Sinaxar 27 Martie

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfintei muceniţe Matroana, cea din Tesalonic.

Sfânta muceniţă Matroana a fost slujitoare la o femeie de neam evreu, care se numea Pautilla. Însoţind deci pe stăpâna ei până la sinagogă, sfânta Matroana nu intra înăuntru, în sinagogă, ci se întorcea întotdeauna la biserica creştinilor. Când stăpâna ei a prins de veste despre aceasta, a pus de a bătut-o crunt şi a aruncat-o timp de patru zile într-o închisoare, unde sfânta a rămas fără nici o legătură cu cei din afară. După aceasta a fost scoasă afară şi biciuită, tot trupul umplându-i-se de răni de pe urma bătăii. Fiind din nou aruncată în închisoare şi ţinută aici timp de mai multă vreme şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Se spune că Pautilla, în timp ce arunca trupul neînsufleţit al sfintei de pe zidurile înalte ale închisorii, şi-a primit răsplata meritată, căci a căzut şi ea de pe zid jos, în vasul care curgea mustul care se călca cu picioarele în lin şi acolo sfârşindu-şi viaţa şi-a dat duhul. Iar cinstitele moaşte ale sfintei Matroana, fiind adunate de credincioşi, au fost îngropate cu multă cinste.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Chiric, cel din Apro, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filet Sincliticul, cu soţia lui Lidia şi cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid comentarisiul şi Amfilohiu ducele.

Sfântul Filet şi ceilalţi creştini care au fost împreună cu el au trăit pe vremea împăratului Adrian. Ei se închinau în fiecare zi lui Dumnezeu. Fericitul Filet fiind prins, a fost adus înaintea împăratului. Iar împăratul neputând să se împotrivească înţelepciunii mucenicului, l-a dat pe mâna unuia dintre slujitorii apropiaţi ai lui, care legându-l de un stâlp l-au bătut cu săbiile. După aceasta a dat poruncă să fie aruncat în închisoare. În timp ce era dus la închisoare s-a alăturat lui şi soţia lui Lidia şi primii trei fii ai lui, dintre care Cronid îndeplinea slujba de comentarisiu. În noaptea care a urmat, în timp ce ei cântau în închisoare, un înger li s-a arătat lor şi i-a îmbărbătat spre pătimirea până la sfârşit. Dimineaţa, mucenicii fiind aduşi înaintea împăratului, îndată au fost aruncaţi în nişte vase mari în care fierbea în clocot untdelemn amestecat cu răşină. Dar îndată vasele s-au răcit cu totul. Atunci, cel de-al patrulea fiu al lui Filet, care avea demnitatea de duce şi care se găsea până atunci în preajma împăratului, văzând minunea aceasta, a intrat şi el într-unul din vasele cu untdelemn încins, zicând: "Doamne, Dumnezeu creştinilor, ajută-mi!" Împăratul văzând acestea, a plecat de la Roma şi s-a dus la Iliric, plin de ameninţare şi de mânie. Şi plecând, a dat poruncă să se ardă timp de şapte zile vasele cele cu untdelemn şi cu răşină, după care să fie vârâţi din nou în ele. Dar porunca împăratului aducându-se la îndeplinire, sfinţii au rămas nevătămaţi. Întorcându-se din călătoria lui şi aflând de toate acestea împăratul s-a simţit ruşinat, iar sfinţii după trecere de câtva vreme, pe care au petrecut-o în rugăciune, s-au săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Ioan şi Baruh, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea profetului Anania, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel, episcopul Corintului, fratele preasfinţitului Petru, episcopul Argosului, purtătorul de semne.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Eutihie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan din Licopolis.

