antihrist îi dă osânda iadului. De flămânziţi să răbdaţi, că Domnul vă
va trimite ajutor din înălţime, iar oamenilor le va zice: “Iată câţi s-au
pecetluit, s-au mulţumit”. Şi le va zice: “Oamenii nu s-au mulţumit la
însemnarea pecetei pierzării, ci înşelăciunea i-a făcut nesimţitori şi nu
cunosc mântuirea lor. Oamenii cei materialnici, s-au făcut draci şi nu
simt foamea şi setea pentru care s-au făcut într-o unire cu dânşii, însă
flămânzesc şi însetoşează mai mult decât voi, de şapte ori câte şapte.
Răbdaţi puţintel şi o să vedeţi pe cei pecetluiţi murind sufleteşte şi
trupeşte. Iar cei ce vor răbda din voi o sa trăiască viaţa veşnică.”
Opt milenii, opt mii de ani sunt. Deci venirea Domnului a fost la
anul 5508, care fac cinci milenii. Iar in jumătatea mileniului al
70
VIII-lea adică la 7500 de la facerea lumii şi de la Hristos 2000. Deci
500 s-au lăsat şi de se vor mai lăsa 50, vine. 46
Atunci antihrist văzând pe cei trei prooroci propovăduind Adevărul
şi dovedindu-i înşelăciunea lui, o să se mânie şi o să poruncească să i se
aducă înaintea lui. Şi întâi o să-i momească zicând: “Pentru ce voi nu
vă pecetluiţi cu împărăteasca pecete?” Atunci o să dojenească sfinţii
pe faţă înşelăciunea lui, zicându-i: “O, înşelătorule şi amăgitorule
antihriste! Nu-ţi ajunge că ai pierdut atâtea suflete, ci ne sileşti şi pe
noi să te ascultăm? Blestemată este pecetea ta şi slava ta şi cu
pierzarea ta a venit şi sfârşitul lumii.” Iar spurcatul auzind dojana şi
blestemurile ce i-au făcut sfinţii, singur o să ia sabia şi o să-i taie, iar
după moartea lor o să poruncească la ai săi să facă mai cumplite răutăţi.
Adică: curvii, preacurvii, sodomii, ucideri, răpiri, minciuni, furtişaguri,
tiranii, vânzări de oameni şi cumpărări de copii, parte bărbătească şi
femeiască, şi o să curvească în drumuri de faţă precum câinii. Iar
oamenii celui spurcat, având libertate să stingă firea omenească cu
46 Am ajuns oare în cele de pe urmă timpuri? Chiar despre noi cei de azi se
pomeneşte-n scripturi? Aflăm răspunsul cercetând vremea Sfântului Calinic de la
Cernica (+1868) când se făcea mare tulburare despre sfârşitul lumii ce se prevestea la
1848. Rugându-se sfântul pentru lămurire, în răpire dumnezeiască i s-a arătat un
pergament pe care era scris “7500 ani de la Adam”, iar Sfinţii Gheorghe şi Nicolae
ce-l însoţeau i-au spus: “Vezi, că nu la 1848 va fi începutul sfârşitului lumii, ci
când se vor împlini 7500 ani de la Adam. ”
Tot în vedenie, Sfântul Nifon al Constantinopolului află pe Hristos Dumnezeu
răsfoind cartea veacurilor omenirii, şi ajungând la veacul al şaptelea S-a oprit, Şi-a
acoperit faţa cu mâna şi a zis cu mâhnire: “Acest veac al şaptelea este plin de
putoarea păcatelor omeneşti, de invidie, necurăţie, ură şi minciună… dar ajunge.
Îl voi curma la mijloc ca să-nceteze stăpânirea păcatului!” Or, mijlocul veacului al
şaptelea este anul 7500, din care scăzând anii până la Hristos (5508) dăm tocmai peste
anul 1992!
Noi care am trecut de anul 1992 ne întrebăm, oare profeţia sfinţilor nu a fost exactă?
Nu, nicidecum. Ea nu fixează data unui cataclism planetar, ci începutul unor
evenimente ce prevestesc apropierea sfârşitului lumii. În acel an, Masoneria
internaţională a lovit ţările lumii, în general, şi tradiţiile ortodoxe în special, prin
conceptul ecumenist de “Reconciliere pentru Lumea nouă” intrarea în “Era New
Age”. Acesta a fost suportul desfăşurării de mai apoi a tuturor organizaţiilor bancare,
armate şi sociale internaţionale, tentacule globalizatoare ale evreilor sionişti ce
pregătesc cu înfocare venirea lui Antihrist. (n.n.)
71
multe chipuri ale răutăţii, silindu-se simţitor şi gânditor cu răutatea lor
să prăpădească bunătatea oamenilor şi să-şi iasă din minţile lor din
multa neastâmpărare şi o să se facă scurţi la trupuri ca dracii. Firea
dracilor e scurtă şi rotundă, şi firea oamenilor o să se unească cu a
dracilor şi la scurtimea trupului, de vor fi până la cinci palme lungime
şi o să se facă mai vicleni decât dracii.
[…] Fiindcă mai înainte or să se-ntunece simţurile oamenilor cu
nesimţirea întunericului şi oamenii or să se-ntunece de patimi precum
zice Sfântul Apostol Pavel: “Precum n-au ţinut adevărul Evangheliei,
dând cinste şi întiiciune patimilor, i-a dat pe dânşii Dumnezeu duhului
înşelăciunii, ca să se împlinească întru dânşii fărădelegea...”
Mântuirea atârnă la cei ce nu se supun lui antihrist, iar lucrarea
acestuia este: grija celor deşarte şi materia lucrurilor lumii, câştigarea
metalelor pământului. Acesta este capul răutăţilor şi propovăduirea
pierzării şi stricarea mântuirii.... Gânditor, antihrist se află în lume şi de
la început, de când a căzut din starea lui, lucrează. Şi a amăgit pe
oameni în deşertăciune şi i-a făcut nesimţitori: curvesc, preacurvesc,
păcatul sodomiei şi săvârşesc neguţătorii trupeşti, mâncând şi bând,
uitând de Dumnezeu.
Adevărul este întruparea Mântuitorului Hristos şi propovăduirea
Evangheliei. Iar minciuna este arătarea lui antihrist şi împărăţia lui, care
va aduce lipsa în lume şi pierzarea, fiindcă multa grijă îl întunecă pe om

şi-l face nesimţitor şi îşi face gătire spre pierzare la antihrist.

FERIŢI-VĂ DE VICLEANA PECETLUIRE

FERIŢI-VĂ DE VICLEANA PECETLUIRE


2
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Feriţi-vă de vicleana pecetluire; Ieroschimonah Dorotei
Melinte – Botoşani: Axa, 2003
44 p.; 14,8 x 21cm.
ISBN 973 – 8053 – 38 - 4
Ó Toate drepturile sunt rezervate Editurii Axa.
Reproducerea integrală sau parţială a textului sau a
ilustraţiilor din această lucrare este posibilă numai cu
acordul prealabil scris al Editurii Axa
3
CUPRINS
ÎNDOSARIEREA ELECTRONICĂ, PRINCIPALUL
INSTRUMENT DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL AL
DICTATURII MONDIALE
de Monah Teodosie Chiril
PECETLUIREA CEA VICLEANĂ A OMULUI CU
NUMĂRUL
NUMELUI LUI ANTIHRIST – 666
de Ieroschimonah Dorotei Melinte
NOILE BULETINE CU 666 INTRĂ ACUM ÎN ROMÂNIA
NELINIŞTEA UNUI CREŞTIN SAU EUROPA
ÎMPOTRIVA GOSPODARULUI
de Toma d’Alimoş
SEMNELE VREMURILOR ŞI 666
de Părintele Paisie Aghioritul
ÎNMATRICULAREA CĂLUGĂRILOR: O OFENSĂ
ADUSĂ MONAHISMULUI
de Monahul Inocent Mărturisitorul
DESPRE MASONERIE ŞI ANTIHRIST
de Pustnicul Ghimnazie Moldoveanu
4
ÎNDOSARIEREA ELECTRONICĂ, PRINCIPALUL
INSTRUMENT DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL AL
DICTATURII MONDIALE
de Monah Teodosie Chiril
“Păcatul îşi are cea mai mare putere asupra omului tocmai
luând prilej de la funcţia lui de stăpânitor. Coborârea merge
aşa de departe, mai ales în zilele noastre, încât avem azi state
cu totul atee; împărăţiile acestea nu mai sunt în slujba lui
Dumnezeu, ci au devenit satanice stând în slujba lui
antihrist.” (pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, “Ortodoxie şi
românism”, ed. 1992, pg. 186)
Democraţia şi progresul
Cu adevărat am ajuns a afirma că trăim într-o lume în
care vieţuirea trupească şi cugetul trupesc (viciat) sunt la rang
de cinste. O lume în care ne împlinim voile după trup, o lume
în care “cel ce a fost prins în parte de dorinţa ei şi s-a
împreunat cu ea nu mai poate scăpa din braţele ei pană ce nu-l
va dezbrăca pe el de viaţa lui. Şi când îl va dezbrăca pe el de
toate şi-l va scoate din casa lui, în ziua morţii lui, atunci o va
cunoaşte că este o amăgitoare şi o înşelătoare.”1 Aceasta este
lumea păcatului, ostilă lucrării duhovniceşti şi prezenţei lui
Dumnezeu în ea, un fals simbol al unei dorite libertăţi, în fond
o orbire şi o limitare unilaterală pe care o produce patima.
1 Sf. Isaac Sirul, “ Filocalia “ vol.10, pg. 426, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981
5
Coloraturile politice actuale (fidele marilor puteri ale
acestei lumi) ne duc cu gândul la o desăvârşire a democraţiei,
a încadrării într-un sistem de evoluţie perfect creat după
patimile şi interesele lor potrivnice legii lui Iisus Hristos (I Cor.
1, 17 – 25). Aceştia “nu văd începutul din care curg toate
nenorocirile, pentru că privesc la lumina propriei lor raţiuni
căzute şi nu la lumina lui Dumnezeu, îndrăznind să-şi
introducă rânduielile lor în rânduielile Sfântului Duh. Din
această cauză rânduielile cereşti s-au făcut pământeşti, cele
duhovniceşti – trupeşti, cele sfinte – păcătoase, cele înţelepte –
neghioabe. Iată unde e cauza destrămării generale, cauza
căderii creştinismului, a căderii morale ce precede întotdeauna
ruina civilă”2.
Creată de Dumnezeu ca o grădină a Raiului, omul a făcut
din lume o extensie a iadului, in care legile umaniste dau
libertate libertinajului, o lume ce-şi iubeşte pătimaşii şi-şi
devorează consumatorii, o lume în care omul devine (se face)
demon pentru cei din jur. Atunci când astfel de oameni ajung
să guverneze lumea, atunci democraţia şi-a împlinit rolul în
demonocraţie, unde organizaţiile superstatale îşi orânduiesc şi
aliniază adepţii spre o nouă ordine mondială şi întâmpinarea
stăpânului lor antihristul.
Începutul sfârşitului?
Atunci va veni sfârşitul când lumea înfometată3 va striga:
Vrem un stăpân!, iar el nu va întârzia să apară.
“Apostolul zice: „Să nu vă amăgească cineva pe voi, că
va veni întâi depărtarea (de credinţă) şi pe urmă se va arăta
omul păcatului, fiul pierzaniei, potrivnicul, care se va înălţa
2 Sf. Ignatie Briancianinov, “Cuvânt despre moarte“, Ed. Ileana, Bucureşti, 1997,
pg. 6 – 7
3 “După criză vine dictatura”, ieromonah Iosif Paşca, iul. 1998
6
mai presus de tot ce zice Dumnezeu, sau închinăciune, aşa
încât să şadă el în biserica lui Dumnezeu, ca un dumnezeu,
arătându-se pe sine că ar fi el Dumnezeu.” Dar nu în Biserica
cea Ortodoxă ci în cea iudaică, căci nu de la noi ci de la iudei
va veni. Nu pentru Hristos ci împotriva lui Hristos şi a celor ce
sunt ai Lui. Şi apoi se va arăta cel fără de lege, a cărui lucrare
va fi cu lucrarea satanei şi puterea diavolului: semne şi minuni
mincinoase va face cu fermecătorii, cu nedreptate în cei
pieritori, pe acesta Domnul îl va omorî cu duhul gurii Sale şi-l
va strica cu venirea arătării sale. Deci nu diavolul se va face
om, ci un om se va naşte din curvie şi va plini toată lucrarea
satanei”4.
