Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea "24 mai". Sortați după dată Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea "24 mai". Sortați după dată Afișați toate postările
24 mai 2026
09 octombrie 2018
SFÎNTULUI IOAN GURĂ DE AUR - DESPRE CĂSĂTORIE
CUVÎNTUL
SFÎNTULUI IOAN GURĂ DE AUR - DESPR E CĂSĂTORIE
[...] Fiindcă am vorbit mult despre căsătorie, arătîndu-vă că este adevărată
prea-curvie să-ţi depărtezi femeia sau să iei pe una alungată, cîtă vreme
trăieşte bărbatul cel dintîi. Şi vă aminteam legea lui Hristos, care zice: Cine
va lăsa pe femeia sa, afară de pricină de prea-curvie, o face să săvîrşească
prea-curvie; iar cine va lua pe cea lăsată săvîrşeşte prea-curvie (Matei
5, 32). Şi am văzut [atunci] pe multe plecîndu-şi capul, lovindu-se peste faţă
şi neputîndu-şi nici măcar să-şi ridice privirea. Ei bine, atunci, ridicîndu-mi
ochii spre cer am zis: „Binecuvîntat este Dumnezeu, pentru că glasul meu nu
izbeşte urechi moarte, ci cuvintele mele pătrund cu multă greutate în inimile
ascultătorilor.”
Bine ar fi să nu greşim
deloc, dar nu este puţin lucru pentru mîntuire să suferi greu după păcat, să
recunoşti greşeala sufletului tău şi să-ţi mustri cugetul cu multă tărie; o
astfel de căinţă este o parte de îndreptăţire şi te povăţuieşte pe drumul
nepăcătuirii. De aceea se bucură Pavel cînd îi întristează pe cei păcătoşi, nu
pentru că i-a întristat, ci pentru că prin întristare i-a îndreptat. Acum
mă bucur nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că aţi fost întristaţi
spre pocăinţă; căci întristarea care este după Dumnezeu lucrează pocăinţă spre
mîntuire fără de căinţă (2 Corinteni 7, 9-10). Deci, fie că v-aţi
îndurera de păcatele voastre, fie de ale altora, sînteţi vrednici de nenumărate
laude. Cînd cineva se întristează pentru păcatele altora, arată simţire
apostolică şi urmează pe Fericitul care zice: Cine este slab şi eu să nu
fiu slab? Cine se sminteşte şi eu să nu ard? (2 Corinteni 11, 29). Iar
acela care se căieşte mult pentru păcatele sale a stins pedeapsa hotărîtă
pentru cele făptuite şi prin această durere s-a făcut mai tare pentru viitor.
De aceea - cînd v-am văzut cu capul plecat, gemînd şi lovindu-vă faţa - şi eu
m-am bucurat, gîndindu-mă la rodul cel mult al acestei suferinţe. Pentru aceea,
şi astăzi vă voi vorbi despre acelaşi lucru, încît cei ce ar voi să se
căsătorească să se gîndească mult la cea ce fac. În adevăr, dacă atunci cînd
avem să cumpărăm o casă, sau robi, ne interesăm mult de stăpînii dinainte, ne
îngrijim de starea caselor, de înfăţişarea trupului şi de caracterul sufletului
[robilor], cu atît mai mult trebuie să arătăm multă băgare de seamă cînd e
vorba de ales o femeie. Casa, dacă este rea, poţi să o vinzi iarăşi, şi tot aşa
poţi să înapoiezi vînzătorului robul găsit neîndemînatec; dar ca să înapoiezi
iarăşi femeia luată celor ce ţi-au dat-o nu se poate, ci eşti silit să o ţii în
casă toată viaţa; iar dacă te scapi de ea depărtînd-o, te faci pricină de
prea-curvie, după legea Domnului. Deci, cînd ai de gînd să-ţi iei femeie, să
citeşti nu numai legile lumeşti, dar şi pe cele bisericeşti, căci după acestea
şi nu după acelea ai să fii judecat de Dumnezeu în ziua judecăţii viitoare.
Dispreţuindu-le pe cele lumeşti, de obicei ai de pierdut o sumă de bani; dar,
dacă le calci pe cele bisericeşti, aduci sufletului chinuri veşnice şi focul
nestins al gheenei.
Cînd ai
de gînd să-ţi iei femeie, tu alergi cu mare grabă la legiuitori lumeşti şi,
învîrtindu-te pe lîngă ei, cercetezi cu toată îngrijirea ce se va întîmpla dacă
femeia moare fără copii, dacă are un copil, doi sau trei, cum să-şi folosească
averea cît trăieşte tatăl ei şi cum după moartea lui, şi ce se va cădea
fraţilor ei din moştenire şi ce soţiei, cînd aceasta va fi stăpînă pe toată
averea şi cînd va trebui să dea din ea tuturor. Şi multe altele de felul acesta
îi întrebi pe ei şi cercetezi, căutînd în toate chipurile să nu cadă vreo parte
din bunurile soţiei la vreo rudă a ei. Deşi, după cum am spus mai sus, chiar
dacă ţi-ar ieşi ceva greşit, toată paguba va sta în pierderea de bani; cu toate
astea nu laşi nimic din ele necercetate. Oare nu este fără rost să arătăm atîta
rîvnă pentru o tocmeală de bani, iar cînd e vorba de primejduirea sufletului
nostru şi de seama pe care o vom da acolo sus, să nu avem nici o grijă pentru
un lucru care cere, mai mult decît oricare altul, muncă, grabă şi grijă?
De aceea, îndemn pe cei ce
au de gînd să se însoare, să se sfătuiască cu Fericitul Pavel şi să citească
legile pentru căsătorie aşezate de acela, învăţînd mai întîi ce îndeamnă el să
faci cînd ai parte de o femeie rea şi desfrînată, dată la beţie, cicălitoare,
fără judecată sau avînd vreun alt neajuns. Căci, dacă vezi că el îţi dă voie să
o alungi şi să aduci alta în locul ei dacă găseşti în ea vreuna din aceste
împrejurări, să fii sigur că nu e nici o primejdie; iar dacă nu-ţi dă acest
drept şi îţi porunceşte că, afară de prea-curvie, să o iubeşti şi să o ţii la
tine, chiar cu toate celelalte neajunsuri, atunci întăreşte-te pe tine în
gîndul că trebuie să înduri toată răutatea femeii tale. Iar de îţi pare grea şi
nesuferită această poruncă, dă-ţi toată silinţa să-ţi iei o femeie bună, înţeleaptă,
ascultătoare, ştiind că, luînd una rea, urmează unul din acestea două: sau să
înduri o supărare necurmată sau, dacă nu vrei asta, să te faci vinovat de
prea-curvie, alungînd-o. Cine va lăsa femea sa, afară de pricină de
prea-curvie, o face să săvîrşească prea-curvie; iar cine va lua pe cea lăsată
săvîrşeşte prea-curvie (Matei 5, 32).
Dacă ne-am pătruns de
acestea înainte de căsătorie şi am cunoscut bine aceste legi, vom avea mare
grijă să ne alegem de la început o femeie virtuoasă şi potrivită cu firea
noastră. Astfel, nu vom cîştiga doar aceasta, că nu o vom alunga niciodată, dar
o vom iubi cu multă dragoste, aşa cum ne îndeamnă Pavel. Cînd a zis: Bărbaţi,
iubiţi-le pe femeile voastre (Efeseni 5, 25), nu s-a oprit la
aceasta, ci ne-a dat şi măsura dragostei: cum Hristos a iubit Biserica. Şi,
spune-mi, cum a iubit-o Hristos? Că S-a dat pe Sine pentru ea. Aşa că, dacă
trebuie să mori pentru soţia ta, să nu mai stai la tocmeală: căci, dacă
Stăpînul a iubit-o pe roabă într-atît, încît şi pe El S-a dat pentru ea, cu
atît mai mult trebuie ca tu s-o iubeşti pe tovarăşa ta de robie. Dar să vedem,
nu cumva frumuseţea soţiei sau virtutea sufletului l-a fermecat pe bărbat? Nu
putem spune aceasta! Cum că a fost urîtă şi necurată, ascultă următoarele,
[căci] - după ce a zis: S-a dat pentru ea - a adăugat: Ca să o sfinţească
pe ea, curăţind-o cu baia apei în cuvînt (Efeseni 5, 26). A arătat că
înainte a fost murdară şi întinată, şi nu de o murdărie obişnuită, ci de cea
mai grozavă necurăţie: era plină de grăsime, de fum, de sînge şi de tot felul
de pete. Cu toate acestea, nu
s-a dezgustat de urîţenia ei, ci i-a vindecat rănile, i-a schimbat chipul, i-a
îndreptat formele, i-a dres neajunsurile. Fă şi tu la fel:
chiar dacă soţia ta ar greşi cu mii de păcate în faţa ta, uită-le pe toate,
iartă tot; chiar dacă are o fire rea, îndrepteaz-o cu dulceaţă şi bunătate, ca
şi Hristos Biserica, [căreia] nu numai că i-a şters necurăţenia, dar a
dezbrăcat-o de bătrîneţe, dezbrăcînd pe omul cel vechi, care căzuse în toate
păcatele. Aceasta înţelege Apostolul Pavel prin vorbele. Ca să o pună
înainte pe ea Lui-Şi Biserică mărită, neavînd întinăciune, nici zbîrcitură (Efeseni
5, 27). N-a făcut-o numai frumoasă, dar şi tînără, nu numai la trup, dar şi la
suflet şi voinţă. Şi a învrednicit-o nu numai de această cinste, căci,
primind-o fără chip, nu S-a scîrbit de urîţenia ei, dar S-a şi dat pe Sine
morţii şi a adus-o pe ea la o frumuseţe de necrezut. Şi, chiar după aceasta,
văzînd-o adesea necurată şi întinată, nu a gonit-o, nici nu a rupt lanţul căsătoriei,
ci a binevoit să o îngrijească şi să o îndrepteze. Căci, spune-mi, cîţi n-au
greşit după ce au primit credinţa, şi, cu toate acestea, nu S-a scîrbit de ei?
Ca pildă stă acela care, în Corint, făcuse cea mai mare desfrînare şi care era
din fiii Bisericii. N-a tăiat acel mădular, ci l-a vindecat. Biserica
Galatenilor a ieşit toată din calea cea bună şi a căzut în iudaism; cu toate
acestea, n-a lepădat-o, ci, îngrijind-o prin Pavel, a adus-o iarăşi la starea
dîntîi. Tot aşa, dacă se iveşte vreo boală în trupurile noastre, nu tăiem
mădularele, ci depărtăm boala. Aşa să facem şi cu femeia: dacă vreuna ar fi
plecată spre prea-curvie, să nu o alungăm, ci să depărtăm răutatea. Şi este mai
cu putinţă să îndreptezi o femeie decît să vindeci un mădular vătămat, pe care
nu-l tăiem, deşi ştim că nu e cu putinţă vindecarea lui. Mulţi au picioarele
sucite, cu fluierele strîmbe, şi mîini uscate şi ochi cu albeaţă; cu toate
acestea, nici ochiul nu şi-l scot, nici piciorul nu şi-l taie, nici mîna nu
şi-o retează. Şi, deşi acestea sînt nefolositoare şi fac ruşine celorlalte
mădulare, le păstrează, pentru că sînt legate de trup. Oare nu este fără rost
să ai atîta grijă cînd îndreptarea şi folosul nu este cu putinţă, dar să te
împotriveşti vindecării cînd sînt bune nădejdi şi lesnicioasă schimbarea?
Neajunsurile trupului sînt peste putinţă de îndreptat, dar o voinţă stricată
poţi să o îmbunătăţeşti.
În zadar vei spune că boala
femeii tale este de nevindecat, că ea, cu toate îngrijirile, vrea să urmeze
aplecările ei rele. Nu este o pricină binevenită pentru a o alunga: căci, din
faptul că nu poţi să vindeci un mădular, nu urmează că trebuie să-l tai. Iar
femeia este unul din mădularele tale: [...] vor fi amîndoi un trup,
zice Scriptura (Facerea 2, 24). Iar cînd e vorba de un mădular [trupesc], odată
ce leacurile sînt neputincioase în faţa bolii, nu mai trebuie nici o îngrijire.
Dimpotrivă, dacă bolnavul este însăşi femeia ta, chiar dacă boala ei nu se va
putea vindeca, ai în vedere că tu vei primi plată pentru lecţiile şi pentru
îngrijirile tale. Şi, chiar dacă n-am culege nici un rod, Dumnezeu va şti să
plătească răbdarea noastră, pentru că temerea Sa ne-a făcut să arătăm atîta
încordare, să îndurăm cu dulceaţă neajunsurile tovarăşei noastre, să îndreptăm
acest mădular al nostru. Mădular chiar al nostru, zic, şi mădular nedespărţit:
de aceea trebuie să-l iubim mai ales. Aceasta ne învaţă Sfîntul Pavel, cînd
zice: Bărbaţii sînt datori să-şi iubească femeile ca pe trupurile lor
înseşi. Cel ce îşi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. Că nimeni nu şi-a urît
trupul său vreodată, ci îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos
Biserica; că mădulare sîntem ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui
(Efeseni 5, 28-30). Vrea să spună că, după cum Eva este născută din
coasta lui Adam, tot aşa şi noi sîntem născuţi din
coasta lui Hristos. Într-adevăr, aceasta însemnează din carnea şi din oasele
Sale. Iar pentru Eva ştim toţi că a fost născută din coasta lui Adam, căci
Scriptura spune lămurit cum Dumnezeu a trimis somn lui Adam, a luat una din
coastele lui şi i-a făcut lui femeie. Acum, prin ce ne încredinţăm că Biserica
este zidită din coasta lui Hristos? Şi acest lucru, tot Scriptura îl
arată: cînd Hristos a fost răstignit sus pe cruce şi a murit, unul din
ostaşi a împuns coasta Lui cu suliţa, şi îndată a ieşit sînge şi apă (Ioan
19, 34), şi din acel sînge şi din acea apă s-a întocmit Biserica. Chiar Hristos
mărturiseşte aceasta, zicînd că: De nu se va naşte cineva din apă şi din
Duh, nu va putea să intre întru Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Sîngele
este duhul. Şi ne naştem din apa botezului şi ne hrănim cu sînge. Vedeţi cum
noi sîntem din oasele şi din carnea Sa, născuţi, crescuţi cu sîngele şi cu apa
Sa? Şi, după cum femeia s-a zidit după ce a adormit Adam, tot aşa şi Biserica
s-a zidit din coasta lui Hristos cînd El murise.
Şi nu numai pentru aceasta
trebuie să ne iubim femeia, fiindcă este mădular al nostru şi are început al
zidirii din noi, ci şi pentru că Dumnezeu a aşezat lege, zicînd. De
aceea, va părăsi omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa, şi
vor fi amîndoi un trup (Facerea 2, 24). Din aceeaşi pricină ne-a citit
legea şi Pavel, ca să fim împinşi din toate părţile către această dragoste.
Priveşte înţelepciunea apostolică: ne îndeamnă la dragostea femeilor nu numai
după legile dumnezeieşti sau numai după cele omeneşti, dar vorbeşte şi de
unele, şi de altele, pe rînd; aşa că sufletele înalte şi pline de înţelepciune
sînt împinse să iubească prin încredinţări cereşti, iar sufletele slabe
dimpotrivă, prin temeiuri pămînteşti şi fireşti. Pentru aceasta, el se
sprijineşte mai întîi pe înţelepciunea lui Hristos şi începe îndemnul său
astfel. Iubiţi femeile voastre cum Hristos a iubit Biserica. Dar
ceea ce vine este omenesc: Oamenii trebuie să iubească pe femeile lor cum
îşi iubesc trupurile lor. Urmarea este a lui Hristos: Că mădulare
sîntem ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui (Efeseni 5,
30). Apoi, iarăşi vin temeiuri pămînteşti. Pentru aceea, va lăsa omul pe
tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa, şi vor fi amîndoi un trup (Efeseni
5, 31). Şi, după ce a citit această lege, zice: Taina aceasta mare este
(Efeseni 5, 32). În ce fel este mare?, întrebaţi voi. În aceea că o
fecioară, închisă pînă atunci în camera ei, poate să-şi iubească şi să-şi
preţuiască, din prima zi şi ca pe însuşi trupul ei, soţul pe care nu l-a văzut
niciodată înainte; şi iarăşi, pentru că, din prima zi, bărbatul pe care ea nu
l-a văzut niciodată pune înaintea tuturor lucrurilor o femeie cu care el
înainte nu schimbase un cuvînt şi o pune înaintea prietenilor, cunoscuţilor, a
tatălui şi a mamei sale. Să vorbim acum de părinţi. Dacă li se întîmplă, afară
de această împrejurare, să piardă niscaiva bani, se întristează, se îndurerează
şi duc înaintea judecăţii pe cei ce i-au păgubit; iar omul pe care ei nu l-au
văzut niciodată, nici nu l-au cunoscut, primeşte de la ei, odată cu fecioara
lor, şi o zestre destul de mare. Şi se bucură făcînd aceasta şi nu socotesc ca
pierdere ceea ce au dat. Cînd îşi văd fiica plecată din casă şi luînd cu dînsa
şi o parte din averea lor, nu simt nici părere de rău, nici necaz, nici durere,
ba încă mulţumesc şi socotesc că li s-au împlinit dorinţele. Pavel ia seama la
toate acestea şi - văzînd cum cei doi soţi îşi părăsesc părinţii pentru a se
lipi unul de altul şi cum noua însoţire capătă o mai mare putere decît vechea
obişnuinţă de la părinţi - gîndeşte că aici nu-i vorba de un fapt omenesc, ci
că Dumnezeu seamănă această dragoste în suflete şi insuflă acea veselie atît
părinţilor, cît şi soţilor. Ca urmare, a zis: „Taina aceasta mare este”. După
cum copilul care se naşte îi recunoaşte de la început pe părinţii săi, înainte de
a putea vorbi, tot aşa soţul şi soţia, fără să fie apropiaţi, fără să fie
îndemnaţi, lămuriţi asupra datoriilor lor, de la vederea dintîi se şi unesc.
Apoi, văzînd că acelaşi
lucru s-a făcut cu Hristos şi cu Biserica, Apostolul se miră mult. Şi cum s-a petrecut
aceasta? După cum bărbatul părăseşte pe tatăl său şi îşi caută femeie, tot aşa
Hristos a părăsit tronul părintesc şi a venit la mireasă. În loc de a ne chema
sus, S-a coborît El singur către noi. Iar prin acest cuvînt, „El a părăsit”, să
nu înţelegeţi o despărţire, ci o coborîre, căci, chiar fiind cu noi, era şi cu
Tatăl Său. De aceea a zis Pavel: „Taina aceasta mare este”. Mare, negreşit,
chiar dacă s-ar face numai pentru oameni. Dar, cînd văd că aceasta este
adevărată şi cu privire la Hristos şi Biserică, atunci sînt mişcat şi mă
minunez. De aceea - după ce a zis: Taina aceasta mare este - a adăugat:
Eu însă zic de Hristos şi de Biserică (Efeseni 5, 32). Tu ştii
acum ce taină este căsătoria, ştii ce chip de faptă mare este; gîndeşte-te deci
mult şi cu îngrijire şi nu căuta bogăţie cînd te căsătoreşti. Nu socoti
căsătoria ca un negoţ, ci ca întovărăşire a două vieţi.
Am auzit pe mulţi zicînd:
„Cutare era sărac, căsătoria l-a îmbogăţit, a luat o femeie bogată; trăieşte
acum în strălucire şi îmbelşugare.” Ce spui, omule? Tu vrei ca femeia să-ţi
aducă bani? Poţi să spui asta fără ruşine şi fără să roşeşti, nu te ascunzi în
fundul pămîntului, cînd cauţi aşa mijloace de cîştig? Aşa vorbeşte un soţ?
Numai o singură însărcinare are femeia: să-i păzească pe cei născuţi, să aibă
grijă de veniturile tale şi de casa ta. De aceea ţi-a dat-o Dumnezeu, ca să te
îngrijească în acestea, ca şi în toate celelalte. Pentru că viaţa noastră
cuprinde două feluri de lucrări, cele obşteşti şi cele de casă, Dumnezeu a
împărţit sarcina între om şi femeie: ei i-a dat conducerea casei, lui - toate
treburile obşteşti, toate cele care se făptuiesc în afară: judecăţi, sfătuiri,
conducerea armatei şi celelalte. Femeia nu poate să poarte lancea, să arunce
săgeata, dar poate să ţină furca, să ţeasă pînză, să pună rînduială în întreaga
casă. Nu e în stare să dea o hotărîre într-un sfat, dar poate să-şi dea părerea
într-ale casei, pe care bărbatul le împarte cu ea. Ea nu poate să mînuiască
bine banii obşteşti, dar poate să-şi crească bine copiii, comoara mai scumpă
decît toate; poate să vegheze la lucrul şi la purtarea slugilor, să dea
încredere bărbatului, să-l descarce de toate grijile pe care le cere o
gospodărie, adică de cămară, de ţesut, de mîncare, îmbrăcăminte şi celelalte
care nu sînt nici potrivite, nici uşoare pentru bărbat, dacă ar vrea să le ia
el asupră-şi. Este o parte din bunăvoinţa şi înţelepciunea dumnezeiască faptul
că acela care se pricepe bine în lucrurile mari se arată neputincios şi
nepriceput în lucrurile mici, pentru ca omul să aibă nevoie de femeie.
Într-adevăr, dacă Dumnezeu l-ar fi zidit pe bărbat deopotrivă îndemînatic în
amîndouă sarcinile, neamul femeilor ar fi fost dispreţuit; şi, pe de altă
parte, dacă ar fi dat femeilor ocupaţii mai înalte şi mai de preţ, ele s-ar fi
umplut de trufie. De aceea nu a încredinţat pe amîndouă numai unuia, ca nu
cumva soarta celuilalt să fie mai înjosită şi zadarnică; şi n-a împărţit
deopotrivă însărcinările, ca să nu se ivească între ei luptă de întîietate şi
femeile să nu ceară de la bărbaţi întîiul rang. Ci, ca să îngrijească şi de
unire, şi de întîietate, a împărţit fiecăruia însărcinarea sa astfel încît
partea bărbatului să fie mai de folos şi mai însemnată, iar a femeii mai mică
şi mai jos puţin; aşa că nevoile vieţii ne îndeamnă să o cinstim [pe femeie],
iar micimea însărcinării sale nu o lasă să se ridice împotriva bărbatului său.
Ca
urmare, să căutăm toţi de aici înainte un singur lucru: virtutea, ca să ne
bucurăm de pace, să gustăm mîngîierile unirii şi ale dragostei necurmate. Dacă
te căsătoreşti cu o femeie bogată, iei mai degrabă un stăpîn pe cap decît o
femeie. Afară de aceasta, prin firea lor, femeile sînt pline de deşertăciune,
de mîndrie şi de dorinţa de a-ţi lua ochii; dacă le mai vine în ajutor şi
averea, în ce chip le vor mai putea suferi bărbaţii lor? Dimpotrivă, acela care
ia o femeie de seama lui sau una mai săracă decît el îşi ia un ajutor, un
tovarăş şi cu adevărat aduce fericirea în casa lor. Lipsa de avere o îndeamnă
pe femeie să fie supusă bărbatului întru totul, să i se plece şi să-l asculte
în toate, aşa că piere pricina de ceartă, luptă, îngîmfare, neînţelegeri, şi se
săvîrşeşte legătura păcii, unirii, iubirii şi a înţelegerii. Pace deci şi bun
trai, iar nu bani! Căsătoria nu este făcută ca să ne umplem casa de lupte şi
bătăi, să trăim în mijlocul certurilor, să muncim în neînţelegeri şi să ne
facem viaţa nesuferită, ci ca să ne dea un ajutor, să ne deschidă un liman, un
adăpost, să ne mîngîie în întristare, să găsim mulţumire în vorba cu femeia
noastră. Cîţi bogaţi nu s-au văzut mai îmbogăţiţi prin zestrea femeii, dar
lipsiţi deodată şi pentru totdeauna de pace şi fericire printr-o căsătorie care făcea din masa lor o arenă, un teatru de
lupte zilnice? Şi dimpotrivă, cîţi săraci nu s-au văzut, uniţi cu femei încă
mai sărace, care se bucură de pace şi sînt fericiţi să trăiască, pe cînd mulţi
bogaţi, în mijlocul belşugului, îşi doresc moartea, ca să scape de femeia lor,
şi nu cer decît scăparea de o viaţă atît de nesuferită? Aşa este de adevărat că
banii nu folosesc la nimic, dacă n-ai o soţie virtuoasă. Dar ce să mai vorbim
de pace şi înţelegere? Aceluia care nu se gîndeşte decît să cîştige bani adesea
pătimeşte rău, fiindcă a luat în căsătorie o femeie mai bogată decît el. Cînd
îşi sporeşte strălucirea traiului pe măsura zestrei primite, moartea fără de
vreme a soţiei vine de-l sileşte să dea înapoi părinţilor zestrea întreagă;
atunci, asemenea naufragiaţilor care nu scapă decît cu trupul din valuri,
nenorocitul - după atîtea certuri, lupte, neînţelegeri, procese - abia scapă
din încurcătură numai cu trupul şi libertatea sa. Şi, după cum neguţătorii
nesătui îşi pierd totul în naufragiu pentru că au încărcat corabia cu multe
mărfuri şi i-au pus o greutate mai mare decît puterea ei, tot aşa şi cei care
urmăresc căsătorii bogate, pe cînd cred că-şi măresc avuţia prin zestrea
femeii, o pierd şi pe aceea pe care o avuseseră mai nainte. Este destul o clipă
şi o izbitură de val ca să se scufunde o corabie; tot aşa, moartea timpurie a
femeii este destulă ca să aducă soţului sărăcia şi doliul.
Gîndindu-ne bine la toate
acestea, să nu mai căutăm bani, să căutăm virtutea, cinstea, smerenia. O femeie
smerită, virtuoasă, înţeleaptă, fie chiar fără avere, va şti să se folosească
de sărăcie mai bine decît alta de bogăţie; dimpotrivă, o femeie rea,
neînfrînată, cicălitoare, chiar dacă ar găsi în casă mii de comori, le va
risipi mai repede decît orice furtună şi va aduce pe capul bărbatului, odată cu
sărăcia, şi nenumărate nenorociri. Să nu căutăm deci bogăţie, ci o femeie care să
folosească bine averea noastră.
Află mai întîi care este
pricina căsătoriei şi de ce ne-a fost lăsată, şi nu cere nimic mai mult. Care
este pricina căsătoriei şi în ce scop a fost hotărîtă de Dumnezeu? Ascultă ce
zice Pavel: Din pricina aprinderii, fiecare să-şi aibă femeia sa (1
Corinteni 7, 2). N-a zis „pentru ca să uşurezi sărăcia” sau „pentru ca să
dobîndeşti bogăţie”; dar ce? Pentru ca să fugim de aprindere, să potolim pofta,
să trăim în curăţie, să ne facem plăcuţi lui Dumnezeu, mulţumindu-ne numai de
femeia noastră. Iată darul căsătoriei, iată rodul, iată cîştigul. Nu da drumul
la mult ca să alergi după puţin, căci banii sînt puţin lucru în faţa curăţiei.
Singura pricină care trebuie să ne îndemne la căsătorie să fie hotărîrea de a
fugi de păcat, de a scăpa de orice aprindere; orice căsătorie deci trebuie să
ţintească să ne ajute la păstrarea curăţiei. Şi va fi aşa, dacă vom lua în
căsătorie femei care să ne îndemne către multă evlavie, multă înfrînare şi
multă înţelepciune. Căci frumuseţea trupului, cînd nu are ca tovarăş virtutea
sufletului, îl va putea ţine pe bărbat 20 sau 30 de zile, dar nu va merge mai
departe, căci va da pe faţă răutatea ascunsă şi atunci tot farmecul va fi
spulberat. Dimpotrivă, acelea în care străluceşte frumuseţea sufletului n-au
nici o teamă de fuga vremii, care le dă prilej în fiecare zi să-şi descopere
frumoasele lor însuşiri; [faţă de acestea], dragostea soţilor se face mai vie,
legătura dintre ei se strînge mereu. În această stare de lucruri şi înaintea
acestei vii şi fireşti iubiri, orice fel de aprindere este aruncată departe;
chiar gîndul de neînfrînare nu va intra niciodată în mintea bărbatului legat de
femeia sa prin dragoste. Îi va fi credincios pînă la sfîrşit şi astfel, prin
curăţia sa, va coborî asupra casei sale bunăvoinţa şi sprijinul dumnezeiesc.
Iată căsătoriile pe care le făceau drepţii în vremurile vechi, mai aplecaţi
către virtute decît către bogăţie. Şi că lucrul acesta este adevărat, vă voi
arăta printr-o pildă o astfel de căsătorie: Avraam era acum bătrîn şi
vechi de zile, şi Domnul îl binecuvîntase întru toate. Atunci a zis Avraam
slugii celei mai bătrîne a casei sale, care era mai mare peste toate ale sale:
Pune mîna ta sub coapsa mea! Şi te voi jura pe Domnul Dumnezeul cerului şi al
pămîntului ca feciorului meu Isaac să nu-i iei femeie din fetele Hananeilor,
între care locuiesc eu. Ci vei merge în pămîntul unde m-am născut eu, la neamul
meu, şi de acolo vei lua femeie fiului meu Isaac (Facerea 24, 1-4).
