mercoledì 24 settembre 2014

Acatistul Sfântului Cuvios Mucenic Sven de la Arboga, vindecătorul de boli și izbăvitorul de molimă


După Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, Comoara bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, Și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă…,

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum…,

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Crezul

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și S-a făcut om.

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat.

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui.

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Într-una sfântă, sobornicească și apostolică Biserică;

Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor.

Aștept învierea morților

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Slavă…, Și acum…

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (de trei ori).

Apoi Psalmul 50:

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește intru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condacul 1

Cuviosului Mucenic Sven de la Arboga, nevoitorului viking înțelept și misionar, pașnic, senin, blând și smerit, care sufletul și-a pus pentru aproapele, mărturisitorului dreptei credințe în Suedia, care prin rugăciunile sale ne izbăvește din necazuri și din tot felul de boli, cu dragoste să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, izbăvitorule de molimă!

Icosul 1

Cel ce odinioară s-a arătat în cuptorul cel de șapte ori încins, în Babilon, celor trei tineri neprihăniți și postitori, Anania, Azaria și Misael, adică Îngerul Care era Dumnezeu-Cuvântul, Domnul nostru Iisus Hristos, al doilea Ipostas al Preasfintei Treimi, și i-a răcorit prin cercetare dumnezeiască, așa încât treimea de tineri dănțuia duhovnicește în mijlocul flăcărilor și cânta Dumnezeului Savaot, Acesta și pe tine, Sfinte Sven, care trăiai în mijlocul cuptorului arzător, chinuitor și nimicitor al idolatriei vikinge, te-a răcorit, trimițând raza neziditului har dumnezeiesc, ca să se atingă de inima ta și să te cheme la cunoașterea Unicului și Adevăratului Dumnezeu, și la viețuirea creștinească și îngerească, pentru care te fericim așa:
Bucură-te, îngere pământesc ce vestești pe Îngerul Sfatului celui mare,
Bucură-te, om ceresc, a cărui laudă a îmbrățișat pământ și mare;
Bucură-te, că de la chip ai ajuns la asemănarea dumnezeiască,
Bucură-te, ai cărui pași au fost ocrotiți de pronia cerească;
Bucură-te, tânăr preafrumos, sincer căutător al Adevărului,
Bucură-te, că Acesta ți S-a descoperit deplin în Ipostasul Mântuitorului;
Bucură-te, că Regatul Suediei se laudă cu mijlocirile tale,
Bucură-te, că Biserica Ortodoxă se îmbogățește cu pomenirile tale;
Bucură-te, că Domnul te-a preamărit ca pe un adevărat rob al Său,
Bucură-te și cu stăruitoarele tale rugăciuni, izbăvește-ne de cel rău;
Bucură-te, că de toată înșelăciunea și necurăția păgână te-ai lepădat,
Bucură-te, că de adevărul dreptei credințe cu toată inima te-ai apropiat;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, izbăvitorule de molimă!

Condacul 2

Născutu-te-ai, fericite Sven, „în latura și în umbra morții”, adică în ținuturile întunecate de închinarea la idoli din Europa de miazănoapte, în Regatul Suediei, din părinți vikingi care nu au cunoscut Lumina Bunei-Vestiri a întrupării Cuvântului – „singurul lucru nou sub soare”, dar și mântuitor de suflet, însă Domnul, Cel ce „vrea ca tot omul să se mântuiască și la cunoștința Adevărului să vină” și nicicând nu Se lasă nemărturisit popoarelor, te-a ales pe tine a fi fiu și propovăduitor al Evangheliei păcii în ținuturile vikingilor, căci ei nu știau să cânte: Aliluia!