Din punct de vedere al voinţei politice, cele de mai sus
sunt o realitate. Deja unele cercuri iluminist - masonice5 au
creat şi promovează infrastructura unei dictaturi mondiale,
care cu orice mijloace şi sacrificii încearcă să forţeze guvernele
să accepte anumite acorduri care vor da putere de urmărire şi
reprimare a oricărei reacţii de împotrivire.
Evoluţia computerelor a ajuns la nivelul dorit, oferind
din punct de vedere tehnologic posibilitatea creării unei uriaşe
bănci electronice de informaţii în care pot fi catalogate,
păstrate şi modificate datele tuturor cetăţenilor, uşurând astfel
urmărirea la nivel planetar.
Dispariţia progresivă a diversităţii a devenit azi
ameninţarea principală. Nivelarea caracterelor, persoanelor,
relativizarea credinţei (ecumenism, New Age), conversia
culturilor spre o “civilizaţie mondială” construită pe tot ceea
ce poate fi mai comun şi mai lipsit de divinitate, nu prevesteşte
decât tendinţa creării unei noi împărăţii.
4 Sf. Ioan Damaschin, “Pentru antihrist” din cartea a IV – a, cap. 26 (vezi “Sfârşitul
omului”, monah Zosima Pascal, Ed. Credinţa Strămoşească 1998, pg. 83, 84)
5 Biserica Ortodoxă Română osândeşte masoneria ca anticreştină şi o anatemizează
prin măsuri luate de Sf. Sinod în anul 1937.
7
Sfântul Ioan Teologul, în apocalipsă, ne arată trei trepte
spre împlinirea sfârşitului (vezi Apoc.13, 11- 18 şi 14, 9). Prima
treaptă constă în faptul că la un moment dat cineva va impune
un sistem de schimb (economic) controlat la nivel mondial
încât nimeni nu va mai putea fi liber să vândă sau să cumpere
nimic dacă nu se va ralia acestui sistem. În cea de-a doua
treaptă, acest sistem economic mondial va cere ca cei ce doresc
să vândă sau să cumpere, să primească în mod concret pe
mâna lor dreaptă sau pe frunte un semn gravat. În treapta a
treia, pe acest sistem gravat va fi cuprins numărul “666” care
nu este ca un număr lipsit de importanţă ci ca un număr al
omului Antihrist.
Numărul fiarei
Până în anul 1970 omenirea nu a avut nici o problemă cu
acest număr. Atunci, în SUA, a apărut pentru prima dată şi a
început să fie pus în aplicare (ca experiment) într-un sistem
economic bazat pe folosirea unei cartele electronice. Pe fiecare
cartelă exista un număr de cod pentru fiecare posesor, număr
care era scris cu o nouă unitate de măsură, tip cod-bară, cu un
nou mod de calculare ce va fi explicat mai jos. Cu surprindere
s-a descoperit atunci că în interiorul numărului de cod al
fiecărei persoane era cuprins numărul 666 (la cifrele de
control). Reacţiile din partea lumii au fost puternice şi datorită
boicotului produselor de către credincioşi, companiile au
suferit pierderi enorme. De atunci s-a început sistematic să se
ascundă adevărul.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Elene a emis o
circulară (nr. 2626 / 07.04.1997) adresată poporului grec, care
în Duminica Ortodoxiei din 1997 a fost citită în toate bisericile
8
şi mănăstirile din Grecia6. De asemenea, în Grecia, numeroşi
credincioşi ortodocşi au demonstrat în frunte cu preoţii de
parohii şi călugări, în repetate rânduri, împotriva acordului
Schengen şi a noilor buletine impuse de Uniunea Europeană.
În susţinerea Sf. Sinod Elen şi a populaţiei Greciei, călugării
din Sfântul Munte Athos au emis o a doua circulară (comună)
de acest fel în data de 21.08 / 03.09.1997.
Una din cele mai importante aplicaţii ale tehnologiei
moderne sunt sistemele de recunoaştere automată, prin care
culegerea, codificarea şi
prelucrarea datelor devin extrem
de eficiente. Sistemul de
simboluri barate (bar-code) este o
metodă de codificare a
informaţiilor7 despre persoane,
obiecte şi diferite produse
comerciale, uşor de citit de
sistemele de identificare
computerizate (scaner). “Citirea”
numărului se face prin trecerea
pe deasupra codului barat a unei
raze subţiri de laser, care este reflectată în mod diferit în
funcţie de liniile negre sau albe ce le conţine fiecare cifră.
Succesiunea de linii albe sau negre este unică fiecărei cifre
zecimale (0 – 9), iar ansamblul de bare şi spaţii care alcătuiesc
codificarea unei cifre zecimale se numeşte caracter. Fiecare
caracter este format din şapte unităţi de măsură denumite
module (dimensiunea unor linii, şi a unui spaţiu). În procesul
de decodare, barele negre vor genera un impuls electric
negativ iar cele albe unul pozitiv. Aceste impulsuri sunt
6 Ulterior a fost publicată în revista Sf. Sinod Elen PROS TON LAO (Către
popor) nr. 21 din aprilie. 1997
7 Fiecărui număr codificat îi corespunde un ansamblu de informaţii referitoare la
persoana, obiectul sau produsul codificat.
9
modulate în lăţime (Pulse Width Modulation), adică
computerul primeşte impulsuri de un anumit interval în
funcţie de lăţimea barelor albe şi negre ale etichetei. Trenul de
impulsuri analogice, pozitiv – negativ, va fi transformat în
computer în semnale “0” pentru spaţii libere şi “1” pentru
spaţii negre. Odată cu decodificarea lanţului de impulsuri
computerul controlează măsurătorile de timp ale fiecărui
impuls comparându-le cu cele standard şi astfel recunoaşte
numărul care a fost codificat pe etichetă.8
Din 1970 până astăzi s-au folosit prin progresul
tehnologiei noi moduri de notare a numerelor absolut diferite
de cele pe care le ştiam. Astfel, s-au folosit codurile barate
pentru reprezentarea cifrelor. Motivele pentru care sunt
folosite codurile barate (bar codes) este că alternantele liniilor
negre cu cele albe, folosite de aceste coduri, sunt uşor de citit
de către sistemele de detectare, adică de către aşa-numitele
''creioane luminoase" (light pens), ale calculatoarelor
electronice. Astfel, citirea numerelor de pe diferitele produse
se face foarte repede si fără nici o greşeală. Citirea cifrelor se
face prin plimbarea deasupra codului barat a unui fascicul
foarte delicat de lumină laser care se reflectă în mod diferit;
într-un fel atunci când cade pe linia neagră si altfel atunci când
cade pe linia albă. Tocmai această succesiune a liniilor negre si
albe de grosime diferită este unică pentru fiecare cifra si
constituie ''identitatea" fiecărui număr.
În prezent sunt două tipuri de codificare: UPC-A (Cod
Universal de Produs) pentru SUA şi Canada şi EAN-13
(Numerotarea Europeană a Articolelor pentru Europa şi restul
lumii). Dintre aceste două tipuri cel de-al doilea va fi folosit
pentru stabilirea unui Cod Numeric Matricol Unic (C.N.M.U.)
8 Sunt trei forme de codificare pentru fiecare cifră (A, B şi C) ce pot fi combinate
între ele. Amănunte tehnice în “La apusul libertăţii”, ieromonah Hristodul
Aghioritul, Ed. Sophia, 1999 sau în “Apocalipsa 13 – sfârşitul libertăţii umane”,
ing. Mircea Vlad, Axioma Edit, Ediţia 1999.
10
pentru fiecare individ, cod ce urmează a fi înscris pe noile
cartele de identitate.
Se observă cum la începutul, mijlocul şi sfârşitul
acestor etichete apar aşa-numitele caractere de control (Guard
bars sau Safety bars) sub forma unei linii duble puţin mai
lungi, identică de altfel cu linia dublă a numărului “6”. Deci
prin folosirea celor trei caractere de control, numărul
produsului este încadrat invariabil cu trei de “6”.
Cuvântul devine informaţie, totul se digitizează totul se
supraveghează şi se controlează conform “vestitelor”
protocoale sioniste (vezi “Protocoalele Înţelepţilor Sionului”).
Sub aspectul unei organizaţii anti-teroriste, s-a iniţiat în
SUA, la Fort-Meade, un
proiect universal şi
informaţional de
identificare denumit
L.U.C.I.D. (Logical
Universal Comunication
Interactive Databank).
Aparent aceasta se ocupă
de depistarea acţiunilor
teroriste, dar principiul de
bază de funcţionare constă
în eliberarea pentru fiecare
individ, încă de la naştere
a unei cartele electronice
de identitate
multifuncţională ce va
oferi posibilitatea deţinerii
unui număr foarte mare
de informaţii (2000 pagini A4) despre viaţa particulară a
individului, date pe care posesorul nu le va putea citi sau
11
modifica9, aceasta făcându-se de la centru (reţea). Ne putem
imagina ce control se poate efectua asupra populaţiei, mai ales
cu ajutorul sateliţilor ce pot detecta senzorii acestei cartele,
stabilind cu precizie poziţia fiecărui individ în orice moment,
oriunde în lume, iar dacă le vom arunca nu vom putea
cumpăra nimic, nu vom putea intra nicăieri, ca şi cum ne-am
pierde identitatea fiind anulaţi ca persoană.
Bio-cipul
Datorită fobiei ce se va declanşa, mulţi vor pierde aceste
cartele sau le vor declara furate. În plus, pentru mulţi dintre
cunoscătorii de soft, soluţia cartelei nu oferă o adevărată
protecţie a datelor personale, putându-se extrem de uşor
“sparge” coduri şi extrage informaţii din orice computer legat
la reţea.
Proiectul L.U.C.I.D. prevede şi acest lucru, oferind
soluţia implantării unui bio-cip în ureche (sau la ceafă). Până
în prezent, testele făcute la animale, păsări şi peşti, au dovedit
o fiabilitate şi un control remarcabil, astfel încât se putea
depista în foarte scurt timp coordonatele poziţiei acestora.
Acest microcip conţine un cod dinainte programat cu un
număr unic de identitate alcătuit din opt cifre separate de cele
trei caractere de control (cei trei de “6”) ce poate fi doar citit şi
nu şters (memorie RAM). Modelele folosite astăzi se numesc
“Transponder” şi au capacitate de emisie-recepţie, fiind de
mărimea unui bob de orez. Specialiştii spun că aceste soluţii
constituie soluţia perfectă pentru stabilirea cu precizie a
oricărei fiinţe vii şi astfel cei ce vor crea aceste cipuri vor putea
fi uşor controlaţi, localizaţi şi supravegheaţi în toate mişcările.
9 Proiectul apare în urma votării legii anti-terorism intitulată “Omnibus Anti-Crime
Bill” şi este prezentat de Jean-Paul Creusat şi Antony S. Halaris în periodicul “The
Narc Officer” sept-oct. 1995, articolul “LUCID and The Counter-Terorism Act of
1995”.
12
Acest sistem de îngrădire a libertăţii omului va permite ca
nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără marcarea cu biocip.
În Cartea Apocalipsei, Sfântul Apostol şi Evanghelist
Ioan spune: “Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi
pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca
să-şi pună semn pe mâna dreaptă sau pe frunte încât nimeni să
nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul,
adică numele fiarei sau numărul numelui fiarei. Aici este
înţelepciunea, cine are pricepere să socotească numărul fiarei
căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi
şase” (Apoc. 13, 16 – 18). Oare de ce slujitorii lui Antihrist au
ales tocmai acest număr? Desigur 666 reprezintă numele
stăpânului lor. Un alt motiv este însă profunda însemnătate
naţională şi religioasă a numărului 666 pentru evrei, fiind încă
din timpurile domniei lui Solomon un simbol al puterii şi al
impunerii vasalităţii asupra altor popoare, inclusiv a
supunerilor economice. Greutatea aurului care i se adusese lui
Solomon într-un an era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi de
aur” (II Paral. 9, 13-14).
