Viața Sfintei Mironosițe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena

Sfânta Maria, cea numită Magdalena, a fost ucenița și mirono­sița lui Hristos cea dintâi și cea mai mare decât toate mironosițele și purtătoarele de mir.
Sfânta Maria, cea numită Magdalena, a fost ucenița și mirono­sița lui Hristos cea dintâi și cea mai mare decât toate mironosițele și purtătoarele de mir. Ea se trăgea din seminția lui Neftalim, a cărei patrie se cuprinde în hotarele Galileii celei de sus, dintr-un loc ce se numește Magdal și de unde s-a numit și Magdalena. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, și din tinerețe ori după judecățile neajunse ale lui Dumnezeu – ca să se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu întru dânsa, precum însuși zice despre orbul din naștere –, ori prin îngăduința dumnezeiască spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită și supărată de șapte duhuri necurate.

Și auzind ea de Hristos, Mântuitorul lumii, Care umblând în vremea aceea prin cetățile și satele Galileii, tămăduia toate bolile și neputințele din oameni, izgonea pe diavoli dintr-înșii, propovăduia Evanghelia împărăției cerului și cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dânsul și s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiți. Căci a căutat spre dânsa Domnul Cel multmilostiv, care cunoaște toate mai înainte de facerea lor, și a gonit dintr-însa pe acei șapte diavoli muncitori cumpliți, făcând-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar și cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoștinței adevărului, ca să cunoască că El este Mesia Cel așteptat și să creadă într-însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mântuirea lumii.

De atunci, Sfânta Maria Magdalena s-a făcut uceniță și următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce și până la îngroparea dumnezeiescului Trup, după cum mărturisește despre aceasta Sfântul Matei Evanghelistul, astfel: Acolo erau și femei multe, privind de departe, care veniseră după Iisus din Galileea, slujindu-I Lui, între care era și Maria Magdalena.

Căci această sfântă mironosiță mai mult decât toate petrecea nedezlipită de Hristos și de Preacurata Lui Maică. Pentru aceasta evanghelistul o pune mai întâi decât pe celelalte, ca pe o mai iubitoare de Hristos și de Maica Lui și ca pe o mai osârdnică slujitoare Maicii Făcătorului său de bine și Mântuitorului nostru. Căci și în vremea răstignirii Lui, ea stătea lângă cruce, împreună cu Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu și împreună cu celelalte femei, privind la pătimirea lui Hristos. Pe de o parte plângea și se tânguia cu amar pentru Dânsul, iar pe de alta suferea pentru Maica Lui cea cu totul fără de prihană, care plângea și se jelea fără de mângâiere, ca o Maică pentru preaiubitul ei Fiu, căci sufletul ei era pătruns de sabia de care spusese bătrânul Simeon mai înainte, și fiind slăbită cu totul de durerea inimii, Sfânta Maria Magdalena o mângâia și o sprijinea pe cât îi era cu putință, împreună cu celelalte, făcând toate pentru ușurarea supărării ei.

Și după ce s-au dus toți răstignitorii și Hristos Și-a dat sufletul, au venit Iosif din Arimateea cu Nicodim și au luat trupul lui Iisus de pe cruce; iar Maria Magdalena, căzând împreună cu Preacurata Lui Maică și cu celelalte, au sărutat sfântul și îndumnezeitul Lui trup și L-au petrecut până la mormânt. Iar după ce L-au pus în mormânt, prăvălind piatra pe ușa lui, toate celelalte femei s-au dus împreună cu Iosif și cu Nicodim, numai ea împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se vede că au rămas lângă mormânt, după cum zice Sfân­tul Matei Evanghelistul: Erau Maria Magdalena și cealaltă Mărie, adică Născătoarea de Dumnezeu, șezând în preajma mormântului.

Dar, fiindcă atunci era vineri, seara târziu, și, după porunca Legii Vechi, se cădea să se odihnească fiecare după lucrul său, s-au dus și ele să se odihnească în casa lor. Deci sâmbătă s-au odihnit, după poruncă, după cum zice Sfântul Luca Evanghelistul. Iar după ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâia a săptămânii, după cum scrie Sfântul Matei Evanghelistul, care istorisește cea dintâi mergere a femeilor la mormânt, a venit Maria Magdalena și cealaltă Mărie, adică Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să vadă mormân­tul; pentru că Maica Domnului, pătimind durere ca o maică mai mult decât toți, n-a putut să rabde până ce se vor pregăti și celelalte mironosițe, ci, aflând pe Maria Magdalena împreună alergătoare și întocmai ca dânsa cu sârguința, cu durerea și dorința - căci era prea sârguitoare această femeie, pentru aceea se pomenește de toți cei patru evangheliști a venit îndată după miezul nopții la mormânt, nu cu aromate, că nu îngăduia vremea, ci numai să vadă mormântul. Aceasta este cea dintâi ducere a cinstitelor și sfintelor femei la mormântul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care o istorisește Sfântul Matei Evanghelistul.

