Icoana Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți” a apărut în anul 1420, în apropierea lacului Stonii din ținutul Pskovului.
Icoana a plâns cu lacrimi de sânge în septembrie 1426, fapt corelat cu evenimente ulterioare, precum: foamete, incendiu de proporții și invazia unui prinț lituanian aliat cu tătarii, toate din zona Pskovului. La 16 septembrie 1426 a avut loc mutarea icoanei în catedrala din Pskov, fapt comemorat până astăzi în Biserica Rusă.
În icoană, Maica Domnului e zugrăvită şezând. Capul îi este încununat de o coroană. În mâna dreaptă ţine sceptrul, iar cu stânga Îl ţine pe Dumnezeiescul Prunc. Pruncul este zugrăvit cum stă în picioare pe genunchii Maicii. Cu mâna dreaptă se atinge de obrazul ei, iar în stânga ţine globul pământesc ,,simbol al stăpânirii asupra lumii". Această minunată icoană s-a aflat o perioadă îndelungată în catedrala din Pskov, dar în anul 1917 icoana a dispărut.
Una dintre copiile acestei icoane „care plânge pentru lume” se află la Kiev. Această copie a icoanei Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți” datează din secolul al XIX-lea.
În toamna anului 1992, această icoană a fost dăruită Mănăstirii Vvedensky (Intrarea Maicii Domnului în Biserică) din Kiev, de către monahia Teodora (†1994).
Icoana a atras imediat atenția credincioșilor, încă dinainte de a face minuni cărora să li se ducă vestea, nu doar prin frumusețea exterioară și strălucirea deosebită a culorilor, dar și fiindcă toți cei ajunși înaintea ei se simțeau îndemnați a se ruga vreme îndelungată acolo, spunând Maicii Domnului toate durerile lor.
Într-o zi a anului 1993, starețul Damian a observat că icoana Maicii Domnului, care era așezată într-un baldachin de lemn prevăzut cu geam de sticlă, devenise mai întunecată. Îndepărtând geamul, starețul a observat din nou culorile luminoase ale icoanei. Pe sticla situată în fața icoanei apăruse imprimată o copie identică a icoanei Maicii Domnului, argintată, care în urma cercetărilor științifice s-a dovedit ca fiind „nefăcută de mână omenească”. Sticla cu oglindirea argintată a icoanei a fost așezată lângă icoană, spre închinare.
Minunea vizibilă a fost doar începutul. Au urmat multe vindecări, prima minune consemnată este cea a tămăduirii minunate a unei femei însărcinate, care era în pericol să piardă sarcina, din cauza unei hepatite confirmate prin analize medicale.
Icoana a fost purtată în pelerinaj prin diferite locuri ale lumii, printre care și la Mănăstirea Danilovsky din Moscova. Aici, în Catedrala „Sfânta Treime”, preoții au săvârșit înaintea icoanei făcătoare de minuni paraclisul icoanei Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți”.
Sărbătoarea din 16 septembrie a fost stabilită în Rusia, cinstindu-se astfel mutarea în catedrala din Pskov a icoanei originale a Maicii Domnului „Prizni na smirenie”.
Nessun commento:
Posta un commento