Sub umbrela politicii
Demonii au încredinţat armele slujitorilor lor fideli,
oameni cruzi ce-şi pot distruge semenii cu sânge rece. Omul,
cunuma creaţiei, făcut după chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu (Fac. 1,26) este redus la stadiul de număr, un obiect
ce poate fi uşor manipulat de cei dornici de stăpânire. Cu
adevărat, dragostea multora s-a răcit, iar mândria nu mai are
loc pe pământ. În noua Europă unită (fără graniţe) şi cu un
nou regim de îngrădire, învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii
Ortodoxe devin un pericol noii ordini mondiale, iar creştinii
ortodocşi vor deveni o minoritate uşor de controlat. Lupta de
despătimire a duhovnicilor Bisericii Ortodoxe devine
13
potrivnică lucrărilor de împătimire a noii ordini mondiale
(dusă prin intoxicarea informaţiei, spectacole, filme, muzică,
literatură, presă, reviste, televiziune, radio, emisiuni pentru
copii, manuale şcolare, reclame etc).10
După acordul de la Maastricht (1992), noul acord
Schengen (1995) desfiinţează graniţele interne ale ţărilor
membre, în schimb graniţa externă a noului teritoriu devine
impenetrabilă. Noul Euroimperiu îşi etalează sfidător
“avantajele” tehnologice şi politice avansate, dar care nu sunt
altceva decât super-programe de îndosariere elecronică,
control şi acţiune armată în orice moment urmărire discretă a
fiecărei persoane din teritoriu tinzând spre o centralizare şi o
conducere ce nu poate ţine cont de tradiţie sau de etnii. Prin
eliminarea graniţelor interne, aceste naţiuni se vor amesteca,
eliminându-se cultura, istoria, şi limba proprie fiecărui neam.
În ceea ce priveşte credinţa se agreează ideea de religie mixtă
(New-Age), un sistem ecumenic ce pare a fi un amestec de
ştiinţă şi parapsihologie după cum spune Cuviosul Serafim
Rose11. Referitor la aceasta, teologul român Dumitru Stăniloae
zice: “Socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei,
iarăşi vor să relativizeze credinţa”12. Astfel, mult râvnita
intrare in Uniunea Europeană (despre care vedem mereu la
posturile TV, radio etc) se va solda cu o invazie a sectelor,
legiferarea păcatului, cumpărarea masivă de teritorii
româneşti de către străini, conflicte inter-etnice, în plus
moneda va fi unică (Euro), armata va fi o armată comună
europeană (NATO), poliţia se va transforma în Europol,
constituţiile naţionale îşi pierd valabilitatea, imnul de stat şi
drapelul patriei vor rămâne o amintire istorică...
10 “Prin păcat, patimi şi slăbiciuni omeneşti pot fi manipulate mase de oameni şi
chiar popoare”, ieroschimonah Nicon, M-rea Sf. Pantelimon, Sf. Munte Athos.
11 Vezi “Ortodoxia şi religia viitorului”, ierom. Serafim Rose, Ed. M-rea Sihăstria
12 Vezi “Ortodoxia şi internaţionalismul religios”, Ed. Scara, 1999
14
Grăitoare în acest sens este mărturia Arhimandritului
Ghergios Kapsanis, egumenul mănăstirii Grigoriu din Sf.
Munte Athos care mărturiseşte: “Câţiva ar spune că acum nu
mai avem nici un cotropitor păgân de înfruntat. Aceasta însă
este o afirmaţie şi mai periculoasă. Cei care complotează
împotriva libertăţii noastre nu apar drept cotropitori, ci drept
tovarăşi ai noştri în Uniunea Europeană. Însă care Europă? În
Europa în care conduc şi în care sunt exploatatoare câteva
mari puteri, în spatele cărora se ascunde oligarhia. Această
oligarhie vrea ca supuşii săi să fie robi, lipsiţi de libertate,
precum “Marele inchizitor” al lui Dostoievski.” (12/25
iul.1997).
Numele şi botezul
Fără botez nu există mântuire (Ioan 3, 5 – 6). Aşa cum
numele pe care îl moştenim de la strămoşi (prin capul familiei)
ne arată neamul din care facem parte, aşa şi numele
(prenumele) pe care îl primim la botez pecetluieşte sufletul cu
o identitate creştină oferind o apartenenţă vie şi neîncetată în
cadrul Bisericii şi mai ales în timpul Sfintelor Taine, certificând
lepădarea de diavol şi păcatul strămoşesc în care ne-am
născut. Numele codificat în sistem bar-code adaugă la
identitatea sufletească umană o identitate a unei fiinţe satanice
(prin încadrarea celor trei de “6”) luptătoare împotriva lui
Iisus Hristos. Este o “pecetluire” a sufletului cu o “pecete
străină” peste pecetea Duhului Sfânt primită la botez, pe care
individul o primeşte în momentul în care semnează că este de
acord cu noul nume (codul). Când suntem pomeniţi la
rugăciune la Sfânta Liturghie, Maslu etc, preotul pomeneşte
numele noastre pe care le avem de la botez şi nicidecum
porecle sau coduri, căci Biserica este o comuniune a sufletelor,
iar Sfintele Taine lucrează prin Har pentru mântuirea
sufletului.
15
Consecinţa? Harul de la botez se va îndepărta stingând
roadele Sfântului Duh şi lipsind de mântuire respectiva
persoană, în schimb aceasta va putea “beneficia” de toate
facilităţile oferite de noile sisteme controlate devenind robi de
bună voie al “stăpânului lumii acesteia”.
Probabil că unii vor spune: “Voi lua pecetea ca să trăiesc
mai uşor, dar în inima mea îl voi iubi pe Iisus Hristos”.
Acestora le răspunde Sfântul Vasile cel Mare (sec. IV) în viaţa
mucenicului Gordie: “Mulţi au încercat din neştire a-l ispiti pe
mucenic să se lepede doar cu vorba şi să păstreze credinţa cu
sufletul, aşezarea lăuntrică, căci Dumnezeu nu dă atenţie
limbii, ci aşezării sufleteşti. Dar mucenicul Gordie era de
neînduplecat spunând: „Nu suportă limba cea zidită de Hristos să
spună ceva împotriva ziditorului ei. Nu vă înşelaţi! Dumnezeu nu se
lasă batjocorit! După gura noastră ne va judeca, după cuvintele
noastre ne va îndreptăţi şi după cuvintele noastre ne va osândi”.
Raiul sau iadul
Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune
“Cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi
lepăda de el înaintea Tatălui (Mt. 10, 33). Prin aceasta se
alungă necunoaşterea, indiferenţa şi neştiinţa şi astfel
vinovatul nu are prilej de dezvinovăţire în faţa Scaunului de
Judecată. Acestui îndemn i-au urmat toţi martirii şi mucenicii
Bisericii noastre din primele veacuri creştine începând cu
arhidiaconul Ştefan (vezi Fapte Ap. 7, 54-60) şi până în zilele
noastre dintre care amintim pe Sfîntul Ilie Lăcătuşu,
ieromonahul Arsenie Boca, Valeriu Gafencu, Sfîntul Ioan Iacob
de la Neamţ şi mulţi alţii. Toate aceste cete de martiri şi
mărturisitori ai credinţei ortodoxe s-au adus ca jertfă din
dragoste pentru Hristos şi chiar dacă lepădarea nu ar fi adus
după sine pedeapsa iadului, tot nu s-ar fi lepădat de El. Ce s-a
ales de puternicii lumii? De împăraţii păgâni închinători la
16
idoli, de Napoleon, de Hitler sau de alţi cuceritori ai lumii? Au
avut parte de focul iadului, iar trupurile lor au putrezit şi le-au
mâncat viermii, în schimb sufletele celor ce au rămas alături de
Hristos, chiar prigonite fiind de lumea păcatului au avut şi au
în vecii vecilor parte de Rai, de viaţă veşnică, de fericire şi
nemurire, iar trupurile multora dintre ei sunt nestricăcioase şi
frumos mirositoare (sfinte moaşte).
Mântuitorul a prevestit prin Sfântul Ioan Teologul în
peştera din Patmos13, despre aplicarea semnului fiarei pe mâna
dreaptă sau pe frunte (Apoc. 13, 16 – 18; 14, 9) şi a lăsat ca
“cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe
fruntea lui sau pe mâna lui, va bea şi el din vinul aprinderii lui
Dumnezeu, turnat neamestecat în potirul mâniei Sale, şi se va
chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea
Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au
odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului
ei şi oricine primeşte semnul numelui ei. Aici este răbdarea
sfinţilor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui
Iisus” (Apoc. 14, 9 – 12).
În spatele duhului lumesc al “libertăţii” de astăzi se
ascunde manipularea, robia sufletelor, tulburările psihice,
neliniştea sufletească, grijile şi anarhia care duce lumea spre
impas, spre distrugerea sufletească şi trupească. Cuviosul
Paisie Aghioritul, unul din marii duhovnici ai Bisericii
Ortodoxe (veacul XX) spunea: “În spatele sistemului perfect al
cartelei de deservire se ascunde dictatura mondială, robia lui
antihrist”.14
Istoria întreagă este o luptă între bine şi rău, este o
consecinţă a războiului nevăzut (de oameni) între îngeri şi
demoni, la care, aşa cum se pare la prima vedere înving
13 Insula Patmos – locul unde Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan a scris Apocalipsa,
prin descoperire dumnezeiască
14 “Cuviosul Paisie”, Ieromonah Hristodul Aghioritul, Ed. Aghion Oros, 1994, pg.
185 - 192
17
demonii. Nu este aşa! A demonstrat-o însuşi Iisus Hristos care
nu a sfârşit pe cruce ci a învins moartea trecând dincolo de ea,
la viaţa veşnică prin Învierea Sa.
Faptul că Dumnezeu ne dă ploaie cu gheaţă, secetă,
inundaţii şi alte semne pe care mulţi nu vor a le înţelege, că
îngăduie ca în ţara noastră să fim slugi masoneriei şi altora
care din dorinţa lor de stăpânire (Mt. 4, 8 –10) ne duc la
pierzare viitorul nostru şi al copiilor noştri este mai degrabă o
pedeapsă pe care nu putem spune că nu o merităm şi atunci
când El va considera că ne-am îndreptat viaţa şi faptele va lua
toate aceste pedepse de pe umerii noştri. Pentru aceasta
trebuie să ne întoarcem la ale Lui şi să lepădam pe ale lumii.
Şansa ieşirii din haos este întoarcerea la canoanele
Bisericii şi la învăţăturile Sfinţilor Părinţi, şi nicidecum la
educaţia oferită de starurile şi vedetele cinematografice
împătimite pe care ni le oferă noua orânduire a lumii iubitoare
de fărădelegi (lumea păcatului). Dar dacă Dumnezeu ne va
acoperi cu Harul Său şi ne va feri de toate acestea depinde mai
întâi de noi.
18
PECETLUIREA CEA VICLEANĂ A OMULUI
CU NUMĂRUL NUMELUI LUI ANTIHRIST – 666
de Ieroschimonah Dorotei Melinte
Aprobarea noastră prin semnătură a noilor buletine duce
la lepădare de Hristos pentru că ni se pune pecetea pe toată
fiinţa. Identitatea mea se va codifica aşa că numele de la botez
care mă caracterizează ca o persoană a lui Hristos se va
transforma într-un număr care nu va fi recunoscut de nimeni
decât prin anexarea codului de recunoaştere 666. Aşa cum în
trecut numele copiilor se formau după numele părinţilor:
Alioanei; Apetrei; Amariei; etc. Acum prin adăugarea acestui
cod de recunoaştere vom deveni ai antihristului (să nu fie).
Aceste buletine cu cip încorporat vor avea proprietatea să
înregistreze toate datele intime ale persoanei mele fizice
(ADN) şi chiar sufleteşti (ziarul ZIUA sâmbătă 5 iulie 2003).
Despre acest număr ne vorbesc scrierile din Sfînta
Scriptură prin Apocalipsă de două mii de ani, de aceea nu vom
avea nici un cuvânt de spus spre apărarea noastră, spre
apărarea înaintea lui Hristos, dacă vom primi pecetea
drăcească.
Neştiinţa nu poate fi o scuză atât timp cât Sfîntul Marcu
Ascetul spune că: „Trândăvia, neştiinţa, şi uitarea sunt păcate de
moarte”.
Cu toate că mulţi credincioşi, chiar şi o parte din
reprezentanţii bisericii au înţeles că aceste buletine sunt o
capcană duhovnicească, tind să afirme că semnătura nu
înseamnă o lepădare sufletească făcând afirmaţii de genul: ,,Eu
semnez dar în interiorul meu nu mă lepăd” şi încă: ,, mă lepăd
doar cu gura, dar nu în sufletul meu”.
19
În următoarele rânduri cerând mila lui Dumnezeu spre a
ne lumina vom încerca să arătăm că afirmaţiile anterioare sunt
rezultatul unor confuzii duhovniceşti.
Atât timp cât tu certifici prin semnătură că informaţiile
respective te descriu, nu poţi susţine că nu te-ai lepădat
sufleteşte, pentru că orice acţiune trupească nu se poate făptui
decât prin luarea unei decizii sufleteşti, printr-o încuviinţare
lăuntrică. Aşa că semnătura a fost rezultatul unei decizii luate
de minte prin gândire, exprimată în cuvânt prin afirmaţii de
genul ,,îl iau, sunt de acord, semnez” şi urmată de simţirea
sufletească prin duh de a semna.
