sabato 29 dicembre 2018

ACATISTUL SFÂNTULUI ACOPERĂMÂNT AL NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU 1 octombrie

Imagini pentru ACATISTUL SFÂNTULUI ACOPERĂMÂNT AL NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU zi de prăznuire - 1 octombrie


Condacele şi Icoasele
Condacul 1 
Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului şi a pământului, care a venit oarecând la rugăciune la biserica din Vlaherne şi se ruga pentru cei din întuneric, acesteia, şi noi, cu credinţă şi cu umilinţă îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să grăim ţie: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Icosul 1: 
Mulţimea arhanghelilor şi a îngerilor, cu Înaintemergătorul, cu Teologul şi cu soborul tuturor sfinţilor, împreună cu tine, împărăteasa lor, stând în biserica din Vlaherne şi ascultând rugăciunile tale pentru toată lumea, cu bucurie cântăm ţie: 
Bucură-te, bunăvoinţa Tatălui celui mai înainte de veci; 
Bucură-te, încăpere preacurată a lui Dumnezeu, a Fiului celui fără de ani; 
Bucură-te, locuinţă umbrită de puterea Duhului Sfânt; 
Bucură-te, mirare neîncetată a cetelor îngereşti; 
Bucură-te, spaima cea grozavă a puterilor celor întunecate ale iadului; 
Bucură-te, ceea ce eşti întâmpinată în văzduh de heruvimii cei cu ochii mulţi; 
Bucură-te, cea ale cărei laude le cântă serafimii cei cu câte şase aripi; 
Bucură-te, preabunule Acoperământ, căruia cu credinţă ne închinăm noi, neamul creştinesc; 
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condacul al 2-lea 
Sfântul Andrei cu Epifanie, văzându-te în biserică, în văzduh, rugându-te lui Dumnezeu pentru creştini, au cunoscut că eşti Maica lui Hristos Dumnezeul nostru şi, căzând la pământ cu credinţă, s-au închinat sfântului tău Acoperământ, cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea 
Înţelegere neînţeleasă eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, întru apărarea poporului celui dreptcredincios; pentru aceasta vrăjmaşii noştri nu pricep cât de puternică este rugăciunea Maicii lui Dumnezeu; însă noi, bineştiind atotputernica ta apărare, cu umilinţă grăim către tine: 
Bucură-te, preamilostivă, mângâierea tuturor celor scârbiţi şi împovăraţi; 
Bucură-te, povăţuitoare neadormită a tuturor celor orbiţi şi rătăciţi; 
Bucură-te, ceea ce cu rugăciunile tale degrabă potoleşti mânia lui Dumnezeu, cea cu dreptate pornită asupra noastră; 
Bucură-te, ceea ce cu atotputernică ameninţarea ta potoleşti patimile noastre cele rele; 
Bucură-te, puternică deşteptare a conştiinţelor celor adormite; 
Bucură-te, prin care iadul suspină şi duhurile răutăţii tremură; 
Bucură-te, prin care se deschid nouă, credincioşilor, porţile raiului; 
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condacul al 3-lea 
Puterea Celui Preaînalt umbreşte pe cei ce cu credinţă şi cu evlavie scapă la preaputernicul tău Acoperământ, căci numai ţie, uneia, Preasfântă şi Preacurată Maică a lui Dumnezeu, s-a dat a împlini toate cererile tale. Pentru aceasta, credincioşii de toate vârstele te măresc pe tine, şi pe Fiul tău, cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea 
Având bogăţie de milostivire neîmpuţinată, tuturor până la marginile pământului le întinzi mână de ajutor, Născătoare de Dumnezeu fecioară. Bolnavilor le dai vindecare, celor ce pătimesc alinare, orbilor vedere şi tuturor le dai toate, fiecăruia după a lui trebuinţă. Pentru aceasta cu mulţumire grăim ţie: 
Bucură-te, tărie nesurpată şi ocrotirea tuturor creştinilor; 
Bucură-te, cea dintâi înfrumuseţare a sfintelor locaşuri şi altare; 
Bucură-te, îngrădirea cea sigură a tronurilor împărăteşti; 
Bucură-te, ajutătoare neadormită a căpeteniilor de oraşe; 
Bucură-te, arhistrategă nebiruită a oştilor creştineşti; 
Bucură-te, oglindă sfântă a dreptăţii pentru judecătorii cei nemitarnici; 
Bucură-te, minte desăvârşită a învăţătorilor; 
Bucură-te, binecuvântarea caselor şi a familiilor celor evlavioase; 
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condacul al 4-lea 
Fiind cuprinşi de viforul multor nevoi, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, tu ajută-ne nouă. Stând înaintea feţei altarului Domnului şi ridicând mâinile tale, roagă-te ca Domnul, Împăratul slavei, să caute la nevrednica noastră rugăciune şi să asculte cererile celor ce cheamă numele tău cel sfânt şi cântă Fiului tău: Aliluia!