Icosul 2

Fiind plecat din ținuturile natale pentru felurite treburi pământești, vremelnice și trecătoare, prealăudate Sven, ai aflat comoara credinței celei adevărate și că există și cele cerești, veșnice și nestricăcioase, pentru care cuvine-se cu adevărat omului a se nevoi să le câștige încă din lumea aceasta; deci, luminat fiind de Sfântul Duh, cu toată râvna și dragostea ai cerut să fii înscris în rândurile celor ce se pregăteau pentru sfânta luminare, ca să înveți tainele credinței creștine, pentru care te fericim așa:
Bucură-te, că în căutarea celor pământești ți s-au descoperit cele cerești,
Bucură-te, că ne înveți prin pilda ta să nu ne-alipim inima de cele pământești;
Bucură-te, că îndeletnicindu-te cu cele vremelnice ți s-au descoperit cele veșnice,
Bucură-te și insuflă-ne înțelepciunea de a nu ne lăsa înăbușiți de cele vremelnice;
Bucură-te, că plecând după cele stricăcioase ți s-au dăruit de Domnul cele nestricăcioase,
Bucură-te și ajută-ne să luptăm și să biruim toate gândurile și plăcerile păcătoase;
Bucură-te, că te-ai rănit de dragostea lui Hristos – Mirele ceresc,
Bucură-te, mângâierea creștinilor care bine se nevoiesc;
Bucură-te, căci cu toată întrarmarea Crucii te-ai îmbrăcat,
Bucură-te, că tot cugetul trupesc, lumesc și diavolesc ai lepădat;
Bucură-te, căci cu pavăza dreptei credințe te-ai împrejmuit,
Bucură-te, căci pentru aceasta toți demonii din iad te-au pizmuit;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, izbăvitorule de molimă!

Condacul 3

Cu picioare sprintene ca ale cerbului alergai, fericite Sven, acolo unde se propovăduia cuvântul lui Dumnezeu, deschizându-ți ochii inimii și hrănindu-te și adăpându-te cu nesaț din ambrozia cea cerească a Sfintelor Scripturi celor de Dumnezeu insuflate, luând parte cu dragoste serafimică și trezvie heruvimică la Liturghia catehumenilor și cântând cu bucurie: Aliluia!

Icosul 3

În Liturghiile celor chemați, de trei ori fericite Sven, te pregăteai pentru Taina Sfântului Botez prin rugăciuni și cântări și prin ascultarea și tâlcuirea citirilor din Apostol și din Sfânta Evanghelie, iar mintea ți se lumina, credința ți se statornicea, nădejdea ți se întărea, dragostea față de Dumnezeu și față de semeni ți se desăvârșea, sufletul ți se întărea și primea noi puteri, iar noi minunându-ne de râvna și sporirea ta, te lăudăm așa:
Bucură-te, căci ca un bici ai mânuit credința prin chemările dumnezeiești,
Bucură-te, căci prin cuvântul dumnezeiesc ai pus pe fugă taberele vrăjmașilor netrupești;
Bucură-te, că din apa credinței sufletul ți-ai adăpat,
Bucură-te, că prin pilda vieții tale pe mulți ai luminat;
Bucură-te, tinerețe închinată Treimicului Dumnezeu,
Bucură-te, dulce tămăduitor și al sufletului meu;
Bucură-te, că ai rupt lanțurile înșelăciunii,
Bucură-te, că ai învins patimile stricăciunii;
Bucură-te, că ai scăpat de jertfele idolești,
Bucură-te, că ne dezlegi de legăturile vrăjitorești;
Bucură-te, că ai crezut în Dumnezeul cel nevăzut,
Bucură-te, că Domnului Iisus în toate ai bineplăcut;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, izbăvitorule de molimă!

Condacul 4

După cuviincioasa pregătire pentru sfânta luminare, Sfinte Sven, la plinirea vremii, Domnul Dumnezeu te-a luminat cu lumina cunoștinței și a dreptei credințe și te-a învrednicit de baia nașterii de a doua, de iertarea păcatelor și de veșmântul nestricăciunii, născându-te de sus prin apă și prin Duh, și te-a unit cu sfânta și aleasa Lui turmă, arătându-te mădular cinstit al trupului tainic al Domnului Hristos, cântând plin de har și bucurie: Aliluia!

