SECRETUL SABIEI DE FOC

SECRETUL SABIEI DE FOC SAU CUM E CU PUTINŢĂ FENOMENUL LEGIONAR

(constituie, în fapt, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită a lucrării)
Surâsul Legiunii. Sau cum înţeleg eu Legionarismul
Românesc, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2006)
BUCUREŞTI
2006
2
Editura Cartea Universitară
Str. Hiramului, nr.11, sector 2, Bucureşti
Tel./fax: 021-320 63 90
e-mail: cartea.universitara@pcnet.ro,
www.carteauniversitara.ro
Editură acreditată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin
Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior.
Toate drepturile de multiplicare, traducere, adaptare şi
difuzare a acestei lucrări sunt absolut libere (gratuite
şi neîngrădite), atât pentru România cât şi pentru
fiecare dintre celelalte ţări ale lumii.
ISBN (10) 973-731-442-5; ISBN (13) 978-973-731-442-0
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
CRIŞAN, RADU MIHAI
Secretul sabiei de foc sau Cum e cu putinţă fenomenul
legionar / Radu Mihai Crişan. – Bucureşti : Cartea Universitară,
2006
Bibliogr.
ISBN (10) 973-731-442-5; ISBN (13) 978-973-731-442-0
329(498) Legionar
3
Ceea ce-i neadevărat nu
devine adevărat prin împrejurarea că-i
naţional; ceea ce-i injust nu devine
just prin aceea că-i naţional.
Naţionalitatea în margenile
adevărului.
Mihai Eminescu,
Manuscrisul Din şedinţele Societăţii
România Jună. Naţionaliştii şi
Cosmopoliţii, în Mihai Eminescu, Opere,
vol. IX, Ediţie critică întemeiată de
Perpessicius, Editura Academiei
Române, Bucureşti, 1980, pag. 457
4
„Nu fiţi luptători fără să vă fi adaptat
şi perfecţionat o tehnică a contactului cu
Dumnezeu. O contactare a infinitului, cu
ajutorul inimii smerite.(;)
Învăţaţi ritmul larg al respiraţiei
plantelor şi stelelor. Nu rămâneţi în respiraţia
grăbită a fricii sau urii. Luaţi-vă zalele
răbdării şi păcii interioare. Rugaţi-vă înainte
de a porunci sau de a da sfaturi altora. Nu
intraţi în destinul colectiv fără să vă fi găsit
pe voi, fără să ştiţi cum să ţineţi luminile din
lăuntru aprinse”.*
*Vasile Posteucă, Destinul imperial
al românilor. Dumnezeu, Neamul, Omul, Editura
Criterion Publishing, Norcross, GA, U.S.A., f.a.,
pag. 62
5
CUPRINS
Singur Doamne, doar Tu eşti fără de păcat .....................6
SECRETUL SABIEI DE FOC. SAU CUM E CU PUTINŢĂ
FENOMENUL LEGIONAR......................................................7
Bibliografie..................................................................68
6
Singur Doamne, doar Tu eşti fără de păcat
După părerea mea, nu sunt nici pentru Masonerie şi nici potrivnic
ei; nici antisemit şi nici filosemit; nici xenofob şi nici xenofil; nici
favorabil legionarilor şi nici împotriva lor, nici proAntonescu şi nici în
contra sa; nici şovin şi nici renegat.
Mărturisesc, alături de apostoli, că «singur Doamne, doar Tu eşti
fără de păcat» şi îmi repugnă organic atât să ridic în slăvi, cât şi să arunc
anatema.
Şi-aceasta cu-atât mai mult când este vorba de personalităţi şi de
evenimente istorice asupra cărora am deplina conştiinţă a nedesăvârşirii
cunoaşterii mele.
Cred nestrămutat în partea sublimă a sufletului fiecăruia dintre noi
şi în sfinţenia datoriei omeneşti de a căuta Adevărul pentru El însuşi –
căci este unul şi acelaşi cu Dumnezeu. Credinţa aceasta este primul şi
ultimul gând care m-a îndemnat să redactez această mărturisire morală.
Fireşte, fiece căutare întreprinsă dincolo de pojghiţa subţire a
tabuurilor politice şi istorice înfăţişează privilegiatului ei autor priveliştea
unor tainice icoane spirituale. Icoane amprentate, în situaţii precum cele
de faţă, inclusiv de contactul cu aspecte extrem de sensibile.
Aşadar, se-nţelege de la sine: pertinenţa oricărei străduinţe
cognitive în domeniu este condiţionată de integrarea respectivelor aspecte
în demersul investigativ. Bineînţeles, cu onestitate şi cuviincioşie,
nepătimaş şi fără nici cea mai mică idee preconcepută.
Este tocmai ceea ce m-am străduit din răsputeri să fac, este miza
prezenţei în lucrare a unor citate nici pe departe comode.
Amin.
7
Dragul meu cetitor
Dragă semene,
Gândurile pe care le citeşti acum sunt mai degrabă
o mărturisire decât o prefaţă propriu-zisă (al cărei
echivalent îl reprezentau la prima lor ediţie). Sau decât un
tratat elementar (pe care îl preînchipuie, poate, acum).
Deşi se referă la o monografie legionară, sunt
scrise de un nelegionar. De către un român care nu se
consideră nici favorabil legionarilor, nici împotriva lor. Şi
care nici măcar nu este de profesie istoric. Ci doar un
semen al tău pe care, unul dintre editorii autoangajaţi întrun
demers monografic despre Ion Moţa şi Vasile Marin, l-a
invitat să-ţi împărtăşească, pe-atât cât permite spaţiul unei
introduceri, din sentimentele şi gândurile pe care i le-a
prilejuit întâlnirea cu scrisul militant al acestor doi
comandanţi legionari. Aceasta din unicul considerent că,
anterior, alcătuisem şi publicasem testamentele politice a
şase dintre Martirii Neamului, între care treimea de
conducere a Legiunii – Codreanu, Moţa şi Marin – (alături
de Eminescu, Antonescu şi Iorga1), cu înseşi cuvintele
fiecăruia dintre ei, prin asamblare logică de IDEI CITATE.
1 Cu care, cu tustrei, aceasta se află în deplină unitate ideatică.
8
Sunt conştient că, acceptând invitaţia, îmi asum o
responsabilitate imensă. Din cel puţin următoarele şapte
motive:
1) „Fenomenul legionar a fost şi este cel mai intens
supus denaturării”2.
2) „Mişcarea Legionară nu a avut niciodată şansa
unui proces fair play, cu dreptul de a-şi prezenta
punctul de vedere şi a se apăra”3.
3) Aproape „toate opiniile câte s-au exprimat până
astăzi despre Mişcarea Legionară, cu excepţia
acelora ale legionarilor înşişi, au la bază în
exclusivitate informaţii dintr-o singură sursă, cea
a adversarilor ei, fie că aceştia sunt democraţii
de dinaintea ultimului Război mondial, fie că ei
sunt de-a dreptul comunişti, situaţi – deci – într-o
postură politică diametral adversă”4.
4) „Între feluritele regimuri şi guvernări care s-au
succedat în România în ultimii 60 de ani5 (iau în
calcul şi(;) ani[i] postrevoluţionari(;)) există un
element de continuitate, un punct comun în
comportamentul lor politic: antilegionarismul6”7.
2 Gheorghe Buzatu, Despre legionari şi legionarism, prefaţă la monografia Corneliu Zelea
Codreanu şi epoca sa, Editura Criterion Publishing, Norcross, GA, U.S.A., 2001, pag. 7
3 Ion Varlam, PseudoRomânia. Conspirarea deconspirării, Editura VOG, Bucureşti, 2004, pag.
332
4 Ion Papuc, Cu faţa spre trecut. Portrete şi ideologii, Editura Vergiliu, Bucureşti, 2005, pag. 367
5 Pentru pertinenta actualizare a numărului de ani, accentuez că textul
este publicat în 2001.
6 „Legionarii au fost loviţi din toate direcţiile. Au făcut ani grei de
puşcărie după 23 august 1944, dar şi înainte de venirea la putere a
9
5) „Ne-a fost impusă cu consecvenţă o adevărată
dogmă ideologică, fundamentată pe mitul
propagandistic al «sălbăticiei» legionare(;)...
Legionarismul a devenit astfel imaginea publică
a tuturor relelor de ieri şi de azi”8. „Atât de mult
au fost repetate aceste lucruri, atâta cerneală sa
vărsat şi atâta patimă a fost investită în
această denigrare concertată, încât pentru
anumite minţi comode problema nici nu mai
merită discutată9”10.
6) „Istoria constă din a pune întrebări trecutului,
astfel ca răspunsurile să fie învăţăminte
călăuzind prezentul şi(;) pregăti[nd] viitorul”11.
comuniştilor!” (Ion Coja, Legionarii noştri, Editura UMC, Bucureşti, 2001, pag. 9)
„Înainte de 1944, regimul de detenţie a fost evident mai dur pentru
legionari decât pentru comunişti! Şi tot aşa mai departe, după 1944,
regimul de detenţie a fost mai dur pentru legionari decât pentru
ceilalţi! Culmea, o serie de legionari deţinuţi politici înainte de 1944,
condamnaţi politic de(;) burghezo-moşierimea noastră, au rămas în
temniţă şi după «Eliberarea din august 1944». Unii dintre aceştia au
fost eliberaţi abia în 1964!” (ibidem, pag. 9) … „Nu ştiu ce alte trăsături
comune vor fi având Armand Călinescu şi Petre Roman, dar una este
sigură: antilegionarismul, care pe primul l-a împins la crimă, pe celălalt
la minciună. (Printre altele, minciuna cu legionarii implicaţi în
evenimentele de la Târgu Mureş, în martie 1990!)”, ibidem
7 ibidem
8 Răzvan Codrescu, În căutarea Legiunii pierdute, Editura Vremea, Bucureşti, 2001, pag. 9, 10
9 „Când se rosteşte numele(;) Mişcării Legionare, multora li se pare că
ştiu totul dinainte…”, ibidem, pag. 10
10 ibidem
11 Şerban Milcoveanu, Tactica şi strategia în întrebări cu sau fără răspuns, Tipografia TCM
Print, Bucureşti, 2001, pag. 61
10
7) „Naţiunile sunt independente şi suverane în
măsura în care au şi practică gândirea critică
concluzivă”12.
Aşadar, consider, împreună cu Răzvan Codrescu,
că „nici un cuget drept şi nici o inimă curată nu poate ocoli
anumite întrebări demistificatoare”13. Cu-atât mai mult cu
cât, în marasmul de astăzi, care se agravează zi după zi,
Neamului nostru îi lipsesc, „într-o proporţie îngrijorătoare,
orizontul spiritual, cultural şi politic necesar marilor
primeniri istorice”14. Cu-atât mai mult cu cât, deşi „istoria
românească mai veche nu fusese lipsită de mari conştiinţe
misionare, în frunte cu Eminescu15, (;)niciodată duhul
misionar nu mai pătrunsese atât de adânc în gândul,
simţirea şi fapta unei întregi generaţii. Căci «miracolul
interbelic» românesc – în măsura în care a existat unul –
stă mai cu seamă în acest flux creator, pornit dinspre elite
şi răspândit până-n rândurile largi ale poporului. N-au
existat în această generaţie numai mari personalităţi
creatoare, aglomerate ca-n nici o altă epocă în istoria
românilor, ci şi un larg front «popular» de luptă şi creaţie
naţională, catalizat îndeosebi de tinerimea legionară”16. Iar
istoriografia din România, „încă tributară(;) cenzurii
ideologice, n-a ajuns până acum, din nefericire, să
analizeze şi să evalueze fără prejudecăţi complexul
12 ibidem, pag. 15
13 Răzvan Codrescu, În căutarea Legiunii pierdute, pag. 107
14 ibidem, pag. 163
15 „părintele ideologiei naţionale moderne în evoluţia noastră” (Octavian
Goga, Mustul care fierbe, Editura Scripta, Bucureşti, 1992, pag. 53) şi „cel mai echilibrat
creier politic al României în creştere”., ibidem
16 Răzvan Codrescu, În căutarea Legiunii pierdute, pag. 107
11
fenomen legionar, unic nu doar pe plan românesc, ci, în
anumite privinţe, chiar pe plan european17”18.
Însă, voiesc să fim bine înţeleşi, încă de la început:
fireasca şi, mai mult poate decât oricând, necesara punere
a întrebărilor demistificatoare nu trebuie nicidecum să
însemne căderea în extrema cealaltă, în hiperbolizarea
legionarismului, în negarea până şi a putinţei de-a avea şi
el, ca orice este omenesc, imperfecţiuni. Aşadar, un
demers investigativ întreprins cu onestitate şi cuviincioşie,
fără nici cel mai mic resentiment sau idee preconcepută.
Şi tot esenţial, aplecarea asupra oricărei opinii sau surse
întâlnite, indiferent de gradul de concordanţă al acesteia
cu versiunea «politic corectă» asupra fenomenului şi a tot
ce este conex lui; ba chiar cu cea legionară, când există.
Intuiţi desigur că, străduindu-mă să privesc lucrurile
în această manieră, optez, în mod necesar, pentru o
onorare NEconvenţională a invitaţiei căreia-i dau curs.
Adică o voi folosi doar ca pretext pentru a «zburda» pe arii
cu mult mai largi, şi a te invita la corelaţii de ordin
îndepărtat între elemente aparent fără nici o legătură cu
subiectul. Între altele, schiţez chiar o ipoteză, după cât
cunosc, cu totul inedită asupra celei de a doua conflagraţii
mondiale.
