giovedì 13 marzo 2014

Sinaxar 13 Martie


În această lună, în ziua a treisprezecea, prăznuim pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Nichifor, patriarhul Constantinopolului.

După ce urâtorul de Dumnezeu împărat Teofil a încetat din viaţă, iar sceptrul împărăţiei a fost luat de binecredincioşii împăraţi Teodora şi Mihail, pe lângă toate celelalte fapte bune pe care le-au făcut, ei s-au arătat, deopotrivă, plini de evlavie faţă de toate cele sfinte. Mânaţi fiind de astfel de gânduri, ei au trimis de au chemat pe cei mai de seamă dintre monahii timpului, cercetând împreună cu ei cele ce trebuiau săvârşite pentru punerea din nou în cinste a sfintelor icoane. Toţi căzând la înţelegere cu ei, au alungat de pe scaunul patriarhal pe nelegiuitul Ioan şi în bună înţelegere şi cu voia lui Dumnezeu au aşezat ca patriarh pe marele Metodie. Şi îndată Biserica lui Dumnezeu şi-a recăpătat vechea strălucire, împodobindu-se cu sfintele şi cinstitele icoane. Cei ce o conduseseră până atunci cu nevrednicie au fost înlocuiţi cu cei ce se străduiau cu păzirea învăţăturilor celor drepte.

După trecere de patru ani de la aceasta, preasfinţitul Metodie, mânat fiind de râvnă dumnezeiască, a grăit către cinstita împărăteasă şi către Mihail: "Nu este drept ca cinstitele şi sfintele moaşte ale cucernicului şi preacuviosului între patriarhi Nichifor, care a fost surghiunit pentru credinţa cea nepătată a Bisericii şi a scaunului patriarhal şi care şi-a săvârşit viaţa în surghiun, să nu fie aduse în Constantinopol". Deci, şi împărăteasa şi Mihail gândind la fel cu el, au trimis de îndată ca să fie aduse în cetate moaştele sfântului Nichifor. Împreună cu preoţii şi călugării şi mulţimea de popor, care au pornit către biserica sfântului Teodor, în care se găseau aşezate moaştele sfântului mărturisitor Nichifor, a pornit însuşi marele Metodie. Şi ajungând acolo şi sărutând cu toţii sfintele moaşte şi făcând litanie cu priveghere de toată noaptea şi cu cântări, au desfăcut mormântul în care se găsea trupul acela preacinstit şi mult pătimitor şi l-au găsit cu totul întreg şi nestricat, cu toate că de la aşezarea lui acolo trecuseră nouăsprezece ani. Deci, luându-l şi aşezându-l într-o raclă, l-au dus pe mâinile preoţilor şi ale monahilor, cu lumânări aprinse şi cu cântări până la corabia împărătească şi au pornit spre Constantinopol. Iar de îndată ce au trecut de strâmtoarea cetăţii, însuşi împăratul şi tot senatul cu lumânări aprinse în mâini le-au ieşit întru întâmpinare, iar după oprirea corabiei, sărutând racla sfântului şi luând-o pe umeri au depus-o în biserica cea mare. Şi făcând acolo priveghere, toată noaptea, a doua zi de dimineaţă luându-l de acolo, în acelaşi chip l-au dus şi l-au aşezat în biserica sfinţilor apostoli, în ziua a treisprezecea a lunii martie, în aceeaşi zi, adică, în care fusese trimis în surghiun.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici African, Publiu şi Terentiu, a căror slujbă se săvârşeşte în biserica sfinţilor Petru şi Pavel.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Aviv cel din Ermupolis, care fiind legat de o piatră şi în râu aruncat, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Cristina, cea din Persia, care, în urma loviturilor de bici, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Publiu, episcopul atenienilor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.



Nessun commento:

Posta un commento