Condacul 1
Mucenicului şi viteazului pătimitor al lui Hristos să-i aducem cu credinţă şi dragoste cuvenită laudă, căci biruind negura păgânătăţii şi uneltirile vrăjmaşului, s-a adus pe sine jertfă bine-primită Stăpânului său şi risipind întunericul necunoştinţei, ne-a învăţat să ne păzim de lucrurile cele ucigătoare de suflet, pentru aceea pururea îl fericim zicând: Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos.
Icosul 1
Îngerii şi oamenii se minunează de vieţuirea ta, Sfinte Dasie, căci fiind ostaş în pământul Sciţiei Minor cel încreştinat de Sf. Apostol Andrei, te-ai arătat vrednic următor al învăţăturilor şi faptelor sale şi precum acela a propovăduit cuvântul Evangheliei lui Hristos şi tu ai mărturisit prin viaţa şi sfârşitul tău mucenicesc că „Nu putem sluji la doi domni” şi ne-ai îndemnat să ne lepădăm de obiceiurile cele păgâneşti şi de viaţa cea întinată, pentru care laude de acest fel aducem ţie:
Bucură-te, cel ce în cuvintele Evangheliei cu întreaga inimă ai crezut;
Bucură-te, că sămânţa creştină în pământul cel bun al sufletului tău a căzut;
Bucură-te, că prin mila şi harul lui Dumnezeu minunat a rodit;
Bucură-te, că florile virtuţilor în sufletul tău au înflorit;
Bucură-te, viteaz ostaş care ai ales să porţi lupta cea bună;
Bucură-te, cinstit ostenitor, căci de la Domnul ai primit cunună;
Bucură-te, cel ce prin întreaga ta viaţă ai mărturisit pe Hristos;
Bucură-te, diamant al dreptei credinţe mult luminos;
Bucură-te, că la timpul rânduit ca un soare ai strălucit lumii întregi;
Bucură-te, slujitor vrednic al Soarelui celui mai înainte de veci;
Bucură-te, neînfricat surpător al păgânătăţii;
Bucură-te, laudă preamărită a creştinătăţii;
Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos.
Condacul al 2-lea
Sosind sărbătoarea romană a Saturnaliilor cea plină de multe fărădelegi, ai fost ales prin tragere la sorţi ca rege al acesteia spre a împlini păgâneasca tradiţie, dar tu bine cunoscând înşelăciunea diavolească te-ai lepădat cu cuget viteaz de o asemenea necurăţie şi, mărturisind că eşti creştin, ai ales mai bine a te aduce pe sine însuţi jertfă Singurului şi Adevăratului Dumnezeu, Căruia îi cântai cu credinţă: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Te-ai arătatat a fi rob desăvârşit al lui Hristos Dumnezeul nostru, Sfinte Mucenice Dasie, căci neprimind să ai nici o împărtăşire cu idoleasca slujire ai cugetat că e mai bine să suferi aici chinuri şi munci pentru numele Domnului tău, iar după moarte să moşteneşti viaţa cea veşnică, pentru care te lăudăm zicând:
Bucură-te, că la sărbătoarea păgânească cea oprită de Biserică n-ai luat parte;
Bucură-te, că prin aceasta ne-ai învăţat să ascultăm şi noi de Biserică în toate;
Bucură-te, împlinitor cu mare râvnă al poruncilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai dispreţuit porunca omenească de a-l întruchipa pe necuratul zeu;
Bucură-te, ostaş al lui Hristos cu inimă neîmpărţită;
Bucură-te, că ai avut cugetarea de Duhul Sfânt povăţuită;
Bucură-te, că ai ales cele pentru suflet de folos;
Bucură-te, fericit şi smerit atlet al lui Hristos;
Bucură-te, că prin har ai călcat în picioare înviforatul val al amăgirilor;
Bucură-te, că tuturor celor ce te roagă le dăruieşti biruinţă asupra ispitelor;
Bucură-te, cel ce ne-ai învăţat să ne ferim de păgâneştile obiceiuri;
Bucură-te, cel ce ne păzeşti de înşelăciunile cele de multe feluri;
Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos.