Icosul 4

O, câtă bogăție de har s-a revărsat asupra ta, Sfinte Sven, unindu-te cu Hristos și îmbrăcându-te ca și cu un veșmânt în Cel Răstignit și Înviat și împărtășindu-te de Lumina nezidită a slavei Sale dumnezeiești, primind apoi pecetea înmiresmată a darurilor Preasfântului și Bunului și de-viață-Dătătorului și Mângâietorului Duh și, mai ales, cuminecarea cu Cinstitul și Preasfântul Trup și Sânge ale Domnului nostru Iisus Hristos! Iar noi, păcătoșii și nevrednicii de numele de creștin, smerindu-ne în fața evlaviei și înaltelor tale trăiri, cu care Domnul te-a învrednicit în vremea primirii acestor Sfinte Taine, îți împletim laude ca acestea:
Bucură-te, că de veninul cel pierzător de suflet al închinării la idoli ai fugit,
Bucură-te, că în credința cea adevărată întărindu-te, ai devenit ca un stâlp neclintit;
Bucură-te, că ai biruit cugetările cele stricăcioase, care ne trag către cele pământești,
Bucură-te, că ai primit cugetările cele curate și sfinte, care ne înalță către cele cerești;
Bucură-te, că prin Botez ai primit Harul cel dumnezeiesc,
Bucură-te, că prin alegere ai cinstit cinul cel călugăresc;
Bucură-te, pom roditor încărcat cu multe fapte bune,
Bucură-te, că acum în Cer te rogi pentru întreaga lume;
Bucură-te, trandafir ce împodobești icoana Treimii,
Bucură-te, că ne-ajuți să rămânem fii ai Luminii;
Bucură-te, că prin har ai cunoscut pe Cel din fire necunoscut,
Bucură-te, că a intra în inima ta și a cina cu tine Domnului I-a bineplăcut;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, izbăvitorule de molimă!

Condacul 5

Încă din această viață pământească, intrând în viața cea cerească prin păzirea poruncilor și trăirea deplină a Tainelor, Sfinte Sven, și aflând că desăvârșirea și îndumnezeirea după Har poate fi atinsă de omul neputincios prin împlinirea voturilor monahale întemeiate pe sfaturile Sfintei Evanghelii, prin fericita ascultare și deplina supunere față de un povățuitor duhovnicesc, prin curăție, întreaga înțelepciune și neagonisire, foarte s-a bucurat duhul tău, săltând și cântând: Aliluia!

Icosul 5

A zis Domnul: „Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie!” Aceste cuvinte auzindu-le, o, prealăudate Sven, asemeni Sfinților Cuvioși Antonie cel Mare, Macarie cel Mare, Eftimie cel Mare, Sava cel Sfințit și celorlalți sfinți cuvioși, și înțelegând că „toate sunt deșertăciune”, nu ai întârziat a te lepăda de tot răul care vine de la trup, de la lume și de la diavol și de toată grija cea lumească și a cere cu stăruință și cu o mare și înflăcărată dorință tunderea în chipul cel îngeresc, pentru care îți împletim laude ca acestea:
Bucură-te, prealăudate care ții în rugăciune lumea,
Bucură-te, cel ce ai fugit de toată deșertăciunea;
Bucură-te, jertfă preafrumoasă și cu bun miros,
Bucură-te, oaspete de seamă la Cina lui Hristos;
Bucură-te, că frumusețea Domnului ai dorit,
Bucură-te, că pentru a-ți omorî patimile te-ai călugărit;
Bucură-te, că în timpul privegherilor de toată noaptea ai primit dumnezeiești luminări,
Bucură-te, că celor ce te cinstesc cu credință le izvorăști râuri de vindecări;
Bucură-te, că dorul tău cel cugetător de Dumnezeu a dezlegat cu înlesnire legăturile firii,
Bucură-te, că prin luminarea dătătoare de rouă a Duhului, pășești pe treptele îndumnezeirii;
Bucură-te, că al patimilor cuptor prin înfrânare și cu roua Duhului Sfânt ai stins,
Bucură-te și cu solirile tale păzește-mi sfeșnicul întregii înțelepciuni nestins;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, izbăvitorule de molimă!

Condacul 6

Învrednicindu-te de îngereasca schimă a monahilor, fericite Sven, ai lucrat toate virtuțile ca pe una singură, sporind în toate nevoințele monahicești, în posturi îndelungate, în rugăciuni neîncetate și în privegheri de toată noaptea, în tăierea voii și mărturisirea gândurilor, urcând treaptă cu treaptă pe scara dumnezeiescului urcuș și cântând împreună cu îngerii: Aliluia!

