Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Sufletul meu cel întunecat prin desfătările vieţii şi tulburat de grijile lumeşti, luminează-l cu strălucirea ta, Maica lui Dumnezeu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Maica lui Dumnezeu, deschisu-s-au Uşile Cereşti, prin naşterea ta, prin care dă şi sufletului meu intrare, ca o Milostivă şi către Dumnezeu mă povăţuieşte.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Sufletul meu cel săgetat cu săgeata celui viclean şi rănit prin vicleşugurile şi meşteşugirile aceluia, cu mila ta vindecă-l, Fecioară.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nădejdea celor deznădăjduiţi, Îndreptarea celor căzuţi, Ceea ce ai născut Lumina Cea Dumnezeiască, luminează sufletul meu, cel ce este în întuneric.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Luminarea celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Toată dorirea mea în tine am pus-o, Stăpână Curată. Pentru aceasta poftele mele cele trupeşti, degrabă le schimbă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Stăpână, Ceea ce eşti Uşa Luminii, fă să-mi răsară mie razele cele luminate ale pocăinţei şi negura păcatelor mele îndepărteaz-o.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Una întru tot Nevinovată, scapă-mă de toată răutatea, de ispitele cele ce vin asupra mea şi de focul cel veşnic.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preacurată, grăbeşte de mă cercetează şi mă curăţeşte de rănile cele cumplite şi mă apără de toată supărarea, pe mine cel ce pătimesc.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Sufletul meu cel întunecat de păcate, luminează-l cu lumina ta, pururea Fecioară, care ai născut pe Soarele dreptăţii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Scapă-mă de viforul ispitelor şi al vieţii celei stricătoare de suflet şi de focul cel veşnic mă izbăveşte, Dumnezeiască Mireasă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Vas Sfinţit al Fecioriei şi Veselia Celui Neîncăput cu firea, sufletul meu cel întunecat de multe patimi, luminează-l.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Întru tot Sfântă, Dumnezeiască Mireasă, Stăpâna lumii, izbăveşte-mă pe mine şi din nevoi mă scapă şi îndepărtează mulţimea patimilor mele.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Mânecând strigăm Ţie, Doamne: mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru; afară de Tine pe altul nu ştim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe tine Fecioară te lăudăm, întru tot Lăudată, care ai încăput pe Cuvântul lui Dumnezeu în pântecele tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
De focul cel nestins şi de viermi, scapă-mă, Maica lui Dumnezeu, Ceea ce dai vindecări din milă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tu eşti credincioşilor Zid Tare şi biruinţă, întru tot Sfântă, care mântuieşti din ispite pe cei ce te laudă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Sufletul meu cel neputincios vindecă-l, Preacurată Stăpână, Ceea ce ai născut Mântuirea tuturor, pe Cel Ce ridică neputinţele noastre.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog, ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat, auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Marie, Locaş Curat şi întru tot Cinstit al Făcătorului tuturor, dă sufletului meu lacrimi curăţitoare şi scoate-mă de la judecata ce va să fie şi din chinuri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce eşti Uşă Dumnezeiască arată intrări Dumnezeieşti smeritului meu suflet, prin care intrând, să se mărturisească şi să ia dezlegare de răutăţi, Născătoare de Dumnezeu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Adâncul păcatelor şi valurile deznădăjduirii viscolesc mintea mea; milostiveşte-te, Stăpână şi-mi întinde mâna ta şi mă izbăveşte, Ceea ce ai născut pe Mântuitorul Hristos.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe tine te avem Folositoare şi Zid toţi credincioşii care pururea suntem necăjiţi întru adâncul răutăţilor, al tulburărilor şi al nevoilor, Născătoare de Dumnezeu, Singura Scăpare a credincioşilor.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Tinerii evrei au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, strigând: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ţie mă rog, Preacurată, omoară păcatul ce sălăşluieşte în mine şi mă învredniceşte, Fecioară, să dobândesc viaţa, ferindu-mă de partea celor ce vor fi chinuiţi după moarte.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Multe feluri de patimi mă tulbură, Curată, Ceea ce ai născut Izvorul nepătimirii; de biruinţa acelora şi de focul cel veşnic mă scapă, Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile tale.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cel Ce din năravul cel slobod greşesc şi de obiceiul cel nebunesc sunt robit, alerg acum către obişnuita ta milostivire.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Miluieşte-mă, întru tot Sfântă, de Dumnezeu Născătoare, pe mine, cel deznădăjduit. Stinge văpaia patimilor mele şi-mi alină tulburarea inimii, Curată Maica lui Dumnezeu şi mă scapă, Fecioară, de tirania demonilor şi de focul cel veşnic.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă Oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, uşurează-mi păcatele şi sarcina greşelilor mele, ca să te măresc pe tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca Ceea ce ai născut pe Judecătorul şi Dumnezeu, arată-L, Curată, cu blândele tale rugăciuni, mie, Milostiv; ca să mă mântuiesc de focul cel veşnic.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Biruitu-m-au păcatele mele cele multe, Născătoare de Dumnezeu; dă-mi acum mână de ajutor şi mă scapă din focul cel nestins, pe mine nevrednicul.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Rogu-mă, Preacurată, luminează ochii inimii mele cei orbiţi de întunericul păcatului şi mă arată primitor de Dumnezeiasca strălucire, ca prin tine să mă fac curat Fiului tău.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară Curată, noi cei mântuiţi prin tine, mărindu-te împreună cu cetele cele fără de trupuri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Miluieşte, Preacurată, ticălosul meu suflet şi-mi omoară pierzătoarele patimi: îndepărtează chinuitoarea nepricepere şi izvoare de lacrimi sfinte, pururea în viaţă dăruieşte-mi, prin care să scap de osânda cea cumplită, ce mă aşteaptă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fecioară Preacurată, tu eşti Zid creştinilor şi Scăpare lumii, întru care ne mântuim; că din tine Dumnezeu Întrupându-Se, pe tine te-a dat tuturor Acoperământ mântuitor, Dumnezeiască Mireasă. Pentru aceasta, Curată, miluieşte-mă pe mine nevrednicul.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu tărie şi cu putere duhovnicească, cu armă de biruinţă încinge smeritul meu suflet, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu; îmbracă-l în arma Crucii şi curăţeşte rănile păcatului meu cu roua iubirii tale de oameni şi cu mare mila ta.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Curată, fii mie Stâlp de mântuire, taberele demonilor arată-le neputincioase şi mulţimea ispitelor şi necazurile îndepărtează-le şi întâmplările cele rele departe le alungă şi izbăvire dăruieşte-mi, Curată.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Sufletul meu smerit întinându-mi-l din pruncie şi cu cuvintele şi cu faptele, eu nevrednicul, pe mine însumi m-am pângărit; şi nu am cum să fac, nici loc de adăpost, nici altă nădejde în afară de tine, nu cunosc, Fecioară. Vai mie, netrebnicul! Pentru aceasta alerg acum rugându-te, Preacurată şi mărturisindu-mă strig ţie: greşit-am! Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască iertare de greşeli, că întru tine Singură mi-am pus nădejdile mele, Fecioară.
Nessun commento:
Posta un commento