Cã dragostea este de la Dumnezeu.
Pãrintele Dionisie de la ColciuBãtrânul Dionisie Ignat
Nu mult dupã adormirea întru Domnul a iubitului frate si co-nevoitor
al pãrintelui Dionisie, ceilalti monahi din chilie au murit si ei -
pãrintele Arsenie în 1967 si pãrintele Agatanghel în 1971. Au mai
rãmas numai bãtrânii Dionisie si Ghedeon. Apoi, în 1977, doi monahi au
sosit din România: pãrintii Ioan Sova si Ilarion Dincã. Pãrintele
Ilarion s-a mutat la Chilia Sfântul Ipatie cu doar câteva luni înainte
de moartea bãtrânului Ghedeon, în 1979. Desi câtiva monahi mai veneau
din când în când si stãteau pentru putin timp, bãtrânii Dionisie si
Ioan erau singurii monahi din chilie, pânã când, în 1989, bãtrânul
Iosif a venit în Mãnãstirea Vatoped pentru a revigora viata de obste
de acolo. Putin dupã aceasta, noi ucenici începurã sã vinã la Vatoped
si în schiturile sale, printre care si la Colciu. Astãzi sunt
aproximativ 10 monahi care trãiesc în Chilia Sfântul Gheorghe.
Nu mult dupã ce noii monahi au început sã aparã, o nouã încercare a
venit asupra bãtrânului Dionisie: si-a pierdut vederea. Desi aceastã
încercare era grea pentru el, înainte fiind mereu activ si din punct
de vedere fizic, Dumnezeu i-a trimis de asemenea si mult har, iar el a
început sã sporeascã în practica rugãciunii inimii. La putin timp dupã
aceasta, el a devenit un pretuit pãrinte duhovnicesc pentru monahii
din Vatoped si în special pentru bãtrânul Iosif, care a vãzut în el un
lucrãtor al rugãciunii cãruia el însusi i se putea spovedi si de la
care putea primi sfat.
Cu toate acestea, vrãjmasul a continuat sã îl tulbure pe pãrintele
Dionisie. În fiecare searã înaintea slujbelor, fratele care îi
trezeste pe toti ceilalti bate mai întâi la usa Bãtrânului pentru
binecuvântare. Într-o searã, fratele a venit si a bãtut, însã dupã
aceea a plecat la bisericã fãrã sã fi primit binecuvântarea. La putin
timp dupã aceasta, bãtrânul Dionisie a auzit o a doua bãtaie în usã.
Crezând cã este acelasi frate, a deschis usa si, în ciuda vederii sale
foarte slabe, a vãzut limpede un om cu o cârpã pe fatã. La început, nu
a realizat ce se petrece si a întrebat: "Cine esti?". Omul i-a spus
numele unui cunoscut, însã Bãtrânul a înteles imediat cine era la usã.
Fãcându-si cruce, Bãtrânul a întrebat: "De ce nu spui rugãciunea când
bati?". La asta, diavolul a rãspuns: "De ce as face-o? Voi, cãlugãrii,
o spuneti". Bãtrânul Dionisie a strigat: "Înapoia mea, Satanã, pleacã
de aici!". Vrãjmasul a spus: "Am sã plec, dar mã voi întoarce!", si a
pãrãsit chilia. Dupã asta, bãtrânul Dionisie i-a adunat pe toti fratii
în bisericã si le-a povestit toate câte s-au petrecut, încurajându-i
sã pretuiascã si sã respecte chiar si "micile" ascultãri ale vietii
lor de zi cu zi.
Sfaturile bãtrânului Dionisie
Bãtrânul Dionisie este privit în Athos ca unul dintre ultimii
exponenti ai "vechii scoli" de viatã duhovniceascã din Sfântul Munte.
Multi au constatat faptul cã cea mai comunã formulã de încurajare datã
tovarãsilor sãi nevoitori este: "rãbdare, rãbdare si iar rãbdare".
Iatã un scurt fragment din sfaturile sale duhovnicesti:
Pãrintii spun cã Îl iubim pe Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Lui
si prin dragostea fatã de aproapele nostru. Cum poate începe cineva sã
facã aceasta?
La început, fugi de toate patimile. Dacã vrei sã cultivi virtutile
trebuie sã te smeresti.
Cum se face aceasta?
Dacã cineva are smerenia drept fundament, toate celelalte virtuti vor
veni. Fãrã smerenie nu se poate dobândi nimic, ca si o casã fãrã
fundatie. Când cineva este smerit, îi vede pe toti ceilalti ca sfinti.
Harul vine si se poate practica ascultarea cu dragoste. Cea mai
puternicã armã a diavolilor împotriva noastrã este sã ne înalte
cugetul. A-l face pe om mândru este cea mai puternicã armã a lor, si
încearcã sã facã asta cu noi încã din tinerete, cãci stiu cã cel
mândru nu va merge în cer. Domnul spune cã cel necurat nu poate intra
în Împãrãtia Cerurilor. Odatã, când Sfântul Macarie cel Mare era
afarã, strângând ramuri de palmier prin desert, un diavol l-a întâlnit
si i-a spus: "Am o mare amãrãciune, cãci nu pot sã te întrec. Tot ceea
ce faci, fac si eu: tu postesti, eu nu mãnânc nimic; tu priveghezi, eu
nu dorm niciodatã. Într-un singur lucru mã întreci - în smerenie."
Cum poate cineva sã dobândeascã rãbdare?
Smerindu-se. Mai tot timpul suntem nerãbdãtori pentru cã suntem
mândri. Dumnezeu încearcã sã ne învete smerenia mai mult decât orice
altceva.
Cum putem sã ne întãrim credinta în faptul cã Dumnezeu poartã de grijã
tuturor?
Mai întâi, nu trebuie sã ne încredem în noi însine. Si trebuie sã avem
rãbdare atunci când vin ispitele. Dupã aceasta, trebuie sã lãsãm harul
sã lucreze.
Ce vreti sã spuneti prin: "Trebuie sã lãsãm harul sã lucreze"?
Când întelegem cã Dumnezeu este lângã noi. Dar pentru asta trebuie sã
avem constiinta neputintelor noastre.
Cum ar trebui sã ne rugãm?
Cu perseverentã. E foarte important. Cu ajutorul rugãciunii, harul
primit la Botez poate creste.
Sfintii Pãrinti spun cã atunci când ne rugãm ar trebui sã stãm "în
prezenta lui Dumnezeu". Cum putem cultiva aceasta?
Rugându-ne din tot sufletul si si cu multã atentie.
Ce se întâmplã dacã cineva este înconjurat de multe griji care
îngreuneazã aducerea-aminte de Dumnezeu?
Dacã ai smerenie si iubire, esti în rugãciune. Este posibil sã te rogi
în situatii dificile. Au existat sfinti aflati în ascultãri dificile
si s-au rugat, ca Sfântul Calist, patriarhul Constantinopolului. Dar
aceasta este o stare foarte avansatã. Pentru noi ascultarea cu
dragoste este lucrarea noastrã permanentã. Ascultarea duce la
smerenie, iar smerenia duce la rugãciune.
Din apoftegmele pãrintelui Dionisie Ignat
Despre mândrie: Mândria e cea mai primejdioasã patimã. Toate patimile,
toate pãcatele se iartã foarte lesne, si te îmbrãtiseazã Dumnezeu si
te duce în Împãrãtia Cerului. Însã la Împãrãtia Cerului sub nici un
motiv nu poti înainta cu înãltarea mintii, cu mândria. Ispititorul,
satana cel mare, e foarte destept, si stie lucrul asta. De aceea
seamãnã în omenire înãltarea mintii si tulburarea, adicã mândria, ca
sã nu poatã înainta omul la Împãrãtia Cerurilor. Cãci Sfintele
Scripturi asa spun, cã, din bunãtatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde
a fost împãrãtia satanei cea atâta de înfricosatã si mare, care a
cãzut din cauza mândriei, acolo sã completeze locurile acelea cu
sufletele bunilor crestini si ale cãlugãrilor care s-au aflat la
Dumnezeu. Dar acolo nu poti ajunge dacã ai înãltarea mintii, sub nici
un motiv! Doar cu smerita cugetare poti ajunge acolo! De aceea,
ispititorul instaleazã în sufletul copilului, de mic, înãltarea
mintii, mândria, lucru care zicem cã nu-i nimic, si de fapt acela-i
cel mai dãunãtor, cel mai primejdios pentru mântuirea sufletelor
noastre.
Despre televizor: Televizorul e un izvor nesecat al rãutãtilor, al
tuturor rãutãtilor.
Despre mântuire: Lucru simplu: cum ne vom asterne, asa ne vom odihni!
Odatã ce suntem fiii Bisericii Ortodoxe si suntem crestini ortodocsi,
români crestini ortodocsi, mult-putin, stim ce trebuie sã facem ca sã
ne mântuim si de ce trebuie sã fugim ca sã nu ne pierdem mintile.
Stim. Mult-putin, stim. Sã ne osârduim sã multumim pe Pãrintele ceresc
si sã nu-L amãrâm mai mult.
Despre Sfintele Sinoade: Acum nu-s multumiti dusmanii Ortodoxiei, acum
bagã altele ca sã distrugã Ortodoxia. De exemplu, cât Ortodoxia va fi
la înãltime, n-o sã poatã stãpâni antihrist cum vrea el. De aceea,
apostolii lui antihrist se osârduiesc ca sã distrugã Ortodoxia. Gãsesc
fel de fel de pricini: ca sã facem unitate, sã nu respectãm cele sapte
Sfinte Soboare Dacã le respectãm cu sfintenie, sfinti ne facem. Dar
noi începem sã spunem: "Asa a fost atunci" si altele... Fel de fel de
acestea ne produc dusmanii Ortodoxiei ca sã ne dãrâme.
Despre Sfânta Traditie: Preotul este dator vesnic sã spunã cele ce ne
scrie Evanghelia, cele ce ne scriu Sfintii Pãrinti îndumnezeiti. Pe
acelea se bazeazã Biserica. Biserica Ortodoxã a avut de luptat de la
începutul începuturilor cu felurite feluri de eretici. De aceea s-a
adunat de pretutindeni toatã Ortodoxia si a fãcut sfat, sapte Soboare
Ecumenice. Noi acum la temelia Ortodoxiei avem învãtãtura celor sapte
sfinte soboare ecumenice. De aceea merge Biserica, de aceea a mers
bine pânã acuma. Eh mai merge schiopãtând, dar merge.
Despre veacul al VIII-lea: Noi suntem în al VIII-lea veac. În al
VIII-lea veac zice cã or sã fie mari greutãti si mari schimbãri în
lume, spre rãutatea si spre dãrâmarea vietii sufletesti si
duhovnicesti. Eh! Fiindcã Bunul Dumnezeu a orânduit ca sã fim crestini
ortodocsi, multi-putini, sã nu ne depãrtãm de povetele Bisericii
Ortodoxe, de sfaturile Sfintilor Pãrinti cei îndumnezeiti si sã sperãm
cã o sã cãpãtãm mântuirea.
Despre oamenii nemultumitori: Acum, daca omenirea si-ar pune toatã
speranta în bunãtatea lui Dumnezeu, nu-i cu putintã sã nu te audã
Dumnezeu, nu-i cu putintã ca sã nu te vadã Dumnezeu. Dumnezeu este în
tot locul si vede si gândul tãu. Vedeti cã noi cu ocazia asta ne
depãrtãm de Dumnezeu. Lumea dacã ar trãi mai simplu, asa, sã aibã doar
cele trebuincioase Dar nu! cã propaganda asta a venit, a intrat in
omenire, cã: "De ce eu sã am casa asta asa micã? E micã, am de toate
si am trei-patru copii, da' am de toate. Da' de ce sã n-am mare, ca a
celui de colo?". De acum îl trimite pe bãrbatu-sãu: "Du-te si adu bani
sã facem si noi casa mai mare, sã facem moda, moda, moda" Asta-i o
propagandã misticã a satanei, ca sã nu fie omul niciodatã în pace, sã
nu se multumeascã cu atâta. Da' nu vezi cum spun bãtrânii: "Întinde-ti
picioarele cât îi plapuma, cã dacã le întinzi mai mult rãcesti"? Asa,
de exemplu: "Iatã, acela are mai multi bani, a fãcut casa mare, e
pentru el, treaba lui, bine cã poate Dar eu sunt multumit cã am una
micã, chiar dacã mai prost mãnânc, mai prost mã îmbrac, dar sunt
stãpân în casa mea".
Despre rãbdare: Rãbdarea niciodatã nu rusineazã, rãbdarea totdeauna
are harul ei, cãci te bucurã. Da' oamenii sunt neputinciosi: "Cât o sã
mai rabd?". Pânã la sfârsit, cãci spune: "cel ce va rãbda pânã la
sfârsit, acela se va mântui".
Ne vorbeste pãrintele Dionisie de la Colciu
Pãrinte Dionisie, în zilele noastre una dintre cele mai mari biruinte
ale diavolului este cã a reusit sã îi despartã pe oameni de
întelegerea crestinã a familiei. Folosindu-se de mijloace diferite, de
la sãrãcie pânã la ispita preacurviei, de la ispita mâniei pânã la
boalã, el încearcã sã îi convingã pe sotii credinciosi cã viata
crestinã este o utopie, este un vis. Cã este imposibil oamenilor sã
mai meargã pe calea mântuirii. În acelasi timp, Dumnezeu, prin
pãstorii Sãi vrednici, îi povãtuieste pe soti sã poarte fãrã crâcnire
crucea familiei, o cruce aducãtoare nu numai de bucurii pãmântesti, ci
mai ales de bucuria vesnicã a mântuirii. Ce sfaturi dati crestinilor,
cum se poate lucra sfintenia în lume?
O datã ce omul e în familie, trebuie dreapta socotealã. Sã respecte cu
sfintenie îndrumãrile duhovnicului. Cã duhovnicul totdeauna o sã-l
sfãtuiascã numai cele bune: de ce sã se pãzeascã, de ce sã se apropie.
Dar cum e acum, lumea s-a stricat. Fiecare are familia lui si femeia
lui, luatã din Bisericã - cã dacã te-ai cãsãtorit, te-ai încununat în
Bisericã - dar cu ochii se uitã dupã altele. Acum, ca om, cu ochii
dupã altele, de! Dar sã nu ai patimã, cã dacã ai patimã pentru
persoana pe care ai vãzut-o, cum e scris si-n Evanghelie, ai si
preacurvit în inima ta cu ea. S-o admiri cã-i frumoasã, dar sã zici
asa: "Uite ce frumoasã femeie, dar îngerii lui Dumnezeu, din cer, cu
cât mai frumosi or fi?". Adicã sã admiri bunãtatea lui Dumnezeu, dar
nu s-o iubesti pe femeia aceea ca sã te apropii de ea; si-atunci ai
platã de la Dumnezeu.