Icosul 6

Auzind cu urechile tainice ale inimii glasul Sfântului Apostol Pavel: „Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui!”, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, ai socotit că nu se cuvine să cauți doar folosul tău duhovnicesc, stând retras în chilia ta, ca într-un alt rai pământesc, și ai dorit să propovăduiești tuturor oamenilor pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, ca să-i scoți din rătăcirea idolească, precum Apostolii care au binevestit neamurilor, pentru care cu sfântă dragoste te fericim așa:
Bucură-te, viețuire minunată și nemaivăzută printre vikingii băștinași,
Bucură-te, iar a cădea în patimile de ocară ale neamurilor păgâne să nu ne lași;
Bucură-te, că fiind în trup ca unul fără de trup trăiai,
Bucură-te, că zi și noapte pentru lume cu dragoste te rugai;
Bucură-te, că deși ai fost sărac pe mulți ai îmbogățit,
Bucură-te, că deși ai fost înjosit prin acestea te-ai slăvit;
Bucură-te, că deși lipsit de toate, în toate ai avut de prisos,
Bucură-te, că întru acestea te-ai asemănat ucenicilor lui Hristos;
Bucură-te, că îndulcindu-te de dumnezeiasca bunătate, ai iubit liniștea și depărtarea,
Bucură-te, că păzindu-ți așezarea minții netulburată, ne izbăvești și pe noi de toată tulburarea;
Bucură-te, că ai scuturat grijile cele pământești cu nădejdi cerești,
Bucură-te, că acum de fericirea cea în Hristos în veci te împărtășești;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, izbăvitorule de molimă!

Condacul 7

Cu binecuvântarea părintelui tău duhovnicesc, întorsu-te-ai, prealăudate Sven, în ținuturile natale, ca monah al lui Hristos, fiind împodobit cu virtuțile blândeții și smereniei, asemenea Mântuitorului, și iradiind de pacea și de lumina pe care le naște rugăciunea cea neîmprăștiată; început-ai asemeni unui apostol să le propovăduiești vikingilor Evanghelia lui Hristos, cântând: Aliluia!

Icosul 7

Întru tine, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, s-a curățit, luminat și îndumnezeit sufletul tău cel cu chip dumnezeiesc, ajungând și la asemănarea cu Făcătorul Său, prin harul nezidit, credința dreaptă și nevoințele tale duhovnicești, căci, luându-ți crucea pe umeri în fiecare zi, ai urmat lui Hristos-Mirele Bisericii și prin făptuire și lucrare ne-ai învățat să nu ne îngrijim atât de mult de trup, care este muritor, dar să ne topim în nevoințe, ca să avem grijă de sufletul nostru nemuritor, pentru care te fericim așa:
Bucură-te, izvor de apă sfântă ce saturi inimile celor credincioși,
Bucură-te, toiag de fier, care zdrobești furia demonilor neputincioși;
Bucură-te, că ai arătat păgânilor puterea Domnului Hristos,
Bucură-te, păstor bun pornit în căutarea omului păcătos;
Bucură-te, că mărăcinii păgânătății nu te-au înăbușit,
Bucură-te, că răstignirea lui Hristos cu lacrimi ai istorisit;
Bucură-te, că darul Duhului Sfânt peste tine s-a odihnit,
Bucură-te, că lucrări preaslăvite de la El ți s-au descoperit;
Bucură-te, că alergarea pustniciei cu minte vitează ai săvârșit,
Bucură-te, că la sfârșitul nevoințelor cununa muceniciei ți s-a pregătit;
Bucură-te, că de dragostea Făcătorului fiind rănit, toată dragostea făpturilor ai lepădat,
Bucură-te, că pentru toate nevoințele tale, Împărăția cerurilor ai câștigat;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, izbăvitorule de molimă!

Condacul 8

Toată viața ți-ai încredințat-o Domnului, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, și cu dor aprins ai săvârșit și călătoria vieții pustnicești și a celei mucenicești, pentru amândouă încununându-te dreapta Celui Preaînalt, că știe Domnul a preaslăvi pe robii Săi, iar acum stai înaintea Tronului Preasfintei Treimi, cântând împreună cu toate cetele cerești cele fără de trup: Aliluia!

