sabato 15 agosto 2015

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Neamonitissa” de la Mănăstirea Nea Moni din Chios



Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Neamonitissa” se află spre închinare la Mănăstirea Nea Moni din Insula Chios, Grecia.
Deescoperirea icoanei s-a realizat printr-o minune de către Sfinții Cuvioși Nichita, Ioan și Iosif, călugări ce se nevoiau în pustie, pe Muntele Provateon de pe Insula Chios. Cei trei au văzut noaptea o lumină strălucitoare și puternică în pădure și neputând-o localiza, au dat foc zonei. Printre copacii arși au găsit mai târziu un copac nedeteriorat de foc și pe ramurile lui atârnând o icoană reprezentând chipul Maicii Domnului, fără pruncul Iisus în brațe.
Uimiți, cei trei călugări au luat icoana și au așezat-o în schitul lor de nevoință, însă în fiecare zi vedeau că icoana părăsea schitul și venea singură la locul unde o găsiseră și atârnase în copac. Atunci călugării au înțeles că dorința Fecioarei Maria era să se zidească o biserică și o mănăstire în locul respectiv. Astfel, cuvioșii au construit acolo o bisericuță închinată Maicii Domnului.
Atunci când Constantin al IX-lea Monomahul (1000-1055), împăratul Imperiului Roman de Răsărit, a fost exilat în Insula Lesvos, Sfinții Nichita și Iosif l-au mângâiat în încercarea sa. Constantin le-a promis atunci că dacă va ajunge împărat, le va îndeplini orice cerere le va face. Cuvioșii l-au rugat să ridice o biserică frumoasă pe locul unde a fost găsită icoana Maicii Domnului. El le-a promis că așa va fi, iar ca și confirmare le-a dăruit inelul său regal.
După un timp Constantin a devenit împărat, iar Sfinții Cuvioși l-au vizitat, arătându-i inelul dăruit pentru promisiunea ridicării bisericii Maicii Domnului. Împăratul și-a adus aminte de toate acestea și a trimis material necesar pentru ridicarea bisericii, precum și meșteri potriviți. Astfel a fost ridicată Mănăstirea Nea Moni din Chios.

Nessun commento:

Posta un commento