Sfîntul Ignatie Briancianinov ne spune că „mintea, gândul
sau cuvântul şi duhul(simţirea duhovnicească) nu sunt altceva decât
părţile puterii cuvântătoare ale sufletului, care au rolul final de a
analiza informaţia şi de-a o exprima după ce a trecut mai întâi prin
filtrul puterii poftitoare şi a celei mânioase. Mintea noastră este
chipul Tatălui, gândul sau cuvântul este chipul Fiului, şi
duhul(simţirea duhovnicească a sufletului) este chipul Sfântului
Duh.” (Experienţe ascetice vol. III-IV pag. 164).
Acum spune-mi la care interior te referi când susţii că în
adâncul tău nu te lepezi sau că zici doar cu gura dar în sufletul
tău nu crezi ceea ce ai zis? După cum ţi-am arătat mai sus
sufletul tău a acceptat mai întâi semnătura? Oare crezi că mai
ai şi altceva în afară de trup şi de suflet când te referi la
interiorul tău? Să nu fie! Sau poate crezi că ai două suflete
când spui că te lepezi cu gura dar cu sufletul nu?
Înşelarea cea mai mare este că probabil crezi că dacă
semnezi fiind constrâns, Dumnezeu nu ţi-o consideră ca pe o
lepădare. Te înşeli. De ce? Pentru că în acest caz eşti vinovat de
necredinţă. Dacă ar fi fost vorba de altă slăbiciune sufletească
Dumnezeu te-ar fi înţeles, dar când e vorba de necredinţă nu
are cum să te ajute, pentru că El nu se amestecă în libera
noastră alegere. Dacă ai fi crezut cu adevărat în El, nu ai fi
acceptat asemenea compromis nici în gând. Acest accept l-ai
20
dat, influenţat fiind de starea ta duhovnicească falsă pe care o
ai în acel moment. Care stare duhovnicească falsă? Aceea de a
sluji la doi domni. Vrei să fi cu Hristos dar în acelaşi timp să
slujeşti şi patimilor, mai bine spus să nu te strici nici cu
Mamona. Este exact ceea ce nu se poate pentru că însuşi
Hristos ne spune în Sfânta Scriptură că nu putem sluji la doi
domni.
Sfânta Evanghelie (Matei cap. 10) este clară şi fără de
tăgadă cînd vorbeşte despre închinare şi mărturisire:
27. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi
la ureche, propovăduiţi de pe case.
28. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă;
temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le
piardă în gheena.
29. Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va
cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru.
30. La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi.
31. Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât
păsările.
32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor,
mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este
în ceruri.
33. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu
Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
34. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să
aduc pace, ci sabie.
35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa,
pe noră de soacra sa.
36. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui.
37. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu
este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât
pe Mine nu este vrednic de Mine.
38. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de
Mine.
21
39. Cine ţine la viaţa lui o va pierde, iar cine-şi pierde viaţa lui
pentru Mine o va găsi.
40. Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă
primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.
Prin acest prilej se va face alegerea oilor de capre, acum
se va vedea cărui domn vrei să-i slujeşti. A sosit momentul să-i
demonstrezi lui Hristos clar, de care parte eşti, a Lui sau a
satanei, căci evanghelistul Ioan în a sa epistolă (Apocalipsa 13)
lămurit grăieşte că:
1. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne
şi şapte capete şi pe coarnele ei zece steme şi pe capetele ei: nume
de hulă.
2. Şi fiara pe care am văzut-o era asemenea leopardului, picioarele ei
erau ca ale ursului, iar gura ca a leilor. Şi balaurul îi dădu fiarei
puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare.
3. Şi unul din capetele fiarei era ca înjunghiat de moarte, dar rana
ei cea de moarte fu vindecată şi tot pământul, minunat, se uita
după fiară.
4. Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea; apoi
s-au închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei şi cine
poate să se lupte cu ea!
5. Şi i s-a dat ei gură să grăiască semeţii şi hule şi i s-a dat putere să
lucreze timp de patruzeci şi două de luni.
6. Şi şi-a deschis gura sa spre hule asupra lui Dumnezeu, ca să
hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer.
7. Şi i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască şi i s-a dat ei
stăpânire peste toată seminţia şi poporul şi limba şi neamul
8. Şi i se vor închina ei toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror
nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii
Mielului celui înjunghiat.
9. Dacă are cineva urechi – să audă!
10. Cine ia pe alţii robi, de robie are parte; cine cu sabia va ucide,
trebuie să fie ucis de sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor
22
11. Am văzut apoi altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două
coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur.
12. Şi toată stăpânirea celei dintâi fiare o are în mână în faţa ei. Şi
face pământul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei
dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
13. Şi face semne mari! Chiar şi foc face să se pogoare din cer, pe
pământ, înaintea oamenilor,
14. Şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-a dat
să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă
chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă.
15. Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, aşa încât chipul fiarei
să şi grăiască. Iar pe câţi nu se vor închina chipului fiarei putere
avea ca să-i ucidă.
16. Şi-i sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi
şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună
semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte,
17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai
cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui
fiarei.
18. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească
numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este
şase sute şaizeci şi şase.
Să ne dea bunul Dumnezeu înţelepciunea şi
discernămîntul să putem alege Calea, Adevărul şi Viaţa ce ne
mîntuiesc sufletele noastre, ale copiilor noştri şi a neamului
nostru. Amin!
23
NOILE BULETINE CU 666 INTRĂ ACUM ÎN ROMÂNIA*
Deşi vorbim de mai multa vreme despre posibila
introducere a buletinelor electronice de identitate, lucrurile
păreau a avea desfăşurare lenta. Cel puţin pentru romani. Dar,
ca un trăznet din senin, a venit vestea ca vor fi introduse noile
documente, numite cărţi electronice de identitate, imediat.
Aceasta imediateţe are caracterul unei alergări pe suta de
metri. Iată cum au evoluat (ameţitor de repede) lucrurile!
La 27 august anul curent o delegaţie de la doua firme
germane din cadrul unui mare trust, Deutsche Telecom, a
vizitat Guvernul României. Dupa numai doua zile, la 29
august, premierul Adrian Năstase a emis Ordonanţa de
urgenţă nr. 69 privind regimul juridic al cărţii electronice de
identitate, document care a fost publicat in Monitorul oficial
peste alte doua zile, la 31 august. Ce vor fi discutat nemţii cu
guvernanţii noştri nu ştim, dar viteza năucitoare a aplicării in
România a cartelelor electronice de identitate este un simptom
care ne pune pe gânduri, daca nu ne înspăimânta.
Pentru a informa cititorii, am apelat la biroul de
evidenta populaţiei de la Politia Judeţului Bacău. Am citit
Ordonanţa cu numărul 69, a cărei copie o deţinem. Ea se aplica
de la 1 ianuarie 2003 si prevede o prima etapa de preschimbare
a vechilor documente de identitate a populaţiei din
municipiile de reşedinţa de judeţ până la 31 iunie 2004. A doua
etapa include celelalte municipii si oraşe până la 31 decembrie
2005. Comunele intra in a treia etapa, prevăzuta a se încheia la
31 decembrie 2006. Aşadar, până la aderarea la UE trebuie sa
fim deja trecuţi pe cartele electronice de identitate.
Ce conţine cartea electronica de identitate, după lege?
Un microcip performant in care vor fi obligatoriu introduse
* articol preluat din revista "Credinta Ortodoxă", Episcopia Romanului
24
informaţiile de pe buletinul de identitate actual, permisul de
conducere si cartea de alegător. După caz, vor fi inserate si
date privind asigurarea medicala, asigurarea sociala si
semnătura digitala (bănuim ca e vorba de amprenta digitala a
persoanei).
Fireşte, ne-am interesat daca microcipul cu datele noastre
personale va conţine codul de bare. Da, ca si la paşapoartele
noi, toate informaţiile vor fi introduse in codul de bare, pentru
a putea fi citite electronic de către calculator. I-am întrebat pe
informaticienii de la evidenta populaţiei daca ştiu ca in acest
cod de bare se afla trei guarzi (guard bars) reprezentând
numărul fiarei, 666. Ei ne-au răspuns ca nu au nici o vina, aşa a
fost conceput codul de bare, cine l-o fi făcut, si ei nu au decât
sa execute procedura standardizata. Prin urmare, vrem nu
vrem, vom intra sub semnul Antihristului cat de curând.
Cam la o luna si jumătate de la emiterea ordonanţei cu
pricina, pe 13 octombrie curent, câteva cotidiene centrale
("Ziua", "Naţional") au publicat un documentar (in mare,
acelaşi), semnat cu pseudonime (se feresc ziariştii de ceva) in
care e pusa tranşant problema că numărul fiarei intra
obligatoriu pe buletinele noastre. De aici am aflat ca doar trei
ţări europene au aceste tipuri de smartcard, Finlanda, Italia si
Olanda. Se fac intense eforturi pentru introducerea lor in SUA
si Anglia. In Est, se pare, suntem primii (datorita Guvernului
prea plecat) care ne aşezam sub semnul lui Satan. Aşa cum
scrie la Apocalipsă si cum se discuta deschis in toata lumea, va
urma implantarea microcipului sub pielea mâinii sau a frunţii.
Vremurile din urmă!
Care este derularea procesului de pregătire in
momentul de faţă? Ordonanţa trebuie să intre în Parlament
pentru a fi votată. Acum se află la comisia de specialitate.
Unele gazete au formulat, între timp, îndoieli, ba chiar au lăsat
sa se înţeleagă că Parlamentul va tergiversa votarea legii.
25
După opinia noastră, aceasta nu e decât o măruntă diversiune
pentru păcălirea opiniei publice. La 23 octombrie curent,
ministrul Administraţiei Publice, Octav Cozmâncă, declara:
"Preschimbarea acestor documente este o necesitate absolută"
şi el prevedea că va fi încheiată până la finalul anului 2005,
deci mai repede decât scrie ordonanţa. La comandă, se vor
grăbi si parlamentarii. Diavolul este nerăbdător sa ne înroleze
sub sceptrul iadului! Şi o va face.
Portiţa de scăpare
Totuşi, nu avem nici o şansă de a evita preluarea cărţii
electronice? Deocamdată există o portiţă de scăpare pentru
creştinii care, din motive de credinţă, refuză să semneze pe un
astfel de document. Un Ordin, cu numărul 1190 din 31 iulie
2001, al Ministerului de Interne, conţine un articol care
precizează ca "persoanele care refuză cartea de identitate din
motive religioase" primesc buletine de tip vechi. Ofiţerul care
ne-a citit acest text ne-a spus ca Ordinul MI este de circulaţie
interna şi nu ajunge la public. Deocamdată este suficient să
depui o cerere la Politie când preschimbi documentul şi se
aprobă, pe motive de conştiinţă religioasă, eliberarea
buletinului de tip vechi. Deocamdată! Nu ştim ce va fi anul
viitor. Nici ce conţinut va avea legea scoasă de Parlament. De
întrebat nu ne întreabă nimeni. De aceea, creştinii care vor săşi
apere identitatea in Hristos trebuie să se trezească, să
formeze asociaţii şi să preîntâmpine prin proteste introducerea
obligatorie a cărţii electronice de identitate. Fireşte, ierarhia
Bisericii Ortodoxe ar trebui să fie in fruntea noastră, aşa cum
se întâmplă în Grecia. Ca model, vă invitam să citiţi Circulara
Sinodului Bisericii Ortodoxe a Greciei, preluată din cartea
Apocalipsa 13, scrisă de Mircea Vlad.
26
NELINIŞTEA UNUI CREŞTIN SAU
EUROPA ÎMPOTRIVA GOSPODARULUI
de Toma d’Alimoş
Recent, un ordin al ministrului agriculturii Ilie Sîrbu a
hotărît ca nici un gospodar român să nu aibă cal, măgar ori
catîr fără a fi marcat cu „cip” („pastilă” din metal ce transmite
nebănuite date unui calculator central care verifică şi ţine sub
control nu doar animalele, ci pe însuşi omul). Motivul?
„Pentru a ne alinia la standardele europene şi pentru a
controla evoluţia anemiei infecţioase...”, afirmă ministrulinchizitor.
Dar iată principalele prevederi ale acestui act normativ.
