Policarp şi preoţii care sunt împreună cu el către Biserica lui Dumnezeu ce locuieşte ca un străin în Filipi, mila şi pacea să vă fie dăruită din belşug de Dumnezeu Cel Atotputernic şi de Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Epistola către Filipeni a Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei Credinţa filipenilor I. 1. Mult m-am bucurat împreună cu voi în Domnul nostru Iisus Hristos, fiindcă i-aţi primit pe imitatorii adevăratei iubiri şi i-aţi îngrijit, aşa cum se cuvenea să faceţi, pe cei înfăşuraţi în lanţuri vrednice de sfinţi, care sunt diademele celor cu adevărat aleşi de Dumnezeu şi de Domnul nostru. 2. Şi (de asemenea, m-am bucurat) că rădăcina neclintită a credinţei voastre, despre care se ştie din vremuri străvechi (vezi Fil. 1, 5; 4, 15), stăruie până în ziua de astăzi şi aduce rod în Domnul nostru Iisus Hristos, Care a îndurat să înfrunte până şi moartea pentru păcatele noastre, pe Care Dumnezeu L-a înviat „dezlegând durerile” iadului (Fapte 2, 24); 3. În Care, „fără să Îl vedeţi”, voi credeţi cu bucurie „negrăită şi preamărită” (1 Pt. 1, 8), la care şbucurieţ mulţi tânjesc să ajungă, dar voi ştiţi că „sunteţi mântuiţi prin har”, „nu” prin „fapte”, ci datorită voinţei lui Dumnezeu prin Iisus Hristos. Credinţa în Hristos Cel înviat. Înfrânarea de la păcat II. 1. „De aceea încingându-vă coapsele voastre, slujiţi Domnului cu frică” (Ps. 2, 9) şi în adevăr, lăsând la o parte vorbăria deşartă şi înşelarea celor mulţi, „crezând în Cel Care L-a înviat” pe Domnul nostru Iisus Hristos „din morţi şi I-a dat slavă” (1 Pt. 1, 21) şi tronul la dreapta Sa. Lui Îi sunt supuse toate cele de pe cer şi de pe pământ; Lui îi slujeşte toată suflarea, [Lui, Cel] Care vine [ca] judecător al celor vii şi al celor morţi”, al Cărui sânge Dumnezeu îl va cere celor care nu fac ascultare de El. 2. Iar „Cel Ce L-a înviat” pe El din morţi „ne va învia şi pe noi”, dacă facem voia Sa şi păşim în poruncile Lui şi iubim ceea ce El a iubit, abţinându-ne de la orice nedreptate, lăcomie, iubire de bani, vorbire de rău, mărturie mincinoasă, „fără a răspunde la rău cu rău, la insultă cu insultă”, la lovitură cu lovitură, la blestem cu blestem. Ne aducem aminte de învăţăturile pe care Domnul ne-a învăţat: „Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi”; iertaţi ca şi vouă să vi se ierte; arătaţi milă pentru ca şi vouă să vi se arate milă; „măsura cu care voi măsuraţi va fi cea după care vi se va măsura”, şi „fericiţi sunt cei săraci” şi cei „prigoniţi pentru dreptate, fiindcă a lor este Împărăţia lui Dumnezeu”. III. 1. De aceea, fraţilor, vă scriu vouă aici despre dreptate nu fiindcă mi-am pus această sarcină singur, ci fiindcă voi mi-aţi cerut-o mai înainte. 2. Fiindcă nici eu şi nici altul ca mine nu poate să se apropie de măsura înţelepciunii fericitului şi slăvitului Pavel, care fiind în mijlocul vostru a învăţat faţă către faţă pe oamenii de atunci, cu acurateţe şi tărie, despre cuvântul adevărului şi care după plecarea sa v-a scris o epistolă pe care, dacă o citiţi cu atenţie, veţi putea să vă zidiţi în credinţa ce v-a fost dată. 3. Ea este mama noastră a tuturor, urmată fiind de speranţă şi precedată de iubirea pentru Dumnezeu şi Hristos şi pentru aproapele. Dar cel care şade înăuntrul acestor virtuţi a împlinit porunca dreptăţii. Fiindcă cel care are iubire este departe de tot păcatul. Iubirea de bani IV. 1. Începutul tuturor relelor este iubirea de bani. Ştiind aşadar că „nu am adus nimic în lume”, dar „nici nu putem să luăm ceva din ea”, să ne înarmăm cu armele dreptăţii şi să ne deprindem mai