domenica 20 marzo 2016

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul 21 Martie



Troparul Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Iacob, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Troparul Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Iacob, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 2-lea
Irmosul:

Veniţi, popoarelor, să cân­tăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a povăţuit pe poporul pe care l-a scos din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind în suflet luminarea Stăpânului tău, Sfinte Iacob, înşelă­ciunea cea întunecoasă a lumii ai părăsit-o şi ai dobândit mă­rirea cea mai presus de lume.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Crucea pe umerii tăi luând, ai urmat, cuvioase, Celui Ce S-a Răstignit şi pustnicind preaînţelepţeşte, ai micşorat patimile prin înfrânare, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din frageda ta tinereţe te-ai făcut vas încăpător al harurilor Duhului şi cetăţean şi moşteni­tor al Sionului celui de sus, Sfinte Fe­ricite Iacob.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu singură, Fecioară, ai năs­cut pe Dumnezeu, Care întru toate este Neîncăput, făcându-Se Încăput întru tine, din bunătate, pe Care roagă-L să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine.

Cântarea a 3-a
Irmosul:

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţa ţi-a fost plăcută, cu­vântul tău a fost îndum­nezeit, potrivit cu sarea dragos­tei, inima ţi-a fost plină de umi­linţă; pentru aceasta, cu cre­dinţă te fericim.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Închinându-te dumnezeies­cului Chip al lui Hristos, Celui Ce S-a arătat în Trup pentru noi, ai suferit prigoniri, părinte, primejdii şi dureri, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca o jertfă curată te-ai adus pe tine Domnului, prin omo­rârea păcatului şi jertfe fără de sânge ai adus Lui, ca un ie­rarh pus după Lege.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cădelniţă de aur, cu adevărat şi năstrapă a manei celei dumnezeieşti, scaun şi palat preafrumos al lui Dumnezeu, te numim pe tine, Fecioară.

Irmosul:

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Cântarea a 4-a
Irmosul:

Auzit-am, Doamne, glasul iconomiei Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu curgerile lacrimilor tale spălându-te totdeauna, preafe­ricite, te-ai arătat vas curat al Duhului.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugăciunile de toată noap­tea adormind poftele trupului, te-ai arătat făclie neadormită a nepătimirii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Smerit şi blând, milostiv şi fără de răutate şi întreg la minte ai fost, Preacuvioase Ierarhe Iacob.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stăpână, neispitită de nuntă, care în chip de negrăit ai ză­mislit pe Dumnezeu, izbăveşte pe toţi de ispite şi întristări.

Cântarea a 5-a
Irmosul:

Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt dumnezeu nu cunoaştem.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndrăgostindu-te de slava cea adevărată, ai defăimat pe faţă toată îngâmfarea omenească şi te-ai făcut luminător, strălu­cind prin smerenie.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicându-te, ai zăbovit în rugăciuni de toată noaptea, primind cu ochiul sufletului ra­zele cele dumnezeieşti, părinte ierarhe, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Iacob.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu înfrânare multă, cu prive­ghere îndelungată, cu rugăciune şi pătimire, cuvioase, ai căutat pe Dumnezeu, Care te-a mutat pe tine către locaşurile cele de sus.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Vindecă inima mea, cea ră­nită de năvălirile vrăjmaşului, Preacurată, ca o Iubitoare de oameni, Ceea ce ai născut în chip de negrăit pe Cel rănit trupeşte pe Cruce.

Cântarea a 6-a
Irmosul:

De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul cel de nepătruns al milostivirii Tale: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvoarele lacrimilor tale, cuvioase, marea patimilor celor cumplite au uscat şi au pricinuit sufletului tău celui cinstit mângâierea cea de acolo.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-te-ai îndelung răbdător, blând, fără de răutate, cu­vios, plăcut, smerit şi cumpătat şi plin de înţelepciune şi de lu­mină, prealăudate părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Preamăritu-s-a pomenirea ta, părinte, împreună cu aceea a păstorilor, ca a unui păstor bun, Înţelepte Ierarhe Iacob, ca unul ce ai păstorit bine turma ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce toate le-a lucrat cu voinţa, vrând a locui în pânte­cele tău cel neispitit de nuntă, îmbogăţind cu nestricăciunea, ca un Milostiv, pe cei căzuţi în stricăciune.

Irmosul:

De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul cel de nepătruns al milostivirii Tale: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

CONDAC, glasul al 4-lea

Lumea lăsând şi prin înfrânare supunând cu adevărat trupul, ai urmat lui Hristos, Preafericite Părinte Iacob, de unde ai dobândit ungerea cea sfântă a arhieriei; şi acum te-ai mutat către Cetele nematerialnice, rugându-te pentru noi toţi, cei ce te lăudăm pe tine.

Cântarea a 7-a
Irmosul:

Cei trei tineri ai Tăi au căl­cat porunca cea potrivnică lui Dumnezeu de a se închina chipului de aur din câmpul Deiera şi aruncaţi fiind în mijlocul focului, răcorindu-se, au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părin­ţilor noştri!