Vedeţi ce grijă la acest om virtuos, la acest drept, pentru căsătorie? N-a chemat femei
rele, cum fac cei de acum, nici babe bune de gură, ci a încredinţat acest lucru
în mîna slugii sale. Şi chiar acesta este un semn al marii înţelepciuni a
Patriarhului: că a putut să crească o astfel de slugă căreia să-i încredinţeze
o însărcinare atît de mare. În sfîrşit, femeia care îi trebuie lui nu este nici
o femeie bogată, nici o femeie frumoasă, ci o femeie virtuoasă, şi de aceea
pune pe sluga sa să facă o cale atît de lungă. Luaţi în seamă şi priceperea
slugii! El nu zice: „Ce însărcinare îmi dai tu? Cînd noi sîntem înconjuraţi de
atîtea neamuri la care se găseşte mulţime de fete de oameni bogaţi, alese,
frumoase, tu mă trimiţi într-o ţară aşa de depărtată, printre oameni
necunoscuţi? Cu cine voi vorbi? Cine mă va cunoaşte? Şi dacă îmi întind curse,
dacă mă înşeală? Căci nu e nimic mai uşor de înşelat decît un străin.” El n-a
zis nimic de acestea, ci, dînd la o parte toate, s-a oprit numai la bănuiala
care se iveşte de la început în minte: neîmpotrivindu-se stăpînului său, a
arătat supunere; [apoi], întrebînd numai ceea ce trebuia să ştie, şi-a arătat
priceperea şi prevederea. Care este acest lucru, ce a întrebat pe stăpînul său?
Dar de nu va vrea fecioara - a zis el - să vină cu mine în pămîntul
acesta, întoarce-voi pe fiul tău acolo în pămîntul de unde ai ieşit? (Facerea
24, 5). Avraam i-a răspuns: Ia aminte să nu întorci pe fiul meu acolo.
Domnul Dumnezeul Cerului şi al pămîntului - Cel ce m-a luat din casa
tatălui meu şi din pămîntul în care m-am născut, Cel ce mi-a grăit şi s-a jurat
mie, zicînd: îţi voi da pămîntul acesta ţie şi seminţiei tale - Acesta va
trimite pe Îngerul Său înaintea ta, şi vei lua femeie feciorului meu de acolo
(Facerea 24, 6-7). Vedeţi credinţa Patriarhului? Nu s-a rugat nici de
prieteni, nici de rude, nici de vreun altul, ci i-a dat pe Dumnezeu ca
tălmăcitor şi ca tovarăş de drum. Apoi, voind să întărească pe slugă, în loc
să-i spună numai: „Domnul Cerului şi al pămîntului”, adaugă: „Care m-a scos din
casa tatălui meu.” „Adu-ţi aminte - zice el - cum am făcut atîta drum, cum,
părăsindu-ne ţara, am găsit mai multă mulţumire în pămînt străin, cum cele fără
putinţă s-au făptuit în totul.” Şi nu numai în înţelesul acesta zice: „Cel ce
m-a luat din casa tatălui meu”, ci vrea să-i arate că Dumnezeu îi este
datornic. „Noi sîntem creditorii lui - zice Avraam - şi chiar El a făgăduit:
„Îţi voi da ţie acest pămînt şi seminţiei tale.” Aşa că, chiar dacă am fi
nevrednici, ne va ajuta, pentru că a făcut învoială nemincinoasă cu însăşi gura
Sa; va înlătura toate piedicile dinaintea noastră şi va aduce la îndeplinire
dorinţele noastre.” Zicînd acestea, a trimis sluga.
Ajungînd
în ţara care îi fusese hotărîtă, slujitorul nu a întrebat pe nici un locuitor
al cetăţii, n-a intrat în vorbă cu oameni şi nici cu femei. Dar băgaţi de seamă
cum îşi vorbeşte lui singur. El se ridică pentru rugăciune şi zice: Doamne
Dumnezeul stăpînului meu Avraam, fă cale bună înaintea mea astăzi (Facerea
24, 12). Nu zice „Doamne Dumnezeul meu”; dar cum zice? „Doamne Dumnezeul
stăpînului meu Avraam.” „Eu, zice, nu sînt decît un nevoiaş, dar mă acopăr cu
stăpînul meu, căci nu vin pentru mine, nu sînt decît trimisul său; ia în seamă
credinţa lui şi ajută-mi să duc pînă la capăt sarcina dată.”
Acum,
ca să nu credeţi că el vorbeşte ca un creditor care îşi cere dreptul său,
ascultaţi vorbele care urmează: Fie-Ţi milă de stăpînul meu Avraam (Facere
24, 12). Adică: Chiar dacă am avea mii de drepturi, ne rugăm ca să avem totul
prin bunătatea Ta, nimic ca plată a datoriei Tale. Şi ce cere el? Iată,
eu stau la fîntîna apei, şi fetele celor ce locuiesc în cetate ies ca să scoată
apă. Şi fecioara căreia eu voi zice: Pleacă urciorul tău să beau!, iar ea va
zice mie: Bea tu, şi cămilele tale le voi adăpa, pînă ce vor înceta toate a
bea, aceea să fie pe care Tu ai rînduit-o robului Tău Isaac; şi întru aceasta
voi cunoaşte că ai făcut milă cu stăpînul meu Avraam (Facerea 24,
13-14).
Vedeţi înţelepciunea
slugii? Ce semn pune el? Nu zice: „Dacă voi vedea pe una dusă într-un car tras
de catîri, tîrînd în urma sa o ceată de eunuci, înconjurată de robi numeroşi,
frumoasă şi strălucitoare de farmecul tinereţii, aceea este pe care ai gătit-o
pentru sluga ta.” Ce zice însă? „Fecioara căreia îi voi zice: Pleacă vasul tău
să beau!” Ce faci tu, omule? O astfel de femeie cauţi tu pentru stăpînul tău, o
femeie care cară apă şi vrea să-ţi vorbească? „Da, răspunde el, căci nu m-a
trimis să caut bogăţie, nici neam mare, ci bune însuşiri ale sufletului. Se
găsesc mai des cărătoare de apă care au o virtute desăvîrşită, pe cînd altele,
stăpîne pe bogate locuinţe, sînt pline de patimi şi foarte rele. Dar după ce va
cunoaşte el virtutea acestei femei? După semnul pe care l-a arătat.” Dar cum să
pricepi virtutea prin acest semn? El este foarte mare şi cu totul sigur, căci
învederează milostenia, încît orice altă dovadă este de prisos. Vorbele slugii
însemnează deci acest lucru, deşi el nu-l spune pe faţă. „Eu, zice, caut o
fecioară aşa de milostivă, încît să ducă la capăt toate însărcinările de care
este în stare.” Şi nu pe nedrept căuta o astfel de soţie: ci, trăind într-o
casă unde înflorea mai mult primirea de oaspeţi, el voia înainte de
toate să găsească o femeie potrivită cu firea stăpînilor săi. Ca şi cum ar fi
zis: „Noi voim să aducem la noi o femeie ale cărei mîini să fie deschise pentru
oaspeţi, ca să nu fie luptă şi certuri cînd bărbatul va face milostenii din
averea sa, după pilda tatălui său şi va aduce în casă străini; [căci] aşa se va
întîmpla, dacă femeia este cicălitoare şi nu-l lasă să facă [aceasta], cum se
întîmpla în multe case. Dintru început vreau să mă încredinţez dacă ea este
primitoare de oaspeţi, căci de aici vine toată fericirea noastră. Prin iubirea
de oaspeţi a dobîndit, din cer, stăpînul meu pe mirele de azi, prin aceasta s-a
făcut tată. A jertfit un viţel şi a primit un copil, a frămîntat făină, şi
Dumnezeu i-a făgăduit urmaşi aşa de numeroşi ca şi stelele. Deci, pentru că din
primirea de străini ne-au venit nouă în casă toate bunătăţile, caut această
faptă bună înaintea tuturor celorlalte.” Să avem în vedere că omul nu a primit
doar apa cerută, ci să ne gîndim că el a aflat ce este un suflet bun, care dă
nu numai ce i se cere, ci şi ceea ce nu i s-a cerut.
Dar încă nu sfîrşise
el a cugeta acestea în mintea sa, zice, cînd iată că ieşi cu ulciorul pe umăr
Reveca (Facerea 24, 15), şi aşa se împlini acea
vorbă a Proorocului: Pînă să isprăveşti tu de vorbit, Eu sînt de faţă (Isaia
58, 9). Iată cum Dumnezeu binevoieşte să împlinească rugăciunile oamenilor
evlavioşi mai înainte ca ele să fie sfîrşite. Ca urmare, şi tu, cînd vei vrea
să te căsătoreşti, nu alerga la oameni sau la femei care îşi fac meşteşug din
nenorocirile altora şi nu caută nimic altceva decît să capete un cîştig.
Aleargă la Dumnezeu, şi El te va ajuta în căsătoria ta, căci avem făgăduinţa
Lui: Căutaţi Împărăţia Cerurilor, şi toate celelalte se vor adăuga vouă (Matei
6, 33). Şi să nu zică nimeni: „Cum pot să-l văd eu pe Dumnezeu, cum pot să vorbesc
cu El şi să-l întreb lămurit?” [Acestea sînt] gînduri ale sufletului fără
credinţă. Pentru Dumnezeu totul este o clipă şi n-are nevoie de vorbă ca să
îndeplinească tot ce voieşti. Şi tocmai aceasta s-a întîmplat cu sluga lui
Avraam: n-a auzit nici un glas, n-a văzut nici o faţă. În picioare, lîngă
fîntînă, se ruga, şi îndată a fost ascultat: Dar încă nu sfîrşise el a
cugeta acestea în mintea sa, cînd iată că ieşi cu ulciorul pe umăr Reveca, fata
lui Batuil feciorul Milcăi, femeia lui Nahor, fratelui lui Avraam. Aceasta era
foarte frumoasă la chip, fecioară, pe care nu o cunoscuse vreun bărbat (Facerea
24, 15-16). De ce-mi vorbeşte de frumuseţea trupului? Ca să pricepi mai bine
marea ei curăţie, ca să înţelegi frumuseţea sufletului ei. Minunat lucru este
curăţia, dar mult mai minunat încă atunci cînd este unită cu frumuseţea
trupului. De aceea Scriptura, înainte de a povesti istoria lui Iosif şi
curăţia sa, vorbeşte mai întîi de frumuseţea trupului său, zicînd: Iosif
însă era chipeş la statură şi foarte frumos la faţă (Facerea 39, 6); şi
numai după aceea ne arătă înfrînarea tînărului, zicînd că această frumuseţe nu
l-a adus la neînfrînare. Căci, după cum frumuseţea nu este întotdeauna pricina
aprinderii, tot aşa nici urîţenia nu este pricină de înfrînare. Multe femei
împodobite cu toate farmecele trupului au strălucit şi mai mult pentru că au
fost curate; altele iarăşi, urîte şi pocite, au avut încă mai multă urîţenie în
suflet şi s-au necurăţit cu nenumărate păcate. Nu în înfăţişarea trupului, ci
în suflet şi voinţă se găseşte atît pricina faptei bune, cît şi a păcatului.
Nu fără scop a numit-o de
două ori fecioară pe Reveca. După ce a zis: „Fecioară era”, a adăugat: „pe care
nu o cunoscuse vreun bărbat.” Pentru că multe fecioare îşi păstrează trupul
neatins, dar au sufletul plin de neînfrînare, dorinţă de strălucire, curse ca
să tragă din toate părţile o mulţime de iubiţi în jurul lor, priviri făcute ca
să înflăcăreze nădejdile tinerilor, vîrtejuri şi capcane de tot soiul. Şi de
aceea Moisi - vrînd să arate că Reveca nu era asemenea cu aceste fete, ci că
era fecioară şi cu trupul, şi cu sufletul, a adăugat: „fecioară, pe care nu o
cunoscuse vreun bărbat.” Cu toate că erau multe prilejuri ca oamenii să o
cunoască: mai întîi că era frumoasă, apoi din felul slujbei pe care o
îndeplinea. Dacă ar fi rămas pururea în camera sa, ca fetele de astăzi, dacă nu s-ar fi
arătat în lume, dacă n-ar fi ieşit niciodată din casa părintească, lauda că
nici un om nu o cunoscuse n-ar fi fost aşa de mare. Dar, dacă ţi-o închipui
mergînd prin lume, nevoită să se ducă în fiecare zi la fintînă, o dată, de două
şi de mai multe ori - şi totuşi nici un bărbat să nu o cunoască, numai atunci
vei pricepe bine preţul laudei. S-au văzut multe fete care nu erau nici
frumoase, nici plăcute, şi pe care le urmau o mulţime de slugi, pierdute, cu
toate acestea, pentru că au trecut o dată sau de două ori prin piaţa publică.
Ce vei zice dar, de aceea care iese în fiecare zi din casa părintească şi nu
numai ca să se ducă în piaţă, ci la fîntînă, să aducă apă, drum pe care eşti
silit să ai mii de întîlniri? Nu este cu adevărat vrednică de toată lauda
noastră? Cînd nici aceste drumuri neîntrerupte, nici farmecul care o
înfrumuseţează, nici trecătorii care o întîlnesc pretutindeni - nimic, într-un
cuvînt - nu pot să-i atingă curăţia?; cînd ea îşi păstrează sufletul şi trupul
departe de orice stricăciune, cînd păzeşte curăţia mai bine decît femeile care
stau închise în casa lor; cînd, în sfîrşit, se arată asemenea cu aceea pe care
o cerea Pavel, zicînd: Să fie sfîntă la trup şi la suflet? (1
Corinteni 7, 34).
Şi, pogorîndu-se ea
la fîntînă, şi-a umplut vasul şi a pornit înapoi. Atunci, sluga lui Avraam a
alergat înaintea ei şi i-a zis: Dă-mi să beau puţină apă din vasul tău! Iar ea
a zis: Bea Domnul meu! Şi, grăind, şi-a lăsat vasul pe braţe şi l-a adăpat pînă
a încetat a bea. Şi a zis: Şi cămilelor tale voi scoate apă pînă ce vor bea toate.
Şi, grăind, a deşertat vasul în adăpătoare, şi iarăşi a alergat la fîntînă să
scoată apă, şi a adăpat toate cămilele (Facerea 24, 16-20). Mare era iubirea de străini a acestei fecioare,
mare curăţia ei, şi amîndouă acestea sînt bine arătate atît prin vorbele, cît
şi prin faptele ei. Ai văzut cum curăţia nu-i vatămă întru nimic milostenia,
dar nici milostenia curăţia sa?! Că nu s-a aruncat înaintea străinului, că nu
i-a vorbit ea întîi însemnează că era cuviincioasă; că nu a tăcut la
întrebările puse şi nici nu s-a împotrivit cererii aceluia însemnează multă
milostenie şi iubire de oameni. Într-adevăr, după cum s-ar fi arătat
îndrăzneaţă şi neruşinată dacă ar fi mers mai întîi ea la el sau i-ar fi vorbit
mai înainte de a fi întrebată, tot aşa, dacă l-ar fi trecut cu vederea cînd era
rugată, s-ar fi arătat crudă şi neomenoasă. N-a făcut nici una din acestea:
nici n-a depărtat milostenia prin curăţie, nici n-a nimicit prin milostenie
lauda curăţiei, ci a arătat aceste două fapte bune în întregime: curăţia, aşteptînd
întrebarea străinului şi iubirea de oaspeţi, săvîrşită într-un chip mai presus
decît orice laudă, cum am zis. Cum să numesc pe aceea care dă atît de mult?
Negreşit, darul său nu era decît apă, dar aceasta era tot ce avea atunci la
îndemînă. Căci obişnuim să judecăm pe oamenii făcători de bine nu după bogăţia
darului, ci după averea pe care o au. Dumnezeu a lăudat pe omul care a dat un
pahar de apă rece şi a zis că femeia care a aruncat doi bănuţi a dat mai mult
decît toţi, pentru că a jertfit tot ce avea atunci. Tot aşa, şi Reveca a dăruit
acestui străin tot ceea ce putea să-i dăruiască.
Şi nu fără scop zice Scriptura
că ea „se grăbi”, „alergă” şi altele asemenea, ci ca să se arate dragostea
ei, ca una care nu era nici îndatorată, nici silită, ca una care dăruia fără
întîrziere şi silă. Şi aceasta nu este fără preţ! De cîte ori n-am văzut şi noi
trecători, pe care i-am rugat să se oprească o clipă şi să ne lase să aprindem
lumină de la ei sau să ne dea puţină apă pentru setea noastră, şi de cîte ori nu
ne-au respins cu neruşinare? Dimpotrivă, Reveca, nemulţumindu-se numai să
aplece străinului ciutura, îşi ia însărcinarea să scoată apă pentru toate
cămilele, punîndu-şi astfel, cu cea mai mare bunătate, chiar trupul său în
slujba iubirii de străini. Nu numai fapta ei, dar şi graba îi învederează
virtutea. Îl numeşte „domn” pe un necunoscut văzut pentru întîia dată, şi -
după cum socrul ei, Avraam, nu întreba pe călători cine sînt, din ce familie,
unde merg, de unde vin, ci făcea fără întîrziere milostenie cu ei - tot aşa
nici Reveca nu întrebă: „Cine eşti tu, din ce familie? De ce ai venit aici?”
Ci, dînd nenumărate semne de milostenie, nici nu ia în seamă celelalte lucruri.
Aşa cum negustorii de pietre scumpe şi zarafii caută în totul doar cum să
cîştige bani de la acei ce cumpără şi nu-i priveşte nimic altceva, tot aşa,
nici Reveca nu caută decît să culeagă rodul iubirii de oaspeţi, să primească în
întregime cîştigul hotărît. Ea ştie bine că oaspetele trebuie cinstit cu
osebire, că el are nevoie de o primire grabnică, fiindcă întîrzierea noastră îl
face neîndrăzneţ; dacă îl obosim cu o mulţime de întrebări nepotrivite, se
înfricoşează, se dă îndărăt şi se apropie de noi cu silă. De aceea, nici Reveca
nu s-a purtat aşa faţă de slujitor, precum nici socrul ei Avraam faţă de
străinii călători, [pe care căuta] să nu-i sperie, ci se mulţumea să se
îngrijească de ei, după care le da drumul. De aceea a primit el într-o zi
Îngeri în casa lui; dacă i-ar fi copleşit cu întrebări, cîştigul lui ar fi fost
mult mai mic. Într-adevăr, ne minunăm de el nu că a primit Îngeri, ci că i-a
primit fără să-i cunoască. Dacă i-ar fi îngrijit ştiind cine sînt, nu făcea
nimic de mirare: măreţia unor astfel de oaspeţi ar fi făcut îndatoritor şi
omenos şi pe omul cel mai crud şi mai nesimţitor. Acesta e lucrul de mirare:
că, socotindu-i pe ei nişte oameni de rînd, le-a arătat atîta îngrijire. Tot
aşa a făcut şi Reveca: ea nu ştia numele slugii, pricina călătoriei sale,
gîndul pe care îl avea ca să o ceară în căsătorie; ea nu vedea decît un călător
şi un străin. Aşa că rodul milosteniei sale a fost cu atît mai mare, cu cît ea
a îngrijit cu o bunăvoinţă desăvîrşită pe un om cu totul necunoscut, rămînînd
însă credincioasă legilor buneicuviinţe. Nici neruşinare, nici îndrăzneală,
nici silă, nici mînie; a ştiut să-şi facă datoria fără să treacă peste marginea
cuvenită. Aceasta înţelege şi Moisi cînd zice: Iar omul o socotea pe ea
şi tăcea, ca să cunoască, îndreptase Dumnezeu calea lui, sau nu? (Facerea
24, 21). Ce însemnează „o socotea”? Asta însemnează că îi privea statura,
mersul, înfăţişarea, vorbirea - în sfîrşit, totul - cu o mare grijă, căutînd să
citească, din mişcări, firea sufletului. Şi nu a fost destul: face şi altă
încercare. După ce i-a dat să bea, nu s-a oprit, ci a întrebat-o: A
cui fată eşti? Spune-mi de este la tatăl tău loc, să sălăşluim noi? (Facerea
24, 23). Ce a răspuns ea? Cu răbdare şi cu dulceaţă i-a spus numele tatălui său
şi nu s-a supărat, ca să-i zică: „Dar tu cine eşti, îndrăzneţule care întrebi
aşa de iscoditor de casa noastră?” I-a răspuns: Sînt fiica lui Batuil,
fiul Melhei, pe care l-a născut ea lui Nahor. Paie şi fin mult este la noi,
precum şi loc de sălăşluit (Facerea 24, 25). Şi acum, ca şi
atunci cînd fusese vorba de apă, ea îi dădu mai mult decît cerea. Atunci cînd
el nu voia decît să bea, ea ceru să-i adape şi cămilele şi le-a adăpat. Acelaşi
lucru şi aici: el întreabă numai dacă este loc pentru oaspeţi, ea îi răspunde
că sînt paie, fin şi celelalte, prin aceasta îndemnîndu-l şi trăgîndu-l spre
casă, ca să cîştige preţul iubirii de oaspeţi. Să nu ascultăm aceasta nici cu
uşurinţă şi nici fără luare aminte, ci să ne gîndim la noi înşine, să ne punem
în locul lor şi atunci tot aşa vom socoti şi noi fapta bună a Revecăi. Adesea,
cînd adăpostim pe prieteni şi cunoscuţi, ne vine greu şi, dacă şederea lor se
lungeşte o zi sau două, iată-ne supăraţi. Reveca ducea cu mare bucurie în casa
lor un necunoscut şi un străin, şi avea să se îngrijească nu numai de el, dar
şi de atîtea cămile ale lui.
Însă, după ce a intrat oaspetele,
luaţi în seamă înţelepciunea lui: cînd i-a dat pîine să mănînce, el a zis: Nu
voi mînca pînă ce nu voi grăi cuvintele mele (Facerea 24, 33).
Vedeţi cît de grabnic şi de cumpătat a fost? Apoi, cînd i-a dat voie să
vorbească, să vedem în ce chip îi vorbeşte? Oare i-a spus că are un stăpîn de
neam mare, cinstit de toată lumea, întîiul locuitor din părţile sale? Dacă ar
fi voit să vorbească aşa, n-ar fi fost de loc încurcat, într-adevăr, oamenii
din ţară aceea cinsteau pe Avraam ca pe un rege. Dar el nu spune nimic [de
acest fel], trece peste cinstea omenească şi nu împodobeşte pe Avraam decît cu
cinstea dumnezeiască, zicînd: Sluga lui Avraam sînt eu. Domnul a
binecuvîntat pe stăpînul meu foarte, şi l-a mărit, şi i-a dat lui oi şi boi,
argint şi aur, slugi şi slujnice, cămile şi asini (Facerea 24, 34-35).
Dacă aminteşte de bogăţii, nu o face ca să arate că Avraam este în belşug, ci
ca să se vadă că este iubit de Dumnezeu. Nu voia să-l laude că era bogat, ci
fiindcă primise toate acestea de la Dumnezeu. Apoi, a vorbit despre tînăr. Şi
Sarra, soţia lui, i-a născut un fiu în bătrîneţele lui (Facerea 24,
36). Prin aceasta, a lăsat să se înţeleagă felul naşterii, arătînd că naşterea
i-a fost dată după rînduială dumnezeiască, în afară de legile firii. Tot aşa şi
tu, fie că îţi cauţi o soţie sau un soţ, cercetează înainte de toate dacă este
iubit de Dumnezeu, dacă este plin de bunătatea cerească. Căci, dacă se găsesc
acestea, toate celelalte vin singure; iar neavînd nimic din acestea, chiar dacă
are o mare avere, nu-i nici un cîştig. Apoi, ca să nu fie întrebat de ei de ce
nu a luat în căsătorie pe nici una din ţara lui, a adăugat: Şi m-a jurat
stăpînul meu, zicînd: Să nu iei femeie fiului meu din fetele Hananeenilor,
între care locuiesc eu în pămîntul lor. Ci să mergi la casa tatălui meu şi la
neamul meu, şi vei lua soţie feciorului meu de acolo (Facerea 24,
37-38).
Dar nu vreau să aduc aici
toată istoria, căci mi-e teamă să nu vă supăr. Să trecem la sfîrşit. După ce a
povestit cum s-a oprit la fintînă, cum s-a rugat de fată, cum i-a dat mai mult
decît a cerut el, cum a fost mijlocitorul său; în sfîrşit, după ce a povestit
totul pe larg, a încetat din vorbă. Ceilalţi, după ce au ascultat această
povestire, n-au stat nici o clipă la îndoială şi fără întîrziere, ca insuflaţi
chiar de Dumnezeu, au dat pe fiica lor îndată. Laban şi Batuil răspunseră: De
la Domnul a ieşit lucrul acesta; nu vom putea grăi ţie împotrivă, nici rău,
nici bine. Iată, Reveca este înaintea ta; ia-o şi te du, şi să fie femeia
feciorului stăpînului tău, după cum a grăit Domnul (Facerea 24, 50-51).
Cine nu se va mira? Cine nu va rămîne izbit de mirare, gîndindu-se la numărul
şi la greutatea piedicilor ridicate într-o clipă? Trimisul era un străin şi o
slugă; drumul de făcut era foarte lung; nici mirele, nici tatăl său, nici una
din rudele sale nu erau cunoscuţi de ei. Erau destule greutăţi ca să împiedice
căsătoria. Cu toate acestea, nimeni nu o împiedică şi, ca şi cum Isaac ar fi
fost un vecin, o cunoştinţă, un prieten de demult, ei i-au dat pe fiica lor cu
o întreagă încredere: mijlocitor era Dumnezeu. Într-adevăr, să încercăm a face
ceva fără ajutorul Său: ceea ce ne părea uşor şi lesne ne va pune în cale numai
prăpăstii, şi strîmtori şi mii de nenorociri. Deci nimic să nu facem, nici să
zicem, pînă ce n-am chemat pe Dumnezeu şi nu L-am rugat să ne ajute în aceea ce
vrem a săvîrşi, după cum a făcut această slugă.
Să vedem acum, după ce a
luat-o, cum a prăznuit nunta. Oare a înşirat după el chimvale, şi fluiere, şi
danţuri, şi tobe, şi flaute, şi tot ce se obişnuieşte în astfel de împrejurări?
Nimic din acestea! Singur primise pe Reveca, singur a adus-o, fără alt tovarăş
decît Îngerul care îl întovărăşea, îndeplinind rugăciunea pe care Avraam o
făcuse lui Dumnezeu, de a apăra călătoria slugii sale, cînd acela părăsise casa
lui. Şi tînăra fecioară era dusă la soţul ei fără să audă nici flaut, nici
liră, nici alt instrument, dar cu capul acoperit de binecuvîntările cereşti,
cunună mai bogată în strălucire decît stema cea mai scumpă. Era dusă la
bărbatul ei îmbrăcată nu cu ţesături de aur, ci cu curăţie, credinţă,
milostenie, în sfîrşit, cu toate faptele bune. Era dusă la bărbatul său nu pe
un car acoperit, nici pe vreun alt scaun împodobit, ci pe spinarea unei cămile.
În acea vreme, fecioarele, pe lîngă virtuţile lor, aveau şi sănătate trupească.
Într-adevăr, mamele lor nu le creşteau cum este obicei astăzi şi nu stingeau
sănătatea lor cu băi, parfumuri, sulimanuri, haine moi şi, în sfîrşit, prin
multe alte chipuri de zădărnicii, care mai repede le moleşesc. Dimpotrivă, ele
le supuneau la cele mai aspre încercări. De aceea aveau o frumuseţe înnăscută a
trupului şi de bun soi, căci aveau totul de la fire, nimic străin. Şi se
bucurau de o sănătate neatinsă de nimic, iar farmecele lor erau de neînchipuit,
pentru că trupul lor nu era niciodată chinuit de boală şi trîndăvia le era
necunoscută. Greutăţile, oboseala, obişnuinţa de a face totul singure, gonind
trîndăvia, le dădeau putere şi sănătate nezdruncinată. De aceea erau şi mai
plăcute bărbaţilor şi mult mai iubite, pentru că găseau în ele multă
înţelepciune.
Reveca
era deci pe o cămilă; apropiindu-se [de sălaşurile lui Avraam], mai-nainte ca
să ajungă [acolo], a ridicat ochii, l-a văzut pe Isaac şi a sărit jos de pe
cămilă. Vedeţi putere? Vedeţi uşurinţă? A sărit jos de pe cămilă! Aşa era
vigoarea, care se unea cu înţelepciunea, la fecioarele din acea vreme! Şi a zis
slugii: Cine este omul acela, care merge pe cîmp spre întâmpinarea
noastră? Şi a zis sluga: Acesta este stăpînul meu. Atunci ea îşi luă vălul şi se
acoperi (Facerea 24, 65). Recunoaşteţi peste tot smerenia ei,
admiraţi-i ruşinea şi neîndrăzneala!
Şi a dus-o Isaac în
cortul mamei sale, Sarra; şi a luat pe Reveca, şi aceasta s-a făcut femeia lui,
şi a iubit-o pe dînsa. Şi s-a mîngîiat Isaac de pierderea mamei sale, Sarra (Facerea 24, 67). Aceste cuvinte - „şi a
iubit-o pe dînsa, şi s-a mîngîiat Isaac de pierderea mamei sale, Sarra” - nu le
citesc eu degeaba: am voit să înţelegeţi ce farmec avea Reveca, încît a avut
parte de atîta iubire. Şi cine n-ar fi iubit o femeie atît de înţeleaptă, atît
de cinstită, de omenoasă, de binefăcătoare, de dulce, o femeie aşa de curajoasă
cu inima, aşa de tare cu trupul?