întâi să păşim în poruncile Domnului. Purtarea faţă de soţii 2. Pe urmă, să le deprindeţi şi pe femeile voastre în credinţa care a fost dată, în iubire şi curăţie, iubindu-şi soţii lor în deplină fidelitate, şi iubindu-i pe toţi în mod egal în toată curăţia, iar pe copii să-i crească învăţându-i în frica lui Dumnezeu. Despre văduve 3. Văduvele să se poarte cu înţelepciune în credinţa Domnului, mijlocind în rugăciune fără încetare pentru toţi, stând departe de orice defăimare, clevetire, mărturie mincinoasă, iubire de bani, şi de tot răul. Să fie conştiente de faptul că ele sunt altar al lui Dumnezeu şi că El pe toate le cercetează cu atenţie şi nimic din cugetările, intenţiile şi gândurile ascunse ale inimii nu Îi este ascuns (1 Cor. 14, 25). V. 1. Ştiind, aşadar, că „Dumnezeu nu se lasă batjocorit” (Gal. 6, 7) suntem datori să mergem într-un mod demn de porunca şi de slava Sa. Despre diaconi 2. De asemenea, diaconii să fie fără de pată înaintea dreptăţii Sale fiindcă ei sunt diaconii lui Dumnezeu şi ai lui Hristos nu ai oamenilor: nici defăimători, nici duplicitari, nici iubitori de bani, ci curaţi în toate lucrurile, milostivi, râvnitori, umblând potrivit adevărului Domnului Care S-a făcut pe Sine slujitorul tuturor. Dacă vom fi bineplăcuţi Lui în veacul de acum, ni-l va dărui şi pe cel viitor, întrucât El ne-a promis că ne va învia pe noi din morţi şi [că], dacă ne vom purta într-un chip demn de El, „vom [şi] împărăţi împreună cu El”, însă numai dacă vom fi credincioşi. Despre tineri 3. De asemenea, şi tinerii să fie fără de pată în tot lucrul, având grijă mai înainte de orice de curăţia lor şi înfrânându-se de la orice ţine de rău. Căci este bine să se înfrâneze de la poftele celor din lume, căci fiecare poftă luptă împotriva duhului şi „nici desfrânaţii, nici malahienii, nici homosexualii nu vor fi părtaşi ai Împărăţiei lui Dumnezeu” (1 Cor. 6, 9-10), nici cei care fac lucruri lipsite de ruşine. Prin urmare, se cuvine ca ei să stea deoparte de toate acestea, supunându-se preoţilor şi diaconilor ca lui Dumnezeu şi lui Hristos. Fecioarele trebuie să trăiască având o conştiinţă curată şi nevinovată. Despre preoţi VI. 1. Preoţii, de asemenea, trebuie să fie compătimitori şi milostivi faţă de toţi, să îi aducă înapoi pe cei abătuţi pe căi greşite, să îi cerceteze pe toţi bolnavii, să nu neglijeze pe văduvă, pe orfan sau pe sărac, ci mereu „să cugete la a face ceea ce este bine înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor” (Pilde 3, 4; Rom. 12, 17; II Cor. 8, 21), abţinându-se de tot ceea ţine de mânie, cinstirea părtinitoare a oamenilor, judecata nedreaptă; să stea departe de tot ceea ce ţine de iubirea de bani, să nu creadă repede ceea ce se spune împotriva cuiva; să nu judece cu severitate ştiind că [noi] toţi suntem datori păcatului. 2. Prin urmare, dacă ne rugăm Domnului ca să ne ierte, suntem datori ca şi noi să iertăm; căci stăm înaintea ochilor Domnului şi ai lui Dumnezeu şi „cu toţii trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului lui Hristos şi fiecare va trebui să dea cuvânt pentru sine” (Rom. 14, 10-12). 3. Aşadar, să Îi slujim Lui cu frică şi cu toată evlavia (Evr. 12, 28), aşa cum El Însuşi ne-a poruncit, precum şi apostolii, care ne-au propovăduit Evanghelia, precum şi profeţii, cei care mai înainte au propovăduit venirea Domnului nostru. Să fiţi râvnitori în a face binele, stând deoparte de certuri şi de fraţi prefăcuţi şi de cei care poartă cu ipocrizie numele Domnului şi care îi amăgesc pe oamenii neînţelepţi. Împotriva dochetismului VII. 1. „Dar tot cel care nu mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este antihrist” (1 In 4, 2-3); iar cel care nu mărturiseşte mărturia crucii este de la diavol; iar cel care schimbă sensul cuvintelor Domnului pentru a-şi justifica propriile pofte şi spune că nu este nici înviere, nici judecată, acesta este primul născut al satanei. 