martedì 14 aprile 2015

Icoana Maicii Domnului din Vilnius



Icoana Maicii Domnului din Vilnius este prăznuită pe 15 februarie (ziua mutării sale în Lituania, 1495) şi pe 14 aprilie (ziua pomeniri Sfinților Mucenici și frați Antonie, Ioan și Eus.
Conform tradiției, icoana Maicii Domnului din Vilnius a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Ea a aparţinut vreme îndelungată familiei împăraţilor greci ai Constantinopolului. În anul 1472, nepoata ultimul împărat bizantin Constantin al XI-lea Paleologul, Zoe, a primit Sfântul Botez cu numele Sofia şi s-a căsătorit cu Marele Cneaz al Moscovei Ivan al III-lea, numit și „cel Tânăr” (1462-1505).
Cneaghina Sofia a adus cu ea la Moscova, pe lângă alte odoare, și icoana Maicii Domnului.
În 1495, Marele Cneaz a dăruit această icoană ca binecuvântare fiicei sale Elena, înaintea căsătoriei cu împăratul Lituaniei, Alexandru. Biserica pomeneşte mutarea acestei icoane la Vilnius, în Lituania, săvârşită la 15 februarie.
Mai târziu, sfânta icoană a fost așezată în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, în care a fost înmormântată Principesa Elena. Mai apoi, icoana a fost mutată în Mănăstirea „Sfânta Treime” din Vilnius.
Pentru mulţimea minunilor săvârşite, cinstirea icoanei s-a răspândit, astfel că s-au zugrăvit multe copii ale acesteia, care sunt cinstite cu mare evlavie.


Nessun commento:

Posta un commento