Toate acestea preferând să aduc în discuţie, cu
precădere, aspecte abordate puţin ori chiar deloc în
cercetările care Dumnezeu m-a privilegiat să-mi ajungă
17 „Concluzie la care au ajuns mai mulţi analişti străini, printre care
şi(;) Armin Heinen, autorul celei mai ample monografii dedicate până
astăzi fenomenului legionar: Die Legion «Erzangel Michael» in
Rumänien. Soziale Bewegung und politische Organisation. Ein Beitrag
zum Problem des internationalen Faschismus, Südosteuropäische
Arbaiten, München, 1986 (558 pp.)”, ibidem, pag. 107
18 ibidem
12
sub ochi. Indiferent dacă sunt au ba comode Legiunii
şi/sau oricui altcuiva.
În foarte puţine cuvinte spus, după contactul ce lam
avut cu scrisul naţionalist românesc, cu cele şase
personalităţi cărora, puţin mai devreme, aminteam că leam
redactat, cu înseşi cuvintele lor, testamentele politice,
dar nicidecum numai cu ele: consider că mesajul ideatic
legionar, conţinut esenţialmente în scrisul lui Codreanu,
Moţa şi Marin, este sinteza celor patru Sfinte Evanghelii,
trăită şi mărturisită întru mucenicie, cel puţin de către ei
trei – gânditori şi militanţi ai ortodoxiei creştine, implicit ai
românismului autentic.
Motiv pentru care îmi este peste putinţă să dau crezare
celor ce caută să acrediteze teze precum aceea a
susţinerii de către Hitler a Mişcării Legionare; a fascismului
Gărzii de Fier, ori a (sic!) subordonării sale faţă de
Moscova.
Mai mult, nu exclud absolut deloc, cel puţin ca
ipoteză de lucru, posibilitatea ca însuşi Războiul al II-lea
mondial să nu fi fost decât o imensă, perversă şi
sângeroasă cacialma, etapă strategică a obţinerii multtrâmbiţatei
globalizări, adică a statului unic planetar.
Îmi stăruie în minte cuvintele încredinţate hârtiei în
1945, pe-ascuns, de Constantin Rădulescu Motru, în
jurnalul său secret: „Victoria pe care o urmăresc aliaţii este
în contra naţionalismului, iar nu contra industrialismului,
sau chiar a militarismului german. De-aceea Roosevelt, în
discursul pe care avea să-l pronunţe, dacă nu murea,
vorbeşte de bunele relaţii între naţiuni, şi(;) acelaşi limbaj îl
ţine şi urmaşul său Truman, înaintea Congresului Statelor
Unite. Aceeaşi cauză explică şi apropierea dintre Statele
Unite ale Americii şi Republicile sovietice(;): ura pe care o
13
au amundouă în contra ideologiei naţionaliste”19. Şi, nu
întâmplător „toţi miniştrii noştri se întrec, care mai de care,
să facă abstracţie de diferenţele de etnicitate în numirile
de funcţiuni şi în măsurile de legislaţie administrativă şi
şcolară. În Moldova sunt preferaţi evreii, iar în Transilvania
ungurii. La noi adevăratul înţeles al cuvântului fascist, nu
este altul decât naţionalist”20.
Însă, nota bene, doar naţionalist român, căci, îşi continuă
acelaşi Constantin Rădulescu Motru confesiunea, „pentru
anii, câţi îmi vor fi daţi să mai trăiesc, cititul nepotolit pe
care-l practicam mai înainte ar fi chiar pentru mine un izvor
de veşnică nelinişte şi mâhnire. (;)Se vor publica în
România numai scrieri politice de patimă adâncă, dar de
gândire superficială. În ziaristică vor domina intelectualii
evrei, cari au talentul să scrie despre orice, şi în fond
despre nimic serios. Se va continua propaganda de astăzi
în contra rasismului şi a tiraniei hitleriste, simple pretexte
pentru evrei de a ascunde sub ele, pentru ochii românilor,
adevăratele lor interese. Intelectualii români(;), de frica
cenzurii, căci cenzura va dura şi după încheierea păcii,
(;)se vor mărgini la banalitate. Publicaţiile cu conţinut
filosofic, cu deosebire, se vor reduce la repetarea clişeelor
preferate de partidul de la guvern”21.
Dar cum s-ar putea ca două sisteme politice şi
economice atât de trâmbiţat contradictorii între ele –
capitalismul şi comunismul –, respectiv cele două
omnipotente «superputeri» mondiale, chiar şi numai să
sugereze cuiva tabloul a două braţe, aparent
independente şi opuse, ale unuia şi aceluiaşi creier
arhipotent dar greu vizibil?
19 Constantin Rădulescu Motru, Revizuiri şi adăugiri, vol.III, Editura Floarea Darurilor,
Bucureşti, 1999, pag. 169, 170
20 ibidem, pag. 170
21 ibidem, pag. 37
14
M-a frământat această întrebare. Am forat. Şi astfel,
în spiritul fidelităţii faţă de obiectivitatea ştiinţifică, aşa
precum am precizat şi cu alt prilej22, nu pot face abstracţie
nici de faptul că în consistentul dicţionar de personalităţi
evreieşti, scris numai de autori evrei, tradus în româneşte
de un colectiv condus de o evreică şi publicat în anul 2001
la editura Hasefer – oficial evreiască, Karl Marx este
prezentat ca «descendent (atât după mamă cât şi după
tată) al unei lungi genealogii de rabini», iar o seamă dintre
conducătorii la vârf ai loviturii de stat bolşevice şi, totodată
ai regimului comunist sovietic sunt şi ei prezenţi.
De asemenea, în acelaşi spirit de onestitate
ştiinţifică, nu pot nesocoti nici elemente precum:
- prezenţa în acelaşi dicţionar de personalităţi
iudaice, a unei ample rubrici biografice dedicate
bancherilor Rotschild;
- sau includerea în prestigioasa lucrare Iluştri
francmasoni (apărută în 1999 la Editura
Nemira), atât a lui Hitler cât şi a lui Mussolini, în
contextul în care analiza comparativă a celor
două culegeri biografice, reliefează prezenţa,
deloc rară, în lume, la nivelul conducerii
francmasonice superioare a unor proeminente
personalităţi evreieşti.
Prin urmare, la aflarea unor astfel de ştiri, este oare
nejustificat din parte-mi nu să contest, ci să manifest doar
22 În interviul pe care doamna doctor Irina Airinei, redactor la Radio
România Cultural, mi l-a luat în ziua de 9 august 2005, privitor la
lucrarea Testamentul politic al lui Mihai Eminescu. Interviu publicat
sub formă de broşură, în acelaşi an, la editura bucureşteană Cartea
Universitară.
15
o circumspecţie metodică, descartiană dacă vrei, asupra
veridicităţii felului în care, manualele contemporane de
istorie şi majoritatea mass-mediei oficiale comentează, de
exemplu, realităţi de răscruce ale istoriei universale, cum
sunt al doilea Război mondial, capitalismul şi comunismul?
Sigur, cetitorul meu drag, parcă te-aud deja cum,
perfect legitim, mă vei întreba acum cu stupoare:
«– Bine, dar asta, domnule Crişan, înseamnă
că dumneavoastră luaţi în calcul inclusiv ipoteza
extraordinară că Hitler, adică persoana care a
ordonat şi condus un genocid asupra evreilor, era,
de fapt, agent iudaic? Ori asta-i culmea
absurdităţii!... Afară doar dacă susţineţi că de
Holocaust este vinovat cu totul altcineva, sau chiar
negaţi existenţa Holocaustului.»
Iar întrebarea ta e mult prea gravă şi mult prea
esenţială spre-a mă preface, chiar în condiţiile actualei
legislaţii penale, că n-am auzit-o.
Aşadar îţi răspund. Şi, fără a nega nici existenţa
genocidului în masă asupra evreilor, nici rolul deţinut de
Hitler în desfăşurarea lui, îţi redau întocmai, şi sub
beneficiu de inventar, o suită de paragrafe pe care le
găseşti în lucrarea: Protocoalele Kogaionului. Teze şi
ipoteze consemnate şi autentificate de Ion Coja pentru a
se înţelege şi evalua corect Contenciosul Româno-
Evreiesc, inclusiv – aşa numindu-l unii – «Holocaustul din
România».
Iată-le:
„În mediile interesate şi cât de cât informate asupra
celor petrecute în anii aceia, circulă teorii şi teze care
leagă chiar derularea Holocaustului de o complicitate
16
evreiască, a unor evrei, a unor lideri evrei, a unor interese
evreieşti. Este exclus ca liderii evrei de azi să nu cunoască
aceste teze, care incriminează în modul cel mai sever cu
putinţă. Opinia publică aşteaptă o dezminţire categorică şi
bine argumentată din partea evreimii, a celor în drept, dar
şi datori s-o facă, prin care să se pună capăt acelor
speculaţii care dau Holocaustului o dimensiune şi mai
odioasă decât cea reală. Probabil reală!...
Avem în vedere pe cei care leagă desfăşurarea
Holocaustului de teoriile rasiste la care au aderat mulţi
lideri de conştiinţă evrei, chiar înainte de instalarea la
putere a nazismului, teorii potrivit cărora omul trebuie să
intervină pentru îndepărtarea din viaţă sau de la procreaţie
a exemplarelor umane tarate, biologic nereuşite. Nici un
popor nu duce lipsă de asemenea «rebuturi» umane. Viaţa
de ghetou a dus şi la apariţia unui mare număr de evrei
degeneraţi, a unor «evrei de calitate inferioară». Ipoteză
prezentată de B.B.C., cu ani în urmă şi aparţinând unui
istoric englez, potrivit căruia lagărele naziste de
concentrare şi exterminare i-au «selectat» îndeosebi pe
evreii care nu corespundeau unor parametri antropometrici
anumiţi. Semnul de recunoaştere a acestor evrei de
calitate inferioară se pare că a fost în primul rând sărăcia,
neputinţa de a accede la un standard de viaţă cât de cât
civilizat. Oricum, este bine cunoscut faptul că atunci când
Hitler le-a cerut evreilor să părăsească Germania, nu toţi
evreii au putut şi au avut unde să plece. Se pare că liderii
comunităţii evreieşti au fost cei care au decis, prin liste
înaintate oficialităţilor germane, care evrei urmau să plece
din Germania, salvându-se astfel, şi care evrei rămâneau
în Germania, pentru a umple lagărele de exterminare!
Ceva similar s-a petrecut şi în Basarabia. Cu puţin înainte
de declanşarea războiului au părăsit Basarabia zeci de
familii de evrei bogaţi, informaţi asupra faptului că
urmează a se petrece în Basarabia evenimente grave,
17
scăpate de sub controlul legilor. La fel cum, în aceiaşi ani,
plecarea în Palestina salvatoare nu era accesibilă tuturor
evreilor din România, ci se făcea după anumite criterii,
inclusiv criterii biologice: tinereţe, înzestrare fizică şi
intelectuală, stare de sănătate perfectă etc.(;)
Surse orale evreieşti acreditează ideea că printre
evrei este destul de bine cunoscută această
cutremurătoare dimensiune a Holocaustului! Numai că
interdicţia de a comenta în public această stupefiantă
eventualitate este absolută pentru evrei.
Cât priveşte teza (ipoteza) istoricului englez, acesta
şi-a prezentat-o sub forma unei piese de teatru care, a
doua zi după premieră, a fost interzisă de cenzura
britanică, gest care nu se mai petrecuse de câteva secole
în Anglia. În motivaţia intervenţiei, organele de cenzură au
afirmat că nu pun în discuţie interpretarea dată
Holocaustului, asupra căreia numai specialiştii se pot
pronunţa, ci iau în consideraţie sensibilitatea celor care au
suferit în Holocaust şi pe care îi va răni prea dureros teza
autorului. Din păcate nici până azi specialiştii, în primul
rând specialiştii evrei în istoria Holocaustului, nu au dat
răspuns cumplitelor acuzaţii formulate de autorul englez, al
cărui text şi ale cărui argumente, au rămas necunoscute,
au fost scoase din circuitul public al informaţiilor”23.
Iar, ca replică, tu îmi vei spune, că, din respectivul
citat nu reiese nicidecum că Hitler le-ar fi fost evreilor
subordonat, ci doar că liderii acestora, chiar dacă or fi
operat acea cutremurătoare selecţie, nu e exclus s-o fi
făcut împotriva voinţei lor ea fiind, în condiţiile descrise,
23 Ion Coja, Protocoalele Kogaionului. Teze şi ipoteze consemnate şi autentificate de Ion Coja
pentru a se înţelege şi evalua corect Contenciosul Româno-Evreiesc, inclusiv – aşa numindu-l
unii – «Holocaustul din România», Uniunea Vatra Românească, Editura Ţara Noastră,
Bucureşti, 2004, pag. 13-15
18
singura posibilitate de a-şi salva măcar o parte din
conaţionali.
