mercoledì 23 marzo 2016

Viața Sfântului Ierarh Artemon, Episcopul Seleuciei 24 martie



Sfântul Apostol Pavel, aflându-l pe acesta întărit în credința lui Hristos și plin de dumnezeiasca înțelepciune, l-a pus păstor și învățător poporului, hirotonindu-l întâiul episcop în Seleucia Pisidiei.
Fericitul Artemon a avut ca patrie Seleucia, cetatea Pisidiei, în care, fiind născut și crescut, petrecea viață cinstită, în zilele Sfinților Apostoli, care luminau lumea cu buna vestire a lui Hristos. Mergînd în cetatea aceea Sfântul Apostol Pavel, Artemon era între toți cetățenii ca un luminător, strălucind cu fapte bune, și nu i se cădea a se ascunde sub obroc.  Iar el, îndreptând bine și cu plăcere de Dumnezeu turma cea încredințată lui, a fost tuturor liman de mântuire, văduvelor și săracilor purtător de grijă, sufletelor și trupurilor doctor, făcător de minuni și toate zilele vieții sale bine și cu dumnezeiască plăcere petrecându-le, și-a sfârșit viața la adânci bătrâneți.



Nessun commento:

Posta un commento