Sfântul Sfințit Mucenic Patrichie, Episcopul Prusei, a propovăduit credința în Hristos, certând rătăcirea elinească și întorcând pe mulți de la închinarea idolilor la Hristos Dumnezeu.
Scaunul Sfântului Episcop Patrichie a fost cetatea Prusei din Țara Bitiniei. Acolo a propovăduit credința în Hristos, certând rătăcirea elinească și întorcând pe mulți de la închinarea idolilor la Hristos Dumnezeu. De aceea a fost prins de păgâni împreună cu trei preoți Acachie, Menandru și Polien și au fost aduși spre cercetare la Iulie, ighemonul Bitiniei, slujitorul cel mai osârdnic al dracilor. Iar acela mergând la apele cele calde, a poruncit să lege cu lanțuri de fier pe episcopul creștin și pe preoții lui și să-i ducă după sine. Și ajungând la apele cele calde și scăldându-se pentru sănătate, a adus jertfe spurcatului zeu Asclipie și urâtei zeițe Sotirei. Apoi șezând la judecată și punând de față pe arhiereul Patrichie cu preoții săi, a zis către ei: „O, nebunule, cel ce te-ai alipit la basmele cele deșarte și chemi pe Hristos, vezi cât este de mare puterea zeilor noștri? Vezi ce fel de lucrare de tămăduire au dat apelor acestora calde spre sănătatea noastră? Dar mai întâi să cunoști ce fel este puterea și ce fel este darul tatălui nostru, Asclipie, căruia și tu să-i cazi înainte cu smerenie, cu rugăminte și cu jertfe, de voiești să scapi din legături și munci și să petreci cu pace în patria ta”.
Iar Sfântul Patrichie a răspuns: „O, cât de multe răutăți ai spus în puține cuvinte, ighemoane”. Atunci ighemonul a zis cu mânie: „Ticălosule, ce fel de răutăți grăiesc eu, de care mă cerți pe mine? Ești dator a mărturisi că sunt adevărate, fără de înșelăciune și vicleșug, toate lucrurile care se văd cu ochii. Oare nu vezi cu ochii tăi tămăduirile ce se fac din aceste ape calde, cu puterea zeilor noștri atotputernici?”. Grăit-a Sfântul Patrichie: „Luminate ighemoane, pentru începătura, curgerea și puterea de căldură a acestor ape, dacă dorești să știi adevărul, eu îți voi spune, dacă voiești să mă asculți cu blândefe”.
Zis-a ighemonul: „Deși nu aștept de la tine altceva, decât numai basme împodobite cu cuvinte, însă grăiește, ca să aud ce ai să spui”. Grăit-a sfântul: „Nu am să-ți spun basme, ci adevărul”. Zis-a ighemonul: „Deci, care este începutul acestor ape calde, dacă nu vei zice că este puterea zeilor noștri?”. Iar sfântul a grăit: „Sunt creștin și tot cel ce mărturisește această sfințenie a creștinătății și se închină adevăratului Dumnezeu al tuturor, are mintea plină de înțelegerea dumnezeieștilor taine; deci și eu, măcar că sunt om păcătos, însă mărturisindu-mă a fi rob al lui Hristos, știu a arăta adevărul acestei ape”. Zis-a ighemonul: „Dar cine va fi atât de îndrăzneț și nesocotit, ca să creadă că este mai înțelept decât filosofii?”.