Art. 2. Toate ecvinele de pe teritoriul României vor fi identificate
prin aplicarea unor mărci de identificare electronice, pana la data de
31.12.2003, după cum urmează:
a) mărcile vor fi reprezentate de către un microcip, care va fi injectat
subcutanat fiecărei ecvine, conform instrucţiunilor de folosire
recomandate de producător. Microcipul trebuie să poată fi citit pe
întreg teritoriul României. Cititoarele vor trebui sa poată citi toate
microcipurile utilizate pe teritoriul României;
b) fiecare ecvină va fi astfel identificată printr-un număr unic la
nivel naţional;
c) distribuirea microcipurilor, precum şi a cititoarelor electronice se
va face prin direcţiile sanitare veterinare judeţene si a municipiului
Bucureşti;
d) aplicarea cipurilor se va face de către medicii veterinari
concesionari;
e) costurile mărcilor de identificare electronică, precum si ale
aplicării acestora vor fi suportate de către proprietarii ecvinelor.
27
Subliniem că fiecare va putea fi citit pe întreg teritoriul
ţării, şi bineînţeles, costul implantului va fi suportat de ţăran,
viitor clăcaş al moşiei „baronului” Sîrbu. Injectarea cip-ului
„turnător” sub pielea dobitoacelor revine medicilor veterinari,
viitori călăi de gospodării. Misiune riscantă şi ruşinoasă pentru
medicul-copoi, pus în situaţia de a scăpa cu fuga din mîinile
vreunor gospodari mai dîrji şi iuţi de fire.
Dacă „standardele europene” duc la astfel de conflicte,
ţăranii, care de-a lungul istoriei şi-au dus traiul fără integrări,
neavînd nevoie de „cip”-uri, nu pot fi nici bucuroşi, nici
prosperi, ci chiar păgubiţi.
Adevărata motivaţie a colectivizării democratice nu e nici
„standardul”, nici „anemia”, ci dorinţa patronuui agriculturii
de a interzice, supraveghea şi hărţui libertatea gospodărească
a oricărui ţăran, de a transforma satele în feude şi CAP-uri,
punîndu-le la dispoziţa COMUNISMULUI EUROPEAN numit
INTEGRARE. Astfel, ţăranul va putea fi constrîns spre dijme
grele numite „impozite”, pe care, neputîndu-le plăti, va
renunţa la orice formă de gospodărie privată. Dispărînd din
satul românesc ţăranul (această categorie deja nu mai există,
dar o numim aşa fiindcă alfel nu ştim) şi gospodarul (iar în
viitor, satul însuşi), singurul stăpîn şi beneficiar de pămînturi
rămîne Statul. Dovadă că în direcţia aceasta ne îndreptăm e
faptul că abuziva lege-somaţie (pînă la sfîrşitul anului, totul va
fi etichetat) nu a fost supusă unui referendum naţional la nivel
de judeţ, comună, sat, pentru ca ţăranii să-şi exprime liber
părerea, ci a venit ca un trăznet peste truditorii pămîntului,
fără drept de împotrivire. Iată deci că în viitor, a fi ţăran ar
putea constitui o infracţiune ori toană de boem iubitor de
modă veche.
Întrebăm dar stăpînirea: „Cip”-uri pentru noi aveţi?
Pentru a ne alinia la „standardele europene” de reeducare şi
28
autodemascare, în marele „Piteşti” european ce ni se
pregăteşte.
29
SEMNELE VREMURILOR ŞI 666
de Părintele Paisie Aghioritul
"După furtuna diavolească, va veni însorirea dumnezeiască"
In spatele duhului lumesc al "libertăţii" de astăzi, al lipsei
de respect în Biserica lui Hristos fată de cei mai mari, părinţi si
dascăli, care au frică de Dumnezeu, se ascunde sclavia
duhovnicească, stresul si anarhia, care conduce lumea la
impas, la catastrofă sufletească si trupească.
Iar în spatele sistemului perfect de asigurare
computerizată, ce se face prin "cartela" electronică, se ascunde
dictatura mondială, sclavia lui antihrist. "...ca să-si pună semn
pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu
poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică
numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este
înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numele fiarei,
căci este număr de om. Si numărul lui este sase sute şaizeci si
sase" (Apocalipsa 15, 16-18).
Sfântul Andrei al Cezareii scrie următoarele:
"Despre numele cel murdar al lui antihrist si despre tâlcuirea
numărului precum si despre altele ce s-au scris despre acela,
vremea le va descoperi si experienţa celor înţelepţi..., dar nu a
binevoit harul dumnezeiesc să se scrie în dumnezeiasca carte
30
numele lui cel pierzător. Insă cercetând cu raţiunea, cu
adevărat multe (nume) se pot afla...". 3
Dar lucru ciudat este că mulţi oameni duhovniceşti, pe
lângă faptul că fac tâlcuirile lor proprii, se mai si tem cu o frică
lumească de "punerea la dosar", în timp ce ar fi trebuit să se
neliniştească duhovniceşte, să-i ajute pe creştini cu neliniştea
cea bună si să le întărească credinţa, si astfel să simtă
mângâierea dumnezeiască.
Mă mir cum toate aceste evenimente nu le creează
probleme de conştiinţă! De ce nu-si pun măcar un semn de
întrebare la tâlcuirile mintii lor? Si dacă îl ajută pe antihrist la
pecetluirea lor, de ce mai trag si alte suflete la pierzare? Căci la
aceasta se referă: "...ca să însele, dacă este cu putinţă, si pe cei
aleşi" (Mc. 13, 22).
Se vor înşela cei care le vor tâlcui pe acestea cu mintea
lor. In timp ce semnele sunt foarte clare. "Fiara" de la Bruxelles
a sorbit în computer cu 666 aproape toate statele. Cartela,
buletinul electronic, "înainte mergătoare ale pecetluirii", ce
arată? Din păcate la radio ascultăm numai timpul probabil.
Ce ne va spune Hristos? "Făţarnicilor, fata cerului ştiţi s-o
judecaţi, dar semnele vremurilor nu puteţi?" (Mt. 16, 3).
Aşadar, după cartelă si după buletinul electronic, adică
"îndosarierea" persoanelor, ce se face pentru a înainta cu
viclenie la pecetluire, vor spune mereu la televizor că oarecare
a furat cartela cutăruia si i-a luat banii din bancă. Pe de altă
parte vor face reclamă "sistemului perfect", adică pecetluirii pe
mână sau pe frunte cu raze laser, a numărului 666, numele
antihristului, care nu se va distinge cu ochiul liber.
Din păcate, iarăşi "anumiţi cunoscători" îi vor "înfăşa" pe
fii lor duhovniceşti ca pe nişte prunci, chipurile ca să nu-i
mâhnească. "Aceasta nu are importantă". "Nu-i nimic, este
3 Sfântul Andrei al Cezareii, Tâlcuire la Apocalipsă, cap.58, pp. 541-342, ediţie
greacă
31
destul să credeţi lăuntric". Si, deşi vedem că Apostolul Petru,
care s-a lepădat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit
aceasta cu adevărat lepădare, aceştia se leapădă de Sfânta
pecete a lui Hristos, ce le-a fost dată la Sfântul Botez, care este
"Pecetea darului Sfântului Duh", prin primirea pecetii lui
antihrist si mai spun apoi că îl au pe Hristos înlăuntrul lor.
Din păcate, o astfel de logică aveau si unii "gnostici" pe
vremea sfinţilor mucenici, care încercau să întoarcă pe
mucenici de la mărturisirea lor, aşa cum spune Sfântul Vasile
cel Mare în "Cuvântul" său la mucenicul Gordie:
"...mulţi încercau să-l convingă pe mucenic să se lepede
numai cu gura si să-si păstreze credinţa în suflet prin aceiaşi
dispoziţie lăuntrică, pentru că Dumnezeu nu caută la cele pe
care le rosteşte limba, ci la intenţia omului. Insă mucenicul
Gordie a rămas neînduplecat si a răspuns: "Nu suferă limba
cea zidită de Hristos să rostească ceva împotriva Ziditorului...
Nu vă înşelaţi, Dumnezeu nu se lasă batjocorit căci din cele ce
ies din gura sa, fiecare va fi judecat; din cuvintele tale te va
îndreptăţi si din cuvintele tale te va osândi".
De asemenea, sub stăpânirea lui Deciu, s-a poruncit
creştinilor să mărturisească religia închinătorilor la idoli si
creştinii care au mărturisit si au jertfit idolilor, au primit un
certificat scăpând astfel de mucenicie. Dar nu numai aceştia sau
lepădat de Hristos, ci si cei care au dat bani închinătorilor la
idoli si au luat certificatul fără să se lepede de Hristos, aşa
numiţii "libellus". Dar si pe aceştia Biserica noastră i-a
considerat lepădaţi, căzuţi.
Să ne amintim si de minunea săvârşită de Sfântul Teodor,
care se prăznuieşte în fiecare an în sâmbăta din prima
săptămână a Postului Mare: "Iulian Paravatul ştiind că
poporul lui Hristos, mai cu seamă în săptămâna întâi a
Postului Mare, caută să se curăţească si să se apropie mai mult
de Dumnezeu, a voit să-i spurce. De aceea a poruncit să pună
32
în piaţă în acele zile mâncăruri spurcate cu sângele jertfelor
idoleşti.
Dar Sfântul mucenic Teodor s-a arătat în vis lui Evdoxie,
arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului, si
descoperindu-i fapta împăratului, i-a poruncit să-i adune pe
credincioşi dis-de-dimineaţă ca să-i împiedice să folosească
acele mâncăruri spurcate. Iar lipsa hranei necesare să o
înlocuiască vremelnic prin colivă... In felul acesta scopul
Paravatului a fost zădărnicit si poporul cel credincios a fost
păzit nespurcat...".
Depărtarea de cele jertfite idolilor a fost rânduită printrun
canon al Sfinţilor Apostoli: "Si apostolii si preoţii s-au
adunat... (si au hotărât) să se ferească de cele jertfite idolilor si
de desfrâu si de (animale) sugrumate si de sânge" (Faptele
Apostolilor 15, 6, 20).
Dar cu toate cele pe care le-am arătat, auzi, din păcate, o
grămadă de neghiobii ale mintii unor "gnostici" de astăzi. Unul
spune: "Eu voi primi buletinul cu 666, si voi pune si o cruce
alături". Altul spune: "Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte si
voi face si o cruce pe cap...". Iar alţii spun o grămadă de alte
neghiobii, crezând că se vor sfinţi în felul acesta. Dar toate
acestea sunt înşelări.
Numai cele care primesc sfinţire, numai acelea se
sfinţesc. De pildă, apa primeşte sfinţire si se face agheasmă.
Insă urina nu primeşte sfinţire. Piatra se poate face pâine prin
minune, dar necurăţia nu primeşte sfinţire.
Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este pe
buletin, pe mână sau pe fruntea noastră prin simbolul lui, nu
se sfinţeşte chiar si o cruce de ai face.
Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfânt, si harul
dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci când ne îndestulăm
cu Sfânta pecetluire a Botezului, prin care ne lepădăm de
33
satana, ne unim cu Hristos si primim sfânta pecetluire:
"Pecetea darului Duhului Sfânt".
Hristos să ne lumineze pe toţi. Amin.
Sfântul Munte Athos Chilia Tanaguda - Mănăstirea Cutlumuş,
1987
Cu multă durere şi dragoste în Hristos,
Monahul Paisie
34
ÎNMATRICULAREA CĂLUGĂRILOR:
O OFENSĂ ADUSĂ MONAHISMULUI*
de Monahul Inocent Mărturisitorul
Citesc, şi nu mă dumiresc: oare ce văd e adevărat? Da,
într-adevăr, ochii nu mint, slovele negre spun adevărul:
„Legitimaţie de călugăr”, titlul sinistru al articolului în care
jurnalul „Naţional” din 21 ianuarie, 2003, ne dezvăluie
perspectivele unei „integrări”. E vorba de un ordin al
Sinodului BOR, prin care toţi călugării ce trăiesc pe teritoriul
Episcopiei Romanului trebuie să fie dotaţi cu respectivele
legitimaţii (cu serie, ştampilă, semnătură, poză) pentru a se
preveni travestirea în ţinută monahală a unor eventuali
infractori. Articolul mai precizează că monahii aflaţi fără
legitimaţie vor fi „aspru sancţionaţi” (nu ni se spune cum şi de
către cine).
Ne întrebăm firesc: Cum e posibil aşa ceva? Oare de unde
vin aceste „reforme”? Din primele veacuri ale monahismului,
Antonie, Pahomie, Teodosie şi Sava, întîi stătători ai
călugărilor, lăsatu-ne-au nouă aşa porunci? În tradiţia
monahismului răsăritean (scrisă şi orală) n-avem niciunde
mărturii de monahi îngrădiţi prin niscaiva mireneşti înscrieri
cu hotărîri bisericeşti.