Condacul al 3-lea
Auzind refuzul tău de a împlini păgânescul ritual şi mărturisirea că eşti creştin, soldaţii cei împreună slujitori în oaste cu tine s-au umplut de multă mânie şi te-au închis într-o temniţă întunecoasă, iar a doua zi te-au dus legat la dregător spre a fi judecat, tu însă, viteazule pătimitor, te rugai Domnului să te întărească pe calea muceniciei şi cu sufletul arzând de dragostea Stăpânului tău cântai: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Ai stat cu mult curaj înaintea legatului roman Bassus, mărturisind că numele tău cel ales este cel de creştin şi ai răspuns cu înţelepciune la toate încercările aceluia de a te convinge să te închini idolilor, iar noi bucurându-ne pentru credinţa ta de nezdruncinat, Sfinte Mucenice Dasie, preaslăvim pe Dumnezeu Cel ce te-a întărit şi cu uimire şi evlavie cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, că în faţa întregii legiuni ai fost judecat;
Bucură-te, că toţi de tăria credinţei tale s-au minunat;
Bucură-te, că silit fiind să jertfeşti idolilor nu te-ai supus;
Bucură-te că toată nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu ţi-ai pus;
Bucură-te, că Domnul ţi-a dat putere spre lupta cea mucenicească;
Bucură-te, că ţi-ai păzit sufletul neatins de amăgirea păgânească;
Bucură-te, că cereasca ostăşie mai mult decât viaţa ai îndrăgit;
Bucură-te, cel ce prin toate faptele tale pe Dumnezeu ai slăvit;
Bucură-te, cel ce prin credinţa ta ai trezit uimirea neamurilor;
Bucură-te, mărgăritar care luminezi din adâncul veacurilor;
Bucură-te, sprijinitor al creştinilor ce între necredincioşi trăiesc;
Bucură-te, întărirea celor ce credinţa cu râvnă şi azi mărturisesc;
Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos.
Condacul al 4-lea
Poruncii dregătorului de a te închina chipurilor împăraţilor te-ai împotrivit cu cuget viteaz, zicând: „Sunt creştin şi slujesc doar Împăratului celui ceresc şi primesc darul Lui, trăiesc din harul Lui şi mă îmbogăţesc din negrăita Lui iubire de oameni”. Iar noi minunându-ne de tăria ta, Sfinte Mucenice, cântăm împreună cu tine Dumnezeului Celui în Treime slăvit: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Credinţa pe care ai făgăduit-o Stăpânului tău o dată pentru totdeauna şi pe care deseori o mărturiseai, ai arătat-o cu cuget viteaz şi înaintea judecătorului şi ruşinând toate ameninţările lui, te-ai arătat turn neclintit şi cetate întărită cu harul lui Dumnezeu, pentru care laude de acest fel aducem ţie:
Bucură-te, cel ce slujitor al lui Hristos ai fost cu adevărat;
Bucură-te, cel ce de munci şi de chinuri nu te-ai înfricoşat;
Bucură-te, că nădejdea mântuirii pe tine te veselea;
Bucură-te, că dregătorul a-ţi înţelege bucuria nu putea;
Bucură-te, că dreapta credinţă cu preţul vieţii ai păstrat;
Bucură-te, cel ce şi prin numele tău miel de jertfă te-ai arătat;
Bucură-te, că cei credincioşi prin mărturisirea ta se întăreau;
Bucură-te, că Domnului împreună cu tine se rugau;
Bucură-te, comoara Bisericii cea nepreţuită;
Bucură-te, porfiră prin sânge sfinţită;
Bucură-te, de multe minuni pururea făcător;
Bucură-te, pentru pacea lumii fierbinte rugător;
Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos.