Grăit-a sfântul: „Înțelepciunea acestei lumi este nebunie la Dumnezeu, pentru că este scris:Cel ce prinde pe cei înțelepți întru viclenia lor. Iar Domnul nostru Iisus Hristos, mulțumind Tatălui Său, zice:Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, că ai ascuns acestea de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Și iarăși Apostolul zice:N-au cunoscut adevărul că, dacă l-ar fi cunoscut, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei”. Zis-a ighemonul către el: „Mari lucruri grăiești, dar neînțelese; spune-mi însă cu a cui putere și rânduială curg aceste ape calde și fierb cu atâta căldură? Eu, cu adevărat, o socotesc aceasta semn al purtării de grijă a zeilor noștri, care au voit cu un chip ca acesta, să ajute sănătății omenești”. La acestea răspunzând Patrichie, arhiereul lui Hristos, a zis către ighemon: „Mai înainte de a începe a grăi, poruncește, ighemoane, să se ridice îngrădirea aceasta, ca toți să poată asculta cuvintele mele”. Și poruncind ighemonul, s-a luat acea îngrădire și a umplut poporul locul acela împrejur.
Deci sfântul a început a grăi așa cu mare glas: „Focul și apa le-a făcut din nimic același Făcător, Care a făcut neamul omenesc prin Fiul Său cel unul născut, Atotputernicul și veșnicul Dumnezeu. Deci, din foc cu Cuvântul a făcut lumina, soarele și pe ceilalți luminători și i-a rânduit astfel: pe unul să strălucească noaptea, iar pe altul să lumineze ziua; pentru că până acolo a întins puterea Lui cea atotputernică întru zidirea a toată făptura, până unde Voirea Lui a voit. Din ape a alcătuit tăria cerului și pe aceleași ape a întemeiat pământul; iar cu purtarea Sa de grijă cea mai înainte știutoare, le-a rânduit pe toate acestea în cer și pe pământ, fără de care nu era cu putință să viețuiască omul, pe care îndată avea să-l zidească.
Și știind mai înainte că oamenii cei zidiți de El Îl vor mânia pe Atotputernicul Dumnezeu, Ziditorul lor, și lepădând cinstirea cea adevărată a lui Dumnezeu, își vor face idoli fără de suflet și se vor închina lor, de aceea a gătit două locuri la care se vor muta oamenii după această viață pământească. Locul cel dintâi l-a luminat cu lumina cea veșnică și l-a umplut cu bogate și negrăite bunătăți; iar pe celălalt loc, l-a umplut cu întunericul cel neluminat, cu focul cel nestins și cu muncile cele veșnice, pentru ca în locul cel luminos să fie puși aceia care, ascultând poruncile Lui, se sârguiesc a-I plăcea Lui, iar în cel întunecos să se arunce aceia care, prin viața lor cea rea, supără pe Făcătorul lor și dobândesc muncile cele veșnice.
Deci, cei ce vor fi în locul cel luminos vor viețui în bucurie neîncetată și fără de sfârșit cu viață fără de moarte; iar cei din locul cel întunecos se vor munci neîncetat în veacul cel nesfârșit. Și despărțind Ziditorul focul de apă și lumina de întuneric, precum le-a zidit pe fiecare din ele deosebi, tot astfel și pe fiecare le-a așezat deosebi la locul său. Însă foc și apă este atât deasupra tăriei cerului, cât și dedesubtul pământului. Deci, apa care se vede pe pământ, adunată în adunările sale, s-a numit mare; iar cea de sub pământ se numește adânc, din care adânc se trimite apă din sânurile pământului spre trebuința oamenilor și a vietăților celor ce trăiesc pe pământ, ca prin niște țevi purtătoare de ape și ieșind deasupra pământului, se face izvoare sau puțuri sau pâraie.
Deci, din acele ape, dacă vreunele se apropie cu curgerea lor de focul cel de sub pământ, acelea, încălzindu-se de fierbințeala focului, izvorăsc ape calde; iar cele ce își au curgerea departe de foc, acelea firește sunt reci. În acest chip sunt și aceste ape calde, deoarece se apropie de focul cel de sub pământ în curgerea lor. Iar în oarecare locuri adânci sunt ape mai reci, care îngheață ca gheața, de vreme ce sunt mai depărtate de foc. Deci focul cel de sub pământ este rânduit spre muncirea sufletelor păgânilor; iar apa cea mai dedesubt, care este rece ca gheața, se numește tartar.