Icosul al 4-lea 
Auzit-a Domnul Dumnezeu pe Isus al lui Navi rugându-se şi a poruncit soarelui de a stat până ce a biruit pe vrăjmaşii lui. Si acum Domnul Iisus aude rugăciunile tale, împărăteasă aleasă a Duhului Sfânt. Pentru aceasta şi noi păcătoşii, nădăjduind la Acoperământul tău, îndrăznim a cânta ţie ca Maicii lui Dumnezeu: 
Bucură-te, ceea ce eşti luminată de Soarele cel veşnic, care ne luminezi pe noi cu Lumina cea neînserată; 
Bucură-te, ceea ce ai luminat tot pământul cu strălucirea preacuratului tău suflet; 
Bucură-te, ceea ce ai veselit toate cerurile prin curăţia trupului tău; 
Bucură-te, Acoperământul şi păstrarea sfintelor locaşuri ale lui Hristos; 
Bucură-te, luminarea şi înţelepţirea păstorilor celor credincioşi ai Bisericii; 
Bucură-te, povăţuitoarea monahilor şi a monahiilor care neîncetat slujesc lui Dumnezeu; 
Bucură-te, liniştea cea netulburată a bătrânilor celor evlavioşi; 
Bucură-te, veselia cea tainică a fecioarelor şi a văduvelor ce trăiesc în curăţie; 
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condacul al 5-lea 
Văzătorul de Dumnezeu, Moise, luptând oarecând asupra lui Amalec, când ridica mâinile Israel biruia; iar când le lăsa în jos atunci Amalec învingea; însă ajutat de cei ce-l sprijineau, a biruit pe vrăjmaşi. Tu însă, o, Maică a lui Dumnezeu, ridicând mâinile tale la rugăciune către Fiul Tău, deşi nesprijinită de nimeni, totdeauna biruieşti pe vrăjmaşii creştinilor şi eşti scut nebiruit celor ce cântăm Fiului Tău: Aliluia!

Icosul al 5-lea 
Văzutu-te-au pe tine cetele sfinţilor, stând în văzduh, în biserica din Vlaherne, ridicând mâinile la rugăciune către Fiul tău şi Dumnezeu; iar arhanghelii cu îngerii cântau ţie cântare de mulţumire. Deci, prin mâinile tale cele mai sfinte decât ale lui Moise, întăreşte-ne şi pe noi, ce cu umilinţă cântăm ţie: 
Bucură-te, ale cărei mâini sunt ţinute la rugăciune de însăşi dragostea şi milostivirea ta cea către noi; 
Bucură-te, că înaintea ta nu pot să stea vrăjmaşii noştri văzuţi şi nevăzuţi; 
Bucură-te, ceea ce izgoneşti din sufletul nostru patimile şi poftele cele rele şi spurcate; 
Bucură-te, ceea ce fără de ardere ţii pe mâinile tale focul cel dumnezeiesc al lui Hristos, şi pe noi cei reci ne aprinzi cu el; 
Bucură-te, aleasă încununare a celor ce, cu întreagă înţelepciune, se luptă împotriva patimilor; 
Bucură-te, convorbirea cea de-a pururea cu cei ce se nevoiesc în post şi în tăcere; 
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor obosiţi de mâhnire şi de întristare; 
Bucură-te, ceea ce ne dai harul umilinţei şi al răbdării; 
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condacul al 6-lea 
Propovăduitor al harului tău celui neîmpuţinat şi al milelor tale s-a arătat Sfântul Romano, dulce cântătorul, când în vis a primit de la tine o foaie de hârtie spre mâncare, prin care înţelepţindu-se, a început a cânta cu înţelepciune întru mărirea ta şi a scris laude sfinţilor, cântând cu credinţă: Aliluia!