Pentru ca oamenii sã ducã o viatã curatã în lume si în familie e
obligatoriu sã fie într-o strânsã legãturã cu duhovnicul, cu Biserica?
Dacã cineva se tine de Bisericã, duhovnicul niciodatã n-o sã-i zicã:
"Mãnâncã de dulce în posturile mari!". N-o sã-i zicã: "Du-te si te
împãrtãseste fãrã sã te spovedesti!". Nu o sã-i zicã asa. El o sã-l
conducã pe calea adevãrului. Si dacã el respectã ceea ce-i spune
duhovnicul, portile raiului sunt deschise pentru el. Sã aibã pace cu
familia. Dar e rãutate în timpurile astea. Femeile sunt cu studii,
destepte. Acum trebuie mai multã iconomie. Cã ele te înfruntã. Cu
toate cã esti bãrbatul ei, femeia te înfruntã si trebuie sã ai rãbdare
atunci. Trebuie sã ai rãbdare s-o aduci acolo unde femeia sã cunoascã
cã ea, dacã-i femeie, trebuie sã fie mai smeritã. Trebuie sã stai sã
judeci, sã discutati problemele pe care le aveti.
Dar sunt cazuri de cupluri în care sotia e mai învãtatã sau i se pare
cã e superioarã sotului. Sau unui bãiat îi place o fatã, dar ea este
mai dominantã, asa-i firea ei...
...mai mândrã! De la mândrie se trage! Oricât de desteaptã ai fi,
oricât de multã întelepciune ai avea, dacã n-ai smerita cugetare, esti
în prãpastie.
O fatã spunea: "Duhovnicul nu stie ce sã mai facã cu mine, cã nu
gãsesc un bãiat care sã mã domine". Asa are ea firea, dominantã...
Nu firea! Tu sã te smeresti! Si atunci ai parte si tu, si acela.
Poate de aceea si suferã, cã nu se cãsãtoreste, dar e vina ei, de
fapt. Patima ei, nu?
Sigur cã da! O sã treacã vremea, si n-o s-o mai ia nimeni.
Un tânãr care avea o prietenã care îl domina spunea: "Mie nici nu-mi
vine sã-mi bat capul ca sã o domin numai asa, ca sã-i arãt cã eu sunt
superior!".
Da, dar nici asa nu-i bine, pentru cã femeia întotdeauna e inferioarã,
si cautã sã se rãzbune. O sã gãsesti, o sã vezi, cã cele mai mari
primejdii în ortodoxie le-a fãcut femeia: si cu Sfântul Ioan Gurã de
Aur, si cu Sfântul Ioan Botezãtorul, si cu altii, si cu altii... De
aceea, e bunã, dar trebuie sã fie dominatã de harul Sfântului Duh, cã
dacã ea-i desteaptã, sã poatã merge dupã Adevãr. Cã dacã nu e smerita
cugetare, nu e nimic. Cât de destept sã fii, cât de apropiat de toate
întelepciunile lumii acesteia, e degeaba. Dacã te biruieste egoismul,
n-ai fãcut nimic, esti în primejdie totalã.
Si cel de care vã vorbeam, ce sã facã? Cã el zice cã nu poate sã stea
tot timpul sã o smereascã, ea îl dominã. Ce sã facã, sã se despartã?
Ei, nu, nu! Dacã au dragoste între dânsii, ea singurã, de la sine, sã
se smereascã. Ea singurã, de la sine. Si atunci si ea are platã de la
Dumnezeu, si el e mai multumit, cã atunci când vezi cã ea se smereste,
ai asa, o bucurie, cã o stii cã ea e înteleaptã si poate sã facã
lucrurile în alt fel, si se smereste. Ai si tu o bucurie, cã înãltarea
mintii totdeauna e urâciune înaintea lui Dumnezeu, dar si cel mai bun
prieten al tãu, dacã cunoaste cã ai înãltarea mintii, vrând-nevrând te
urãste. Înãltarea mintii e un "har" satanicesc, e o patimã si dominã
toate patimile.
De ce ziceati cã femeia e rãzbunãtoare?
Fiindcã ea nu judecã mai mult. Uite, Irodiada a cerut capul Sfântului
Ioan, ea nu s-a socotit: noi aici avem praznic, avem sãrbãtoare, când
le-oi duce capul Botezãtorului, se bucurã ei? Nu, ea n-a judecat
lucrul ãsta, ca femeie. Cã dacã era un bãrbat, se gândea: eu vreau
sã-l omor, ce bucurie aduc oamenilor acestora?
Femeia e mai sentimentalã, se supune mai degrabã inimii, poate. Se
spune de multe ori cã bãrbatul are mai multã minte, dar n-are
sentiment. Sã trecem acum la alt subiect. Pãrinte, vedeti cã o mare
problemã în zilele noastre este sãrãcia. Cum sã înfrunte sãrãcia o
familie crestinã?
Sã se multumeascã cu ceea ce are. În sãrãcie trebuie rãbdare. Sã-si
spunã: "Altii au de prisos, dar mie atâta mi-a hãrãzit Dumnezeu", ca
sã sufere, sã rabde. În loc sã mãnânc un lucru de douã ori pe
sãptãmânã, am sã-l mãnânc la douã luni o datã, si-I multumesc lui
Dumnezeu. Si atunci am platã de la Dumnezeu.
Apare o problemã. Cineva s-a cãsãtorit si vrea sã aibã copii, dar
intrã în panicã: "n-am bani, n-am nimic, cum îi cresc?". Si multi
acuzã sãrãcia si fac avorturi sau folosesc anticonceptionale.
Vezi cã nu-i credintã adevãratã?! Acela nu crede desãvârsit în
Dumnezeu. Pãi Dumnezeu, Cel ce mi-a dat copilul, nu va avea grijã tot
El ca sã nu moarã de foame copilul meu?
Dar el poate ajunge la disperare. Intervin problemele pe care le
ridicã familia. Dacã nu are bani, nu are ce sã bage în gurã. Si
ocupându-se sã câstige mai multi bani, poate lasã deoparte cele
duhovnicesti. Cineva întreba: "ce sã fac, sã las rugãciunea si sã mã
ocup de cele ale casei, sau cum sã le îmbin pe amândouã?"
Dreapta socotealã! Sã judece câte ore sã stea la rugãciune înaintea
lui Dumnezeu, si câte ore sã lucreze pentru trup, si sã facã dreaptã
socotealã. Sã nu lase nici una, nici alta, si atunci Dumnezeu
binecuvânteazã si pe una si pe alta. Dar într-o zi lucrez mult, si o
sãptãmânã nu mai fac nici o cruce, aceea nu-i dreaptã socotealã.
Zilnic, zilnic sã ai un program.
Spre deosebire de cãlugãri, mirenii nu depun votul ascultãrii. În ce
mãsurã trebuie sã facã ei ascultare de duhovnicii lor? Viata
cãlugãreascã este marcatã de cele trei voturi: al ascultãrii, al
fecioriei, al sãrãciei. Viata de familie de ce anume ar trebui sã fie
marcatã? Votul ascultãrii se poate tine în familie? Votul sãrãciei
sigur se poate tine. Votul fecioriei, numai ca si pãstrare a curãtiei
familiei. Dar votul ascultãrii, care e considerat cel mai mare de
cãtre Pãrinti, si-l poate lua mireanul? Fatã de cine?
Fatã de legile lui Dumnezeu. Ascultare pentru împodobirea familiei
lui. Nu ca sã-ti tai voia, cum se taie voia în monahism, ca sã nu
progreseze patima mândriei. Mireanul sã facã ascultare de duhovnic,
cãci duhovnicul îi dã acele ascultãri care sunt pentru folosul
familiei. Iar la cãlugãrie e altceva. Îti taie voia ca sã nu poatã
progresa egoismul, cã asta e cea mai mare armã a satanei, nu numai
pentru cãlugãri, ci si pentru mireni: sã instaleze în suflet egoismul.
Omul prins de egoism nu mai are nici o judecatã adevãratã. Dacã
egoismul s-a instalat în mintea ta, atunci numai ce zici tu, aceea-i
bun. Si-acuma satana, duhul cel rãu, te învatã, îti sopteste la ureche
numai cele rele. Si tu spui cã asa-i bine, ce fac eu e bine. Asta
înseamnã egoismul. Sau mândria. Si patima aceasta o vede vrãjmasul. De
aceea a cãzut el din cer. De aceea se osârduieste cu toatã tãria lui
sã instaleze în sufletul fiecãruia din noi egoismul: "EU fac ce stiu,
nu ce mã învatã altul!". Asta e palma cea mai puternicã a vrãjmasului.
Asta si la mãnãstire, si în lume.
Cum trebuie sã facã sotii ascultare de duhovnic în problemele de
familie? Bine, duhovnicul nu poate fi ca la mãnãstire, tot timpul
lângã tine, sã vadã cum te misti si sã-ti spunã: "Fã aia", tu sã-i
ceri: "Pãrinte, binecuvânteazã sã fac asta..."
...Nu, nu, nu! Acele chestiuni de familie între dânsii se discutã;
adicã sã nu vorbeascã urât unul cu altul, ca sã se irite; sã n-ajungã
în tribunale, cã de la tribunale, ce vine? De-acum despãrtire,
bãtaie... Nu!... De-aceea trebuie sã fie blânzi unul cu altul. Chiar
dacã a gresit sotul sau sotia, celãlalt e dator sã-l sfãtuiascã, nu
sã-l ocãrascã, cã nu rabdã celãlalt sã fie ocãrât, nu-i asa? Sã aibã
dreapta socotealã, sã-l sfãtuiascã, ca singur sã cunoascã greseala,
si-atunci se-ndreaptã lucrurile.
Dar se poate vorbi în familie de o ascultare a sotului fatã de sotie,
sau a sotiei fatã de sot?
Ascultarea e lege între dânsii; dacã nu se ascultã unul pe altul, nu
pot sã trãiascã. Nu se poate altfel. Adicã se sfãtuiesc ce-i de fãcut:
"cutare, cutare", se sfãtuiesc. Aceea-i ascultarea unuia fatã de
altul. Ca sã fie pace, întâi se sfãtuiesc, ca sã nu ajungã la
neîntelegeri. De aceea, te sfãtuiesti, întâi: "uite, sã facem lucrarea
cutare"; si-acuma, hai la discutie, poate nu e bine, pânã când te
hotãrãsti, ca sã fie de acord amândoi, ca sã fie harul Sfântului Duh
în lucrare. De-aceea dacã zici: "Eh, tu zici asta, esti o zãpãcitã, eu
am sã fac o treabã!" - pãi n-ai fãcut nimica. Cu femeia esti un trup,
trebuie sã-l respecti, cu toate cã sotia poate e incultã, sau cumva
mai prejos decât tine, dar tu s-o respecti, cã sunteti una. Trebuie
sfãtuire la orice lucrare, în nici un caz: "ori fã asa, ori îti dau cu
ceva-n cap".
Multi soti crestini considerã cã trebuie sã impunã propriul punct de
vedere sotiilor lor, si ele sã îl preia fãrã nici un fel de cârtealã.
Sfintia voastrã propuneti modelul sfãtuirii.
Cum a devenit acum omenirea, nu-si taie voia... De aceea, ca s-o
convingi pe sotie sã faceti o lucrare, trebuie sã te sfãtuiesti; si
sotia, cum spun Sfintele Cãrti, mai putinã educatie are ca bãrbatul,
el e mai binecuvântat, sã zicem asa... Ei, stai la discutie... "Uite,
facem lucrarea cutare". Dacã nu vrea, te abtii. S-o convingi din
cuvintele cele cu blândete, s-o convingi cã ai dreptul sã faci
lucrarea cutare. De asta-i sfãtuirea. Nu hotãrãsti. Numai împãratii
vechi hotãrau sã taie capetele la toti, cã de ce cred în Hristos, si
mergea. Dar asa nu-i dupã Dumnezeu. Cã acolo unde e sfãtuire e calea
Sfântului Duh.
Da, cu pace si cu rugãciune. Si dacã sotia are altã pãrere, cum este?
Dacã amândoi se sfãtuiesc si totusi unul spune: "Eu vãd asa", celãlalt
zice: "Nu, eu vãd invers".
Ei, de-acuma, sfãtuindu-se si ajungând la o întelegere între dânsii,
va zice femeia: "eu cred asa, dar lasã, fac cum zice bãrbatul, cã
asa-i bine". Sau el zice: "mãi, vãd cã ea zice cã-i asa, da, sã fac si
asa"; fiindcã au dragoste între dânsii. Atunci e rãu, când intrã
hotãrârea si unul zice: "Cine esti tu, sã te-ascult eu pe tine? Nu-i
asa!".
Deci sã cedeze, fiecare sã fie gata sã cedeze pentru celãlalt, chiar
dacã iese rãu.
Sigur cã da, chiar dacã iese rãu, dacã te sfãtuiesti si s-a întâmplat
si-a iesit rea socoteala, rabdã amândoi, cã s-au asociat, adicã s-au
înteles sã facã asa.
Dar existã si ispita de a spune: "Uite, eu te-am lãsat pe tine sã faci
cum ai vrut tu, asa, din dragoste, dar vezi cã a iesit prost, de-acum
încolo sã asculti de mine..."
Nu, tot asa: "de-acuma sã ne sfãtuim, ca sã ne hotãrâm amândoi. Ca sã
nu dãm, sã nu deschidem nici o portitã satanei", ca sã fie invidie
între dânsii.
De obicei, atunci, când se sfãtuiesc si iese bine, sau iese rãu,
atunci acolo satana poate sã intervinã si, fie spune unul: "uite cã eu
sunt mai destept", fie spune celãlalt: "Din cauza ta a fost rãu..."
Când e sfãtuire, cu sfãtuirea celor doi s-a terminat o lucrare. Dar
dacã nu iese o lucrare bunã, ba se mai aleg si cu niste pagube
colosale, dacã s-au sfãtuit amândoi, acum nu poate sã zicã nici unul:
"Din cauza ta!" sau: "Din cauza mea!". "Ne-am sfãtuit, si-am dat gres
amândoi". De-aceea e bunã sfãtuirea. Cã dacã se-ntâmplã cã n-au
reusit, se-amestecã duhurile cele viclene ca sã nu fie pace. Asa, dacã
te sfãtuiesti, zici: "Uite, vezi, ne-am sfãtuit, dar am gresit,
amândoi am gresit". Ne-am sfãtuit, ca sã nu se facã fãrã voia
celuilalt lucrarea. Si-atunci, dacã a iesit bunã lucrarea, ne bucurãm
cu totii: "Slavã Domnului, uite, a iesit bine". Iar dacã nu: "Ce sã
facem, uite, am dat gres". Asa nu poate intra ispititorul ca sã-i
dezbine.