Acolo zeii voștri și închinătorii lor primesc munca care nu se sfârșește niciodată, precum a scris și oarecare dintr-ai voștri făcători de stihuri, zicând: «Marginile pământului și ale mării nu sunt nimic altceva, decât numai hotarele cele mai de pe urmă ale acelora la care Iapet și Saturn - acesta este numele zeilor voștri - nu sunt mângâiați nici de strălucirea luminii soarelui, nici de răcorirea vântului». Adică zeii voștri, fiind în întuneric și în tartar, nu-i luminează, nici nu-i încălzește lumina soarelui și, fiind în foc, vântul nu-i răcorește. Tartarul este sub pământ, cu atât mai adânc decât alte adâncuri, cu cât cerul este deasupra pământului mai înalt decât toate înălțimile. Iar că focul cel de sub pământ este gătit pentru cei necurați, să te încredințezi chiar din acel foc, care iese din pământ în Sicilia”.
Aceste cuvinte ale sfântului auzindu-le ighemonul, a întrebat: „Deci oare Hristos al vostru este ziditor al tuturor lucrurilor celor grăite de tine?”. Sfântul Patrichie a răspuns: „Cu adevărat Hristos, iar nu altul, este Ziditorul a toată făptura, căci este scris:Toate prinîr-Insul s-au făcut și fără de Dânsul nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut. Și iarăși:Zeii păgânilor sunt diavoli; iar Domnul cerurile a făcut”. Atunci, ighemonul a întrebat a doua oară: „Pe Hristos îl zici că este ziditor al cerului?”. Sfântul a răspuns: „Pe Hristos îl zic, după ceea ce este scris, căvoi vedea cerurile, lucrul degetelor tale, luna și stele pe care Tu le-ai întemeiat”.
Zis-a ighemonul: „Deci, de te voi arunca pe tine în aceste ape fierbinți, al căror Făcător zici că este Hristos, iar nu zeii noștri, oare te va păzi pe tine Hristos nevătămat de fierbințeala acestora?”. Răspuns-a sfântul: „Știu puterea Hristosului meu, că poate, de va voi, să mă păzească întreg și nevătămat de apele acestea, iar eu aș vrea, ca prin apele acestea, să mă dezleg din această viață vremelnică și să viețuiesc cu Hristos în veci. însă nu voia mea, ci voia Lui cea sfântă să se săvârșească întru mine, fără de care nici un fir de păr nu cade din capul omului și nici o pasăre nu se prinde în laț. Deci, să știe cu adevărat toți cei ce ascultă acum cuvintele mele, că pe aceia care se închină cu tine pietrei cele nesimțitoare, ca unui Dumnezeu, îi așteaptă veșnica muncă în focul cel nestins de sub pământ și în tartarul cel mai dedesubt”.
Unele ca acestea auzindu-le ighemonul Iulie, s-a pornit spre mânie și îndată a poruncit ca pe sfânt să-l arunce gol, chiar în locul acela de unde ieșea apa care clocotea de fierbințeală. Iar sfântul, fiind aruncat, a strigat, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută robului Tău!”. Și dacă l-au aruncat și a căzut în apă, picăturile de apă care au sărit din acel izvor erau mai fierbinți decât scânteile focului și, ajungând pe cei ce stăteau împrejur, i-au vătămat cu arderea cea iute. Iar Sfântul Patrichie ședea în apele acelea ca într-o răcoreală fără vătămare, dănțuind și lăudând pe Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, ighemonul, aprinzându-se de mai multă mânie, a poruncit ostașilor să scoată pe sfânt din apă și să-i taie capul cu toporul, asemenea și preoților lui.