Icosul 8

Milostiv, blând și vesel, făcându-te, Sfinte Sven, întru Duhul Sfânt, cu adevărat, prin nevoințele vieții monahicești și întorcându-te în ținutul tău de baștină din Arboga pentru luminarea semenilor tăi vikingi cu lumina Sfintei Evanghelii, toți închinătorii la idoli te luau în râs și te numeau smintit și nebun, dar tu pe toate le răbdai cu bucurie, pentru dragostea lui Hristos, iar noi te fericim așa:
Bucură-te, vas de alabastru plin de mirul înmiresmat al rugăciunii către Iisus,
Bucură-te, părinte râvnitor, ce strigi celor deznădăjduiți: Să avem inimile sus;
Bucură-te, cel ca Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei – blând și smerit,
Bucură-te, că vikingii din poporul tău te credeau nebun și smintit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte, că femeile și copiii erau vânați cu năvodul de lacrimi ce umpleau ochii tăi,
Bucură-te, că tu cu simțire le vorbeai de un Rege ce a murit pe cruce pentru supușii Săi;
Bucură-te, că din trunchi de copac ți-ai făcut un mic paraclis – amvon de propovăduitor,
Bucură-te, că în puțină vreme, pentru cei ce veneau să te asculte, acesta deveni neîncăpător;
Bucură-te, izvor dătător de viață, care pe mulți ai adăpat duhovnicește,
Bucură-te, că miros de nard duhovnicesc din cuvintele tale se răspândește;
Bucură-te, că fără frică ai propovăduit Evanghelia dreptății,
Bucură-te, că ne ești sprijinitor înaintea Judecății;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, izbăvitorule de molimă!

Condacul 9

Dragostea ta fierbinte de a încălzi și lumina sufletele cele reci și întunecate ale vikingilor cu credința în Împăratul cerurilor, Care pe pământ S-a arătat și cu oamenii a viețuit, răstignindu-Se pentru ei, ca din robi ai păcatului și ai diavolului să-i facă fii ai Luminii, începu să rodească, fericite Sven, în pământul cel bun al inimilor sărmanilor, captivilor, celor împilați și nedreptățiți, al mamelor și al copiilor, iar tu săltai cu duhul și, dând slavă lui Dumnezeu, cântai: Aliluia!

Icosul 9

Micul tău paraclis, Sfinte Sven, deveni curând neîncăpător pentru mulțimea de vikingi, flămânzi și însetați de dreptatea și adevărul cuvintelor ce curgeau ca un izvor viu din sfințită gura ta, care veneau să asculte predicile tale trezitoare și ziditoare. Încă și dintre căpetenii și dintre războinici începură să te asculte cu drag, pentru care te fericim așa:
Bucură-te, flacără de patimi arzătoare,
Bucură-te, lumină de inimi mângâietoare;
Bucură-te, că preaminunate daruri ai primit de la Hristos,
Bucură-te, că nimeni din cei ce aleargă la tine nu rămâne fără folos;
Bucură-te, că tuturor le-ai binevestit pe Cel răstignit și înviat,
Bucură-te, căci prin El chiar și suflete împietrite de păcat ai înmuiat;
Bucură-te, Evanghelie pe care sunt încrustate virtuțile cele adevărate,
Bucură-te, că acum strălucești în cămările cerești cele străluminate;
Bucură-te, că potir de aur curat ți-a fost preacinstita-ți gură,
Bucură-te, că în toate zilele nevoinței tale ai grăit din Sfânta Scriptură;
Bucură-te, că la predica ta înflăcărată, inimile tuturor celor ce te ascultau începeau să se încălzească și să se înmoaie,
Bucură-te, că nu încetezi să mijlocești la Dumnezeu să ne scoată din al patimilor iad și văpaie;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, izbăvitorule de molimă!

Condacul 10

Slujitorii idolilor și fanaticii adoratori ai materiei, neputând suferi a vedea cum unii dintre căpetenii și dintre războinicii de frunte îmbrățișează credința creștină, s-au îndrăcit de invidie și de răutate împotriva ta, uneltind a ta ucidere, întocmai ca arhiereii și cărturarii, fariseii și saducheii, care prin mărturii și învinuiri mincinoase s-au înțeles să piardă pe Mântuitorul Hristos și pe întâiul Său mucenic Ștefan, dar tu, o, Sfinte Sven, încredințându-te cu totul în mâinile Dumnezeului Celui Viu, cântai cu bucurie: Aliluia!