Dar duhovnicul ar putea interveni în astfel de probleme? Cei doi sã
spunã: "Uite, nu facem nici cum zici tu, nici cum zic eu, ci mergem la
duhovnic si sã hotãrascã el".
Ei, atunci când amândoi cer sfãtuirea duhovnicului, e bine.
Apare si aici o ascultare care se aseamãnã cu cea din viata
mãnãstireascã.
Sigur. Si vezi cã duhovnicul care are Sfântul Duh are sã vorbeascã
fãrã nici un interes, decât numai ca sã fie binele lor. În momentul
acela, harul Sfântului Duh îl lumineazã pe duhovnic: "uite, problema,
uite-asa sã o lucrati, ca sã fie bine". Si-atunci merge bine.
Sfântul Apostol Pavel spune: "Femeilor, supuneti-vã bãrbatilor
vostri". E mai bine ca în anumite disensiuni femeia sã fie mai dispusã
sã cedeze? Sau trebuie sã cedeze bãrbatul?
Da, femeia, pentru cã prin femeie a cãzut Adam. De aceea, Sfântul
Apostol Pavel spune cã bãrbatul are alt har dumnezeiesc, mai... ca
stãpân. Vedeti cã întâi Adam este zidit, si pe urmã femeia, de aceea
femeia trebuie sã fie supusã bãrbatului totdeauna. Dar acum, ca sã
convingi omenirea de acest lucru, e greu; femeia, uite, are drepturi
acuma!...
Da, femeia se revoltã: "Cum sã ascult eu de tine?"
Da, de aceea-i bunã sfãtuirea, de aceea bãrbatul trebuie sã aibã mai
multã rãbdare cu femeia...
Sã o facã sã înteleagã în ce fel îi este cap. Nu sã îsi impunã
superioritatea prin porunci, ci sã o convingã dacã are dreptate.
Sigur, trebuie sã o convingã, trebuie sã îndrepte greselile.
Si dacã cel care are dreptate cedeazã, si gresesc amândoi în urma
cedãrii lui, ar fi normal sã se smereascã cel care a gresit. Cã zicea
cineva asa: "Tu, femeie, dacã el o tine pe-a lui, lasã-l, faceti cum
zice el, cã dacã greseste, dacã sfatul lui nu va iesi bine, atunci va
fi motiv ca sã se smereascã si sã te asculte altã datã mai cu
luare-aminte!".
Trebuie blândete. Blândetea sã ne conducã în toate, nu egoismul. Din
cauza egoismului se întâmplã toate relele.
Pãrinte, cum sã facã ascultare cel care nu este cãsãtorit, nu este
nici cãlugãr, dar are duhovnic.
De duhovnic sã asculte ca de Dumnezeu. Cã duhovnicul oricât de simplu
ar fi, oricât de nepãsãtor ar fi, nu poate sub nici un motiv sã te
sfãtuiascã ceva contra, ceva spre nefolosul sufletului frãtiei tale,
oricum ar fi el, cât îl lumineazã harul Sfântului Duh, orice ti-ar
spune, îti va spune pentru binele sufletului si al duhului frãtiei
tale. El trebuie ascultat cu mare atentie.
Chiar dacã are patimi, are o patimã si tu te gândesti cã, prin patima
asta, ar putea sã-ti facã un rãu. Stii cã are o patimã si zici: "nu
gândeste prin Duhul Sfânt!"
Sã zicem cã este un duhovnic care bea câte un pahar mai mult. Tu
ascultã ce spune el. El nu-ti va zice niciodatã sã bei. Chiar dacã el
bea, cã asta e patima lui, dar el, tocmai fiindcã e duhovnic, nu poate
sã zicã: "Bea si tu!".
Da, dar existã si situatia în care cineva crede cã duhovnicul nu e
impartial cu el, cã are un interes cu el, adicã nu-ti voieste binele.
Poate exista acest pericol. Sau, de multe ori, ucenicul poate fi
cuprins de gândul: "Pãrintele nu tine la mine, de fapt", sau cine mai
stie. Poate sã fie ispitã, dar poate sã fie si o realitate cã
duhovnicul e dezinteresat de mântuirea ucenicului, cã se leneveste,
sau cine stie.
Totusi, oricum ar fi, duhovnicul n-o sã spunã ceva nefolositor. Chiar
dacã, sã zicem asa, vrea sã te preseze, tot n-o sã fie nefolositor
pentru tine, o sã fie tot pentru binele tãu.
Dumnezeu va lucra chiar si asa?
Sigur cã da.
Si dacã-ti dã o ascultare care pare împotriva a ceea ce spun Sfintii
Pãrinti?
Ei, trebuie sã fii sigur de asta, nu sã te iei dupã o pãrere.
Trebuie sã discuti cu el, sã-i spui: "Uite, Pãrinte, eu am citit la
Sfintii Pãrinti asa, ce zice sfintia voastrã?"
E bine tot asa, ca în familie, sã discuti cu blândete cu el si cu
sfãtuire.
Dar cu duhovnicul, în privinta ascultãrii... În mãnãstire ai tot
timpul, spui: "Pãrinte, blagosloveste sã mã duc în sus, sau
blagosloveste sã mã duc în jos, sã fac rugãciunea, sã mãnânc, sã
asa..." Dar cine nu este în mãnãstire, chiar dacã are duhovnic, nu
prea poate sã fie tot timpul în ascultare. Esti, sã zicem, în oras,
sau la sat, sau unde esti. Cum faci? De multe ori, trebuie sã faci
dupã capul tãu.
Da, dupã capul tãu, dar, chiar dacã capul tãu nu-i totdeauna în
mãnãstire, dar e dupã ascultare, atunci stii ce trebuie rezolvat, stii
singur.
Deci încerci singur, cu rugãciune si cu restul.
Da, cu rugãciune.
Cum se poate duce o viatã de sfintenie în lume, unde sunt ispite la
tot pasul? Într-un fel, în lume e mult mai multã ispitã, sã zicem a
ochilor, a auzului. Stim cã în mãnãstire ispitele sunt mai mari ca în
lume, dar mã refer la ispitele acestea grosolane care sunt în lume.
Cum putem sã le depãsim?
Cu îndelungã rãbdare, cu hotãrâre duhovniceascã în sufletul tãu. Eu
stiu cã un lucru e pãcat. De ce sã mã uit la fata aceea cã-i asa
frumoasã, si pe urmã sã mã rãnesc cu inima? Vezi cã Sfânta Scripturã
spune: "când te-ai uitat cu patimã la parte femeiascã, iatã cã ai
preacurvit în inima ta cu ea". De aceea trebuie sã ne osârduim sã fim
cu bãrbãtie duhovniceascã în noi. Sã zicem asa: "e frumoasã fata
aceea, dar e zidirea lui Dumnezeu. Dacã ea e asa frumoasã, dar îngerii
lui Dumnezeu, cum or fi?". S-o admiri cã-i frumoasã, dar fãrã patimã,
cã ea-i zidirea lui Dumnezeu. Dacã aici, pe lumea asta, omul, asa vai
de capul lui cum este, si are asa frumusete, dar îngerii lui Dumnezeu?
Sã-ti îndrepti ideea si mintea la îngerii lui Dumnezeu si la
frumusetea pe care o are Dumnezeu în ceruri. Si atunci nu pãtimesti.
Dar trebuie, cum am zis, o bãrbãtie duhovniceascã. Si Dumnezeu ajutã.
Spui "Doamne, ajutã!", si El te aude si te ajutã, cã nu-i departe
Dumnezeu, Dumnezeu e pretutindeni.
Si cum sã se apere tinerii de ispita pe care le-o aduc femeile care
umblã din ce în ce mai sumar îmbrãcate?
Trebuie sã arãti bãrbãtie: "Eu sunt bãrbat si respect curãtenia si
sfintenia, ca sã pot primi harul Sfântului Duh". Cum spunea odatã
unul, cã fuma mult, mult, mult si pe urmã, deodatã, a tãiat fumatul.
N-a mai fumat. Si-l întrebau: "Dar cum te-ai lãsat, tu, care fumai
douã pachete din cele mari pe zi? Cum?". Si a rãspuns: "Mi-a fost
foarte greu, vreo douã luni de zile credeam cã am sã pãtimesc ceva,
dar am zis cuvântul acela: "Sunt bãrbat, si nu vreau sã-mi calc
cuvântul!". Si m-a ajutat Dumnezeu si-am scãpat". Si la orice lucru
poate fi vorba asta: "Sunt bãrbat! Stiu cã dacã mã apropii de fata
asta, mã vatãm, mã vatãm sufleteste, mã vatãm si trebuie apoi lacrimi
multe, ca sã pot sã ocolesc boala asta". Sã-ti spui: "Da, ea-i femeie,
e fatã frumoasã, dar eu sunt bãrbat si am hotãrât sã fiu curat". Si
atunci te ajutã harul Sfântului Duh. Cãsãtoria nu-i obligatorie. Dacã
poti sã te pãzesti, sã-ti pãstrezi fecioria curatã, aceea e chiar mai
sus. Dar Dumnezeu a lãsat la voia omului.
În ziua de astãzi au crescut neîntelegerile între tineri si vârstnici.
Libertatea e înteleasã ca o revoltã fatã de tot ce înseamnã educatie.
Tânãrul spune: "Eu sunt liber, ce vii sã-mi spui mie tu, tatã, mamã
sau bunicule, cã trebuie sã fac asa?". Tot ce înseamnã educatie, tot
ce încearcã profesorul sau pãrintii sau familia sã-l învete, copilului
i se pare cã e o restrângere a libertãtii. Cum pot fi evitate
tensiunile dintre pãrinti si copii?
Copilul este dator vesnic, pânã se face mare, sã asculte de pãrinti.
Nu numai atât, dar Sfânta Scripturã spune: "Cinsteste pe tatãl tãu si
pe mama ta ca sã trãiesti multi ani pe pãmânt si fericiti". Încã din
Legea Veche scrie asta. De exemplu, pãrintii au atâta har dat de
Dumnezeu, cã dacã te-ar blagoslovi, dacã te-ar binecuvânta pãrintii,
sã stii cã binecuvântat esti toatã viata. Dacã, Doamne pãzeste!, i-ai
amãrât si nu i-ai ascultat si i-ai enervat si te-au blestemat,
Ce sã facã pãrintele dacã apoi îi pare rãu cã a blestemat?
Bine, dacã-i pare rãu, te dezleagã.
Dar Dumnezeu ascultã astfel de blesteme? Uneori sunt spuse la mânie si
din prostie.
Ei, nu. Dar chiar dacã pãrintele a zis un cuvânt cãtre copil, dacã se
pocãieste si unul si celãlalt, iartã Dumnezeu. Dar trebuie respectati
pãrintii. Oricât de, sã zicem asa, înapoiati ar fi pãrintii. Acum,
vezi, tot tineretul învatã studii înalte, înalte, dar vezi cum zice
Sfânta Scripturã? "Începutul întelepciunii este frica de Dumnezeu".
Orice întelepciune, dacã o înveti, sã fie întâi frica Domnului în
inima ta, ca sã fie întelepciunea ta bunã. Cã toatã întelepciunea
lumii acesteia nebunie este înaintea lui Dumnezeu. A dat Dumnezeu
întelepciune omenirii, si-a fãcut atât de multe înlesniri omenirii.
Dar nici unul nu zice cã l-a ajutat Dumnezeu. Nu zice! Zice doar: "Eu!
Eu!" Egoismul, adicã. Îl dã pe Dumnezeu la o parte. Ei, ce astepti
acum de-acolo? Acum, sunt unele lucruri bune, dar sunt si unele pe
care le întrebuintãm rãu. Televizorul, de pildã; dusmanii adevãrului
pun multe feluri de vederi la care e rusine si numai sã te gândesti.
Acuma, tineretul, de mic, se pleacã la ce vede, si acest lucru devine
periculos. Si nu numai Ortodoxiei, ci chiar omenirii. Devii neom de
mic copil. Dacã nu esti la locul tãu de mic copil, copil cum te-a
lãsat Dumnezeu, dacã vezi atâtea scene care te vatãmã si tu te pleci
la acelea, vezi, acelea distrug omenirea întreagã.
Intrã patimile prin astfel de imagini. Dar, oricum, oamenii, oricât de
ocupati ar fi, mirenii mai ales, îsi gãsesc timp sã priveascã
televizorul. Sunt si preoti care fac asta.
Ai vãzut? Ai vãzut cât de mestesugãret e vrãjmasul?
Mai ales când esti obosit. Vii seara de la serviciu si ai vrea sã
te-ntinzi, sã ai un pic de liniste, si deschizi televizorul, cã e
foarte usor sã te uiti la el, si uneori sunt si emisiuni interesante
sau care par de folos. Numai cã, spre exemplu, te uiti la o emisiune
interesantã sau de folos, si dupã aia uiti sã-l mai închizi. Zici: "ia
sã mã mai uit la încã una, cã poate-i la fel de interesantã", si asa
mai departe. Adicã te furã foarte lejer, foarte usor.
Te furã, te furã. Ei, ia sã ne osârduim, cã Împãrãtia lui Dumnezeu se
ia cu sila, si silitorii o dobândesc.
Sunt unii care lucreazã 10-12 ore pe zi, si seara când vin acasã sunt
istoviti, nu mai stiu de ei, nici nu se gândesc sã se roage, si sunt
ca niste morti vii...
Da, da, si-n loc sã facã o rugãciune, deschid televizorul! Vezi? A cui
e lucrarea asta? Nu e a satanei? De aceea trebuie sã ne osârduim sã
fim duhovnicesti. Chiar si obosit fiind, omul tot ar avea timp de
rugãciune, si asta o dovedeste tocmai faptul cã-si gãseste fel de fel
de ocupatii, ca televizorul si altele. În loc sã urmãresc televizorul,
de la care n-am nici un ajutor sufletesc, sã fac o rugãciune, sã
citesc un paraclis, sã am un tipic al meu de rugãciune de searã.
Ispititorul, când dã de bãrbãtie, cautã sã sufle în mintea oamenilor,
singuri sã se pãcãleascã: "Sã iei televizor, cã dacã n-ai televizor,
nu esti om". Si de la televizor cele mai mari fãrãdelegi se fac. Multe
am auzit la spovedanii. Erau oameni curati, si vãzând rele acolo, la
televizor - cã la televizor dã si lucruri bune - s-au aplecat spre
rele.
Totusi, uneori pare cã sunt si lucruri bune la televizor, mai vezi
lumea încotro se îndreaptã, mai sunt si emisiuni religioase...