Și apropiindu-se ele de mormânt, iată s-a făcut îndată cutremur mare, căci îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a răsturnat piatra de pe mormânt și a stat deasupra ei. Iar Domnul era înviat atunci, căci evanghelistul n-a zis că după ce s-a răsturnat piatra, atunci a ieșit Mântuitorul din mormânt, ci cum că îngerul a răsturnat piatra și a șezut deasupra ei. Căci Domnul, strălucind trupul Său cu nestricăciune, ca un Dumnezeu, a ieșit din mormânt când piatra era pusă deasupra, precum și în seara aceleiași Duminici, ușile fiind încu­iate, a intrat la ucenicii Săi. Și era chipul lui ca fulgerul și îmbrăcă­mintea lui albă ca zăpada și de frica lui s-au cutremurat străjerii și s-au făcut ca niște morți. Și răspunzând îngerul, a zis către femei: „Nu vă temeți, știu că pe Iisus Cel răstignit II căutați. Nu este aici, ci S-a sculat, precum a zis; veniți de vedeți locul unde a zăcut Domnul- și, degrab mergând, spuneți ucenicilor Lui că S-a sculat din morți”.

Vedeți că îngerul nu le-a mustrat, nici le-a spăimântat, ci a vorbit cu blândețe către dânsele: „Nu vă temeți, știu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutați!”. Și nu numai aceasta, dar le cheamă să vadă și locul unde a fost pus trupul Lui, zicându-le: „Veniți de vedeți unde a zăcut”. El le și sfătuiește să se ducă să spună ucenicilor că Domnul a înviat, zicându-le: „Mergând, spuneți ucenicilor Lui că S-a sculat din morți”. Pentru ce așa? Ca să se arate și din amorțirea străjerilor și din cutremurul care a urmat și din vorbirea cea cu blândețe, că aceasta este cea dintâi ducere la mormânt a femeilor, iar nu după cum socotesc alții.

Deci aceste două femei, adică Preasfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu și Maria Magdalena, ducându-se de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare, ca să vestească apostolilor că S-a sculat Domnul, precum a zis către dânsele îngerul, le-a întâmpinat însuși Dumnezeu, Cuvântul cel întrupat, și le-a zis: „Bucurați-vă!”. Iar ele, căzând, s-au închinat Lui și, cuprinzându-I picioarele, le-au sărutat. Iar Domnul nu le-a certat când s-au atins de Dânsul, căci II vedeau întâi; ci, dimpotrivă, le-a îmbărbătat și le-a făcut fără de temere, zicând: „Nu vă temeți, ci duceți-vă și spuneți fraților Mei să se ducă în Galileea; acolo Mă vor vedea”. Iar ele, ducându-se la ucenici, le-au vestit lor și tuturor celor ce erau împreună cu ei, cuvintele îngerului și ale Domnului, și cum că L-au văzut pe El. Și nu numai aceasta, ci și picioarele Lui le-au cuprins. Iar ucenicii Domnului, din pricina multei și negrăitei întristări ce li s-a făcut cu răstignirea Dascălului lor, nu sufereau nici să le audă. Însă, pentru Magdalena, după cum mi se pare, nici un cuvânt n-au zis; iar pentru Preacurata Maica Domnului, pentru că o cinsteau și se cucerniceau de dânsa, au zis în sine, că a amăgit-o covârșirea mâhnirii, tulburându-i mintea, vederea, auzirea și pipăirea. Dar sufletul ei cel curat și strălucit fiind încredințat cu dinadinsul de toate acelea care le-a văzut și le-a pipăit; a rămas întru sine, nimic pricindu-se mai mult cu ucenicii și nemaiducându-se la mormânt.