Şi-ar fi neonest să-ţi tăinuiesc că şi eu mi-am spus
la fel. Din fericire însă am găsit un început de speranţă că
pot ieşi din impas – următoarea lămurire editorială, aflată
la pagina 204, în monografia Horia Nestorescu Bălceşti,
Ordinul Masonic Român: „Nu am publicat, deşi am avut la
dispoziţie, listele membrilor lojilor pur evreieşti, aflate în
subordinea Ordinului B’nei B’rith (Fiii Alianţei24), Districtul
24 Alianţă pe care Alexandru Şafran, o explică astfel:
„Dumnezeu i se revelează lui Abraham, în mod individual, în
Ţara Sfântă şi îi porunceşte printr-o miţva, care va primi mai târziu pe
Sinai confirmarea sa toraică de a aplica «pecetea» naturală, de a
înscrie «semnul» fizic al alianţei Sale cu el şi cu posteritatea sa, în
carnea sa. Dumnezeu a prescris circumcizia lui Abraham şi a
descendenţilor săi, pentru a stabili pentru întotdeauna nu doar
legătura dintre El, patriarhul evreu, şi rasa sa, viitorul Israel, ci şi, în
acelaşi timp, legătura dintre El şi pământul «peregrinărilor» lui
Abraham, viitorul Ereţ-Israel”., Alexandru Şafran, Poporul lui Israel şi Ţara lui
Israel. Israel, «inima naţiunilor»; Ereţ-Israel, sufletul universului, Curs ţinut la Universităţile din
Geneva, Amsterdam şi Jyvaskyla (Finlanda), la Trinity College din Cambridge şi la Sorbona.
Expunere prezentată la Paris, la Conferinţa rabinică europeană. În volumul: Alexandru Şafran,
Israel şi rădăcinile sale, Editura Hasefer, Bucureşti, 2002, pag. 58, 59
„Ereţ-Israel, Ţara lui Israel”.(ibidem, pag. 26) „Chiar înainte de a alege
Israelul, şi alegând Ereţ-Israel, Dumnezeu proclamă că întregul
pământ şi cu tot ce cuprinde acesta sunt ale lui”. (ibidem) „Israel este
omul şi poporul prin excelenţă. Israel «este numit om», căci el este
principiul vital al omului; Israel este numit popor, căci el este «inima
naţiunilor», potrivit specificării Zoharului şi a lui Rabi Iehuda Halevi
(sec. XII)”., ibidem, pag. 27
„Dumnezeu, pedepsind Israelul, nu îi retrage niciodată dreptul
asupra ţării pe care El i-a dat-o pe veci(;). De altfel, Israel nu poate
renunţa la Ereţ-Israel, căci nu renunţi la un angajament uman şi la o
promisiune divină, nu se separă de o moştenire umană şi de un dar
divin”., ibidem, pag. 31, 32
„Israel rămâne pentru totdeauna proprietarul uman al Ţării
care aparţine lui Dumnezeu, şi pe care El a oferit-o poporului Său”.
19
(ibidem, pag. 32) „Ereţ-Israel trăieşte în inima lui Israel, căci Ereţ-Israel
este «soţia sa din tinereţe». Ereţ-Israel nu l-a schimbat pe Israel
pentru un alt popor; Israel nu a schimbat Ereţ-Israel pentru o altă
ţară. Israel şi Ereţ-Israel rămân deci indisolubil uniţi unul cu celălalt,
căci ei rămân, ambii, uniţi cu Dumnezeu. Ori Dumnezeu nu a schimbat
poporul Său cu un altul”., ibidem, pag. 33
„Israel trebuie să se identifice cu miţvot, cu poruncile divine
cuprinse în Tora”., ibidem, pag. 25
„Tora constituie instrumentul spiritual al lui Dumnezeu pentru
Creaţia lumii, iar miţvot constituie instrumentul practic al omului
pentru perfecţionarea lumii”., ibidem
„Întreaga Tora, scrisă şi orală”.,ibidem, pag. 49
„Tora scrisă ne încredinţează secretele limbii sale originare,
ebraica, ca şi ale poporului ebreu”., ibidem
„Tora orală(;) reflectă structurile mentale proprii lui Israel şi
obţine aplicarea sa completă în Ereţ-Israel”., ibidem
„Dumnezeu oferă Tora oricui, cu condiţia ca ea să fie
acceptată în totalitate, în unitatea ei material-spirituală. Dar numai
Israel a acceptat-o cu această condiţie; el s-a angajat să o aplice
pretutindeni şi să o realizeze în Ereţ-Israel”., ibidem, pag. 52
„Promulgarea Torei lui Dumnezeu pe Sinai declanşează întradevăr
sin a, ura naţiunilor lumii împotriva poporului lui Dumnezeu.
Popoarele pământului nu-i iartă lui Israel faptul de a fi acceptat ceea
ce ele au considerat inacceptabil”. (ibidem, pag. 52, 53) „Popoarele
pământului atacă deci Poporul lui Dumnezeu, Poporul Torei, a cărui
privire pătrunzătoare supără, a cărui voce persuasivă deranjează, a
cărui prezenţă irită.
Popoarele pământului, atacând Israelul vor, de fapt, să-l atace
pe Dumnezeu, a cărui Tora au refuzat-o, a cărui suveranitate au
respins-o: «Ele urăsc Israelul, deoarece îl urăsc pe Dumnezeu».
Popoarele pământului «ridicându-se împotriva lui Israel, se ridică
împotriva lui Dumnezeu». Dar ele nu-L pot sesiza, nu-L pot atinge
decât prin Israel”., ibidem, pag. 53
Nu comentez...
20
Ci, doar continui citarea:
„Prin alianţa carnală a circumciziei şi alianţa spirituală a Torei,
Dumnezeu stabileşte legătura integrală, totală, în acelaşi timp
materială şi spirituală, dintre israelit, poporul lui Israel şi ţara lui Israel.
Alianţa circumciziei este o miţva a Torei, «care echivalează cu
toate celelalte miţvot». Iată de ce, notează Gaonul din Vilna, miţva
circumciziei este denumită pur şi simplu brit, «alianţă», căci
adăugându-se celorlalte şase sute douăsprezece miţvot (valoarea
numerică a cuvântului brit este de 612) ea completează numărul 613,
numărul total de miţvot al Torei.
Alianţa Torei este, de asemenea globală, căci Tora conţine toate
miţvot; iar singură miţva «studierii Torei» echivalează cu toate
celelalte miţvot”., ibidem, pag. 59, 60
„«Alianţa» care uneşte pe Israel de Dumnezeul său «este
eternă», «nu va fi ruptă niciodată», «nu e revocabilă»; este o «alianţă
de sare»: sarea nu se schimbă”., ibidem, pag. 65
„Confirmarea ataşamentului Său indestructibil faţă de Israel se află în
faptul că Israel trăieşte: el nu poate fi doborât în pofida suferinţelor pe
care le suportă. «Orice armă făurită împotriva lui va fi
neputincioasă»”., ibidem, pag. 65
„Într-adevăr, Israel trăieşte, nu se schimbă. Nu numai că
trăieşte, dar el nu se schimbă. El este mereu, în esenţa sa, în structura
sa fundamentală acelaşi”.,ibidem, pag. 64
„Uitarea de sine provocată de uitarea de Dumnezeu, de Tora(;),
antrenează păcatul cel mai grav, acela comis prin neglijenţă”.(ibidem,
pag. 70) „Cu toate acestea, zikaron, «memoria» evreului(;), rămâne
bună; în interioritatea sa ascunsă, ea rămâne aproape intactă. Ea nu
slăbeşte niciodată complet: ea nu slăbeşte decât la periferie. Zikaron
nu îl trădează niciodată pe evreu, fie el şi neatent. Căci, în fond, evreul
nu-şi uită niciodată Dumnezeul său; el nu-şi uită de Tora sa; el nu uită
de Poporul său, Israel; el nu-şi uită Ţara, Ereţ-Israel”., ibidem, pag. 71
„Cât priveşte dispariţia lui Israel din lume, aceasta este
exclusă, chiar din cauza «privilegiului» «Răspândirii» fizice a poporului
evreu.
21
Populaţia evreiască dintr-o regiune poate fi distrusă; evreii pot fi
expulzaţi dintr-o ţară, dar Israel nu ar putea fi «anihilat», fiindcă
Dumnezeu nu poate fi biruit”., ibidem, pag. 64
„«Elokei Israel», «Dumnezeul lui Israel», devenit Meleh
«Regele lui Israel», Malhuto bacol maşala, «Regalitatea Sa» se va
impune tuturor, mai întâi din teamă – maşala – pe care ea o va
inspira, apoi ea va fi acceptată de toţi cu bucurie: Regele lui Israel,
recunoscut «Rege al întregului pământ» va domni atunci asupra
tuturor – «Va Timloh al col maasseha» – din înaltul muntelui
Sionului”., ibidem, pag. 69
Mihai Eminescu – ”nebun”, ”antisemit”, ”xenofob”, ”retrograd”
(şi, totdeodată, „mare precursor al legionarismului românesc”(Constantin
Papanace, MIHAI EMINESCU un mare precursor al LEGIONARISMULUI românesc, Ediţia I-a,
Editura Armatolii, Cetatea Eternă, 1951, coperta I-a - „Nimeni altul ca dânsul nu este
mai aproape de sufletul legionar”., ibidem, pag. 16)): „Cosmopolitismul e o
simulaţiune şi nimic alta, el n-a fost niciodată un adevăr. Străinii care
au interese personale în Ţara Românească de es., vor simula
totdeauna cosmopolitismul, pentru că, declarându-şi adevăratele lor
simţiri, ar putea să pericliteze interesele lor individuale”., Mihai Eminescu,
Manuscrisul Din şedinţele Societăţii România Jună. Naţionaliştii şi Cosmopoliţii, în Mihai
Eminescu, Opere, vol. IX, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1980, pag. 457
Ceea ce nu-i împiedică prin nimic ca, din raţiuni tactice, să se
autoprezinte «români»: „Cine va face lista funcţionarilor mai cu seamă
înalţi, a pensionarilor, a deputaţilor, a arendaşilor bunurilor publice şi
[a celor] private, c-un cuvânt a tot ce reprezintă circulaţiunea şi
reglementarea vieţii generale a ţării, va observa cu înlesnire că frânele
stăpânirii reale a[u] scăpat din mâna elementului autohton şi istoric şi
a[u] încăput pe mâini străine. Dar acest din urmă element, această
formaţiune(;) se pretinde română? Neapărat se pretinde, căci
altminterea n-ar avea pretext să stăpânească”., Mihai Eminescu, «Românul» a
contractat năravul..., Timpul, 29 iulie 1881, în Mihai Eminescu, Opere, vol. XII, Ediţie critică
întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1985, pag. 267
„Popor, naţiune e complexul de clase sociale al unor oameni
de aceeaşi origine etnică. Proprietarul mare, ţăranul, negustorul,
breslaşul sunt în acelaşi mod popor; nimeni dintre aceştia nu e mai
mult ori mai puţin popor decât fiecare dintre ei”., Mihai Eminescu, Un cenuşar
22
IX România, de altă factură şi structură decât cele din
obedienţa Ordinului Masonic Român”25.
Dar în ce consistă atât de specialul caracter al
acestui ordin? „Conducerea supremă a francmasoneriei
universale o deţine Ordinul internaţional B’nai B’rith26 cu
sediul la Chicago, împreună cu formaţiile secrete
ascendente, B’nai Mosche, B’nai Israel, B’nai Zion,
dominate ocult la rândul lor de acei misterioşi Înţelepţi ai
Sionului”27, afirmă Florin Becescu.
Aşa o fi?
Aici publicaţia evreiască Israelite of America, privitor
la întreaga Francmasonerie, nu numai strict la B’nai B’rith,
consemnează: „Francmasoneria este o organizaţie
evreiască, a cărei istorie, grade, simboluri şi parole
convenţionale sunt evreieşti de la început până la
sfârşit”28.
Iar Jean Bidegain, într-un discurs ţinut în faţa
Marelui Orient al Franţei, adaugă: „Evreii, atât de
remarcabili prin instinctul lor de dominaţie şi prin ştiinţa lor
de a guverna, au creat Franc-Masoneria ca să înroleze
român..., Timpul, 8 aprilie 1879, în Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Ediţie critică întemeiată de
Perpessicius, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1989, pag. 215
25 Horia Nestorescu Bălceşti, Ordinul Masonic Român. Mai puţină legendă şi mai mult adevăr,
cu un Cuvânt înainte de Mihail Sadoveanu, Casa de Editură şi Presă Şansa S.R.L., Bucureşti,
1993, pag. 204
26 Unii autori uzitează forma «B’nai», alţii preferă «B’nei». Însă, în
oricare dintre cele două maniere l-am găsi scris: este unul şi acelaşi
cuvânt.
27 Florin Becescu, Franc-Masoneria. Crimă-Spionaj-Anarhie, Editura Ziarului «Porunca
Vremii», Bucureşti, 1936, pag. 13
28 Israelite of America, 3 august 1866, apud Obiectiv Legionar, An II, nr. 1(7), ianuarie 2004,
pag. 14, [O.L. 1(7)]
23
într-însa oameni care, neaparţinând neamului lor, se
angajează totuşi să-i ajute în faptele lor, să colaboreze cu
ei la stabilirea domniei lui Israel printre oameni”29.
Şi-atunci când îmi vei replica cum că Hitler a scos
Masoneria în afara legii – căutând, prin aceasta, să-mi
sugerezi că şi dacă a fost cumva mason, la un moment dat
s-a răzvrătit împotriva Masoneriei –, te voi invita să
reflectezi asupra următorului pasaj din Iluştri francmasoni:
„În 1944, D. Ruggenborg nota: «...cred că Mussolini şi
Hitler sunt două exemple potrivite pentru faptul că
asemenea personaje, aparent împotriva Francmasoneriei,
ar trebui analizate cu mai multă atenţie.»”30. Hitler, „a fost
iniţiat în 1922, într-o lojă din München. A fost creaţia
francmasonilor din Vest(;). Hitler a apărat interesele
Francmasoneriei şi pe unii dintre fraţi, care, ulterior, au
ocupat poziţii influente în Parlamentul Naţional Socialist
German”31.