Icosul al 6-lea 
Strălucit-ai, fecioară a lui Dumnezeu, din aurora dreptăţii, pe Soarele cel adevărat, Fiul tău, Care a luminat pe toţi cu înţelepciune de la Dumnezeu şi a adus la cunoştinţa adevărului pe cei ce au credinţă şi cântă ţie: 
Bucură-te, ceea ce ai născut cu trup pe Hristos, puterea şi înţelepciunea dumnezeiască; 
Bucură-te, ceea ce ai ruşinat înţelepciunea cea deşartă a lumii acesteia şi pe cei orbiţi de dânsa îi povăţuieşti la calea mântuirii; 
Bucură-te, păstrarea dreptei credinţe şi învăţătoarea dogmelor celor ortodoxe; 
Bucură-te, ceea ce tai eresurile şi rătăcirile cele pierzătoare; 
Bucură-te, ceea ce ştii cele cu anevoie de prevăzut şi la vreme le spui celor ce au nevoie de ele; 
Bucură-te, ceea ce ruşinezi pe cei mincinoşi şi ghicitorile cele deşarte; 
Bucură-te, ceea ce în ceasul nedumeririlor ne pui în minte gândul cel bun; 
Bucură-te, ceea ce ne opreşti de la deprinderile cele vătămătoare şi de la poftele cele rele; 
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condacul al 7-lea 
Domnul atotvăzătorul şi îndelung-răbdătorul, voind să arate adâncul cel nemărginit al iubirii Sale de oameni, te-a ales pe tine pentru a fi a Lui Maică şi te-a făcut pe tine creştinilor apărătoare nebiruită. Că după judecata lui Dumnezeu, chiar de ar fi cineva vrednic de osândă, totuşi, prin Acoperământul tău cel puternic, capătă vreme de pocăinţă şi cântă: Aliluia!

Icosul al 7-lea 
Minunate a arătat Domnul faptele Sale, întru tine, Preacurată Maica Sa, când s-a arătat preaminunatul Acoperământ în mâinile tale, luminând mai mult decât razele soarelui şi acoperind poporul ce era în biserica din Vlaherne. Deci văzând ei acest semn al milostivei tale apărări, cuprinşi de spaimă şi de bucurie, toţi au cântat ţie: 
Bucură-te, Acoperământ nefăcut de mână, care ca norul te-ai întins peste toată lumea; 
Bucură-te, ceea ce ai ţinut pe mâinile tale pe Fiul tău şi Arhiereul cel veşnic; 
Bucură-te, că prin aceasta ne arăţi milă şi har nouă în Biserica Ortodoxă; 
Bucură-te, stâlp de nor care ne acoperi pe noi credincioşii, ferindu-ne de toate ispitele şi de smintelile lumii; 
Bucură-te, stâlp de foc care ne arăţi nouă tuturor calea mântuirii, chiar şi în mijlocul întunecimii păcatelor; 
Bucură-te, vădită întărire a creştinilor nevoitori; 
Bucură-te, înţelepţire tainică a robilor lui Dumnezeu celor tăinuiţi în mijlocul lumii; 
Bucură-te, ceea ce pe mine cel gol de fapte bune nu mă părăseşti, ci cu Acoperământul şi cu harul tău mă miluieşti; 
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condacul al 8-leaa 
Pe tine, ceea ce te-ai arătat din cer în biserica din Vlaherne, îngerii te-au cântat, apostolii te-au preamărit, soborul ierarhilor şi al cuvioşilor şi ceata sfintelor femei te-au lăudat, Înaintemergătorul şi cu Teologul s-au închinat, iar poporul ce era în biserică cu veselie a cântat: Aliluia!