Iar Maria Magdalena, crezând mai mult apostolilor, decât celor văzute și pipăite de ea însăși, era oarecum mică la credință întru sine; și neîncrezându-se unei vederi, ci socotind că i s-a nălucit, a luat cu ea pe Ioana, pe altă Marie și pe alte femei și iarăși s-a dus cu aromate la mormânt, în aceeași noapte, fiind încă dimineață, mult mai înainte de a se lumina de ziuă; și a intrat în mormânt cu celé ce erau cu ea, căci piatra era acum răsturnată. Dar trupul Domnului nu l-au aflat și nedumerindu-se ele în sinea lor, le-au stat înainte doi bărbați, care erau sfinți îngeri, îmbrăcați în haine albe fulgerând. Iar ele temându-se de acea vedere, îngerii au zis către ele cu certare: „Ce căutați pe Cel viu cu cei morți? Nu este aici, ci S-a sculat!”.

Deci luați aminte, iubiților, cum se arată că nu este aceasta întâia mergere a femeilor la mormânt, ci a doua. Căci era lucru necuviincios ca pe femeile care nu văzuseră și nu auziseră nimic de Învierea Domnului, să le certe și să le mustre sfinții îngeri, zicându-le: „Ce căutați pe Cel viu cu cei morți...?”. Dar pentru aceea le certau acum îngerii, căci arătat este că ele n-au crezut, deși au auzit mai înainte toate acestea, de la cele ce au văzut pe Domnul și au auzit de la El răspunsul către ucenici, căci mai erau și unii bărbați cu ele. Cine zice acestea? Sfântul Luca Evanghelistul. Iată ce zice el: „într-una din sâmbete, întru adâncă mânecare, merseră la mormânt, ducând mirosirile pe care le gătiseră. Și oarecare împreună cu dânsele”. După aceea, nu numai că le-au certat îngerii, dar le-au și zis: „Aduceți-vă aminte, cum v-a grăit, pe când era cu voi în Galileea, că se cade Fiului Omului să se dea în mâinile oamenilor păcătoși și să se răstignească și a treia zi să învieze”. Atunci ele și-au adus aminte de cuvintele Lui.

Apoi plecând și acești bărbați și femeile împreună cu Maria Magdalena, au vestit pe ucenici. Deci Maria Magdalena pentru a doua oară văzuse mormântul, iar celelalte o dată, dar cuvintele lor s-au arătat înaintea ucenicilor ca o bârfeală și nu le-au crezut. Acestea le scrie Sfântul Luca Evanghelistul, pentru a doua mergere a femeilor la mormânt.
Dar ce s-a întâmplat după aceea? Duhul Măriei Magdalena ardea, căci ucenicii n-au crezut-o nici pe ea, nici pe cele împreună cu ea, ci au socotit ca o bârfeală cuvintele lor. Pentru aceea, sculându-se singură, acum fiind dimineață, s-a dus la mormânt pentru a treia oară și a văzut piatra răsturnată de pe ușa mormântului. Deci a alergat la Simon Petru și la Ioan. Din acestea se vede priceperea femeii acesteia, cum se necăjea cu sufletul, căci împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu au vestit ucenicilor despre învierea lui Hristos, după întâia mergere la mormânt, dar nu le-au crezut. Apoi, venind iarăși foarte de dimineață împreună cu alte femei și bărbați, și atunci cuvintele ei s-au arătat ca o bârfeală. Și se necăjea nu numai pentru că nu au crezut-o, dar și pentru că nu s-a sculat cineva dintre ei să se ducă la mormânt și să vadă; ci, fie de frica iudeilor, fie de multa și negrăita mâhnire, ședeau toți ca niște morți. Abia singur Petru, după a doua vestire a femeilor, s-a sculat și s-a dus singur la mormânt, dar numai s-a aplecat în el, căci nu îndrăznea să intre, poate pentru că se credea nevrednic, din pricina lepădării sale de Dânsul; poate și pentru frica iudeilor, precum s-a zis mai sus.
Deci pentru acestea, Maria Magdalena arzând cu duhul de dragostea ce o avea către Dascălul și Binefăcătorul său și fiind plină de cuget dumnezeiesc, s-a dus singură a treia oară la mormânt iarăși de dimineață și aflând piatra luată de pe el, s-a întors la ucenici, gândind în sine acestea: „Dacă le voi spune lor că a înviat Hristos, iarăși voi ridica strigare împotriva mea că sunt îndrăcită; căci dacă n-am fost crezută împreună cu celelalte femei, când le-am vestit învierea lui Hristos, cum voi fi crezută acum singură? Deci știu ce voi face. Voi grăi celor mai mari și mai fierbinți cu dragostea către Hristos, adică lui Petru și lui Ioan. Insă și aceștia au auzit mai înainte de învierea Domnului nostru Iisus Hristos, dar din multa necredință și pentru mărimea minunii, se află ca și cum n-ar fi auzit nimic. Deci cum îi voi deștepta pe ei, ca măcar să meargă la mormânt și să vadă lucrul ce s-a făcut? Am aflat ce voi face. Nu le voi spune lor că a înviat Domnul, căci atunci voi cădea iarăși în cele de mai înainte, ci le voi spune o veste vrednică de crezut”.