„D. Ruggenborg relatează cum Mussolini a interzis
nu Francmasoneria din care făceau parte şi fascişti, ci
doar «direcţia romană» a Marelui Orient de Italia(;),
sporind astfel influenţa în Italia a Marii Loji Unite de
Anglia”32.
Bun, fie chiar şi-aşa: Masoneria anexă a
iudaismului, Hitler mason şi, implicit, subordonat puterii
iudaice.
Totuşi, cum ar fi putut, fie şi numai o singură clipă,
unor decidenţi evrei, să le treacă prin minte gândul de-a
ordona uciderea unor membri ai propriei lor etnii, şi încă în
proporţii de genocid?
29 din discursul lui Jean Bidegain în faţa Marelui Orient al Franţei, 1905, în [O.L. 1(7)], pag. 14
30 Emilian M. Dobrescu, Iluştri francmasoni, Editura Nemira, Bucureşti, 1999, pag. 83
31 ibidem, pag. 79
32 ibidem, pag. 83
24
Mai ales, dată fiind admirabila solidaritate intraetnică,
specifică, poate în cel mai înalt grad cu putinţă, tocmai
Neamului Evreiesc.
Studiul Degenerarea Rasei Jidăneşti33, al doctorului
Paulescu, schiţează o posibilă pistă:
„Cuvântul degenerare (de la genus: gen), – când e
aplicat la o rasă de oameni, – însemnează o alteraţie a
caracterelor genului omenesc.
Adeseori, însă, cuvântul Gen e înlocuit în limbagiul
ştiinţific, prin cuvântul Specie.
Sub influenţa unor cauze morbide – care provoacă
leziuni, în sistemul nervos şi mai ales în creer, – rasa
degenerată îşi schimbă caracterele speciei umane.
Ea intră în domeniul Patologiei şi se degradează din ce în
ce, – prin diverse malformaţii şi prin turburări în funcţiile
organelor, – până ce ajunge, în cele din urmă, să fie
compusă din schilozi, nebuni, epileptici, imbecili sau din
monştrii idioţi,...ce-s incapabili să se mai reproducă”34.
„Degenerarea e expresia unor lesiuni atrofice sau
malformaţiuni localisate în anumite teritorii din scoarţa
creerului, – şi care se transmit prin hereditate”35.
„Leziunile atrofice ale scoarţei creerului, – ce sunt
proprii degenerării, dau loc la tulburări în sensibilitate, – în
motilitate, – în instincte, – şi în voinţă”36.
33 «Jidăneşti» este termenul conţinut de titlul cercetării respective; şi
sub care, evident cu modulaţiile gramaticale de de rigoare, sunt
desemnaţi Evreii ori de câte ori Nicolae Paulescu îi meţionează în
cuprinsul ei.
34 Nicolae C. Paulescu, Degenerarea Rasei Jidăneşti, Bucureşti, 1928, pag. 11
35 ibidem, pag. 17
36 ibidem, pag. 25
25
„Anomaliile congenitale ale creerului dau naştere la
tulburări în desvoltarea oaselor craniului, ale trunchiului şi
ale membrelor”37.
„Degenerarea Jidanilor(;) e datorită transmisiei
hereditare a malformaţiilor creierului”38.
„Talmudul [«expresia scrisă a Torei orale», cf.
Alexandru Şafran, Israel şi rădăcinile sale, pag. 49]
impune Jidanilor, – ce-s degeneraţi prin hereditate, – o(;)
cauză de degenerare dintre cele mai eficace,...anume:
Căsătoria numai între consângeni.
Această cauză îşi a arătat efectele degenerative
funeste asupra Nobililor, din diverse Ţări, cari se
căsătoresc numai între ei”39.
Mărturisesc că, cel puţin pentru mine, e verosimil că
perspectiva producerii unei astfel de catastrofe intraetnice
nu l-ar putea lăsa indiferent pe nici un conducător etnic,
indiferent al cărui Neam periclitat. Şi că, în ultimă instanţă
dacă i-ar sta în putere, ar recurge, deşi cu cea mai
crâncenă strângere de inimă, la cel mai dramatic remediu:
suprimări fizice de degeneraţi irecuperabil40.
37 ibidem, pag. 20
38 ibidem, pag. 14
39 ibidem, pag. 15
40 Ceea ce însă nu pot crede, şi, îndrăznesc să afirm că orice om cu
minimă judecată de bun simţ, nicidecum neapărat medic ori
genetician, refuză şi el să creadă, este altceva. Anume afirmaţia
aceluiaşi doctor Paulescu, potrivit căreia întreaga etnie evreiască este
degenerată: „Jidanii formează, în Omenire, o rasă, particulară, ce e
degenerată”., ibidem, pag. 11
Am tot respectul pentru calităţile de cercetător ale savantului
Paulescu, concretizate în multiple şi profunde studii şi descoperiri
ştiinţifice, dar consider că a procedat total neonest când, prezentând
26
Iar în Stalin înclin a nu vedea deloc un «mare caz»,
o excepţie. Însuşi numele lui – Djugaşvili – îmi dă o
indicaţie nepreţuită despre ”gruzinitatea” lui. Şi presupun
că, de asemenea, oricui a aflat ce-nseamnă tradus...
fotografiile a doi Evrei retardaţi (vezi paginile 22 şi 23 ale studiului
citat), a extrapolat excepţia, decretând-o regulă, şi încă absolută.
Iar relativa nedezvoltare din anii ’30 a geneticii nu-l poate
scuza.
Căci, acei Evrei despre care, în Spitalul, Coranul, Talmudul,
Cahalul, Francmasoneria, afirmă tot el că sunt strategii ce diriguiesc
Francmasoneria Mondială nu pot, fireşte, în nici un caz, să fie nişte
retardaţi.
Mai mult, atâţia şi-atâţia Evrei obişnuiţi, cu care oricine îşi
intersectează curent paşii, sau chiar stă de vorbă, e evident că sunt
normal constituiţi.
Şi ce să mai spun de un Lazăr Şăineanu (asistentul la catedră
al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu şi autor al pertinentei cercetări de
folclor Basmele Românilor), ori de un Moses Gaster (contemporan cu
Mihail Eminescu şi eminent etnolog)… Pot fi ei, oare, retardaţi?...
Mai mult, am sentimentul că Nicolae Paulescu operează cu o
premisă falsă.
După părerea mea, exemplul pe care-l oferă drept analogie (al
unor familii nobiliare de la Curţile Europei Apusene) priveşte numai
acele căsătorii între rude de sânge cuprinse între gradele I-IV rudenie
(adică începând cu frate-soră şi încheind cu veri primari).
Ori tot experienţa geneticii statuează că dincolo de acest grad
(adică deasupra lui) încrucişările între consângeni nu numai că n-aduc
nici un prejudiciu descendenţilor, ci, dimpotrivă, le sunt benefice,
conferindu-le acestora un plus de vigoare psihică şi fizică.
Şi îmi este imposibil să cred că un întreg popor se poate
încrucişa numai frate-soră sau, în cazul cel mai puţin rău, văr primarvară
primară.
Că respectiva încrucişare distructivă poate fi practicată de un
segment minoritar al etniei, mai consistent procentual – posibil (ţinând
cont de relatările Vechiului Testament) – la Evrei decât la alte
Neamuri, îmi pare mult mai aproape de adevăr.
27
Aşa că nu mă prea surpinde să aflu că „pe 27
septembrie 1944, la solicitarea sovieticilor generalul
american Donovan punea la dispoziţie lista completă cu
personalul O.S.S. din Bulgaria, România, Cehoslovacia,
Iugoslavia şi din zonele ocupate de Armata Roşie. Din acel
moment însă, toţi partizanii din Europa de Est şi din
Balcani care avuseseră legături cu ofiţeri O.S.S. au fost
trecuţi pe listele negre ale N.K.V.D. Ofiţerii O.S.S. priveau
neputincioşi cum colegii lor de la N.K.V.D. suprimau pas
cu pas opoziţia la dominaţia comunistă din zonele
eliberate de Armata Roşie”41.
Şi-atunci citatul din Jewish Banker – „S-ar putea
spune că Marxismul este cel mai înverşunat duşman al
Capitalismului, care pentru noi e sfânt. Pentru simplul
motiv că ei sunt poli opuşi, ei ne dau nouă cei doi poli ai
Pământului şi ne permit să-i fim noi axa. Aceşti doi
oponenţi Bolşevismul şi noi înşine ne găsim identificaţi în
Internaţionala. Aceşti doi oponenţi, care constituie doctrina
celor doi poli ai societăţii, se întâlnesc în unitatea de scop,
care este reînnoirea societăţii de sus prin controlul avuţiei
si de jos prin revoluţie.”42 – să fie oare o naivitate?...
La fel şi următorul, din The American Hebrew.
Adică: „Revoluţia din Rusia a fost produsul creierelor
evreieşti, a nemulţumirii evreilor, a planificării lor, al cărei
scop este să creeze o nouă ordine în lume. Ceea ce a
putut să fie realizat atât de bine în Rusia datorită creierelor
evreieşti, din cauza nemulţumirilor lor şi prin planificarea
41 Cristopher Andrew & Oleg Gordievski, K.G.B., Editura All, Bucureşti, pag. 231, apud Nicolae
Mitrică, Episoade dintr-un război nedeclarat, partea a VI-a, în Revista Francmasoneria.
Dezvăluiri cutremurătoare, nr. 10/2003, pag. 22
42 Citat din Jewish Banker, de Comte de Saint-Aulaire din Geneve contra la Paix, Librarie Plan,
Paris, 1936, apud [O.L. 1(7)], pag. 10
28
lor, prin acelaşi efort intelectual şi fizic va trebui să poată
deveni o realitate şi la scară mondială”43.
Sau poate chiar acesta, din The Jewish World...:„Marele
ideal al iudaismului este ca întreaga lume să fie îmbibată
cu învăţătura iudaică, şi apoi, într-o Fraternitate universală,
a naţiunilor – de fapt într-un mare iudaism – toate rasele şi
religiile individuale să dispară”44.
Adaug, mai mult din scrupulozitate, că în aceeaşi
culegere biografică Iluştri francmasoni îl regăseşti şi pe
Churcill, Sir Winston Leonard Spencer (pag. 55), alături de
Roosevelt Franklin Delano (pag. 84), Washington George
(pag. 85) sau Truman Harry S. (tot la pag. 85). Că sigla
Statelor Unite ale Americii (pe care o poţi vedea în format
mare pe zidul Ambasadei S.U.A.) are deasupra
(semnificaţie definită limpede de heraldică) capului
vulturului steaua cu şase colţuri – a lui David –, formată
din steluţe între care linia de unire trebuie trasă mental...
Pe tot acest fundal, Corneliu Zelea Codreanu45, nr.
1 în ierarhia legionară, referindu-se la România, susţinea
neclintit: „Jidănimea e comunistă, dar nu pentru «iubirea
de oameni», ci numai din ură pentru Statul român, pe care
numai prin triumful comunismului l-ar putea vedea doborât
la pământ şi pus sub călcâiul totalei stăpâniri jidăneşti.
43 The American Hebrew, 20 septembrie 1920, apud [O.L. 1(7)], pag. 8
44 The Jewish World, 9 februarie 1883, apud [O.L. 1(7)], pag. 7
45 Adică Românul care încă în 1922, făcuse public dovada deplină a
calităţilor sale chiar militare de excepţie, precum şi, totodată, a
hotărârii autoasumate de a prefera să fie el însuşi ucis decât România
să fie comunizată. Am, fireşte, în vedere, incredibila victorie pe care a
repurtat-o împotriva grevei celor 5.000 de comunişti înarmaţi din
curtea Atelierelor C.F.R. Nicolina din Iaşi. Victorie prin care a dejucat
planul invadării în acel an a României de către trupe ale Armatei Roşii.
29
Triumful comunismului coincide cu visul iudaismului de a
stăpâni şi exploata popoarele creştine în virtutea teoriei
«poporului ales», care stă la baza religiei jidăneşti”46.
„Triumful mişcării comuniste în România, ar însemna:
(;)desfiinţarea Bisericii, desfiinţarea Familiei, desfiinţarea
proprietăţii individuale şi desfiinţarea libertăţii. Înseamnă,
într-un cuvânt deposedarea noastră de ceea ce formează
patrimoniul moral al omenirii şi în acelaşi timp
deposedarea de orice bunuri materiale, în favoarea
profitorilor din umbră ai comunismului, care sunt Jidanii”47.
„Iudaismul a ajuns la stăpânire în lume prin masonerie şi
în Rusia prin comunism48”49.
46 Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, vol. I, Editura Totul pentru Ţară, Sibiu, 1936, pag.
370
47 Corneliu Zelea Codreanu, Cărticica şefului de cuib. Manual al Gărzii de Fier, în Obiectiv
Legionar, An I, nr. 4, octombrie 2003, pag. 26
48 Însă, nota bene, nici Codreanu, nici Legiunea, nu-i urau pe Evrei.
Nici ca persoane individuale; şi nici ca fiinţă vie colectivă – Neamul
Evreiesc. După cum, tot astfel, nu urau nici un alt Neam.
Ei, ca orice organism viu şi biologic normal, caracterizat adică
prin sensibilitate şi reactivitate, se ridicau împotriva acelor ATITUDINI
evreieşti pe care le considerau ca dăunătoare drepturilor legitime şi
intereselor vitale ale Neamului Românesc.