Icosul 10

Întărâtat fiind poporul împotriva ta, mult-pătimitorule Sven, cum că lepădându-te de credința strămoșească ai hulit pe zei, o ceată de vikingi înarmați s-au năpustit asupra ta în paraclis și târându-te cu bătăi și batjocură până în crângul în care jertfeau zeilor, te-au așezat pe altarul închinat demonilor, iar tu asemeni Mântuitorului răbdai toate în tăcere, pentru care te lăudăm așa:
Bucură-te, că spre chinuire bărbătește te-ai întrarmat,
Bucură-te, că te-ai lăsat ucis ca un mielușel nevinovat;
Bucură-te, că ai împlinit în cer soborul îngeresc,
Bucură-te, că sângele tău a sfințit altarul idolesc;
Bucură-te, căci ca odinioară Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan cu pietre ai fost ucis,
Bucură-te, căci ale lui cuvinte – „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”- sub ploaia de pietre ai zis;
Bucură-te, că pustnicia cu mucenicia ai împletit,
Bucură-te, că pe vrăjmașul cel fără de trup ai biruit;
Bucură-te, că pământul scandinav cu sângele tău s-a înroșit,
Bucură-te, că te-ai rugat pentru iertarea celor ce te-au prigonit;
Bucură-te, mielușel al lui Hristos de lupi grei și însetați de sânge înconjurat,
Bucură-te, că sufletul tău curat ca un porumbel la cer a zburat;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, izbăvitorule de molimă!

Condacul 11

Mult răbdătorule Părinte Sven, așezat de păgâni pe jertfelnicul idolesc, nu ai mai apucat decât să îngenunchezi și să te rogi pentru călăii tăi, asemeni Arhiereului veșnic Iisus și Arhidiaconului Său Ștefan: „-Părinte, nu le socoti lor păcatul acesta!” Chipul tău iradia de lumina nezidită a slavei, iar fața ta strălucea de o frumusețe îngerească, pe când ura oarbă a vikingilor închinători la idoli te ucideau cu pietre, iar tu cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

Sângele tău mucenicesc, mult-pătimitorule Sven, atingând pământul, s-a preschimbat în râu de ape vindecătoare și de minuni făcătoare pentru toți cei ce aveau să cinstească pomenirea ta peste veacuri. Sfintele tale moaște au fost ascunse și sfințesc tainic pământul Suediei. În trecutul îndepărtat o bisericuță a fost zidită chiar pe locul muceniciei tale, iar, în zilele noastre, obștea ortodoxă, în litanii, cântări și rugăciuni, cu făclii și cu tămâieri, purtând sfânta ta icoană la Arboga, pe locul sfințit de sângele tău, te fericesc și ți se roagă așa:
Bucură-te, că sângele tău scurs pe pământ izvor de tămăduiri a pricinuit,
Bucură-te, că această minune pe păgâni i-a umplut de frică și i-a amuțit;
Bucură-te, că împreună cu Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie dai slavă lui Dumnezeu,
Bucură-te, Cuvioase Mucenice Sven, balsam sfânt al sufletului meu;
Bucură-te și alungă cu harul tău noua molimă molipsitoare și de moarte aducătoare,
Bucură-te, cinstindu-ți icoana cu adevărat de minuni făcătoare;
Bucură-te, că icoana ta fiind purtată în procesiuni, săvârșește minuni de vindecare,
Bucură-te, că precum sfinții tămăduitori și izbăvitori de molime Haralambie al Magneziei și Nichifor Leprosul faci minuni la arătare;
Bucură-te, cu Sfinții Mucenici Ioan Valahul și Halvard Norvegianul,
Bucură-te, cu Sfinții Ierarhi Luca Doctorul din Crimeia, Nectarie de la Eghina și Calinic Cernicanul;
Bucură-te, cu Sfinții Ierarhi Ansgar, Rimbert și Uni, Apostolii Nordului și cu Sfântul Mucenic Nithard cel Sfințit de la Birka și însoțitorii săi,
Bucură-te, cu Sfântul Ierarh Sigfrid, Luminătorul Suediei și cu Sfinții Sfințiții Mucenici Unaman, Sunaman și Vinaman, nepoții săi;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, izbăvitorule de molimă!

