Sursa: Lumea Credinţei, nr. 2 (februarie) – 2009.
„În tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul!” – glăsuieşte psalmistul; şi „mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19) i-a mandatat Domnul, înainte de Înălţarea Sa la cer, pe ucenicii Săi. Poate că aceste cuvinte au inspirat cel mai mult lucrarea misionară a nou-proslăvitului Sfânt Nicolae care a adus Lumina Ortodoxiei în „Ţara Soarelui-răsare”.
Sfântul Nicolae cel Nou, Apostolul Japoniei, s-a născut în anul 1836 în satul Berghiozovski, din Smolensk. Tatăl său, Ioan Kasatkin, care era diacon, precum şi mama sa, care murise când Nicolae era doar de 5 ani, erau amândoi oameni foarte evlavioşi.
Tânărul lor fiu s-a dedicat pentru început carierei militate, dar în timpul studiilor gimnaziale s-a orientat definitiv spre misiunile îndepărtate pe care Biserica Ortodoxă Rusă le întreprindea în acea vreme. S-a gândit pentru început la China, dar în cele din urmă, după citirea unei cărţi despre acea ţară îndepărtată şi misterioasă, a hotărât să aleagă Japonia.
În 1860, în timp ce era student în anul IV la Academia Teologică din Sankt Petersburg, o Enciclică a Sinodului care căuta un voluntar pentru a prelua îndatoririle liturgice ale unui preot slujitor pe lângă Ambasada Rusă din Hakontate (Japonia) a constituit pentru el semnul de Dumnezeu trimis pentru începutul misiunii sale.
Terminându-şi studiile, a primit tunderea în îngerescul chip al monahilor şi o dată cu aceasta numele de Nicolae, a fost hirotonit diacon şi apoi preot, plecând imediat în Orientul Îndepărtat. După o călătorie de 10 luni prin mijlocul Siberiei, a ajuns în cele din urmă la Hakontate. În Japonia – ţară de moravuri atât de străine de cele ale creştinismului şi unde oficial era interzis să se propovăduiască Evanghelia – condiţiile pentru constituirea unei misiuni ortodoxe nu erau deloc favorabile.
Sfântul Nicolae a învăţat singur limba japoneză şi, după câţiva ani de muncă asiduă, mai mereu expunându-se la pericole din partea autorităţilor, i-a adus la credinţa ortodoxă pe preotul şintoist Savambe şi pe medicul Sakaghia. Cu ajutorul acestor primi neofiţi, cu smerită înţelepciune şi fără să urmărească atât încreştinarea unui mare număr de japonezi, ci mai degrabă îngrijindu-se ca pe cei care se apropiau de credinţă, să-i facă creştini adevăraţi, Sfântul Nicolae a reuşit să constituie o comunitate mică, pentru început 15 credincioşi.
Savambe, care a primit la Botez numele „Apostolului neamurilor” – Pavel, a devenit ţinta batjocurilor celor care mai înainte fuseseră corelegionarii săi. Puţin a lipsit să nu fie pedepsit cu moartea.
Catehizarea s-a confruntat cu nenumărate probleme în principal cu cea a totalei absenţe a traducerilor sfintelor texte în limba japoneză. Pentru o perioadă oarecare, creştinii trebuiau să fie mulţumiţi cu o traducere în chineză a Noului Testament.
Tânăra Comunitate nu se confrunta doar cu idolatria, ci şi cu tradiţionalul cod de onoare japonez, pentru care porunci precum cea a iubirii faţă de vrăjmaşi părea să constituie un îndemn sau o pledoarie pentru sfială sau frică.
Doar după 12 ani de încercări, lipsuri şi asiduă muncă, şi după ce a suferit o cruntă prigoană în 1873, Misiunea Ortodoxă Rusă a fost oficial recunoscută de către conducerea ţării, având în fruntea ei pe Arhimandritul Nicolae.
Sediul misiunii a fost mutat atunci la Tokyo, noua capitală a Imperiului, şi, graţie înflăcăratei predici a sfântului, numărul credincioşilor a ajuns curând la mii, având centre misionare Nagasaki, Kyoto şi Hakodate.
În 1875 a fost hirotonit primul preot ortodox japonez şi 10 ani mai târziu Sfântul Nicolae a fost hirotonit primul episcop al Bisericii Japoneze, care număra atunci 12.000 de credincioşi. În 1875, în ciuda dificultăţilor materiale a fost posibilă ridicarea unei strălucitoare biserici-catedrale în centrul oraşului Tokyo, pe care a numit-o „Casa lui Nicolae”.
Prin râvna sa – care a determinat şi entuziasmul Sfântului Ioan de Kronstadt (20 decembrie), sfântul ierarh a zidit şcoli pentru educaţia catehumenilor şi a credincioşilor. În 1878 a deschis Şcoala Preoţească pentru instruirea clerului autohton, unde, în afara ştiinţelor teologice, se predau limbile japoneză, chineză şi rusă, cu scopul mai îndepărtat de a fi traduse toate textele sfinte necesare vieţuirii creştine.
Chiar dacă a dat tinerei biserici nu doar credinţa, ci şi tradiţiile şi obiceiurile liturgice ale Bisericii Ruse, Sfântul Nicolae, folosind limba japoneză, s-a îngrijit să întemeieze o adevărată Biserică Locală, o Biserică ieşită din sânul poporului japonez şi nedespărţită de el.
În timpul războiului dintre ruşi şi japonezi din 1905, sfântul a dovedit o deosebită dragoste faţă de turma sa, precum şi discernământ. Pentru că clerul îi ceruse permisiunea să săvârşească rugăciuni pentru armata japoneză, Sfântul Nicolae a îngăduit şi a binecuvântat acest lucru, dar el însuşi nu participa la aceste rugăciuni, neputând să se roage pentru înfrângerea propriei lui patrii.
Când a adormit în Domnul, pe 3 februarie 1912, după 50 de strădanii apostolice, Biserica Ortodoxă a Japoniei cuprindea 33.000 de credincioşi, împărţiţi în 266 de comunităţi de 35 de preoţi.
Imediat a fost cinstit ca sfânt misionar „întocmai cu apostolii” şi mormântul său a devenit loc de închinare şi binecuvântare pentru fraţii
Nessun commento:
Posta un commento