Deci fiind dus la locul cel de tăiere, mărturisitorul și mucenicul lui Hristos și-a ridicat mâinile sale spre cer și a zis: „Dumnezeule, împărate și Stăpâne al tuturor, Cel ce ții cu puterea Ta toată făptura cea văzută și nevăzută, ascultătorule al tuturor celor ce te cheamă pe Tine cu adevărat, Care și aceste ape calde, spre mântuirea drepților și spre pedeapsa păgânilor le-ai zidit, stai acum mie de față, celui care mor întru mărturisirea credinței Tale”. Apoi, sfârșindu-și rugăciunea, și-a plecat sfântul său cap spre tăiere, și astfel s-a sfârșit prin secure, împreună cu el au fost tăiați și cei trei preoți ai lui: Acachie, Menandru și Polien, și toți împreună au stat înaintea lui Hristos Dumnezeu, întru slava sfinților. Deci, Sfântul Patrichie a fost ucis cu împreună-slujitorii săi, în nouăsprezece zile ale lunii mai, luând cununa cea de cinste a biruinței de la Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, I se cuvine cinstea, slava și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Iar Sfântul Patrichie a răspuns: „O, cât de multe răutăți ai spus în puține cuvinte, ighemoane”. Atunci ighemonul a zis cu mânie: „Ticălosule, ce fel de răutăți grăiesc eu, de care mă cerți pe mine? Ești dator a mărturisi că sunt adevărate, fără de înșelăciune și vicleșug, toate lucrurile care se văd cu ochii. Oare nu vezi cu ochii tăi tămăduirile ce se fac din aceste ape calde, cu puterea zeilor noștri atotputernici?”. Grăit-a Sfântul Patrichie: „Luminate ighemoane, pentru începătura, curgerea și puterea de căldură a acestor ape, dacă dorești să știi adevărul, eu îți voi spune, dacă voiești să mă asculți cu blândefe”.
Zis-a ighemonul: „Deși nu aștept de la tine altceva, decât numai basme împodobite cu cuvinte, însă grăiește, ca să aud ce ai să spui”. Grăit-a sfântul: „Nu am să-ți spun basme, ci adevărul”. Zis-a ighemonul: „Deci, care este începutul acestor ape calde, dacă nu vei zice că este puterea zeilor noștri?”. Iar sfântul a grăit: „Sunt creștin și tot cel ce mărturisește această sfințenie a creștinătății și se închină adevăratului Dumnezeu al tuturor, are mintea plină de înțelegerea dumnezeieștilor taine; deci și eu, măcar că sunt om păcătos, însă mărturisindu-mă a fi rob al lui Hristos, știu a arăta adevărul acestei ape”. Zis-a ighemonul: „Dar cine va fi atât de îndrăzneț și nesocotit, ca să creadă că este mai înțelept decât filosofii?”.
Grăit-a sfântul: „Înțelepciunea acestei lumi este nebunie la Dumnezeu, pentru că este scris:Cel ce prinde pe cei înțelepți întru viclenia lor. Iar Domnul nostru Iisus Hristos, mulțumind Tatălui Său, zice:Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, că ai ascuns acestea de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Și iarăși Apostolul zice:N-au cunoscut adevărul că, dacă l-ar fi cunoscut, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei”. Zis-a ighemonul către el: „Mari lucruri grăiești, dar neînțelese; spune-mi însă cu a cui putere și rânduială curg aceste ape calde și fierb cu atâta căldură? Eu, cu adevărat, o socotesc aceasta semn al purtării de grijă a zeilor noștri, care au voit cu un chip ca acesta, să ajute sănătății omenești”. La acestea răspunzând Patrichie, arhiereul lui Hristos, a zis către ighemon: „Mai înainte de a începe a grăi, poruncește, ighemoane, să se ridice îngrădirea aceasta, ca toți să poată asculta cuvintele mele”. Și poruncind ighemonul, s-a luat acea îngrădire și a umplut poporul locul acela împrejur.