Vezi cât e de diplomat satana? Aratã întâi un folos, aratã întâi o
icoanã, douã-trei lucruri bune, ca sã poatã pe urmã sã dãrâme tot cu
celelalte, care-s rele. Cã firea omului se pleacã automat spre cele
ce-i aratã lucrurile folositoare trupului - dar de fapt nici mãcar
trupului nu-i sunt folositoare, ci îi atrag doar poftele, patima...
Si atunci, ar fi mai bine ca lumea sã nu se uite deloc la televizor?
Aceea-i mult mai bine!
Dar considerati cã e un impediment sã te împãrtãsesti dacã te uiti la
televizor? Cã un duhovnic spunea credinciosilor din parohia sa: "Cine
se uitã la televizor, nu-l mai împãrtãsesc!". Sau doar în post sã nu
ne uitãm, sau cum e mai bine sã facem?
Sfântul Apostol Pavel spune: "de tot lucrul rãu sã mã feresc". Tot
ce-i bun sã tineti, si de tot lucrul rãu sã vã feriti. Dacã vezi cã te
vatãmi, de ce sã mai dai drumul la televizor? De-acuma s-a schimbat
mintea ta, si nu mai poti sã zici "Doamne Iisuse Hristoase..." Ce sã
zici, cã de-acuma tu te gândesti la ce-ai vãzut, fãrãdelegile pe care
le practicã în fata ta si tu te îndulcesti, si dacã te-ai îndulcit,
de-acuma te duci si te culci, si-n loc sã zici "Doamne Iisuse
Hristoase...", tu te gândesti la fãrãdelegea pe care ai vãzut-o.
Este nevoie de multã atentie, si de nevointã...
În timpul istoriei Ortodoxiei au fost multi sfinti care n-au fost nici
cãlugãri, n-au avut nici familie, au rãmas curati, cum s-au nãscut.
Dacã poti, si aceea este o cale, dar ne cere o hotãrâre. Ori de mic te
cãlugãresti, ori de mic te cãsãtoresti.
Ce înseamnã "de mic"?
Adicã de tânãr. Vechile rânduieli spun asa, ca fata de la 15 ani sã se
cãsãtoreascã, iar bãiatul de la 18 ani. De ce asa devreme? Asa, pentru
cã pânã atunci pot sã reziste sã fie curati, ca atunci când se duc în
bisericã sã fie amândoi feciorelnici, ca sã-i binecuvânteze harul
Sfântului Duh, si copiii pe care-i nasc sã fie si mai frumosi si mai
isteti si mai apropiati de Dumnezeu. De-aceea a pus hotar Biserica, a
avut grijã de asa ceva. Dacã rãmâi necãsãtorit la o vârstã mai
înaintatã, e bine, dar numai sã fii curat. "Fiti sfinti", zice Sfânta
Scripturã. "Fiti sfinti, cã Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt".
Pãrinte, dar nu ar fi devreme la 15-16 ani? Nici legile statului nu
permit acum sã se cãsãtoreascã tinerii sub 18 ani.
Eu spun ce ne învatã vechile pravile ale Bisericii.
Dar atunci si unii pãgâni se cãsãtoreau la vârste fragede, nu era ceva
ce sã tinã strict de credinta crestinã. Dar dacã tinerii tot amânã
cãsãtoria, gãsind tot felul de justificãri, în cele din urmã cad în
pãcat. Sunt mai interesati sã cunoascã ce înseamnã viata de cuplu fãrã
sã primeascã harul cãsãtoriei. Din ce în ce mai putini tineri tin cont
de învãtãtura Bisericii.
Biserica e fãcutã de harul Sfântului Duh. Toate învãtãturile Bisericii
nu sunt de la oameni, ci vin din harul Sfântului Duh. De aceea, pentru
binele sufletesc si trupesc al fiecãruia din noi, dacã respectãm cu
sfintenie ceea ce ne sfãtuieste Biserica, suntem câstigati si trupeste
si sufleteste. Dacã stai însã sã asculti cã un doctor spune una, alt
doctor spune alta, cutare întelept a gãsit altceva de cuviintã, asta e
cu totul altceva. Noi vorbim de ceea ce potriveste Însusi Dumnezeu
Mântuitorul, Dumnezeu care S-a coborât din ceruri. Acela ne sfãtuieste
asa. Si dacã putem sã ascultãm ceea ce ne învatã, suntem câstigati.
Iar dacã nu, pentru drumurile lumii acesteia ne trebuie altceva.
Totusi, în zilele noastre, la vârste din acestea mici, copiii trebuie
sã studieze, merg la liceu, si dacã esti la liceu si te cãsãtoresti,
nu mai ai voie sã termini decât la seral. Apoi multi vor sã facã
facultate în acelasi timp, ca sã îsi gãseascã un loc mai bun de muncã.
E greu sã-ti întemeiezi o familie si sã vinã copiii si sã faci
lucrurile acestea. Si atunci toti studiazã si amânã cãsãtoria, si
bineînteles cã pe mãsurã ce trece timpul ispita cãderii este din ce în
ce mai mare. Apar tot mai multe prilejuri de a pãcãtui, de la
petreceri pânã la excursii...
Trebuie sã fii curat, si atunci esti adevãrat ortodox, adicã dacã este
ascultare de dogmele Bisericii. Dar Biserica de aceea a hotãrât
cãsãtoria la vârste tinere, pentru cã pânã atunci tinerii se pot
pãstra curati.
Dacã tot amânã cãsãtoria, ajung la pãcat, apoi se despart, si se alege
praful de ceea ce ar fi putut fi o familie frumoasã. Ispita este
foarte mare, si plãcerea trupeascã este preferatã curãtiei.
"Fiti sfinti, cã Eu, Domnul Dumnezeul vostru sfânt sunt." Dar dacã nu
poti sã te pãstrezi curat, si esti dãrâmat la o vârstã ca aceea,
atunci ce astepti? Harul Sfântului Duh? Cât putem respecta cu
sfintenie ceea ce ne hotãrãste Biserica, suntem cu speranta cã va
merge totul bine si cã putem sã cãpãtãm fericirea cea adevãratã:
vesnicia. Cã omul oricât ar trãi, tot trebuie sã închidã ochii;
Dumnezeu nu ne-a fãcut pentru lumea asta. Lumea asta înselãtoare si
plinã de necazuri e datã ca sã ne pregãtim pentru vesnicie. De aceea
ne-a pus legi si ne ajutã în tot momentul, ca sã putem cãpãta
vesnicia.
Pãrinte, care ar trebui sã fie diferenta de vârstã între cei doi soti?
E bine sã fie sotia mai tânãrã? Sau nu are importantã lucrul acesta?
Dacã ar fi amândoi foarte tineri, ei nici nu ar sti bine sã se aleagã
unul pe altul.
Înainte, pãrintii hotãrau asta, încã de pe când copiii erau mici: "tu
ai sã iei pe fata cutare, tu pe cutare".
Asa era obiceiul înainte, si nu numai la crestini.
Dar acum nu mai e asa, fiindcã lumea s-a modernizat.
Dar poti sã iubesti asa? Nu trebuie sã fie dragoste la mijloc? Nu
trebuie sã se îndrãgosteascã unul de altul, în loc sã hotãrascã
altcineva pentru ei? Cã au fost si cazuri când unul iubea pe
altcineva, si atunci cãsãtoria aceea n-a mai fost din dragoste, a fost
mai mult formalism.
Asa era atunci. Nu ca acum. Sunt sute si mii si milioane de fete, si
zici: "aceea e a mea" si o alegi pentru tine. Dacã nu te-mpaci, o dai
la o parte si iei alta, si alta, si tot asa. De aceea înainte hotãrau
pãrintii: "iei pe fata asta", si aceea era, ea rãmânea. Pãrintii îi
logodeau, si asta era. Dar acum tinerii mai mult îsi aleg ei, cã sunt
liberi. Acum o iei pe care vrei.
Poate cã aceasta e o încercare pentru care cei care o trec cu bine vor
avea platã. Responsabilitatea este mult mai mare când alegi tu, nu mai
poti da vina pe pãrinti cã lucrurile nu merg bine. Dar este foarte
trist faptul cã sunt foarte putini tineri care se pregãtesc asa cum
trebuie pentru a întemeia o familie. Ar trebui sã existe o pregãtire
serioasã. Dar tinerii intrã cu capul înainte în familie, si când apar
problemele se despart. De multe ori nici nasii nu se pricep sã îi
ajute, pentru cã nici ei însisi nu duc o viatã crestinã. La preot se
rusineazã sã alerge, si încet-încet relatia se destramã. De altfel,
tinerii nici nu se mai gândesc la cununia religioasã, se gândesc numai
la cum sã aibã parte de plãceri si desfãtãri trupesti. De purtarea
crucii familiei fug toti.
Dar si acum, pe fata pe care o vrei n-o poti lua decât prin Bisericã.
Ar trebui sã se punã problema asa, dar nu se pune de cãtre toti...
Si dupã ce ai luat-o prin Bisericã, sub nici un motiv n-o poti lepãda.
Oricât de rea ar fi ea, n-o poti lepãda. Atunci când o iei, zici:
"asta-i cea mai frumoasã fatã, cea mai cuminte, cea mai, cea mai, pe
asta am s-o iau". Si te cãsãtoresti în Bisericã. Dar dupã aceea nu mai
este asa cum ai gândit tu. Trãind împreunã, o sã fie nervoasã, n-o sã
te asculte, o sã se întâmple fel de fel, se amestecã patimile cele
blestemate pe care le aruncã satana în sufletul si în cugetul
tineretului; si-ti zici: "ei, nu-i asa cum am gândit eu, cred c-o s-o
lepãd". Sub nici un motiv n-ai dreptul s-o lepezi. Sub nici un motiv!
Aceea e crucea ta. Nu s-a potrivit, de-acuma sã faci rãbdare. Sau
invers: poate bãrbatul e rãu. Fata n-are dreptul sã-l lepede, sub nici
un motiv. Sã facã rãbdare, cã aceea-i crucea sa. Chiar dacã atunci
când s-au luat n-avea patima aceea, iar acuma o are; trebuie sã facã
rãbdare. Si unul si altul trebuie sã facã rãbdare. Te-ai cãsãtorit,
esti legat, cã n-ai luat-o de la om, ai luat-o de la Dumnezeu, din
Bisericã ai luat-o. Si numai dacã - Doamne pãzeste! - unul dintre ei a
alunecat si a cãzut cu altã persoanã, atunci îti dã voie Biserica s-o
lepezi. Dar altfel nu îngãduie Biserica.
Ce pãrere aveti despre cei care se recãsãtoresc.
Cu mare iconomie, doar a doua nuntã. Nu a treia si a patra. Nu, sub
nici un motiv!
La a doua cununie, rugãciunile sunt asa, mai de pocãintã. Zice:
"Pentru neputinta voastrã..."
Trebuie bãgare de seamã.
E foarte rãspânditã acum aceastã mentalitate: "dacã nu ne potrivim,
lasã cã ne despãrtim, dar de comun acord".
Asta e desãvârsitã pãgânãtate. Pãgânãtate! Nu Bisericã, nici
Ortodoxie, nici Adevãr.
Unii tineri se întreabã: "De ce sã se chinuiascã amândoi, dacã nu se
împacã? Mai bine sã se despartã în pace si sã se ducã fiecare cu cine
simte cã se împlineste mai mult".
Adicã sã ia pe alta? Vezi, astea sunt legi omenesti, diavolesti, ca
sã-ti faci poftele.
Ei nu zic cã-si fac poftele. Ei zic cã nu merge relatia, cã nu s-au
potrivit.
Nu s-au potrivit?! Nu s-au potrivit pentru cã au o patimã. Taie patima
aceea, gândul cã nu te potrivesti, cã aceea e patimã sataniceascã.
"Din tineretile mele, multe patimi se luptã cu mine", dar patimile
acelea nu-s de la om. Patimile acelea le-a aruncat însusi vrãjmasul,
satana, în sufletul meu, cã el e duh si el se apropie de fiecare
dintre noi fãrã sã observãm. El e duh si n-are ostenealã, si aruncã în
cugetele si-n ideile noastre sãmânta faptelor celor rele. Si dacã tu
l-ai absorbit si l-ai bãgat în sufletul tãu, încet-încet începe sã
încolteascã. Si dacã încolteste în inima ta, încet-încet face
rãdãcini. Atunci satana fuge departe de la tine si te lasã, cã el e
convins cã de-acum ai sã-l asculti prin patima pe care a pus-o în
sufletul tãu. Deci, dacã vrei sã-ti faci toate poftele tale, bagã de
seamã cã poftele acelea nu-s ale tale, ci ele sunt sãmânta faptelor
celor rele, a omului vechi, sãmânta rãutãtilor.
Pãrinte, pânã unde sã meargã relatia tinerilor înainte de cãsãtorie?
Vedeti, multi se sãrutã, danseazã, merg la petreceri unii, merg si la
bisericã! Dar existã aceastã mentalitate. De pildã, când li se spune
tinerilor cã poate n-ar fi bine sã se sãrute, ca sã nu li se
stârneascã patima desfrâului, se uitã foarte ciudat: "cum, ce-i
asta?!".
Prin sãrut te-a prins, si dacã te-a prins, trebuie de-acuma sã
sãvârsesti fãrãdelegea. O datã, nu. De douã ori, nu. Poate ti-e
rusine, poate te gândesti cã-i pãcat, dar dacã începi sã sãruti, te-ai
aprins, si cum te-ai apropiat de foc, te-ai ars. De aceea înainte, cum
se logodeau, nu treceau patru-cinci zile, o sãptãmânã cel mult, ca sã
se pregãteascã de nuntã, dar nu sã stea sãptãmâni, cum am observat
acum. Acuma, dacã s-au logodit, deja tinerii dorm într-un pat amândoi:
"Pãi, sunt logodit, e logodnica mea!" Si se duc împreunã, merg la
toate distractiile. Aceea e o fãrãdelege. Poate sã mai fie curãtie în
tinerii aceia? Nu este ceea ce face bunãtate. Cum a început omenirea,
spre dãrâmare merge.
Pãrinte, în urma întâlnirilor pe care le-ati avut cu mirenii, care ati
observat cã sunt problemele cu care se confruntã familia crestinã în
ziua de azi? Si care ar fi mijloacele de a face fatã acestor probleme?
Mai întâi sã respecte dragostea dintre dânsii. Si dacã nu merge, sã se
sfãtuiascã cu Biserica.
Vedeti cã existã multã sãrãcie în zilele noastre. Între principalele
probleme din zilele noastre se numãrã divorturile si avorturile.
