POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL ANDRONIC, UNUL DIN CEI ȘAPTEZECI ȘI A SFINTEI IUNIA
Sfântul Apostol Andronic a fost unul din ceata celor șaptezeci de Apostoli ai Domnului și, împreună cu Sfânta Iunia, erau rude cu Sfântul Apostol Pavel și au crezut în Hristos, mai înainte decât marele Apostol, precum Pavel însuși mărturisește în Epistola sa către Romani, când zice: „Îmbrățișați pe Andronic și pe Iunia cei de un neam cu mine și împreună închiși cu mine, care sunt vestiți între apostoli și care înaintea mea au fost în Hristos” (Rom. 16,7).
Știm, din tradiție, că Sfântul Andronic a fost propovăduitor și învățător nu numai al unei cetăți și țări, ci, pretutindeni alergând, ca un înaripat, a smuls valul înșelăciunii idolești și a propovăduit pe Hristos în multe locuri, aducând pe mulți la dumnezeiasca cunoștință. Împreună cu iunia, ajutatoarea și ruda sa, ei au întemeiat pretutindeni biserici, adică cete de ucenici în credință, după pravila Apostolilor, au izgonit duhurile necurate din oameni, au tămăduit pe bolnavi și au adus alinare și nădejde în sufletele celor oropsiți. Despre acești doi Sfinți se mai știe că au suferit în temniță, împreună cu Apostolul Pavel, și că, în călătoriile lor, ei au ajuns până la Roma, unde au vestit, împreună cu alți Apostoli, cuvântul lui Dumnezeu. Nu știm în ce împrejurări, Sfinții astăzi pomeniți s-au mutat la Domnul: din tradiție, știm doar atât că Sfinții Andronic și Iunia și-au sfârșit sârguincioasa lor alergare în slujba Domnului, în ziua de 17 mai. Dumnezeului nostru, slavă!
Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Solohon și a celor împreună cu el (†303-305)
Sfântul ucenic Solohon a trăit pe vremea împărăției lui Maximian. El era de neam egiptean, cu credința, creștin și cu rânduiala ostaș, sub porunca tribunului Campan, care avea, sub porunca sa, trei mii de ostași. Iar, când Campan, cu voia împăratului, a mers cu ceata sa din Egipt la Calcedon, atunci, li s-a poruncit de către împărat, tuturor celor mai mari peste oști, să aducă jertfă idolilor, împreună cu oștile lor. Deci, Campan a poruncit ca toți ostașii să aducă jertfă idolilor. Sfântul Solohon, și cu dânsul alți doi ostași, Pamfamir și Pamfalon, au mărturisit că sunt creștini și, deci, nu pot să aducă jertfă idolilor. Ei au mărturisit că, nicidecum nu se vor lepăda de Hristos și vor petrece, până la sfârșit, în sfânta credință, chiar de ar pătimi chinuri cumplite. Deci, Sfinții Mucenici Pamfamir și Pamfalon, fiind munciți cu groaznice bătăi și-au dat sufletele lor în mâinile Domnului, iar sfântul Solohon, întărindu-se, chema cu îndrăzneală pe Hristos. Prigonitorul Campan, fiind în nepricepere și mâniindu-se foarte tare, a poruncit ca să-i deschidă gura Mucenicului, cu sabia, și să-i toarne vin, de la jertfa idolilor. Atunci, Mucenicul, apucând fierul cu dinții, l-a rupt în două și, rupând legăturile cu care era ținut, a stat înaintea prigonitorului, mărind dumnezeirea lui Hristos și mustrând îndrăcirea lui Campan. Atunci, un glas din ceruri a venit către Sfântul, întărindu-l și îndemnându-l spre vitejeasca pătimire. Dupa aceasta, au chinuit pe Sfânt în multe feluri, bătându-l fără milă și târându-l gol peste vârfuri de pietre ascuțite. A fost spânzurat, apoi, într-o casă, de mâna dreaptă, de o grindă, cu o piatră mare legată de piciorul stâng și a stat, astfel, spânzurat, de la ceasul al șaselea, până la al noulea, îndemnat fiind, în tot chipul să se lepede de Hristos, dar el nu s-a supus. Tăindu-se funia, Sfântul a stat drept pe pământ, fiind seara târziu. Atunci Campan, cuprins de mânie neîmblânzită, a luat o trestie ascuțită și a înfipt-o toată în urechea Sfântului. După aceea, toți ostașii au plecat împreună cu tribunul, iar creștinii venind, au luat pe Sfânt, care slăbise mult, după atâtea munci și l-au dus pe un pat, în casa unei văduve creștine. Acolo, Sfântul, gustând puțină pâine și apă, s-a întărit și a vorbit cu creștinii, cei ce erau de față, sfătuindu-i să fie nestrămutați în credință. Apoi, căutând spre cer și rugându-se, și-a dat sufletul său în mâinile lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.
