domenica 28 dicembre 2014

Viața Sfântului Cuvios Simon Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simono-Petra


Sfântul Simon a strălucit în Grădina Maicii Domnului în timpul veacului al XIII-lea, în vremea în care Imperiul Bizantin era dezbinat și slăbit din cauza celei de-a patra cruciade (1204), când capitala lui se mutase la Niceea (până în 1261).
Fugind de deșertăciunile acestei lumi, Simon s-a îndreptat către Sfântul Munte, ca să lucreze acolo la mântuirea sufletului său, pe lângă un părinte duhovnicesc. A ales un Bătrân încercat în nevoințe, aspru și exigent, căruia i s-a supus cu trup și suflet, că lui Dumnezeu însuși. Ascultarea sa pilduitoare, smerenia, iubirea pentru părintele său duhovnicesc, care nu se ferea să-l mustre cu vorba și chiar cu toiagul, l-au ridicat iute la o mare înălțime a virtuții. S-a făcut minunat în ochii multor călugări athoniți și chiar Bătrânul său, în cele din urmă, nu l-a mai privit ca pe un ucenic, ci ca pe un frate de arme în războiul duhovnicesc. Însă nu se cuvenea ca cel care alesese să urmeze smereniei și patimii lui Iisus să primească aceste semne de cinstire; așa ca a dobândit, prin stăruință, binecuvântarea de a trăi în singurătate. După multe căutări, și-a ales că sălaș o peștera mică, umedă, situată în partea de vest a Athosului, la înălțimea de peste trei sute de metri deasupra mării. Acolo a stăruit zi și noapte, supus atacurilor necontenite ale demonilor, înarmat doar cu credință, nădejdea și chemarea atotputernicului Nume al Domnului. Într-o noapte, cu câteva zile înainte de Praznicul Nașterii Domnului, a văzut o stea coborându-se deodată din cer și stând deasupra stâncii din față peșterii sale. Temându-se de viclenia vrăjmașului, care adesea se preschimbă în înger de lumină (cf. II Corinteni 11, 14), sihastrul nu s-a încrezut în această vedenie. Dar ea s-a repetat timp de câteva nopți la rând, până în ajunul Nașterii Domnului, când, după ce steaua s-a pogorât deasupra stâncii, asemenea stelei din Betleem, un glas s-a auzit din cer: „Nu te îndoi de aceasta, sluga credincioasă a Fiului Meu! Primește semnul acesta și nu pleca de aici ca să cauți un loc și mai singuratic, după cum voiai. Căci vreau să întemeiezi aici o mănăstire pentru mântuirea multor suflete”. Liniștit de glasul Maicii Domnului, Simon a fost apoi răpit și dus îndată la Betleem, înaintea pruncului Hristos înconjurat de îngeri și păstori. Când și-a venit în sine, a purces fără întârziere la construirea „Noului Betleem”. La puțin timp după aceasta vedenie, trei tineri frați dintr-o familie bogată din Macedonia (sau poate Tesalia), auzind cât de lăudate erau virtuțile Sfântului Simon, au venit la el. Asemenea unor noi „magi”, și-au pus averea la picioarele lui și au cerut să file primiți ca ucenici. Apoi au fost chemați zidari, care însă, atunci când sfântul le-a arătat locul ales pentru lucrare, s-au temut să construiască într-un asemenea loc, înconjurat de stânci și la care era greu de ajuns, spunându-i că și-a pierdut mințile. Deodată, unul dintre frați, care le aducea apă ca să se răcorească, a alunecat și a căzut sub ochii lor de pe o stânca abruptă. Fără îndoială murise, ceea ce părea să îndreptățească plângerile muncitorilor. Închipuiți-vă însă mirarea lor când, rugându-se Sfântul Simon pentru el, l-au văzut pe frate apărând nevătămat înaintea lor, și încă purtând vasul cu apă, din care în același ceas le-a dat să bea. Încredințați de minunea lucrului, zidarii s-au făcut îndată călugări și multe ori în timpul zidirii mănăstirii li s-a adeverit că Dumnezeu i-a dăruit robului Sau o putere negrăit de mare.
Odată terminată clădirea, „Noul Betleem” începu să se umple de destui călugări când, într-o zi, pirați musulmanii au acostat la țărm. Sfântul Simon a coborât și i-a întâmpinat cu daruri, nădăjduind să îi îmblânzească astfel, ca să nu mai jefuiască mănăstirea. Însă ei, nemulțumiți de daruri, s-au repezit cu sălbăticie la el, dar, dintr-o dată, au orbit. Unuia dintre ei, care îl amenințase pe sfânt cu sabia, i-a înțepenit brațul. Vindecați prin rugăciunea omului lui Dumnezeu, s-au pocăit cu toții, au primit Sfântul Botez și s-au făcut călugări.
Arătând vreme îndelungată harul pe care îl primise de la Dumnezeu, prin multe minuni, profeții și mai ales prin învățătura sa luminată, Sfântul Simon a adormit în pacea lui Hristos, înaintea ucenicilor săi, pe care îi adunase ca să le mai vorbească pentru ultima oară despre însemnătatea păstrării tradițiilor încredințate lor, în frică de Dumnezeu: credința, iubire unul față de altul și ascultare deplină față de starețul și părintele lor duhovnicesc. Mai apoi, mormântul sfântului a început să izvorască, precum apa din izvor, mir de bun miros, făcător de minuni (de aici și numele sfântului, Izvorâtorul de mir). Desele pustiiri pe care le-a suferit mănăstirea au șters orice urmă a mormântului sau moaștelor sale. Însă sfântul nu a încetat niciodată să fie prezent în chip nevăzut, de multe ori arătându-se apărător al celor ascultători și mustrător aspru al celor lipsiți de evlavie și delăsători. Cu prilejul prăznuirii sale de fiecare an, se vede uneori de către unii o lumină dumnezeiasca venind din peștera lui sau umbrindu-i ca un baldachin icoana din biserică.
La un secol după adormirea sfântului, fiica despotului principatului Macedoniei (cu capitala la Serres), Ioan Uglesh, a fost izbăvita de un duh necurat, cu mijlocirea sfântului. În semn de recunoștință, despotul a transformat mică mănăstire a sfântului într-un mare așezământ, înzestrat cu multe proprietăți. Mai târziu, mănăstirea avea să aibă parte de necazuri. De trei ori fost distrusă de incendii (1581, 1625 și 1890). În secolul al XVIII-lea a decăzut într-atât, încât a fost închisă și pusă la dispoziția autorităților turce. În 1763, cuviosul Paisie Velicicovschi, marele restaurator al tradiției isihaste, s-a așezat aici împreuna cu cei șaizeci și nouă de călugări ai săi. Însă îndată, fiind asaltat de creditorii turci, s-a hotărât să părăsească Athosul și să meargă în Moldova, acolo unde comunitatea sa a cunoscut o mare sporire. „Noul Betleem” a revenit la viața de obște abia în 1801. Din 1973, călugării care au venit aici de la Meteora i-au dat o viață nouă. Astăzi o comunitate de aproape șaizeci de monahi de diverse naționalități călătorește către împărăția lui Dumnezeu apărată de Sfântul Simon.

(Alexander Golitzin, Mărturia vie a Sfântului Munte, traducere de Ioana Dumitrache-Lupescu, E.I.B.M.B.O.R., București, 2006, pp. 156-159)


Nessun commento:

Posta un commento