mercoledì 16 marzo 2016

Viața Sfântului Cuvios Hristodul din Patmos 16 martie



Sfântul Hristodul (1020-1093), care era de loc din regiunea Neceea, în Bitinia, a fost copilul unor creștini binecredincioși, Teodor și Ana și a primit la botez numele de Ioan. Încă din fragedă pruncie, primi în inima sa semințele evlaviei și ale iubirii de cele sfinte, ce aveau să rodească mai târziu îmbelșugat. A luat schima monahală de tânăr, primind numele de Hristodul („robul lui Hristos” în grecește).
A dus mai întâi viață călugărească în mai multe locuri, pentru ca mai apoi să primească acordul și ajutorul material al împăratului Alexie I Comneanul (care a domnit în 1081-1118) și așa a zidit în insula Patmos o biserică și o mănăstire în cinstea sfântului Ioan Evanghelistul, aproape de locul unde se află și peștera în care a petrecut Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan și a scris Apocalipsa.
Zidurile mănăstirii s-au păstrat până astăzi așa precum au fost ridicate în veacul al XI-lea. Când însă arabii musulmani au atacat Patmosul, sfântul a trebuit să se refugieze, împreună cu ucenicii săi, în Evia (Epir), unde a și murit, către sfârșitul secolului al XII-lea (+1093), într-o zi de 16 martie.
Mai târziu, ucenicii săi au aflat moaștele sale întregi și le-au adus în mănăstirea ctitorită de el în Patmos, unde se găsesc până astăzi și sunt izvor de multe vindecări și minuni pentru cei care cer mijlocirea sfântului cu credință.


Nessun commento:

Posta un commento