„Notabil este faptul – relevă Roxana Simionescu – că, spre
deosebire de celelalte organizaţii naţionaliste din Europa interbelică
(croată, belgiană, maghiară, slovacă), Mişcarea Legionară nu a fost
incriminată de Tribunalul de la Nürenberg”., Roxana Simionescu, Notă
introductivă la compendiul Doctrina Legionară. Prezentare concisă, Editura Lucman, Bucureşti,
2003, pag. 17
Şi nu a fost incriminată nu atât „datorită închiderii la Auschwitz
a legionarilor care se refugiaseră în Germania”(Nicolae Mitrică, Episoade dintrun
război nedeclarat, partea a III-a, în Revista Francmasoneria. Dezvăluiri cutremurătoare, nr.
7/2003, pag. 9), ci, precum precizează Ion Varlam, mai cu seamă „pentru
că Legiunea a afirmat clar în doctrina ei că oamenii nu se deosebesc
prin culoare sau sânge, deci nu putea fi acuzată de rasism. Era
împotriva evreilor ca reprezentând o religie distinctă, cu o morală
distinctă şi cu o mentalitate distinctă, deci un corp străin cu influenţă
«alterantă» în sânul comunităţii naţionale. Însă legionarii nu s-au legat
30
de ei pe considerente rasiale, spunând că sunt genetic inferiori şi aşa
mai departe”., Ion Varlam, Conspirarea deconspirării, pag. 333
Edificator în acest sens este că „la Congresul NSDAP (Partidul
Naţional Socialist al Muncitorilor din Germania) din 1935(;)
conducătorul delegaţiei române a fost Ion Moţa, care avea un doctorat
în filosofie, luat de altfel în Germania. Privitor la tezele rasiale, despre
care s-a vorbit mult la această reuniune, Moţa a răspuns, de la
tribună, cu Hitler de faţă şi vorbind cu patos (ceea ce l-a înfuriat foarte
tare pe cancelarul german, care a cerut să nu mai fie niciodată invitat
în Germania), spunând(;): «Rasismul este forma cea mai vulgară de
materialism. Oamenii nu se deosebesc prin carne, sânge sau culoarea
pielii. Ei se deosebesc prin spirit, adică prin creaţia, cultura şi religia
lor». Această idee, care a fost relevată în multe din articolele lui Moţa,
nu a înlesnit coexistenţa dintre legionari şi nazişti. De aceea există
speculaţii că Ion Moţa ar fi fost lichidat...”(ibidem, pag. 336, 337)
Cu nimic mai prejos ca valoare revelatorie: „Povestea cu
cadavrele evreieşti agăţate în cârlige la Abator”.(Răzvan Codrescu, În căutarea
Legiunii pierdute, pag. 15) Despre ea, Răzvan Codrescu dezvăluie: „Există o
dezminţire semnată de mai tot personalul de atunci al Abatorului din
Bucureşti, expediată ziarelor Universul şi Dreptatea, dar a cărei
publicare a fost interzisă de cenzura antonesciană. Prof. dr. Radu
Iftimovici a lămurit lucrurile cu claritate, cu citate, mărturii şi fotocopii,
în Expres Magazin nr.87, 25 martie 1992, sub titlul Spulberarea unei
legende. Progromul de la Abator (material apărut şi sub formă de
broşură). Există în acest sens şi o mărturie (mărturisire n.n.) făcută în
închisoare de Petre Pandrea (atestată de Petre Ţuţea, Dumitru Funda
şi Simion Ghinea), care a(;) cercetat faptul la faţa locului, din zel
antilegionar («Pe atunci eram – obişnuia el să spună – un tovarăş de
drum imbecil» al comuniştilor). Este inutil să adăugăm că niciodată nu
s-a vorbit despre identitatea victimelor respective, nici despre ce s-a
întâmplat cu ele (cu cadavrele n.n.)...(;) Eugen Cristescu însuşi i-a(;)
mărturisit lui Petre Pandrea contrafacerea din birourile Siguranţei a
fotografiei cu cadavrele de la Abator”. (ibidem, pag. 15, 16) Vezi, de
asemenea, Radu Theodoru, A fost sau nu HOLOCAUST?, Editura
Lucman, Bucureşti, 2003 – Capitolul Rebeliunea Legionară. Minciuna
progromului de la Bucureşti. Sfruntata minciună a cadavrelor de la
Abator, pag. 198-212.
49 idem, Pentru legionari, pag. 73
31
Cât de dezirabili mai puteau fi el – Codreanu – şi,
implicit, Mişcarea Legionară, puternicilor lumii? Comunişti,
masoni, nu importă.
Apropo, în legătură cu eventualitatea posibilităţii de a i se
permite creştinismului existenţa în Masonerie, găseşti în
lucrarea Ordinul Masonic Român precizarea:
- „aprilie 1929: gr. 30, Octavian Goga militează
pentru fondarea Blocului creştin francmasonic.
- «d. Octavian Goga, care deşi este mason, habar
n-are de rostul francmasoneriei, căci şi-a permis
să vorbească în lojă despre creştinism –
greşeală ce masonii nu îi vor ierta niciodată.
D[omnul] Goga a mers aşa de departe cu
naivitatea sa, încât a propus ca Loja Naţională
să se numească Loja Creştin-
Naţională.»(V.Trifu, 1932)”50.
Iar Nichifor Crainic, în Ortodoxism şi Masonerie,
exprimându-se asupra motivului prezenţei Bibliei ca obiect
ritualic în anumite loji, comentează:
„Francmasonii români de rit scoţian(;) zic:
«Noi nu suntem împotriva ortodoxiei cum sunt cei
de la Marele Orient. Noi admitem Biblia. Noi jurăm
pe Biblie».
Ce e adevărat din toate astea?
Masoneria, fie scoţiană, fie cealaltă, e un fel
de religie deandoaselea. Ea are temple, un cult
organizat cu diferite ritualuri şi o serie de obiecte
simbolice. Între aceste obiecte simbolice,
masoneria scoţiană admite şi Biblia. Ce înseamnă
aceasta? Că masoneria admite doctrina cuprinsă în
Biblie? În cazul acesta ea n-ar fi decât o sectă
religioasă ca multe secte născute din creştinism.
50 Horia Nestorescu Bălceşti, Ordinul Masonic Român, pag. 344
32
Dar nu! Biblia în masonism are cu totul altă
semnificaţie. Să consultăm cartea domnului Eugen
Lannhoff. «Biblia, raportorul şi compasul» – zice
dânsul – «sunt cele trei mari lumini ale masoneriei».
«Biblia, lumina de deasupra noastră, NU CA
AUTORITATE DOGMATICĂ, ci ca expresie a
credinţei într-o ordine morală universală!»
Adică un simplu simbol, ca raportorul,
«lumina din noi» şi ca compasul, «lumina din jurul
nostru». Prin urmare, în masonerie Biblia joacă un
rol de simbol exact ca oricare alt obiect, de pildă
compasul şi raportorul. În locul ei ar putea şi o
strachină să însemne acelaş simbol, fiindcă sensul
simbolic nu se leagă de autoritatea dogmatică a
Bibliei! Dar ce mai înseamnă Biblia dacă o despoi
de autoritatea dogmatică a doctrinei revelate? Nu e
vorba aici de o supremă batjocură ce se aduce
divinei cărţi, reducând-o la sensul pe care îl pot
avea un şorţ, o mistrie, sau un compas?”(Nichifor Crainic,
Ortodoxism şi Masonerie, în Ioan M. Mareş, Francmasoneria în filmul «Ecaterina
Teodoroiu», 1933, pag. 54, 55)
Cât despre autoprezentarea ca deiste a unora dintre loji,
acelaşi Nichifor Crainic, notează:
„Nu există o separaţie între cele două
masonerii: cea scoţiană şi cea a Marelui Orient. Ele
lucrează mână în mână. Numai că cea scoţiană se
mărturiseşte deistă. Aceasta nu înseamnă în nici un
caz că admite creştinismul. Deismul e o concepţie
filosofică ce admite la originea lumii un principiu
abstract, creator şi impersonal, cu care însă lumea
nu mai are nimic deaface. În fond, această
învăţătură nu este decât o nuanţă a ateismului, un
ateism camuflat. Formula simbolică din ritul scoţian
«în numele marelui arhitect al tuturor lumilor», după
însăşi interpretarea pe care o dă d. Eugen
33
Lannhoff, nu înseamnă o formulă de credinţă într-un
dumnezeu personal. Ea e menţinută ca o expresie
pur simbolică pentru a împăca pe cei cari vin în
masonerie cu convingerile religioase ale Bisericii”.,
ibidem, pag. 54
„Toate afirmaţiile mele au un caracter
obiectiv. Ele se întemeiază pe o carte monumentală
Die Freimaurer de d. Eugen Lannhoff, mason
convins, apărută în 1929 la Viena. Cartea mi-a fost
dăruită de distinsul meu prieten dr. Heinrich Studer,
proprietarul editurii Amaltheea, unde a apărut
lucrarea. Die Freimaurer, adică Francmasonii, e o
carte de expunere şi apărare a instituţiei oculte
alcătuită după documente ce i s-au pus la dispoziţie
autorului de lojile masonice. Prin urmare, o carte
incontestabil masonică”., ibidem, pag. 53
În 1937 Corneliu Zelea Codreanu face în massmedia,
precum bine se ştie, „declaraţia51 că în caz de
venire la guvern, în 48 de ore(;) va completa alianţa
tradiţională cu Franţa prin alianţă eficace cu Germania52”53.
Dar, „la întrevederea de la Berchtesgaden, din 24
noiembrie 1938, Adolf Hitler n-a spus nici un cuvânt în
legătură cu Corneliu Z. Codreanu şi cu proiectul unanim
51 În urma căreia, „la 27 mai 1938 Tribunalul Militar Bucureşti
executând ordinul dictatorului Carol al II-lea l-a condamnat(;) la 10 ani
închisoare pentru «trădare»”., Şerban Milcoveanu, Atentatul din 21 septembrie 1939
contra lui Armand Călinescu şi epoca 1930-1950, Editura TCM Print, Bucureşti, 2004, pag. 118
52 Alianţă graţie căreia, dacă s-ar fi-ncheiat, „Germania: a) putea
începe războiul antisovietic înainte de înarmarea [masivă a] U.R.S.S.-
ului începută în 1939-1940 şi b) nu avea în nici un fel nevoie de
războiul inutil şi fratricid cu Franţa şi Anglia”.(ibidem, pag. 119) Aceasta
deoarece „cu lanţul munţilor Carpaţi şi cu petrolul din Valea Prahovei
România este cheia continentului Europa”., ibidem
53 ibidem, pag. 118
34
ştiut în Europa al asasinării lui în închisoare. Faţă de
această abţinere, regele Carol al II-lea a înţeles
posibilitatea unui asentiment şi a întrebat: «Aceasta
înseamnă în politica internă că am mână liberă?»”54
„Marele Führer Adolf Hitler a răspuns: «Da, în politica
internă aveţi mână liberă».
Şi-au strâns mâinile”55.
Şi, mai departe, „în noaptea de 21/22 I 1941 Adolf
Hitler cheamă la telefon pe Ion Antonescu: «Pentru ce teai
oprit? Intră cu tancurile în sediile lor şi svârle-i afară»”56.
Iar când asupra legionarilor care „după aşa-zisa
rebeliune legionară se refugiază în Germania, în februarie
1941, (;)în loc să li se asigure libertatea şi imunitatea(;) s-a
acţionat cu măsuri de constrângere”57: „autorităţile naziste
făceau aplicarea doctrinei politice a lui Alfred Rosenberg,
care preconiza slăbirea şi chiar nimicirea elitelor
naţionaliste din ţările ocupate sau aliate(;)”58.
Dar puterea comunistă nu tot distrugerea aceloraşi
elite o viza?...
Iată ce scrie negru pe alb în procesul-verbal al
conferinţei ce a avut loc la Ministerul Afacerilor Interne, din
România, la 18 mai 1948, referitoare la poziţia faţă de
Mişcarea Legionară: „Şedinţa este deschisă de domnul
ministru Teohari Georgescu, care expune «Poziţia faţă de
mişcarea legionară». Domnul ministru a arătat că după 6
martie 1945 în faţa noastră s-a pus problema de a
înfrânge pe toţi duşmanii poporului.
54 ibidem
55 ibidem
56 Şerban Milcoveanu, Corneliu Z. Codreanu altceva decât Horia Sima, vol.II, Editura Crater,
Bucureşti, 1996, pag. 79
57 Carol Papanace, Prefaţă la volumul Constantin Papanace Diverse stiluri de luptă politică,
Tipografia INFCON S.A., Constanţa, 2005, pag. 9
58 ibidem
35
Legionarii au fost, sunt şi vor fi printre cei mai primejdioşi
dintre duşmani”59.
Dar cel mai dur dintre regimurile detenţiei politice
post ’45, cel de disoluţie a personalităţii prin tortură
permanentă, pe care deţinuţii erau forţaţi să şi-o aplice
RECIPROC, asupra cui a fost utilizat60?61...
59 1948 mai 18. Proces-verbal al conferinţei ce a avut loc la Ministerul Afacerilor Interne
referitoare la mişcarea legionară, Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii, fond documentar, dosar nr. 45, f.1-4 – în volumul: Consiliul Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii, ”Bande, bandiţi şi eroi”. Grupurile de rezistenţă şi Securitatea (1948-
1968). Documente, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, pag. 43
60 Şi cine l-a dirijat?
Makarenko, specialistul sovietic în practicarea celor mai
diabolice tehnici de torturare, din ordinul cui superviza şi îndruma, în
România, cu maximă minuţiozitate, preparativele declanşării «morbului
Piteşti»? Vezi pe larg Reeducarea prin tortură (denumirea exactă:
Gheorghe Boldur Lăţescu şi Filip-Lucian Iorga, Genocidul comunist în
România, vol. IV, Reeducarea prin tortură, Editura Albatros, Bucureşti,
2003).