Atunci n-ai temelie cã esti crestin. Dacã te gândesti la divort,
înseamnã cã nu esti crestin. Sau sã faci avorturi! Oare dã Biserica
vreo învoire cât de micã sã faci avorturi? Sunt situatii când - Doamne
pãzeste! - a murit copilul în pântece, atunci sã-l scoatã doctorul, nu
sã faci avort. Sub nici un motiv! Avortul e ucidere. Câti ani trebuie
sã nu te împãrtãsesti, când ai ucis? Dacã e sãrãcie, sau altceva -
atunci, dacã e sãrãcie si nu poti creste copilul, sã trãiesti în
feciorie cu sotia, ca fratii. Si atunci esti si împodobit de harul
Sfântului Duh, si nici probleme nu ai. Biserica, Ortodoxia, sub nici
un motiv nu-ti dau voie sã faci avort.
Multi soti vor sã aibã parte de unire trupeascã, si totusi sã nu aibã
copii, si atunci folosesc fel de fel de anticonceptionale sau ajung la
avorturi.
Ai vãzut? E o fãrãdelege pe care Biserica si Ortodoxia nu o aprobã sub
nici un motiv. Dacã ai sotie si a ajuns sã zãmisleascã, atunci sub
nici un motiv nu poti sã nu-l lasi sã se nascã. Copilul, dacã s-a
zãmislit, de-acuma are suflet într-însul. Si dacã l-ai scos, l-ai
omorât, va sã zicã esti ucigas de oameni. Pe el nu l-ai lãsat sã se
bucure nici de viata asta, nici de cea viitoare, adicã l-ai distrus:
de-acuma tu esti ucigas.
Cum sã se raporteze sotii crestini la unirea trupeascã, la viata
sexualã?
Bãrbatul si femeia sã fie asa: câti copii le-a dat Dumnezeu, atâtia sã
aibã. Sub nici un motiv sã nu-i avorteze. Dacã vor sã nu aibã copii,
atunci sã trãiascã în feciorie.
Dar poate fi periculoasã înfrânarea, dacã nu sunt amândoi sotii
pregãtiti? E o perioadã când la femeia care a nãscut mai multi copii
poate sã aparã o obosealã trupeascã, sau o stare de astenie. Unii
duhovnici recomandã înfrânarea în aceastã perioadã, pentru ca femeia
sã se mai refacã. Dar apare si problema ispitei: dacã se abtin, unul
dintre ei, mai ales sotul, poate sã cadã cu altcineva...
Dacã respectãm ceea ce ne învatã Biserica, suntem desãvârsiti,
apropiati de Dumnezeu, ca sã putem cãpãta fericirea. Cum cãutãm dupã
ideile noastre, cãdem în bratele vrãjmasului.
Sfintia voastrã recomandati înfrânarea. Dar nu poate fi periculoasã?
Tocmai pentru a evita pericolul unii pãrinti zic cã în perioada aceea
sotii trebuie sã se roage mai mult, ca nu cumva unul dintre ei sã
cadã. Si totusi e greu.
Sigur cã-i greu! Dar trebuie hotãrâre bãrbãteascã, duhovniceascã. Iar
dacã-i greu, du-te, fã copii, ca sã nu fii sub cãlcarea legii. Fã
copii si mergi înainte. Dar dacã vrei sã n-ai copii, retrage-te. Pãi,
cum? Vrei sã-ti faci poftele trupesti, si copilul nu? Pãi de-aceea
este lãsat de Dumnezeu bãrbat si femeie, nu pentru altceva, decât ca
sã se înmulteascã; asa cum a zis Dumnezeu încã de prima datã:
"Cresteti si vã înmultiti si mosteniti pãmântul". De aceea a lãsat
Dumnezeu sã se cãsãtoreascã.
Se spune cã dacã ai copii multi si trebuie sã ai grijã de ei te cam
risipesti...
Noi am fost opt. Si dacã tata nu murea, cum a murit, de tânãr, poate
cã mai fãceau. Si ce? Eram agricultori. O mãmãligã, acolo, si ce mai
dãdea Dumnezeu, si au crescut oameni toti, si-a fost bine... Sigur, nu
erau desfãtãrile care sunt astãzi, si cum e omenirea astãzi, dar noi,
fiindcã nu stiam de altele, o mãmãligã si oleacã de brânzã si ce mai
dãdea Dumnezeu, ce mai era acolo, ca oamenii de la tarã, care au un
ou, un porc, ceva...
Da, asta la sat, dar la oras e mai greu. Multi n-au nici casã la oras,
îi dã afarã din casã, cã n-au bani sã-si plãteascã întretinerea,
curentul, toate astea...
Oricât de rãu ar fi, dacã avem grijã sã cãpãtãm sfânta mântuire, sã nu
ne îndepãrtãm de învãtãturile Bisericii si ale Sfintilor Pãrinti, care
ne îndrumã la adevãr. Si atunci avem sperantã, ori de-am avut parte de
bune, ori de rele în lumea asta, dar vom cãpãta odihna sufletului în
viata viitoare.
Telul cãsãtoriei e mântuirea celor doi parteneri, îndumnezeirea lor,
apropierea lor de Dumnezeu, iar copii sunt fructul acestei uniri.
Sigur cã da! Cât timp nu alunecãm dincolo de adevãrul Bisericii,
dincolo de Ortodoxie, e bine si avem sperante sã cãpãtãm mântuirea. Cã
oricât am trãi, tot trebuie sã plecãm din lumea aceasta. Da, plecãm
din lumea aceasta, dar începem altã viatã: vesnicã. De aceea trebuie
sã ne pregãtim, sã respectãm ceea ce ne-a hotãrât Biserica, Sfintii
Pãrinti si Însusi Mântuitorul Hristos, care S-a coborât din cer pentru
mântuirea noastrã, ca sã putem cãpãta vesnicia. Cã omul nu-i fãcut
pentru lumea asta.
Existã mentalitatea cã familia este ceva îngãduit de Dumnezeu pentru a
ne bucura de cele de aici. Se observã o ispitã de a considera familia
ca un fel de îngãduintã pentru fel de fel de patimi, pânã la urmã, si
pãcate. Pe de altã parte, unii spun cã viata de familie este lipsitã
de trãire duhovniceascã. Adicã ea e un fel de desfrâu binecuvântat.
Unii nu vãd o altã valoare dincolo de problema sexualitãtii în
familie. Iar cei care vor sã Îl slujeascã pe Dumnezeu trebuie sã se
cãlugãreascã. Sunteti de acord cu acest punct de vedere?
Nu, nu sunt. Dumnezeu a lãsat douã drumuri pentru mântuirea sufletului
nostru: ori te cãsãtoresti si aduci copii pe lume, si-i cresti în
frica lui Dumnezeu, si când vei ajunge la scaunul Dumnezeirii, vei
zice: "Iatã, Doamne: eu si pruncii pe care mi i-ai dat!". Sau, dacã nu
vrei aceea, si te lipsesti de bucuria cãsniciei, cã si cãsnicia are
bucuriile ei, atunci te faci cãlugãr. Dar nu alta. Va sã zicã: ori
cãlugãr, ori cãsãtorit. Dar sã respecti ceea ce spune Sfânta
Scripturã.
Despre asa-numita cãsãtorie albã, în care cei doi soti trãiesc ca
frate si sorã, ce pãrere aveti? Poate fi periculoasã?
Cãsãtoria e lãsatã de Dumnezeu pentru înmultirea omenirii. Dumnezeu ar
fi putut sã lase sã se înmulteascã oamenii altfel, în alt mod. Dar
asa, pentru pãcatele omului, vãzând cã-i plecat cãtre cele rele, a
lãsat sã se înmulteascã omenirea din bãrbat si femeie. De aceea i-a
binecuvântat. Dar, bineînteles, poti sã trãiesti în feciorie cu o fatã
pe care o iubesti, si atunci o mare platã ai de la Dumnezeu. Au fost
si sfinti care au trãit astfel. Spuneau cã sunt sterpi, si ei trãiau
ca fratii. Si nu-i stia nimeni, decât duhovnicul. Dacã, cu timpul,
unul din ei sau amândoi nu mai rezistã, si ajung sã-si doreascã copii,
atunci - cum nici unul nu-i stãpân, sã nu zicã: "eu nu vreau!" -
trebuie sfãtuire. De aceea se face cãsãtoria. Nu mai esti stãpân pe
tine. Ci esti bãrbat si femeie, uniti de Dumnezeu, si acum ei amândoi
devin un trup. Numai dacã amândoi sunt plecati spre gândul cel
dumnezeiesc sã trãiascã în curãtie, atunci ei sunt binecuvântati si de
Dumnezeu.
Sã revenim putin la tema conflictelor dintre pãrinti si copii. Copiii
parcã vor altfel, trag spre altele, nu spre bisericã, pãrintii i-ar
vrea în bisericã. Cum sã-si conducã copiii spre Dumnezeu fãrã sã fie
conflicte? Cã pãrintii se mântuiesc prin copii buni.
Da, si copiii se mântuiesc prin pãrintii buni... Sã nu ne îndepãrtãm
de învãtãturile Bisericii sub nici un motiv.
În Epistola cãtre Efeseni, Sfântul Apostol Pavel zice: "Voi,
pãrintilor, sã nu-i întãrâtati pe copiii vostri". Cã unii ajung la
certuri cu copiii lor
Trebuie sã-i sfãtuiesti cu blândete, cã atunci nu se întãrâtã; dar
dacã tu esti sever, si încerci sã-l fortezi, se întãrâtã, se tulburã,
se îndãrãtniceste. Sã-l înveti cu blândete, cã dacã-l înveti cu
blândete copilul te ascultã; dar dacã vrei sã-i ordoni, nu te mai
ascultã. Dar dacã-l înveti cu blândete, de-acum se pleacã inima lui,
cã acolo e harul Sfântului Duh. Blândetea e dar dumnezeiesc. Tu uneori
vezi cã ar trebui sã-l ocãrãsti, dupã adevãr, dar tu îti calci patima
aceea si îl îndrumi cu blândete... Blândetea e un har dumnezeiesc. Si
atunci îl câstigi.
Sã îl lasi pe copil sã ajungã el singur la concluzia pe care vrei sã o
tragã, adicã sã îl lasi putin liber, sã nu-i impui... Altã problemã
este cu pãrintii care sunt departe de Bisericã, exact invers, pentru
cã au trãit pe vremea comunistilor. Dar copiii încep sã se apropie de
Bisericã. Si au conflicte cu pãrintii lor. Sunt oameni care se supãrã
cã le pleacã copiii la mãnãstire. Altii se supãrã cã nu sunt lumesti
copiii. Copiii cum ar putea sã îi tragã pe pãrinti spre Bisericã?
Sã le vorbeascã, sã le spunã cã a fost o lege contra lui Dumnezeu
comunismul, si sã-i convingã pe pãrinti cã acesti comunisti au fost
oastea lui antihrist. Trebuie sã-i sfãtuiascã. Deci sunt copii care-s
mai crestini ca pãrintii?
Cum sã nu! La noi în tarã si-n alte tãri unde a fost comunismul, au
ajuns copiii sã-si ducã pãrintii la bisericã.
Vezi, bunãtatea lui Dumnezeu... nu-i lasã, cu toate cã au fost
nevrednici, iar copiii aceia - cã e sângele pãrintilor, nu? - vezi,
cã-i lumineazã acum Dumnezeu pe copii, ca sã vadã adevãrul.
Dar copiii aceia cum sã procedeze? Pentru cã e mult mai delicat, cã se
zice: "copiii sã asculte de pãrinti". Si unii se supãrã când copiii
lor duc o viatã evlavioasã, sau când se fac preoti, sau când se duc la
mãnãstire, si zic cã nici nu mai vor sã-i vadã în ochi.
Aceia se duc înainte, în prãpastie, si n-ai ce le face.
Dar cum sã îi atragã? Sã stea pe lângã ei mai mult cu zãhãrelul, cum
se zice: "vorba dulce mult aduce"?
Da, asa da.
Profesorii de religie ar putea sã-i convingã pe pãrinti sã vinã la
bisericã? Se discutã lucruri frumoase la ora de religie, câte-n lunã
si în stele...
Noi trebuie sã fim cei mai buni din neam, cã ne-am nãscut deodatã
crestini ortodocsi, noi trebuie sã reflectãm cu sfintenie natiunea si
credinta. Dacã ne despãrtim de credintã, ne-am prãpãdit si sufleteste,
si trupeste.
Dar pentru tineri ideea aceasta nu are rezonantã, adicã asta nu îi
convinge pe ei sã meargã la bisericã, pentru cã ei zic asa: "Ne
plictisim la slujbã, nu întelegem, e mai frumos la discotecã".
De acelea se bucurã satana, de patimile care sunt în tineri. Ei, aici
trebuie tot cu povete, cu blândete, ca sã intre în mintea lor cã
acesta-i adevãrul. Uite, hai sã ne socotim, cã omul nu trãieste vesnic
în lumea asta, o sã murim, si apoi pentru tot ce facem, o sã dãm seamã
înaintea lui Dumnezeu. Îngerul lui Dumnezeu stã si scrie tot ce-i bun,
ca sã ne ajute. Dar satana, în apropiere, scrie tot ce-am fãcut rãu.
Si când ajungem la vãmile vãzduhului, ... Trebuie sã le vorbim despre
Judecata de apoi, dar si despre rugãciune.
Unii profesori de religie vorbesc mai mult despre bucuria rugãciunii,
ca sã nu-i înfricoseze pe copii.
Bine, bucuria rugãciunii e bunã, dar sã le spunã care e plata de la
rugãciune si care-i ne-plata când nu facem rugãciune.
Ar fi bine sã le vorbeascã elevilor câte ceva si despre rugãciunea lui
Iisus?
Ei, rugãciunea lui Iisus... Eu n-o am... Fiecare poate s-o
dobândeascã, dar numai în linistea adevãratã poti s-o agonisesti. În
lume, cu greutate. Si prima datã trebuie sã fii sfânt. "Fiti sfinti,
cã Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt". Apoi tu esti sfânt, când
tu ai urâciune pe celãlalt? Dacã celãlalt îti spune ceva si tu nu-l
poti ierta, acum vrei sã ai rugãciunea mintii? Sub nici un motiv!
Trebuie sã ne curãtim cu desãvârsire sufletul de rãutate, si atunci
harul Sfântului Duh se pogoarã în sufletul si-n inima noastrã si putem
sã mentinem harul ãsta asa de mare. Dar dacã tu zici cã unul ti-a zis
ceva, altul altceva, altul s-a uitat nu-stiu-cum la tine, atunci e
greu! Dar sã ne osârduim sã zicem si noi o orã, cât putem: "Doamne
Iisuse Hristoase..."
Si cei din lume, prinsi în vârtejul ispitelor?
Sigur cã da!
Dar e bine ca mirenii sã practice o anumitã metodã? Unii duhovnici
iscusiti le recomandã mirenilor sã nu foloseascã metodele explicate în
Filocalie, pentru cã apare riscul de a face greseli. Spun ca mirenii
sã se roage cu gura cât mai mult, si rugãciunea va deveni de la sine
rugãciune a mintii si apoi a inimii. Ce pãrere aveti, cum trebuie
rostitã rugãciunea lui Iisus de cãtre mireni?