Nu am spus acestea ca să
fiu ascultat sau ca să fiu aplaudat de voi, ci ca să aţîţ rîvna voastră. Voi,
părinţilor, urmaţi prevederea Patriarhului, care a vrut să dea fiului său o
femeie cu adevărat virtuoasă; n-a căutat nici bogăţie, nici neam mare, nici
frumuseţe, nici altceva, decît frumuseţea sufletului. Voi, mamelor, aşa să
creşteţi pe fiicele voastre. Iar voi, tinerilor care voiţi să vă luaţi soţii,
să prăznuiţi nunta cu această cuviinţă: departe să fie de voi jocurile,
zgomotele de rîs, glumele lumeşti, flautele, şi întreagă acea măreţie
diavolească şi orice îi poate semăna; să rugaţi numai pe Dumnezeu să fie
mijlocitorul vostru în toate faptele voastre. Dacă vom săvîrşi aşa toate
faptele noastre, nu va fi nici despărţire, nici bănuială de prea-curvie, nici
cuvînt de gelozie, nici bătăi, nici certuri, ci vom gusta toate dulceţile păcii
şi unirii, la care se vor adăuga cu siguranţă toate faptele bune. După cum,
atunci cînd bărbatul şi femeia sînt neuniţi, nu e nimic sănătos în casa lor,
chiar dacă lucrurile ar merge bine, tot aşa, cînd domneşte pacea şi unirea,
nimic nu va fi neplăcut, chiar dacă s-ar ivi mii de furtuni în aceeaşi zi. Dacă
căsătoriile se vor face astfel, şi copii vor putea fi crescuţi în lucrarea
faptelor bune. Cînd femeia va fi cinstită, înţeleaptă şi împodobită cu toate
virtuţile, va putea să cîştige cu totul un bărbat pe care să-l şi stăpînească
prin puterea dragostei ei, şi, cînd l-a cîştigat, să găsească în el un tovarăş
plin de rîvnă pentru creşterea copiilor. Şi va îndemna chiar pe Dumnezeu să
privească cu grijă asupra lor. Atunci cînd chiar Dumnezeu ajută astfel de
gospodării aşa de bine îndreptate, îngrijind chiar el de sufletele copiilor,
toate chinurile vor pieri, totul va fi iubire în casă, ca şi în sufletele
stăpînilor. În acest chip, fiecare, împreună cu casa sa - înţeleg cu femeia,
copii şi slugile sale - va putea să străbată pînă la capăt, fără primejdie,
viaţa de aici şi să intre la sfîrşit în Împărăţia Cerurilor, pe care doresc să
o dobîndim cu toţii, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus
Hristos, cu care este mărirea şi puterea Tatălui, împreună cu Sfîntul şi de
viaţă dătătorul Duh, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
28 august 2015
19 noiembrie 2018
CARE SUNT ROADELE SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII ÎN VIATA DUHOVNICEASCĂ
CARTEA A PATRA
CARE SUNT ROADELE SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII ÎN VIATA DUHOVNICEASCĂ
CARE SUNT ROADELE SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII ÎN VIATA DUHOVNICEASCĂ
18 noiembrie 2018
PARINTELE PAISIE AGHIORITUL DESPRE ANTIHRIST:
PARINTELE PAISIE AGHIORITUL DESPRE ANTIHRIST:
“Totul va deveni un spital de nebuni. Vin ani grei, vom avea incercari mari. Crestinii vor avea mare prigoana”
Despre Antihrist
“- Parinte, spuneti-ne ceva despre Antihrist. - Sa spunem mai bine despre Hristos… Cat putem, sa fim langa Hristos. Daca suntem cu Hristos, ne vom teme de Antihrist? Oare nu exista duh antihristic acum? Rau face duhul antihristic. Si daca se va naste si un monstru antihrist si va face unele neghiobii, va fi luat in ras la sfarsit. Se vor petrece multe evenimente. Poate veti apuca sa traiti si voi multe din semnele scrise in Apocalipsa. Incet-incet destule incep sa iasa la iveala. Strig si eu netrebnicul de atatia ani! Situatia este infricosatoare, ciudata. Nerozia a intrecut limitele. A venit lepadarea si ramane ca acum sa vina “fiul pierzarii” (2 Tes. 2,3). Totul va deveni un spital de nebuni. In harababura ce va stapani, fiecare stat se va ridica sa faca orice-i spune cugetul. Dumnezeu sa ajute, ca interesele celor mari sa fie astfel incat sa ne ajute. Din ce in ce vom auzi de ceva mai nou. Vom vedea facandu-se lucrurile cele mai neasteptate, mai nerationale. Numai ca evenimentele se vor derula cu repeziciune. Ecumenism, piata comuna, un stat mare, o religie dupa masurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sionistii pregatesc pe cineva de Mesia. Pentru ei Mesia este imparat, adica va stapani aici pe pamant. Martorii lui Iehova si ei viseaza la un imparat pamantesc. Sionistii vor prezenta unul si martorii lui Iehova il vor primi. Vor spune “Acesta este“. Se va face mare zapaceala. In mijlocul acestei zapaceli toti vor cere un Mesia, ca sa-i mantuiasca. Si atunci vor prezenta pe unul care va spune: “Eu sunt Imam, eu sunt al cincilea Buda, eu sunt Hristos pe care-l asteapta crestinii, eu sunt acela pe care-l asteapta Martorii lui Iehova, eu sunt Mesia evreilor”. Va avea cinci “eu“-uri ! … Evanghelistul Ioan atunci cand in prima sa epistola spune: “Copiii mei… ca vine antihristul, iar acum multi antihristi s-au aratat…” (1 In. 2, 18), nu intelege ca asteptatul Antihrist va fi ca prigonitorii Maximian si Diocletian, ci ca
Antihristul cel asteptat va fi intr-un fel ca un diavol intrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia si va insela lumea. Vin ani grei, vom avea incercari mari. Crestinii vor avea mare prigoana. Si uita-te: oamenii nici nu inteleg ca traim in semnele vremurilor, ca pecetluirea inainteaza. Traiesc ca si cum nu s-ar intampla nimic. De aceea spune Scriptura ca va cauta sa insele, de va fi cu putinta, si pe cei alesi (Mt. 24,24; Mc. 13,22). Cei care nu vor avea intentie buna, care nu vor fi luminati, se vor insela in anii apostaziei. Pentru ca cel ce nu are harul dumnezeiesc, nu are claritate duhovniceasca, asemeni diavolului. - Parinte, sionistii cred cele despre Antihrist? - Acestia vor sa stapaneasca toata lumea. Ca sa le reuseasca scopul, folosesc vrajitoria si satanismul. Satanolatria o vad ca pe o putere, care ii va ajuta in planurile lor. Adica vor sa stapaneasca lumea cu putere satanica. Pe Dumnezeu nu-L pun in socoteala lor. Se vor binecuvanta asadar de Dumnezeu? Din asta Dumnezeu va scoate multe lucruri bune. Celelalte teorii satanice au tinut cel putin 70 de ani; ale acestora nici 7 ani nu vor tine. - Parinte, atunci cand aud despre Antihrist simt o frica inauntrul meu. - De ce te temi? Va fi mai infricosator decat diavolul? Acesta este om. Sfanta Marina l-a batut pe diavol si Sfanta Iustina a alungat atatia. La urma urmei noi n-am venit sa ne aranjam in aceasta lume.
Imparatul pamantesc al evreilor
Semnul ca se apropie implinirea proorociilor va fi daramarea templului lui Omar din Ierusalim. Il vor darama, ca sa rezideasca Templul lui Solomon, care, precum se spune, a fost zidit in locul acesta. In cele din urma sionistii il vor aseza acolo pe Antihrist ca Mesia. Am auzit ca evreii deja se pregatesc sa rezideasca Templul lui Solomon. - Parinte, evreii, desi citesc Vechiul Testament, cum de nu cred in Hristos? - Nu te duci sa le-o spui asta evreilor? Evreii au avut fanatism de la inceput. Ei inteleg, dar egoismul ii orbeste. Daca ar fi luat putin aminte, n-ar fi ramas nici un evreu (necrestinat). - Cele pe care le-au citit, cum le-au explicat? - Cum le-au explicat si cum le explica? Noimele duhovnicesti le fac materiale. De pilda, ceea ce spune proorocul Isaia “au inflorit pustiurile Iordanului” (Is. 35,2), sa vezi cum au explicat-o. Ca sa arate ca a inflorit pustiul, au intors inapoi un rau, au facut diguri, gradini, au sadit banani, lamai, portocali, au facut numai livezi, asadar spun ca “a inflorit pustiul”. Pe toate asa le explica. In timp ce cuvintele acestea ale Proorocului se refera la renasterea lumii prin Sfantul Botez, prin baia nasterii din nou. - Acum asteapta pe imparatul pamantesc? - Da, pe Antihrist. Rabinii stiu ca a venit Mesia si ca L-au rastignit. Am aflat de la o persoana ca, atunci cand un evreu trage sa moara, merge rabinul si-i spune la ureche: “Mesia a venit“. Vezi, ii mustra constiinta, pentru ca se simt vinovati, dar nu se smeresc. - Si ce castiga ca o spun in vremea aceea ? - Nimic. O spun asa, deoarece ii mustra constiinta si cred ca, spunand-o, sunt in regula. - Ceilalti nu aud? - Nu, caci i-o spun la ureche. Si unii copii ai evreilor s-au razvratit impotriva rabinilor. “Mesia a venit – spun ei; pe care Mesia il asteptati?”. In America un grup de tineri care se ocupa istoriceste de Sfanta Scriptura scot o revista in care este scris: “Mesia a venit. Celui care nu crede ca a venit Mesia ii vom trimite in dar revista, pana ce va crede. Cel care crede, sa trimita ajutor, ca s-o trimitem si altora ca sa creada“. - Acestia sunt evrei? - Da, evrei.
- Au devenit crestini? - Ei, daca au crezut tot e ceva. [este vorba, probabil de asa-numitii "evrei mesianici", nota noastra] - Se poate sa existe rabini crestini in ascuns? - Rabini sa fie crestini in ascuns? Daca se face crestin, mai ramane rabin? Adica sa invete pe evrei ca n-a venit Mesia si atunci cand trag sa moara sa le spuna ca a venit?
Pecetea – 666
- Parinte, peste cat timp se vor petrece aceste evenimente? - Intarzie din pricina ta si a mea, ca sa dobandim o stare duhovniceasca buna. Dumnezeu inca mai rabda, pentru ca de se vor intampla acum ne vom pierde amandoi. Nu se spune nicaieri in invatatura lui Hristos despre un anumit timp (Mt. 24,36; Mc. 13,32; F.Ap. 1,7; I Tes. 5,1;) insa Scriptura spune ca semnele vremurilor vor instiinta despre venirea lor (Mt. 24,29 s.u.; Mc.13,24 s.u; Lc.21, 25 s.u;). Sa fim intotdeauna gata si le vom vedea atunci cand se va apropia timpul. Atunci vom fi mai siguri. “Timpul si experienta le vor descoperi celor treji” (Sf. Andrei al Cezareii – “Explicarea Apocalipsei Sf. Ioan Evanghelistul“, Cap. 38, pg 106, 340C) – spune Sfantul Andrei al Cezareii. Mi-a cazut in mana o carte care avea pe coperta un 666 mare. Ei, oameni lipsiti de marime de suflet! O fac ca sa-l prezinte frumos pe 6 si sa obisnuiasca lumea cu el. Astfel, incet-incet va veni si pecetluirea. - Parinte, si nasturii ce se cos la haine se vand prinsi pe niste hartii care au numarul 666. - Mai, si diavolul asta! Pe cartelele de credit l-au pus de mult timp. Acum si pe nasturi. Multi pun pe 666 ca firma, ca sa fie preferate produsele lor. Unul il sprijina pe altul. Adica 666 sa ia de la 666. S-a scris ca atunci cand va circula reclama cu sarpele ce isi mananca coada, asta va insemna ca evreii vor stapani toata lumea. Acum si-au pus numarul si pe unele bancnote. 666 a cuprins si China si India. - Parinte, cum de stiu si totusi pun acest numar?
- Sfantul Evanghelist Ioan stia ce va face diavolul, precum si proorocii au proorocit ca-L vor vinde pe Hristos pentru “treizeci de arginti” (Zaharia 11, 1-13;), ca-L vor adapa cu otet (Ps. 68, 22), ca-I vor imparti hainele (Ps. 21, 19). Cu 2000 de ani in urma s-a scris in Apocalipsa ca oamenii se vor pecetlui cu numarul 666. “Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. si numarul ei este sase sute saizeci si sase” (Apoc. 13,18). Pentru evrei numarul 666 este simbolul economiei. Evreii, precum se arata in Vechiul Testament, au pus impozit concret neamurilor pe care le-au supus in diferite razboaie. Impozitul anual era de 666 talanti de aur (3 Regi 10,14 si 2; Par. 9,13). Acum, ca sa supuna toata lumea, pun iarasi acest numar de impozit vechi, care se leaga de trecutul lor slavit. De aceea nu vor sa-l inlocuiasca cu alt numar. Adica 666 este simbolul lui mamona. L-au luat de la greutatea aurului – nu stiau aceasta ce o spune Sfantul Ioan in Apocalipsa – dar nu inceteaza sa fie mamona. Evanghelia insa spune: “sau Hristos sau mamona“. “Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui mamona” (Mt. 6,24). Lucrurile inainteaza in mod programat. In America cainii umbla fiind pecetluiti cu un emitator si, pac!, ii gasesc. Asa stiu unde se afla fiecare caine. Cainii care nu au marcaj si sunt fara stapan, ii omoara cu raze laser. Dupa aceea vor incepe sa-i omoare si pe oameni. Au pecetluit tone de pesti si-i urmaresc din satelit in ce mare sunt. Acum iarasi a aparut o boala, pentru care au aflat un vaccin care va fi obligatoriu si, ca sa-l poata face cineva, il vor pecetlui. Cati oameni nu sunt deja pecetluiti acolo cu raze laser, unii pe frunte si altii pe mana. Mai tarziu, cel care nu va fi pecetluit cu nr. 666 nu va putea nici vinde, nici cumpara, sau sa ia imprumut, sa fie numit intr-un post etc. Imi spune gandul ca Antihrist cu acest sistem vrea sa prinda toata lumea si, daca cineva nu este in sistem, nu va putea lucra etc., fie el rosu, fie negru, fie alb, adica toti. Va supraveghea astfel printr-un sistem economic care va controla economia mondiala si numai aceia care au primit pecetea cu numarul 666 vor putea avea acces la schimburi comerciale. Dar ce vor pati oamenii care se vor pecetlui!… Mi-a spus un specialist ca prin razele laser se pricinuiesc vatamari. Oamenii care se vor pecetlui vor atrage astfel razele soarelui si vor fi atat de vatamati, incat isi vor manca limbile de durere (Apoc. 16,10). Cei care nu se vor pecetlui vor petrece mai bine decat ceilalti, pentru ca Hristos ii va ajuta pe cei ce nu s-au pecetluit. Acesta nu este putin lucru!
- Parinte, cand ii va ajuta? Dupa aceste evenimente? - Nu, chiar atunci. - Parinte, daca nu vor putea vinde si cumpara, cum vor putea petrece mai bine? - Sa vezi, Dumnezeu stie un mod, il stiu si eu. Asadar…, m-a preocupat mult subiectul acesta si mi-a trimis dupa aceea… o telegrama. Mai, mai, cum ne iconomiseste Dumnezeu ! - Parinte, de ce pecetluirea se numeste si increstare? - Pentru ca nu este la suprafafa. Ce inseamna “a incresta“? Nu inseamna a trage linii adanci, crestaturi? Pecetluirea va fi increstare, pe care o vor pune mai intai pe toate produsele si dupa aceea vor impune sa se faca si cu raze laser pe mana sau pe fruntea oamenilor. Acum doi ani i-am spus unui medic din Toronto despre pecetluire si acum, mi-a spus acela, a citit intr-un ziar ca in loc de cartela cer amprentele (Staretul se referea la imaginea palmei ce inlocuieste cartela) de la mana. Ei inainteaza, dar nu putem spune ca va fi asta sau aceea. Unele televizoare trimise in ultimul timp in Grecia au si un aparat care urmaresc pe cei ce privesc la televizor. Peste putin toti cei ce vor avea televizor vor privi la televizor, dar vor fi vazuti si ei. Adica vor urmari si vor fi urmariti. Li se va controla astfel prin computer toata viata lor; ce spun, ce fac, totul. Vezi la ce fel de dictatura s-a gandit diavolul! La Bruxelles au o cladire intreaga cu 666, in care-si adapostesc computerul. Acest computer poate controla miliarde de oameni – sunt aproape 6 miliarde toata lumea. Toate le vor fi cunoscute printr-o rasucire de buton. Unii europeni s-au impotrivit, deoarece se tem de dictatura mondiala. Noi, ortodocsii, ne impotrivim, pentru ca nu-l vrem pe Antihrist si, fireste, nici dictatura. Ne asteapta evenimente, dar nu vor dura mult. Pe cat s-a vatamat Ortodoxia prin comunism, pe atat se va vatama si acum.
Explicarile proorociilor
- Parinte, unii spun: “Ceea ce este scris de la Dumnezeu, aceea se va face. Ce ne mai intereseaza altceva?” - Da, o spun, dar nu este asa, bre copile! si eu aud pe unii spunand: “Evreii nu sunt asa de prosti sa se tradeze cu 666, cand Sfantul Ioan Evanghelistul o spune clar in Apocalipsa. Daca ar fi fost asa, ar fi facut-o intr-un mod mai inteligent, mai ascuns”. Ei bine, carturarii si fariseii nu stiau Vechiul Testament? Anna si Caiafa nu stiau mai bine ca toti ca era scris ca Hristos va fi tradat pentru “treizeci de arginti”? De ce n-au dat 31 sau 29 de arginti si au dat “treizeci”? Deci erau orbiti. Stia Dumnezeu ca asa se vor petrece lucrurile. Dumnezeu toate le cunoaste de mai inainte, dar nu hotaraste de mai inainte – numai turcii cred in ceea ce este scris, in Kismet (in soarta, destin). Dumnezeu stie ca un anumit lucru se va face asa, insa omul il face din lipsa lui de minte. Nu Dumnezeu a dat porunca, ci vede pana unde va ajunge rautatea oamenilor si ca parerea lor nu se va schimba. Nicidecum ca asa a randuit Dumnezeu. Altii se ocupa cu proorociile si fac propriile lor talcuiri. Cel putin nu spun: “asa imi spune gandul“, ci spun: “asa este“, si apoi isi expun o serie de teorii proprii. Unii, iarasi, le explica dupa cum vor ei, ca sa-si indreptateasca patimile lor. Rastalmacind ceea ce a spus Sfantul Chiril: “mai bine sa nu se petreaca semnele lui Antihrist in zilele noastre” (Sfantul Chiril al lerusalimului “Cateheze”, Cateheza a XV-a catre cei ce vor sa se lumineze, cap. 18., Ed. Inst Biblic, 1945, p. 415.) , unul care vrea sa se indreptateasca pe sine si frica sa, spune: “A, vezi Sfantul Chiril s-a temut ca nu cumva sa se lepede; sunt eu mai presus de Sfantul Chiril? Prin urmare, chiar de m-as lepada de Hristos, nu e nimic…” Dar Sfantul a spus sa nu se petreaca, nu pentru ca se temea, ci pentru ca sa nu-l vada pe Antihrist cu ochii sai. Vezi ce face diavolul? Din pacate, unii “cunoscatori” infasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mahneasca. “Nu vatama asta; nu-i nimic. E suficient sa credeti launtric”. Sau spun: “nu vorbiti despre subiectul acesta – despre buletine si pecetluire – ca sa nu se mahneasca oamenii”. In timp ce de le-ar spune: “Sa incercam sa traim mai duhovniceste, sa fim mai aproape de Hristos si sa nu va temeti de nimic, si de va trebui vom si marturisi” – ii vor pregati oarecum. Daca cineva cunoaste adevarul, isi face probleme si se trezeste. Il doare pentru situatia de astazi, se roaga si ia aminte sa nu cada in cursa. Acum insa ce se intampla? In afara de faptul ca unii isi dau propriile lor talcuiri, se tem si ei ca oamenii lumesti, in timp ce ar fi trebuit sa se nelinisteasca duhovniceste si sa-i ajute pe crestini, aducandu-i la nelinistea cea buna si intarindu-i in credinta ca sa simta mangaierea dumnezeiasca. Ma mir cum de nu-si fac probleme dupa toate aceste evenimente ce se intampla? De ce nu pun cel putin un semn de intrebare la talcuirile mintii lor? Si daca il ajuta pe Antihrist in pecetluire, cum nu se gandesc ca atrag si alte suflete la pierzanie? Atunci cand Sfanta Scriptura spune: “… sa insele, daca e cu putinta si pe cei alesi” (Mc. 15,22), se refera la faptul ca se vor insela aceia care le explica pe toate numai cu mintea lor. Asadar, in spatele “sistemului perfect”, al “cartelei de ajutorare“, al computerului de asigurare, se ascunde dictatura mondiala, sclavia lui Antihrist.
“… ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei, caci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase“ (Apoc. 15, 16-18)”.
(Din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2002)
“Totul va deveni un spital de nebuni. Vin ani grei, vom avea incercari mari. Crestinii vor avea mare prigoana”
Despre Antihrist
“- Parinte, spuneti-ne ceva despre Antihrist. - Sa spunem mai bine despre Hristos… Cat putem, sa fim langa Hristos. Daca suntem cu Hristos, ne vom teme de Antihrist? Oare nu exista duh antihristic acum? Rau face duhul antihristic. Si daca se va naste si un monstru antihrist si va face unele neghiobii, va fi luat in ras la sfarsit. Se vor petrece multe evenimente. Poate veti apuca sa traiti si voi multe din semnele scrise in Apocalipsa. Incet-incet destule incep sa iasa la iveala. Strig si eu netrebnicul de atatia ani! Situatia este infricosatoare, ciudata. Nerozia a intrecut limitele. A venit lepadarea si ramane ca acum sa vina “fiul pierzarii” (2 Tes. 2,3). Totul va deveni un spital de nebuni. In harababura ce va stapani, fiecare stat se va ridica sa faca orice-i spune cugetul. Dumnezeu sa ajute, ca interesele celor mari sa fie astfel incat sa ne ajute. Din ce in ce vom auzi de ceva mai nou. Vom vedea facandu-se lucrurile cele mai neasteptate, mai nerationale. Numai ca evenimentele se vor derula cu repeziciune. Ecumenism, piata comuna, un stat mare, o religie dupa masurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sionistii pregatesc pe cineva de Mesia. Pentru ei Mesia este imparat, adica va stapani aici pe pamant. Martorii lui Iehova si ei viseaza la un imparat pamantesc. Sionistii vor prezenta unul si martorii lui Iehova il vor primi. Vor spune “Acesta este“. Se va face mare zapaceala. In mijlocul acestei zapaceli toti vor cere un Mesia, ca sa-i mantuiasca. Si atunci vor prezenta pe unul care va spune: “Eu sunt Imam, eu sunt al cincilea Buda, eu sunt Hristos pe care-l asteapta crestinii, eu sunt acela pe care-l asteapta Martorii lui Iehova, eu sunt Mesia evreilor”. Va avea cinci “eu“-uri ! … Evanghelistul Ioan atunci cand in prima sa epistola spune: “Copiii mei… ca vine antihristul, iar acum multi antihristi s-au aratat…” (1 In. 2, 18), nu intelege ca asteptatul Antihrist va fi ca prigonitorii Maximian si Diocletian, ci ca
Antihristul cel asteptat va fi intr-un fel ca un diavol intrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia si va insela lumea. Vin ani grei, vom avea incercari mari. Crestinii vor avea mare prigoana. Si uita-te: oamenii nici nu inteleg ca traim in semnele vremurilor, ca pecetluirea inainteaza. Traiesc ca si cum nu s-ar intampla nimic. De aceea spune Scriptura ca va cauta sa insele, de va fi cu putinta, si pe cei alesi (Mt. 24,24; Mc. 13,22). Cei care nu vor avea intentie buna, care nu vor fi luminati, se vor insela in anii apostaziei. Pentru ca cel ce nu are harul dumnezeiesc, nu are claritate duhovniceasca, asemeni diavolului. - Parinte, sionistii cred cele despre Antihrist? - Acestia vor sa stapaneasca toata lumea. Ca sa le reuseasca scopul, folosesc vrajitoria si satanismul. Satanolatria o vad ca pe o putere, care ii va ajuta in planurile lor. Adica vor sa stapaneasca lumea cu putere satanica. Pe Dumnezeu nu-L pun in socoteala lor. Se vor binecuvanta asadar de Dumnezeu? Din asta Dumnezeu va scoate multe lucruri bune. Celelalte teorii satanice au tinut cel putin 70 de ani; ale acestora nici 7 ani nu vor tine. - Parinte, atunci cand aud despre Antihrist simt o frica inauntrul meu. - De ce te temi? Va fi mai infricosator decat diavolul? Acesta este om. Sfanta Marina l-a batut pe diavol si Sfanta Iustina a alungat atatia. La urma urmei noi n-am venit sa ne aranjam in aceasta lume.
Imparatul pamantesc al evreilor
Semnul ca se apropie implinirea proorociilor va fi daramarea templului lui Omar din Ierusalim. Il vor darama, ca sa rezideasca Templul lui Solomon, care, precum se spune, a fost zidit in locul acesta. In cele din urma sionistii il vor aseza acolo pe Antihrist ca Mesia. Am auzit ca evreii deja se pregatesc sa rezideasca Templul lui Solomon. - Parinte, evreii, desi citesc Vechiul Testament, cum de nu cred in Hristos? - Nu te duci sa le-o spui asta evreilor? Evreii au avut fanatism de la inceput. Ei inteleg, dar egoismul ii orbeste. Daca ar fi luat putin aminte, n-ar fi ramas nici un evreu (necrestinat). - Cele pe care le-au citit, cum le-au explicat? - Cum le-au explicat si cum le explica? Noimele duhovnicesti le fac materiale. De pilda, ceea ce spune proorocul Isaia “au inflorit pustiurile Iordanului” (Is. 35,2), sa vezi cum au explicat-o. Ca sa arate ca a inflorit pustiul, au intors inapoi un rau, au facut diguri, gradini, au sadit banani, lamai, portocali, au facut numai livezi, asadar spun ca “a inflorit pustiul”. Pe toate asa le explica. In timp ce cuvintele acestea ale Proorocului se refera la renasterea lumii prin Sfantul Botez, prin baia nasterii din nou. - Acum asteapta pe imparatul pamantesc? - Da, pe Antihrist. Rabinii stiu ca a venit Mesia si ca L-au rastignit. Am aflat de la o persoana ca, atunci cand un evreu trage sa moara, merge rabinul si-i spune la ureche: “Mesia a venit“. Vezi, ii mustra constiinta, pentru ca se simt vinovati, dar nu se smeresc. - Si ce castiga ca o spun in vremea aceea ? - Nimic. O spun asa, deoarece ii mustra constiinta si cred ca, spunand-o, sunt in regula. - Ceilalti nu aud? - Nu, caci i-o spun la ureche. Si unii copii ai evreilor s-au razvratit impotriva rabinilor. “Mesia a venit – spun ei; pe care Mesia il asteptati?”. In America un grup de tineri care se ocupa istoriceste de Sfanta Scriptura scot o revista in care este scris: “Mesia a venit. Celui care nu crede ca a venit Mesia ii vom trimite in dar revista, pana ce va crede. Cel care crede, sa trimita ajutor, ca s-o trimitem si altora ca sa creada“. - Acestia sunt evrei? - Da, evrei.
- Au devenit crestini? - Ei, daca au crezut tot e ceva. [este vorba, probabil de asa-numitii "evrei mesianici", nota noastra] - Se poate sa existe rabini crestini in ascuns? - Rabini sa fie crestini in ascuns? Daca se face crestin, mai ramane rabin? Adica sa invete pe evrei ca n-a venit Mesia si atunci cand trag sa moara sa le spuna ca a venit?
Pecetea – 666
- Parinte, peste cat timp se vor petrece aceste evenimente? - Intarzie din pricina ta si a mea, ca sa dobandim o stare duhovniceasca buna. Dumnezeu inca mai rabda, pentru ca de se vor intampla acum ne vom pierde amandoi. Nu se spune nicaieri in invatatura lui Hristos despre un anumit timp (Mt. 24,36; Mc. 13,32; F.Ap. 1,7; I Tes. 5,1;) insa Scriptura spune ca semnele vremurilor vor instiinta despre venirea lor (Mt. 24,29 s.u.; Mc.13,24 s.u; Lc.21, 25 s.u;). Sa fim intotdeauna gata si le vom vedea atunci cand se va apropia timpul. Atunci vom fi mai siguri. “Timpul si experienta le vor descoperi celor treji” (Sf. Andrei al Cezareii – “Explicarea Apocalipsei Sf. Ioan Evanghelistul“, Cap. 38, pg 106, 340C) – spune Sfantul Andrei al Cezareii. Mi-a cazut in mana o carte care avea pe coperta un 666 mare. Ei, oameni lipsiti de marime de suflet! O fac ca sa-l prezinte frumos pe 6 si sa obisnuiasca lumea cu el. Astfel, incet-incet va veni si pecetluirea. - Parinte, si nasturii ce se cos la haine se vand prinsi pe niste hartii care au numarul 666. - Mai, si diavolul asta! Pe cartelele de credit l-au pus de mult timp. Acum si pe nasturi. Multi pun pe 666 ca firma, ca sa fie preferate produsele lor. Unul il sprijina pe altul. Adica 666 sa ia de la 666. S-a scris ca atunci cand va circula reclama cu sarpele ce isi mananca coada, asta va insemna ca evreii vor stapani toata lumea. Acum si-au pus numarul si pe unele bancnote. 666 a cuprins si China si India. - Parinte, cum de stiu si totusi pun acest numar?