2. Prin urmare, părăsind faptele deşarte ale celor mulţi şi învăţăturile false, să ne întoarcem la cuvântul care ne-a fost dat de la început, „priveghind în rugăciune” (1 Pt. 4, 7) şi stăruind în posturi, cerând în rugăciunile noastre către atotvăzătorul Dumnezeu „să nu ne ducă în ispită” (Mt. 6, 13), fiindcă Domnul a zis: „Duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios” (Mt. 26, 41). VIII. 1. Neîncetat, aşadar, să ne ţinem neclintiţi de speranţa noastră şi de garanţia dreptăţii noastre, care este Iisus Hristos, Cel Care a purtat pentru noi păcatele noastre în însuşi trupul Său pe lemn, „Care păcat nu a făcut, nici nu s-a aflat vicleşug în gura Lui”, ci pentru noi a pătimit toate, pentru ca noi să trăim în El. Să imităm răbdarea lui Hristos şi a mucenicilor 2. Să devenim, aşadar, imitatori ai răbdării Sale şi, dacă pătimim pentru numele Său, să Îi dăm Lui slavă (1 Pt. 4, 16). Căci El ne-a dat acest exemplu prin sine Însuşi şi noi pe acesta L-am crezut. IX. 1. Vă îndemn dar ca toţi să fiţi ascultători cuvântului dreptăţii şi să rămâneţi neclintiţi în răbdarea pe care aţi şi văzut-o cu ochii voştri la fericiţii Ignatie, Zosima şi Rufus, dar şi la alţii care s-au ridicat chiar dintre voi, şi la însuşi Pavel şi la ceilalţi apostoli. 2. Încredinţaţi fiind că aceştia toţi „nu au alergat în van”, ci în credinţă şi în dreptate, şi că ei se află în locul care le este cuvenit, lângă Domnul împreună cu Care au şi pătimit. Ei nu au iubit veacul de acum, ci pe Cel Care a murit pentru noi şi pe Care Dumnezeu L-a înviat. Iubirea frăţească X. 1. Aşadar, rămâneţi în acestea şi urmaţi exemplul Domnului, „tari în credinţă şi neclintiţi”, iubitori de frăţietate, iubindu-vă unii pe alţii, părtaşi în adevăr, aşteptându-vă unii pe alţii în blândeţea Domnului, fără să dispreţuiţi pe cineva. 2. Atunci când puteţi faceţi binele, nu amânaţi, fiindcă „milostenia izbăveşte de moarte” (Tob. 12, 9). Supuneţi-vă unii altora; să aveţi o purtare ireproşabilă printre păgâni pentru ca datorită faptelor voastre bune să primiţi laudă, iar Domnul să nu fie hulit din cauza voastră. 3. Vai însă de cel din cauza căruia numele Domnului este defăimat (1 Pt. 2, 12)! Învăţaţi pe toţi cumpătarea în care voi trăiţi. Cazul lui Valens XI. 1. M-am întristat foarte mult pentru Valens, care a fost cândva preot la voi, dar care nesocoteşte slujirea pe care a primit-o. Vă atrag atenţia, aşadar, să staţi departe de lăcomie pentru ca să staţi în curăţie şi sinceritate. Înfrânaţi-vă de la orice rău. 2. Cel care nu se poate cârmui pe sine cum ar putea să decidă în privinţa altora? Dacă cineva nu se poate înfrâna de la lăcomie, va fi pângărit de idolatrie şi astfel va fi judecat ca unul din neamuri care nu cunoaşte judecata lui Dumnezeu (Is. 52, 5). Sau nu ştiţi, aşa cum învaţă Pavel, că sfinţii vor judeca lumea (1 Cor. 6, 2)? 3. Dar eu nu am simţit şi nici nu am auzit ceva de acest fel la voi, unde a lucrat fericitul Pavel, voi care sunteţi la începutul scrisorii sale. Într-adevăr, cu voi s-a lăudat în toate Bisericile, care numai ele Îl cunoşteau pe Dumnezeu; dar noi încă nu-L ştiam. 