Ana Pauker („Hana Rabinsohn”(Teşu Solomovici, Securitatea şi Evreii,
vol. II Teroare. Crime. Turnători. Colaboraţionişti, Editura Teşu, Bucureşti, 2004, pag. 11)) ce
origine etnică avea? „De la Tatiana Pauker-Brătescu, fiica Anei Pauker
şi a lui Marcel Pauker, provine o notă biografică exactă”(ibidem, pag. 12).
Extrag din ea: „«La unul dintre fraţi, Zalman Rabinsohn, a ţinut
enorm; acesta, de altfel, avea să revină în România din Israel, unde
plecase înainte de 23 august 1944, a fost profesor de ebraică şi
poet»”(ibidem); „«a făcut şcoala elementară şi, după cum am aflat din
povestirile Bellei, mătuşa mea, a fost şi la Heider, şcoala religioasă
pentru băieţi, la Bucureşti, unde, printr-o excepţie a fost şi ea
admisă”., ibidem
Dar Alexandru Nicolschi? Vezi secţiunea Alexandru Nicolschi,
sau cum devine un evreu general de securitate – al treilea capitol din
Teşu Solomovici, Securitatea şi Evreii, vol.I, Despre călăi şi despre
36
Şi, totodată, nici nu văd cum ar fi putut legionarii să
aibe interes de-al suprima pe Nicolae Iorga. Adică pe cel
care, de la tribuna Parlamentului, în şedinţă publică a
Camerei Deputaţilor, îi acuza, cu argumente, pe Evrei de
„tentativă de asasinat care se face împotriva noastră ca
naţiune dominantă, de către acei cari îmbracă formele cele
mai vulpine ca să-şi arate dorinţa de a fi bunii noştri fraţi”62.
Şi care, de la aceeaşi tribună, dizerta despre, „acea
firească legătură, (;)între agitaţia socialistă şi tendinţa
evreiască de a avea la noi mai mult decât toată averea
noastră, decât tot creditul nostru, decât toată înrâurirea
asupra vieţii noastre politice”63.
Pot însă crede că, dacă Evreii ajunseseră stăpânii
Statului sovietic, iar N.K.D.V.-ul (K.G.B.-ul) este Organ de
Stat, teza potrivit căreia Traian Boieru (şeful asasinilor
victime, Prefaţă de Răzvan Theodorescu, Cuvânt înainte de Sorin
Roşca Stănescu, Editura Ziua, Bucureşti, 2003, pag. 125-136.
Şi află-i, chiar din propriile-i cuvinte, povestea numelui: „«Iniţial,
numele meu a fost Boris Grunberg, dar în mai 1941 am plecat din
URSS cu o misiune în România, când am fost prins şi ca să-mi pot
ascunde trecutul şi misiunea mi-am schimbat numele în Nicolschi
Alexandru Sergheevici; sub acest nume am fost cercetat de Organele
Biroului II Bucureşti şi sub acest nume mă recomand până astăzi»”.,
Alexandru Nicolschi, Autobiografie-sinteză, în Teşu Solomovici, Securitatea şi Evreii, vol.I,
Despre călăi şi despre victime, pag. 127
61 Studiul Gheorghe Boldur Lăţescu şi Filip-Lucian Iorga, Genocidul
comunist în România, vol. IV, Reeducarea prin tortură, Editura
Albatros, Bucureşti, 2003, sau articolul Ionuţ Băiaş, Cine şi de ce
conduce România, Revista Permanenţe, Anul VIII, nr. 8, august 2005,
pag. 20 – ca să iau doar două exemple – sunt extrem de elocvente în
acest sens.
62 Nicolae Iorga, În Chestia manifestaţiilor studenţeşti, Discurs rostit în şedinţa din 17 decembrie
1909 a Camerei Deputaţilor, în Nicolae Iorga, Discursuri Parlamentare, vol. I-iu, partea I-a,
Editura Bucovina, I.E. Torouţiu, Bucureşti, 1939, pag. 362, [D.P.v.I.p.I]
63 Nicolae Iorga, Chestia agitaţiilor evreieşti, Discurs rostit în şedinţa din 11 februarie 1910 a
Camerei Deputaţilor, în [D.P.v.I.p.I], pag. 392
37
fizici ai marelui savant Român) era, de fapt, agent sovietic,
infiltrat în Mişcare ca membru cu scopul de a o
compromite, nu ţine deloc de domeniul fanteziei.
Am amintit undeva că legionarismul, ca dealtfel
orice este omenesc, nu are cum să fie suspus păcatului.
Are, fireşte, virtualier cuprinsă în însăşi fiinţa sa intrinsecă,
posibilitatea de a păcătui.
Îţi mărturisesc că, mă frământă şi mă contrariază un
text, despre „politicianii români cari, bine plătiţi, pretind că
nu există problemă jidănească”64, dar sub protecţia cărora,
comercianţii Evrei i-au ruinat, în sumedenie de zone ale
ţării, pe cei Români65.
Este încredinţat hârtiei de însuşi Codreanu. În Pentru
Legionari. La pagina 95.
Nu l-am găsit, eu unul cel puţin, comentat de
absolut nimeni. Din nici o tabără sau oriunde altundeva.
Iată-l: „Acestor politiciani, a căror trădare faţă de
neam este aşa de îngrozitoare, dacă sunt vii, neamul va
trebui să le scoată ochii; dacă sunt morţi, va trebui să-i
scoată din morminte şi să le dea foc ciolanelor, în pieţele
publice. Pe copiii şi nepoţii lor, neamul va trebui să-i
urmărească în averi, confiscându-le şi să-i stigmatizeze cu
epitetul de «copii de trădători»”66.
64 Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, pag. 95
65 ibidem
66 CORNELIU ZELEA CODREANU, PENTRU LEGIONARI, PAG. 95: Exemplar ediţia
1936. Dăruit de Codreanu lui Aron Cotruş. Cu dedicaţie. Scrisă de
mână şi semnată. De însuşi el, Căpitanul. Pe coperta interioară. Volum
aflat în Biblioteca de Documentare a Mişcării Legionare (din Bucureşti,
str. Iacob Negruzzi nr. 1).
38
L-am citit şi răscitit. Este singurul de acest fel pe
care l-am întâlnit în întreaga operă a acelui nr. 1 legionar a
cărui legitimitate de Şef al Legiunii nu a fost de absolut
nimeni, vreodată, pusă la îndoială.
Ce să înţeleg din el? Se află, lucru «de la şapte
poşte» vizibil, în contradicţie flagrantă cu însăşi esenţa
spiritului scrierilor Căpitanului – iubirea creştină. Şi este
formulat atât de fără echivoc, încât exclud cu totul
eventualitatea că ar putea fi o metaforă, al cărei mesaj
adevărat e altul decât cel ce se degajă din citirea literală.
Îi defineşte personalitatea lui Codreanu? Sau nu?
Căci, dacă da, tot restul operei cade.
Cu absolut toate consecinţele ce-ar decurge de-aici.
Aşadar miza-i enormă.
Fireşte, eficienţa demersului de dobândire a unei
cât mai corecte înţelegeri şi a unei cât mai pertinente
interpretări a gândurilor şi/sau acţiunilor cuiva este
condiţionată de măsura în care le percepi fidel corelarea
cu circumstanţele în care ele s-au ivit.
E prea elementar că, în situaţii dramatice, de
extraordinar pericol şi durere pentru el, orice om poate
ceda nervos, măcar pentru o clipă, şi ca efect, gândi sau
face, ceva complet opus adevăratului fond al personalităţii
sale.
Prin urmare, acel gând sau faptă nu-l defineşte.
Dar, la fel de elementar este că, de asemenea, în
situaţii limită, semenul care le traversează, într-un moment
de slăbire a autocenzurii se poate demasca prin reacţia
sa.
39
În acest caz fapta sau gândul dezvăluindu-l exact aşa cum
este de fapt.
E de prisos să detaliez groaznicele presiuni care-l
apăsau pe Codreanu în 1936. Cine este aşadar el? Cel al
pasajului? Ori cel al operei?
Nu mă grăbesc să dau verdict. Pentru că sunt
convins că doar el singur şi l-ar fi putut da. Prin propria-i
făptuire. Dacă ar mai fi fost lăsat să rămână pe lume. Şi,
mai cu seamă, dacă prelua cârma României.
Întreaga istorie stă mărturie: în materie de revelare
a personalităţii, singurul test fără de greş este ce faci când
deţii puterea şi te simţi sigur pe ea.
Însă, aceeaşi întreagă istorie, mai dă mărturie întru
ceva. De permanentă şi deloc neglijabilă importanţă:
imponderabilul. Coeficientul ei de imprevizibilitate. De
posibilitate ca firul desfăşurării efective a evenimentelor
viitoare să infirme chiar cele mai documentat construite
scenarii. Şi asta ca efect al ivirii decisive a cine-ştie cărui
element-surpriză.
În speţă, calculez inclusiv cu ipoteza că legionarii
preiau, la un moment dat, cârma României67. Că îi
înrâureşte legionarismul autentic şi, prin urmare, gândul şi
fapta li-s în continuitate organică faţă de matricea
spirituală Codreanu.
Transpun ei în practică teribilul citat?
67 Şi nu neapărat în chip de regim absolutist. Ci ca formaţiune care,
fără a leza câtuşi de puţin democraţia, precumpăneşte politic net în
stat, în calitate de singură câştigătoare detaşată a cursei electorale.
Totodată, însuşi contextul european le este favorabil pe deplin.
40
Dezlegarea-ntrebării necesită, fără doar şi poate,
reformularea ei astfel: Aflat, de asemenea prin ipoteză,
într-o situaţie similară cu a lor, CODREANU l-ar fi
transpus?
Trebuie dară, prin coroborarea reperelor de care
dispun, să-mi dau silinţa desluşirii. A formulării unei opinii.
Cu care simt că îţi sunt dator.
Consider, precum îţi mărturiseam un pic mai
devreme, că citatul nu are, absolut deloc, caracter
metaforic.
Aceasta spre deosebire de un alt paragraf, de aproximativ
aceeaşi factură ca material de vorbe în ce priveşte partea
punitivă: „Geme inima în noi de durere. Ne întrebăm, noi
copii, sfâşiaţi sufleteşte, cum de s-au găsit Români care să
se poarte cu atâta vrăjmăşie faţă de neamul lor? cum de sau
găsit aşa de mulţi trădători? Cum de n-au fost puşi la
zid cu toţii sau arşi de vii în clipa trădării lor?”68
Aici, «puşi la zid» poate însemna demascaţi şi
destituiţi din funcţiile cheie pe care le deţin; «arşi de vii»
poate însemna trăzniţi fizic ca pedeapsă aplicată lor direct
de către Dumnezeu (mai cu seamă că pentru această
interpretare pledează circumstanţierea «în clipa trădării
lor», adică «instantaneu», viteză ce depăşeşte în mod
absolut, pentru speţă, posibilităţile nu numai ale naţiunii
noastre, dar chiar şi pe cele omeneşti).
De asemenea, privesc textul în cauză fără a-l
deconecta nici de celelalte scrieri ale Căpitanului, nu
numai de Pentru legionari.
Concret, nu fac abstracţie de Cărticica şefului de
cuib – Punctul 84:
„PUNCTUL 84. Primul punct de program legionar.
68 Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, pag. 95
41
Dacă vă va întreba cineva să-i spuneţi că este:
JURĂMÂNTUL PENTRU PEDEPSIRE.
A doua zi după victoria legionară se va constitui
TRIBUNALUL EXCEPŢIONAL, care va chema în
faţa lui şi va judeca pentru trădare de Patrie:
a) Pe toţi jefuitorii banului public;
b) Pe toţi cei ce au primit mită înlesnind afaceri;
c) Pe toţi cei ce călcând legile fundamentale ale
ţării, au persecutat, au închis, au lovit în
legionari sau în familiile lor. Orice funcţiune ar
deţine, de la jandarm până la ministru, nimeni nu
va scăpa acestei judecăţi.
Prea şi-au imaginat aceşti domni că Ţara
Românească este moşia lor, că legile s-au făcut
pentru ca să le calce ei în picioare şi că noi suntem
argaţii de pe această moşie, pe care să ne bată la
spate cu biciul.
Naţiunea română, conştientă de drepturile ei va
începe viaţa cea nouă prin OPERA DE
PEDEPSIRE LEGALĂ.
Acest ceas îl aşteptăm şi îl răbdăm.
Fără acest CEAS AL PEDEPSIRII, nu este posibilă
nici o refacere în această ţară.
Şefii de cuiburi vor face rapoarte amănunţite şi
foarte exacte asupra tuturor nelegiuirilor comise,
înaintându-le Şefului Legiunii”69.
Opinez că, aici nu mai e vorba de o pedepsire
simultană cu comiterea crimelor, şi nici aplicată direct de
către Divinitate, ci de cu totul altceva...
69 Corneliu Zelea Codreanu, Cărticica şefului de cuib. Manual al Gărzii de Fier, în [O.L.4], pag.
35
42
Da, îmi vei răspunde tu: de cu totul altceva. Şi vei
continua:
Ar fi făcut legionarii justiţie pământescă în
cadru legal – fie chiar servindu-se de o legislaţie pe
care, deţinând puterea, şi-ar fi putut-o lesne modela
potrivit vrerii lor.
Însă de unde şi până unde, textul prezentat,
sugerează măcar că posibila modelare, dacă se
producea, ar fi inclus legiferarea pedepsei cu
infirmitatea pe viaţă (scoaterea ochilor)? Ori pe cea
cu profanarea în public a rămăşiţelor pământeşti
(arderea în pieţele publice a osemintelor
deshumate)?