Condacul al 5-lea
Stăruind stăpânitorul în încercarea de a te câştiga la slujirea idolească s-a arătat fără de nici o izbândă, căci tu întărindu-ţi pentru a treia oară mărturisirea în numele Sfintei Treimi, ai mulţumit din toată inima Dumnezeului Celui în trei feţe şi de o singură fiinţă, prin care ai nimicit toată puterea vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi, pentru care cinstită biruinţă ai cântat Stăpânului celui iubitor de oameni: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Dregătorul a căutat să te întoarcă din hotărârea ta, făgăduind să-ţi cruţe viaţa dacă te vei închina chipurilor împăraţilor, dar tu, Sfinte Mucenice, ţi-ai arătat încă o dată alegerea şi ţi-ai pus toată nădejdea în Dumnezeu că te va ajuta să rămâi în această mărturisire, iar noi văzând credinţa şi smerenia ta, îţi cântăm:
Bucură-te, al Sfintei Treimi vrednic închinător;
Bucură-te, al lui Hristos iubit mărturisitor;
Bucură-te, cel ce-ai înţeles puterea harului lui Dumnezeu;
Bucură-te, că răspuns înţelept acesta îţi dăruia mereu;
Bucură-te, cel ce ţi-ai cunoscut neputinţa;
Bucură-te, cel ce-ai ştiut că prin har e biruinţa;
Bucură-te, al Sciţiei Minor crin binemirositor;
Bucură-te, al celor înviforaţi liman izbăvitor;
Bucură-te, că în ceruri eşti acum ostaş luminos;
Bucură-te, smerit luptător în arena lui Hristos;
Bucură-te, suflet de oameni iubitor;
Bucură-te, că eşti de multe daruri împărţitor;
Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos.
Condacul al 6-lea
Văzând hotărârea ta cea nestrămutată, Sfinte Mucenice, legatul Bassus ţi-a oferit un răgaz de două ore pentru a te mai gândi şi a alege viaţa, dar tu ai cugetat în sineţi asemenea Sfântului Apostol Pavel că „pentru tine viaţa este Hristos, iar moartea un câştig” şi ca un viteaz ostaş al dreptei credinţe ţi-ai arătat încă o dată voinţa şi alegerea spunând cu curaj dregătorului: „Fă ceea ce voieşti, căci sunt creştin!”, pentru care nouă biruinţă cântăm Dumnezeului celui ce te întărea: Aliluia.
Icosul al 6-lea
Nu te-ai înspăimântat, viteazule pătimitor, de ameninţările stăpânitorului şi nu te-ai lăsat amăgit nici de făgăduinţele lui, căci oferindu-ţi slava pământească ai privit-o cu dispreţ, dorind ca după despărţirea de această viaţă să moşteneşti bucuria veşnică împreună cu toţi sfinţii, iar noi minunându-ne de înţelepciunea ta cea duhovnicească, te lăudăm zicând:
Bucură-te, că ameninţările dregătorului nu ţi-au schimbat alegerea;
Bucură-te, că făgăduinţele lui nu ţi-au înşelat priceperea;
Bucură-te, cel ce prin rugăciune te-ai întărit;
Bucură-te, cel ce prin suferinţe te-ai desăvârşit;
Bucură-te, că ai dispreţuit pe împăraţi şi mărirea lor;
Bucură-te, că plecarea spre cer o aşteptai cu mult dor;
Bucură-te, că ai ales a suferi chinuri pământeşti;
Bucură-te, căci moştenitor te-ai făcut slavei celei cereşti;
Bucură-te, laudă a sfinţilor lui Hristos;
Bucură-te, turn al credinţei mult luminos;
Bucură-te, al celor în nevoi grabnic ajutător;
Bucură-te, în suferinţe de răbdare dăruitor;
Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos.
Condacul al 7-lea
Rămânând tu statornic în credinţa creştină, Sfinte Mucenice, dregătorul a poruncit să fii supus la multe chinuri, sperând să clatine prin ele tăria ta, dar tu pe toate le-ai primit cu bucurie şi socotind că „nu sunt vrednice pătimirile veacului de acum faţă de slava ce ni se va descoperi” ai mulţumit lui Dumnezeu cu cântarea: Aliluia.