Cum poti. Dacã esti în lume si vesnic esti cu lumea, dacã poti sã ai
mintea atât de curatã si sã practici asa ceva... Dar Sfintii Pãrinti
scriu cã înainte erau oameni din Senat care aveau rugãciunea mintii.
Un cuvânt pentru mamele crestine, cã femeile nu pot intra în Sfântul
Munte sã vã întrebe. Ce le zicet?
Nici nu trebuie sã intre în Sfântul Munte!
Da, dar chiar dacã ele nu pot sã vã vadã, sã ia cuvânt de la sfintia
voastrã, li se pot transmite cuvintele sfintiei voastre.
...Dacã ne osârduim sã ne-apropiem de Dumnezeu, ne ajutã Dumnezeu.
Dacã mama e crestinã, stie ce trebuie sã facã. Ca si crestin, stii
prea bine ce te vatãmã, asa cum stii prea bine ce te foloseste. Sã ne
osârduim sã facem faptele acelea care ne folosesc si sufleteste si
trupeste.
Ar fi bine sã mai spuneti ceva despre divorturi. În tarã a crescut
foarte mult numãrul divorturilor, si nu putine sunt mamele care sunt
speriate de faptul cã bãrbatii lor, care nu duc o viatã curatã, i-ar
putea pãrãsi. Dar de fapt nu mai este vremea în care numai bãrbatii
erau mai vinovati decât femeile. Multe divorturi sunt cerute chiar de
cãtre femeile care s-au plictisit de sotii lor.
Da, pentru cã nu este har dumnezeiesc când se cãsãtoresc. Adicã nu
socotesc cã asta e hotãrârea lui Dumnezeu.
Ar trebui ca tânãrul care vrea sã se cãsãtoreascã sã se gândeascã si
la Dumnezeu înainte de a se decide...
Nu socoteste cã pe fata aceea a luat-o din bisericã si cã trebuie sã o
pãzeascã pânã când o muri. Dacã a dat-o afarã, de-acuma sã ia alta...
De ce nu poti sã stai cu ea? Cã are patimã, cã are... Nu! Nu-ti dã
voie sub nici un motiv Biserica sã o lasi. Trebuie sã faci rãbdare, cã
aceea e crucea ta. Nu s-o dai afarã.
Dar dacã ea vrea sã divorteze de bãrbat?
De ce?
Cã asa vrea ea, cine stie?! Poate cã dracul i-a luat mintile, s-a
îndrãgostit de altul, sau cine stie ce motive are. De multe ori numai
unul vrea sã divorteze. Si poate de multe ori cel care merge la
bisericã nu vrea sã divorteze, dar vrea celãlalt, care nu merge la
bisericã. Biserica nu îngãduie divortul, dar cum se poate rezolva?
Pieirea!!! S-a terminat! Numai atunci permite Biserica un divort, când
unul dintre soti si-a gãsit pe altcineva, si si-a lepãdat sotul, când
apare adulterul.
Înainte adulterul era o raritate. Dar astãzi este la ordinea zilei.
S-a ajuns chiar ca amândoi sotii sã se însele unul pe celãlalt.
Trãiesc o viatã în care compromisul este la ordinea zilei. Nici nu se
mai pune problema curãtiei patului, sau a sfinteniei familiei. Totul
este pãcat. Sau ajung sã se despartã pentru motive neîntemeiate. De
exemplu, ce sã facã cei care nu au copii? Cã unii plâng cã nu au. Asta
devine uneori chiar motiv de divort.
Dacã n-au, dar dacã n-au de la Dumnezeu, sã facã rãbdare, si-au sã
aibã platã de la Dumnezeu. Dar dacã n-au, cã prima datã s-au pãzit, si
si-a otrãvit pântecele cu otrãvuri ca sã nu facã copii, acum ei sunt
cei care vor da seamã înaintea lui Dumnezeu pentru stricarea
organismului.
Dar dacã cineva nu a fãcut nimic de acest gen si totusi nu are copii?
Spunea cineva cã sotia lui aproape toatã ziua plânge cã, îsi doreste
un copil.
O sã-i dea Dumnezeu. Dumnezeu îi va da. Sã facã rugãciune. Sfintii
Ioachim si Ana toatã viata lor n-au avut copii, si Dumnezeu le-a dat
lor pe Maica Domnului. Vezi?
Deci sã aibã nãdejde. Si dacã totusi nu vine copilul, ce sã facã?
Sã Îi multumeascã lui Dumnezeu.
E greu sã Îi multumesti când nu întelegi cã si prin ceea ce tie ti se
pare nepotrivit El îti poartã de grijã. Nu sunt totusi de înteles cei
care ajung la disperare?
Nu, cã asa-i de la Dumnezeu si Dumnezeu niciodatã nu face gresealã.
Dumnezeu îti dã ce ti-e spre folosul tãu. De multe ori îti dã copil si
tu te-nchini la copilul tãu mai mult ca la Dumnezeu, si-atunci pierzi
mântuirea...
Dar despre adoptii ce pãrere aveti? Sunt femei care nu fac avort, dar
îsi aruncã copilul în stradã, îl lasã undeva. Si ajung copiii
vagabonzi, umblã prin canale, sãracii, n-au scoalã, n-au nimic, fac
hotii, se drogheazã. Mai încearcã cei de la Casa de copii sã îi ia,
dar ei fug înapoi în stradã. Însã unii se gândesc sã adopte un
asemenea copil, sã îl înfieze.
Cel care face asta are platã de la Dumnezeu. Dacã-l înfiazã si-l
conduce pe calea mântuirii, are platã de la Dumnezeu.
Dar trebuie ca mai întâi sã stea o vreme ca sã se convingã cã nu poate
avea copii? Cât timp sã stea? Sau sã se grãbeascã sã înfieze?
Asta e la latitudinea lor. E mai bine sã astepte, si pe urmã, dacã
vede cã nu are, si e stearpã femeia, cã acum doctorii spun dacã poate
zãmisli ori nu
Unii dintre acesti copii adoptati fac probleme pãrintilor adoptivi. Ar
trebui înfiati copii mici de tot, ca sã nu fi avut timp sã se deprindã
cu relele. Desi se zice cã ei mostenesc de la pãrintii lor trupesti o
anumitã sensibilitate crescutã fatã de patimi...
Nu, nu, nu! Depinde cum îl cresti. Sã-l cresti în frica lui Dumnezeu,
si cum îl educi tu, asa creste.
Spuneti-ne ceva despre situatia actualã a Sfântului Munte. Se fac
multe drumuri aici. Unii spun cã vor sã se facã turism în Athos.
Dar acum nu-i turism?
Este. Dar nu sunt si pelerini, pãrinte? Ce pãrere aveti? E rãu cã vin
pelerini la sfintiile voastre pentru a lua cuvânt de folos si pentru a
se ruga?
Ce, dacã esti turist, înseamnã sã nu te-nchini lui Dumnezeu? Pânã acum
nu venea orisicine în Sfântul Munte, dar acum orisicine de pe fata
pãmântului vine în Sfântul Munte. Sfântul Munte, de la începutul
începutului, a fost centrul mântuirii. Si este pânã la sfârsit centrul
mântuirii. Vin oameni, ori turisti, ori pelerini... M-am întâlnit
odatã cu un român si era în etate, cam bãtrânel. L-am întrebat:
"Domnu' Gheorghe, cu ce ocazie ati venit în Sfântul Munte?". "Sunt
turist si am venit sã mã plimb." Va sã zicã, dacã e turist, are drept
sã vinã în Sfântul Munte. Nu credea el mai nimic, el era turist si
venise sã vadã mãnãstirile din Sfântul Munte.
Mãnãstirile se simt deranjate de pelerini? Credeti cã s-a pierdut
linistea din cauzã cã vin pelerini prea multi?
Sigur cã da, cã acum nu vin unu, doi, trei, cum era înainte, acuma vin
sute. În Vatoped vin sute. De aceea a pus hotar si a pus vamã, acolo,
sus, la creierul muntilor, si numai cei care au dat mai întâi telefon,
numai aceia se pot bucura în Vatoped. Care nu, îi întoarce înapoi.
Spre ce se îndreaptã monahismul acum, dacã pânã si Sfântul Munte
devine un loc turistic? Si asta nu se va putea opri, pentru cã si
Comunitatea Europeanã si altii vor asta, si au putere foarte mare, si
vremurile sunt asa, cã oamenii foarte repede umblã încolo si-ncoace.
Nu sunt semne cã se va putea cândva opri acest turism la Sfântul
Munte, în locurile sfinte. Si monahii tot mai greu vor gãsi locuri
singuratice, pentru cã si populatia creste. Oriunde te duci, totdeauna
dai de oameni. E foarte greu cu pustnicia, parcã nu ar mai fi vreme
pentru pustnicie acum...
Eu, când am venit aici, am cutreierat tot Sfântul Munte. Pe urmã am
venit la Capsala, unde era un pãrinte si i-am zis: "Pãrinte, ce frumos
e-n Sfântul Munte...". Si el a zis: "Da, mãi bãiete, dar uite ce
scrie, cã odatã un bogãtas a trecut Sfântul Munte, la Cavala; dar
acolo, la lavrã, se fac uneori în mare curenti îngrozitori, cã trebuie
sã înconjori pe departe ca sã poti trece capul Sfântului Munte.
Bogãtasul acela era cu suita lui si aceia se necãjeau, se tot
îndepãrtau de mal, si bogãtasul întreabã: "Ce tot faceti?". "Pãi,
uite, aici e Athosul". "Si ce va sã zicã Athosul?". "Cum, nu stii ce e
Athosul? Pãi aici sunt numai mãnãstiri". "Dar ce fel de mãnãstiri?".
"Mãnãstiri crestin-ortodoxe ". "Si ce fac aici?". "Pãi, sunt crestini
ortodocsi, si au mãnãstiri", si cutare, si cutare... Ei, bogãtasul
acela le arãta celorlalti spre Sfântul Munte, zicând: "Ei, vedeti?
Atâta sumedenie de aur am în America, cât e muntele ãsta de mare. Ei,
pe tot am sã-l cheltuiesc, si-am sã distrug Athosul". Asa se spune cã
a zis acela."
Ei, pãrintii se gândesc si acum cã toate schimbãrile care au venit si
vin, si atâtea nepotriveli, sunt de la aurul celui care a promis cã o
sã distrugã Sfântul Munte. El o fi pierit de mult, dar au rãmas rudele
lui, care fac tot ce pot ca sã distrugã monahismul din Sfântul
Munte... Ei, cum o fi de la Dumnezeu...
Sfintia voastrã sperati cã va mai fi o vreme când va fi aici iar
singurãtate si pustietate? Asa nãdãjduiti?
Nu nãdãjduiesc, nu vãd nimic, decât spun numai ce a zis Sfântul Nil:
cã dacã pleacã Icoana Maicii Domnului Ivirita, atunci chiar de-ar vrea
cineva din monahi sã mai stea în Sfântul Munte, n-o sã poatã. Asa si
spune: "Atunci cãlugãrii sã-si ia rasa si sã iasã din Sfântul Munte".
Chiar dacã au sã vrea sã stea, nu vor putea.
De ce?
Nu se stie. Altii spun cã, cine stie, o fi cum era înainte, când
veneau barbarii si-i omorau. Altii spun cã în Sfântul Munte sunt multi
serpi, multi balauri, si dacã i-o slobozi Maica Domnului, sigur cã n-o
sã se mai poatã sta, dacã s-or ivi aceia... Dar nimic sigur nu se
stie. Despre asta, fiecare vorbeste si-si dã cu pãrerea...
Dar dacã sunt altfel de serpi? De pildã, cum e turismul, cã vor sã
facã fel de fel, sã aducã oameni. Vor sã ajungã si femeile sã intre în
Sfântul Munte.
A, pãi de când se luptã! Chiar grecoaicele! A fost un prim-ministru, o
grecoaicã, si spunea cã femeia are drepturi ca si bãrbatul, cã ea
poate fi si presedinte de tarã, si de ce n-ar avea dreptul sã intre si
în Sfântul Munte? Bãrbat si femeie a fãcut Dumnezeu, de ce s-o dea la
o parte? Si atunci au scris mult pãrintii din Sfântul Munte. Athonitii
totdeauna au sã fie contra intrãrii femeilor în Sfântul Munte, pentru
cã se stricã tot rostul monahismului.
Dar Maica Domnului nu va face ceva? Cã doar ea însãsi a cerut sã nu
intre femeile aici. Nu le va pedepsi? Cã au mai încercat unele femei
sã intre, si s-au îmbolnãvit rãu, cã e blestem mare.
Ei, cum o fi dezlegare de sus... Dar turismul care e în Sfântul Munte
a adus destulã neliniste monahismului. S-a pus si hotar, dar ei tot
vin, si vine lume multã, cã asa e omenirea. Uniunea Europeanã, care dã
asa de mari sume Sfântului Munte, are dreptul sã facã ce vrea... Las'
cã grecii sunt ambitiosi si tin ortodoxia la înãltime, si n-o sã
cedeze.
Credeti cã grecii tin Ortodoxia la înãltime?
Da...
Dar rusii? Cã si rusii tin, si românii tin, si sârbii tin...
Sârbii, da, da! Si dacã s-a pus toatã Europa si-a bombardat o
tãrisoarã asa de micã, vezi cât a progresat rãutatea?
Dar românii ce-ar trebui sã facã pentru ca sã tinã si ei Ortodoxia
sus?
Toti aceeasi credintã avem, Ortodoxia, asa cum este ea pe tot
pãmântul, asa o are si românul, si dacã au curaj, sã tinã Ortodoxia la
înãltime.
Cum? Ce sã facã?
Ce-au fãcut si pânã acuma.
Spuneti-ne câte un cuvânt si despre monahism, despre nevointã...
La mãnãstire e nevointã... Aici se fac slujbe de noapte...
Considerati cã e o mare gresealã sã nu se facã slujba la miezul
noptii?
"Iatã, Mirele vine la miezul noptii... si fericitã e sluga pe care o
va afla priveghind."
Da, dar în tarã sunt multe mãnãstiri în care nu se fac slujbe de
noapte.
În care nu-i scoalã pe cãlugãri la slujba de noapte?
În care fac slujba de la 6 dimineata. Si fac utrenia de cu searã, sã
zicem. Pânã pe la 8-9 seara e terminatã utrenia.
Si doar lucrul acesta s-ar putea îndrepta foarte lesne: dacã ar fi
ordin de la Patriarhie, mãnãstirile sã aibã tipicul de a se scula
noaptea la 1, la 2, sã se facã rânduiala. Vezi, când începi slujba,
zici: "Miezonoptica", adicã atunci s-o citesti.