Icosul al 8-lea 
Domnul, Cel ce stăpâneşte toate cele de sus şi cele de jos, văzându-te pe tine, Maica Sa, stând în biserică şi cu umilinţă rugându-te Lui, a zis: cere, o, Maica Mea, că nu Mă voi întoarce la tine, ci voi îndeplini cererile tale şi voi milui pe toţi care cântă ţie: 
Bucură-te, chivot al Legii întru care se păstrează sfinţirea a tot neamul omenesc; 
Bucură-te, năstrapă preasfântă întru care se păstrează pâinea vieţii celei veşnice pentru cei flămânzi de dreptate; 
Bucură-te, vasule cu totul de aur, întru care s-a gătit pentru noi Trupul şi Sângele Mielului celui dumnezeiesc; 
Bucură-te, ceea ce ridici din patul durerii pe cei slăbiţi cu trupul, dar nu cu duhul şi cu credinţa; 
Bucură-te, ceea ce dai înţelegere şi lumină celor ce sunt întunecaţi la minte; 
Bucură-te, ceea ce cu înţelepciunea ta ne împiedici din calea cea rea a păcatelor şi a patimilor; 
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condacul al 9-lea 
Toată firea îngerească îţi aduce laudă, pentru că eşti cu adevărat Maica lui Dumnezeu şi apărătoarea tuturor celor ce se roagă ţie. Tu, cu Acoperământul tău cel dumnezeiesc, pe cei drepţi îi veseleşti, pe păcătoşi îi aperi; pe cei din primejdii îi izbăveşti şi te rogi pentru toţi credincioşii care cântă: Aliluia!

Icosul al 9-lea 
Ritorii cei mult-vorbitori, ca nişte peşti fără de glas nu se pricep cum să laude după vrednicie praznicul cel mare al preacinstitului tău Acoperământ; căci toate cele grăite de dânşii nu sunt în stare a număra îndurările tale. Dar noi, văzând nenumăratele tale binefaceri, cu bucurie cântăm ţie: 
Bucură-te, ceea ce ne păzeşti de molimă şi de bolile cele aducătoare de moarte; 
Bucură-te, ceea ce păzeşti oraşele şi satele de cutremurul cel năpraznic al pământului; 
Bucură-te, ceea ce cu mână tare ne izbăveşti pe noi din revărsarea apelor şi din cufundare; 
Bucură-te, ceea ce cu roua rugăciunilor tale ne izbăveşti pe noi de arderea focului; 
Bucură-te, ceea ce ne scapi de foametea cea duhovnicească şi trupească, hrănindu-ne cu pâinea vieţii; 
Bucură-te, ceea ce abaţi de la capul nostru loviturile fulgerului şi ale trăsnetului; 
Bucură-te, ceea ce ne mântuieşti pe noi de năvălirea celor de alt neam şi de ucigaşii cei tăinuiţi; 
Bucură-te, ceea ce prin pace şi prin dragoste ne izbăveşti de vrăjmaşii cei de o credinţă cu noi şi de vrăjmăşia casnică; 
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condacul al 10-lea 
Vrând să mântuiască neamul omenesc din înşelăciunea vrăjmaşului, Domnul cel iubitor de oameni te-a dăruit pe tine să fii Maică nouă pământenilor. Tu să fii nouă ajutor, acoperământ şi scutire; celor întristaţi mângâiere, celor mâhniţi bucurie, celor asupriţi apărătoare şi să scoţi din adâncul păcatelor pe toţi cei ce cântă: Aliluia!