Noi, monahii, sîntem urmaşi ai „elitei” ortodoxiei. Cine
era cîndva această elită? Toţi cei ce au murit pentru Hristos:
* Articol apărut în rev. „Credinţa Ortodoxă” din Episcopia Romanului, după care
prin “prea inalte” sesizări, editorialul a fost silit spre desfiinţare prin “canonice”
hotărîri episcopale. În prezent se află sub oblăduirea IPS Galaction al
Teleormanului.
35
cuvioşi din pustietăţi – sihaştri, stîlpnici, nebuni pentru
Hristos – de prin părţile Egiptului, Siriei, Impărăţiei Bizantine.
Care dintre ei avut-au brevete de pustnici, permis de mucenic,
legitimaţie de apostol ori autorizaţie de prooroc? Sau trebuie
să înţelegem că pe atunci nu erau impostori, ori poate cuvioşii
de demult aveau cine ştie ce metode secrete de „anihilare” a
păcătosului răufăcător?
Chiar dacă oficialităţile argumentează decizia luată
printr-un pretext „ortodox”, identificarea „falşilor călugări”,
noi nu sîntem prea convinşi, bine ştiind că „drumul spre iad e
pavat cu bune intenţii”. Oare de cîte ori în istorie, de dragul
păcii în imperiu, călugării nu erau prigoniţi de autorităţile
civile ori bisericeşti, atunci cînd credinţa era luptată de
schisme şi erezii? Cîţi mai ştiu azi că pentru apărarea drepteicredinţe
sfinţi mari ai monahismullui, precum Vasile cel Mare,
Ioan Gură de Aur, Atanasie cel Mare, Ioan Damaschin, Maxim
Mărturisitorul şi mulţi alţii şi-au atras din partea confraţilor şi
împăraţilor mînia, dispreţul şi-n cele din urmă exilul? De ce?
Pentru că nu se înmatriculau cerinţelor vremii, cerinţe care
parcă şi azi se prefigurează sumbru la orizont.
Revenind la obsesia „falşilor călugări”, care a generat
apariţia „legitimaţiei de călugăr”, menţionăm că dacă noi,
monahii, am fi ceea ce sîntem chemaţi să fim, oamenii ar
deosebi lesne pe călugăr de infractor, fără legitimări, anchetări,
etc., fapt ce ar exclude în chip firesc necesitatea legitimaţiei.
Deci, dacă întîi noi, cei din mănăstiri, nu vom fi falşi, atunci
nici „falşii” dinafară nu vor putea crea confuzii înăuntru. Căci
ce prejudicii ne aduc aceşti „deghizaţi”? Pot ei să ne ia sărăcia,
fecioria şi ascultarea, sfintele făgăduinţe ale călugăriei, virtuţi
în care nimeni nu mai crede, de la vlădică pînă la opincă? Pot
ei să afecteze mîntuirea vreunuia dintre noi? Iar dacă faptele
lor ţin de resortul instanţelor civile, pentru ce îşi asumă
Biserica aceste prerogative? Aceia sînt din lume, lumea să se
36
ocupe de ei. Nu forurile bisericeşti, care nu sînt îndrituite
canonic cu asemenea responsabilităţi. Ori poate prin
promulgarea unei astfel de hotărîri trebuie să înţelegem
altceva: faptul că mai marii Bisericii, prin uzanţe lumeşti, dau
naştere unei politici de urmărire-hărţuire a unor monahi
socotiţi indezirabili. Noi ştim că Hristos a întemeiat Biserica nu
ca pe o sabie a mîntuirii, ci ne-a lăsat-o ca mamă, ce-şi
ocroteşte fiii prin legile dragostei, nu prin decrete şi circulare.
Biserica nu este nici asociaţie, nici fundaţie, nici trust, nici
companie, nici partid şi nici vreo altă formă de organizare
lumească ce-şi recunoaşte membri prin buletine şi legitimaţii.
Dacă apelăm la mijloace omeneşti de identificare a “răilor” ce
ne supără, cine pe cine mai iartă “de şaptezeci de ori cîte
şapte” atunci cînd e păgubit? Cum şi cine mai înţelege că
Dumnezeu “Se slăveşte şi prin vasele de necinste”, şi că prin
aceste vase Dumnezeu ne mai smereşte trufia de agonisitori şi
magnaţi ce-şi uită de mîntuire? În definitiv, dacă Dumnezeu
vrea, nu-i poate El “rezolva”? E neapărată nevoie de atitudini
poliţieneşti-funcţionăreşti din partea stăpînirii bisericeşti?
Ori poate se teme Biserica de fiii săi monahi şi-i ţine sub
“geană”? Noi credem că nu. Are Biserica deziderate
gestapoviste în această lume? Nici asta n-o credem. Se vrea
Biserica o poliţie a gîndirii? E peste putinţă. Căci, dacă ar fi
aşa, n-ar mai lipsi mult pînă la body-guarzi şi trupe de pace în
mănăstiri, pentru a instaura o nouă ordine monahală, aplicată
experimental în “zone de interes”. Atunci cine de cine se teme
şi de ce? Dacă nimeni nu se teme, deducem că nu e nevoie nici
de smintitoarele legitimaţii. Pentru conformitate, să fi avut
Hristos legitimaţie de Mîntuitor? A înmînat ori recomandat
legitimaţii Apostolilor? Cum s-au legitimat la stejarul Mamvri
cei Trei Îngeri găzduiţi de Avraam?
37
DESPRE MASONERIE ŞI ANTIHRIST
de Pustnicul Ghimnazie Moldoveanu
“În spatele sistemului perfect al cărţii de credit, al
codului de bare, realizat prin computer, se ascunde o
dictatură universală, se ascunde sclavia, robia faţă de
antihrist” (cuviosul Paisie Athonitul)
Studiu introductiv
Intenţia noastră nu este aceea de a "agita spiritele" sau de
a băga frica în credincioşi, ci de a informa pe toţi cei doritori de
mîntuire despre planurile oculte şi satanice puse la cale
împotriva creştinilor. Dacă ele creează lumii în care trăim o
imagine de apocalips nu este vina noastră. Realitatea trebuie
să o privim si să o primim aşa cum este. Lăsam pe fiecare să
tragă concluziile cu privire la vremurile pe care le trăim. De
asemenea trebuie să observăm că o seamă de organizaţii
internaţionale de factură politică, economică, ştiinţifică,
culturală, religioasă sau ocultă militează pentru o nouă ordine
mondială şi pentru instituirea unui guvern mondial care, chiar
dacă nu va fi adus de la început de Antihrist, anunţă vremurile
cele de pe urmă ale lumii. Ce este, oare, noua eră la care
lucrează cu sîrg Francmasoneria şi Sionismul mondial, dacă nu
sfîrşitul lumii acesteia creştine?
38
Nu este vorba de o noua eră şi o nouă ordine într-un stat
sau altul, ci de o noua eră la scară planetară şi de o Nouă
Ordine Mondială.
Noi, creştinii de astăzi, nu trebuie să ne temem că sfîrşitul
este aproape şi că s-ar putea să-l apucăm. Cu o moarte toţi
sîntem datori, iar la judecată, mai devreme sau mai tîrziu, tot
vom ajunge. Se teme de moarte cine nu nădăjduieşte în
înviere, iar de judecată se teme cel care este necinstit cu sine,
cu semenii şi cu Dumnezeu. Aşa cum primăvara se cunoaşte
că este aproape cînd vedem copacii ca înfrunzesc, tot aşa
putem cunoaşte că sfîrşitul este aproape cînd vom vedea
împlinindu-se "semnele vremurilor", despre care aminteşte
Domnul nostru Iisus Hristos.
Totuşi apropierea sfîrşitului lumii presupune nişte
pregătiri speciale, avînd în vedere ispitele şi greutăţile nemaiîntîlnite
care vor veni peste creştini. În aceste vremuri trebuie
să ne întărim în credinţă ca să putem răbda toate prigonirile şi
muncile care vor veni asupra noastră de la slugile lui Antihrist.
A crede în Hristos înseamnă a-l respinge pe Antihrist şi a
refuza toate cursele lui. Oricît de mari ar fi muncile si chinurile la
care vom fi supuşi, noi să nu ne închinăm lui şi nici să-i primim
semnul de 666, care înseamnă lepădarea de credinţă.
Drept slăvitori creştini, preferaţi de zeci de mii de ori
moartea fizică în locul celei sufleteşti, care se înfăptuieşte prin
semnarea cererii la primirea noului buletin de la autorităţi.
Puţină psihologie...
Nimic rău într-un buletin mai simplu, mai elegant, mai
practic pentru omul zilelor noastre, în plină eră "tehnocrată" -
vor zice foarte mulţi, fie ei muncitori, intelectuali, ţărani,
studenţi, oameni politici, preoţi, arhierei, pastori. Cei mai
mulţi vor spune că problema buletinelor nu-i priveşte direct.
Aceasta-i prima lor greşeală: ignoranţa. Nici unul dintre ei nu
39
se simte jignit, lezat în drepturile sale într-o societate care se
declară pe sine "democratică", că nu a fost consultat în această
problemă!
Omul de rînd - şi înţelegem aici pe toţi aceia care nu sînt
iniţiaţi în tainele istoriei, fie ei muncitori, ţărani, intelectuali,
oameni politici sau clerici -, deşi votează pentru democraţie şi
libertate nu poate depăşi starea de sclav al unei minorităţi.
Sclavi au existat dintotdeauna. Este o constatare ce se poate
verifica!
Majoritatea oamenilor sînt robi, fie altor oameni, fie
patimilor, fie Satanei căruia i s-au vîndut. Au existat sclavi în
antichitate, au existat şi în era creştină, există şi astăzi, şi vor
exista pînă la sfîrşitul acestei lumi. Acceptarea subordonării
este o atitudine înscrisă genetic în fiinţa noastră, pe lîngă aceea
a demnităţii umane. Şi toţi oamenii au această genă activată.
În antichitate o minoritate uzînd de forţă a reuşit să se
impună asupra maselor şi să le subjuge pînă acolo încît sclavii
ajunseseră să fie scoşi din categoria umană. Căci în ei gena
demnităţii umane fusese total dezactivată.
A venit creştinismul şi a schimbat faţa lumii, cum nu au
făcut-o şi nu o vor face alte religii. Creştinismul a spiritualizat
relaţiile dintre oameni, arâtînd că toţi oamenii sînt fraţi între ei
cu aceleaşi drepturi şi datorii unii faţă de alţii şi împreună
"robi ai Domnului". Dumnezeu este Stăpînul. Prin creştinism
se restaurează demnitatea umană în toţi oamenii care vor
urma lui Hristos. Astfel toţi creştinii care se supun poruncilor
lui Dumnezeu, lăsate în Noul Testament şi păstrate de Tradiţia
Bisericii, lucrează la înfăptuirea acestui plan de restaurare a
demnităţii umane în lume pînă la sfîrşitul veacurilor. Au
existat şi există oameni care au refuzat să-l recunoască pe
Dumnezeu ca Stăpîn al tuturor, încercînd în acelaşi timp să se
declare ei stăpîni peste unele mase de oameni, cu ajutorul
forţei răului. Aceştia sînt cei care lupta cu Dumnezeu, care au
40
luat chipul diavolului, sînt antihriştii, ateii. Au trecut aproape
2000 de ani de creştinism şi lumea e plină de suferinţă! Nu
creştinismul este de vină! Vina o poartă toţi aceia care urmînd
sfatul Satanei au încercat şi încearcă să se facă ei stâpîni peste
oameni în locul lui Dumnezeu. Libertatea cu care i-a înzestrat
Dumnezeu au folosit-o pentru a se răscula împotriva Acestuia.
Acesta este izvorul răului din lume, nesupunerea omului faţă
de poruncile lui Dumnezeu.
Omule! daca vrei să-ţi fie ţie bine (dacă vrei să te
mîntuieşti) supune-te lui Dumnezeu. Supune-te poruncilor lui
Dumnezeu.
Tu nu poţi depăşi starea de sclav! Alege! Alege sa fii
robul lui Dumnezeu sau robul Satanei şi al oamenilor!
Deschide ochii şi priveşte în jur. Ţi se vorbeşte de
libertate şi democraţie. Şi ce vezi? Vezi cum legile fireşti după
care omenirea s-a condus veacuri de-a rîndul - Legea lui
Dumnezeu -, este schimbată în numele libertăţii. În numele
libertăţi, o minoritate ocultă încearcă să ne convingă că Legea
lui Dumnezeu nu este dreaptă. Şi ce zic ei?