Icosul al 7-lea
A strălucit în chinuri şi mai mult lumina dreptei tale credinţe, Sfinte Mucenice Dasie, căci arătându-te ca un miel în mijlocul lupilor ai suferit toate pentru dragostea lui Hristos şi ne-ai dat nouă pildă de adevărată răbdare, pentru care te lăudăm zicând:
Bucură-te, cel ce ai dorit a te jertfi pentru Hristos;
Bucură-te, că şi în chinuri ai rămas credincios;
Bucură-te, că privelişte îngerilor şi oamenilor te-ai făcut;
Bucură-te, că vestea pătimirii tale veacurile a străbătut;
Bucură-te, cel ce-ai uimit pe chinuitori prin răbdarea ta;
Bucură-te, a Dobrogei prea luminoasă stea;
Bucură-te, că chinuri groaznice pătimind te veseleai;
Bucură-te, că în toate lui Hristos Dumnezeu mulţumeai;
Bucură-te, lumânare vie în sfeşnicul Sfintei Biserici;
Bucură-te, biruinţă a curăţiei asupra celor puternici;
Bucură-te, căci Crucea lui Hristos ai socotit-o bucurie;
Bucură-te, că dragostea şi răbdarea cunună ţi-au împletit ţie;
Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos.
Condacul al 8-lea
Nereuşind prigonitorul prin cumplitele chinuri să te înduplece a jertfi idolilor, a poruncit să ţi se taie capul, iar tu auzind aceasta te-ai bucurat nespus că te vei înfăţişa înaintea lui Hristos spre a primi cununa biruinţei din mâinile Celui Căruia I-ai slujit şi I-ai cântat cu credinţă în întreaga viaţă: Aliluia.
Icosul al 8-lea
Pe când păşeai cu curaj spre locul unde urma a-ţi fi tăiat capul, neînfricatule ostaş al Împăratului ceresc, mergea înaintea ta un slujitor idolesc purtând vase de tămâiere şi silindu-te să aduci jertfă împăraţilor, dar tu, aprins de râvnă sfântă, le-ai răsturnat şi ai împrăştiat tămâia din ele, iar idolii cei nelegiuiţi ai păgânilor i-ai dărâmat la pământ, pentru care faptă te lăudăm zicând:
Bucură-te, cel ce ai fost dus spre slăvita mucenicie cu alai;
Bucură-te, căci cugetând la slava cea veşnică te veseleai;
Bucură-te, spic stropit cu sângiuiri însutit roditor;
Bucură-te, pâine curată coaptă în al chinurilor cuptor;
Bucură-te, ostaş al credinţei care pe păgâni ai înfrânt;
Bucură-te, că toţi idolii i-ai doborât la pământ;
Bucură-te, râvnitor asemenea marelui Prooroc Ilie;
Bucură-te, că te-ai adăpat din a lui Hristos apă vie;
Bucură-te, că izvor curgător spre viaţa veşnică te-ai arătat;
Bucură-te, că Duhul Sfânt sălaş în sufletul tău şi-a aflat;
Bucură-te, căci prin har ai biruit omeneştile neputinţe;
Bucură-te, că ai dovedit lumii puterea dreptei credinţe;
Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos.
Codacul al 9-lea
Însemnându-te plin de nădejde cu semnul Sfintei Cruci cu a cărei putere ai luptat împotriva tiranului, ţi-ai dat sfântul tău suflet în mâinile lui Hristos şi înălţându-te spre veşnica slavă înveşmântat în porfiră împărătească ţesută din sângiuirile tale, cântai Prea Bunului şi Mult Milostivului Dumnezeu: Aliluia.
