venerdì 5 giugno 2015

Icoana Maicii Domnului „Igorevskaia”



Icoana Maicii Domnului „Igorevskaia” este o variantă restrânsă a icoanei Maicii Domnului din Vladimir, înfățișând doar partea superioară a icoanei „Vladimirskaia”, concentrată pe chipurile Maicii și a Pruncului. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (a Sfântului Igor) a circulat prin intermediul a mai multe copii, chiar înainte de a fi foarte cunoscută icoana Maicii Domnului din Vladimir.

Icoana Maicii Domnului „Igorevskaia” este prăznuită pe 5 iunie.
Citește și:
Icoana Maicii Domnului din Vladimir (Vladimirskaia)


Numele acestei icoane a Maicii Domnului provine de la Marele Cneaz al Kievului, Igor Olegovici, mult-pătimitorul, care a fost martirizat în fața icoanei pe 19 septembrie 1147.

Cneazul Igor Olegovici a fost una dintre victimele luptei pentru tron din Rusia. El a fost întemnițat de Marele Cneaz Iziaslav II Mstislavici în Mănăstirea Pereiaslavl - a Sfântului Ioan. Departe de idolii acestei lumi, și grav bolnav, el a început să se pocăiască de păcatele sale și a cerut permisiunea de a fi tuns în monahism. Pe 5 ianuarie 1147 a fost tuns în monahism de către Episcopul Eftimie de Pereiaslavl, primind numele Gabriel.

La scurt timp după tunderea în monahism el s-a însănătoșit și s-a transferat la Mănăstirea Theodorov din Kiev, unde a devenit schimonah. Departe de jocurile politice, Igor s-a dedicat în întregime nevoințelor monahale. Cu toate acestea, noii conducători de la Kiev se gandeau la uciderea călugărului, de teama ca să nu revendice Cnezatul.

În ziua de 19 septembrie 1147, Marele Cneaz Igor a fost ucis în momentul în care se ruga înaintea unei icoane a Maicii Domnului în timpul Sfintei Liturghii. Cu binecuvântarea Mitropolitului Clement Smoliatic, egumenul Anania al Mănăstirii Theodorov a îngropat trupul mult-pătimitorului Igor în biserica Mănăstirii Simonov din Kiev. La data de 05 iunie 1150, sfintele moaște ale Sfântului Igor au fost mutate în mod solemn la Cernigov - regiunea sa natală, unde au fost așezate într-o raclă, în Catedrala Hristos Mântuitorul.

Icoana înaintea căreia s-a rugat Sfântul Igor înainte de martiriul său a primit numele „Igorevskaia” și a fost mutată în Catedrala Sfântul Ioan, a Lavrei Pecerska din Kiev, unde a rămas până la începutul secolului XX.

Icoana Maicii Domnului „Igorevskaia” este o variantă restrânsă a icoanei Maicii Domnului din Vladimir, înfățișând doar partea superioară a icoanei „Vladimirskaia”. Această variantă reflectă o practică străveche a copierii icoanelor făcătoare de minuni (copia era făcută în mărime mai mică și cu mai puține detalii).

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (a Sfântului Igor) a circulat prin intermediul a mai multe copii, chiar înainte de a fi foarte cunoscută icoana Maicii Domnului din Vladimir. La fel ca și celelalte icoane de tip „Eleousa” (Milostiva), atenția se concentrează pe chipurile Maicii și a Pruncului.

În timpul ocupației Kievului, în 1941, icoana a dispărut, dar amintirea și cinstirea ei s-au păstrat.


Nessun commento:

Posta un commento