- Sfantul Evanghelist Ioan stia ce va face diavolul, precum si proorocii au proorocit ca-L vor vinde pe Hristos pentru “treizeci de arginti” (Zaharia 11, 1-13;), ca-L vor adapa cu otet (Ps. 68, 22), ca-I vor imparti hainele (Ps. 21, 19). Cu 2000 de ani in urma s-a scris in Apocalipsa ca oamenii se vor pecetlui cu numarul 666. “Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. si numarul ei este sase sute saizeci si sase” (Apoc. 13,18). Pentru evrei numarul 666 este simbolul economiei. Evreii, precum se arata in Vechiul Testament, au pus impozit concret neamurilor pe care le-au supus in diferite razboaie. Impozitul anual era de 666 talanti de aur (3 Regi 10,14 si 2; Par. 9,13). Acum, ca sa supuna toata lumea, pun iarasi acest numar de impozit vechi, care se leaga de trecutul lor slavit. De aceea nu vor sa-l inlocuiasca cu alt numar. Adica 666 este simbolul lui mamona. L-au luat de la greutatea aurului – nu stiau aceasta ce o spune Sfantul Ioan in Apocalipsa – dar nu inceteaza sa fie mamona. Evanghelia insa spune: “sau Hristos sau mamona“. “Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui mamona” (Mt. 6,24). Lucrurile inainteaza in mod programat. In America cainii umbla fiind pecetluiti cu un emitator si, pac!, ii gasesc. Asa stiu unde se afla fiecare caine. Cainii care nu au marcaj si sunt fara stapan, ii omoara cu raze laser. Dupa aceea vor incepe sa-i omoare si pe oameni. Au pecetluit tone de pesti si-i urmaresc din satelit in ce mare sunt. Acum iarasi a aparut o boala, pentru care au aflat un vaccin care va fi obligatoriu si, ca sa-l poata face cineva, il vor pecetlui. Cati oameni nu sunt deja pecetluiti acolo cu raze laser, unii pe frunte si altii pe mana. Mai tarziu, cel care nu va fi pecetluit cu nr. 666 nu va putea nici vinde, nici cumpara, sau sa ia imprumut, sa fie numit intr-un post etc. Imi spune gandul ca Antihrist cu acest sistem vrea sa prinda toata lumea si, daca cineva nu este in sistem, nu va putea lucra etc., fie el rosu, fie negru, fie alb, adica toti. Va supraveghea astfel printr-un sistem economic care va controla economia mondiala si numai aceia care au primit pecetea cu numarul 666 vor putea avea acces la schimburi comerciale. Dar ce vor pati oamenii care se vor pecetlui!… Mi-a spus un specialist ca prin razele laser se pricinuiesc vatamari. Oamenii care se vor pecetlui vor atrage astfel razele soarelui si vor fi atat de vatamati, incat isi vor manca limbile de durere (Apoc. 16,10). Cei care nu se vor pecetlui vor petrece mai bine decat ceilalti, pentru ca Hristos ii va ajuta pe cei ce nu s-au pecetluit. Acesta nu este putin lucru!
- Parinte, cand ii va ajuta? Dupa aceste evenimente? - Nu, chiar atunci. - Parinte, daca nu vor putea vinde si cumpara, cum vor putea petrece mai bine? - Sa vezi, Dumnezeu stie un mod, il stiu si eu. Asadar…, m-a preocupat mult subiectul acesta si mi-a trimis dupa aceea… o telegrama. Mai, mai, cum ne iconomiseste Dumnezeu ! - Parinte, de ce pecetluirea se numeste si increstare? - Pentru ca nu este la suprafafa. Ce inseamna “a incresta“? Nu inseamna a trage linii adanci, crestaturi? Pecetluirea va fi increstare, pe care o vor pune mai intai pe toate produsele si dupa aceea vor impune sa se faca si cu raze laser pe mana sau pe fruntea oamenilor. Acum doi ani i-am spus unui medic din Toronto despre pecetluire si acum, mi-a spus acela, a citit intr-un ziar ca in loc de cartela cer amprentele (Staretul se referea la imaginea palmei ce inlocuieste cartela) de la mana. Ei inainteaza, dar nu putem spune ca va fi asta sau aceea. Unele televizoare trimise in ultimul timp in Grecia au si un aparat care urmaresc pe cei ce privesc la televizor. Peste putin toti cei ce vor avea televizor vor privi la televizor, dar vor fi vazuti si ei. Adica vor urmari si vor fi urmariti. Li se va controla astfel prin computer toata viata lor; ce spun, ce fac, totul. Vezi la ce fel de dictatura s-a gandit diavolul! La Bruxelles au o cladire intreaga cu 666, in care-si adapostesc computerul. Acest computer poate controla miliarde de oameni – sunt aproape 6 miliarde toata lumea. Toate le vor fi cunoscute printr-o rasucire de buton. Unii europeni s-au impotrivit, deoarece se tem de dictatura mondiala. Noi, ortodocsii, ne impotrivim, pentru ca nu-l vrem pe Antihrist si, fireste, nici dictatura. Ne asteapta evenimente, dar nu vor dura mult. Pe cat s-a vatamat Ortodoxia prin comunism, pe atat se va vatama si acum.
Explicarile proorociilor
- Parinte, unii spun: “Ceea ce este scris de la Dumnezeu, aceea se va face. Ce ne mai intereseaza altceva?” - Da, o spun, dar nu este asa, bre copile! si eu aud pe unii spunand: “Evreii nu sunt asa de prosti sa se tradeze cu 666, cand Sfantul Ioan Evanghelistul o spune clar in Apocalipsa. Daca ar fi fost asa, ar fi facut-o intr-un mod mai inteligent, mai ascuns”. Ei bine, carturarii si fariseii nu stiau Vechiul Testament? Anna si Caiafa nu stiau mai bine ca toti ca era scris ca Hristos va fi tradat pentru “treizeci de arginti”? De ce n-au dat 31 sau 29 de arginti si au dat “treizeci”? Deci erau orbiti. Stia Dumnezeu ca asa se vor petrece lucrurile. Dumnezeu toate le cunoaste de mai inainte, dar nu hotaraste de mai inainte – numai turcii cred in ceea ce este scris, in Kismet (in soarta, destin). Dumnezeu stie ca un anumit lucru se va face asa, insa omul il face din lipsa lui de minte. Nu Dumnezeu a dat porunca, ci vede pana unde va ajunge rautatea oamenilor si ca parerea lor nu se va schimba. Nicidecum ca asa a randuit Dumnezeu. Altii se ocupa cu proorociile si fac propriile lor talcuiri. Cel putin nu spun: “asa imi spune gandul“, ci spun: “asa este“, si apoi isi expun o serie de teorii proprii. Unii, iarasi, le explica dupa cum vor ei, ca sa-si indreptateasca patimile lor. Rastalmacind ceea ce a spus Sfantul Chiril: “mai bine sa nu se petreaca semnele lui Antihrist in zilele noastre” (Sfantul Chiril al lerusalimului “Cateheze”, Cateheza a XV-a catre cei ce vor sa se lumineze, cap. 18., Ed. Inst Biblic, 1945, p. 415.) , unul care vrea sa se indreptateasca pe sine si frica sa, spune: “A, vezi Sfantul Chiril s-a temut ca nu cumva sa se lepede; sunt eu mai presus de Sfantul Chiril? Prin urmare, chiar de m-as lepada de Hristos, nu e nimic…” Dar Sfantul a spus sa nu se petreaca, nu pentru ca se temea, ci pentru ca sa nu-l vada pe Antihrist cu ochii sai. Vezi ce face diavolul? Din pacate, unii “cunoscatori” infasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mahneasca. “Nu vatama asta; nu-i nimic. E suficient sa credeti launtric”. Sau spun: “nu vorbiti despre subiectul acesta – despre buletine si pecetluire – ca sa nu se mahneasca oamenii”. In timp ce de le-ar spune: “Sa incercam sa traim mai duhovniceste, sa fim mai aproape de Hristos si sa nu va temeti de nimic, si de va trebui vom si marturisi” – ii vor pregati oarecum. Daca cineva cunoaste adevarul, isi face probleme si se trezeste. Il doare pentru situatia de astazi, se roaga si ia aminte sa nu cada in cursa. Acum insa ce se intampla? In afara de faptul ca unii isi dau propriile lor talcuiri, se tem si ei ca oamenii lumesti, in timp ce ar fi trebuit sa se nelinisteasca duhovniceste si sa-i ajute pe crestini, aducandu-i la nelinistea cea buna si intarindu-i in credinta ca sa simta mangaierea dumnezeiasca. Ma mir cum de nu-si fac probleme dupa toate aceste evenimente ce se intampla? De ce nu pun cel putin un semn de intrebare la talcuirile mintii lor? Si daca il ajuta pe Antihrist in pecetluire, cum nu se gandesc ca atrag si alte suflete la pierzanie? Atunci cand Sfanta Scriptura spune: “… sa insele, daca e cu putinta si pe cei alesi” (Mc. 15,22), se refera la faptul ca se vor insela aceia care le explica pe toate numai cu mintea lor. Asadar, in spatele “sistemului perfect”, al “cartelei de ajutorare“, al computerului de asigurare, se ascunde dictatura mondiala, sclavia lui Antihrist.
“… ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei, caci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase“ (Apoc. 15, 16-18)”.
(Din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2002)
22 noiembrie 2018
PARINTELE PAISIE AGHIORITUL DESPRE ANTIHRIST
PARINTELE PAISIE AGHIORITUL DESPRE ANTIHRIST:
“Totul va deveni un spital de nebuni. Vin ani grei, vom avea incercari mari. Crestinii vor avea mare prigoana”
Despre Antihrist
“- Parinte, spuneti-ne ceva despre Antihrist. - Sa spunem mai bine despre Hristos… Cat putem, sa fim langa Hristos. Daca suntem cu Hristos, ne vom teme de Antihrist? Oare nu exista duh antihristic acum? Rau face duhul antihristic. Si daca se va naste si un monstru antihrist si va face unele neghiobii, va fi luat in ras la sfarsit. Se vor petrece multe evenimente. Poate veti apuca sa traiti si voi multe din semnele scrise in Apocalipsa. Incet-incet destule incep sa iasa la iveala. Strig si eu netrebnicul de atatia ani! Situatia este infricosatoare, ciudata. Nerozia a intrecut limitele. A venit lepadarea si ramane ca acum sa vina “fiul pierzarii” (2 Tes. 2,3). Totul va deveni un spital de nebuni. In harababura ce va stapani, fiecare stat se va ridica sa faca orice-i spune cugetul. Dumnezeu sa ajute, ca interesele celor mari sa fie astfel incat sa ne ajute. Din ce in ce vom auzi de ceva mai nou. Vom vedea facandu-se lucrurile cele mai neasteptate, mai nerationale. Numai ca evenimentele se vor derula cu repeziciune. Ecumenism, piata comuna, un stat mare, o religie dupa masurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sionistii pregatesc pe cineva de Mesia. Pentru ei Mesia este imparat, adica va stapani aici pe pamant. Martorii lui Iehova si ei viseaza la un imparat pamantesc. Sionistii vor prezenta unul si martorii lui Iehova il vor primi. Vor spune “Acesta este“. Se va face mare zapaceala. In mijlocul acestei zapaceli toti vor cere un Mesia, ca sa-i mantuiasca. Si atunci vor prezenta pe unul care va spune: “Eu sunt Imam, eu sunt al cincilea Buda, eu sunt Hristos pe care-l asteapta crestinii, eu sunt acela pe care-l asteapta Martorii lui Iehova, eu sunt Mesia evreilor”. Va avea cinci “eu“-uri ! … Evanghelistul Ioan atunci cand in prima sa epistola spune: “Copiii mei… ca vine antihristul, iar acum multi antihristi s-au aratat…” (1 In. 2, 18), nu intelege ca asteptatul Antihrist va fi ca prigonitorii Maximian si Diocletian, ci ca
Antihristul cel asteptat va fi intr-un fel ca un diavol intrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia si va insela lumea. Vin ani grei, vom avea incercari mari. Crestinii vor avea mare prigoana. Si uita-te: oamenii nici nu inteleg ca traim in semnele vremurilor, ca pecetluirea inainteaza. Traiesc ca si cum nu s-ar intampla nimic. De aceea spune Scriptura ca va cauta sa insele, de va fi cu putinta, si pe cei alesi (Mt. 24,24; Mc. 13,22). Cei care nu vor avea intentie buna, care nu vor fi luminati, se vor insela in anii apostaziei. Pentru ca cel ce nu are harul dumnezeiesc, nu are claritate duhovniceasca, asemeni diavolului. - Parinte, sionistii cred cele despre Antihrist? - Acestia vor sa stapaneasca toata lumea. Ca sa le reuseasca scopul, folosesc vrajitoria si satanismul. Satanolatria o vad ca pe o putere, care ii va ajuta in planurile lor. Adica vor sa stapaneasca lumea cu putere satanica. Pe Dumnezeu nu-L pun in socoteala lor. Se vor binecuvanta asadar de Dumnezeu? Din asta Dumnezeu va scoate multe lucruri bune. Celelalte teorii satanice au tinut cel putin 70 de ani; ale acestora nici 7 ani nu vor tine. - Parinte, atunci cand aud despre Antihrist simt o frica inauntrul meu. - De ce te temi? Va fi mai infricosator decat diavolul? Acesta este om. Sfanta Marina l-a batut pe diavol si Sfanta Iustina a alungat atatia. La urma urmei noi n-am venit sa ne aranjam in aceasta lume.
Imparatul pamantesc al evreilor
Semnul ca se apropie implinirea proorociilor va fi daramarea templului lui Omar din Ierusalim. Il vor darama, ca sa rezideasca Templul lui Solomon, care, precum se spune, a fost zidit in locul acesta. In cele din urma sionistii il vor aseza acolo pe Antihrist ca Mesia. Am auzit ca evreii deja se pregatesc sa rezideasca Templul lui Solomon. - Parinte, evreii, desi citesc Vechiul Testament, cum de nu cred in Hristos? - Nu te duci sa le-o spui asta evreilor? Evreii au avut fanatism de la inceput. Ei inteleg, dar egoismul ii orbeste. Daca ar fi luat putin aminte, n-ar fi ramas nici un evreu (necrestinat). - Cele pe care le-au citit, cum le-au explicat? - Cum le-au explicat si cum le explica? Noimele duhovnicesti le fac materiale. De pilda, ceea ce spune proorocul Isaia “au inflorit pustiurile Iordanului” (Is. 35,2), sa vezi cum au explicat-o. Ca sa arate ca a inflorit pustiul, au intors inapoi un rau, au facut diguri, gradini, au sadit banani, lamai, portocali, au facut numai livezi, asadar spun ca “a inflorit pustiul”. Pe toate asa le explica. In timp ce cuvintele acestea ale Proorocului se refera la renasterea lumii prin Sfantul Botez, prin baia nasterii din nou. - Acum asteapta pe imparatul pamantesc? - Da, pe Antihrist. Rabinii stiu ca a venit Mesia si ca L-au rastignit. Am aflat de la o persoana ca, atunci cand un evreu trage sa moara, merge rabinul si-i spune la ureche: “Mesia a venit“. Vezi, ii mustra constiinta, pentru ca se simt vinovati, dar nu se smeresc. - Si ce castiga ca o spun in vremea aceea ? - Nimic. O spun asa, deoarece ii mustra constiinta si cred ca, spunand-o, sunt in regula. - Ceilalti nu aud? - Nu, caci i-o spun la ureche. Si unii copii ai evreilor s-au razvratit impotriva rabinilor. “Mesia a venit – spun ei; pe care Mesia il asteptati?”. In America un grup de tineri care se ocupa istoriceste de Sfanta Scriptura scot o revista in care este scris: “Mesia a venit. Celui care nu crede ca a venit Mesia ii vom trimite in dar revista, pana ce va crede. Cel care crede, sa trimita ajutor, ca s-o trimitem si altora ca sa creada“. - Acestia sunt evrei? - Da, evrei.
- Au devenit crestini? - Ei, daca au crezut tot e ceva. [este vorba, probabil de asa-numitii "evrei mesianici", nota noastra] - Se poate sa existe rabini crestini in ascuns? - Rabini sa fie crestini in ascuns? Daca se face crestin, mai ramane rabin? Adica sa invete pe evrei ca n-a venit Mesia si atunci cand trag sa moara sa le spuna ca a venit?
Pecetea – 666
- Parinte, peste cat timp se vor petrece aceste evenimente? - Intarzie din pricina ta si a mea, ca sa dobandim o stare duhovniceasca buna. Dumnezeu inca mai rabda, pentru ca de se vor intampla acum ne vom pierde amandoi. Nu se spune nicaieri in invatatura lui Hristos despre un anumit timp (Mt. 24,36; Mc. 13,32; F.Ap. 1,7; I Tes. 5,1;) insa Scriptura spune ca semnele vremurilor vor instiinta despre venirea lor (Mt. 24,29 s.u.; Mc.13,24 s.u; Lc.21, 25 s.u;). Sa fim intotdeauna gata si le vom vedea atunci cand se va apropia timpul. Atunci vom fi mai siguri. “Timpul si experienta le vor descoperi celor treji” (Sf. Andrei al Cezareii – “Explicarea Apocalipsei Sf. Ioan Evanghelistul“, Cap. 38, pg 106, 340C) – spune Sfantul Andrei al Cezareii. Mi-a cazut in mana o carte care avea pe coperta un 666 mare. Ei, oameni lipsiti de marime de suflet! O fac ca sa-l prezinte frumos pe 6 si sa obisnuiasca lumea cu el. Astfel, incet-incet va veni si pecetluirea. - Parinte, si nasturii ce se cos la haine se vand prinsi pe niste hartii care au numarul 666. - Mai, si diavolul asta! Pe cartelele de credit l-au pus de mult timp. Acum si pe nasturi. Multi pun pe 666 ca firma, ca sa fie preferate produsele lor. Unul il sprijina pe altul. Adica 666 sa ia de la 666. S-a scris ca atunci cand va circula reclama cu sarpele ce isi mananca coada, asta va insemna ca evreii vor stapani toata lumea. Acum si-au pus numarul si pe unele bancnote. 666 a cuprins si China si India. - Parinte, cum de stiu si totusi pun acest numar?
- Sfantul Evanghelist Ioan stia ce va face diavolul, precum si proorocii au proorocit ca-L vor vinde pe Hristos pentru “treizeci de arginti” (Zaharia 11, 1-13;), ca-L vor adapa cu otet (Ps. 68, 22), ca-I vor imparti hainele (Ps. 21, 19). Cu 2000 de ani in urma s-a scris in Apocalipsa ca oamenii se vor pecetlui cu numarul 666. “Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. si numarul ei este sase sute saizeci si sase” (Apoc. 13,18). Pentru evrei numarul 666 este simbolul economiei. Evreii, precum se arata in Vechiul Testament, au pus impozit concret neamurilor pe care le-au supus in diferite razboaie. Impozitul anual era de 666 talanti de aur (3 Regi 10,14 si 2; Par. 9,13). Acum, ca sa supuna toata lumea, pun iarasi acest numar de impozit vechi, care se leaga de trecutul lor slavit. De aceea nu vor sa-l inlocuiasca cu alt numar. Adica 666 este simbolul lui mamona. L-au luat de la greutatea aurului – nu stiau aceasta ce o spune Sfantul Ioan in Apocalipsa – dar nu inceteaza sa fie mamona. Evanghelia insa spune: “sau Hristos sau mamona“. “Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui mamona” (Mt. 6,24). Lucrurile inainteaza in mod programat. In America cainii umbla fiind pecetluiti cu un emitator si, pac!, ii gasesc. Asa stiu unde se afla fiecare caine. Cainii care nu au marcaj si sunt fara stapan, ii omoara cu raze laser. Dupa aceea vor incepe sa-i omoare si pe oameni. Au pecetluit tone de pesti si-i urmaresc din satelit in ce mare sunt. Acum iarasi a aparut o boala, pentru care au aflat un vaccin care va fi obligatoriu si, ca sa-l poata face cineva, il vor pecetlui. Cati oameni nu sunt deja pecetluiti acolo cu raze laser, unii pe frunte si altii pe mana. Mai tarziu, cel care nu va fi pecetluit cu nr. 666 nu va putea nici vinde, nici cumpara, sau sa ia imprumut, sa fie numit intr-un post etc. Imi spune gandul ca Antihrist cu acest sistem vrea sa prinda toata lumea si, daca cineva nu este in sistem, nu va putea lucra etc., fie el rosu, fie negru, fie alb, adica toti. Va supraveghea astfel printr-un sistem economic care va controla economia mondiala si numai aceia care au primit pecetea cu numarul 666 vor putea avea acces la schimburi comerciale. Dar ce vor pati oamenii care se vor pecetlui!… Mi-a spus un specialist ca prin razele laser se pricinuiesc vatamari. Oamenii care se vor pecetlui vor atrage astfel razele soarelui si vor fi atat de vatamati, incat isi vor manca limbile de durere (Apoc. 16,10). Cei care nu se vor pecetlui vor petrece mai bine decat ceilalti, pentru ca Hristos ii va ajuta pe cei ce nu s-au pecetluit. Acesta nu este putin lucru!
- Parinte, cand ii va ajuta? Dupa aceste evenimente? - Nu, chiar atunci. - Parinte, daca nu vor putea vinde si cumpara, cum vor putea petrece mai bine? - Sa vezi, Dumnezeu stie un mod, il stiu si eu. Asadar…, m-a preocupat mult subiectul acesta si mi-a trimis dupa aceea… o telegrama. Mai, mai, cum ne iconomiseste Dumnezeu ! - Parinte, de ce pecetluirea se numeste si increstare? - Pentru ca nu este la suprafafa. Ce inseamna “a incresta“? Nu inseamna a trage linii adanci, crestaturi? Pecetluirea va fi increstare, pe care o vor pune mai intai pe toate produsele si dupa aceea vor impune sa se faca si cu raze laser pe mana sau pe fruntea oamenilor. Acum doi ani i-am spus unui medic din Toronto despre pecetluire si acum, mi-a spus acela, a citit intr-un ziar ca in loc de cartela cer amprentele (Staretul se referea la imaginea palmei ce inlocuieste cartela) de la mana. Ei inainteaza, dar nu putem spune ca va fi asta sau aceea. Unele televizoare trimise in ultimul timp in Grecia au si un aparat care urmaresc pe cei ce privesc la televizor. Peste putin toti cei ce vor avea televizor vor privi la televizor, dar vor fi vazuti si ei. Adica vor urmari si vor fi urmariti. Li se va controla astfel prin computer toata viata lor; ce spun, ce fac, totul. Vezi la ce fel de dictatura s-a gandit diavolul! La Bruxelles au o cladire intreaga cu 666, in care-si adapostesc computerul. Acest computer poate controla miliarde de oameni – sunt aproape 6 miliarde toata lumea. Toate le vor fi cunoscute printr-o rasucire de buton. Unii europeni s-au impotrivit, deoarece se tem de dictatura mondiala. Noi, ortodocsii, ne impotrivim, pentru ca nu-l vrem pe Antihrist si, fireste, nici dictatura. Ne asteapta evenimente, dar nu vor dura mult. Pe cat s-a vatamat Ortodoxia prin comunism, pe atat se va vatama si acum.
Explicarile proorociilor
- Parinte, unii spun: “Ceea ce este scris de la Dumnezeu, aceea se va face. Ce ne mai intereseaza altceva?” - Da, o spun, dar nu este asa, bre copile! si eu aud pe unii spunand: “Evreii nu sunt asa de prosti sa se tradeze cu 666, cand Sfantul Ioan Evanghelistul o spune clar in Apocalipsa. Daca ar fi fost asa, ar fi facut-o intr-un mod mai inteligent, mai ascuns”. Ei bine, carturarii si fariseii nu stiau Vechiul Testament? Anna si Caiafa nu stiau mai bine ca toti ca era scris ca Hristos va fi tradat pentru “treizeci de arginti”? De ce n-au dat 31 sau 29 de arginti si au dat “treizeci”? Deci erau orbiti. Stia Dumnezeu ca asa se vor petrece lucrurile. Dumnezeu toate le cunoaste de mai inainte, dar nu hotaraste de mai inainte – numai turcii cred in ceea ce este scris, in Kismet (in soarta, destin). Dumnezeu stie ca un anumit lucru se va face asa, insa omul il face din lipsa lui de minte. Nu Dumnezeu a dat porunca, ci vede pana unde va ajunge rautatea oamenilor si ca parerea lor nu se va schimba. Nicidecum ca asa a randuit Dumnezeu. Altii se ocupa cu proorociile si fac propriile lor talcuiri. Cel putin nu spun: “asa imi spune gandul“, ci spun: “asa este“, si apoi isi expun o serie de teorii proprii. Unii, iarasi, le explica dupa cum vor ei, ca sa-si indreptateasca patimile lor. Rastalmacind ceea ce a spus Sfantul Chiril: “mai bine sa nu se petreaca semnele lui Antihrist in zilele noastre” (Sfantul Chiril al lerusalimului “Cateheze”, Cateheza a XV-a catre cei ce vor sa se lumineze, cap. 18., Ed. Inst Biblic, 1945, p. 415.) , unul care vrea sa se indreptateasca pe sine si frica sa, spune: “A, vezi Sfantul Chiril s-a temut ca nu cumva sa se lepede; sunt eu mai presus de Sfantul Chiril? Prin urmare, chiar de m-as lepada de Hristos, nu e nimic…” Dar Sfantul a spus sa nu se petreaca, nu pentru ca se temea, ci pentru ca sa nu-l vada pe Antihrist cu ochii sai. Vezi ce face diavolul? Din pacate, unii “cunoscatori” infasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mahneasca. “Nu vatama asta; nu-i nimic. E suficient sa credeti launtric”. Sau spun: “nu vorbiti despre subiectul acesta – despre buletine si pecetluire – ca sa nu se mahneasca oamenii”. In timp ce de le-ar spune: “Sa incercam sa traim mai duhovniceste, sa fim mai aproape de Hristos si sa nu va temeti de nimic, si de va trebui vom si marturisi” – ii vor pregati oarecum. Daca cineva cunoaste adevarul, isi face probleme si se trezeste. Il doare pentru situatia de astazi, se roaga si ia aminte sa nu cada in cursa. Acum insa ce se intampla? In afara de faptul ca unii isi dau propriile lor talcuiri, se tem si ei ca oamenii lumesti, in timp ce ar fi trebuit sa se nelinisteasca duhovniceste si sa-i ajute pe crestini, aducandu-i la nelinistea cea buna si intarindu-i in credinta ca sa simta mangaierea dumnezeiasca. Ma mir cum de nu-si fac probleme dupa toate aceste evenimente ce se intampla? De ce nu pun cel putin un semn de intrebare la talcuirile mintii lor? Si daca il ajuta pe Antihrist in pecetluire, cum nu se gandesc ca atrag si alte suflete la pierzanie? Atunci cand Sfanta Scriptura spune: “… sa insele, daca e cu putinta si pe cei alesi” (Mc. 15,22), se refera la faptul ca se vor insela aceia care le explica pe toate numai cu mintea lor. Asadar, in spatele “sistemului perfect”, al “cartelei de ajutorare“, al computerului de asigurare, se ascunde dictatura mondiala, sclavia lui Antihrist.
“… ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei, caci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase“ (Apoc. 15, 16-18)”.
(Din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2002)
28 septembrie 2014
09 octombrie 2018
DEPRE SLAVA DEŞARTĂ ŞI DESPRE CREŞTEREA COPIILOR
CUVÎNTUL SFÎNTULUI IOAN GURĂ DE AUR (1 IANUARIE) DESPRE CREŞTEREA COPIILOR
CUVÎNTUL SFÎNTULUI IOAN GURĂ DE AUR, LA 1 IANUARIE, LA TĂIEREA ÎMPREJUR A DOMNULUI (Luca 2, 51) - DESPRE CREŞTEREA COPIILOR
21 noiembrie 2018
Părintele Paisie CUVINTE DE FOLOS Despre rugăciune
Părintele Paisie
CUVINTE DE FOLOS
Despre rugăciune
Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlineste-o pe asta, tătucută. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă si găleata e mică. Citeste dimineata Acatistul Maicii Domnului iar seara citeste Paraclisul ei. Crezul - neapărat, măcar o dată pe zi, si Psalmul 50 de două-trei ori pe zi... Mai mult, canonul e benevol: "Tatăl nostru" fără număr, "Doamne Iisuse" fără număr, metanii fără număr. Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială. Eu mă stiu pe mine: dacă mă scol de dimineată si-mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua. Dar dacă te scoli dimineata si te învârtesti asa, prin casă - că mai am asta de făcut, mai am si treaba astălaltă -, apoi nu-ti merge bine toată ziua. Asa că să faci oleacă de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov, care aducea jertfă în fiecare zi pentru feciorii lui - poate au gresit ceva cu gândul.