Icosul al 9-lea
Ritorii cei frumos grăitori nu se pricep cum să laude după cuviinţă tăria credinţei tale care a minunat cetele îngereşti, adunarea păgână a înspăimântat şi a dezarmat toate uneltirile diavolilor, iar noi cei binecredincioşi cu duhovnicească îndrăzneală îţi cântăm ţie, Sfinte Mucenice Dasie, unele ca acestea:
Bucură-te, rouă sfântă care ai stins focul amăgirii;
Bucură-te, porfiră smerită care ai arătat calea mântuirii;
Bucură-te, trandafir binemirositor între spinii idoleşti;
Bucură-te, pecete curată a dragostei dumnezeieşti;
Bucură-te, piatră nesfărâmată a creştinătăţii;
Bucură-te, ancoră tare pe înviforata mare a vieţii;
Bucură-te, vas ales al tuturor faptelor bune;
Bucură-te, tămâie bineprimită în rugăciune;
Bucură-te, stea nestinsă a vieţii duhovniceşti;
Bucură-te, mlădiţă roditoare prin bunele nădejdi;
Bucură-te, lumină ce sub obroc nu s-a putut ţine;
Bucură-te, zid de scăpare tuturor celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos.
Condacul al 10-lea
Au luat creştinii în taină sfintele tale moaşte şi le-au păstrat cu mare cinste şi deseori îngenunchind înaintea lor înălţau către tine rugăciuni fierbinţi, iar tu, ca un apărător nebiruit al celor binecredincioşi, veneai grabnic în ajutorul lor, împlinind cererile cele de folos, pentru care toţi aduceau lui Dumnezeu şi smeritului său ostaş laudă de mulţumire, cântând: Aliluia.
Icosul al 10-lea
În timpul năvălirii barbarilor cinstitele tale moaşte au fost strămutate în Apus spre a fi ferite de distrugere, dar tu, Sfinte Mucenice, nu ai încetat niciodată a ocroti şi a ajuta poporul în mijlocul căruia ai trăit, iar noi văzând marea ta milostivire te lăudăm zicând:
Bucură-te, că sfintele tale moaşte la Ancona au fost duse;
Bucură-te, că în sarcofag de marmură au fost puse;
Bucură-te, că la loc de cinste au fost păstrate;
Bucură-te, că şi acolo ai minunat cu ale tale fapte;
Bucură-te, că acum o parte din sfintele tale moaşte înapoi au fost aduse;
Bucură-te, că din ele reverşi tuturor minuni nespuse;
Bucură-te, cel slăvit cu dragoste în ţinutul dintre Dunăre şi Mare;
Bucură-te, cel ce ne-ai dăruit sfintele tale moaşte spre închinare;
Bucură-te, că cei bolnavi la racla ta primesc tămăduire;
Bucură-te, că celor în ispite le dăruieşti izbăvire;
Bucură-te, întărirea celor slabi în credinţă;Bucură-te, mântuirea celor aflaţi în suferinţă;
Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos.
Condacul al 11-lea
Stând înaintea tronului lui Dumnezeu te rogi cu multă smerenie, Sfinte Mucenice Dasie, zicând: „Mântuieşte, Doamne, pe toţi cei care m-au pus mijlocitor înaintea slavei Tale, dăruieşte-le harul Tău să-i întărească şi să-i povăţuiască şi le împlineşte toate cererile cele de folos”, pentru care fierbinte rugăciune noi, cei ce-am aflat prin tine izbăvire, îţi înălţăm laudă de mulţumire şi aducem Sfintei Treimi cântarea cea îngerească: Aliluia.
Icosul al 11-lea
Inimă plină de milosârdie având, Sfinte Mucenice Dasie, nu încetezi a înălţa rugăciuni pentru noi, cei ce alergăm la fierbinte mijlocirea ta, şi întăreşti pururea sufletele noastre cele neputincioase spre a merge pe calea cea strâmtă a mântuirii, pentru care cu mulţumire cântăm ţie:
Bucură-te, că rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu le înalţi;
Bucură-te, cel ce pentru suferinţa fiecărui suflet tresalţi;
Bucură-te, tainică veselie a inimilor deznădăjduite;
Bucură-te, blând mângâietor al sufletelor prigonite;
Bucură-te, îndreptător al celor rătăciţi de la credinţă;
Bucură-te, smerit îndemnător la pocăinţă;
Bucură-te, al celor necredincioşi cu râvnă mustrător;
Bucură-te, asupra sufletelor noastre osârdnic veghetor;
Bucură-te, milostivă întărire a celor neputincioşi;
Bucură-te, apărător al ostaşilor credincioşi;
Bucură-te, înaintea lui Dumnezeu puternic mijlocitor;
Bucură-te, în necazuri grabnic ajutător;
Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos.
