giovedì 28 ottobre 2010

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab


Sfântă Cuvioasă Maică Teofana, mlădiță din neamul domnesc al Basarabilor, primește cu bunăvoință laudele pe care ți le aducem, cinstind, după cuviință, viața virtuoasă, răbdarea necazurilor și nevoințele călugărești, prin care te-ai făcut lăcaș vrednic al strălucirii harului dumnezeiesc și ai dobândit în ceruri răsplătiri netrecătoare de la Mântuitorul Hristos, Căruia te rogi stăruitor pentru noi. Ceea ce ai fost fiică ascultătoare a celui dintâi domnitor al Țării Românești, ocrotește țara aceasta, în care te-ai născut, și luminează poporul român și pe conducătorii săi, spre împlinirea voii lui Dumnezeu. Ceea ce ai fost soție devotată, ajută familiile creștine și le dăruiește unire, pace și înțelegere. Ceea ce ai fost mamă devotată, păzește pe copii de orice suferință și dă-le să iubească învățătura, bunătatea și înțelepciunea. Ceea ce ai răbdat multe suferințe și necazuri, dăruiește mângâiere duhovnicească tuturor celor încercați de felurite întristări ale vieții și le insuflă nădejde în dumnezeiasca purtare de grijă. Ceea ce ți-ai sfârșit viața în nevoințe călugărești, povățuiește pe monahii în războiul nevăzut cu patimile și cu ispitele, sprijinindu-i pentru dobândirea rugăciunii curate și a celorlalte virtuți. Cuprinde în rugăciunea ta lumea toată și adu la cunoașterea adevărului pe cei rătăciți. Cere pentru noi toți iertare de păcate și îndreptare vieții ca și noi să ne învrednicim a dobândi veșnicele bunătăți, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin

Nessun commento:

Posta un commento