Viața Sfântului Ilarion Georgianul, făcătorul de minuni

Sfântul Ilarion Georgianul a fost fiul unui aristocrat din Kakheti. Dintre toți frații săi, numai Ilarion a fost afierosit lui Dumnezeu încă de la nașterea sa. Tatăl său a construit o mănăstire pe propriul său pământ, copilul Ilarion crescând la această mănăstire.
La vârsta de paisprezece ani, Ilarion a părăsit mănăstirea și tutela tatălui său și s-a instalat într-o mică peșteră din pustiul David-Gareji. Acolo a rămas zece ani.
Mulți auziseră de Părintele Ilarion cel neobosit în rugăciune și post ce se nevoia la Mănăstirea Sfântului David din Gareji. La el veneau mulțime de oameni pentru a primi sfaturi și binecuvântări. Când Episcopul Rustavi a venit să-l viziteze pe Ilarion, acesta l-a hirotonit preot. Curând a fost făcut stareț al Mănăstirii Sfântului David din Gareji.
După hirotonia sa, evlavia poporului pentru Părintele Ilarion a crescut. Atunci Sfântul Ilarion a decis să părăsească țara. Sfântul a ales unul dintre frați pentru a-l înlocui ca stareț al mănăstirii și a pornit într-un pelerinaj la Ierusalim.
Pe drum, Sfântul Ilarion a fost atacat de o bandă de tâlhari. Au căutat să-l omoare pe sfânt, dar mâinile lor s-au uscat brusc. Când îngroziții hoți și-au dat seama că Dumnezeu i-a pedepsit pentru că au ridicat mâinile pentru a-l ucide pe sfânt, au căzut în genunchi în fața Sfântului Ilarion și au cerut iertare. Sfântul i-a binecuvântat cu semnul Crucii, i-a vindecat și i-a lăsat să plece în pace.
Sfântul Ilarion a vizitat Locurile Sfinte din Ierusalim, apoi s-a stabilit într-o peșteră în pustia Iordaniei (conform tradiției, Sfântul Profet Ilie locuise în aceeași peșteră).
Într-o noapte Sfântul Ilarion a avut o viziune: El stătea în fața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în mijlocul a doisprezece oameni, pe Muntele Măslinilor, la locul Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos. Sfânta Fecioară i-a spus: „Ilarion! Întoarce-te la tine acasă și pregătește o masă pentru Domnul, Fiul meu!”. La trezire, Ilarion a înțeles această viziune atât cu inima, cât și cu mintea și a pornit imediat spre patria sa.
Când s-a întors în Georgia, Sfântul Ilarion a aflat despre adormirea tatălui și a fraților săi. Mama lui i-a oferit moștenirea familiei fiului său cel viu.
Fericitul Ilarion a întemeiat o mănăstire cu resursele pe care le moștenise și a donat pământuri comunității monahale. Apoi a adunat șaptezeci și șase de călugări asceți vrednici și a întemeiat o mănăstire pentru călugări. El a împărțit bunurile rămase săracilor.
Ca și până acum, veștile despre faptele virtuoase ale Sfântului Ilarion s-au răspândit rapid în toată Georgia. Din nou, mulți au dorit să primească binecuvântarea și sfatul său, dar când clerul și-a anunțat intenția de a-l face episcop, a abandonat Georgia pentru a doua oară. A luat doi însoțitori și a călătorit la Constantinopol.
După lunga călătorie, Ilarion și tovarășii săi au ajuns în sfârșit pe Muntele Olimp din Asia Mică și s-a instalat într-o biserică mică, părăsită. În timpul privegherii la Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză), paraclisierul de la Mănăstirea Sfântul Ioanichie cel Mare a venit la biserică pentru a aprinde o candelă la icoane și, văzând că mai multe persoane s-au stabilit acolo, le-a adus niște mâncare.
Sâmbăta următoare, la sărbătoarea Sfântului Teodor Tiron, același călugăr s-a întors la biserică și a observat că frații nu au mâncat nimic toată săptămâna decât ceva linte. Nu atinseseră mâncarea pe care i-o adusese. Așadar, călugărul l-a întrebat pe Sfântul Ilarion de ce au nevoie, iar Ilarion a cerut prescură și vin pentru Jertfa fără de sânge. Atunci Sfântul Ilarion a săvârșit Sfânta Liturghie, împărtășindu-se toți cu Sfintele Taine.
Când starețul Marii Lavre a auzit că o slujbă a fost ținută de un preot necunoscut într-o altă limbă decât greaca, s-a înfuriat și a ordonat alungarea străinilor de pe proprietatea mănăstirii. Sfântul Ilarion a cerut permisiunea de a petrece noaptea în biserică, promițând că va pleca dimineața.