Un motiv ar fi cã unele mãnãstiri românesti sunt sãrace, monahii sau
monahiile nu au din ce trãi, si-atunci lucreazã toatã ziua si sunt
seara obositi, si atunci dorm.
Dacã nu pot sã facã slujbã, sã nu se ducã la cãlugãrie. E sfintenie
cãlugãria. Cãlugãria cere ostenealã, cere hotãrâre, astea nu-s din
partea noastrã, sunt din partea Bisericii, din partea Sinoadelor
Ortodoxe. Dar ce sã mai zici, cã Sfântul Vasile spune cã nu numai
pentru cãlugãri e ca sã te scoli la miezul noptii, sã te rogi, dar si
pentru tot crestinul. Bine, Sfântul Vasile era om sfânt, de-aceea
sfãtuieste sã se facã rugãciunile dupã tipicul lor. Dar uite-asa, cu
"delicatetea" de acum se dezrãdãcineazã obiceiurile cele bune.
Dar sunt mãnãstiri care pentru misiune fac asta. De exemplu, la o
mãnãstire pãrintii spuneau: "Staretul ne-a dat ascultare sã facem
slujbele de dimineatã, la 6-7, sã se termine pe la 11-12 ziua, cã vin
multe autocare si e bine sã prindã lumea slujba". Cã sunt oameni care
au evlavie, si vin la mãnãstire sã prindã slujba, Sfânta Liturghie, cã
dacã se terminã la 6-7 dimineata liturghia, când sosesc mirenii nu
prind nici un fel de slujbã.
Ei... s-a modificat. Cu atâta "delicatete" intrã rãutatea, fãrã s-o
observi.
Parcã ar intra pentru motive bune, nu?
Da, asa zic ei, dar nu-i adevãrat.
Deci nu sunteti de pãrere cã este un lucru bun ca mãnãstirea sã fie
centratã pe misionarism, pe pastoratie?
Nu, mãnãstirea e pentru mântuirea monahilor, ca sã se nevoiascã.
Nevointã!
Si totusi sunt oameni care s-au folosit mergând în vizitã la
mãnãstiri, fiind primiti cu dragoste de cãtre pãrintii de acolo.
Stând, rugându-se cu ei, le-a plãcut viata de mãnãstire si au rãmas în
mãnãstire sau au revenit mai târziu, pentru totdeauna...
Bine, cãlugãrul - adicã persoana care-i superioarã si duhovniceascã,
totdeauna trebuie sã-si calce pe inimã si sã meargã totdeauna în
dragoste, cã Dumnezeu dragoste este. Si asa pentru cine vine trebuie
sã aibã dragoste, cã îndeplinesti porunca lui Dumnezeu. Dacã ai
dragoste, si omenirea se foloseste.
Dar sã nu schimbi rânduiala pentru asta. Faci ce ai de fãcut în cadrul
rânduielii. O problemã de acelasi gen: în unele mãnãstiri s-a ajuns sã
se mãnânce carne. Si asta pentru cã zic cã au mult de muncã.
Asta-i pricinã? O dã vrãjmasul. Cãlugãrul are altã viatã, alt drum.
E adevãrat. Si duhovnicii mai cunoscuti sunt de pãrere cã nu e bine sã
se munceascã prea mult si sã se lase rugãciunea deoparte. Dar acum,
dupã '89, se construiesc mãnãstiri; sau, dacã o mãnãstire s-a
dãrãpãnat, încearcã s-o refacã, sau sã consolideze biserica. Nu au
bani din ce sã trãiascã, zic ei, si atunci trebuie sã munceascã la
câmp, la fân, la vaci, la toate. Pânã se istovesc de muncã. Pentru cã
nu stiu cum altfel sã facã rost de bani. Cum se poate rezolva problema
asta? Cã nici ei nu ar vrea sã munceascã asa de mult pe câmp. Cineva a
spus cã "unele mãnãstiri au ajuns C.A.P.-uri duhovnicesti". Ce sã facã
monahii? E mai bine sã nu mai construiascã nimic, si sã nu aibã unde
sã stea? Sã lase mãnãstirea sau biserica sã se dãrâme?
Nu s-o lase sã se dãrâme, dar ei le fac moderne pe toate, cu
cheltuieli titanice, si n-au bani, si-aleargã prin tarã cu catrafusele
si cu toate, asta nu-i o viatã sfântã, nu-i dupã Dumnezeu. Asa-i moda.
Si-n tarã la noi se construiesc - vezi cã si aici în Grecia au dat
niste sume titanice ca sã refacã mãnãstirile toate; toate le refac, le
modernizeazã.
De ce e rea modernizarea la mãnãstire? Pentru cã te lipeste cu mintea
de lucruri?
Mãnãstirile astea vechi au o mie de ani. Si au stat în picioare. Si
s-au construit cu mari greutãti. Era lumea evlavioasã. Si-au fãcut
mãnãstire care a tinut pânã astãzi si are o mie de ani. Dar acuma le
stricã, si le refac din nou. Dar ele încã n-au cãzut. Ele "merg
înainte", se mentin asa.
Dar sunt dãrãpãnate. Undeva lângã Careia aproape cã s-a dãrâmat o
mãnãstire. Si acum vor sã vinã acolo niste pãrinti, sã încerce sã o
refacã, sã construiascã niste chilii. Dar s-a dãrãpãnat rãu. Acum
câtiva ani nu era asa. Aproape cã picã jos. Unele pãrti din mãnãstire
au cãzut la pãmânt.
Sunt la pãmânt. Sunt. Dar vezi cã le-au dat foc. Dusmanii le-au dat
foc. Sunt vreo treizeci de ani de atunci. Si spuneau cã a luat foc de
la... nu mai stiu, dar erau minciuni. La toti spuneau minciuni, cã au
vãzut pãlãlaie de foc în afarã... Dar cum sã ia foc, când peretele e
lat, e gros de un metru si jumãtate, cum s-a dus focul acolo? Asa se
vorbeste, cã expres i-au dat foc niste dusmani bãgati înãuntru. Dupã
aceea au luat foc chiliile. Si-n momentul când au dat foc, au furat
odoarele din mãnãstire.
Ispite diavolesti, rãutate, nedreptãtire... Pãrinte, cum trebuie
suportatã nedreptatea?
Orice s-ar întâmpla, tu te socoteste inferior. Orice s-ar întâmpla. Cu
toate cã altul vrea sã te certe, sã te ocãrascã, tu, dacã ai smerita
cugetare, sã accepti greutãtile pe care ti le-aruncã... Doar cine va
rãbda pânã în sfârsit, scrie Sfânta Scripturã, se va mântui.
Pãrinte, un alt subiect: doi-trei tineri care au terminat Facultatea
de Teologie s-au gândit cã poate e mai bine sã încerce sã facã un fel
de chilie undeva în tarã. Dar le lipseste un bãtrân povãtuitor.
Credeti cã e bunã ideea lor de a încerca asa o vietuire?
Dacã n-au bãtrân, îi însealã ispitele. Vor sã meargã la o viatã
pustniceascã? Foarte bine, dar trebuie sã aibã un duhovnic
experimentat, apropiat de Dumnezeu, si sã nu iasã din cuvântul lui sub
nici un motiv. Dar trebuie atentie, cã te însealã vrãjmasul. Prima
datã, vezi cum te învatã Sfintii Pãrinti? Pentru o asemenea viatã,
trebuie sã te dezbraci de omul cel vechi si sã te îmbraci în omul cel
nou. Toate rãutãtile pe care le avem în sufletul nostru trebuie sã le
scoatem, sã ne îmbrãcãm în haina mântuirii. Satana se osârduieste ca
toate patimile pe care le-am avut sau le avem sã le bage în sufletul
nostru. Si dacã trãim cu nevrednicie, cu greutate se dezrãdãcineazã.
Dacã vrei, sã mergi la o mãnãstire de obste, trebuie sã faci
ascultare, sã-ti tai voia, ca sã poti cãpãta smerita cugetare, si
atunci e sperantã ca sã putem cãpãta sfânta vietuire.
Dar dacã nu au un bãtrân care sã stea cu ei, dar au duhovnic si merg
sã-l cerceteze în fiecare sãptãmânã. E bine asa sau tot nu e bine?
Trebuie sã poatã rezista. Dacã n-ai trãit în monahism, atunci cu
anevoie îti tai voile tale, dupã cum te sfãtuieste duhovnicul. E mai
bine sã mergi într-o mãnãstire, sã faci ascultare, oriunde te-ar pune.
Dacã esti hotãrât sã faci ascultare si tãierea voii, oriunde te-ar
pune, nu cârti. Sã socotesti asa: cã Însusi Dumnezeu i-a înteleptit pe
iconom si pe staret ca sã îti dea acea ascultare.
Si dacã un monah primeste ascultare sã lipseascã de la Liturghie ca sã
se ducã la câmp, sau sã facã cine stie ce lucruri de acest fel? În
unele mãnãstiri s-a ajuns de multe ori sã se înteleagã prin ascultare
faptul cã trebuie sã lipsesti de la slujbe. Într-o mãnãstire au vrut
sã termine cu munca asta si au angajat niste oameni care sã munceascã,
pentru ca pãrintii sã vinã la slujbe. Dar pãrintii s-au învãtat atât
de mult cu munca, în atâtia ani, încât tot la muncã se duc si lipsesc
de la slujbe. Au devenit într-un fel dependenti de muncã fizicã. Cât
despre ascultarea de staret, apare o problemã: unii stareti au început
sã gândeascã lumeste. Vor sã facã mãnãstiri mari, cu marmurã, cu
geamuri speciale si câte si mai câte. Si cel care trãieste acolo, în
loc sã se ocupe de cele duhovnicesti, trebuie sã tragã acolo ca un fel
de muncitor, nu de cãlugãr. Si atunci cum sã facã ascultare? Cã se
gândeste cã poate nu-i bineplãcutã lui Dumnezeu ascultarea asta.
Trebuie în toate dreaptã socotealã. Si staretul si iconomul trebuie sã
aibã grijã sã nu facã greutãti mari în Postul Mare, ca sã lucreze
pãrintii si, din cauza muncii grele, sã înceapã a dezlega mâncãrurile.
Dar numai în Postul Mare trebuie sã aibã grijã de pãrinti?
Totdeauna trebuie. Dar primãvara e mult de lucru, si omul e slab în
Postul Mare. Si dacã e mult de lucru, omul e nevoit sã mãnânce cu
untdelemn.
Dar ce sã faci dacã intri într-o mãnãstire si te tine asa, zicând:
"lasã, cã faci Liturghia pe câmp", cum avea o vorbã un pãrinte. Adicã
zici: "Doamne, Iisuse..." si faci ascultare. Ei prin ascultare înteleg
sã te duci la muncã. Si zic: "fã ascultare, cã nu te mântuiesti dacã
nu te duci acolo, la muncã", în loc sã stai la slujbã.
Dacã e dreaptã socotealã si el dacã poate face rãbdare, ascultare, se
mântuieste: "Ei, a zis pãrintele asa, asa fac. La Sfânta Liturghie nu
mã duc, dar zic: Doamne, Iisuse...", sã se împace sufletul si inima.
Dacã nu esti în pace, nu poti face nici o rugãciune, cã te gândesti cã
e cu nedreptate.
Greutãti în familie, greutãti în mãnãstire. La Dumnezeu e mai mare
lucru fecioria, traiul în mãnãstire?
Sigur. Pentru cã Dumnezeu n-a pus legi pe care omenirea sã nu le poatã
tine, ci a pus legi asa, cu iconomie. Acela ce-i cãlugãr e obligat sã
fie curat. Si cu toate acestea, se întâmplã de cade. De aceea a lãsat
Dumnezeu omului sã aleagã. Înainte si monahismul, ce era? Trei ani de
zile te tinea în mãnãstire ca frate. Dupã trei ani de zile îti ziceau:
"Frate, ne-am hotãrât sã te facem cãlugãr, cã esti ascultãtor", si
celelalte. "Nu, vreau sã mai stau ca frate!". "Nu! Sub nici un motiv,
nu poti sta nici o zi mai mult! Ori te faci cãlugãr, ori te duci si te
cãsãtoresti!". Timp de trei ani de zile îl necãjeau si-n dreapta si-n
stânga, ca sã vadã dacã e plecatã mintea lui spre monahism, spre
curãtie, spre ascultare. Asta era încercarea, trei ani de zile, dupã
trei ani se hotãrau. Si nu-l tineau nici o zi mai mult, pentru cã
socoteau cã a avut timp în cei trei ani sã ia o hotãrâre, sã-si dea
seama dacã va rezista sau nu ispitelor care vin la monahism, în
mãnãstire. Si dacã acela nu se putea hotãrî în trei ani, mãnãstirea
nu-l mai primea.
Dar cum îsi poate da seama cineva dacã va rezista sau nu?
Sã gândesti asa: esti de trei ani de zile, dar patimile trupesti nu te
lasã. Si nu numai cele trupesti. Mai vine si ideea sã faci ceva, ideea
unei "realizãri" în viatã; ideile, gândurile astea sunt patimi. Dacã
în trei ani de zile n-ai constatat ce poti rãbda, n-ai putut lua o
hotãrâre, atunci pentru mãnãstire nu mai esti. Dacã te hotãrãsti, te
faci cãlugãr, ti se dã ascultarea ta, smerenia ta, si celelalte, si
rãmâi acolo. Dar dacã tu încã nu vrei, dacã vrei sã mai încerci,
mãnãstirea este hotãrâtã ca tot acum sã-ti spunã ce sã faci. Adicã
du-te sã te cãsãtoresti. Dacã tu nu esti hotãrât dupã trei ani de
zile, mãnãstirea nu te mai primeste.
Unii spun cã dacã cineva a intrat ca frate si apoi nu a vrut sã rãmânã
în mãnãstire, satana l-a luat, cã e rãu, si-l duc pe om aproape la
disperare. E bine sã se punã problema asa? Totusi sunt niste ani de
încercare, nu trebuie sã-l osândesti pe frate cã n-a rãmas în
mãnãstire.
Nu, nici vorbã, n-ai nici un drept sã-l osândesti.
Unii îl opresc chiar de la împãrtãsanie, zicând cã dacã a fost frate
în mãnãstire si apoi pleacã si se cãsãtoreste, atunci doi-trei ani sã
nu se împãrtãseascã. Vi se pare corect?
Nu, nu e corect. Cei doi-trei ani cât ai stat în mãnãstire ai
încercat. Si dupã doi-trei ani de mãnãstire ai hotãrât cã nu poti
rezista ascultãrilor si vietii de mãnãstire. Atunci, ce canon sã ai
tu? Tu te-ai dus, ai încercat, dar n-ai putut.
