venerdì 12 dicembre 2014

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei (2)



Troparul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, glasul 1:

Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Sfinte Spiridon, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfinţite. Slavă Celui Ce te-a preamărit pe tine; Slavă Celui Ce te-a încununat; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Cântarea 1. Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L...

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Hristos te-a ales păstor, preacuvioase, din pântecele maicii tale, blând, sfinţit şi curat, propovăduitor al sfintelor dogme şi vas preacinstit al darurilor Duhului, de Dumnezeu purtătorule.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Omorând cugetul cel trupesc şi ochii sufletului mai înainte curăţindu-i, cu totul te-ai făcut Dumnezeiască biserică Duhului, preacuvioase, aducând cu sfinţenie jertfe cuvântătoare întru curăţie, cu totul fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzând pământul Ciprului însetat de apă şi lui Ilie asemănându-te, mulţime de ploi din cer ai pogorât, cu rugăciunile tale, preacuvioase; că Hristos ascultă rugăciunea slujitorilor Săi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Năstrapă de aur te cunoaştem şi Masă, Sfeşnic Luminos, Munte Umbrit şi Izvor de Dumnezeu Izvorât, Scară şi Uşă a Dumnezeieştii Vieţi, Ceea ce eşti Plină de dar, Prealăudată Născătoare de Dumnezeu.

Catavasie:

Hristos Se naşte, slăviţi-L; Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L; Hristos pe pământ, înălţaţi-vă; cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit!

Cântarea a 3-a. Irmos: Fiului, Celui mai înainte...

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Celui Ce de la turmele oilor a luat pe Marele Ierarh Spiridon, ca să păstorească Biserica Sa, lui Hristos Dumnezeu, să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne!

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce pe femeia moartă, în groapă, ca pe una vie ai întrebat-o, Sfinte Spiridon, Preaînţelepte şi ai dat femeii care cerea odorul ei, roagă-te să ni se trimită nouă mare milă, cu rugăciunile tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Toţi cu Dumnezeiască cuviinţă lăudăm preacinstită şi preasfinţită pomenirea ta, fericite, cântând cu un glas lui Hristos Dumnezeu şi zicând: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiului, Celui Ce cu voie S-a Întrupat fără sămânţă din Fecioară şi pe Născătoarea, întru naştere, a păzit-o Fecioară Curată, cu Dumnezeiască Putere, Dumnezeului a toate să-I strigăm: Sfânt eşti, Doamne!

Catavasie:

Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără de sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne.

Cântarea a 4-a. Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei...

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toiag ţinând în mână şi cu chip preasfinţit fiind împodobit, Dumnezeiescul Înger, ivindu-se în vis, împăratului te-a arătat Dumnezeiesc tămăduitor al patimii lui, care striga cu credinţă: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Asemănându-te lui Hristos, Stăpânului tău, Tămăduitorului tuturor, ai vindecat pe împărat, Sfinte Spiridon, făcătorule de minuni şi cu Dumnezeieşti porunci l-ai deşteptat cu dreaptă credinţă spre Dumnezeiasca râvnă cuvenită lui Dumnezeu, cu bună îndreptare, fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Graiurile Dumnezeieştilor Porunci păzindu-le, întru tot fericite, durerile cele mari ale împăratului le-ai risipit şi aur ai dat tuturor celor de pe pământ, Sfinte Spiridon, Fericite. Că nimic nu ai câştigat pe pământ, strângându-ţi în cer bogăţia care rămâne în veac.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Locaş Cuvântului, cu adevărat şi făclie Luminii Celei Neînserate te-ai arătat, Fecioară. Pentru aceasta toţi credincioşii cu căldură strigăm ţie: roagă, Stăpână, pe Fiul tău să rupă cursele lui Veliar, cel ce cugetă rău asupra noastră.

Catavasie:

Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbră deasă. Venit-ai, Întrupându-Te din cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă Puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a. Irmos: Dumnezeu fiind al păcii...