Să faci în fiecare zi câte metanii poti către Maica Domnului - cel putin 12 metanii - si la fiecare metanie să spui asa, ca baba: "Maica Domnului, nu mă lăsa... nu mă lăsa, Măicuta Domnului". Să n-o uiti pe Maica Domnului, tată, să n-o uiti, că tare-i bună Măicuta Domnului. Asa, tătucută, să nu lasi rugăciunea... Mai fă o metanie, mai citeste un psalm, mai spune un "Doamne Iisuse"... Trebuie să faci oleacă de rânduială. Că o cămasă murdară nu se spală numai cu apă, ci trebuie si săpun si altceva mai tare care să o curete...
Si dacă spui de 100 de ori "Doamne Iisuse", măcar de 10 ori să fii cu gândul acolo. Când stai de vorbă cu cineva, nu stai de vorbă cu dosul... D'apoi când vorbesti cu Dumnezeu! Asa îmi spunea si mie părintele Daniel, săracu': "Paisie, bre, nu lăsa gândul să iasă afară din chilie"...
Gândurile mai vin, dar tu nu sta de vorbă cu ele, nu le lua în seamă. Caută să-ti fie tot timpul mintea ocupată cu rugăciunea; tot timpul să spui "Doamne Iisuse". Să te obisnuiesti să spui tot timpul rugăciunea asta, iar pentru fiecare Acatist sau Paraclis necitit într-o zi să faci câte 24 de metanii - măcar atât... Acum, la miezul noptii, aici la Sihla (si la Sihăstria) se face priveghere. Încearcă să te scoli, fă măcar trei cruci, spune "Împărate ceresc", "Tatăl nostru" si ce mai stii tu, fă 24 de metanii - si ai stat la toată privegherea...
Când nu poti plânge la rugăciune, asta este si pentru umilinta noastră, tătucută, ca să ne smerim. Nu trebuie neapărat să plângem în hohote. "Jertfa plăcută lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrântă si smerită Dumnezeu nu o va urgisi."
Că si diavolul te ajută câteodată să plângi, ca pe urmă să te mândresti si să te pierzi. Venea aici o femeie, si o dată mi-a spus: "Eu, părinte, fac în fiecare zi câte 100 de metanii" - dar făcea fără blagoslovenie. Si i-am spus asa: "De acum înainte, să nu mai faci 100, să faci numai 24 de metanii pe zi. Atât ai blagoslovenie". Si a venit la mine după o lună de zile plângând si mi-a spus: "Părinte, nu reusesc să mai fac cele 24 de metanii pe zi. Nu stiu ce se întâmplă, dar nu pot să mai fac - eu, care făceam câte 100 de metanii si încă îmi era foarte usor să le fac, acum în nici una din zile nu am reusit să fac 24 de metanii, asa cum mi-ai spus". Ai văzut? O lupta vrăjmasul, pentru că astea erau făcute cu blagoslovenie. Când făcea câte 100, era si oleacă de mândrie acolo.
Asa că tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului. Acolo unde esti tu, mergi la duhovnic si spune-i să-ti dea el să ai o rânduială de rugăciune. El să stie rânduiala rugăciunii tale, iar tu atâta să faci, pentru cât ai blagoslovenie. E bine să ceri sfat si blagoslovenie si pentru o faptă bună pe care vrei s-o faci, sau pentru o zi de post... Tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului, tătucută, ca să nu aibă îndrăzneală vrăjmasul la osteneala ta...
Despre patimi
Draga tatii, viata asta e foarte grea, trebuie să te lupti până la moarte cu patimile astea ale firii. Focul, iadul si curvia niciodată nu spun că-i de-ajuns. Sunt oameni bătrâni care nu scapă de patima asta. Nu stii sfintii ce luptati erau? Dar te păzeste Maica Domnului. Dacă ai credintă si frică de Dumnezeu, te acoperă si Maica Domnului. Ai văzut câte minuni face ea. Dar tu să nu stai de vorbă cu gândurile. Dacă nu te învoiesti cu ele, nu ai păcat. Gândurile mai vin, dar nu sta de vorbă cu ele, nu le lua în seamă. Asa, gânduri si ispite poate ne vin si nouă; poate si mie mi-au venit niste gânduri dintr-astea. Dar dacă nu le bagi în seamă, ele pleacă... D'apoi tie, care mergi asa de rar la biserică si uiti să te rogi!
Să ne păzim cele cinci simturi, tată. Să-ti păzesti curătia, dar nu numai curătia trupească. Curătia este si a inimii, si a gândurilor. Roagă-te mereu. Si să nu te învoiesti, Doamne fereste, cu ceea ce îti spune gândul. Si când ai gânduri si patimi si ispite, gândeste-te la Maica Domnului si încearcă să-i cânti ei: "Vrednică esti...", că Maica Domnului te acoperă. Si dacă te-a păzit până acum, eu cred că o să te păzească si de acum înainte. Trebuie să te strecori în viată ca tiganul printre stropi - asa trebuie să ne strecurăm noi prin viata aceasta. Trupul si diavolul trebuie înselati - spui: "Lasă, mai lasă anul ăsta"... si, până la anul celălalt, cine stie ce se poate întâmpla? Asa, tată... Nu vorbi cu gândurile. Spune-le: "Fugiti de-aici!" Numai atunci ai păcat, când stai si te gândesti: "cum să fac, cum să apuc..."
Să te feresti ca de foc de băieti. Când vezi un băiat sau un bărbat, să fie ca si cum ai vedea o piatră. Si de imaginatie să te feresti. Să nu te gândesti vreodată cum e trupul bărbatului, cum e trupul femeii... sau din astea. Să nu te intereseze. Că de la gândurile astea pornesc altele. Si pe mine mă fulgerau poate gânduri din astea, dar ele trec, zboară pe deasupra, ca un stol de păsări. Acum nu-mi mai vin. Că nici nu stiu, nici nu mă interesează si nici nu vreau să stiu asta, Doamne fereste. Poate si mie mi-au trecut asa, prin cap, ca un fulger, ca o scânteie. Dar te rogi si-ti muti gândul în altă parte, nu stai de vorbă cu ele.
Gândurile trebuie spuse din vreme duhovnicului, tătucută. Si la mărturisit nu spui pe tigăneste ce ti-a venit în gând, ci spui asa: "Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate, am patimi si pofte..." sau "Am gânduri spurcate asupra călugărilor, asupra preotilor, am patimi spurcate..." Si când te speli, să nu cumva să te speli vreodată cu mâna goală, să ai totdeauna o cârpă. Că trupu-si cere ale lui, tată... Asa că de acuma să te feresti de toate poftele si patimile pe care le-ai avut. Si să nu uiti nici asta: că sărutul e arvuna păcatului.
Dacă vrei să-ti petreci viata în curătie, nici prin cap să nu-ti treacă să placi oamenilor. Să fii cât mai nepretuită de oameni, asta da. Si nici să fii lăudată, tătucă - lauda e tot un fel de mândrie. Si când îti vine în cap gândul că esti mai bună ca altul si că meriti să fii lăudată, să-ti spui asa: "Cine a mai făcut asa păcate rusinoase cum am făcut eu?" Că nu-i putin lucru, tătucă, păcatul ăsta. Gândeste-te: dacă atunci când iesim pentru noi afară, îngerasul nostru bun se întoarce cu spatele, că se rusinează, d'apoi când facem alte prostii sau când ne facem noi singuri poftele, cum plânge, săracul...
A fost Victoria pe-aici si mi-a spus asa: "Părinte, să nu bea si Emilia din paharul pe care l-am băut eu..." Dacă esti hotărâtă să trăiesti în curătie si nu ti-e gândul la prostii si te hotărăsti - "N-am să fac asta până oi muri" -, apoi nici gândul n-o să-ti mai stea la prostii, si o să te lupti mai putin. Asa, tătucă; din astea trei căi, trebuie să-ti alegi una: sau te căsătoresti, sau intri în mânăstire, sau stai asa si-ti păzesti fecioria în lume, si faci voia lui Dumnezeu asa cum poti, fără să te stie nimeni. Când esti în mânăstire esti sub o rânduială, cu făgăduintă. Dacă nu esti în mânăstire, esti de bunăvoie, fără să faci făgăduintă. Sunt multi care si-au tinut fecioria în lume si n-au apucat să vină în mânăstire, si sunt socotiti în rândul călugărilor. Dacă mori în lume si esti cu gândul în mânăstire, apoi esti în rând cu maicile. Pentru că omul sfinteste locul, nu locul sfinteste omul. Te poti mântui oriunde - în Bucuresti sau în altă parte. Dar, în primul rând, seriozitatea...
Ai jurat că te duci la mânăstire? Draga tatii, să nu mai faci jurăminte dintr-astea. Nu trebuia să juri. Dacă vrei să mergi la mânăstire, să vezi cum te trage Maica Domnului, încetul cu încetul... Dar să nu mai juri, tată. Să spui întotdeauna: "Uite, dacă o să-mi stea în putere si dacă o să mă ajute Dumnezeu, am să fac cutare si cutare..." Asa, tătucă. Nu-ti pierde gândul bun. Si dacă ai să te rogi, Maica Domnului o să te lumineze, puisorule... Ai toată blagoslovenia să iubesti viata curată. Da... Ai jurat... ai jurat de mai multe ori că te duci la mânăstire. Apoi atunci, dacă-i asa, mireasa Lui să fii...
În mânăstire e mult mai usor ca în lume, tătucă. Nici să te căsătoresti nu te obligă nimeni, nici să intri în mânăstire nu te obligă nimeni. Dar să stii că putini au regretat că au intrat în mânăstire si mult mai multi au plâns că le-a părut rău că s-au căsătorit (mă refer la cei care-si caută mântuirea). Nu poti să-ti iei bărbat numai ca să te uiti la el. Ai niste obligatii, si e tare greu. Apoi vin copiii... Puisorule, tu deocamdată fii în lume, cu gândul la mânăstire. Pentru că multi tineri au vrut să meargă la mânăstire si au murit în lume, si au ajuns în rândul călugărilor. Si multi călugări au trăit în mânăstire cu gândul în lume, si au ajuns în rândul mirenilor. Tu să ai frică de Dumnezeu si să fii cuminte si să te feresti de patimi. Nu uita că fiecare patimă scurtează viata si este echivalentă cu sinuciderea. Asa să faci, draga tatii, si Maica Domnului o să te acopere.
Despre necredintă si îndoială
Cum nu crezi? Taci din gură! Cine te-a adus atunci la mânăstire? Astea sunt gânduri de la diavolul. Ce asculti tu ce spune vrăjmasul? Că diavolul, ăsta e scopul lui, să-i facă pe oameni să se îndoiască, să creadă că nu este Dumnezeu. Pentru că dacă nu este Dumnezeu, nu este nici păcat, si oamenii pot face orice. Îndoiala e jumătate de lepădare, de-asta ne ispiteste diavolul. Că Mântuitorul spune că au să vină zilele astea - si uite, au si venit. Nu spun ei că omul a fost făcut din maimută? A fost un nebun cel care a spus asa; omul e chipul si asemănarea lui Dumnezeu.
Si Iisus a fost ispitit. I-a spus satana întâi asa: "Spune pietrelor acestora să se facă pâini". Asa spune Scriptura: "pâini", si nu "pâine", ca să arate că prima ispită a diavolului este ispita pântecelui - luxul, hainele. Apoi i-a zis: "Aruncă-Te jos de pe templu, că scris este: "Îngerilor Săi va porunci si Te vor lua pe mâini". Asta e mândria sectară. Că ei spun mereu: "Scris este..." Si a treia ispitire a fost: "Să Te închini mie" - asta e ispita în care au căzut ateii... asta e ceea ce zic ei, ateismul. Dar Hristos a biruit toate ispitirile acestea, ca să ne arate că si noi putem birui.
Nu primi asta, tătucă, fiindcă e de la diavolul. Ce dacă nu simti tu mireasma de la Sf. Moaste? Tu gândeste-te la faptele sfântului, gândeste-te la viata lui... Si eu am primit Sf. Mir, si câteodată nu miroase. Ai credintă, tată.
Erau odată doi mosnegi, si voiau să meargă la Ierusalim. Si unul s-a îmbolnăvit pe drum si s-a întors înapoi. Iar celălalt a mers mai departe, si s-a sfărâmat corabia cu el si a pierdut totul, si a trebuit să se întoarcă si acela. Dar si-a amintit că celălalt îl rugase tare să-i aducă o bucătică din lemnul Sfintei Cruci. Si atunci, din dragoste pentru cel bolnav, a rupt o bucătică din lemnul corăbiei si s-a întors acasă cu ea. Si s-a dus acasă la cel bolnav si nu i-a spus ce-a pătit si că n-a ajuns la Ierusalim. Si l-a întrebat acela: "Mi-ai adus o bucătică din lemnul Sf. Cruci?" "Da" - si i-a dat bucătica de lemn ruptă din corabie. Si cu atâta credintă i s-a închinat si a sărutat-o cel bolnav, că s-a făcut bine. Si multe minuni s-au făcut cu acea bucătică de lemn din corabie, despre care toti stiau că e din lemnul Sf. Cruci. Iacătă ce face credinta... Acela s-a mântuit, se mântuieste si se va mântui, care va avea credintă neîndoielnică.
Despre deznădejde
Ce-i aia disperare si deznădejde? Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune asa, că "eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog", nu. Tu să spui asa: "De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicutei Domnului, am să mă mântuiesc." Usa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul si cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar "pe dătătorul de bunăvoie îl iubeste Dumnezeu".
Poate că scrie undeva: "Orice păcat e iertat, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată"... D'apoi ce, e gândul tău? Nu! E hula lui, a vrăjmasului. Diavolul asta face - îti dă gânduri de hulă, ca să te aducă la disperare, si apoi tot el îti aminteste că hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată. Nu, tătucă, e hula lui. Dar tu vii la spovedanie si spui ce ti-a venit în gând: "Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate asupra Maicii Domnului, asupra lui Dumnezeu, asupra icoanelor, asupra călugărilor, asupra preotilor..." Gândurile trebuie spuse din vreme. Ce-i aia disperare? Vii, spui si te ridici iar. Spovedania e al doilea botez. Prin taina spovedaniei te ridici iar. Si tot timpul asta faci: cazi si te ridici... Nu te lasi în disperare.
Cum nu-L iubesti pe Dumnezeu? Astea sunt gânduri de la diavolul... Taci din gură. Cum nu crezi? Dar cine te-a adus aici, la mânăstire? Ce asculti tu ce spune vrăjmasul? Si de ce să nu te mântuiesti? Nu, tătucă... lasă, cu nădejdea la Maica Domnului, o să ne mântuim noi. Că dacă le-am putea face pe toate, ne-am mândri, si ar fi mai rău: "Rugăciunea mintii o am, milostenie fac..." Dar dacă vezi că nu poti face, te mai smeresti. "Puterea lui Dumnezeu întru neputinte se desăvârseste." Tu fă tot ce depinde de tine. Mai te rogi, mai te spovedesti, mai mergi la biserică, mai te împărtăsesti - măcar la o lună... Si nu te teme, că nu te duci în iad. Vinerea posteste până când ti-e foame. Mai citeste câte o carte, spune mereu "Doamne Iisuse" si să n-o uiti pe Maica Domnului. Ia si caietul ăsta, "Urmarea lui Hristos" - îl mai cercetezi, îl mai studiezi. Aici e ca la spovedanie: te învată ce să faci si cum să faci. Si fă tot ce depinde de tine...
Asa, tătucă. Hai să punem si noi de acum început bun. Noi trăim cu nădejdea vietii de dincolo. Eu, când eram copil, mămucuta îmi spunea: "Postim, dragu' mamii, si după ce se termină postul, să vezi ouă rosii si pască si sarmale..." Si asa rămânea. Posteam cu gândul la ce o să mănânc după ce se termină postul.
Ce drept ai tu asupra vietii? Tu nu ai nici un drept asupra vietii. Doamne fereste...
Despre osândirea aproapelui
Să nu judeci pe nimeni, tată. Tare-i păcat să judeci. Vezi pe cineva că a gresit, să-ti fie milă de el: "Doamne, săracu', uite ce i-a făcut diavolul..." - si să nu judeci pe nimeni. Si să-i vezi pe toti deopotrivă, să nu zici că unul e mai bun si altul mai putin bun. Să nu osândesti pe nimeni. Să-i ai pe toti mai buni decât tine. Si nu mai purta grijă de ce fac altii; ia seama la ce faci frătia ta.
Era un frate, Coprie, care văzând că nu se poate lupta cu ereticii, a început să se roage: "Doamne, ia pe cutare de pe pământ, că uite, face atâta rău, sminteste atâta lume" - si tot asa se ruga mereu. Si a visat într-o noapte că S-a pogorât Iisus de pe cruce si a întors obrazul spre Coprie si i-a spus: "Loveste, Coprie, loveste... Dacă Eu sunt gata să Mă răstignesc a doua oară pentru sufletul acesta, cum te rogi tu să-l omor?" Iac-asa... Ai văzut, tătucă?
Despre milostenie
Milă de săraci ai? Să nu-i judeci, tată. De-i poti ajuta, ajută-i. Si chiar dacă nu le dai un ban, ai milă de ei. Iar dacă ai, dă. Fă milostenie cu lucrul sau cu cuvântul. Fă tot ce poti. Nu-i da prea mult, ca să nu-ti pară rău. Dar să nu-i judeci niciodată. Parcă eu, dacă le dau, ce, le dau de milă? Le dau ca să scap de ei... Si dacă dai, să fugi cât poti de mândrie. Ei, parcă cine stie ce am făcut! Au fost sfinti care-si dădeau si hainele de pe ei. Eu ce mare lucru am făcut?
Milostenia trebuie făcută în ascuns. Poti umbla si în haine luxoase si să faci milostenie asa încât să nu te stie nimeni. Mai sunt asemenea sfinti si în zilele noastre. Pe Sf. Iacob l-au pus să vândă vin într-o cârciumă, si când venea cineva să cumpere, sfântul îl ruga: "Nu cumpăra asa mult, cumpără mai putin, că ai acasă copii care te asteaptă..." Iaca asa... Si acum, după 20 de ani, când l-au dezgropat, era cu hainele si cu încăltămintea asa cum l-au îngropat atunci, cu barba si cu părul la fel - l-au si pieptănat. Si nu-l stiuse nimeni până atunci... Ai văzut?
Petru Vamesul - era un vames... om mare era el în vremea aceea. Si asa de nemilostiv era, că de la el nimeni nu vedea nimic. Era bogat, avea slugi multe si în orasul acela nu era altul mai mare ca el. Asa spune cartea... Dar în orasul acela erau si multi săraci. Si s-au adunat săracii toti, într-o seară, si se lăuda fiecare cu cât a câstigat. "Mă, da' tu cât ai câstigat? Da' tu? Da' tu?..." Si unul zice: "Măi, dar umblând voi prin oras, de la Petru Vamesul ati căpătat cândva milostenie?" Cela nu, cela nu... NU! "Mă, zice unul mai răsărit, ce-mi dati voi mie ca mâine să vin eu cu milostenie din mâna lui Petru Vamesul?" Ceilalti au râs: "Mă, da' ai să capeti câteva bete..." Si au pus rămăsag. Si acela mai îndrăznet se duce la poarta lui Petru Vamesul. Petru avea un car pe care îl încărca cu pâine, să se ducă s-o vândă. Cersetorul, la poartă, "dă-mi" si "dă-mi". "Mai pleacă de acolo, măi... Mai du-te, am zis!" Acela, "dă-mi" si "dă-mi" - nu se ducea. Se înfurie Petru si caută un băt împrejur - nu găseste. De furie, ia o pâine si poc!, în capul cersetorului. I-a dat si cu pâinea în cap, săracu'. Acela a înhătat pâinea si, pe fugă - drept la ceilalti, care-l asteptau: "Uite, mă, am căpătat... din mâna lui, mă... din mâna lui Petru Vamesul". Si-uite asa, a câstigat rămăsagul. Ca să vezi - i-a dat Petru cu pâinea în cap... Dar n-a luat seamă că pâinea aceea o să-i ajute cândva tare mult.
În seara aceea s-a îmbolnăvit Petru Vamesul - dar s-a îmbolnăvit de moarte. Si n-a mai stiut nimic, în boala lui... Ceilalti ziceau că a murit. Dar el s-a aflat înaintea Dreptului Judecător. Si a poruncit Judecătorul îngerilor să-l lege pe Petru si să-l arunce în gheenă, că-i tare păcătos. Dar îngerul de la botez a venit degrabă, plângând, cu pâinea: "Doamne, nu-l osândi, uite că si ăsta a făcut milostenie!" Si S-a milostivit Dumnezeu si i-a spus: "Mergi, sărace Petre, si adaugă la pâinea ta" - adică să dea mai mult, să se înmultească. Si s-a trezit Petru din boala aceea de moarte si a înteles că, va să zică, pâinea aceea l-a scăpat de la moarte si de la iad. Si a zis asa: "Să nu mor până ce nu voi fi si eu sărac". Si a doua zi a prins a împărti la săraci, la slugile pe care le avea - le-a dat tot, tot, si le-a lăsat să se ducă. Si a rămas cu o singură slugă, căreia i-a spus asa: "Îti dau tot ce mi-a mai rămas, toată datoria pe care trebuia să ti-o dau, dar mâine să mă duci tu pe mine în oras si să mă vinzi ca rob, iar pretul pe care îl iei pe mine să-l dai la săraci". "Cum, stăpâne, să te vând?!" "Dacă nu mă vinzi tu pe mine, te vând eu pe tine." Si, de frică, sluga l-a vândut. În târg. Că atunci se vindeau oamenii, mai ales crestinii, că erau credinciosi, si erau mai buni decât păgânii. Si cât a luat pe dânsul, a dat la săraci. Iaca asa... Dintr-o pâine, atât de milostiv a devenit, că s-a vândut si pe dânsul. L-au luat turcii si l-au dus acolo, în Turcia, unde a căzut slugă la un boier. Si l-a întrebat boierul: "Ce stii tu să faci?" "Grădinărie, stăpâne." Si l-a pus grădinar. Trei ani de zile a lucrat la grădină, în tară străină. Din atâta slavă câtă a avut si din atâta avere, a rămas slugă la grădina turcului. Si lucra cu credintă, nu asa... Odată, când aducea el din grădină legume pentru masă, s-au întâmplat la masa turcului doi negustori din orasul lui. Si s-au uitat negustorii unul la altul, si l-au cunoscut: "Mă, ăsta-i Petru Vamesul!" "Ba nu-i el, seamănă cu el..." "Ba el e, măi, Petru e..." L-au cunoscut. Însă Petru a simtit că de el vorbesc si a fugit din casă pe furis. Turcul acela avea un portar surd si mut, iar când Petru a ajuns la poartă, a strigat la acel portar: "Deschide poarta!" "O deschid, stăpâne!" - a vorbit mutul... Si Petru a iesit pe poartă si a fugit, că n-a mai stiut nimeni de el. Si a venit portarul care fusese surd si mut si a spus: "Stăpâne, acela care avea grijă de grădină a plecat". Iaca asa... Ai văzut? Dintr-o pâine... A dat-o de ciudă. Dar darul lui Dumnezeu, măcar că dai de ciudă, sau oricum dai, te aduce la cunostinta adevărului.
Desigur că cei care au sot, familie, copii trebuie întâi să-si împace casa, familia, copiii, si pe urmă să facă milostenie. Acela care face milostenie cu altii, străini, iar copiii si-i lasă să flămânzească si să tremure de frig, acela nu face milostenie pentru Dumnezeu, ci pentru slava omenească. Ca să zică lumea: "Mă, da' milostiv este acesta! Uite, a dat tot, a vândut tot..." Întâi casa să ti-o îngrijesti, familia s-o întretii, si apoi te ocupi si de altii. Asa spun canoanele, asa spune cartea...
Despre smerenie
M-a întrebat un bătrân odată: "Părinte Paisie, dar ce-i aceea mândrie, părinte, cum vine?" (El umbla iarna cu capul gol si descult, prin zăpadă.) "Frate Gheorghe, mândria este atunci când ai să socotesti că tu esti ceva mai mult decât altul, că esti mai bun, mai frumos ca altul..." "Săracu' de mine, părinte Paisie, eu să am ceva bun? Dar ce am eu bun?" A stat opt ani cu mine... Părintele Ghenadie Avătămănitei. Nu vedea nici el, săracul, ca si mine...
Iaca, asta e mândria: când te socotesti că stii mai mult decât altul, că poti ceva mai bine decât altul. Asta e mândria. Si e foarte periculoasă, că nu-i place lui Dumnezeu mândria asta. Că dacă socotesti că stii mai mult, că poti mai mult, că faci mai mult, să nu pătesti ca acela care socotea că face, că drege, că posteste, iar cel de lângă usă plângea si îsi bătea pieptul că nu are nimic bun. Si a câstigat mai mult decât acela care socotea că are ceva de la el însusi - Vamesul si Fariseul...
Că Mântuitorul a zis: "Când veti împlini vreo poruncă, să spuneti asa: "Rob netrebnic sunt eu, si n-am făcut decât ceea ce eram dator a face".
De câte ori te mânii, mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Când te mânii, acolo e duhul răzvrătirii, duhul mândriei, duhul slavei desarte, să stii. El te îndeamnă să nu te smeresti - "Ce, eu sunt chiar atâta de lepădat?!"
Că vezi, eu pot să zic asa, singur: "Măi oameni buni, da' păcătos mai sunt, da' prost mai sunt, da' rău mai sunt, măi"... Dar ia să mă facă altul prost si urât, să vezi cum mă umflu si mă mânii asupra lui - "Ce te interesează? Ce te ocupi de mine? Ce cutare...?" Ei, apoi asta-i smerenie? Atunci când altul te ocărăste si te smereste fără voia ta, atunci să vezi dacă poti zice: "Asa mi-a trebuit, asa trebuie, Dumnezeu i-a poruncit să facă asa, pentru că si eu am ocărât pe altul". Asta-i smerenia cea adevărată, nu când zic eu că-s prost. Când te ocărăste celălalt, atunci să faci dovada că esti smerit, atunci să spui iute: "Dumnezeu îi porunceste să mă ocărască". Când îti ia cineva lucrul cu sila: "Dumnezeu îi porunceste să mi-l ia, pentru că si eu am luat de la altul..." Când te mută cineva cu de-a sila, de ici-colo: "Dumnezeu îmi schimbă locul, ca să-mi schimb eu năravul si obiceiul..." Asta ar fi smerenia cea adevărată. Dacă-ti cere cineva haina, dă-i si cămasa. Dacă te loveste peste partea dreaptă, întoarce-i si partea cealaltă. Apoi vezi: poti face treaba asta? Că noi trebuie să urmăm după porunca lui Hristos. Dar noi... Dacă îti dă cineva una peste fată, tu îi dai patru înapoi - îi întorci împătrit. Asadar, noi nu urmăm porunca lui Hristos.
Când eram si eu mai tânăr, mă punea staretul la încercare. Odată m-a scos afară din biserică. Eu cântam la strană si cântam si eu în felul meu, "Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă", si mi se părea că tare cânt frumos, si mă mândream în inima mea. Si o dată intră staretul si, când mă aude, îmi dă un ghiont si - afară! "Iesi afară, măgarule, ce ragi asa?" Mie mi se părea că eu cânt tare frumos si, când colo, uite asa am pătit. Si mă gândesc si acum: săraca mândrie, cum se agată ea de toate tiviturile.
M-am pomenit odată aici cu un om tânăr. Era el asa, cam delicat, venea de la Bucuresti - si m-a întrebat: "Dumneata esti părintele Paisie?" Si i-am răspuns asa: "D'apoi ar mai fi si altii, n-oi fi numai eu". Dar el a zis: "Am auzit de dumneata si am venit să te văd". Si atunci i-am zis eu cuvântul acesta:
Să nu crezi tot ce auzi
Să nu faci tot ce poti
Să nu spui tot ce stii
Să nu dai tot ce ai.
Vai de acel om căruia îi va prisosi mai mult lauda decât viata si faptele.
Din dragoste izvorăste smerenia. Că dacă iubesti pe cineva, nu-l ocărăsti, că se scârbeste; nu-l superi, că tânjeste. Că dacă apuci să superi pe cineva, săracu', nici nu poate mânca, nici nu se poate ruga, nici nu poate dormi. Asadar, faci în toate chipurile să nu superi pe nimeni. Dar nu se poate să nu superi chiar pe nimeni; poate fără să-ti dai seama spui un cuvânt mai tulburător. Dar cum te-ai întâlnit cu cel pe care l-ai supărat, îndată fă-i plecăciune: "Iartă-mă, dragul meu, că te-am supărat". Si când ai zis "iartă-mă", a iesit deodată toată supărarea, s-a spart totul, n-a mai rămas nimic. Si când se uită diavolul într-acolo, vede că a rămas păcălit... nu mai rămâne nimica scris.
Nici prin cap să nu-ti treacă să placi oamenilor... Să fii mai necinstit de oameni, asta da. Si ce dacă spune lumea că ai păcate? Ce, nu ai? Trebuie să răbdăm ocările, tată, pentru că asa ne-a lăudat Mântuitorul Hristos: "Fericiti veti fi când vă vor ocărî si vă vor prigoni si vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mintind pentru Mine". Trebuie să răbdăm toate, cu smerenie, tată; să răbdăm cu smerenie pentru dragostea lui Hristos. Doar vom câstiga si noi - nu tot raiul, ci numai un coltisor, cât de mic.