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Multe prigoane ai îndurat şi ispitiri neslăbite, părinte, bi­ruind pe luptătorii împotriva sfintelor icoane, ca un râvnitor preaiscusit, luminând pe toţi cei ce te vedeau şi strigând Sfinte Ierarhe Iacob: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetând la venirea cea în­fricoşătoare a lui Hristos, ai pe­trecut toată viaţa în umilinţă, până ce ai găsit, fericite, cură­ţire desăvârşită de păcate, mângâiere veşnică, luminare adevă­rată şi mărire nespusă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu blândeţea sufletului te-ai arătat miel al Păstorului Hristos şi păstorit fiind de Dânsul, te-ai dovedit în Duhul păstor al oilor celor cuvântătoare, părinte, îm­preună cu ele cântând totdeau­na: Binecuvântat eşti, Dum­nezeul părinţilor noştri!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Marie Preacinstită, pururea Fecioară Curată şi Binecuvân­tată, Îndreptarea celor căzuţi, Izbăvirea celor păcătoşi, miluieşte-mă pe mine desfrânatul, miluieşte-mă pe mine cel ce strig Fiului tău: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Cântarea a 8-a
Irmos:

Pe Dumnezeu, Care S-a po­gorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei şi văpaia întru răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mintea ta cea preacurată luminându-se cu revăr­sările de lumină cele curate, înţelepţeşte a alungat întunericul demonilor şi negura patimilor, cuvioase, strigând: lăudaţi-L pe Hristos în veci!

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săgeţile cele înroşite în foc ale vrăjmaşului le-ai stins, înţelepte, cu ploile lacrimilor tale celor neîncetate. Şi înflă­cărat de dragostea lui Hristos, preafericite, ai ars spinii stufoşi ai poftelor.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Turma aceasta, înţelepte, pe care ai adunat-o cu învăţăturile tale şi pe cei ce cu credinţă să­vârşesc amintirea ta cea sfântă, cinstită şi plină de lumină, păzeşte-i cu rugăciunile tale de ispite şi de primejdii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izvor viu fiind, ca Una care ai născut Apa vieţii, sufletul meu cel topit de văpaia păcatului adapă-l, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, ca să te măresc pe tine întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Care S-a po­gorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei şi văpaia întru răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a
Irmosul:

Pe Dumnezeu Cuvântul, Cel din Dumnezeu, Care cu înţelepciune de negrăit a venit ca să înnoiască pe Adam, cel rău căzut din pricina mâncării întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi, credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După multe trude, după multe şi nenumărate os­teneli şi necazuri adevărate, către Limanul Cel Ceresc te-ai odihnit, aducând bogăţia virtuţilor celor dumnezeieşti, preasfinţite părinte, cel ce eşti po­doabă a cuvioşilor.

Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe luceafărul cel de ziuă, ca pe o casă a Duhului, ca pe un trandafir plin de bună mireas­mă tainică, ca pe un copac preaînalt în ramuri, ca pe un părtaş la mărirea cea cerească şi ca pe un înţelept ierarh te cinstim, Preafericite Părinte Iacob.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Curgerile lacrimilor tale ajun­gând din belşug, cu adevărat, în pământul inimii tale au hră­nit spicul cel copt, care hrăneş­te de-a pururi pe cei ce cu credinţa te cinstesc pe tine, ierarhe cugetătorule de Dumnezeu, Pă­rintele nostru Iacob.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ai milă de mine, Doamne, ai milă când mă vei judeca şi să nu mă osândeşti în foc şi nici cu mânia Ta să mă mustri; te roagă Fecioara, care Te-a purtat în pântece pe Tine, Hristoase, mulţimea îngerilor şi străluci­tul Ierarh Iacob.

Irmosul:

Pe Dumnezeu Cuvântul, Cel din Dumnezeu, Care cu înţelepciune de negrăit a venit ca să înnoiască pe Adam, cel rău căzut din pricina mâncării întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi, credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

De frumuseţea învăţăturilor tale, de strălucirea înţelegerilor tale şi de prigoanele pe care le-ai răbdat pentru sfintele icoane, părinte, înspăimântându-ne, după datorie te cinstim pe tine, Prealăudate Ierarhe Iacob, jertfitorule al Ziditorului tău; pentru aceasta, cu cântări de laudă, strigăm ţie: miluieşte-ne pe noi, cu rugă­ciunile tale.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

Fiecare unde se mântuieşte, acolo după dreptate şi aleargă. Şi care altă scăpare este asemenea ţie, Născătoare de Dum­nezeu, care acoperi sufletele noastre.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

Toiag de Putere Crucea Fiu­lui tău dobândind, Născătoare de Dumnezeu, cu dânsa nimi­cim aţâţările vrăjmaşilor, noi, cei ce cu dragoste te mărim pe tine neîncetat.


Nessun commento:

Posta un commento