Dumnezeu a zis: "Eu sînt Cel ce sînt", ei zic: "Fii tot ce
poţi fi! Tu eşti dumnezeu".
Dumnezeu a zis: "Eu sînt Dumnezeul tău să nu ai alţi
dumnezei afară de Mine", ei zic: "Închină-te la orice
dumnezeu, dar descoperă pe dumnezeul din tine".
Dumnezeu a zis: "Să nu ucizi", ei zic: "Nu există ucidere,
ci doar legitimă apărare". Dumnezeu a zis: "Să nu furi", ei zic:
"Nu fura, ci negociază".
Dumnezeu a zis: "Să nu curveşti", ei zic: "Curvia este
religia noastră. Poţi să curveşti cum vrei şi cu cine vrei, prin ea
ajungi la dumnezeul nostru". Ce înseamnă aceasta? Înseamnă
să urmăm lui Lucifer care a vrut să se facă pe sine dumnezeu.
Să credem, adică, că noi putem depăşi condiţia de robi, ca mai
apoi sa ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu, cu gîndul de a
41
deveni stăpîni pe noi înşine. Dar acest lucru nu se poate.
Putem respinge darurile lui Dumnezeu ce decurg din
supunerea faţă de poruncile Lui, dar să-i luam locul nu putem.
Nici Lucifer nu a putut. Cînd a gîndit să-şi pună scaunul mai
sus decît a lui Dumnezeu, a şi căzut în prăpastia iadului,
devenind din înger al luminii, înger al întunericului şi al
groazei. Diavolul de mii de ani încearcă a-i înşela pe oameni ca
să-l proclame Dumnezeu.
De sute de ani organizaţii oculte, secrete, vîndute Satanei
pun la cale o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu în care să fie
atrasă omenirea întreagă. Această minoritate ocultă odată cu
ridicarea omului împotriva lui Dumnzeu activează şi gena
supunerii necondiţionate faţă de o autoritate. De-a lungul
timpului dictaturile nu au reprezentat altceva decît nişte
experienţe de activare a genei supunerii necondiţionate. La
început s-a uzat de practici magice, de vrăjitorie, alchimie,
astrologie ş.a., cu timpul, însă, s-au folosit din plin toate
cercetările şi descoperirile ştiinţifice, care, în treacăt fie spus
sînt rodul geniului faustic.
Acum pe lîngă vechile metode de manipulare ale maselor
se utilizează şi parapsihologia, care nu este altceva decît
ridicarea la rang de ştiinţă a vechilor practici magice.
Atît de intensă este această manipulare, începută încă de
la naşterea omului, încît noi fără să ne dăm seama devenim
sclavii acelei minorităţi care conduce din umbră.
Sclavia ajunge să devină parte integrantă din viaţa
noastră, începem să nu ne simţim bine decît dacă sîntem
sclavi. De multe ori s-a afirmat după revoluţia din decembrie
1989 că nu ştim ce să facem cu libertatea noastră. Acest lucru
se descoperă ca o dovadă a celor afirmate mai sus. Ni s-a
inhibat, prin mijloace oculte, magice şi parapsihologice gena
gîndirii, acţiunile noastre scăzînd spre limita reflexelor
condiţionate. Se lucrează consecvent la îndobitocirea omenirii.
42
Nimic exagerat! Citiţi Protocoalele înţelepţilor Sionului si vă veţi
convinge! Priviţi la sclavii care ne conduc tara! Ei se numesc
politicieni. I-am ales ca sa ne reprezinte interesele şi ei s-au
vîndut altora. Mirajul banului, pe de o parte, şi frica de a
pierde micul privilegiu ce le-a fost făcut, pe de altă parte, îi
face să se poarte ca nişte sclavi, care nu au nici un Dumnezeu.
Dacă totuşi insistă că sînt creştini, atunci sînt nişte dedublaţi,
atei în societate, credincioşi doar în mintea lor. Dar nu
contează ce ai în minte, ci ceea ce faci în raport cu semenii.
Cum altfel pot fi calificaţi cei care în Parlament iau
hotărîri anticreştine, ca de pildă: legea pentru liberalizarea
avortului, libertatea acordata aşa-ziselor minorităţi sexuale
(homosexuali şi lesbiene), acceptarea buletinelor electronice cu
semnul 666, a cărţilor de credit VISA, tolerarea prozelitismului
sectar si a organizaţiilor satanice, a pornografiei în
cinematografe, teatre, presă, a spectacolelor indecente (tip
concursuri de frumuseţe s.a.), a continuării educaţiei
materialiste atee în scoli s.a.?
Toate dau pe faţa sclavul din om. Liber cu adevărat este
doar cel care are curajul să mărturisească adevărul chiar cu
preţul de a fi socotit nebun sau chiar cu preţul vieţii. "Veţi
cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi", spune Mîntuitorul.
Ce creştini sînt aceia care se supun ordinelor masonice şi
sionismului internaţional? Nu sînt creştini; ei sînt sclavii
slugilor lui Antihrist...
Puţină istorie...
Totul a început cu multe veacuri înainte... De aceea ca să
putem înţelege evenimentele la care sîntem martori, la acest
sfîrşit de mileniu, lăsînd la o parte orice idee preconcepută şi
orice orgoliu de atoate-ştiutori, să ne întoarcem în timp pentru
a descoperi rădăcinile ce au odrăslit conceptul de nou nouă
43
ordine mondial mondială. De mii de ani Satana încearcă să-i
înşele pe oameni ca aceştia să-l proclame dumnezeu. Noi ne
vom îndrepta privirile spre începuturile erei creştine.
După întruparea Fiului lui Dumnezeu, Satana se lupta
mereu sa distrugă Biserica întemeiată de Acesta. Răzvrătirea
lui Satan împotriva lui Dumnezeu se materializează prin lupta
pe care Satana o dă Bisericii lui Hristos, adică prin lupta
împotriva creştinilor. Creştinii au fost şi sînt victimele acestei
violenţe Satanice. La început, în primele veacuri, creştinii, au
avut de urcat muntele suferinţei pricinuit de persecuţiile
împăraţilor păgîni, apoi după cîştigarea libertăţii la începutul
secolului al IV-lea au avut de trecut prin prin pădurea cu fiare
sălbatice, plină de eretici şi erezii, care pîndeau la tot pasul să
sfîşie conştiinţa curată a creştinului dreptmăritor. Dar nici
după trecerea acesteia drumul nu s-a sfîrşit. El a dat în mlaştina
deznădejdii, acolo unde cărarea pare a se pierde; este perioada
celui de al doilea mileniu al erei creştine. Mai întîi mileniul al
doilea debutează prin ruperea Bisericii creştine în două
(Biserica Romei la anul 1054 se rupe de trupul Bisericii lui
Hristos), ca mai pe urmă începînd cu secolul al XVI-lea să se
pulverizeze în mii şi mii de secte. Bietul creştin, pus în faţa
acestui fapt, nu mai ştie încotro s-o apuce. Mulţi cad sub
povara deziluziilor, dar mulţi cu nădejde în biruinţă, călăuziţi
de lumina lui Hristos, merg tot înainte înfruntînd orice
greutăţi pînâ cînd vor ajunge la cel mult iubit, Domnul nostru
Iisus Hristos.
Ruptura petrecută la anul 1054 şi mai apoi fărîmiţarea
Bisericii Catolice în mai multe grupări religioase nu au fost
întîmplătoare. Prin toate aceste acţiuni s-a urmărit distrugerea
Bisericii lui Hristos. La anul 1054, orgoliul unui cardinal,
Humbert, sfîşie Biserica în două. În secolele XIV-XV
prereformatorii Jan Hus, John Wiclif, Savanarola, clatină
44
Biserica Apuseană, iar în secolul al XVI-lea Luther, Zwingli şi
Calvin produc noi răni în trupul Bisericii.
Toate aceste evenimente au fost provocate de organizaţii
oculte anticreştine. Trebuie să ştim, de pildă, că Luther era
rosicrucian. Frăţiile şi ordinul rosicrucienilor, după cum
consemnează istoriografia, sau constituit în secolele XVI- XVII,
dar existenţa unor comunităţi de rosicrucieni este atestată încă
din anul 1250, deşi denumirea se trage abia de la Christianus
Rosecreutz (1378-1484). Unul din ţelurile lor fusese Reforma,
iar marii reformatori de mai tîrziu s-au inspirat din ideologia
lor. Frămîntârile ulterioare a protestantismului, sectarismului
diferitelor "biserici libere", a fost de asemenea opera unor
francmasoni. Wesley, Chalmers, Zinzendorf au fost
francmasoni. O Biserică puternică era greu de distrus printr-o
luptă făţişă. De aceea întîi trebuia scindată Biserica cea una
prin deformarea unei părţi a ei: urma apoi pulverizarea părţii
reformate, din moluzul rezultat trebuind să se edifice o nouă
unitate, mai tolerantă, mai democratică, mai deschisă adică
mai ecumenică. Secte precum "Ştiinţa creştina", mormonii,
martorii lui Iehova, antroposofii sînt creaturile lojelor
francmasonice.
Mai mult decît atît, începând cu Conciliul II Vatican,
chiar papii ar fi francmasoni. Masoneria este o organizaţie
mistică cu scopuri secrete. Primele trei grade reprezintă doar
nada şi legitimaţia umanistă a francmasoneriei4. Abia gradele
superioare, cele care descind din Ordinul Cavalerilor
4 Ziarul mason România liberă de sîmbătă, 19 iunie 1993 publica un interviu cu dl.
Mihai Musceleanu, mare secretar general al Supremului Consiliu al Ordinului
Masonic Român, în care se încearcă o prezentare umanistă a masoneriei. In
România liberă de luni, 18 octombrie 1993, p. 16 se anunţa că de la 15 octombrie
au fost transferate în România toate demnităţile Supremului Consiliu Masonic,
"prerogativele de Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de gradul 33 şi
ultim pentru România al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat se vor exercita de dl.
Dan Amedeo Lăzărescu".
45
Templieri, devin periculoase. Templul umanist al
francmasonilor este "sinagoga lui Satan", este reuniunea
ecumenică în rebeliune a creaturilor împotriva Creatorului sub
stindardul înşelător al fraternităţii, al toleranţei, al
umanismului celui fără de Dumnezeu. Cum masoneria de
astăzi este organizată de evreii sionişti, războiul dus de ea este
îndreptat cu îndîrjire specială împotriva creştinismului.
"Dogma jidovească şi spiritul jidovesc, teorie şi realizare, totul
este îndreptat împotriva Bisericii creştine şi împotriva capului ei
nevăzut, Iisus Hristos", este strigătul de alarmă al unui eminent
creştin (Em. Bărbier). "Evangheliile trebuiesc arse - scrie rabinul
Tarphan -, fiindcă păgînismul este mai puţin periculos pentru
credinţa evreiască decît creştinismul". "Război de moarte
creştinismului" răcnea Fr. Viviani. "Trebuie sa extirpăm lepra
devorantă a creştinismului", ţipa Gambeta. "Va veni vremea -
cobeşte un înverşunat mason -, cînd crucile şi icoanele vor fi
aruncate în foc, potirele şi vasele sfinte schimbate în unelte
folositoare, bisericile prefăcute în săli de concert, de teatru sau de
adunări, şi cînd n-ar putea sluji unui asemenea scop, în hambare de
grîne, şi în grajduri de cai".
Cobirea s-a împlinit întocmai cu bolşevismul rusesc şi cu
revoluţia spaniolă, amîndouă roade ale francmasoneriei. Un
alt ordin secret este şi cel al Iluminaţilor. A fost întemeiat de
iezuitul A.Weishaupt la l mai 1776, ordin care s-a îmbogăţit
rapid datorita aderării casei Rothschild. Este una din cele mai
puternice organizaţii de pe pâmînt care militează pentru noua
ordine mondială. Urmaşul lui Weishaupt a fost Giuseppe
Mazzini, care a elaborat un plan de instituire a dominaţiei
mondiale prin trei mari războaie. Planul poate fi găsit la
Biblioteca Muzeului Britanic din Londra. Două războaie
mondiale s-au derulat deja: al treilea va fi declanşat în jurul
focarelor de beligeranţă din Orientul Apropiat, unde s-a
instalat inespugnabil fortăreaţa intereselor sionismului politic.