Ti se pare grea smerenia, tată... Dar încearcă întâi si vezi dacă poti ridica piatra, si după aceea spune "nu pot". Smerenia inimii izvorăste din dragostea cea pentru Dumnezeu, tătucă.
Despre ascultare si dragoste
Ascultarea... Asta-i de mare folos, tată. Adică să nu-ti faci voia ta niciodată. Ca la mânăstire - acolo niciodată nu-ti faci voia ta. Vrei să te odihnesti oleacă - da' de unde, tocmai atunci te cheamă la ascultare. Vrei să te rogi - te cheamă; lasi rugăciunea si te duci. Iaca, îti taie voia. Dar dacă te duci la ascultare si zici în mintea ta: "Măi, tocmai acum i-a pus vrăjmasul în minte să mă cheme, uite, când voiam să mă rog si eu oleacă, si n-a fost chip", atunci nu-i primită rugăciunea ta, că l-ai ocărât pe cel ce te-a chemat.
Ascultare cu dragoste, draga tatii.
La mine vii ocazional, în treacăt, dar tu să ai duhovnic permanent acolo, să te mărturisesti cât mai des si să te împărtăsesti de câte ori îti dă el voie. Tine seama de duhovnicul matale de acolo, tătucă. Să te tii de duhovnicul tău, acolo unde s-o duce... Si să nu umbli din duhovnic în duhovnic, pentru că ce-ti dă unul, altul îti ia. Dar de duhovnicul matale să asculti ca de Dumnezeu.
Cât m-a încercat si pe mine staretul, să vadă dacă ascult... Câteodată mă zăpăcea de cap, nici nu stiam ce treabă să fac. "Fă asta" - si făceam. "Apoi, nu-i bun. De ce ai făcut asta?" El îmi spunea ce să fac si tot el mă întreba de ce am făcut asa! Ba mă mai si ciocănea, câteodată, îmi mai dădea si câte un ghiont...
Despre moarte
Cel mai bun profesor pentru noi este moartea. Era un cântec, "Cântarea orbului"... O cânta un orb din scripcă si din gură. Era din Pipirig, da' a murit. L-am auzit cum cântă si mi-a plăcut cântarea. Dar tu o să tii socoteală de cântecul meu?
Asteaptă acu' cântecul:
Moarte, moarte nemiloasă,
Tu pe toti îi scoti din casă.
De-ar fi tânăr sau bătrân,
De-ar fi slugă sau stăpân,
De-ar avea el tot pământul,
Tu îi pregătesti mormântul.
De-ar trăi el cât de bine,
Nimeni nu-l scapă de tine.
La unii vii cu masina,
La altii plivind grădina,
Iar la unii vii asa,
Că le opresti inima.
Si chiar, în definitiv,
La toti vii cu un motiv.
Si fără motiv de vrei,
Tot mai vii si tot mai iei.
Vai, te rog, moarte, plângând,
De-i veni cât de curând,
Te rog să nu vii mânioasă
Să mă tai cu a ta coasă
Nici să-mi pui ‘n al tău pahar
Vreun medicament amar,
Ci, c-un ciocănas usor,
Să mă dezlegi încetisor
De la cap pân' la picioare
Să-mi vindeci rana ce mă doare.
Că medicamentul ti-i bun,
N-am cuvânt ca să ti-l spun.
Si ciocănasul tău îi sfânt,
Că mă desparte de pământ.
Si asa să fii de bună
Să mă mângâi cu-a ta mână
Gura ta cea vesnic dulce
Să-mi dea voie să-mi fac cruce
Si cu gura să pot spune
Cea din urmă rugăciune.
Lacrimi multe să îmi lasi
Ca să-mi ude-ai mei obraji
Si să-mi spăl al meu păcat
Cu care pe Domnul am supărat.
Si asa, cu lacrimi multe,
Maica Domnului să-mi ajute
De trup să mă despart usor
Si cu liniste să mor.
Iar îngerasul lui Hristos
Să s-arate bucuros
Să-mi zică: "Hai, dragul meu,
Să te duc la Dumnezeu".
AMIN
(Pe foaia cu notite-amintiri ale părintelui Paisie am găsit si această însemnare referitoare la versurile anterioare: "Acest cântec e făcut cu evlavie de un ticălos si păcătos, orb si prost, pe care îl chema Paisie.")
Iaca asa... Rămâne ca tot cântecul meu să nu se uite. Că nu-i asa usor a trăi, dar e tare greu a muri. Toti cei care au murit au uitat de toată viata lor, iar în ceasul mortii numai ceea ce au făcut rău, numai aceea vedeau înaintea ochilor.
Era unul - se băga pe sub masă, pe sub pat... "Nu mă lăsa, părinte Paisie, nu mă lăsa!" "Ce să-ti fac, dragul meu?" Eu îl scoteam de acolo, el se băga dincolo... "Nu mă lăsa, părinte Paisie!" "Ce să-ti dau, dragul meu? O bucătică de zahăr?" "Nu." "O bomboană?" "Nu..." "Medicamente?" "Nu..." Altceva cerea el, ceva ce trebuia să-si pregătească din timpul vietii lui. Si când a murit, Dumnezeu să-l ierte, nu era chiar cald, dar nu a putut să stea în biserică. L-au scos afară, l-au prohodit afară - trei zile a stat afară. Curgea din trupul lui tot prisosul care era înăuntru. Tot, tot curgea afară, si mirosea de departe... Iaca asa.
Draga tatii, nu-i de sagă. Dacă am avea noi totdeauna frica mortii în gând - că noi, adică, în fiecare clipă putem muri - n-am putea gresi asa usor. Când ti-ar veni în gând să faci o prostie, aducându-ti aminte de moarte, te opresti îndată: "Doamne fereste, dar dacă mă ia moartea chiar acum? Ce mă fac eu?" Ai văzut ce spune Mântuitorul Hristos: "În ce te voi găsi când va veni sfârsitul tău, în aceea te voi judeca". Asa încât, dacă te gândesti la moarte, îndată te opresti de la orice păcat ti-ar veni în minte. Îti vine în gând să furi? "Nu, e păcat... Dacă vine moartea acum?" Să-l lovesti pe celălalt? "Nu... Îl doare, si e păcat. Dacă mă cheamă Domnul acum, si eu nu mai am când să mă împac?"
De asta zic: moartea este cel mai bun profesor, care te opreste de la toate păcatele.
Pentru-aceea, frate dragă,
Mult, putin, cât vei trăi,
Nu uita o viată-ntreagă,
Nu uita că vei muri.
"Nu uita că vei muri"... Dacă mă găseste moartea acum, si am făcut vreo prostie, ceva, sau am gândit, sau am zis ceva rău, sau sunt învrăjbit cu cineva... - si-uite asa, gândul mortii îndată te dă pe brazdă. "Vai, dar dacă mor asa, ia să nu mă mai duc la furat... Ia să nu mă mai cert, ca să nu mor învrăjbit." Pentru că asa cum te găseste moartea, asa vei fi judecat...
Iaca asa mai cânta un mosneag orb:
Bate moartea la fereastră
Si eu nu sunt pregătit.
Chiar din fasă, copilasii
Pentru moarte sunt sortiti.
Mai mărisori, drăgălasii,
De moarte nu sunt scutiti.
Tineretea-i ca si-o floare
Ce cade pe drum, îndată.
Tineretea-azi, mâine, moare
De o boală ne-ndurată.
Iar bătrânetea, mă frate,
E ca bruma-n răsărit,
Gata-n tot ceasul să moară
Si să-si dea al său sfârsit.
Pentru-aceea, frate dragă,
Mult, putin, cât vei trăi,
Nu uita o viată-ntreagă,
Nu uita că vei muri.
Socoteala este asa: toti suntem supusi păcatului, dar dacă avem constiinta sănătoasă, îndată ce ne aducem aminte că am făcut un rău, îndată să ne mustre constiinta. Sau când vrăjmasul îti pune în minte să faci o prostie, o constiintă sănătoasă îndată îti aduce aminte că vei muri, si te opresti: "Să nu mor chiar în ceasul acesta..."
Asadar, fiindcă suntem supusi păcatului si mortii, si datoria trebuie să o dăm numaidecât când ne-o va cere Domnul si când va veni sfârsitul. Si dacă e neprevăzut sfârsitul, atunci să fim pregătiti cam totdeauna: spovediti, împăcati cu toată lumea, si nu cumva să trecem prin viată fără să ne gândim la moarte, si să ne găsească moartea nepregătiti. Că dacă ai să-ti aduci aminte de moarte, ai să ai mult folos si ai să te umilesti, gândindu-te că nu esti vesnic pe pământ, ci degrabă trecător...
Tare-i greu pentru omul care se lasă să se spovedească la urmă, în clipa mortii... Că ce să spui când vine moartea? Ce să iei cu tine? Că n-ai ce lua... Când au venit rusii, în ‘44, trăiam acolo, acasă, si deodată am auzit: "Vin rusii, măi!", si noi n-am crezut. Si ne gândeam: măi, oameni buni, d'apoi românii ăstia ai nostri sunt ei asa de prosti si le-or da drumul să vină de la Nistru încoace?! Doar hotarul nostru e la Nistru... Si nu i-au putut opri. În sfârsit... numai ce mă duc eu o dată la apă, si mă întâlnesc cu armata care venea de la Prut. "Măi popo, mă'... n-ati plecat, mă'? Mă', vă punem capu-n par, măi popo!"
Măi oameni buni, ce să fac eu? Eram la circa 20 km de Nistru. Am luat căldările cu apă si m-am dus acasă repede. Ce să iau eu cu mine? Cum să plec? Un rând de schimburi îmi trebuie... o carte îmi trebuie... Psaltirea îmi trebuie... Ceaslovul îmi trebuie. Umplu o traistă. Da-mi trebuie, măi, si-o pătură. Dar dacă o să dorm pe drum, ce mă fac eu? Mai pun o traistă. După ce am umplut eu două traiste - era mosneagul acela, Ghenadie, care stătea cu mine, si mă vedea că mă pregătesc, dar nu stia unde mă duc, si stătea asa si mă privea cum adunam eu în traiste... - deodată am zvârlit eu amândouă traistele într-un colt, si gata, m-am linistit... Nu mă mai duc. Ceilalti au plecat care-ncotro... Eu cu Ghenadie am rămas. A doua zi, mă uit de noapte... rusii umpluseră toată ograda. Când am venit eu cu cheile bisericii, ei erau acolo, în fata ei. Puseseră un foc mare si un cazan pe foc si o vacă în cazan, si stăteau împrejurul cazanului. Si care se repezeau, luau mai mult carne crudă, si mâncau si ei, acolo... Au prins a mă întreba pe ruseste: "Haziaika?" "Vodka?" - cum umblau ei, după femei si după băutură... Mă rog, de-ale lor... "Nu-s aicea. Aicea-s călugări." "Ce-s aceia călugări?" "Mânăstire." Am prins a spune si eu niste minciuni: "Aicea-i obste, colhoz, aici mănâncă toti la o masă". "Da' unde-i cel mai mare?" "A fugit..." "Las', că l-om prinde noi."
Am stat cu ei aproape o jumătate de an. Ne-am supus si noi lor, si de la o vreme s-au învătat si ei cu noi, ne-am învătat si noi cu ei... Apoi au luat tot ce le-a plăcut si au plecat. Aveau de gând să se ducă la Berlin.
Iac-asa, tătucă, si omul care se lasă să se spovedească în clipa mortii - că eu sunt acum în pragul plecării si mă uit încolo si-ncoace, să văd ce pot să iau cu mine, si iaca, mai că n-ai ce lua... Din vreme să ne mărturisim si să ne pregătim, ca atunci când vine ceasul să fim cu traista legată la gură, după usă, colo... A venit ceasul, iei traista si pleci. Dar ca să te gândesti să pui în traistă atunci, în clipa mortii - atunci nu mai poti, dragul meu, atunci nu se mai poate... Atunci, nu.
Era o babă, Catrina o chema. Si ea vorbea cu moartea cum vorbim noi acum: "Sfântă Moarte, mă rog matale să-mi spui când ai să mă iei, ca să mă pregătesc si eu, Sfântă Moarte". Si tot asa: "Sfântă Moarte" azi, "Sfântă Moarte" mâine... Si tot vorbea cu moartea, dar n-o vedea. De la o vreme, iaca, apare moartea: "Hai, Catrină. Esti gata? Hai, că am venit să te iau..." "Săraca de mine, Moarte Sfântă, cât te-am rugat eu să vii să-mi spui când vrei să mă iei! Să-mi fi spus mai înainte... Dar n-ai venit, Sfântă Moarte, să-mi spui..." "Cum n-am venit, Catrină?! Te-a durut vreodată urechea?" "Da, m-a durut..." "Te-a durut capul, Catrină?" "Da!" "Catrină, dar inima, dar vreun picior?" "M-a durut..." "Eu eram, Catrină... Eu îti spuneam atunci să te pregătesti, că îndată oi veni să te iau." "Da' bine, asa ai vorbit tu cu mine, Sfântă Moarte?" "Apoi eu asa stiu a vorbi, Catrină..." - si a luat-o pe Catrina. Ca să vezi... Uite-asa stie ea a vorbi cu noi. Ca atunci când esti vinovat, ai făcut vreo poznă si, înainte de a te duce la închisoare, întâi îti trimite somatia, pe urmă citatia si apoi mandatul - si gata. Hai, de-acuma... Te duce, nu te mai lasă. Somatia este un junghi, ca să te pregătesti, să te spovedesti la duhovnic. Citatia este o altă durere, ca să te si împărtăsesti. Si când a venit mandatul, nu te mai lasă... Gata! "Te iau!" Pregătit, nepregătit... "Bogdaproste c-am gătit... Am terminat... Hai..." Gata, tătucă... Să nu te smintesti de trăsnăile mele.
Se zice că Alexandru Macedon, după ce a cucerit toată lumea, asa ar fi spus: "Când voi muri, să mă îngropati într-un sicriu cu găuri si să-mi lăsati afară mâinile, goale, ca să vadă toată lumea că Alexandru Macedon, cel care a cucerit lumea, nu ia nimic cu el în mormânt". Si l-au îngropat asa cum a vrut el: cu mâinile goale, lăsate afară. Ai văzut? Si nu era el om prost - era om de mare valoare la vremea aceea. Toti cei care au umblat după slava omenească - cum umblă, de obicei, toată lumea - până la sfârsit au regretat, că prea s-au obosit în zadar.
Asadar, tare ar fi bine ca din clipa asta să punem început bun, tătucă. Fiindcă lucrurile trec, trec la vale, si vine clipa când va rândui Dumnezeu să dai examenul cel mai de pe urmă... Eheei.. acela de pe urmă este examen, nu glumă. Acela să-l reusim, tată, că atunci nu mai încap nici interventii, nici avocati, nici orice altă învătătură - decât numai faptele, dacă le-ai făcut. Atâta rămâne: ce-ai făgăduit la călugărie...
Despre fericire
Asa, tătucă... Fiindcă te-ai întâmplat aici de sărbătorile astea, îti doresc si eu ani multi - si nu prea fericiti, că fericirea în lumea asta nu-i chiar asa de sănătoasă. Când e omul prea fericit în lumea asta, uită de Dumnezeu si uită de moarte...
Ai văzut Sfântul Pavel? "Nu mă voi lăuda decât cu neputintele mele si cu slăbiciunile mele. Că o zi si-o noapte am fost în fundul mării", că trei zile a fost nu stiu pe unde, că într-o zi l-au dat afară pe o cosnită, a fost bătut cu toiege, împroscat cu pietre - iaca cu ce se lăuda. Nu se lăuda că face minuni, că a învătat atâta carte, că face, că drege... Si când a zis vorba aceea: "Stiu un om care, cu 14 ani în urmă, a fost răpit în rai (sau în al treilea cer, cum spune el), dar nu stiu bine, în trup sau fără trup"... A stiut el prea bine. El era, dar n-a vrut să se recomande asa. Si ce-a văzut acela acolo, numai nu s-a scărpinat ca mine, în cap. Că ce-a văzut el, ce-a auzit el nu pot mintea omului si gura să spună... Mai departe se dă de gol el singur: "Pentru multimea vedeniilor, a slobozit Dumnezeu pe îngerul satanei să mă lovească peste fată". Na! S-a vădit. El singur. Ai văzut? "Ca să nu mă mândresc. Si L-am rugat pe Dumnezeu de trei ori să-l depărteze, si a zis: "NU!" Asa a zis: NU! Că întru slăbiciuni lucrează Dumnezeu minuni. Si a rămas asa, ca Sfântul Pavel să fie vas ales. Asadar, dintr-un mare prigonitor, cum era el, a devenit râvnitorul cel mai aprins, cel mai devotat, cel mai ales vas dintre toti. Că de multe ori spunea si el: "Nu sunt vrednic să mă numesc Apostol" si "Sunt cel mai mic dintre Apostoli"... Dintr-un prigonitor, dintr-un vas de neonoare, a devenit un vas de onoare. Că asa lucrează Dumnezeu: dintr-un om păcătos poate să facă, prin pocăintă si lacrimi, un om credincios, care să fie de folos si lui si altora.
Asa să te-ajute Dumnezeu, tată, ca dintr-un vas spurcat - cum sunt si eu, iac-asa, încărcat cu nenorociri din astea, cu păcate si cu stricăciuni - să te facă Dumnezeu vas curat, de onoare, ca să-I slujesti Lui, la masa Lui de onoare...
Eu nu-ti doresc aici nici avere, nici slavă, nici bogătie, că stiu eu că dintr-astea ies altele gâmboase. Dacă vei avea, cu darul lui Dumnezeu, dragoste si dorintă sfântă, apoi dincolo de mormânt să fie viitorul nostru. Dar, făcând voia lui Dumnezeu, vei avea si aici folos îndestulat, iar dincolo de mormânt vei avea fericirea vesnică, în vecii vecilor. Dar dincolo să ne bucurăm, unde nu sunt nici lacrimi, nici scârbe, nici suspin, ci viata fără sfârsit. Amin.
Nu ne putem mântui dacă vom iubi plăcerile lumii.
Despre dragoste
Si dragostea ajută mult, draga tatii. "Dragostea si cu frătia/Mult întrece bogătia". Să aveti dragoste una fată de alta. Că din dragoste izvorăste mila. "Dragostea îndelung rabdă, nu se mândreste, nu se trufeste, nu se mânie, nu gândeste rău, nu se bucură de nedreptate. Dragostea îndelung rabdă, se milostiveste, nu caută ale sale, dragostea niciodată nu cade". Aceasta dac-am avea-o noi, dragostea cea adevărată, dragostea duhovnicească! Fiindcă dacă avem dragoste, pe toate le avem. Dragostea te face să rabzi boala si chiar să-ti fie dragă, pentru că te curătă de toate murdăriile. Si dacă ai dragoste pentru Hristos, rabzi totul: si ocări, si batjocură... Din dragoste vine si răbdarea. Si atunci nu te mai scârbesti nici de cel bolnav; ti se pare că miroase a parfum. Că cea mai mare faptă de dragoste este să îngrijesti un bolnav. Si dacă-l îngrijesti cu dragoste si răbdare, el se mântuieste prin tine si tu te mântuiesti printr-însul.
Nu-i lucru curat când te mânii. Mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu si nici nu rodeste roadele dragostei. Când te mânii, nu-i duhul lui Dumnezeu acolo, si nu-i duhul dragostei - acolo e duhul mândriei, duh de slavă desartă.
Călătorie imaginară a Părintelui Paisie la Locurile Sfinte
Vreau să te însotesc si eu cu gândul la Sfintele Locuri, la Ierusalim, pe care unii din părintii nostri s-au învrednicit si le-au vizitat, si au văzut locul unde a fost înmormântat trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Vă însotesc cu gândul si merg si eu împreună cu sfintia voastră până pe acolo. Si iată. Cu gândul, eu am ajuns mai înainte de sfintia voastră acolo. Si zic asa la prietenii nostri care sunt pe-acolo, părinti, maici, surorile noastre, fiicele noastre duhovnicesti: "Bine v-am găsit, părintilor, fratilor, surorilor si maicilor care sunteti aici si v-ati învrednicit să stati la Locurile Sfinte, unde s-au mântuit Sfintii Părinti, unde s-au nevoit unii din sfintii nostri, pe care i-am cunoscut."
Parcă o văd pe maica Irina că-mi iese înainte si mă primeste cu drag. Iar eu zic: "Blagosloveste, maică Irină si maicilor care sunteti aici si părinte preacuvioase, staretul mânăstirii de la Ierusalim. Blagosloviti-mă si pe mine păcătosul, că iată, cu gândul am ajuns aici. Si vă rog să mă iertati, poate vă fac vreun deranj cu venirea mea; poate n-am fost vrednic si nu-s niciodată vrednic ca să ajung, dar cu gândul, iată, am ajuns. Bine v-am găsit, părintilor, surorilor si maică Irino; mă cunosti pe mine? Eu sunt părintele Paisie, care te-a mărturisit de-atâtea ori, si poate v-ati folosit, poate v-ati smintit… vă rog să mă iertati. Poate nu m-ati uitat la sfintele rugăciuni, că si eu mi-aduc aminte mai în toată ziua de maica Irina, care s-a învrednicit de a stat, cu darul si cu rugăciunile Maicii Domnului, aproape patru ani. Si eu vă doresc încă mai multi ani să stati la Locurile Sfinte. După cum poate v-am trimis vreo blagoslovenie cândva, prin cineva, si un sfat poate, totdeauna v-am îndemnat să aveti răbdare, că dragostea rabdă toate. Să faceti ascultare acolo la Locurile Sfinte, să nu iesiti din cuvântul părintelui de acolo, părintele Lucian, arhimandritul si staretul căminului de la Sfântul Mormânt; să faceti ascultare de maica egumenă, care tot de pe-aicea-i si a auzit si ea de mine, Eufrasia. Să iubiti acest loc sfânt, pe care l-ati dorit poate din copilărie, si să doriti încă mai mult timp locurile acelea, si să nu ne uitati pe noi la rugăciunile pe care le înăltati înaintea Sfântului Mormânt.
*
Să mai stăm de vorbă oleacă. Cred că te-ai mărturisit în postul acesta, da? Să te mărturisesti, tătucută, că dacă mături casa mai des ti-i mai drag să stai în casă decât dacă se face mult gunoi în casă; e mai greu de scos afară. Dacă speli cămasa mai des, ti-i mai drag s-o îmbraci decât dacă se-nvecheste. Să te mărturisesti, dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună. Cred că ai ales duhovnic bun pe părintele Lucian arhimandritul. Să nu iesi din cuvântul părintelui duhovnic de acolo. Să mărturisesti si gândurile care vin si nu-ti dau pace, si cuvintele, si faptele. Să vă acomodati locului si obiceiului locului de acolo.
Din partea mea, primiti blagoslovenie si să fii dezlegată de orice canon ai avut de la mine si poate nu l-ai putut face. Să fii dezlegată de toate păcatele pe care le-ai mărturisit la mine. Poate ai mai vorbit de rău, ai mai clevetit, ai mai spus minciuni, ai ocărât, ti-a fost ciudă, te-ai supărat, te-ai tulburat, te-ai smintit, ai smintit pe altul, poate te-ai mândrit, poate ai judecat păcatele altora, poate ai avut gânduri necurate, patimi, pofte, vise murdare, ai mâncat prea mult, ai băut prea mult, ai dormit prea mult, ai vorbit prea mult, ai râs, ai glumit. Toate păcatele de care-ti pare rău si le-ai mărturisit si le mărturisesti să fie dezlegate de părintele duhovnic de acolo, care are blagoslovenie acum, să facă dezlegare de tot ce ai mărturisit. Si din partea mea primiti blagoslovenia: Domnul Dumnezeu preamilostivul să vă miluiască, Domnul să vă ajute, Domnul să vă mântuiască, Domnul să vă folosească, Domnul să vă păzească, Domnul să vă curătească, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească, Domnul să vă fie păzitor sufletului si trupului vostru; Domnul, ca un bun si milostiv si iubitor de oameni, să vă dea iertare de păcate. Milostivul Domnul nostru Iisus Hristos, la ziua mortii si a judecătii, să vă miluiască si să vă blagoslovească în toate zilele vietii voastre, că Aceluia I se cuvine slava, cinstea si închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte si Preasfântului si bunului si de viată făcătorului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Blagosloviti si mă iertati pe mine păcătosul. Doamne ajută si să ne întâlnim la usa raiului, dacă nu ne-om putea întâlni aici, si acolo să ne bucurăm de mila lui Dumnezeu si de rugăciunile Preacuratei Maicii Sale. Pentru rugăciunile tuturor sfintilor, amin.
Cuvinte de rămas bun, adresate Victoriei
Asa, tătucă. Dumnezeu si Maica Domnului să-ti rânduiască cele ce sunt cu adevărat de folos pentru mântuirea sufletului tău. Du-te, tată... usoară ca un fulg, asa să te duci. Să-ti răsplătească Dumnezeu si să-ti fie de folos osteneala. Să fie ca grâul căzut în pământ bun. Du-te, tată, si să ne întâlnim amândoi la poarta raiului.
Doresc să aud de bine despre frătia ta. Spune urări de la mine si părintilor tăi scumpi de la Bucuresti, care ajută în ogorul Domnului, ca să sporească în rostul faptelor bune, ca prin faptele si cuvintele lor să Se slăvească Domnul Hristos si Tatăl nostru din ceruri.
Drum bun, mergi sănătoasă, si să nu uiti cărările către Patria cerească, fiindcă strâmtă este usa si îngustă este calea care merge la viată, si largă este poarta, lată este calea care merge la pierzare. Să o eviti pe cea largă, tătucă, si s-o urmezi pe cea strâmtă, desi multi sunt cei care merg pe cea largă.
Si dacă ai să mai vii pe-aici, să-mi aduci si mie daruri, draga tatii. Nu altfel de daruri, ci daruri duhovnicesti - smerenie, dragoste si toate cele cu adevărat bune, ca să mă bucur si eu totdeauna când am să văd acestea la frătia ta. Si dacă n-ai să mă mai găsesti, tu tot să-mi aduci daruri, si ne vom bucura împreună dincolo. Iar când se mai întâmplă câte-o schiopătură - că este o vorbă din bătrâni: dobitocul, care are patru picioare, si tot schioapătă si el când se poticneste, darmite omul, că are numai două picioare - să ne îndreptăm iar, si iar să punem început bun, cu frica lui Dumnezeu. Numai să nu schiopătăm cu amândouă picioarele, tată. Si asa, cu darul lui Dumnezeu si cu rugăciunile Măicutei Domnului, încet-încet, hai-hai, intrăm si noi într-un coltisor de rai. Doamne ajută! O să ne mai întâlnim, negresit. Aici sau la poarta raiului, dincolo. Blagoslovenia Domnului peste frătia ta.
Domnul Dumnezeu să te blagoslovească, tată. Mergi sănătoasă si pune început bun. Si cu darul lui Dumnezeu, să te împrospătezi cu toate faptele cele bune ca si cu o cunună frumoasă. Că o cunună frumoasă trebuie să aibă mai multe feluri de flori, nu numai de o culoare, si atunci cununa iese frumos împodobită. Sileste-te să aduni tot felul de floricele pentru cununa frătiei tale, să te împodobesti cu toate felurile de flori, care să fie cât mai frumoase: milostenie, ascultare, rugăciune, smerenie.
Îmi aduc aminte cum îmi cântau băietii la scoală. Am primit si eu o coronită, făcută de ei din frunze de stejar si cu mai multe flori, iar când îmi puneau coronita pe cap, băietii îmi cântau:
Ai ascultat,
Ai învătat,
Coroană ai luat.
Asa si frătia ta: vei asculta, vei învăta, cunună din toate florile vei lua...
Fă si tu ca albinutele, care umblă din floare în floare si culeg numai sucul din care să poată scoate mierea. Albina zboară din floare în floare, în multe flori, dar unde nu e nectar din care să poată scoate mierea nu stă, fuge. Asa să culegi din toate numai ce e bun si ce e folositor pentru frătia ta. În rest, să te strecori iaca asa, ca printre stropi. Să-ti spun si eu o trăscănaie: mergea un tigan pe drum, si era tiganul îmbrăcat binisor, si avea si el o căldare. Si era lume multă care mergea pe drumul acela. Si a venit o ploaie mare si toti s-au ascuns care încotro, dar tiganul nu avea unde să se ascundă. Si ce s-a gândit el? S-a dezbrăcat de haine, le-a pus în căldare si a întors căldarea cu fundul în sus, iar el s-a pus pe căldare si sedea acolo să treacă ploaia. După ce a trecut ploaia, a scos hainele din căldare, s-a îmbrăcat si iaca, el era uscat. Si-l întrebau oamenii: "Măi tigane, dar cum ai rămas tu uscat, pe tine cum de nu te-a plouat, măi? Cum de ai rămas tu neudat, măi?" Dar el, de colo: "Printre stropi... M-am strecurat printre stropi." Asa si frătia ta, strecoară-te printre stropi, ca să nu te ude ploaia păcatului...