Condacul al 12-lea
Minuni preaslăvite izvorăsc de la racla cinstitelor tale moaşte, Sfinte Mucenice Dasie, tuturor celor ce se închină cu credinţă şi nimeni din cei ce aleargă la tine nu pleacă neajutat, căci având multă îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, prin rugăciunile tale cele pline de milostivire dăruieşti tuturor tămăduiri trupeşti şi sufleteşti, potoleşti întristările şi viforul patimilor şi reverşi binecuvântări peste toţi cei ce cântă Dumnezeului Celui iubitor de oameni: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Pe pământul dintre Dunăre şi Mare ţi-ai vărsat sângele tău pentru dreapta credinţă, Sfinte Mucenice Dasie, şi te-ai arătat floare aleasă în cununa sfinţilor acestor meleaguri, iar noi cântând cinstita ta viaţă laude de acest fel aducem ţie:
Bucură-te, vrednic următor al faptelor Sfântului Apostol Andrei;
Bucură-te, cu Sfinţii Martiri de la Niculiţel apărător al credinţei;
Bucură-te, împreună cu Sfântul Mucenic Emilian de idoli sfărâmător;
Bucură-te, asemenea Sfântului Episcop Bretanion în credinţă râvnitor;
Bucură-te, cu Sfinţii Chiril şi Chindeus împreună slăvit;
Bucură-te, cu Sf. Gherman în ceruri rugător bineprimit;
Bucură-te, Sfântului Ioan Casian în înţelepciune următor;
Bucură-te, cu Sfinţii Epictet şi Astion de chinuri răbdător;
Bucură-te, pildă de smerenie asemenea Sfântului Dionisie cel Mic;
Bucură-te, cu Sfinţii Episcopi Tit şi Efrem în credinţă prea puternic;
Bucură-te, cu toţi sfinţii Dobrogei în ceruri fierbinte mijlocitor;
Bucură-te, al acestui pământ împreună cu ei puternic apărător;
Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos.
Condacul al 13-lea
O, Sfinte Mucenice Dasie, prea vitezule pătimitor pentru dreapta credinţă, primeşte acum această rugăciune pe care o aducem ţie, noi nevrednicii, şi dăruieşte sufletelor noastre întărire, neputinţelor tămăduire şi ne păzeşte în viaţa cea pământească nevătămaţi de ispite şi de orice lucru aducător de moarte duhovnicească, pentru ca izbăviţi fiind cu ajutorul tău din viforul acestei lumi, să cântăm cu mulţumire lui Dumnezeu: Aliluia!
Acest condac se zice de trei ori.