Dar dacã te tunde rasofor atunci nu mai ai voie sã pleci?
Ei, de-acuma rasofor e altceva.
Sunt unii cãlugãri care vorbesc cu dispret despre cãsãtorie. O
considerã ceva fãrã valoare si spun cã numai cãlugãria este adevãrata
cale, sfintenia deplinã.
Sigur, monahismul e superior, pentru cã respectã curãtenia sufleteascã
si trupeascã. Nu spune: "Cel ce iubeste pe tatã, pe mamã, pe frate, pe
sorã mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Împãrãtia lui
Dumnezeu"? Dar monahismul dã de înteles cã a lepãdat toate: si tatã,
si mamã, si frate, si sorã, si cunoscuti si toate, pentru dragostea
lui Dumnezeu. Atunci esti vrednic de Împãrãtia lui Dumnezeu.
O altã problemã: sunt oameni care au fãcut Facultatea de Teologie, dar
înainte de a ajunge la Dumnezeu, poate în adolescentã, au avut unele
cãderi trupesti, si si-au pierdut fecioria... Ce sã facã? Sã se
gândeascã sau nu la preotie? Unii dintre ei au încercat sã se
pocãiascã, sã ducã viatã evlavioasã. Ce pãrere aveti: e bine sau e
rãu? Sfintii Pãrinti au zis cã cine nu e fecior nu e bun sã fie preot.
Dar unii duhovnici îi trimit pe tinerii care dupã cãdere s-au pocãit
sã îsi asume crucea preotiei, numai pentru a fi de folos celorlalti.
Duhovnicul spune: "Ar fi bine sã te îndrepti spre preotie...". Dar
Sfintii Pãrinti spun altceva.
Asa scriu Sfintii Pãrinti, sigur, asa este hotãrârea. Dar duhovnicii
mari si episcopii dupã voia lui Dumnezeu judecã lucrurile. Dacã
întâmplãtor dau în niste nevoi mari, îi dau binecuvântare câte unei
persoane în felul ãsta. Dar el singur nu poate sã cearã lucrul ãsta.
Si nu poti sã zici: "nu-i nimic cã a cãzut".
Dar dacã episcopul si duhovnicul judecã totul, si dau binecuvântarea,
iar cel în cauzã are frãmântãri, nu e sigur cã e bine sã fie
hirotonit, si are gânduri de îndoialã?
Dacã episcopul si duhovnicul dau binecuvântarea, atunci acela sã aibã
pace: se cunoaste cã a gresit, dar Dumnezeu l-a iertat, fiindcã a
fãcut ascultare. Episcopul si duhovnicul vãd niste greutãti mari, de
aceea i-au dat binecuvântarea; este nevoie de preot. Pe cine sã
trimitã? E atâta lume care cere Liturghie, cere botezuri, cere fel de
fel de slujbe.
Dar e vreun pericol ca cel care a primit astfel hirotonia sã nu se
mântuiascã?
Nu, nu e pericol. Sunt multi asa cum spui. Totusi, la bãtrânete, taie
Liturghia. Adicã vãd cã a venit bãtrânetea, fac iar o spovedanie, se
smeresc si nu mai slujesc, în semn de pocãintã. Dar, odatã ce i-au dat
binecuvântare duhovnicul si episcopul, el este preot.
Acum o întrebare care a generat controverse între unii episcopi si
preoti: ce pãrere aveti despre ecumenism?
Eu nici nu stiu ce vor sã facã ei cu ecumenismul. Adicã cum, toate
credintele sã fie la un loc, cã toate-s bune, nu?
Nu e rãu totusi sã existe o deschidere pentru a-i apropia si pe cei de
alte credinte sau confesiuni de adevãrul Ortodoxiei, numai sã nu se
întâmple invers, sã nu se treacã la credinta acestora...
Aia face diavolul. Nu vezi cã porunceste Scriptura: "Sã iubesti pe
Domnul Dumnezeul tãu din toatã inima ta si din tot sufletul tãu si pe
aproapele tãu ca pe tine însuti"? Cine e aproapele tãu? Tot omul, nu
numai ortodoxul. Tot omul este aproapele tãu. Fatã de orice om, de
oriunde de pe pãmânt, sã ai dragoste. Dar nu sã ai dragoste ca sã iei
eresurile lumii. Ca om, sã ai pace, dragoste. Cã Dumnezeu dragoste
este. Tu tii cutare, sau cutare, treaba ta! Dar noi, în primul rând,
sã avem dragoste... Câtã dezbinare s-a fãcut si în Bisericã: "Nu, asa
trebuie, cum zic eu!", "Ba nu, cum zic eu!". Stai, sã ne descurcãm, sã
discutãm, o zi, douã, trei! Credeti cã soboarele care s-au fãcut, cele
sapte Sinoade Ecumenice, s-au fãcut într-o zi, douã? Nu, au stat la
discutii, au discutat, pânã când s-a hotãrât care e adevãrul.
Si au încercat sã-i primeascã pe cei rãi si sã-i îndrume cu blândete.
Dacã stai cu blândete sã discuti chestiunea, cã poate si celãlalt are
dreptate cumva, poate are dreptul, dar întelege gresit aceastã
dreptate, si acum, dacã el are rãbdare, tu din partea astalaltã, care
vezi adevãrul, îl sfãtuiesti cu îndelungã rãbdare pânã când se
convinge care-i adevãrul.
Uneori, atunci când unii ortodocsi se întâlnesc cu neortodocsii, cu
ereticii, îi iau cu duritate, fãrã dragoste: "Mãi, cã voi faceti asa,
cã nu stiu cum, cã nu stiu ce", si nu-i câstigi, îi îndepãrtezi de
adevãr. Ba chiar între pãrintii ortodocsi, dacã e vreunul care are o
idee gresitã, sunt unii care sunt gata sã spunã: "Uite, ãla e eretic,
e asa, asa!", dar fãrã a încerca o discutie în duhul blândetii. Sunt
gata sã arunce cu piatra, si atunci pe celãlalt îl pierzi, nu-l mai
câstigi.
Îl pierzi, si de-acuma se face o rupturã mai mare. Uite cum s-a
amestecat vrãjmasul, cã cei pe calendar vechi si cei pe nou nu au nici
o dragoste unii fatã de altii, ba au urâciune. Ei fiind de acelasi
neam, fiind de aceeasi credintã, si uite, au urâciune unii pe altii.
Asta e lucrarea vrãjmasului, cã Dumnezeu dragoste este. Dar dacã nu ai
dragoste, si ai urâciune, de-acuma te-ai dat de partea satanei. Mila
lui Dumnezeu sã fie cu noi, cã noi suntem asa cum suntem... Mila lui
Dumnezeu...
Privitor la problema misionarismului.... La noi în tarã nu prea existã
un duh misionar, adicã nu putem spune cã din România au plecat
misionari la musulmani sau în cine stie ce tarã necrestinã...
Numai catolicii si grecii fac lucrul ãsta.
Si protestantii. Ai nostri vor sã facã misiune în tarã mai mult, cã e
nevoie. Se ocupã mai mult de pastoratia turmei din staulul Bisericii.
Dar nici în tarã nu prea fac misiune. De aceea e cel mai rãu.
Totusi se mai face câte ceva. Dar se axeazã mai mult pe pastoratie, nu
pe misiune.
Sã faci misiune în tarã înseamnã sã facã o propagandã titanicã. Aici,
grecii au patru-cinci posturi de radio, unde de dimineatã pânã
noaptea, si toatã noaptea, se vorbeste despre natiune si ortodoxie.
Vorbesc asa niste învãtãturi pe care nu le-am mai auzit în atâtia ani
de zile.
Si la noi în tarã s-au fãcut posturi de radio ortodoxe, stiati? Sunt
la Cluj, la Alba Iulia, la Iasi... Se spune cã si Patriarhia ar vrea
sã facã unul, la Bucuresti.
Acolo trebuia primul, la Bucuresti. Am auzit asa, cã s-ar fi spus cã
sunt atâtea posturi de radio, dar pentru ortodoxie si nationalitate
nu-i nici unul, nu putem face. Cã nu sunt oameni cu care sã poatã face
un asemenea post de radio. Dar aici la greci au! Fel de fel de oameni,
profesori universitari, arhierei, sau altii, se duc si vorbesc...
Am putea sã luãm si noi modelul lor? La noi sunt trei posturi
nationale de radio, si au emisiuni religioase. Sunt tineri care
lucreazã acolo. E bine?
E cel mai bun lucru!
Dar dacã unii dintre ei nu vor sã rãmânã în lume, sã-si mai batã capul
cu aceastã ocupatie?
Ori rãmâi în lume, ori nu rãmâi, dar te duci si vorbesti, si te
ascultã oamenii.
Cineva s-a dus la mãnãstire si vrea sã-si facã un post de radio
ortodox acolo, la mãnãstire, cu cãlugãrii. La noi în tarã. Ce credeti
despre acest lucru?
E bine! Si aici la greci este asa ceva, la o mãnãstire. Am vizitat si
eu o mãnãstire ca aceea cu vreo 15 ani în urmã. Nu era mãnãstire, dar
era ca o mãnãstire. Era o staretã acolo si împrejurul ei erau vreo
15-20 de femei. Si avea o grãdinã colosal de mare, multe hectare, cu
toate bunãtãtile în grãdina aceea. Si pe deal, pe munte, zidise o
mãnãstire mare, dar nu era terminatã atunci când am fost eu. Si am
întrebat-o pe una din ele: "Ce-i cu voi, de ce sunteti mirence?". Si
nu era bãrbat sã le-ajute la nimic. Aveau masinã, cu care cãrau fel de
fel de fructe, le duceau departe si le vindeau acolo. Si a venit
masina aceea cu care cãrau fructele, si era o femeie, sau o fatã, care
conducea masina aceea. Si masina s-a defectat. Ei, si femeia aceea n-a
chemat pe nimeni, ea singurã s-a bãgat sub masinã, cu fata în sus, si
a reparat-o. Si am întrebat eu: "Ce-i cu voi?". Si au zis: "Noi suntem
toate mirence, dar venim si ne cercãm, sã vedem, ne putem face
cãlugãrite, ori nu? De aceea n-avem aici nici un bãrbat care sã
lucreze la nimic, toate lucrãrile - agriculturã, vie, livadã - le
facem noi. Si cercãm sã vedem de ne putem face cãlugãrite".
Dar un post de televiziune ortodox ar fi rãu sau nu? Chiar dacã e
periculoasã dependenta de televizor.
Televiziunea e un lucru bun, dar sã dai ceea ce e de folos.
Poate ar fi bine sã fie un post de televiziune ortodox, dar asta cere
foarte multi bani.
Eu am auzit cã s-ar fi spus cã nu se poate face, cã nu sunt nici bani,
nici oameni pentru asta.
Asta e adevãrat, costã foarte mult. E foarte greu sã asiguri emisia,
sã organizezi timpul si toate, e muncã foarte multã. Trebuie bani
multi, trebuie oameni multi. Si din ce-i plãtesti? Cã posturile
particulare de televiziune, care transmit toate porcãriile, scot bani,
pentru cã lumea se uitã la porcãriile alea. Si ei bagã reclame, si
reclamele se plãtesc foarte bine. Dar când faci un post ortodox nu-ti
dã nimeni nici un leu. Si atunci e foarte greu.
Guvernul ar trebui sã dea.
Guvernului nu-i pasã de asa ceva.
Atunci Patriarhia.
Patriarhia se descurcã cu banii cum poate. Guvernul a fãcut acum al
treilea post national de televiziune: "Cultural". Si acolo sunt mai
multe emisiuni religioase. Asta a putut sã facã guvernul. Tot e un
lucru bun. Dar fãcând emisiunile astea, tot te risipesti. Ai rãsplatã
de la Dumnezeu pentru cã le faci?
Sigur cã da.
Pãrinte, dar sã zicem cã faci unele lucruri bune, dupã Dumnezeu.
Totusi, te risipesti cu ele. Si atunci simti cã parcã n-ai fi cu
Dumnezeu, parcã n-ai fi în Dumnezeu, pentru cã a venit risipirea. Si
atunci zici: "mai bine nu mai fac lucrul ãsta, chiar dacã e bun si e
dupã Dumnezeu, ci fac ceva care sã nu mã mai risipeascã".
Dar de ce sã te risipesti, dacã sunt lucruri dupã Dumnezeu?
Te risipesti, cã trebuie sã umbli în toate pãrtile, sã-l cauti pe unul
ca sã-i iei un interviu, si asa mai departe, si începi sã te
risipesti. Nu stai tot timpul într-un loc, la liniste si rugãciune.
Asta trebuie sã o judeci singur. Adicã sã ai dreapta socotealã, ca sã
nu te vatãmi. Dacã într-o parte te folosesti, si-n cealaltã parte te
vatãmi, atunci muncesti zadarnic. Te-ai folosit într-o parte, dar când
ai lucrat în cealaltã parte, ai risipit, si atunci ai pierdut si ceea
ce ai lucrat duhovniceste. Trebuie dreapta socotealã.
Multi se angajeazã în lucruri bune, bineplãcute lui Dumnezeu, dar care
îi risipesc, si pierd lucrarea lãuntricã, sau pierd din puterea ei.
Nu e bine. Trebuie dreapta socotealã, adicã sã te socotesti: ce mã
risipeste si ce mã foloseste. Dar te însealã de multe ori si
ispititorul, si patimile tale.
Dar trebuie sã fii întãrit duhovniceste, sã nu cazi.
Sigur, asta e prima conditie.
Altfel, cazi rãu.
Fereascã Dumnezeu! Dar tu încerci sã-i îndrepti pe altii, sã-i scoti
din întuneric la luminã...
Cum trebuie sã cugete cel care vrea sã le vorbeascã celorlalti despre
Hristos?
Spui asa: sunt dator sã vorbesc oamenilor care nu stiu cum trebuie sã
meargã pe calea adevãrului, cum trebuie sã se osârduiascã, sã se
nevoiascã sã meargã dupã Adevãr. Adevãrul nu e altul decât Iisus
Hristos, Adevãrul este Biserica. Adevãrul nu e altul. Zice: "Veniti la
Mine toti cei osteniti, cã nicãieri nu veti afla odihnã, decât numai
la Mine". Sã ne osârduim sã ne despãtimim. Si dacã avem duhovnici care
ne sfãtuiesc si respectãm cuvintele lor - cã harul Sfântului Duh prin
gura lor a vorbit - cu asta agonisesti smerita cugetare. Oricât de
întelept ai fi, dacã n-ai smerita cugetare, cazi. Cã nu este altã
primejdie mai mare pentru mântuirea omului decât înãltarea mintii...
(Extras din : Ne vorbesc parinti athoniti -- de Danion Vasile si
Marian Maricaru)