Întru această zi, cuvânt despre beție și despre pocăință
Vă rog, pe voi, toți oamenii, cei ce voiți a vă pocăi către Dumnezeu, să vă păziți de vinul cel mult, că el ațâță poftele în oameni și gonește din suflete frica de Dumnezeu. Cereți de la Dumnezeu să vă dăruiască vouă frica Sa, care să gonească din suflete poftele cele ce vă încearcă și vor să vă despartă pe voi de Dânsul.
Ia minte la tine, de-ți va zice ție gândul, că fratele tău are ceva împotriva ta să nu zăbovești, ci, mergând la el, te împacă și, de ai avea vreun gând asupra lui, iartă-i lui, cu umilință, și să nu fii aspru cu el. Că toți suntem îndemnați de aceeași pizmă drăcească, să ținem mânia asupra fratelui nostru. Dar, noua ni s-a poruncit, ca totdeauna să ne smerim înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Iar, de sărăcia cea mare, să nu ne îngrijim, ci să ne încredințăm lui Dumnezeu cu toată inima.
Întru această zi, cuvânt despre cum să stăm în biserică, cu frică și cu osteneală
La tot cel ce crede în Dumnezeu, vine îngerul Domnului, dacă nu-l gonim noi pe el cu lucruri rele. Că, precum fumul gonește albinele, și pe porumbei mirosul urât, așa și pe îngerul păzitor al vieții noastre, îl îndepărtează de la noi păcatul. Să nu dai, zice Scriptura, piciorul tău spre clătire, nici să nu adoarmă cel ce te păzește pe tine. Că, precum cineva ar sta înaintea împăratului și ar vorbi cu el, și, chemând pe slugi, ar sta și ar vorbi cu ele, lăsând pe împărat, așa face și omul care, în vremea cântării sale, bârfește și își risipește mintea sa. Deci, să cunoaștem, fraților, cum stăm înaintea lui Dumnezeu, în biserică. Precum îngerii, cu cutremur Îi stau înainte, cântând, așa și nouă, ni se cade a ne asemăna lor, cu inima curată și cu frică stând la cântare și la rugăciunile noastre înaintea lui Dumnezeu, a Căruia este slava, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin
Știm, din tradiție, că Sfântul Andronic a fost propovăduitor și învățător nu numai al unei cetăți și țări, ci, pretutindeni alergând, ca un înaripat, a smuls valul înșelăciunii idolești și a propovăduit pe Hristos în multe locuri, aducând pe mulți la dumnezeiasca cunoștință. Împreună cu iunia, ajutatoarea și ruda sa, ei au întemeiat pretutindeni biserici, adică cete de ucenici în credință, după pravila Apostolilor, au izgonit duhurile necurate din oameni, au tămăduit pe bolnavi și au adus alinare și nădejde în sufletele celor oropsiți. Despre acești doi Sfinți se mai știe că au suferit în temniță, împreună cu Apostolul Pavel, și că, în călătoriile lor, ei au ajuns până la Roma, unde au vestit, împreună cu alți Apostoli, cuvântul lui Dumnezeu. Nu știm în ce împrejurări, Sfinții astăzi pomeniți s-au mutat la Domnul: din tradiție, știm doar atât că Sfinții Andronic și Iunia și-au sfârșit sârguincioasa lor alergare în slujba Domnului, în ziua de 17 mai. Dumnezeului nostru, slavă!
Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Solohon și a celor împreună cu el (†303-305)
Sfântul ucenic Solohon a trăit pe vremea împărăției lui Maximian. El era de neam egiptean, cu credința, creștin și cu rânduiala ostaș, sub porunca tribunului Campan, care avea, sub porunca sa, trei mii de ostași. Iar, când Campan, cu voia împăratului, a mers cu ceata sa din Egipt la Calcedon, atunci, li s-a poruncit de către împărat, tuturor celor mai mari peste oști, să aducă jertfă idolilor, împreună cu oștile lor. Deci, Campan a poruncit ca toți ostașii să aducă jertfă idolilor. Sfântul Solohon, și cu dânsul alți doi ostași, Pamfamir și Pamfalon, au mărturisit că sunt creștini și, deci, nu pot să aducă jertfă idolilor. Ei au mărturisit că, nicidecum nu se vor lepăda de Hristos și vor petrece, până la sfârșit, în sfânta credință, chiar de ar pătimi chinuri cumplite. Deci, Sfinții Mucenici Pamfamir și Pamfalon, fiind munciți cu groaznice bătăi și-au dat sufletele lor în mâinile Domnului, iar sfântul Solohon, întărindu-se, chema cu îndrăzneală pe Hristos. Prigonitorul Campan, fiind în nepricepere și mâniindu-se foarte tare, a poruncit ca să-i deschidă gura Mucenicului, cu sabia, și să-i toarne vin, de la jertfa idolilor. Atunci, Mucenicul, apucând fierul cu dinții, l-a rupt în două și, rupând legăturile cu care era ținut, a stat înaintea prigonitorului, mărind dumnezeirea lui Hristos și mustrând îndrăcirea lui Campan. Atunci, un glas din ceruri a venit către Sfântul, întărindu-l și îndemnându-l spre vitejeasca pătimire. Dupa aceasta, au chinuit pe Sfânt în multe feluri, bătându-l fără milă și târându-l gol peste vârfuri de pietre ascuțite. A fost spânzurat, apoi, într-o casă, de mâna dreaptă, de o grindă, cu o piatră mare legată de piciorul stâng și a stat, astfel, spânzurat, de la ceasul al șaselea, până la al noulea, îndemnat fiind, în tot chipul să se lepede de Hristos, dar el nu s-a supus. Tăindu-se funia, Sfântul a stat drept pe pământ, fiind seara târziu. Atunci Campan, cuprins de mânie neîmblânzită, a luat o trestie ascuțită și a înfipt-o toată în urechea Sfântului. După aceea, toți ostașii au plecat împreună cu tribunul, iar creștinii venind, au luat pe Sfânt, care slăbise mult, după atâtea munci și l-au dus pe un pat, în casa unei văduve creștine. Acolo, Sfântul, gustând puțină pâine și apă, s-a întărit și a vorbit cu creștinii, cei ce erau de față, sfătuindu-i să fie nestrămutați în credință. Apoi, căutând spre cer și rugându-se, și-a dat sufletul său în mâinile lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.
Întru această zi, cuvânt despre beție și despre pocăință
Vă rog, pe voi, toți oamenii, cei ce voiți a vă pocăi către Dumnezeu, să vă păziți de vinul cel mult, că el ațâță poftele în oameni și gonește din suflete frica de Dumnezeu. Cereți de la Dumnezeu să vă dăruiască vouă frica Sa, care să gonească din suflete poftele cele ce vă încearcă și vor să vă despartă pe voi de Dânsul.
Ia minte la tine, de-ți va zice ție gândul, că fratele tău are ceva împotriva ta să nu zăbovești, ci, mergând la el, te împacă și, de ai avea vreun gând asupra lui, iartă-i lui, cu umilință, și să nu fii aspru cu el. Că toți suntem îndemnați de aceeași pizmă drăcească, să ținem mânia asupra fratelui nostru. Dar, noua ni s-a poruncit, ca totdeauna să ne smerim înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Iar, de sărăcia cea mare, să nu ne îngrijim, ci să ne încredințăm lui Dumnezeu cu toată inima.
Întru această zi, cuvânt despre cum să stăm în biserică, cu frică și cu osteneală
La tot cel ce crede în Dumnezeu, vine îngerul Domnului, dacă nu-l gonim noi pe el cu lucruri rele. Că, precum fumul gonește albinele, și pe porumbei mirosul urât, așa și pe îngerul păzitor al vieții noastre, îl îndepărtează de la noi păcatul. Să nu dai, zice Scriptura, piciorul tău spre clătire, nici să nu adoarmă cel ce te păzește pe tine. Că, precum cineva ar sta înaintea împăratului și ar vorbi cu el, și, chemând pe slugi, ar sta și ar vorbi cu ele, lăsând pe împărat, așa face și omul care, în vremea cântării sale, bârfește și își risipește mintea sa. Deci, să cunoaștem, fraților, cum stăm înaintea lui Dumnezeu, în biserică. Precum îngerii, cu cutremur Îi stau înainte, cântând, așa și nouă, ni se cade a ne asemăna lor, cu inima curată și cu frică stând la cântare și la rugăciunile noastre înaintea lui Dumnezeu, a Căruia este slava, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin
Doamne ajută!
RispondiElimina