Deci Maria Magdalena a venit, precum s-a zis, la Petru și la Ioan și le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt și nu știu unde L-au pus”. Ca și cum ar fi zis astfel: „Ascultați-mă pe mine, robii lui Dumnezeu! Ori S-a sculat Domnul din morți, ori nu; nu știu să vă spun vouă; dar una vă zic cu adevărat, că trupul Lui nu mai este în mormânt. Pentru aceea sunteți datori a vă sârgui ca să cunoaștem cine este acela care L-a luat pe El și unde L-a pus”. Văzut-ai înțelepciunea acestei femei? Că de nu vom zice că astfel s-a sfătuit în sine, vom cădea în socoteli fără de rânduială și nepotrivite; ca și cum aceea care I-a pipăit picioarele Lui, împreună cu Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, și a auzit de la îngeri a doua oară că S-a sculat Domnul, după aceea iarăși le-ar fi vorbit apostolilor ca de un mort, zicând că „au luat pe Domnul meu din mormânt și nu știu unde L-au pus”. Dar este arătat că răspunsul ei era meșteșugit și înțelept; și astfel îndată i-a plecat a merge la mormânt.

Deci s-au pornit acești doi ucenici la mormânt, dar le-a urmat lor și această minunată femeie. Apoi au intrat amândoi ucenicii în mormânt și au văzut giulgiurile zăcând singure și mahrama, cu care era înfășurat capul Lui, era învăluită singură deosebi, iar trupul Lui nicăieri.Deci atunci au văzut și au crezut. Ce au crezut? „Că au luat pe Domnul din mormânt”, precum le-a spus Maria Magdalena. Și s-au întors ucenicii la ai lor, necrezând nimic despre înviere. Și prin necredința lor au aruncat în oarecare îndoială și pe Maria, care se făcuse atât de credincioasă, după ce văzuse și auzise atâtea. Deci ea, din multa evlavie, socotea în sine acestea: „Până acum mi se părea că am oarecare cuget întemeiat, până când apostolii nu au văzut mormântul și de aceea nu credeau în Învierea Domnului. Iar acum, după ce au văzut că trupul Domnului nu este în mormânt, socotesc tot la fel, adică că l-a furat cineva. Deci este arătat că eu, fiind femeie, am năluciri și nu aud și nu văd nimic adevărat; iar ei, fiind bărbați luminați de la Dumnezeu, rămân nerătăciți și nu se amăgesc cu înlesnire, ca noi femeile”.

Deci Maria Magdalena, având în mintea sa această socoteală, a rămas plângând lângă mormânt și, după ce s-au dus Petru și Ioan, s-a aplecat iar în mormânt și a văzut doi îngeri îmbrăcați în veșminte albe. Iar aceia au întrebat-o: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?”. Ea a răspuns: „Au luat pe Domnul și nu știu unde L-au pus”. Apoi, venind acolo Domnul și văzându-L îngerii, s-au sculat înaintea Lui. Iar ea, văzând că îngerii s-au sculat, și sfiindu-se de dânșii, s-a întors înapoi și, văzând pe Domnul, nu L-a cunoscut. Pentru ce? Pentru că Domnul după înviere era îmbrăcat cu trup nestricăcios și nu se arăta decât numai acelora cărora voia, atunci când voia să se arate.

Și fiind întrebată de Domnul: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?”, a răspuns asemenea ca și către îngeri; căci credea că el este grădinarul acelei grădini, în care era mormântul. Deci a zis către Dânsul: „Doamne, dacă L-ai luat Tu, spune-mi unde L-ai pus pe El, că eu îl voi lua!”. Aceste răspunsuri către Domnul și către îngeri, Maria Magdalena nu le-a făcut cu mai înainte cugetare și cu fățărie, precum a făcut către ucenici; căci acelora le-a răspuns ca unora ce nu știau, ca să-i deștepte pe toți să se ducă la mormânt. Iar după ce au venit și au văzut că trupul Domnului nu era în mormânt și după ce n-au crezut că a înviat, după aceea s-a îndoit și ea cu gândul. Iar aceasta a pătimit-o pentru că era foarte cucernică și se încredea mai mult în socoteala apostolilor, decât în a sa. Deci acum fiind schimbată și încredințată cu adevărat că trupul Domnului s-a luat din mormânt de cineva, a răspuns îngerilor și Stăpânului precum credea atunci.