4. Aşadar, fraţilor, foarte mult mă întristez pentru acesta şi pentru soţia lui, cărora să le dea Domnul pocăinţă adevărată. Să fiţi dar cumpătaţi în aceasta; şi să nu îi socotiţi pe unii ca aceştia vrăjmaşi (2 Tes. 3, 15), ci aduceţi-i înapoi la voi ca pe nişte mădulare suferinde şi rătăcite pentru ca să faceţi sănătos întregul vostru trup. Într-adevăr, pe voi înşivă vă zidiţi dacă faceţi aceasta. XII. 1. Sunt sigur că voi sunteţi bine instruiţi în Sfânta Scriptură şi că nimic nu vă este necunoscut; mie însă nu mi-a fost dăruită aceasta. Este suficient să vă zic, aşa cum este scris în Scriptură, „mâniaţi-vă, dar nu păcătuiţi” şi „soarele să nu apună peste mânia voastră” (Ps. 4, 4; Ef. 4, 26). Fericit este cel care ţine minte aceste cuvinte; şi mă încred că aceasta este în voi. 2. Însă Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos şi Însuşi Arhiereul Cel veşnic, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos (Evr. 6, 20; Evr. 7, 3), să vă zidească în credinţă şi în adevăr şi în toată blândeţea şi fără mânie, ci în ascultare, îndelungă răbdare, înfruntarea necazurilor şi castitate; şi să vă dea soartă şi parte cu sfinţii Săi şi nouă şi vouă şi tuturor celor de sub cer care vor crede în Domnul nostru Iisus Hristos şi în Tatăl Său, Care L-a înviat din morţi. 3. Rugaţi-vă pentru toţi sfinţii. Rugaţi-vă chiar şi pentru regi şi pentru cei puternici şi pentru conducători şi chiar pentru cei ce vă persecută şi vă urăsc şi pentru vrăjmaşii crucii, pentru ca astfel roadele voastre să se vadă limpede în toţi oamenii, ca să fiţi desăvârşiţi în El. XIII. 1. Mi-aţi scris, şi voi şi Ignatie, ca în cazul în care se va duce cineva în Siria, să ia cu sine şi scrisorile de la voi. Şi aceasta şi voi face dacă voi găsi timp prielnic, fie eu, fie cel pe care îl voi trimite ca să fie sol şi pentru voi. 2. Epistolele lui Ignatie care ne-au fost trimise de el şi pe celelalte pe care le avem vi le trimitem vouă, după cum ne-aţi poruncit; ele sunt alăturate acestei epistole şi vă veţi folosi mult din ele. Căci se preocupă de [cele privitoare la] credinţă şi răbdare şi tot ceea ce este ziditor în Domnul nostru. Iar despre Ignatie şi despre cei împreună cu el, dacă aveţi veşti sigure, înştiinţaţi-ne şi pe noi[*]. XIV. Acestea vi le-am scris prin Crescens, pe care vi l-am recomandat anterior şi pe care vi-l recomand şi acum. Într-adevăr, purtarea sa faţă de noi a fost fără de reproş şi cred el se va purta la fel şi cu voi. Pe de altă parte, v-o încredinţez pe sora lui când va veni la voi. Să locuiţi în Domnul Iisus Hristos în har împreună cu toţi ai voştri. Amin. Sursa: Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei – portret aghiografic si patristic, Traducere din greaca veche, latină şi engleză de Dragoş Dâscă, Editura Doxologia, Iaşi, 2011. [*] Unii cercetători au sugerat că acest capitol reprezintă o altă epistolă a Sfântului Policarp deoarece în capitolul 9, 2 Ignatie şi tovarăşii lui sunt prezentaţi ca fiind deja morţi în timp ce în acest capitol se vorbeşte despre Ignatie ca şi cum ar fi încă în viaţă. P. N. Harrison (1936) a sugerat următoarea rezolvare a problemei: capitolele 13-14 reprezintă o mică epistolă care a fost scrisă la scurtă vreme după plecarea Sfântului Ignatie din Smirna (Claudio Moreschini, Enrico Morelli, Istoria literaturii creştine vechi gre-ceşti şi latine, I. De la Apostolul Pavel la Constantin cel Mare, Editura Polirom, Iaşi, 2001, p. 131). Noi am urmat Tradiţia Bisericii care se bazează pe mărturia Sfântului Irineu al Lyonului care nu ştie decât de existenţa unei singure epistole scrise de Sfântul Mucenic Policarp şi nu am separat Capitolul XIII de restul corpului Epistolei către Filipeni socotindu-l parte integrantă a lui.
Nessun commento:
Posta un commento