Condacul 12

„Doamne, Doamne, caută din cer și vezi și cercetează via aceasta, pe care a sădit-o dreapta Ta și o desăvârșește pe ea”, izbăvind-o de noua boală molipsitoare, care ca o seceră cerească mai înainte de vreme ne taie pe noi păcătoșii. Cu lacrimi de pocăință, plecându-ne genunchii inimii, cântăm Domnului, împreună cu Sfântul Cuvios Mucenic Sven și cu toți sfinții tămăduitori, cântarea cea îngerească: Aliluia!

Icosul 12

Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, caută cu milostivire spre rugăciunea arhiereilor, a preoților și diaconilor, a monahilor și monahiilor, a pruncilor, mamelor și taților, a orfanilor, văduvelor, tinerilor, vârstnicilor, a tuturor celor ce ne-au cerut nouă nevrednicilor să ne rugăm pentru dânșii, și luând împreună cu tine solitori pe Maica Domnului și pe toți sfinții, mijlocește înaintea Dreptului Judecător și Milostivului Dumnezeu pentru deplina sănătate trupească, sufletească și duhovnicească a celor ce te laudă așa:
Bucură-te, grabnic ajutător și mângâietor al celor ce aleargă la tine,
Bucură-te, că tot răul pământesc și toată molima le întorci spre bine;
Bucură-te, cu Sfintele Parascheva de la Iași, Filofteia de la Argeș, Matrona de la Moscova, Corona din Siria, Genoveva de la Paris, Suniva de la Seljia și Ana Vikinga de la Novgorod,
Bucură-te, cu Sfinții Ierarhi Visarion al Lariselor, Mihail al Sinadelor, Svitun al Winchesterului și Vasile al Ostrogului, apărând de tot felul de boli al pământului norod;
Bucură-te, cu Sfinții Mucenici Teodor și Ioan Varegii, Ioan cel Nou de la Suceava, Ulfrid de la Uppsala și Efrem cel Nou,
Bucură-te, cu Sfinții Cuvioși Serghie de Radonej, Serafim de Sarov, Grigorie Decapolitul, Nicodim cel Sfințit de la Tismana și Dimitrie Basarabov cel Nou;
Bucură-te și ne ajută cu Sfântul Cuvios Trifon, Luminătorul Laponiei,
Bucură-te, și te roagă pentru noi cu Sfântul Rege Mucenic Olav, Luminătorul Norvegiei;
Bucură-te, că alungi de la noi toate gândurile negre și bolile grele,
Bucură-te, că-I încredințezi lui Dumnezeu toate rugăciunile mele;
Bucură-te, că în necazuri te-am chemat și tu, Sfinte Sven, ne-ai auzit,
Bucură-te, că din ceruri spre ajutorul poporului grabnic ai venit;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, izbăvitorule de molimă!

Condacul 13

O, prealăudate și de trei ori fericite, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, mult pătimitorule, primește această săracă rugăciune, precum Mântuitorul a primit cei doi bănuți ai văduvei, și ai milă de poporul cel numit cu numele lui Hristos, izbăvindu-l cu rugăciunile și mijlocirile tale de toată boala molipsitoare și aducătoare de moarte, de patimi și de păcate, de toate nevoile, necazurile și suferințele, ca bucurându-ne de ajutorul tău, să cântăm împreună cu tine Preamilostivului Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori)

Și iarăși Icosul 1 și Condacul 1:

Icosul 1

Cel ce odinioară s-a arătat în cuptorul cel de șapte ori încins, în Babilon, celor trei tineri neprihăniți și postitori, Anania, Azaria și Misael, adică Îngerul Care era Dumnezeu-Cuvântul, Domnul nostru Iisus Hristos, al doilea Ipostas al Preasfintei Treimi, și i-a răcorit prin cercetare dumnezeiască, așa încât treimea de tineri dănțuia duhovnicește în mijlocul flăcărilor și cânta Dumnezeului Savaot, Acesta și pe tine, Sfinte Sven, care trăiai în mijlocul cuptorului arzător, chinuitor și nimicitor al idolatriei vikinge, te-a răcorit, trimițând raza neziditului har dumnezeiesc, ca să se atingă de inima ta și să te cheme la cunoașterea Unicului și Adevăratului Dumnezeu, și la viețuirea creștinească și îngerească, pentru care te fericim așa:
Bucură-te, îngere pământesc ce vestești pe Îngerul Sfatului celui mare,
Bucură-te, om ceresc, a cărui laudă a îmbrățișat pământ și mare;
Bucură-te, că de la chip ai ajuns la asemănarea dumnezeiască,
Bucură-te, ai cărui pași au fost ocrotiți de pronia cerească;
Bucură-te, tânăr preafrumos, sincer căutător al Adevărului,
Bucură-te, că Acesta ți S-a descoperit deplin în Ipostasul Mântuitorului;
Bucură-te, că Regatul Suediei se laudă cu mijlocirile tale,
Bucură-te, că Biserica Ortodoxă se îmbogățește cu pomenirile tale;
Bucură-te, că Domnul te-a preamărit ca pe un adevărat rob al Său,
Bucură-te și cu stăruitoarele tale rugăciuni, izbăvește-ne de cel rău;
Bucură-te, că de toată înșelăciunea și necurăția păgână te-ai lepădat,
Bucură-te, că de adevărul dreptei credințe cu toată inima te-ai apropiat;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, izbăvitorule de molimă!