Atunci Iisus, ca un Dumnezeu, văzând inima ei, a strigat către dânsa cu glasul Său cel obișnuit, ca să-L cunoască: „Mărie!”. Iar ea, cunoscându-i glasul acum, că a doua oară i s-a arătat ei, a căzut la picioarele Lui, ca și la mergerea cea dintâi; dar Domnul nu a primit-o cu aceeași bucurie, ca atunci, ci a îndepărtat-o de la El, zicând: „Nu te atinge de mine!”. Deci mai întâi S-a lăsat ca cele două femei să-I sărute cinstitele și preacuratele Lui picioare; și nici un cuvânt ca acesta n-au auzit de la Dânsul. Vezi că, într-adevăr, pentru că nu a crezut a îndepărtat-o Mântuitorul, zicându-i: „Nu te atinge de Mine!”.

Căci atunci, la întâia arătare a Domnului, le-a lăsat să se atingă și să-I sărute picioarele, ca mai mult decât cu vederea și cu auzirea să se încredințeze prin pipăire, că Cel ce S-a răstignit și S-a îngropat, a înviat. Dar acum o îndepărta de la Dânsul pe Maria Magdalena, fiindcă, schimbându-se după atâta încredințare, a auzit: „Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu!” Astfel o certa pe ceea ce s-a îndoit în credință și îi deștepta mintea, aducându-i aminte de Părintele Cel ceresc și încredințând-o să nu-L socotească pe El a fi numai Acela care se vede, adică om înviat din morți, ci și Dumnezeu adevărat, ca Unul ce este Fiul adevărat al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru noi. Și a zis: „Du-te și spune fraților Mei, că Mă voi sui la Tatăl Meu și la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și la Dumnezeul vostru!” Acestea auzindu-le și văzându-le Maria Magda­lena, s-a dus la ucenicii Lui și nu le-a mai zis că au luat pe Domnul din mormânt; ci a venit cu multă încredințare și îndrăzneală, spunând că a văzut pe Domnul și că i-a spus acele cuvinte. Aceasta este a treia mergere a femeilor la mormântul Domnului, pe care a scris-o Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu și care s-a făcut foarte de dimineață, fiind încă întuneric.

Acum trebuie să spunem și despre a patra mergere a femeilor la mormânt, ca să se vadă osârdia, evlavia, dragostea și durerea inimii pe care Sfânta Maria Magdalena o avea către Domnul și Dascălul ei; căci numai ea dintre toate s-a dus la mormânt de patru ori. Această a patra mergere Sfântul Duh a iconomisit să o scrie Sfântul Marcu Evanghelistul. Dar unde este arătat că a patra mergere la mormânt a femeilor este cea istorisită de Sfântul Marcu? Aceasta ne-o arată vremea, fiindcă numai Marcu scrie că femeile au venit la mormânt, când răsărea soarele. Căci ce zice? „Maria Magdalena căci pe ea au pomenit-o toți cei patru evangheliști, după cum s-a zis mai înainte împreună cu alte femei, care aveau miruri mai înainte pregătite; trecând sâmbăta, dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt, pe când răsărea soarele”.

Deci acum să socotim pentru ce Maria Magdalena, după trei vederi, iarăși s-a dus la mormânt împreună și cu aceste femei și mai ales ducând cu sine miruri și aromate, socotind că vor afla trupul în mormânt. Ascultă, iubite, cu luare aminte: Maria Magdalena, încredințându-se desăvârșit despre Învierea Domnului prin a treia vedere a lui Dumnezeu și mărturisind ucenicilor că a văzut pe Domnul și că i-a zis cele ce s-au spus mai sus, nu s-a mai îndoit. Dar, de vreme ce a văzut pe Maria lui Iacov cel Mic și mama lui Iosi, pe Salomeea și pe alte femei ducându-se la mormânt, având cu ele aromate, s-a dus împreună cu dânsele, pe când răsărea soarele, nu ca și cum s-ar fi îndoit, ci ca și cum ar fi povățuit pe celelalte femei. Ea se bucura și sălta, că a văzut de multe ori mormântul deșert, iar femeile celelalte, ori nu auziseră până atunci nimic din cele făcute, ori deși auziseră, însă auziseră un cuvânt nesigur rău; de unde se cunoaște, că nu știau nimic, căci ziceau: „Cine ne va răsturna nouă piatra de pe ușa mormântului?” fiindcă piatra era foarte mare. Dar, căutând, au văzut că piatra era răsturnată de pe ușa mormântului.

