Sfântul proroc Sofonie era din muntele Savarata, din seminția lui Simeon; tatăl său se chema Husia, unchiul său Godolia, iar strămoșii săi au fost Amoria și Ezechia. El a fost, după numele lui, văzător și cunoscător al tainelor lui Dumnezeu (precum numele lui se tâlcuiește); pentru că, având mintea sa totdeauna curată și îndeletnicindu-se cu gândire către Dumnezeu, s-a învrednicit dumnezeieștilor descoperiri, cunoscând multe taine ale lui Dumnezeu, care aveau să fie arătate în zilele cele mai de pe urmă, pentru care a grăit mai înainte împlinirea lor. El a prorocit despre dărâmarea și pustiirea Ierusalimului, despre împrăștierea iudeilor și despre venirea lui Hristos, iar după aceea, despre întoarcerea neamurilor către Hristos; apoi a murit și a fost îngropat în casa sa, așteptând învierea cea de obște a tuturor. El avea chipul asemenea cu al Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, având barbă mică și era rotund la față.
mercoledì 3 dicembre 2014
Viața Sfântului Proroc Sofonie

Iscriviti a:
Commenti sul post (Atom)
Nessun commento:
Posta un commento