În acea noapte, Maica Domnului i-a apărut în vis starețului lavrei. L-a mustrat, spunându-i: „Neghiobule! Ce te-a determinat să alungi pe acești străini, care au părăsit propria țară pentru dragostea Fiului meu și a lui Dumnezeu? De ce ai încălcat porunca pentru a primi și a arăta milă față de străini și săraci? Nu știți că sunt mulți care trăiesc pe acest munte care vorbesc aceeași limbă ca și ei? Ei îl laudă pe Dumnezeu aici. Cel care nu reușește să le primească este dușmanul meu, căci Fiul meu mi-a fost încredințat să îi protejez și să mă asigur că Credința lor ortodoxă nu este zguduită. Ei cred în Fiul meu și au fost botezați în numele Lui!”.
A doua zi, bătrânul a căzut în genunchi înaintea Sfântului Ilarion, a cerut iertare pentru impertinența sa și a cerut să rămână la mănăstire. Sfântul Ilarion l-a mângâiat pe bătrân și a acceptat să rămână.
Sfântul Ilarion a petrecut cinci ani pe Muntele Olimp, apoi a călătorit din nou la Constantinopol, pentru a se închina la Crucea dătătoare de viață a Domnului nostru Iisus Hristos. De acolo a călătorit la Roma pentru a se închina la mormintele Sfinților Apostoli Petru și Pavel. În drum spre Roma, prin rugăciunile sale a vindecat un om paralizat. După ce a petrecut doi ani la Roma, Sfântul Ilarion a pornit din nou spre Constantinopol. Pe drum, în orașul Tesalonic, Fericitul Ilarion s-a oprit pentru a se odihni la casa prefectului. Când a sosit, o femeie servitoare ducea din casă un băiat paralizat de paisprezece ani. Sfântul i-a cerut femeii apă, iar când s-a dus să o aducă, a binecuvântat copilul cu semnul Crucii și l-a vindecat. Imediat băiatul a alergat la mama sa, iar Sfântul Ilarion a plecat repede din acel loc.
Prefectul, tatăl băiatului, a fost martorul minunii și a ordonat să fie găsit făcătorul de minuni. Când a fost adus înaintea sa, prefectul l-a rugat pe Sfântul Ilarion să rămână în Tesalonic și să aleagă pentru sine un loc în care să-și continue lucrările miraculoase.
Sfântul a ascultat rugăciunea prefectului, recunoscând în el un adevărat iubitor de Dumnezeu și a acceptat să rămână. Prefectul a construit o biserică în locul ales de Ilarion și, nu după mult timp, întregul oraș auzise despre Sfântul Ilarion și despre minunile sale.

Sfântul Ilarion și-a petrecut restul zilelor sale la Tesalonic. Când Domnul i-a făcut cunoscut ziua plecării sale din această lume, el a chemat prefectul, i-a mulțumit și l-a sfătuit să iubească călugării, suferința, să fie drept și milostiv.
Sfântul Ilarion a adormit la data de 19 noiembrie 875. Prefectul, întristat, i-a pregătit un altar de marmură. Cei bolnavi și care s-au apropiat cu credință de mormântul Sfântului Ilarion au fost vindecați de neputințele lor.
Prefectul și arhiepiscopul Tesalonicului l-au informat pe împăratul bizantin Vasile Macedoneanul (867-886) despre minunile care au avut loc la mormântul Sfântului părinte. La rândul său, împăratul i-a informat pe călugării de la Muntele Olimp, printre care se număra și bătrânul care odată încercase să-l alunge pe Sfântul Ilarion din biserică.
Împăratul Vasile a adus sfintele moaște ale Sfântului Ilarion în Constantinopol. Împăratul, patriarhul și toți oamenii au întâmpinat sosirea moaștelor Sfântului Ilarion cu imnuri și rugăciuni. Înainte de a fi realizată o raclă, împăratul a ținut sfintele moaște ale Sfântului Ilarion în propria cameră. La trei nopți după sosirea moaștelor, Vasile se trezi într-un parfum neobișnuit. Nimeni nu și-a dat seama care e sursa acestei miresme.
Sfântul Ilarion i-a apărut în vedenie împăratului și a spus: „Ați făcut o faptă bună pregătind un adăpost pentru rămășițele mele. Dar parfumul dulce pe care îl miroși a fost dobândit în pustie, nu în oraș. Prin urmare, dacă doriți să primiți binecuvântările divine, duceți-mă în pustie!”.
Împăratul i-a înștiințat pe patriah și pe prefect de acestă vedenie și, cu acordul lor, a adus sfintele moaște ale Sfântului Ilarion la Mănăstirea Romana.