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Credinţa în mijlocul multor părinţi ai întărit-o, Sfinte Spiridon, propovăduind Unitatea Dumnezeieştii Treimi. Pentru aceasta şi Biserica cinsteşte după vrednicie, preasfântă pomenirea sfintei tale adormiri.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ucenic credincios al lui Hristos fiind, Sfinte Ierarhe Spiridon, morţi ai înviat şi vii i-ai pus de faţă, cu rugăciunea ta. Că toate a le putea ţi-a dăruit dintru a Sa Putere, Păzitorul vieţii noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Câştigând obiceiurile nădejdii, ale dragostei şi ale credinţei, părinte, te-ai arătat săracilor sprijinitor, bolnavilor doctor, celor din furtuni liman şi aducător de linişte tuturor marginilor, de Dumnezeu înţelepţite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti Sfântă a sfintelor, Fecioară Preacurată, pe Sfântul Sfinţilor ai născut, pe Hristos Mântuitorul, Cel Ce sfinţeşte pe toţi. Pentru aceasta Împărăteasă şi Stăpână a tuturor, ca pe Maica Ziditorului făpturilor, te mărturisim.

Catavasie:

Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare, dăruindu-ne pace, L-ai trimis nouă; deci, fiind povăţuiţi la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 6-a. Irmos: Din pântece pe Iona...

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un alt Samuel te-a uns harul, Sfinte Spiridon, preaînţelepte, a sluji lui Dumnezeu cu sfinţenie. Şi l-ai adus jertfă fără de sânge, întru tot fericite, crezând cu adevărat că s-a primit sus, în Locaşurile Dumnezeului nostru, înfricoşătoarea şi nevinovata slujbă a ta.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Moise în şarpe a prefăcut odinioară toiagul, din porunca lui Dumnezeu; iar tu, preacuvioase, ierarhe, în aur ai prefăcut şarpele, cu rugăciunea ta, pentru prietenul tău; atât de uimitoare minuni a lucrat Dumnezeu prin tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un îndreptător şi ca o întărire a ierarhilor, Luceafărul lumii cel prealuminos, turnul cel neclintit, temeiul Bisericii cel nesurpat, izvorul minunilor cel nedeşertat, cu rugăciunile tale izbăveşte pururea din ispite pe cei ce cinstesc sfântă pomenirea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nedespărţindu-se de Sânurile Părintelui Celui fără de început, în sânurile Curatei Fecioare se sălăşluieşte; Cel fără de mamă, fără de tată Se Întrupează, Hristos, Cel Ce este Stăpân peste dreptate, al Cărui Neam Înfricoşător este Nepovestit şi Neştiut.

Catavasie:

Din pântece pe Iona ca pe un prunc, l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit. Iar Cuvântul în Fecioară sălăşluindu-Se şi Trup luând, a ieşit lăsând-o Nestricată; că Cel Ce n-a pătimit stricăciune pe Ceea ce L-a născut a păzit-o Nevătămată.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...

De dragostea lui Hristos fiind rănit, preasfinţite, mintea înălţându-ţi-se de lumina vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea lucrătoare, prin adânca-ţi cugetare la cele înalte, insuflate de Dumnezeu şi jertfelnic Dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toţi Dumnezeiasca iertare.

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii în dreapta credinţă...

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

David a fost chemat de la turme la împărăţie, precum este scris, iar tu, minunate, din păstor credincios şi cu totul împodobit, slujitor sfinţit te-ai arătat, strigând Ziditorului tău: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Se înspăimântau mulţimile, neputând să vadă în biserică Dumnezeieştile Oşti cele fără de trup ale lui Hristos, ci, numai pe dreptul slujind împreună cu ele şi împreună cântând: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel ce cu dreaptă credinţă în chip luminat ai arătat Unitatea Cuvântului împreună cu Tatăl, ai îndepărtat pe toţi de la rătăcirea lui Arie şi i-ai învăţat să cânte: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dumnezeiescul Vas al Mirului, care aducea în Sine Mirul Cel Binemirositor, în peştera din Betleem vine să-L verse, umplând de buna mireasmă trainică pe cei ce cântă: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Catavasie:

Tinerii, fiind crescuţi în dreapta credinţă, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat; ci, în mijlocul văpăii stând au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a. Irmos: Minune preamare...