Icosul al 10-lea 
Preasfântă împărăteasă, cu îngerii stai împreună şi te rogi zicând: „Împărate ceresc, primeşte pe tot omul ce se roagă Ţie şi cheamă numele meu întru ajutor, ca să nu plece nimeni de la faţa mea neajutat şi neascultat”. Această rugăciune auzind-o adunarea sfinţilor, cu mulţumire grăiesc ţie: 
Bucură-te, ceea ce dăruieşti cu roade binecuvântate pe cei ce lucrează cu dreptate şi cu inimă curată; 
Bucură-te, ajutătoarea şi răsplătirea tuturor celor ce fac neguţătorie cu dreptate; 
Bucură-te, mustrarea tuturor călcătorilor de jurământ şi a celor ce agonisesc cu nedreptate; 
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor ce sunt în primejdii pe uscat şi pe ape; 
Bucură-te, ceea ce veseleşti cu roadele credinţei pe părinţii cei fără de copii; 
Bucură-te, hrănitoarea cea nevăzută a celor sărmani; 
Bucură-te, apărătoarea cea tare a celor robiţi şi izgoniţi; 
Bucură-te, îngrijitoarea cea neadormită a celor ce sunt în legături şi în temniţe; 
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condacul al 11-lea 
Cântarea noastră cea cu umilinţă auzind-o, ia aminte la smerita noastră rugăciune, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că pe tine te rugăm: nu trece cu vederea glasul robilor tăi. La tine năzuim în năpaste, în mâhniri şi în necazurile noastre şi înaintea ta stând, cu lacrimi ne rugăm şi cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea 
Făclie primitoare de lumină văzându-te pe tine, la rugăciune în văzduh, în biserica din Vlaherne, poporul ce era de faţă a strigat: „De unde este nouă aceasta ca să vină Maica Domnului nostru aici?” Iar Sfântul Andrei, cu Epifanie, cu smerenie către tine se rugau zicând: 
Bucură-te, dătătoarea cea fără de zavistie a tuturor darurilor celor pământeşti şi sufleteşti; 
Bucură-te, credincioasă solitoare a păcătoşilor celor ce pun început de pocăinţă; 
Bucură-te, pururea împreună-ajutătoare a celor ce se luptă împotriva patimilor şi a curselor diavoleşti; 
Bucură-te, nevăzută îmblânzire a stăpânilor celor tirani şi cu nărav de fiară; 
Bucură-te, odihnă şi bucurie tainică a robilor celor blânzi şi primitori; 
Bucură-te, liniştea preadorită a căsătoriţilor celor credincioşi; 
Bucură-te, grabnică şi fără de suferinţă dezlegare a maicilor celor născătoare de prunci; 
Bucură-te, Maică, ajutătoarea noastră, în ceasul sfârşitului nostru; 
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condacul al 12-lea 
Harul cel dumnezeiesc cere-l nouă de la Fiul Tău şi Dumnezeul nostru. Întinde nouă mână de ajutor. Depărtează de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul. Împacă viaţa noastră ca să nu pierim cumplit şi fără de pocăinţă şi primeşte-ne în sălaşurile cele veşnice, ocrotitoarea noastră, ca bucurându-ne, să cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea 
Cântând puternicul tău Acoperământ, te lăudăm ca pe o mare solitoare a noastră şi ne închinăm ţie, ceea ce te rogi pentru creştini. Noi credem şi nădăjduim că vei cere de la Fiul tău şi Dumnezeul nostru, bucuria cea vremelnică şi cea veşnică, pentru noi toţi, cei ce cu dragoste cântăm ţie: 
Bucură-te, tare apărătoare a toată lumea; 
Bucură-te, sfinţirea tuturor stihiilor cereşti şi pământeşti; 
Bucură-te, binecuvântarea tuturor timpurilor anului; 
Bucură-te, călcarea curselor şi ispitelor ce vin de la trup, de la lume şi de la diavol; 
Bucură-te, preaputernică împăcare a celor învrăjbiţi; 
Bucură-te, ceea ce te înduri de cei dispreţuiţi şi lepădaţi; 
Bucură-te, ceea ce ridici din gropa pierzării pe cei deznădăjduiţi; 
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condacul al 13-lea 
O, Preacântată stăpână, Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, la tine ridicăm ochii sufletului şi ai trupului; către tine întindem mâinile noastre cele slabe şi din adâncul inimii strigăm ţie: caută la credinţa şi la umilinţa sufletelor noastre. Acoperă-ne cu atotputernicul tău Acoperământ şi ne izbăveşte de toate nevoile; iar în ceasul sfârşitului nostru, să stai lângă noi, o, întru tot bună stăpână, şi să ne izbăveşti de chinurile cele gătite pentru păcatele noastre, ca, mântuindu-ne, pururea să cântăm: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori)