În ce zi e azi? 9 august 1981... Asadar, să vă rămână în memoria frătiilor voastre locurile acestea - izvoarele, muntii, brazii, iar la anul pe vremea aceasta să vă aduceti aminte: "Măi, anul trecut pe vremea asta noi ne-am pomenit la Sihla, colo sus, stând de vorbă cu un bătrân mai mult mut" - că n-am cu ce vorbi; mai mult surd, că n-aud bine; "un bătrân orb, care ne spunea niste trăscănăi de-ale lui, împletea două paie si el... Oare mai trăieste?" La anu'... Tare-i mult până la anu'. Dar care sunteti mai aproape, oti încerca, oti întreba, si dacă dragostea v-o mai îndemna si nu veti uita locurile acestea, veti mai da pe-aici. Cred că până veti mai veni, nu se stie dacă ne mai putem întâlni aici. Dar as dori ca toti cei care ati fost pe la mine să mă iertati, că unii poate v-ati smintit. Să nu vă smintiti de ceea ce ati văzut, de ceea ce ati auzit, că una este ceea ce se aude si alta este ceea ce se vede. Si vai de acel om căruia îi va prisosi mai mult lauda decât viata si faptele... Iar cei care v-ati folosit - dacă v-ati folosit vreunii de venirea aici - să mă pomeniti. Mă veti pomeni măcar asa: "Măi, oameni buni, acela nu stia carte multă, dar avea si el o ambitie, o râvnă oarecare: ca să ne folosească. Si împletea si el două paie, ca să ne folosească numaidecât, asa voia el... Si noi, unii ne-am folosit, altii ne-am smintit..."
Eu mă gândesc asa: că, dacă mai am câteva zile de trăit, mi s-au rânduit aceste zile pentru că a mai rămas ceva rugină si trebuie răzuit cu raspelul, cu ce-o fi si cu ce-o sti Dumnezeu că e de folos, ca să rămâie curat. Că tot ce ne dă Dumnezeu este de folos, si noi trebuie să ne multumim asa, cu cât ne rânduieste Dumnezeu, cât stie Dumnezeu că mai trebuie. Că pe unii tineri îi ia Dumnezeu la cer, ca să nu mai gresească, iar pe unii, bătrâni, îi mai lasă pe pământ ca să se pocăiască. Ati văzut judecătile lui Dumnezeu? Mari sunt judecătile lui Dumnezeu! De aceea, slăvit să fie Dumnezeu că încă mă mai îngăduie, iar eu, în loc să mă pocăiesc, încă mai adaug, încă mai gresesc - că mai ocărăsc pe câte unul: "Măi, de ce gresesti, măi...?" "Măi, ce fel de oameni...?" "Măi, ce-ai gresit, măi...?" Am mai si ocărât asa, l-am mai miluit eu la urmă cumva, dar nu-i lucru atât de curat când te mânii, că mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.
Era un frate tânăr - într-o joi l-am călugărit în pat, iar sâmbăta a murit. Ghervasie îl chema. Dar înainte de a muri mi-a zis: "Adu, părinte, pe părintele duhovnic să mă împărtăsească". Si, după ce-am împlinit toate: "Aprinde degrabă lumânarea, părinte". Îi pun eu lumânarea în mână si vreau să i-o tin eu, cu mâna lui în mâna mea, dar el, de colo: "Lasă, părinte, că o tin eu". Ai văzut? "Lasă, părinte, că o tin..." "Dacă o tii, tine-o..." Tine el lumânarea asa, cam două minute, si se uită în sus, se uită la dreapta, la stânga - la stânga s-a otărât, la dreapta s-a bucurat putintel. "Părinte, stinge-o, că mai am oleacă." Pe urmă, iar: "Părinte Paisie, du-te si spune-i părintelui duhovnic să vină să-mi citească molifta pentru iesirea sufletului". Când am auzit... "Si asta o ceri?" M-am dus din nou la părintele duhovnic si i-am spus toată tărăsenia: "Părinte, te pofteste să-i citesti molifta de despărtire". S-a otărât bietul părinte duhovnic - Ghedeon îl chema -: "Ce vrei, să omori oamenii cu de-a sila?" El "nu", eu "hai si hai". Si după ce m-a ocărât bine, m-am dus repede. Ghervasie era în asteptare: "Vine părintele?" "Vine." A venit părintele Ghedeon: "Ce vrei, Ghervasie?" "Părinte, să-mi citesti molifta pentru iesirea sufletului." I-a citit molifta si a plecat. Si au venit părintii din mânăstire, că auziseră de treaba asta, că era în zori de ziuă, si am tras patul în mijloc si ne-am strâns împrejurul patului, uitându-ne la călugărul cel tinerel. Si el spunea: "Vă aud, dar nu vă mai văd" - el altceva vedea acuma. Si a spus deodată: "Iertati-mă". "Dumnezeu să te ierte" - am zis noi. Si el a înghitit ceva, apoi a scos o răsuflare lungă, una scurtă si iar una prelungită, si apoi a plecat. Iată... călugăr în trei zile. Si eu am saizeci si atâtia de ani de călugărie si încă n-am pus început bun. Nu m-am pregătit încă de moarte. Tot asa: "Măi, să mai pun un strat, să mai pun o piatră, că piatra asta nu-i bună aici..." Si ai văzut cum te-nseală vrăjmasul? Iac-asa... A murit acela, de 19 ani, călugăr în trei zile - cum spune în carte: "tânăr bătrân" si "bătrân tânăr". Pe cei tineri, care-s buni, Dumnezeu îi ia din vreme, ca să nu gresească, iar pe bătrâni îi mai lasă să se pocăiască.
Asa, tătucă... Dumnezeu să vă întărească si să vă unească, să vă înteleptească, asa ca să vă fie dragă viata de călugărie. Să vă duceti până la sfârsit crucea suferintei, prin răbdare, smerenie si ascultare, si vă veti mântui. Multi ani celor care sunt sănătosi, iar celor bolnavi, răbdare multă de la bunul Dumnezeu. Răbdare multă celor care au nevoie de răbdare. Si bucurii duhovnicesti, în suflet, pentru omul silitor. Să trăiti, să faceti ascultarea care este de folos pentru mântuire. Dumnezeu să vă dea răbdare si dragoste si bună nădejde, si să nu uitati hotărârea pe care ati avut-o de acasă - hotărârea asta până la sfârsit să o aveti, nu până la prăsit. Să ne rugăm mai mult, ca Dumnezeu să ne dea răbdare si smerenie si dragoste - pentru că, dacă avem dragoste, pe toate le avem. Răbdăm si ocările, pentru că asa ne-a lăudat Mântuitorul: "Fericiti cei ce vor fi ocărâti si stuchiti si batjocoriti pe nedrept". Răbdăm toate pentru dragostea Lui, draga tatii, ca să putem câstiga - nu tot raiul, ci un coltisor cât de mic...
Aceia care aveti sot, sotie, familie, copii, căutati întâi si împăcati-vă casa si familia. Că cel care face milostenie la străini iar copiii lui tremură de frig si flămânzesc, acela nu face milostenie pentru Dumnezeu, ci pentru slava omenească, pentru ca să zică lumea: "Uite, mă, ce milostiv e acela..." Puneti cu totii început bun. Aceia care ati schiopătat, îndreptati-vă; cei care nu ati schiopătat, stăpâniti-vă. Nu vă puneti niciodată nădejdea în oameni, că omul se schimbă - azi îti dă si mâine îti cere; azi te laudă si mâine te ocărăste. Dar dacă îti pui nădejdea în mila lui Dumnezeu, n-o să dai gres niciodată.
Asa, tată... cam atâta am putut, că mă coplesesc altele care nu se văd, dar numai eu le simt.
D'apoi eu... dacă nu văd bine, prăpădesc mereu câte ceva - pun un ac aici si cade jos: "Măi, măi, da' unde-i, că aici l-am pus? Mi l-o fi furat cineva?" Si când colo... Uite cum gresesc si cum bănuiesc pe altul... Ca să vezi! Si fac păcate de nu mă văd din socoteala asta, pentru că ba nu văd, ba nu aud, si bănuiesc. Vezi cum te înseală vrăjmasul?
Asa, draga tatii... Pace-n tară, pace-n lume, pace-n mânăstirea noastră, pace-n casa dumneavoastră. Mâine poate n-o să mă mai găsiti, că eu de-acum trebuie să plec. Dar de aceste locuri o să vă amintiti si de stâncile astea o să vă fie dor. Dar dacă, cu darul lui Dumnezeu, mai trăim si în anul acesta în care intrăm, să vă amintiti că în anul care a trecut un bătrân prost si orb v-a urat de bine. Eu sunt bătrân, tată, si voi pleca când va rândui Domnul, dar o să ne mai întâlnim negresit - aici sau dincolo, la poarta raiului... În altă parte nu. Dumnezeu să vă întărească, să vă unească si să vă înteleptească, pentru că nu sunt decât două căi, tată: la rai sau la iad. Trebuie să ne hotărâm pentru una din ele. Si până la sfârsit să ne ducem crucea suferintei, prin răbdare, smerenie, dragoste si ascultare, si ne vom mântui.
Draga tatii, eu voi pleca... si as dori să rămână în memoria frătiei tale tot ce ai văzut si ai auzit de la mine, ca să-ti fie spre mântuire. Asa, tătucă. Si să mă pomenesti si pe mine când îti vei aduce aminte - asa, fără obligatii. Amin.
Blagoslovenie de plecare
Sunteti gata de plecare? Să vă fac blagoslovenie bogată, ca să vă fie de sat.
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce esti calea cea adevărată si ai călătorit cu Tobie, cu Iosif pe cale în Egipt, cu Luca si Cleopa, călătoreste, Doamne, cu robii Tăi acestia si rânduieste-le înger bun, păzindu-i nevătămati de toată întâmplarea cea rea, ca sănătosi si cu bun spor să ajungă la bordeiasul lor, la serviciul lor, la scoala lor, la ascultările lor.
Lăudându-Te si slăvindu-Te pe Tine, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte si cu Preasfântul, Bunul si de viată Făcătorul Tău Duh, amin.
Domnul Dumnezeu Preamilostivul să vă ajute, Domnul să vă mântuiască, Domnul să vă folosească, Domnul să vă păzească, Domnul să vă curătească, Domnul să vă blagoslovească, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească, Domnul să vă fie păzitor si sprijinitor sufletelor si trupurilor voastre. Domnul, ca un bun si milostiv si iubitor de oameni, să vă dea iertare de păcate. Milostivul Domnul nostru Iisus Hristos, la ziua mortii si a Judecătii, să vă miluiască si să vă blagoslovească în toate zilele vietii voastre.
Blagosloveste, Doamne, pe robii tăi acestia (spuneti cum vă cheamă; care aveti soti, spuneti cum îi cheamă si pe ei) si pe viitorii lor soti. Blagosloveste, Doamne, pe toti si pe toate cu darurile cele bogate - pace, liniste, sănătate - si de toată răutatea vrăjmasilor văzuti si nevăzuti izbăveste-i pe dânsii si cele de folos le rânduieste, pentru a-si îndeplini dorintele lor cele bune, si un coltisor de rai rânduieste-le lor, în numele Tatălui si-al Fiului si-al Sfântului Duh. Amin.
Încă o dată, să vă blagoslovesc în parte: Blagosloveste, Doamne, pe roaba Ta - cum te cheamă? Maria... Blagosloveste, Doamne, si pe - matale?... Blagosloveste-l, Doamne, si pe cel mititel... Blagosloveste, Doamne, si pe cea de la Bucuresti... Blagosloveste, Doamne, pe cei de primprejur - Maria, Ileana, Irina... Blagosloveste, Doamne, pe toti si pe toate cu darurile cele bogate - pace, liniste si sănătate - si de toată răutatea vrăjmasilor văzuti si nevăzuti izbăveste-i si cele de folos le dăruieste si un coltisor de rai le rânduieste lor. Amin.
Încă o dată: Blagosloveste, Doamne, pe robii Tăi si pe roabele Tale care sunt de fată si care vor să plece. Blagosloveste, Doamne, pe părintii lor, pe fratii lor; care sunt căsătoriti, pe sotii lor si pe fiii lor. Blagosloveste, Doamne, căsuta lor, blagosloveste, Doamne, măsuta lor, căminul lor. Blagosloveste, Doamne, pe toti si pe toate cu darurile Tale cele bogate, pentru mântuirea lor - cele de folos le rânduieste lor si un coltisor de rai le dăruieste lor. Amin.
Mergeti sănătosi. Hai... "Sănătate, si la drum cu traista-n spate." Cum? Încă o dată? Iaca, măi, te mai obligă încă o dată. No, ca să vezi. Mare comedie cu oamenii ăstia, nu pot scăpa de dânsii. Le-am zis de drum, le-am zis "Doamne-ajută si drum bun" - si ei nu vor să plece...
- Dacă e bine aici, părintele...
- E bine? Da, tătucă... A venit cineva de la Bucuresti si mi-a spus: "Părinte, noi nu avem acolo aerul de aici". Si i-am spus: "Păi luati-l, dacă vă trebuie... Luati-l, na!"
Pe mata' cum te cheamă?
- Emilia.
- A, Emilia... Dacă nu mai văd... Frumos nume ai!
Da' câte parale costă comedia asta? (casetofonul - n.r.) Patru mii de lei? Oh, vai de mine... tot neamul meu n-am de unde atâtia bani. Si-ai pus toate prostiile mele pe el? Dacă copiii ăstia-s obraznici si nu-mi dau pace... Că eu, ca să scap de dânsii, le-am spus si eu, numai s-or duce, dar ei nu vor să plece.
Dar pe matale cum te cheamă? Irina? Si câti ani ai? Tot zece? Păi mai deunăzi tot zece aveai...
Si mata', tătucută să mai stai. Chiar dacă eu v-am zis de drum, mata' să n-o iei la vale...
Hai, încă o dată... Descântecul de la mine si leacul de la Dumnezeu... Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Împăratul Cel Atotputernic si Atottiitor, care le faci toate si le prefaci singur, cu voia Ta, Cela ce cuptorul cel de sapte ori ars si văpaia cea din Vavilon în rouă le-ai prefăcut si pe sfintii trei coconi întregi i-ai păzit, doctorule si tămăduitorule al sufletelor noastre, mântuirea celor ce nădăjduiesc în Tine, Doamne, Tie ne rugăm, depărtează si înstrăinează toată lucrarea diavolească, toată lucrarea satanei, toată vrăjmăsia; toată privirea cea rea, stricăciunea oamenilor răi, răutatea vrăjmasilor celor văzuti si nevăzuti depărtează-le, Doamne, de la robii Tăi acestia. Si dacă, ori din frumusete sau din putere, din norocire sau din nenorocire, din răutatea omenească sau diavolească de s-a-ntâmplat, sau li se va întâmpla ceva nemultumitor în viata roabelor si robilor Tăi, Stăpâne Doamne, tinde mâna Ta cea tare si cercetează pe robii Tăi acestia... si le trimite lor pe îngerul Tău cel de pace, înger bun, credincios, păzitor sufletelor si trupurilor, care să depărteze de la dânsii tot sfatul necuratului diavol, pe toti vrăjmasii văzuti si nevăzuti, dăruindu-le lor izbăvire, ca să-Ti cânte Tie cu bucurie: "Domnul este ajutorul nostru si nu ne vom teme; ce ne vor face nouă oamenii si diavolii? Nu ne vom teme de rău, că Tu esti cu noi, Doamne. Că Tu esti Domnul puterii noastre, tare Stăpânitor, Domnul păcii, Părintele veacului ce va să fie, Împărătia Ta este Împărătia vesnică, si a Ta este Împărătia si slava în veci. Amin.
Blagosloveste, Doamne, încă o dată pe robii Tăi si pe roabele Tale cu darurile cele bogate - pace, liniste si sănătate - si de toată răutatea vrăjmasilor văzuti si nevăzuti izbăveste-i pe dânsii, si cele de folos rânduieste-le lor, pentru a-si împlini dorinta lor cea bună, si un coltisor de rai dăruieste-le lor. În numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh. Amin.
"Ai spus si asta, descântecul acesta?" Mămucută, ca să vezi, te bagă în încurcătură copiii ăstia. De... duceti acolo, la Bucuresti, toate trăscănăile mele. Că omului sătul nu-i plac nici plăcintele, dar cui e flămând si nemâncat de trei zile, apoi si mămăliguta cu usturoi, cogâlc, pe gât - asa-i de plăcută când ai postit vreo trei zile. Da' când e sătul, nu-i place - ba că e prea sărat, prea pipărat, prea... asa că si astea or fi bune pentru cineva flămând. Dar pentru unul sătul, cu multă carte, astea nu prind deloc... Gata de-acuma... pune-l în traistă (casetofonul - n.r.) si nu-l arăta la nimeni.
Da' pe tine cum te cheamă? Daniela... Si de ce plângi, puisorule?
- S-a trezit acum din somn...
- Apoi când te scoli din pat, nu te scoli cu fundu-n sus, măi băiete. Să te scoli cu fata-n sus, pentru că altfel fug îngerii si se depărtează de la tine. Să te scoli cu fata-n sus, si dacă ai visat ceva să te uiti la geam, ca să uiti tot ce-ai visat, să nu mai tii minte. Asa m-a învătat mămuca, pe când eram si eu copilas, să mă uit la geam ca să pot uita visele pe care le-am visat...
Asadar, v-am dat blagoslovenie si pentru anul următor... Blagosloveste, Doamne, pe toti cei care au dragoste să mai asculte o dată blagoslovenia noastră, că văd că tot nu vor să plece. Asadar, tot ce-ati gresit si ati făcut rău - ati clevetit, ati spus minciuni, v-ati supărat, v-ati tulburat, v-ati smintit, ati smintit si pe altul, ati cârtit, ati bănuit, v-ati mândrit, ati judecat păcatele altora, ati avut gânduri murdare, patimi si pofte-n trup, ati avut vise spurcate, ati mâncat prea mult, ati băut prea mult, ati dormit prea mult, ati vorbit prea mult, ati râs, ati glumit, ati gresit cu mintea, cu gândul, cu cuvântul, cu fapta, cu lucrul, cu voie sau fără de voie, cu stiintă si cu nestiintă, toate păcatele de care vă pare rău si vă mustră constiinta - Domnul Dumnezeu Preamilostivul, Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu darurile si cu îndurările iubirii Sale de oameni, să vă ierte si să vă lase toate păcatele, iar eu, nevrednicul preot si duhovnic, vă iert si vă dezleg de toate păcatele voastre, în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh. Amin.
Blagoslovenia si bucuria care a fost la Nasterea Mântuitorului Hristos să fie si în sufletele voastre, bucuria îngerilor si a păstorilor care au cântat la Nasterea Mântuitorului Hristos - acea bucurie să fie si în sufletele voastre. Si să păsim în anul acesta cu mai multe fapte bune si împrospătati cu mai multă credintă si cu mai multă dragoste. Amin.
Multi ani celor care sunt sănătosi, iar celor bolnavi răbdare multă, si tuturor mântuire de la bunul Dumnezeu. AMIN.
Noi trăim cu adevărat vremuri apocaliptice - pentru că faptele noastre grăbesc sfârsitul. Niciodată nu au fost mai multe avorturi si mai multă vărsare de sânge si mai multă necredintă ca acum. Acela s-a mântuit, se mântuieste si se va mântui care va avea credintă neîndoielnică. Trimiteti părintelui Ioanichie si celorlalti părinti scumpi de la Bucuresti - părintele Gherontie, părintele Sofian... - sărutări de mâini din partea mea si să nu mă uite la rugăciunile lor, că eu sunt în pragul plecării.
Drum bun... Drum bun... Doamne ajută.
Cuvintele părintelui Paisie, din amintirile maicii Gorgonia de la Mânăstirea Agapia
Să ai milă de bătrâni si de bolnavi,
de străini si de orfani.
Să îi speli, să-i îngrijesti,
să le cânti, să le citesti
si-mpreună să vă-mpărtăsiti
si-mpreună să vă mântuiti.
Să-i alini de îndată
si vei avea multă plată.
Ai grijă: în viata ta de mânăstire
să nu-ti faci a ta voire.
Să asculti de cei mai mari
si vei primi mereu în dar
sănătatea si întelepciunea
pacea inimii si multumirea.
Dragostea - cu-ndelunga răbdare în toate
să ai grijă să o păstrezi până la sfârsit
si nu până la prăsit.
Vorbirea ta să fie rugătoare
si NU poruncitoare.
Auzi ce spune Mântuitorul:
"Fiti blânzi si nevinovati ca mielul",
"Vorba dulce mult aduce",
"Dragostea si cu frătia
mult întrece bogătia".
O floare, când o rupi, răspândeste parfum.
Fii, deci, o floare.
Si să fii tu însuti în orice împrejurare.
Si dacă vorbele tale sunt de folos cuiva,
numai atunci vorbeste.
Ai grijă, cu întrebarea să călătoresti
dacă vrei să te mântuiesti
- în sfaturi, cu cei duhovnicesti.
Cu gândurile să nu vorbesti.
Fii cu paza mintii
si să le izgonesti.
Sileste-te să câstigi mintea de bătrân iscusit
si inima de copil neprihănit.
Ca o moară bună, mintea ta să macine grâu.
Fereste-te de paie,
si să aduni numai fân.
Să nu fii nici prea serios, nici prea vesel
(calea de mijloc e împărătească).
În fiecare zi să pui început bun.
Să lucrezi câte putin, dar din toate
(din lucrurile cele duhovnicesti).
Să asculti multe si bune
si să păstrezi numai ce e folositor pentru tine.
Să înveti statornicia în cuvânt
si statornicia în prietenie.
Să fii iubitoare de a căuta mereu fapta bună.
Dacă nedreptate-ti va face oarecare,
degrabă, până la apus de soare,
să fii iertătoare.
Si nu uita: un câine care latră
să nu-l zgândăresti.
E greu de suportat, stiu, dar trebuie să rabzi,
pentru că asa se sporeste în smerenie
si în mare nădejde.
Si apoi, "capul plecat sabia nu-l taie"...
Adu-ti mereu aminte de Golgota mântuitoare,
si dac-ai să gândesti asa, nu ai să mai gresesti.
Constiinta să ti-o întrebi mereu:
Oare azi cu ce-am supărat eu pe Dumnezeu
si pe fratele meu?
Luptă-te! Esti ostas în armata îngerească!
Armele toate să le folosesti, dar
cu dreaptă cumpătare,
si să iubesti calea cea împărătească
pentru ca să împlinesti făgăduinta călugărească.
Vezi - spovedania deasă să fie
si să ai grijă de suflet, cu multă trezvie.
Roagă-te neîncetat
si numai în Domnul să-ti pui nădejdea ta.
Să stii că în mânăstire
se întâlnesc necunoscându-se,
trăiesc neiubindu-se
si mor neplângându-se...
Dar tot ce ai văzut si ai auzit de la mine
să rămână în memoria ta,
ca să-ti fie spre folos si mântuire.
AMIN.
Uite-asa... dacă ai copii, ai necazuri, ai si bucurii. Eu am copii de toată mâna...
Iar tu, fată hăi, Gorgonie, să-ti dea Dumnezeu răbdare si să-i îngrijesti până la ultima suflare pe bolnavi - si să faci această ascultare până la ultima ta suflare. Că ei se vor mântui prin tine, iar tu te vei mântui prin ei.
________________________________________
AFORISME DUHOVNICESTI
- extrase din convorbirile duhovnicesti si din corespondentă -
Binecuvântările si saluturile Părintelui Paisie
Slăvit să fie Dumnezeu pentru toate!
Dumnezeu si Măicuta Lui să ne binecuvânteze pe toti!
Dumnezeu să-i ierte pe toti, si pe cei vii, si pe cei morti!
Vă doresc tuturor un coltisor de rai. Amin!
Dumnezeu să vă dăruiască un coltisor de rai!
Să ne întâlnim la usa raiului!
Să ne vedem cu totii la usa raiului!
Mergeti sănătosi si să ne vedem la usa raiului!
Drum bun! Să ne vedem la usa raiului!
Să ne vedem la a doua Înviere.
Rugăciuni ale Părintelui Paisie
Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvânteze. Domnul să vă ajute, Domnul să vă miluiască, Domnul să vă păzească de tot răul, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească, Domnul, ca un bun si iubitor de oameni, să vă ierte de păcate si în ceruri cu dreptii să vă primească. Binecuvântează, Doamne, pe robii tăi acestia, si rugăciunea lor, si dragostea lor, si credinta lor, si bucuria lor, si smerenia lor, si răbdarea lor. Binecuvântează, Doamne, osteneala lor, si căsuta lor, si pâinea lor, si copiii lor, si viata lor, si sfârsit bun le dăruieste, iar dincolo un coltisor de rai le dăruieste, că binecuvântat esti în veci. Amin!
Inimă curată zideste întru mine, Dumnezeule, si duh drept înnoieste întru cele dinlăuntru ale mele! Nu mă lepăda pe mine de la fata Ta si Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine!
Domnului Dumnezeu să ne închinăm si numai Lui să-I slujim.
Iartă-mă, Doamne, că mult Te-am supărat! Măicuta Domnului, nu mă lăsa, că nu mai am nici o putere! Încotro s-apuc si unde să mă duc? Te astept, Iisuse bun, Te astept aici, plângând în drum!...
Doamne, dă să-mi văd păcatele mele si să nu osândesc pe fratele meu...
"Doamne ajută!", această rugăciune ne ajută la toate faptele cele bune.
Fă, Doamne, cu mine ce vrei, numai în iad să nu mă dai, că sunt tare păcătos si mi-i frică să nu cad cu cei păcătosi în iad!
Izbăveste-mă, Doamne, de muncile de veci si nu mă lipsi de binele Tău cel ceresc.
Doamne, nu cer să-mi răsplătesti aici, ci dincolo!
Dorintă a Părintelui, la bătrânete:
Mă rog lui Dumnezeu să-mi dea dragostea si râvna pe care le-am avut întâi, când am intrat în Mânăstirea Cozancea, ca nou începător!
Canoane date sau prescrise de Părintele Paisie
Mărturia părintelui Ioanichie Bălan: Canonul de spovedanie dat de Părintele Paisie nu era nici prea greu, nici prea usor. Ci era bine chibzuit, după vârsta, sănătatea, puterea si asezarea sufletească a fiecăruia. Cel mai mult oprea de la Sfânta Împărtăsanie pentru avort, desfrânare si ucidere. Pe cei care aveau păcate foarte grele de obicei nu-i dezlega, ci îi trimitea la preotul de parohie. Iar pe cei nehotărâti, care nu făgăduiau să se pocăiască din toată inima, îi amâna si-i îndemna să mai vină. Pentru cei mai multi obisnuia să dea canon mergerea regulată la sfintele slujbe, citirea Psaltirii, câte două-trei catisme zilnic, metanii, post până seara, miercurea si vinerea, tinerea regulată a posturilor, citirea cărtilor sfinte, milostenie etc.
Principii generale:
Nu putem renunta la Sfintele Canoane si la practica milenară a Bisericii. Să mergem pe drumul Părintilor si înaintasilor nostri, pe drumul canonic al Sfintei Traditii.
Fiecare să facă cât poate si cum poate, după sfatul duhovnicului.
Păcătosul trebuie să facă un canon după putere pentru ispăsirea păcatelor sale. Cel mai mare canon pentru păcate este să le părăsească pentru totdeauna, adică să nu le mai facă.
1. Pentru credinciosi: Tatăl nostru, Doamne Iisuse, Sfinte Dumnezeule, Crezul, Doamne ajută! (variantă minimală); Tatăl nostru (de 10-20 de ori zilnic), Psalmul 50 (de 7 ori), Crezul (de 3 ori), Doamne Iisuse... (de 100 de ori), Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul! (de 100 de ori), un acatist, Paraclisul Maicii Domnului, 2-3 catisme (pentru cei fără serviciu, cu mai mult timp disponibil), metanii (între 30 si 50), un capitol din Sfânta Scriptură, viata pe scurt a sfântului zilei, câteva pagini din Sfintii Părinti etc. (variantă maximală).
2. Pentru călugării care, din cauza ascultărilor grele, nu ajung să-si poată face canonul zilnic: Repetarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus sau citirea câtorva catisme.
3. Pentru o maică ce dorea mantie, 600 de închinăciuni si 100 de metanii.
4. Pentru cei bolnavi: Canonul bolnavului este patul, patul suferintei. Să rabzi boala cu multumire si te mântuiesti. Cât mai poti, zi Tatăl nostru, rugăciunea Doamne Iisuse, Sfinte Dumnezeule, Crezul, Doamne ajută!, si, dacă nu cârtesti în boală si te spovedesti regulat, dobândesti viată vesnică înaintea multora.
5. Pentru cei foarte bolnavi (că de la cel bolnav nu cere Domnul canon, ci să rabde boala cu multumire, fără de cârtire, si canonul bolnavului este patul), închinăciuni cât de mici.
6. Pentru cei cu păcate grele: să postească toate posturile rânduite de Biserică, să nu mănânce un timp carne si ulei si să nu bea vin. Să ajuneze miercurea si vinerea până la ora 3:00 după-masă (sau până seara, sau până a doua zi), să citească Psaltirea la miezul noptii.
7. Pentru cei cu avorturi: să-si mărturisească păcatele la un duhovnic iscusit. Apoi să boteze si să îmbrace copii în locul celor ucisi, să nască alti copii în loc sau să înfieze copii fără părinti, să postească până seara în toată viata, o zi pe săptămână, de obicei vinerea, să facă metanii si milostenie după putere, si avem nădejde că va dobândi mântuire si milă de la Dumnezeu.
Despre aproapele si legătura cu el
Să-l socotesti pe aproapele tău mai bun decât tine, să-i ceri sfat în loc să-i dai tu, iar lipsurile lui să i le completezi cu dragostea ta. Fă aceasta si te mântuiesti.