Vezi, că nici despre piatră nu știau ele cu dinadinsul, precum femeile de la Matei și de la Luca. Apoi, intrând în mormânt, au văzut pe un tânăr șezând de-a dreapta, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au spăimântat. Iar acela nu le-a certat pe ele, precum îngerii pe cele de la Luca, și Însuși Domnul pe cea de la Ioan, căci îngerul știa că atunci veniseră întâi. Dar nici pe Magdalena n-a certat-o, căci cunoștea prin bucuria feței ei, că acum nu a venit la mormânt îndoindu-se de Învierea Mântuitorului; ci a venit bucurându-se și veselindu-se. De aceea, nu numai că nu le-a certat, dar chiar le-a îmbărbătat pe ele, ca și îngerul cel dintâi, pe cele de la Matei, zicându-le: „Nu vă spăimântați; pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit Îl căutați? S-a sculat, nu este aici; iată locul unde L-au pus pe Dânsul. Deci duceți-vă și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru, că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veți vedea pe El, precum v-a zis vouă”. Deci ieșind femeile degrabă, au fugit de la mormânt, căci le cuprinsese cutremur și spaimă, și n-au spus nimănui nimic, căci se temeau. De aici se arată că femeile acestea sunt altele, afară de cele de la Luca și Matei, și afară de Maria Magdalena.

Sfânta Maria Magdalena, ucenița cea adevărată și osârduitoarea lui Hristos, a slujit Mântuitorului cu astfel de dragoste și cu astfel de sârguință și mai înainte de patimi. Apoi ea a suferit durere îndoit de mare, în vremea patimii Mântuitorului nostru Iisus Hristos; pe de o parte văzând pe Domnul său spânzurat pe Cruce atâta vreme, încât putea cineva cu înlesnire să-I numere toate oasele, având capul rănit de spini, fața fără chip, mâinile și picioarele pătrunse de piroane, coasta împunsă cu sulița și tot trupul rănit de bătăi; iar pe de alta, văzând pe Preacurata Lui Maică și sprijinind-o și mângâind-o, atunci când se tânguia cu amar și leșina de durerea inimii.

Așa a fost de sârguitoare pentru adeverirea învierii lui Hristos, încât numai ea a mers de patru ori la mormântul Lui și, după a patra întoarcere de la Mormânt, a rămas lângă Preacurata Născătoare de Dumnezeu, slujindu-i ei nu ca unei maici a Dascălului și a Binefăcătorului ei, ci ca unei Maici a însuși Fiului lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor. Iar după înălțarea Lui la ceruri, a ieșit și ea, ca un apostol, la propovăduire și, străbătând prin multe țări, a binevestit pe Hristos tuturor păgânilor. Deci pe mulți i-a adus la cunoștința de Dumnezeu, ca și Sfinții Apostoli; apoi a mers la Roma și a stat și înaintea Cezarului Tiberiu, pe care l-a tămăduit, fiind bolnav de un ochiA și, povestindu-i toate cele despre Hristos, l-a făcut să creadă într-Insui, după cum zic unii. De aceea el s-a pornit cu urgie împotriva lui Pilat și împotriva arhiereilor și i-a pedepsit, după faptele lor, cu rea și cumplită moarte. După aceasta, ea a plecat din Roma și s-a dus în Efes, la Sfântul loan Cuvântătorul de Dumnezeu. Acolo slujind apostolește la mântuirea oamenilor, prin fericita adormire s-a mutat către Domnul și a fost îngropată de către Sfântul loan Cuvântătorul de Dumnezeu, la intrarea peșterii întru care au adormit cei șapte sfinți tineri mai pe urmă.

Iar mai târziu, împărățind peste greci preaînțeleptul Leon, a adus de acolo în Constantinopol cinstitele moaște ale Sfintei Maria Magdalena și le-a pus în mănăstirea Sfântului Lazăr, pe care o zidise el. Acolo se săvârșea prăznuirea pomenirii ei, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Tatăl și cu Preasfântul și de viață Făcătorul Lui Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.