Deci sfântul a început a grăi așa cu mare glas: „Focul și apa le-a făcut din nimic același Făcător, Care a făcut neamul omenesc prin Fiul Său cel unul născut, Atotputernicul și veșnicul Dumnezeu. Deci, din foc cu Cuvântul a făcut lumina, soarele și pe ceilalți luminători și i-a rânduit astfel: pe unul să strălucească noaptea, iar pe altul să lumineze ziua; pentru că până acolo a întins puterea Lui cea atotputernică întru zidirea a toată făptura, până unde Voirea Lui a voit. Din ape a alcătuit tăria cerului și pe aceleași ape a întemeiat pământul; iar cu purtarea Sa de grijă cea mai înainte știutoare, le-a rânduit pe toate acestea în cer și pe pământ, fără de care nu era cu putință să viețuiască omul, pe care îndată avea să-l zidească.
Și știind mai înainte că oamenii cei zidiți de El Îl vor mânia pe Atotputernicul Dumnezeu, Ziditorul lor, și lepădând cinstirea cea adevărată a lui Dumnezeu, își vor face idoli fără de suflet și se vor închina lor, de aceea a gătit două locuri la care se vor muta oamenii după această viață pământească. Locul cel dintâi l-a luminat cu lumina cea veșnică și l-a umplut cu bogate și negrăite bunătăți; iar pe celălalt loc, l-a umplut cu întunericul cel neluminat, cu focul cel nestins și cu muncile cele veșnice, pentru ca în locul cel luminos să fie puși aceia care, ascultând poruncile Lui, se sârguiesc a-I plăcea Lui, iar în cel întunecos să se arunce aceia care, prin viața lor cea rea, supără pe Făcătorul lor și dobândesc muncile cele veșnice.
Deci, cei ce vor fi în locul cel luminos vor viețui în bucurie neîncetată și fără de sfârșit cu viață fără de moarte; iar cei din locul cel întunecos se vor munci neîncetat în veacul cel nesfârșit. Și despărțind Ziditorul focul de apă și lumina de întuneric, precum le-a zidit pe fiecare din ele deosebi, tot astfel și pe fiecare le-a așezat deosebi la locul său. Însă foc și apă este atât deasupra tăriei cerului, cât și dedesubtul pământului. Deci, apa care se vede pe pământ, adunată în adunările sale, s-a numit mare; iar cea de sub pământ se numește adânc, din care adânc se trimite apă din sânurile pământului spre trebuința oamenilor și a vietăților celor ce trăiesc pe pământ, ca prin niște țevi purtătoare de ape și ieșind deasupra pământului, se face izvoare sau puțuri sau pâraie.
Deci, din acele ape, dacă vreunele se apropie cu curgerea lor de focul cel de sub pământ, acelea, încălzindu-se de fierbințeala focului, izvorăsc ape calde; iar cele ce își au curgerea departe de foc, acelea firește sunt reci. În acest chip sunt și aceste ape calde, deoarece se apropie de focul cel de sub pământ în curgerea lor. Iar în oarecare locuri adânci sunt ape mai reci, care îngheață ca gheața, de vreme ce sunt mai depărtate de foc. Deci focul cel de sub pământ este rânduit spre muncirea sufletelor păgânilor; iar apa cea mai dedesubt, care este rece ca gheața, se numește tartar.
Acolo zeii voștri și închinătorii lor primesc munca care nu se sfârșește niciodată, precum a scris și oarecare dintr-ai voștri făcători de stihuri, zicând: «Marginile pământului și ale mării nu sunt nimic altceva, decât numai hotarele cele mai de pe urmă ale acelora la care Iapet și Saturn - acesta este numele zeilor voștri - nu sunt mângâiați nici de strălucirea luminii soarelui, nici de răcorirea vântului». Adică zeii voștri, fiind în întuneric și în tartar, nu-i luminează, nici nu-i încălzește lumina soarelui și, fiind în foc, vântul nu-i răcorește. Tartarul este sub pământ, cu atât mai adânc decât alte adâncuri, cu cât cerul este deasupra pământului mai înalt decât toate înălțimile. Iar că focul cel de sub pământ este gătit pentru cei necurați, să te încredințezi chiar din acel foc, care iese din pământ în Sicilia”.