Să vă păziti să nu auziti, nici să vedeti slăbiciunile altora, ci numai si numai păcatele voastre...
Niciodată să nu scoti la iveală vorbele auzite si să nu faci răzbunare, că nu-i crestineste. Ci să vezi si să nu vezi; să auzi si să nu auzi.
Multe să asculti, dar putine să vorbesti.
Despre ascultare
Ascultarea este scară la cer.
Fă ascultare cât poti!
Să faci ascultare cu dragoste, nu de silă, ci din milă.
Cu drag să faceti ascultare, căci ascultarea silită nu este bine primită.
Să nu zici despre o ascultare că îti este dată ca o pedeapsă sau ca o răzbunare.
Despre boală si îngrijirea bolnavilor
Nu spune nimănui că esti bolnav sau te doare ceva. Ci roagă-te în taină Domnului si Măicutei Domnului si du-te si fă ascultare unde esti trimis, si îndată te vindeci de boală.
Cea mai mare faptă bună este a îngriji de cei bolnavi!
Numai porunca ascultării de cel mai mare si slujirea bolnavilor în vremea rugăciunii ne scuteste de a merge la biserică. Dar si atunci suntem datori să ne rugăm cu rugăciunea mintii.
Mare lucru este a ne alătura cu cel ce pătimeste, să luăm parte la durerea lui.
Despre bucurie
Să ne bucurăm si să multumim bunului si înduratului Dumnezeu pentru toate.
Despre constiintă
Constiinta este îngerul lui Dumnezeu care îl păzeste pe om. Când ea te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă si trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării.
Constiinta pomeneste păcatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste.
Roagă-te stăruitor cu post si metanii, măcar trei zile, si ascultă de glasul constiintei. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este si voia lui Dumnezeu.
Despre credintă
Dacă am avea noi credintă că Dumnezeu este permanent cu noi si în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boală, căci am fi încredintati că suntem în bratele lui Dumnezeu precum copiii în bratele mamelor lor.
Cel mai greu păcat care stăpâneste în lume astăzi este necredinta în Dumnezeu, că de aici se nasc toate păcatele pe pământ. Că dacă omul nu crede si nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ si cade în prăpastia deznădejdii, de care să ne izbăvească Hristos si Maica Domnului.
Despre curătie
Curăteste-ti mintea si inima de toată răutatea.
Despre dragoste
Dragostea este cununa tuturor faptelor bune.
Tot ce faceti, faceti cu dragoste, ca să aveti plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune!
Ultima si cea mai mare virtute a celor ce cred în Hristos Cel înviat din morti este dragostea crestină, adică să iubească fără deosebire pe toti oamenii si toată zidirea creată de Dumnezeu.
Dragostea le rabdă pe toate pentru Domnul, pentru mântuire.
Dragostea duhovnicească biruieste durerea.
Fii cu dragoste si fă pace acum, când poti, că tare este greu la urmă când te mustră constiinta si când nu mai poti face nimic! Că timpul trece si nu-l mai găsim.
Râvniti la faptele bune cele mai de pret si cele mai usor de dobândit, precum dragostea, rugăciunea, mila si smerenia.
Să primim toate cu dragoste si cu bucurie: boală, ocară, ispite, ori de unde ar veni. Să nu învinuim pe nimeni, ci să ne învinuim numai pe noi.
Răcirea dragostei si împutinarea râvnei pentru cele sfinte, si mai ales pentru biserică, este semnul pustiirii noastre.
Despre făptuire
La simtire duhovnicească ajunge numai cel care face voia lui Dumnezeu.
Trebuie să ajungem de la gândirea de Dumnezeu la simtirea lui Dumnezeu. Una este vorba si alta este fapta. Mai mult să faci cu fapta decât să vorbesti cu cuvântul. Că lumea este plină de vorbe, dar putini sunt aceia care pun poruncile lui Dumnezeu în practică.
Ia seama ce gândesti, ia seama ce vorbesti si ia seama ce faci, că dusmanul nu doarme...
Orice faci, să vezi cu ce scop faci si dacă este bun scopul. Iar dacă faci ceva pentru lauda lumii, nu are nici o valoare!
Să nu faci tot ce poti, să nu crezi tot ce auzi si să nu spui tot ce stii!...
Oriunde vei fi, să ai grijă si să-ti împlinesti datoria.
Să fiti cuminti măcar de azi înainte!
Despre frica de Dumnezeu
Să avem frica lui Dumnezeu si să punem zilnic început bun!
Să cerem de la Hristos, prin rugăciune, frică de Dumnezeu si cugetare la moarte. Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii, iar frica de moarte si de judecată ne păzeste de păcate si ne îndeamnă la pocăintă în această viată, căci dincolo nu este pocăintă.
Din frica de Dumnezeu se nasc si cresc în noi credinta, nădejdea si dragostea.
Dumnezeu face voia celor ce se tem de Dânsul!
Despre iertare
Dacă nu cerem iertare si nu iertăm, în zadar asteptăm Pastele!
De v-a supărat cineva, să iertati. Iar de ati supărat pe cineva, cereti iertare.
Să ceri iertare de la care crezi că l-ai supărat si să ierti din inimă pe toti, să nu ai vrăjmas pe nimeni.
Dacă nu suntem în pace unul cu altul si nu iertăm, nu-i primit nimic la Domnul.
Despre ispite si încercări
Fără ispite si necazuri, nu ne putem mântui.
Nu uita că Domnul, pe cine iubeste, îl încearcă, ca mai mult să fie aproape de El.
Suntem datori să primim cu dragoste încercările si să multumim lui Dumnezeu pentru toate.
Ispitele ce vin, cu voia lui Dumnezeu vin, pentru încercare si pentru a ne tine pe calea smereniei. Numai să cunoastem slăbiciunea noastră si să cerem ajutor: "Doamne, nu ne lăsa în ispite!"... Că vin si fără voia noastră, de la trup, de la lume si de la diavol.
Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite si tot felul de necazuri aici pe pământ. Că dacă trăim necăliti prin ispite, nu putem să ne mântuim. Precum este focul pentru aur, asa sunt ispitele vietii pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credintă, ne smeresc si ne învată să ne rugăm si să cerem sfat.
Când vin ispitele si te împresoară, fugi la rugăciune în biserică, fă un Paraclis la Maica Domnului, închină-te la sfânta cruce, citeste o catismă sau două din Psaltire..., iar după ce trece ispita si se face liniste în suflet, iesi din nou la ascultare si multumeste lui Dumnezeu că te-a acoperit în vremea necazului.
Să nu uităm că fiecare loc are ispitele lui si oriunde trebuie răbdare si multumire.
Uneori mă întreb: oare suferinta mea si a fiecărui om nu este o arvună a vietii vesnice? Că suferinta ne smereste si ne învată a striga la ajutorul lui Dumnezeu.
Sunt încă la examenul încercării suferintelor.
Despre împărtăsanie
Să fim cu mare atentie cui si cum dăm Sfânta Împărtăsanie, că mare răspundere avem înaintea lui Dumnezeu. Nici prea rar, nici prea des. Să tinem cont, pe cât se poate, de sfintele canoane si de practica părintilor iscusiti de astăzi.
Celor ce sunt tulburati, certati cu cineva, descurajati, prea slabi, luptati de cugete trupesti, care au judecăti sau sunt blestemati de preoti si de părintii lor, sau cred în vrăjitorie, si mai ales celor care au făcut avorturi si pază, sau au îndemnat si pe altii la aceste grele păcate de moarte, să nu le dăm îndată Sfânta Împărtăsanie, că luăm foc si noi cu ei. Ci să-i sfătuim să părăsească păcatele, să respecte canon vreme îndelungată, să postească, să facă milostenie, să facă metanii si rugăciuni după putere, si numai după un timp, când Duhul Sfânt îl va încredinta pe duhovnic, acesta să le dea Sfintele si mântuitoarele Taine.
Nu deasa împărtăsanie ne duce la desăvârsire, ci pocăinta cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea păcatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa împărtăsanie este semnul slăbirii credintei si al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovnicesti.
De două ori să te împărtăsesti în post.
Despre încredere
Să nu ai încredere în oricine, că nu stii cum scapi o vorbă, si atunci ai de lucru.
Despre Judecata lui Dumnezeu
Dumnezeu nu ne va întreba la judecată câte materii am adunat, câte case am construit, câte vite avem... Ci ne va întreba câte suflete am adunat aici si câti s-au mântuit... Altfel, stăm degeaba aici dacă nu ne vedem de suflet!
Cea mai mare plată o au cei care ajută pe străini si chiar pe vrăjmasii lor.
Vai, vai, vai! Ce înfricosată va fi judecata lui Dumnezeu cea de pe urmă!
Despre mânăstire si monahism
Mânăstirea este Ierusalim si Sion duhovnicesc.
Monahismul de astăzi este cu scoală multă, dar cu practică putină. În capul obstii trebuie oameni cu viată, nu cu scoală.
Dacă staretii si duhovnicii vor fi ca făcliile în sfesnic si vor merge, ca păstorul cel bun, în fruntea turmei, atunci mânăstirile vor înflori văzând cu ochii, iar călugării vor lăuda pe Dumnezeu împreună cu îngerii; iar dacă nu, nicidecum.
Cel ce se gândeste să intre în monahism să se roage mult înainte de a se hotărî, să postească 40 de zile, să se mărturisească la duhovnicul său si să ceară sfaturi de la cei mai iscusiti duhovnici. După 40 de zile de rugăciune si post, Dumnezeu îi va descoperi, prin constiintă si duhovnic, pe ce cale să apuce.
Unii vin la mânăstire pentru că văd slujbe frumoase, sau la îndemnul unor rude, sau din sărăcie în familie, sau că sunt putin bolnavi, sau că nu se înteleg în casă, sau ca să se pocăiască de păcatele tineretii, sau ca să ajungă preoti, sau din alte pricini. Însă cel mai bine este când vine omul chemat de Dumnezeu prin glasul stăruitor al constiintei si cu binecuvântarea duhovnicului său. Aceasta este cea mai frumoasă chemare de sus la viata îngerească.
Monahul este om de rugăciune neîncetată, om de pace cu toti oamenii, cu Dumnezeu si cu sine. Dacă are inimă înfrântă si smerită, dacă nu se teme de ceasul mortii si este dezlipit de cele pământesti, deja este ostas deplin al lui Hristos.
Despre mărturisirea păcatelor (spovedanie)
Prima treaptă de salvare a omului este spovedania cu căintă.
Mărturisirea să fie mai deasă decât împărtăsirea.
Cu mărturisirea sinceră si deasă vei reusi.
Să te mărturisesti regulat, că dacă mături casa mai des, ti-i drag să stai în ea. Dacă speli cămasa, ti-i drag s-o îmbraci. Căci dacă se face mult gunoi în casă, este mai greu de scos afară. Să te mărturisesti mai des - dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună.
De câte ori cazi, scoală-te, mărturiseste-ti păcatele, căieste-te, fă-ti canonul, întreabă si du-ti crucea mai departe, cu ochii la Hristos, până ajungi sus, la Golgota. Noi cu faptele noastre nu putem spune că ne mântuim, fără mila lui Dumnezeu, fără duhovnic si fără rugăciunile Bisericii. Dar să ne găsească ceasul mortii în luptă. Numai mila Bunului Dumnezeu si a Maicii Domnului să ne ajute să ajungem si noi la usa raiului, si acolo să strigăm tare: "Deschide-ne, Doamne, usa milostivirii Tale!"
Să fiti sinceri la spovedanie, să nu vă îndoiti niciodată de duhovnic, căci nu el, ci Dumnezeu vorbeste si lucrează prin el.
Pentru a ne usura de ispite este nevoie să ne mărturisim. Aceasta ne duce la smerenie.
Dacă te vei potrivi gândurilor si nu le vei mărturisi, nu vei ajunge bine.
La supărări si ispite ai nevoie să te mai descarci la duhovnic, dar numai si numai de boala ta, de slăbiciunea ta să vorbesti.
Neascultarea si lenevirea la rugăciune, ca si toate celelalte patimi, se vindecă prin mărturisire curată la duhovnic, prin canon si prin săvârsirea faptelor bune în locul păcatelor care ne stăpânesc!
Să te mărturisesti la un duhovnic care te ascultă si te crede.
Urmează sfatul duhovnicului, că el hotărăste!
Despre milostenie
Mare putere are milostenia!
Despre minciună
Minciuna este de trei feluri: stârnită, auzită si bănuită.
Despre moarte si gândul la moarte
Să nu uităm de moarte, că fără de veste vine. Toti cei care au umblat după slavă omenească si s-au amăgit de grijile acestei lumi, la sfârsit s-au căit, dar poate prea târziu...
Prin aducerea aminte de ceasul mortii, scăpăm de părerea de sine si de gândurile cele necurate. Să nu uităm ce am fost înainte de a fi, ce am fost după nastere, ce suntem astăzi si ce vom fi mâine, si să le atribuim pe toate lui Dumnezeu.
Aducerea aminte de moarte este de mare folos, că smereste pe om si ne dă râvnă pentru rugăciune si, uneori, si lacrimi.
Moartea le pune capăt la toate! Cum te gândesti la moarte, le-ai terminat pe toate. De aceea, trebuie să ne pregătim totdeauna, să fim în pace totdeauna, să ne rugăm, să fim în asteptare, că vine Domnul curând!...
Din temerea de moarte se nasc lacrimile si căinta pentru păcate.
Ce poti face astăzi nu amâna pe mâine, că nu stii dacă mai ajungi ziua de mâine.
Ia aminte ce faci, că ziua de mâine nu-i dată nimănui!
Să facem cu totii fapte vrednice de rai si să nu uităm de moarte niciodată!
Uneori, Dumnezeu pe cei tineri îi ridică din trup devreme, ca să nu gresească, iar pe unii din bătrâni îi îngăduie si îi rabdă să trăiască mai mult, ca să se pocăiască. Tineretea este ca o floare de primăvară, iar bătrânetea ca un soare la asfintit, gata în tot ceasul de moarte.
În viata mea am văzut sfârsitul multor părinti si credinciosi, dar nu am văzut pe nimeni râzând în clipa mortii, că atunci e atunci!
Despre nevointă
De nevointa noastră de aici depinde dobândirea Ierusalimului ceresc.
Despre pacea duhovnicească
Caută-ti pacea cu toată lumea si nu pierde legătura cu Dumnezeu si cu Măicuta Lui.
Caută-ti pacea si fii în pace, că toate trec ca apa si vin altele, că asa e viata.
Ce nu face omul, să capete pacea sufletească!
Pe cât putem, să ne străduim să facem pace, că suntem fii ai lui Dumnezeu si purtăm în noi pacea Duhului Sfânt.
Să te simti totdeauna în bratele Maicii Domnului si vei vedea ce mare pace vei avea. Noi suntem încă pe loc si ne rugăm pentru pacea a toată lumea.
Lasă-te întotdeauna în voia lui Dumnezeu si vei avea pace în suflet.
Când este cineva în pace, vorbeste blând, întelept si linistit, iar când nu are pace în suflet, este tulburat, cu chipul agitat si vorbeste fără cugetare si cu păcat.
Atât călugării, cât si mirenii, dacă au pace între ei, adică pacea inimii si a constiintei, si dacă au dragoste, se pot mântui...
Să te întorci acolo de unde stii că ai pierdut pacea inimii!...
Să ne rugăm pentru pacea în tară, pacea în casă si în sufletele noastre.
Vă doresc toată pacea sufletească si un coltisor de rai.
Despre păcate
Obisnuinta păcatului formează a doua natură în om.
Să ne aducem mereu aminte de păcatele noastre si de ceasul judecătii viitoare, si în veac nu vom mai gresi.
Dacă vom pune înaintea noastră păcatele noastre, ceasul mortii si ziua Judecătii, încet-încet vom dobândi darul tăcerii si al rugăciunii. Mare este darul tăcerii. Prin tăcere scăpăm de osândă, de clevetire si de vorbă desartă si învătăm a ne ruga.
Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să nu ne mustre constiinta, să dobândim lacrimi la rugăciune si să nu mai gresim. Constiinta pomeneste păcatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste.
Tare mare durere aduce mustrarea constiintei.
Două sunt cele mai grele patimi care stăpânesc astăzi în rândul mirenilor: betia si desfrânarea.
După lepădarea de credintă, cel mai mare păcat care se face în lume este uciderea de prunci. Aceste două păcate atrag grabnică mânie si pedeapsă a lui Dumnezeu peste oameni.
De trei lucruri trebuie să se păzească mai mult călugărul: de betie, de iubirea de argint si de vorbirea cu femei.
Despre post
Nu te avânta la post mult, că trebuie să faci ascultare.
Despre pravilă
Dacă părăsim pravila Bisericii si Dumnezeu ne părăseste pe noi.
Despre preoti si duhovnici
Preotii, asa cum vorbesc, asa trebuie să trăiască, că cea mai puternică predică este cea cu fapta, si apoi cea cu cuvântul.
Duhovnicul trebuie să fie lumină pentru toti, părinte pentru toti, sfetnic bun si povătuitor iscusit de suflete. Să fie păstor adevărat, iar nu năimit, care slujeste cele sfinte pentru bani si câstig pământesc. El trebuie să fie ca o lumânare în sfesnic, ca să lumineze tuturor, iar nu sub pat.
Duhovnicii să se facă ei pildă tuturor prin dragoste si smerenie. Numai asa se pot mântui si ei, si pe altii.
Turma lui Hristos se păstoreste cu fluierasul, iar nu cu bătul. Adică cu blândete, nu cu asprime. Se păstoreste mai mult cu exemplul vietii preotului, nu numai cu predica de la amvon.
Dacă am fi făcut si noi în viată măcar a zecea parte din cât am învătat pe altii, tot ne-ar mântui Dumnezeu!
Contează foarte mult viata, evlavia, întelepciunea si comportarea preotului în parohie, în mijlocul oamenilor. Asadar, de viata preotului depinde, în bună parte, mântuirea turmei.
"Pestele de la cap se strică!" - spun bătrânii. Cea mai mare vină o poartă păstorii de suflete. Dacă am fi noi mai buni, s-ar schimba si crestinii.
Sectele se înmultesc mai întâi din cauza preotilor care nu au grijă pentru turma lui Hristos. Unde preotii îsi fac datoria de păstori si trăiesc precum învată pe oameni, acolo nu pătrund sectele. Mai mult decât cunoasterea Sfintei Scripturi si decât teologia si predica, este viata preotului. Aceasta este si trebuie să fie cea mai puternică predică a preotului de la tară si de la oras.
Cel mai greu pentru preot este la Sfânta Liturghie si la Spovedanie.
Ei, părintilor, duhovnicia este tare grea, mai ales în zilele noastre! Păcate multe, credintă putină, rugăciune din fugă, vremuri de pe urmă... Numai mila lui Dumnezeu ne poate mântui!
Calitătile unui bun duhovnic sunt acestea: să fie mai întâi om de rugăciune, să iubească Biserica si pe toti oamenii, să fie smerit si blând cu cei smeriti care se căiesc de păcatele lor si aspru cu cei lenesi, care nu merg la biserică si nu părăsesc păcatele, să nu fie iubitor de bani si de lucruri pământesti, nici să fie iubitor de laude si de cinste. Iar cununa tuturor - să fie gata, la nevoie, a-si pune si viata si sufletul pentru Biserica lui Hristos si pentru fiii săi sufletesti.
Se cade povătuitorului să fie bun, dar si înfricosător, ca cei ce fac bine să îndrăznească, iar cei ce gresesc să nu deznădăjduiască, nici să lenevească.
Este vreme pentru tot lucrul. Este vreme de smerenie si vreme de stăpânire, vreme de mustrare si vreme de crutare, vreme de îndrăznire, vreme de bunătate si vreme de asprime, adică pentru tot lucrul. (se referă la duhovnici - n.r.)
Să cumpănim între asprime si iertare, între scumpătate si iconomie, iar unde nu stim sau în cazuri mai grele să-i întrebăm pe duhovnicii iscusiti si mai ales pe ierarhii nostri.
Duhovnicului i se cade a lua hotărâre dreaptă, după pravilă.
Dacă cineva se abate de la datoria lui si nu ascultă de sfaturile duhovnicului, el singur va răspunde în fata lui Dumnezeu. Duhovnicul însă este dator să se roage lui Dumnezeu pentru întoarcerea lui si să-l ierte.
Dacă am face noi tot ce-i învătăm pe altii, am fi sfinti.
Pe cei care nu făgăduiesc că părăsesc păcatele, nu avem voie să-i dezlegăm până nu se căiesc de ele din inimă si nu le părăsesc.
Să ne rugăm mult pentru cei ce se mărturisesc la noi si au cazuri grele, si Dumnezeu ne va încredinta tainic ce canon să le dăm si când să-i apropiem de cele sfinte.
Toti preotii, fie ei călugări, fie de mir, sunt datori să-si aibă duhovnicii lor si să se spovedească regulat, iar când este vorba de cazuri mai grele să se mărturisească numai la episcop.
Dacă omul pătimas, desi făgăduieste, nu se poate lăsa de păcat, atunci duhovnicul, după mai multe încercări, să se roage pentru el si să-l trimită la alt duhovnic mai iscusit.
Despre rai
Trece viata, vrei-nu vrei, si mâine-poimâine să ne întâlnim, cu totii, colo sus în rai.
Si după ce vom trece dincolo, n-o să ne uităm în urmă. Acolo e lumina lină, luna e întotdeauna plină. Soarele niciodată nu asfinteste, iar clima nu se răceste. Păsările cântă frumos si laudă pe Domnul Hristos. Îngerii neîncetat slavoslovesc, cântând slava Împăratului ceresc. Iar Maica Domnului stă de-a dreapta Fiului.
Despre răbdare
Nimic nu putem dobândi fără smerenie si răbdare.
Până la rai ne trebuie răbdare, cât putem duce în spinare!
Să vă dea Domnul răbdare cu dragoste, că prin răbdare se câstigă raiul.
Dragul tatei, răbdare, răbdare, răbdare. Dar nu răbdare cu noduri, ci răbdare si îndelungă răbdare cu dragoste.
Răbdarea este de două feluri: dobitocească si cu dragoste. Adică răbdare firească si răbdare duhovnicească.
Răbdare, răbdare, răbdare în boală, în orice necaz.
Răbdare în boală, răbdare în ocară, răbdare cu multumire, pentru scumpa mântuire.
Dumnezeu să-ti dea sănătate si răbdare cu bucurie în boală, căci pe cât trupul se topeste, pe atât sufletul se împuterniceste si se curăteste de toate păcatele.
Să ne rugăm să ne dea Domnul răbdare, că "cel ce va răbda până la sfârsit, acela se va mântui".
Deocamdată vă dorim răbdare si bucurie, si după aceea pace sufletească si bucurie duhovnicească.
Despre relatiile de familie
Părintii vor da seama de sufletele copiilor lor, dacă nu le-au insuflat de mici credinta si frica de Dumnezeu.
O mamă credincioasă care are bărbat si copii, oricât ar suferi de la sotul ei, trebuie să rabde pentru mila copiilor.
Sotia bărbatului desfrânat, care are copii, să rabde cu nădejdea întoarcerii sotului la pocăintă si să nu-l părăsească, de mila copiilor. Iar dacă nu are copii, să-l părăsească un timp, până dă dovadă de pocăintă, si, dacă o cheamă, să se reîntoarcă în familie fără a-i mai aminti de păcatele făcute în trecut.
Femeia care este lăsată de bărbatul ei trebuie să facă tot ce este posibil să se împace cu el, si amândoi să se ostenească pentru salvarea copiilor.
Femeia ucigasă de copii si plină de păcate să-si plângă toată viata păcatele, cu post si lacrimi, si prin milostivire să îngrijească de copii orfani si bolnavi, după sfatul duhovnicului ei.
Multe femei îsi pierd sufletul pentru desfrânare si avort.
Femeia văduvă, dacă este tânără si are copii, să trăiască în înfrânare un an-doi, iar dacă se poate înfrâna, cu darul lui Dumnezeu, să rămână văduvă pentru copii si să se jertfească pentru viitorul si cresterea lor. Dacă nu se mai poate înfrâna, să se căsătorească cu binecuvântarea preotului ei, dar nu pentru păcate, ci pentru a naste copii si pentru înfrânare.
După 40-50 de ani, femeile văduve nu trebuie să se recăsătorească, dacă iubesc pe Hristos si doresc să-si mântuiască sufletul.
Despre rugăciune
Teologia noastră este rugăciunea!
Orice crestin, fie călugăr, fie mirean, trebuie să aibă un program de rugăciune.
Rugati-vă cât mai mult lui Dumnezeu! Aceasta este toată speranta mântuirii noastre. Că din rugăciune izvorăsc toate faptele bune.
Să fii cuminte si să nu lasi rugăciunea.
Zi bogdaproste că Maica Domnului este cu noi si nu lăsa rugăciunea.
Să nu te temi niciodată, căci la cârma vietii noastre este Bunul Dumnezeu, este Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu Măicuta Domnului. El ne acoperă cu harul Duhului Sfânt. Numai să nu lăsăm sfânta rugăciune.
Când suntem la o răscruce în viată, să facem două lucrări: să ne rugăm si să întrebăm.
Să ai pe mama la dreapta si moartea la stânga. Mângâie-te cu ele. Când esti fricos te mângâie mama, adică rugăciunea; iar când esti prea voios, te mângâie moartea, adică lacrimile. Asa, în toată vremea, aceste două surori îti vor fi de mare folos. Spor în toate cele bune.
Primul folos al rugăciunii este pacea sufletului si multumirea duhovnicească. Oriunde esti - esti linistit; orice faci - esti multumit, stiind că toate sunt rânduite de la Domnul.
Acea rugăciune este mai de folos care izvorăste lacrimi de umilintă, care ne ajută să părăsim păcatele si să crestem în dragoste, în smerenie si în credintă. Fiecare să se roage cu rugăciunea care-l ajută să sporească mai mult în fapte bune si pocăintă.
Rugăciunea cu simtire si lacrimi ne uneste cu Hristos, dulcele nostru Mântuitor.
Lacrimile la rugăciune, cugetul că esti cel mai păcătos, o mare bucurie în inimă si multă iubire si milă fată de toată zidirea sunt semnul sporirii duhovnicesti.
Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Psaltirea unită cu postul si smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Că cine citeste psalmi imită pe îngeri si cântă împreună cu ei.
Râvna, rugăciunea si smerenia ajută cel mai mult pe calea mântuirii.
Să unim rugăciunea citită cu cea cântată, adică rugăciunea din cărti cu cea rostită în taina inimii, si atunci vom spori si vom dobândi multă bucurie si pace în suflet.
Nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim! Căci trebuie să avem întotdeauna constiinta si mintea curată; ca rugăciunea noastră să poată ajunge la cer!
Când ne rugăm, trebuie repetat mereu: "Iartă-mi mie, Doamne, cum iert si eu".
Să ne rugăm lui Dumnezeu cu lacrimi si să postim, că Dumnezeu are de unde da, dacă are cui da!
Totdeauna să fiti cu gândul la biserică, că acum se cântă "Heruvicul", acum se cântă "Axionul"...
Să ne rugăm nu numai pentru bunii nostri frati si prieteni care ne iubesc, ci si pentru cei care nu ne iubesc, ca să dovedim că suntem fiii lui Dumnezeu după dar si să vedem usa raiului deschisă spre noi.
Să ne rugăm unii pentru altii, ca Dumnezeu să ne învrednicească de mântuire si să ne facă parte de un coltisor de rai...
Rugăciunea putină, făcută mecanic, din silă sau de ochii altora, este bună, dar nu aduce mult folos, până se atinge Duhul lui Dumnezeu de inimile noastre.
Despre rugăciunea inimii
Rugăciunea inimii este treapta cea mai înaltă a rugăciunii. Rugăciunea nu este teorie care se învată la scoală. Rugăciunea inimii, adică cea făcută cu simtirea inimii, este o dăruire a Sfântului Duh, un dar de sus, pe care îl primesc numai cei vrednici de el.
Cui Îl iubeste pe Dumnezeu din tot sufletul, din toată virtutea si din toată inima sa i se dăruieste darul rugăciunii inimii si darul sfintelor lacrimi. Altfel, poti căpăta rugăciunea inimii din experientă, după o lungă practică, dar se pierde usor, căci inima nu arde de iubire pentru Hristos.
Despre smerenie
Mare este smerenia pentru călugări si pentru crestini!
Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredintează că suntem mai păcătosi decât toti oamenii si nevrednici de mila lui Dumnezeu. Când ne defăimăm pe noi însine nu avem smerenie, ci atunci când altul ne ocărăste si ne defaimă, încă în public, iar noi răbdăm si zicem: "Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască, pentru păcatele mele", aceasta este smerenia adevărată.
De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare si smerenia, care spală păcatele si biruiesc diavolul.
Despre voia lui Dumnezeu
Să te lasi în mâna Domnului, ca lutul în mâna olarului.
Să cerem ajutor de la Domnul si să ne lăsăm în mâna Lui.
Dacă ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, să fim siguri că nu ne va lăsa.
De vrei să asculti si să te folosesti, taie-ti voia si lasă-te în voia lui Dumnezeu si primeste cuvintele si dragostea noastră.
Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci toate i se par usoare; iar când se depărtează harul, atunci toate i se par grele.
Dumnezeu, pe cine iubeste, îl tine aproape de El, ca nu cumva libertatea să-i schimbe mintea si înselăciunea lumii să-i câstige sufletul.
Extrase din cartea "Parintele Paisie de la Sihla"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)