După aceasta se zice iarăşi Icosul întâi: ( Mulţimea arhanghelilor şi a îngerilor, cu Înaintemergătorul,...) şi Condacul întâi: (Împărătesei celei alese mai înainte de veci, ...) şi apoi această

PRIMA RUGĂCIUNE
      O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor celor de sus, împărăteasa cerului şi a pământului, atotputernică, apărătoarea şi tăria noastră, primeşte această cântare de laudă şi de mulţumire de la noi nevrednicii robii tăi. Înalţă rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu şi Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăţilor noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău şi cu credinţă şi cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiţi de Dânsul, dacă tu, stăpână, nu-L vei milostivi asupra noastră. Ţie toate sunt cu putinţă de la Dânsul şi pentru aceasta năzuim la tine, că eşti acoperitoarea noastră şi grabnică ajutătoare. Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ţie; ocroteşte-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ şi cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriţilor noştri sfinţenie, ca să privegheze şi să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de oraşe înţelepciune şi putere; judecătorilor, dreptate şi necăutare la faţă; învăţătorilor, minte şi smerită înţelepciune; soţilor, dragoste şi înţelegere; fiilor, ascultare; asupriţilor răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu, celor mâhniţi, răbdare şi bucurie duhovnicească; neînfrânaţilor, înfrânare; şi nouă tuturor, duhul înţelepciunii şi al dreptăţii. Aşa, Doamnă Preasfântă, milostiveşte-te asupra noastră şi asupra neputinciosului tău popor. Pe cei rătăciţi povăţuieşte-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijineşte, pe prunci îi păzeşte şi pe noi toţi ne apără şi ne ocroteşte cu milostivirea ta. Pe toţi scoate-ne din adâncul păcatului şi ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. 
      Milostivă fii nouă aici în această viaţă, iar la înfricoşătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău şi Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, eşti mărirea celor cereşti şi nădejdea pământenilor. Tu eşti, după Dumnezeu, nădejdea şi apărătoarea noastră a tuturor celor ce ne rugăm ţie cu credinţă. Deci ne rugăm ţie, atotputernică ajutătoarea noastră, şi ţie ne predăm pe noi înşine, unul pe altul şi toată viaţa noastră, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A DOUA RUGĂCIUNE
      Împărăteasa noastră cea preabună şi nădejdea noastră, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor şi ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniţi şi acoperitoarea celor necăjiţi; vezi nevoile noastre; vezi mâhnirea noastră, ajută-ne ca pe nişte neputincioşi; hrăneşte-ne ca pe nişte străini; necazurile noastre le ştii, deci dezleagă-le precum voieşti, că n-avem alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să ne păzeşti şi să ne acoperi, în vecii vecilor. Amin.

A TREIA RUGĂCIUNE
      Preacurată, Doamnă şi Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poţi face tot binele, primeşte aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ţie, de la noi, nevrednicii robii tăi, ceea ce eşti aleasă din toate neamurile şi te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cereşti şi pământeşti. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor şi prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu şi ne-am învrednicit de Sfântul Trup şi de preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită eşti în neamurile neamurilor, ceea ce eşti de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii şi mai cinstită decât serafimii. Si acum, preasfântă stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întrutot-lăudată, nu înceta a te ruga pentru nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înşelător şi de toată primejdia; şi să fim păziţi nevătămăţi de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârşit cu rugăciunile tale păzeşte-ne pe noi neosândiţi. Ca prin paza şi cu ajutorul tău fiind mântuiţi, slavă, laudă şi închinăciune, pentru toate, să înălţăm Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Nessun commento:

Posta un commento