Mai ales dată fiind însemnarea intimă făcută de
însuşi Codreanu, în închisoarea Jilava, la nici şase luni
înainte de a fi asasinat: „Când am terminat Evangheliile,
am înţeles că stau aici, în închisoare, din voia lui
Dumnezeu; că, deşi n-am nici o vină sub latura juridică, El
mă pedepseşte pentru păcatele mele şi-mi pune la
încercare credinţa(;). M-am liniştit. A căzut liniştea asupra
zbuciumului meu din suflet(;)”70.
„Însemnările de la Jilava constituie un zguduitor
document uman. Ele reproduc mărturia unui om ce ştie că
mult nu mai are de aşteptat de la oameni, că viaţa şi lupta
lui, din ceasul în care însuşi Regele s-a pus în fruntea
tagmei răufăcătorilor, aparţin vrerii Dumnezeieşti”71.
Iar mărturisirea citată îşi are, embrionar, obârşia cu
nu mai puţin de doi ani mai devreme.
70 Corneliu Zelea Codreanu, Însemnarea intimă din data de marţi 14 iunie 1938, în Corneliu
Zelea Codreanu, Însemnări de la Jilava, Ediţie îngrijită de Radu Dan Vlad, Editura
Majadahonda, Bucureşti, 1995, pag. 48
71 Horia Sima, Cuvânt înainte la volumul Corneliu Zelea Codreanu, Însemnări de la Jilava, Ed.
cit., pag. 5. Cuvântul înainte a fost redactat pe 10 iunie 1951.
43
Astfel, Pentru legionari este deschis cu următoarele
cuvinte: „În acest volum este scrisă povestea tinereţii
mele, de la 19 la 34 ani, cu simţirile, credinţa, gândurile,
faptele şi greşelile ei”72.
Prin urmare, atenţie: şi greşelile.
Consider atât precizarea în sine, cât şi locul din
lucrare în care autorul său o plasează ca fiind demne de
toată luarea aminte.
Fiindcă într-o lucrare autobiografică, să fii
întâmpinat încă din motto cu o astfel de lămurire...
Mie personal îmi spune mult despre gradul de sinceritate
al scriitorului. Şi îndrăznesc să cred că şi ţie...
Apoi, chiar poziţionarea în cadrul economiei întregii
lucrări a teribilului citat de la pagina 95, îmi apare ca
încărcată de semnificaţie.
Lucrarea-i alcătuită pe principiul prezentării
cronologice a evenimentelor.
Capitolul Problema pământului românesc, din care
face parte citatul, îl premerge pe cel consacrat comentării
arhimediatizatului complot studenţesc din octombrie 1923.
Prin urmare citatul exprimă gândul unui tânăr abia
trecut de 20 de ani (Codreanu fiind născut în 1899). A unui
tânăr student de etnie română73 care, evaluând situaţia,
72 Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, MOTTO-ul, pag. 3
73 Chiar dacă sonoritatea numelui ancestral de familie al tatălui său
este poloneză – Zelinski:
„În timpul ocupaţiei austriace şi anume în epoca posterioară
anului 1786, când Bucovina a trecut sub administraţie poloneză,
devenind, după expresiunea d-lui prof. Iorga, în «Histoire des
roumains de Bucovine» pag. 61: «un simplu district al Galiţiei»,
numele de Zelea a fost transformat de autorităţi, în şcoală sau în
armată, în acela cu rezonanţă poloneză de Zelinski.
44
perspectivele şi implicaţiile compoziţiei etnice a mediului
universitar în care intrase de curând, se îngrozea cu privire
la soarta Neamului (consideraţiile din Problema
pământului românesc formează, practic un segment al
secţiunii cu tema numerus clausus).
A unui tânăr în concepţia căruia: „Trădarea ne-a măcinat
puterile neamului”74 şi „nu vom putea face nici un pas
înainte fără pedepsirea trădătorului”75.
Operaţia aceasta de polonizare a numelor moldoveneşti era,
de altfel, generală în acea epocă în Bucovina. Sistemul făcea parte
dintr-un ansamblu mult mai vast de «persecuţiuni sistematice
împotriva oricărui lucru care amintea în administraţii, în şcoală şi chiar
în viaţa socială, epoca Domnilor Moldoveni» (N. Iorga, op.cit., pag.
62)., Cuvântul apărării – pledoaria avocatului Lizeta GHEORGHIU – în procesul lui Corneliu
Zelea Codreanu din mai 1938, în culegerea de texte Din luptele Tineretului Român, (1919-1938),
Editura Fundaţiei Buna Vestire, 1993, pag. 362
Minifişă sintetică:
„Familia Codreanu sunt români autentici din comuna Igeşti,
jud[eţul] Storojineţ, provincia istorică Bucovina, care de fapt este
nordul Moldovei.
Numele ancestral nu era de Codreanu, ci(;) de Zelea.
În vechea limbă românească, cuvântul «Zelea» înseamnă «cel
perfect». Din familia verbului «a zeli - zelire».
La 50 de ani de la anexarea Bucovinei(;) autorităţile au făcut
un recensământ al populaţiei şi din oficiu, (;)în scopul de
deznaţionalizare a românilor, (;)Emin a devenit Eminescu, Porumbescu
a devenit Golumbovici şi Zelea a devenit Zelinski. În 1899 tânărul de
21 de ani Ion Zelinski a emigrat din Bucovina - Buchenland şi a venit
în Moldova, unde în anul 1900 şi-a schimbat numele din Zelinski în
Codreanu şi a devenit profesor de limba germană la Liceul din Huşi.
Când a intrat în politică alături de prof. A.C. Cuza, prof. Ion Codreanu
şi-a reluat numele ancestral de Zelea şi astfel toţi descendenţii săi se
numesc Zelea-Codreanu”., Şerban Milcoveanu, Teroarea de Stat până la 22 decembrie
1989, volum editat fără scop lucrativ de Asociaţia foştilor preşedinţi ai Studenţimii persoană
juridică şi Liga pentru apărarea Adevărului Istoric persoană juridică, Bucureşti, 2004, pag. 199
74 Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, pag. 190
45
Şi-atunci:
Între
„(;)să ne procurăm revolvere şi să tragem în
ei”76 [„în toţi acei pe care îi vom găsi mai
vinovaţi de trădarea intereselor româneşti”77],
„dând un exemplu groaznic care să rămână
de-a-lungul istoriei noastre româneşti”78; cu
completarea că „ce se va alege după
aceasta de noi, vom muri sau vom rămâne
toată viaţa în închisoare, nu mai
interesează”79
şi
„(;)aici, în închisoare, (;)deşi n-am nici o vină
sub latura juridică, El mă pedepseşte pentru
păcatele mele şi-mi pune la încercare
credinţa(;)”80; întregit cu „A înviat Hristos,
sădind nădejdea învierii din morţi; (;)viaţa
noastră nu se termină aici, la aceşti aşa de
trecători 60-70 ani; că se prelungeşte
dincolo”81; „(;)Vom învia din morţi în numele
lui Hristos, adică în afară de credinţa în
Hristos nimeni nu va învia şi nu va fi
mântuit”82
75 ibidem
76 ibidem, pag. 168
77 ibidem
78 ibidem
79 ibidem
80 idem, Însemnări de la Jilava, pag. 48
81 ibidem. pag. 43
82 ibidem, pag. 43, 44
46
ce sublim urcuş spiritual şi-a
pus amprenta pe personalitatea lui Codreanu? Pe
fondul ei.
La capătul urcuşului, ce-a mai păstrat fondul
acesta, afară decât, condensat spus, curăţenia
sufletească?
Ce-a dobândit acest fond, în esenţă, altceva decât
maturitatea duhovnicească? Şi care-i rezultanta lor
firească?
Mai cu seamă dacă semenul care le cumulează şi le poate
exterioriza în voie?...
Aşa e cu putinţă Fenomenul Legionar. Întru
„adevărata dimensiune a împlinirii de destin: dimensiunea
verticală a credinţei şi omeniei, a onoarei şi luptei
jertfelnice, a marilor virtuţi cristice”83.
Aşa se face că „revoluţia legionară evită răbufnirile
violente, manifestările în tot momentul prin greve,
atentate84, revendicări... Perseverenţa ei nu se
83 Vasile Posteucă, Destinul imperial al românilor. Dumnezeu, Neamul, Omul, Editura Criterion
Publishing, Norcross, GA, f.a., pag. 62
84 „Chiar dacă – observă Faust Brădescu – în lume s-a împământenit
criteriul extrem că o revoluţie nu se afirmă decât prin vărsare de
sânge şi prin răsturnare violentă a stării de fapt, Mişcarea Legionară
[,drept regulă,] nu acceptă acest punct de vedere ca mijloc al
revoluţiei legionare.
Îl acceptă, totuşi, într-un singur caz, acela extrem al unei
guvernări abuzive, transformată în tiranie, cum a fost cazul regelui
Carol al II-lea care, în ultima fază a domniei lui, devenise un tiran
sângeros, a cărui asuprire devenea, văzând cu ochii, mormântul
neamului românesc”., Faust Brădescu, Viziunea integrală a Revoluţiei Legionare,
Prefaţă de Dr. Gheorghe Buzatu, ediţie îngrijită de Radu-Dan Vlad, Traducere din limba franceză
de Mădălina Martin, Editura Majadahonda, Bucureşti, 1997, pag. 54
47
De ce?
Fiindcă – precum relevă Dumitru Stăniloae – „pe lume sunt
trei mari realităţi: insul, neamul şi umanitatea. Dar una fără alta nu
pot exista. Insul există prin neam şi umanitatea se manifestă tot prin
neam. Insul, afirmându-se pe sine, trebuie să afirme în acelaşi timp
umanitatea din sine, iar aceasta e totdeauna determinată etnic.
Neamul este matca ontologică în care îşi găseşte aşezământ şi
rânduială concretă existenţa umanităţii. Şi prin matca aceasta şi în ea
existăm noi ca inşi determinaţi.
Ea are o adâncime, o originalitate, proprie realităţilor permanente.
Rădăcinile insului sunt în sufletul neamului, iar rădăcinile neamului
sunt în ordinea metafizică a existenţei.
Deci, una din marile griji ale acestor timpuri, care cearcă
trăinicia tuturor realităţilor ce există, pentru a risipi ce-i fără vlagă
lăuntrică şi a confirma ceea ce ţine tenace în existenţă, să ne fie aceea
de-a ne menţine ca neam în identitatea proprie”., Dumitru Stăniloae, Să
rămânem identici cu noi înşine, în Telegraful român, XCIII, nr. 1, 1945. Textul se regăseşte în
volumul Dumitru Stăniloae, Naţiune şi Creştinism, Editura Elion, Bucureşti, 2003, pag. 181, 182
Detaliez:
„Neamul românesc este o sinteză biologic-spirituală a mai
multor părţi care au intrat în compoziţia lui. Cele principale sunt:
elementul dac, elementul latin şi creştinismul ortodox”., Dumitru Stăniloae,
Idealul naţional permanent, în Telegraful român, LXXXVIII, nr. 4, 1940. Textul se regăseşte în
Dumitru Stăniloae, vol.cit., pag. 103
Acest neam, alcătuit, fireşte, din oameni, „este o sinteză nouă, o
individualitate proprie, cu un principiu de viaţă deosebit de toate
părţile componente. Legea cea mai înaltă de viaţă a neamului nostru,
legea care îl exprimă ca ceea ce este el în chip propriu, este aceea pe
care o trăieşte ca întreg, nu care e proprie vreuneia din părţile
lui”...(ibidem). Astfel, „caracteristicile elementelor componente sunt
străbătute de un timbru nou, unitar, de timbrul individualităţii noi, care
este românitatea”. (ibidem) Aşadar, „putem spune că legea cea mai
înaltă de viaţă a poporului nostru este românitatea”., ibidem
„Omul e destinat să se dezvolte ca om , prin comuniunea cu
ordinea eternă, până la asemănarea(;) deplină cu această
ordine...înaintea lui stă un progres spiritual ale cărui limite nici nu ni le
putem închipui”., ibidem, pag. 105
48
Privitor la această ordine, putem observa două lucruri, şi
anume:
a) că „a apărut ca sistem de valori de sine stătătoare
numai raţiunii filosofice din timpurile anterioare.
Creştinismului, ca şi oricărei alte religii, ele i-au
apărut ca atribute şi manifestări ale unei persoane
absolute.
Astăzi se apropie de acest punct de vedere şi
filosofia.;
b) cu cât ne ridicăm pe scara entităţilor create, cu cât
ne apropiem de treapta pe care stă persoana
omenească – de singură entitate înzestrată cu
putinţa comunicării cu ordinea eternă –,
înţelegându-se prin aceasta că şi acea ordine
trebuie să aibe un caracter personal, vedem
validându-se tot mai mult principiul individualităţii,
al deosebirii dintre diferiţii indivizi. Atomii unui
element, moleculele unei [uneia şi aceleiaşi] materii
sunt strict identice (prezintă identitate deplină între ele
n.n.); indivizii unei specii vegetale nu mai prezintă
aceiaşi uniformitate, legea de viaţă a speciei e
atotputernică. Cam acelaşi lucru se petrece şi în
lumea animală. În clasa persoanelor omeneşti însă,
individul nu mai e dominat în exclusivitate de
instinctele speciei, ci urmează un drum în bună
parte ales de sine în chip liber. Drumul acesta e o
rezultantă a individualităţii sale libere, dar de o
anumită originalitate, şi a ordinii eterne; este
rezultanta felului său propriu de relaţie şi de
colaborare cu acea ordine.