Aceste cuvinte ale sfântului auzindu-le ighemonul, a întrebat: „Deci oare Hristos al vostru este ziditor al tuturor lucrurilor celor grăite de tine?”. Sfântul Patrichie a răspuns: „Cu adevărat Hristos, iar nu altul, este Ziditorul a toată făptura, căci este scris:Toate prinîr-Insul s-au făcut și fără de Dânsul nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut. Și iarăși:Zeii păgânilor sunt diavoli; iar Domnul cerurile a făcut”. Atunci, ighemonul a întrebat a doua oară: „Pe Hristos îl zici că este ziditor al cerului?”. Sfântul a răspuns: „Pe Hristos îl zic, după ceea ce este scris, căvoi vedea cerurile, lucrul degetelor tale, luna și stele pe care Tu le-ai întemeiat”.
Zis-a ighemonul: „Deci, de te voi arunca pe tine în aceste ape fierbinți, al căror Făcător zici că este Hristos, iar nu zeii noștri, oare te va păzi pe tine Hristos nevătămat de fierbințeala acestora?”. Răspuns-a sfântul: „Știu puterea Hristosului meu, că poate, de va voi, să mă păzească întreg și nevătămat de apele acestea, iar eu aș vrea, ca prin apele acestea, să mă dezleg din această viață vremelnică și să viețuiesc cu Hristos în veci. însă nu voia mea, ci voia Lui cea sfântă să se săvârșească întru mine, fără de care nici un fir de păr nu cade din capul omului și nici o pasăre nu se prinde în laț. Deci, să știe cu adevărat toți cei ce ascultă acum cuvintele mele, că pe aceia care se închină cu tine pietrei cele nesimțitoare, ca unui Dumnezeu, îi așteaptă veșnica muncă în focul cel nestins de sub pământ și în tartarul cel mai dedesubt”.
Unele ca acestea auzindu-le ighemonul Iulie, s-a pornit spre mânie și îndată a poruncit ca pe sfânt să-l arunce gol, chiar în locul acela de unde ieșea apa care clocotea de fierbințeală. Iar sfântul, fiind aruncat, a strigat, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută robului Tău!”. Și dacă l-au aruncat și a căzut în apă, picăturile de apă care au sărit din acel izvor erau mai fierbinți decât scânteile focului și, ajungând pe cei ce stăteau împrejur, i-au vătămat cu arderea cea iute. Iar Sfântul Patrichie ședea în apele acelea ca într-o răcoreală fără vătămare, dănțuind și lăudând pe Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, ighemonul, aprinzându-se de mai multă mânie, a poruncit ostașilor să scoată pe sfânt din apă și să-i taie capul cu toporul, asemenea și preoților lui.
Deci fiind dus la locul cel de tăiere, mărturisitorul și mucenicul lui Hristos și-a ridicat mâinile sale spre cer și a zis: „Dumnezeule, împărate și Stăpâne al tuturor, Cel ce ții cu puterea Ta toată făptura cea văzută și nevăzută, ascultătorule al tuturor celor ce te cheamă pe Tine cu adevărat, Care și aceste ape calde, spre mântuirea drepților și spre pedeapsa păgânilor le-ai zidit, stai acum mie de față, celui care mor întru mărturisirea credinței Tale”. Apoi, sfârșindu-și rugăciunea, și-a plecat sfântul său cap spre tăiere, și astfel s-a sfârșit prin secure, împreună cu el au fost tăiați și cei trei preoți ai lui: Acachie, Menandru și Polien, și toți împreună au stat înaintea lui Hristos Dumnezeu, întru slava sfinților. Deci, Sfântul Patrichie a fost ucis cu împreună-slujitorii săi, în nouăsprezece zile ale lunii mai, luând cununa cea de cinste a biruinței de la Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, I se cuvine cinstea, slava și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
 |
Nessun commento:
Posta un commento