Părinţii sionismului politic au fost cu toţii francmasoni: Moses
46
Hess, Lionel Rothschild, Edmond de Rothschild, Theodor
Herzl. Religia celor ce-şi spun iluminaţii este ritul Palladin,
adică închinarea la Lucifer. Iluminatul suprem Albert Pike, a
formulat dogma divinităţii lui Lucifer la 4 iunie 1889 în ale sale
Instrucţiuni5: "Lucifer, Zeul Luminii, lupta împotriva lui Adonai,
Zeul Bibliei; da, Lucifer e Dumnezeu". Acelaşi lucru îl
mărturisesc majoritatea formaţiilor rock în cîntecele lor6.
Ordinul Templierilor a fost întemeiat în 1118 de Hugo
von Payen. Întorcîndu-se din Ţara Sfîntă în Franţa, a devenit
aici o importantă forţă politică, edificată pe esoterică, pe
cunoştinţele gnostice aduse din Orient, preluate de la iniţiaţii
islamici. După ce puterea lor a crescut foarte mult, concurînd
structurile statornicite, regele francez şi papa le-a zdrobit
ordinul, cu neobişnuită violenţă, în 1307. Au reuşit însă să
penetreze în ramura britanică, respectiv scoţiană a
francmasoneriei. Gradele Cavalerilor Templieri cuprind
Crucea Roşie, Ordinul Maltez-Ioanit, Ordinul Templier. Henry
Dunant, întemeietorul Crucii Roşii, a fost francmason de
gradul Cavalerilor Templieri. Maltezii şi Ioaniţii sînt destul de
familiari românilor datorita prezenţei lor în convoaiele de
ajutoare din timpul Revoluţiei.
De asemenea, Umanismul şi Renaşterea din evul mediu
sînt rodul organizaţiilor oculte, indiferent cum s-ar numi ele.
Atît Umanismul cît şi Renaşterea au efectuat schimbări
profunde asupra modului de gîndire al omului acestei
perioade. În ce direcţie! Vom vedea în cele ce urmează.
Cauzele care au născut cele două curente se regăsesc, pentru
ochiul atent, în hermenismul care a început să intre în Europa
creştină, începînd cu secolul al XII-lea, prin traducerea unor
5 Norbert Homuth, Vorsichi, Okumene! Christen in Strudel der Antichristlichen
Enddzeitkirche, Nurnberg, 1984, p. 11.
6 K. G. Papadimitriacopol, Satanismul în muzica rock, ed. Izvorul luminii, 1993, pp
12-18.
47
lucrări de filosofie şi ocultism din limba arabă7, în cadrul
diasporei evreieşti, printr-un Maimonide, Avicena, Averoe,
s.a. Prin filiera arabă vechea filosofie antică pătrunde în
Europa. Putem afirma, de asemenea, că scolasticii,
întemeietorii ei, au fost cei care au pus început explicării pe
cale raţională a ştinţelor oculte8. Scrierile lui Avicena, Averoe,
Maimonide influenţează gîndirea lui Albertus Magnus (1207-
1280), care a fost învăţătorul lui Toma d'Aquino, prin care
filosofia pătrunde în teologia Bisericii Catolice. Secolele XIIIXIV
sînt caracterizate de activitatea mişcărilor pietiste, care
manifestau de cele mai multe ori o acţiune centrifugă faţă de
Biserica oficială. Peste secolul al XV-lea si-a pus amprenta
agitaţia creata de pre-reformatori: J. Hus, J. Wiclif, Savanarola.
care va duce în secolul următor la izbucnirea Reformei,
declanşată de Luther.
Cu epoca umanistă9 gnosticismul obţine o mare victorie
asupra Bisericii. Ştiinţele raţionale nu erau altceva decît o
traducere pe înţelesul maselor largi a "adevărurilor" deţinute
de ştiinţele oculte.
Renaşterea era rezultatul unor forţe oculte care puneau
început unei reforme universale a lumii. In secolul al XVII-lea
deja se discuta şi se încerca o reformă universală a lumii. În
aceasta erau implicaţi membrii Ordinului Rosicrucienilor10.
Continuînd şi dezvoltînd speranţele şi obiectivele
neoalchimismului din Renaştere, în primul rînd ideea
răscumpărării Naturii, spirite atît de diferite precum
7 Primele traduceri din arabă ale unor lucrări de alchimie datează din secolul al
XII-lea.
8 Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Bucureşti, 1988, vol.III,
p.203
9 Umanismul se va desprinde treptat de orice conştiinţă a divinului şi divinizează
omul şi umanul. Cunoaşterea umanistă este copleşită de descoperirea lui Copernic.
10 Rosicrucieni au fost Dante Aligheri, Roger Bacon, Albertus Magnus,
Paracelsius. Comenius, Descartes, R. Fludd, I. Newton. Robert Boyle, G.W.
Leibnitz.
48
Paracelsius, John Dee11, Comenius, J. V. Andreae, Fludd sau
Newton vedeau în alchimie modelul unei întreprinderi nu mai
puţin ambiţioase, anume desăvîrşirea omului printr-o nouă
metodă de cunoaştere. Din perspectiva lor, o asemenea metodă
trebuie să integreze într-un creştinism non-confesional tradiţia
hermetică şi ştiinţele naturale, adică medicina, astronomia şi
mecanica. Acest tip de "cunoaştere" rîvnită şi, în parte,
elaborată în secolul al XVII-lea, reprezintă ultima încercare
înteprinsă în Europa creştină în vederea dobîndirii "ştiinţei
totale”12.
Lucrările de bază în alchimie erau cele ale lui Hermes
Trismegistul şi "Fama Fraternitatis" socotită de unii istorici a
lui Johann Valentin Andreae. Andreae sugera constituirea unei
comunităţi de savanţi, care să elaboreze o noua metod metodă
de educaţie educaţie, întemeiată pe "filosofia alchimică". Între
numeroşii admiratori ai reformei învâţâmîntului cerute de
"Fama Fraternitatis" se numără şi Robert Fludd, membru al
Colegiului Regal al Medicilor; el era în acelaşi timp şi fervent
aderent al alchimiei mistice. El susţinea că este imposibil să
stăpîneşti filosofia naturală fără un studiu adîncit al ştiinţelor
oculte.
Pînă de curînd nu se bănuia rolul lui Newton în această
mişcare generală, o întreagă renovatio a religiei şi culturii
europene, prin intermediul unei sinteze îndrăzneţe a tradiţiilor
oculte şi a ştiinţelor naturale. Ca mulţi alţi contemporani ai lor
hermeticii şi alchimiştii filosofi aşteptau - unii dintre ei
pregăteau cu febrilitate -, o reformă generală şi radicală a
tuturor instituţiilor religioase, sociale şi culturale. Prima etapă
cuprindea învăţămîntul.
11 John Dee (născut în 1527) celebru alchimist, matematician şi enciclopedist care
l-a asigurat pe împăratul Rudolf al II-lea că ştie secretul transmutării, considera că
o reformă spirituală de anvervură mondiala putea fi efectuată graţie forţelor
declanşate de "operaţiile oculte" în primul rînd şi de operaţiile alchimice mai apoi.
12 Mircea Eliade, op. cit., p. 273.
49
Autorul lucrării "Fama Fraternitatis" dezvăluie existenţa
unei societăţi secrete a Trandafirului şi a Crucii, întemeietorul ei,
Christianus Rosecreutz, ar fi stăpînit "adevăratele secrete ale
medicinii" şi pornind de aici, toate ştiinţele. Autorul micii cărţi,
mai sus amintite, se adresa tuturor savanţilor Europei,
cerîndu-le să se asocieze confreriei, ca să se poată săvîrşi
reforma sistemului de educaţie, altfel spus să grăbească
procesul de renovatio al lumii occidentale, în mai puţin de zece
ani, programul propus de misterioasa societate a
rosicrucienilor era discutată în cîteva sute de cărţi şi broşuri.
Tipărirea cărţii "Fama Fraternitatis" a avut loc în anul 1614.
În rîndul umaniştilor amintim pe Petrarca (1304-1374),
Lorenzo Vallo (1405-1457), Pico della Mirandola (1463- 1494),
Marsilio Ficino (1433-1499), care traduce din latină din operele
lui Platon si Plotin, Egidio da Viterba (1469- 1532) şi Erasmus
(1469-1536). Vreme de două secole, hermetismul a obsedat pe
mulţi teologi şi filosofi, credincioşi ori necredincioşi. În secolul
al XVI-lea, în Franţa, ca şi în alte părţi din Europa, valoarea
exemplară a hermetismului ţinea mai ales de universalismul
său religios, susceptibil să restaureze pacea si armonia.13
În concluzie, evoluţia gîndirii creştine în evul mediu o
putem împărţi în două. Şi anume pînă în epoca Renaşterii şi a
doua de la Renaştere pînă astăzi. Dacă pînă la Renaştere
putem identifica uşor sectele de sorginte gnostică, după
această dată gîndirea gnostică penetrează pe nesimţite în
conştiinţele creştinilor. Un rol important în acest sens l-au avut
mişcările pietiste şi mistice prin aceea că au răspîndit în rîndul
maselor largi de credincioşi ideile gnostice.
O mare influenţă asupra gîndirii europene începînd din
secolul al XII-lea a avut-o şi opera lui Giacchino da Fiore,
personalitate influentă care a avut relaţii cu puternicii vremii.
A lăsat o bogată operă exegetică şi profetică alcătuind modelul
13 Lefevre d’Etaples (1460 – 1537), introducea hermetismul în Franţa.
50
unei teologii a istoriei împărţită în trei epoci. Propovăduia
încheierea celei de a doua etape în anul 1260, cînd va începe
epoca dominată de Duhul Sfînt. Direct sau indirect,
giacchinismul a influenţat comunităţile fraticellilor, pe begarzi
şi beguine şi schema să o găsim şi la Arnauld de Villanova şi la
discipolii acestuia. Mai tîrziu spre sfîrşitul secolului al XVI-lea
şi începutul secolului al XVII-lea importanta concepţiilor
giacchiniste este descoperită de primele generaţii de iezuiţi.
Giacchino a influenţat, se pare, şi pe Lessing care la rîndul său
a influenţat şi pe Auguste Comte. La fel şi pe Fichte, Hegel,
Scheling care erau adepţi ai teosofiei.
Ideile gnostice au pătruns în rîndul maselor mai ales
datorită sectei bogomililor în sud-estul Europei, iar după
secolul al XII-lea în Apus, prin urmaşii acesteia, în special,
catharii şi albigenzii.
Am văzut pînă aici cum gîndirea creştină a fost penetrată
de ştiinţele oculte şi cum s-a pus la cale o conspiraţie a
savanţilor pentru o renovatio a religiei şi culturii europene. Dar
ce legătură pot avea toate acestea cu francmasoneria de la care
am pornit?
Pentru a putea aprofunda această legătură, trebuie să
încercăm s-o cunoaştem.
Un rol deosebit în formarea francmasoneriei speculative
au avut-o Ordinul Templierilor şi rosicrucienii. Afluxul
rosicrucienilor către francmasonerie s-a petrecut în Anglia, la
sfîrşitul secolului al XVII-lea. Francmasonii au preluat toate
idealurile de la rosicrucieni, între care şi cel al revoluţiei
morale universale. De pildă, între anii 1771- 1779 prestigiul
francmasoneriei speculative creşte atît de vertiginos încît toată
nobilimea, toţi oamenii de ştiinţă, toţi academicienii, toţi
oamenii politici din Franţa devin masoni. Din anul 1791
masoneria europeană începe edificarea doctrinei sale politice,
bazată pe manipularea maselor şi aplicarea dură a mijloacelor
51
represive. Aceasta doctrină va fi perfecţionată în timpul
revoluţiilor şi terorilor comuniste. Unul din idealurile
persistente a fost constituirea Statelor Unite ale Europei. O
clipă, masonii au crezut că Napoleon e menit să realizeze acest
vis, dar s-au înşelat. Se va înfiinţa Societatea Naţiunilor, apoi
ONU - Europa, însă, rămînea mereu divizată. Dar la 12 dec.
1990 Parlamentul european a adoptat raportul lui Emilio
Colombo asupra "bazelor constituţionale ale Uniunii
europene". Astăzi mult visatele State Unite ale Europei sînt pe
cale de a se naşte. Efectele imediate ale adoptării constituţiei
Uniunii sînt: emiterea unei monede europene, care va înlocui
monedele naţionale şi apariţia noţiunii de "cetăţean european".
Dacă masoneria europeană visează realizarea Statelor
Unite ale Europei, în schimb masoneria universală, care este
subordonată sionismului internaţional, visează realizarea unei
noi ordini mondiale, stabilirea unui conducător mondial într-un
guvern mondial.

Ieroschimonah Dorotei Melinte