Condacul 1

Cuviosului Mucenic Sven de la Arboga, nevoitorului viking înțelept și misionar, pașnic, senin, blând și smerit, care sufletul și-a pus pentru aproapele, mărturisitorului dreptei credințe în Suedia, care prin rugăciunile sale ne izbăvește din necazuri și din tot felul de boli, cu dragoste să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, izbăvitorule de molimă!

Rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic Sven de la Arboga

Sfinte Cuvioase Mucenice Sven ca o ardere de tot te-ai adus jertfă Mântuitorului Hristos, primind cununa martiriului în timp ce te rugai pentru prigonitorii tăi vikingi. Iar sângele tău scurs sub altar a izvorât apă dătătoare de viață și vindecătoare la Arboga. Tu ești darul lui Dumnezeu pentru creștinii din aceste ținuturi scandinave cărora le-ai fost ajutor, întărire și izbăvire din primejdii, boli și molime. Asemenea și noi, creștinii acestor vremuri de cernere, venim la locurile sfințite de martiriul tău și te rugăm, primește smerita noastră cinstire și cererile noastre le auzi. Fii aproape de noi în necazul ce se apropie. Scapă-ne pe noi din cursele vrăjmașilor noștri trupești și sufletești. Te rugăm, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven, alungă molima aceasta care bântuie lumea, vindecă pe cei care suferă de pe urma ei, mângâie pe cei care sunt pe moarte și nu e nimeni să le poarte de grijă și potolește tulburarea dușmanilor Bisericii. Adu liniște sufletească și limpezime minții creștinilor și întregii lumi, iar conducătorilor insuflă-le frica de Dumnezeu ca să nu facă cele rele, ci cele bune. Ajută-ne să ne putem duce crucea, după cum binevoiește și îngăduie Dumnezeu. Celor bătrâni și singuri ostoiește-le dorul și tristețea; pe cei tineri luminează-i ca să cunoască adevărul și să-L iubească pe Dumnezeu; pe cei cu familii întărește-i în dragoste și unime; pe copiii îi păzește și tuturor dăruiește-le binecuvântarea ta. Ajută, Sfinte Cuvioase Mucenic Sven, și păstorilor noștri duhovnicești și tuturor celor păstoriți, dăruind viață îndelungată și stăruință în învățătura adevărului. Amin.

Troparul, glasul 5

Cu blândețea obiceiurilor fiind înfrumusețat, ca un vas preacurat al insuflării lui Hristos, arătatu-te-ai oglindă a viețuirii dumnezeiești, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven de la Arboga. Pentru aceasta strălucești în chip înțelegător cu razele nevoințelor pustnicești, ale propovăduirii și ale muceniciei, spre călăuzire nerătăcitoare, rugându-te să ne izbăvim de molime și să se mântuiască sufletele noastre.

Condacul, glasul 8

Ca un măslin cu multă roadă duhovnicească s-a arătat viața ta pe pământ, Sfinte Cuvioase Mucenice Sven de la Arboga; căci fiind chemat de la credința idolească a vikingilor la dreapta credință, te-ai împodobit cu întreită cunună: a călugăriei, a propovăduirii și a muceniciei, fiind ucis cu pietre pentru Hristos ca și Sfântul Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan. Roagă-te Premilostivului Dumnezeu să izbăvească lumea de molime și să mântuiască sufletele noastre.




Nessun commento:

Posta un commento