Apoi se zice iarăşi Icosul întâi:
Icosul 1
Îngerii şi oamenii se minunează de vieţuirea ta, Sfinte Dasie, căci fiind ostaş în pământul Sciţiei Minor cel încreştinat de Sf. Apostol Andrei, te-ai arătat vrednic următor al învăţăturilor şi faptelor sale şi precum acela a propovăduit cuvântul Evangheliei lui Hristos şi tu ai mărturisit prin viaţa şi sfârşitul tău mucenicesc că „Nu putem sluji la doi domni” şi ne-ai îndemnat să ne lepădăm de obiceiurile cele păgâneşti şi de viaţa cea întinată, pentru care laude de acest fel aducem ţie:
Bucură-te, cel ce în cuvintele Evangheliei cu întreaga inimă ai crezut;
Bucură-te, că sămânţa creştină în pământul cel bun al sufletului tău a căzut;
Bucură-te, că prin mila şi harul lui Dumnezeu minunat a rodit;
Bucură-te, că florile virtuţilor în sufletul tău au înflorit;
Bucură-te, viteaz ostaş care ai ales să porţi lupta cea bună;
Bucură-te, cinstit ostenitor, căci de la Domnul ai primit cunună;
Bucură-te, cel ce prin întreaga ta viaţă ai mărturisit pe Hristos;
Bucură-te, diamant al dreptei credinţe mult luminos;
Bucură-te, că la timpul rânduit ca un soare ai strălucit lumii întregi;
Bucură-te, slujitor vrednic al Soarelui celui mai înainte de veci;
Bucură-te, neînfricat surpător al păgânătăţii;
Bucură-te, laudă preamărită a creştinătăţii;
Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos.
Condacul 1
Mucenicului şi viteazului pătimitor al lui Hristos să-i aducem cu credinţă şi dragoste cuvenită laudă, căci biruind negura păgânătăţii şi uneltirile vrăjmaşului, s-a adus pe sine jertfă bine-primită Stăpânului său şi risipind întunericul necunoştinţei, ne-a învăţat să ne păzim de lucrurile cele ucigătoare de suflet, pentru aceea pururea îl fericim zicând: Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos.
După aceea se rosteşte această rugăciune:
Rugăciune
Sfinte Mucenice Dasie, care prin viaţa şi sfârşitul tău ai fost slujitor bineplăcut Domnului şi ai primit de la El cununa biruinţei şi veşnica slavă în Împărăţia Cerurilor, nu ne uita pe noi, cei care trăim pe pământ înconjuraţi de mrejele ispitelor şi ale necazurilor de tot felul. Credem cu adevărat că inima ta cea milostivă şi mult iubitoare de oameni tresare la fiecare suspin al sufletelor împovărate şi te rugăm: ridică mâinile tale spre mijlocire, arătând Prea Dreptului Dumnezeu rănile pe care pentru El le-ai răbdat şi roagă-L să se milostivească spre robii Săi.
Iar noi, cei mult păcătoşi, împărtăşindu-ne din rodul mijlocirilor tale, îţi mulţumim cu dragoste şi recunoştinţă şi te rugăm, Sfinte Dasie, ca cel ce ai primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, să dăruieşti tămăduire bolilor noastre celor sufleteşti şi trupeşti şi să ne izbăveşti din toate necazurile şi primejdiile. Dă-ne curaj şi putere, Sfinte, pentru a ne mărturisi credinţa cu cuvântul şi cu fapta şi pentru a ne păzi neîntinaţi, asemenea ţie, de părtăşia cu lucrurile cele păgâneşti şi cu toate amăgirile lumii. Pe cei rătăciţi de la dreapta credinţă adu-i cu rugăciunile tale în sânul Sfintei Biserici, pe necredincioşi luminează-i ca să-L cunoască pe Veşnicul şi Atotbunul Dumnezeu şi întregii lumi dăruieşte-i pace şi binecuvântare.
Sfinte Mucenice Dasie, cel ce ai minunat pe îngeri şi pe oameni prin credinţa ta, întăreşte şi credinţa noastră cea slabă şi dăruieşte-i statornicie în vreme de ispite şi prigoane, iar ca cel ce ai primit de la păgâni multe chinuri şi moarte mucenicească, dă-ne şi nouă putere şi răbdare în suferinţele acestei vieţi pământeşti, ca fiind curăţiţi prin ele să intrăm în bucuria Împărăţiei celei fără de sfârşit, unde împreună cu tine, Sfinte Dasie, milostivul nostru ocrotitor, şi cu toţi sfinţii, să slăvim şi să ne închinăm Tatălui Celui fără de început, împreună Unuia Născut Fiului Său şi Prea Sfântului şi Bunului şi de viaţă Făcătorului Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Nessun commento:
Posta un commento