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cine va număra minunile tale, Sfinte Ierarhe Spiridon, de Dumnezeu înţelepţite! Că ploi din cer ai pogorât cu rugăciunea ta şi femeia din mormânt a răspuns ţie, preaînţelepte. Curgerea apelor ai oprit-o şi pe prietenul tău, fericite, degrab l-ai mântuit; pe împărat l-ai vindecat şi lucruri minunate ai săvârşit.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mustrat-ai cugetele cele potrivnice ale ereticilor cu cuvintele dreptelor tale dogme, ierarhe. Că învăţând credinţa cea dreaptă şi neclintită, ai întărit adevărul ei. Pentru aceasta cântă, ţie: să binecuvinteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Minuni mai presus de fire izvorăşte, părinte, racla ta celor bolnavi; că după vrednicie te-ai arătat vas Dumnezeiesc al alegerii şi livadă a nepătimirii bine mirositoare, care îndulceşte pe credincioşii care, cu vrednicie, cinstesc sfânta, Dumnezeiasca, luminata şi preamărita ta adormire, Sfinte Spiridon, de Dumnezeu purtătorule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lucru nou este ceea ce s-a făcut întru tine, Maică Fecioară. Că tu Singură ai născut fără ispitire de bărbat, pe Domnul şi Mântuitorul, Care a pecetluit minunat pântecele tău. Pentru aceasta bucurându-ne, strigăm ţie: Bucură-te, Izbăvirea tuturor credincioşilor!

Catavasie:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cuptorul cel răcorit a închipuit Chipul Minunii celei mai presus de fire, că n-a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici Focul Dumnezeirii n-a ars pântecele Fecioarei în care a intrat. Pentru aceasta, cântând să strigăm: să laude toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Taină uimitoare...

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să săltăm duhovniceşte, o, iubitorilor de praznic! Să batem din palmeşi să lăudăm cu cântări pe marele şi Dumnezeiescul păstor, al cărui preasfânt locaş dăruieşte acum tuturor sănătate sufletului şi trupului.

Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Propovăduit-ai în mijlocul soborului, de Dumnezeu înţelepţite, pe Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl şi ai surpat tăria cea mincinoasă a lui Arie, preaînţelepte şi pe toţi din adunarea cea sfântă i-ai îndemnat să înţeleagă că te-ai arătat cu adevărat apărător al credinţei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lângă Scaunul lui Dumnezeu stând, întru tot fericite, împreună cu Dumnezeieştile cete ale tuturor îngerilor celor fără de trup, nu înceta a ruga pe Iubitorul de oameni şi Domnul, Hristos Dumnezeu, pentru cei ce te laudă cu credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Te lăudăm, Binecuvântată, întru tot Fericită, pe care toţi îngerii te laudă şi purtătorii de Dumnezeu părinţi şi toată făptura, ca pe Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cel peste Sfinţi. Pe Acesta roagă-L să miluiască pe cei ce te laudă pe tine.

Catavasie:

Taină Minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, Scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându-L Îl slăvim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Fiului, Celui mai înainte...

De la staulul oilor fiind ales a fi ispravnic al Bisericii lui Hristos, cu iarba dreptei credinţe ai hrănit-o pe ea şi cu cuvintele tale, alungând lupii mincinoasei credinţe, ai câştigat, Sfinte Spiridon, strălucirea de păstor aşezat de Dumnezeu. Pentru aceasta, ai întărit, cu înţelepciunea Duhului, credinţa în mijlocul purtătorilor de Dumnezeu părinţi. Ierarhe fericite, roagă pe Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Fiului, Celui mai înainte...

A lui Avraam iubire de străini având şi nerăutatea lui Iacob, nevinovăţia lui Iov, bunătatea lui Moise şi blândeţea lui David, vas al Duhului cu totul luminat, după vrednicie te-ai arătat, Sfinte Spiridon. Pentru aceasta ca şi Ilie ai trimis pământului ploaie şi curgerile râurilor cu darul, ca Elisei, le-ai oprit, ierarhe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.



SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Fiului, Celui mai înainte...

Ceea ce eşti Mireasă cu totul fără prihană a Făcătorului, ca o Maică a Mântuitorului, care nu ştii de bărbat şi Locaş al Mângâietorului cu totul fără prihană, pe mine cel ce sunt locaş necurat, plin de fărădelege, care întru cunoştinţă demonilor batjocură m-am făcut, grăbeşte de mă scapă de lucrarea lor cea rea, făcându-mă locaş luminat prin fapte bune, Ceea Ce eşti, Curată, de Lumină Primitoare. Alungă-mi negura patimilor şi de Împărtăşirea cea de sus mă învredniceşte şi de Lumina Cea Neînserată, cu rugăciunile tale.



Nessun commento:

Posta un commento