Sfântul Ioan Înaintevăzătorul din Egipt s-a născut la începutul sec. al IV-lea. El trăia în oraşul Licopolis (Egiptul Mijlociu) şi era tâmplar. La vârsta de 25 de ani s-a dus la o mănăstire unde a fost tuns călugăr.
Timp de cinci ani Sf. Ioan a trăit în mai multe mănăstiri, dar vrând să se izoleze de lume s-a dus la Tebaida, în muntele Bolcha, unde a stat mulţi ani în pustnicie, fără să-ţi părăsească locul. El vorbea cu cei care-l căutau printr-o ferestruică pe unde primea şi hrana.
După treizeci de ani de izolare, Sf. Ioan a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii. El i-a prezis împăratului Teodosie cel Mare (379-395) victoria asupra inamicilor săi Maximus şi Eugenius, precum şi o victorie militară împotriva lui Gauls. Obişnuia să le spună şi oamenilor care-i cereau sfatul despre ce avea să li se întâmple, ajutându-i să ia decizii bune pentru ei. Sfântul le dădea ulei sfinţit bolnavilor, îi ungea cu el şi aceştia se vindecau de diverse boli.
Sf. Ioan a proorocit că istoricul Palladius, care i-a scris Viaţa, va deveni episcop, lucru care s-a şi întâmplat, Palladius devenind Episcop al Bitiniei, în Asia Mică.
Sf. Ioan punea mare bază pe smerenie, sfătuind pe toţi să aibă smerenie: "Urmaţi viaţa virtuoasă a sfinţilor părinţi după puterea voastră şi dacă reuşiţi ceva, nu vă mândriţi cu ce aţi obţinut pentru că mulţi au ajuns la virtutea perfectă dar umplându-se de mândrie au căzut de la înălţime în prăpastie".
"Cercetaţi-vă cu atenţie să vedeţi dacă aveţi conştiinţa curată, să nu vă pierdeţi puritatea minţii. Nu lăsaţi gândurile să vă năpădească în timpul rugăciunii. Vrei din vanitate să fii lăudat pentru sfinţenia ta sau vrei să fii sfânt doar prin înfăţişare? Bagă de seamă ca gândurile lumeşti să nu-ţi ocupe mintea în timpul rugăciunii, pentru că nu e nimic mai neplăcut lui Dumnezeu decât să te rogi Lui cu buzele în timp ce gândurile sunt departe de El. Asta se întâmplă mai ales celor cu viaţă căldicică, care nu renunţă de tot la lume şi aşteaptă recunoştinţa din partea oamenilor. Un om a cărui minte este a lumii şi a lucrurilor sale pieritoare, nu-L poate privi pe Dumnezeu cu ochii sufletului. Este normal ca cel care-L caută pe Dumnezeu să-şi ridice mintea de la lucrurile lumeşti şi să-şi îndrepte mintea către Dumnezeu. Cel care a ajuns câtuşi de puţin la cunoştinţa dumnezeirii (pentru că nimeni n-o poate dobândi în totalitatea ei), va putea descoperi şi cunoaşte multe lucruri pe care numai tainele cunoaşterii lui Dumnezeu i le poate dezvălui. El va vedea lucruri care urmează să se întâmple şi va avea revelaţii divine, asemeni sfinţilor. El va face minuni şi va obţine tot ce va cere de la Dumnezeu."
"Iubeşte tăcerea, fiule, trăieşte mereu în contemplare divină şi roagă-te ca Domnul să-ţi dea o minte luminată, lipsită de gânduri păcătoase. Demn de laudă este sfântul care trăieşte în lume, îşi foloseşte virtuţile, este bun cu străinii, face pomană sau ajută pe alţii la munca lor şi trăieşte fără mânie. Un astfel de om este lăudabil pentru că are o viaţă curată împlinind poruncile Domnului fără să-şi neglijeze îndatoririle lumeşti."
"Cel ce lasă altora grijile trecătoare ale lumii este mai bun şi mai demn de laudă pentru că s-a lepădat de sine, şi-a luat crucea şi L-a urmat pe Hristos. Acesta este în permanenţă în contact cu lucrurile divine, fugind de cele pământeşti, fără să se lase cuprins de nici un fel de griji. Un astfel de om prin fapta bună şi prin rugăciunea închinată lui Dumnezeu devine un om liber, neîngrădit, care stă drept în faţa lui Dumnezeu, cu mintea numai la cele sfinte. Un astfel de om este în continuă convorbire cu Dumnezeu."
Sf. Ioan a ajutat sufleteşte mulţi oameni prin aceste învăţături mântuitoare de suflet, prin predicile sale folositoare şi prin viaţa personală pe care a dus-o în sfinţenie.
Sf. Ioan al Egiptului a ajuns la vârsta respectabilă de nouăzeci de ani şi s-a dus la Domnul în anul 395.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.