Relaţia cu ordinea eternă constă în a descifra pretenţiile ei –
aceasta e cunoaşterea – şi a răspunde acestor pretenţii, prin realizările
de ordin social, moral, politic, artistic, etc. Prin relaţia aceasta se
încorporează continuu câte ceva din ordinea eternă în persoana
omenească şi în ordinea lumii create, prin mijlocirea acestui
instrument, acestui canal, care este personalitatea omenească.
49
Şi, întrucât nu există [o anumită] persoană omenească, sau
[un anumit] grup înrudit de persoane omeneşti – neamuri – prin care
să se poată încorpora această ordine în multiplicitatea nesfârşită a
aspectelor ei, este dată mulţimea de individualităţi etnice, pentru ca
fiecare să încorporeze în sine, după structura şi posibilităţile proprii,
într-un anumit fel acea ordine, corespunzător cu [una, respectiv] unul
din nenumăratele posibilităţi şi aspecte cuprinse în ea.
Precum fiecare ins creşte în spirit, în însemnătate, prin relaţie
pozitivă, prin înaintare spre plenitudine spirituală, cu acea rază a
ordinii divine care-i este adecvată fiinţei lui, tot aşa, neamurile, cresc
în puteri prin acel fel de comunicare activă cu ordinea eternă care le
este proprie lor, care le e indicată, de fiinţa lor originală, ca întreg,
care formează legea cea mai înaltă a individualităţii lor etnice.
Din aceasta rezultă că idealul permanent al neamului nostru
este creşterea spirituală – aceasta presupune, desigur, şi o bază
corespunzătoare de existenţă fizică – printr-un fel de relaţie cu ordinea
valorilor eterne, determinat de individualitatea sa etnică, de românism;
printr-o comuniune românească cu Dumnezeu.
Care este modul românesc de comuniune cu ordinea spirituală
transcendentă? Acesta, ne-o spun istoria şi viaţa actuală a poporului
nostru, este ortodoxia”., ibidem, pag. 105, 106
„Ortodoxia e har dumnezeiesc, adică prezenţă familiară a lui
Iisus printre noi, transfigurându-ne viaţa, adâncindu-i înţelesul, dândune
răbdare şi curaj în mijlocul neajunsurilor, într-o măsură în care nu
ne-ar putea da, dacă ar lipsi Hristos, nici un om, oricât ar pretinde că-l
înlocuieşte exact”., Dumitru Stăniloae, Ortodoxia, lumina lumii şi inima neamului nostru,
în Telegraful român, LXXXVIII, nr. 11, 1940. Textul se regăseşte în Dumitru Stăniloae, vol.cit.,
pag. 111
Faptele ce însoţesc firul scurgerii timpului atestă că „datorită
ortodoxiei neamul nostru n-a fost singur în lunga sa istorie în care n-a
avut nici un ajutor de la oameni. Ci a fost cu Iisus Hristos. Şi, ajutat de
El, toate le-a biruit. Au fost, în schimb, alte neamuri, puternic
încrezute în oameni ce se dădeau asemenea lui Hristos, care nu şi-au
putut menţine existenţa lor ca stat.
Ortodoxia, fiind vedere dreaptă a voii Dumnezeieşti şi a
posibilităţilor şi a ţintelor omeneşti, precum şi comunicare
neintermediată cu Iisus Hristos – e şi viaţă dreaptă, e şi blândeţe, e şi
sfinţenie. Iar când trebuie să fie eroism, e eroismul cel mai
dezinteresat, mai curat, mai lipsit de cruzime şi de poftă de stăpânire.
50
Oportunismul şi cinismul politic e străin de sufletul crescut în
ortodoxie”., ibidem
„Credinţa creştină e pentru credincios un impuls spre
afirmarea comunităţii naţionale, spre iubirea, mai presus de fire, a
celor cu care firea l-a aşezat în relaţii fundamentale de viaţă.
Creştinismul răzbate în mod necesar spre naţionalism. Mântuirea e
desigur o problemă care trebuie să frământe personal pe fiecare om,
dar ea nu poate fi dobândită de om printr-o trăire de eu izolat, ea nu
se împărtăşeşte omului în asceastă calitate – care e anormală –, ci în
calitatea lui de membru al unei comunităţi, iar cea mai firească
comunitate este cea naţională”., Dumitru Stăniloae, Creştinism şi naţionalism, în
Telegraful român, LXXXVIII, nr. 40, 1940. Textul se regăseşte în Dumitru Stăniloae, vol.cit.,
pag. 119
„Apropierea creştinismului de naţiune a fost uşurată şi de
filosofia mai nouă, care a descoperit că realitatea cea mai înaltă nu e
cea a obiectelor, ci cea omenească, iar aceasta nu se poate găsi
normal şi cu posibilităţi de plenitudine, decât în comuniunea dintre
persoane. Aceasta e natura, iar creştinismul nu face decât să-şi toarne
harul în această natură, ca s-o desăvârşească. Creştinismul e
perfecţionarea relaţiei naturale dintre om şi om, desăvârşirea
comuniunii, desăvârşirea dragostei, sau legătura desăvârşirii.
De aici nu e decât un pas până la a spune: cea mai naturală dintre
relaţii, dintre manifestările necesare naturii, este comunicarea cu cei
apropiaţi, care au în toate cazurile fireşti, aceeaşi limbă, aceeaşi
istorie, aceleaşi aspiraţii, acelaşi destin. Naţiunile sunt comunităţi de
destin, comunităţile cele mai temeinice, mai statornice, înfăşurate prin
mai multe fire de legătură, deosebit de profunde, faţă de alte feluri de
comunităţi, cu mult mai trecătoare (de durabilitate inferioară n.n.), mai
superficiale. (de profunzime redusă n.n.). creştinismul n-a venit să se opună
tendinţelor celor mai fireşti de comuniune, concretizărilor celor mai
profunde ale acestor tendinţe, n-a venit să înăbuşe natura, să o facă
să caute alte forme de comuniune mai puţin fireşti (cu deficit de
organicitate n.n.), ci să intensifice, să înalţe, să desăvârşească formele
naturale ale relaţiilor omeneşti.
Comuniunea este chiar o condiţie fundamentală a mântuirii.
Nu poţi împlini voia lui Dumnezeu, nu poţi exercita faptele creştineşti,
nu poţi afla şi experia pe Dumnezeu chiar, decât în cadrul comuniunii.
Aceasta se colorează şi se umple întotdeauna de alt conţinut, după
cum credinţele celor ce o întreţin sunt altele. Dar, în afară de ea nu se
51
poate trăi religia. Iar comuniunea cea mai firească, cea mai de
temelie, este aceea între membrii aceleiaşi naţiuni. În mod necesar, ea
trebuie folosită pentru trăirea în cadrul ei a conţinutului religios. Un
creştin e fericit de ţesătura de ocazii ce i-o oferă apartenenţa la
comunitatea naţională, pentru a-şi trăi în ea conţinuturile religioase.
Întrucât e om legat de un spaţiu, împletit prin limbă, prin istorie, cu un
grup naţional, el nu se poate izola de acel grup, pentru a stabili altă
comuniune, căci pentru aceasta ar trebui să fugă din ţara unde s-a
nascut, unde l-a destinat Dumnezeu să trăiască”., ibidem, pag. 118, 119
„Dumnezeu nu mă va răsplăti pentru modul cum am ştiut să
mă desfac de comunitatea firească în care mi-a fost dat să trăiesc, ci
după modul în care am afirmat această comuniune, cu voinţa şi cu
iubirea mea creştină.
Dumnezeu priveşte pe om nu în izolarea lui, ci ca membru al
unei comunităţi mai largi, priveşte propriu-zis comunităţile şi, prin ele,
face părtaş pe om de har şi mântuire. Şi întrucât comunităţile cele mai
fireşti sunt neamurile, de ce n-am spune că privirea directă a lui
Dumnezeu cade pe neamuri, şi numai întrucât inşii fac parte din
neamuri, simte fiecare [dintre ei] privirea lui Dumnezeu asupra lui.
În cartea lui Daniil se spune că Dumnezeu pune în cumpănă
împărăţia, nu pe ins în parte. Iar la Apocalipsă se vorbeşte de
mântuirea neamurilor, nu a inşilor”., ibidem, pag. 119
Iar dacă, aşa cum accentuează Nae Ionescu, „un creştin este,
luptă şi cere împlinirea legii lui Dumnezeu”(Nae Ionescu, Iertarea creştină, în
Cuvântul, an III, nr. 624 din 29 noiembrie 1926. Textul se regăseşte în Nae Ionescu, Teologia.
Integrala publicisticii religioase, Editura Deisis, Sibiu, 2003, pag. 114), iar aceasta cere
ca fiecare fiinţă umană să evolueze spiritual prin simbioză cu
comunitatea naţională de iubire din care face parte, înţelegem că,
între direcţiile majore ale activismului nostru personal, trebuie să
includem, permanent şi pregnant, apărarea naţionalităţii noastre
româneşti. În acest sens, să ne fie mereu viu în conştiinţă că pentru
păstrarea, neştirbită, a fiinţei naţionale, avem, fiecare dintre noi,
deplina îndreptăţire şi sfânta obligaţie de a folosi, în situaţie de
necesitate – adică după ce, fără succes, am întrebuinţat toate
mijloacele paşnice – chiar violenţa fizică.
Aceasta deoarece, exemplifică acelaşi Nae Ionescu: „Ştim că
batjocorit, scuipat, pălmuit şi spânzurat (pironit n.n.) pe cruce, Hrisos a
gemut îndurător: Iartă-le lor Doamne, că nu ştiu ce fac! Dar tot
Hristos, îndurătorul a toate, e cel care a luat biciul şi a gonit pe zarafii
52
şi [pe] negustorii care spurcau casa Domnului. De ce se uită aşa uşor
lucrurile acestea? De ce nu ne dăm seama că blasfemăm şi batjocorim
tocmai ce e mai cutremurător de sublim în creştinism, atunci când
bagatelizăm iertarea creştină, făcând din ea o muşama cu care să
acoperim păcatele ce se fac împotriva legii?...De-ţi va greşi aproapele
tău nu de şapte ori, dar (ci n.n.) de şapte zeci de ori câte şapte, iartă-l
pre el” (ibidem)... Iertarea în domeniul relativ al personalului e la locul
ei: iertarea greşiţilor noştri echivalează cu indiferenţa faţă de răul care
ni se face, pentru că acest rău noi nu-l simţim, [adică] nu trebuie să-l
simţim. Aşa fiind, iertarea nu e un principiu de morală, ci o metodă
terapeutică pentru prelucrarea noastră personală. Dar, atunci, iertare
pentru păcatele împotriva legii nu există pentru noi; ea nu stă în mâna
noastră, ci în mâna lui Dumnezeu; singur poate Dumnezeu să ierte.
Noi nu! Ar fi prea mare îndrăzneala şi orgoliul acesta ne-ar pierde.
Încetaţi deci, mieluşei ai lui Dumnezeu, cu risipa de generozitate”.,
ibidem
„Cu aceeaşi credinţă în Dumnezeu – circumstanţiază Ion Coja
–, legionarii au mers şi ei după pilda cristică, a Celui ce a propovăduit
învăţătura iubirii împinsă până la gestul paradoxal de a-i oferi celui ce
te-a pălmuit o dată şi celălalt obraz!
Numai că acelaşi Iisus ne-a învăţat că sunt momente când
trebuie să mai pui mâna şi pe biciul pedepsitor, nu pentru a te apăra
pe tine, fiinţă trecătoare, individ sortit unei existenţe efemere, ci ca să
te pui stavilă când celălalt atentează la veşnicia neamului tău, la
integritatea comunităţii în care te-ai născut şi care ţi-a dat identitate în
faţa lui Dumnezeu! Ca să-i aperi pe ai tăi!...
Da, întorci şi celălalt obraz, dar numai dacă e vorba strict de
obrazul tău, ca ins, ca persoană. Dar când cineva loveşte în obrazul
neamului tău, atunci şi Iisus şi Moise, şi oricine, toţi te învaţă la fel: să
fii necruţător!
Sub această boltă de semnificaţii se înscrie gestul nicadorilor şi, în
mare, toate violenţele comise de legionari!”, Ion Coja, Nicadorii, în Săpămâna
românească, An II, nr. 51, 16-22 noiembrie 2006, pag. 24
„Căci legionarii aşa s-au simţit şi aşa au şi fost atunci când au
ridicat braţul pedepsitor: în legitimă apărare. Dar nu în apărarea
propriei persoane, ci în apărarea Neamului!”, ibidem
„«Salvarea Ţării, a Neamului, este legea mai presus de toate
legile: suprema lex».
53
Nicadorii nu au încălcat această lege ci, dimpotrivă, i s-au
supus fără preget!”, ibidem
„Această lege o nesocotise I.G. Duca, iar codul penal şi
practica judiciară îl lăsau nepedepsit pe infractor. Pe I.G. Duca şi pe
alţii care ştiau bine că săvârşiseră mari ticăloşii pentru care nu aveau
însă niciodată să plătească în faţa instanţelor atât de corupte ale
României interbelice. Dar iată că apare o instanţă nouă, insensibilă la
subtilităţile avocăţeşti şi la forţa banului de a corupe pe oricine. O
instanţă care face, din interesul naţional, principiul suprem al justiţiei!
O instanţă care nu confundă justiţia cu legalitatea! Care nu recunoaşte
legile măsluite, gândite pentru folosul marilor vânzători de Ţară!
Această justiţie a acţionat prima oară prin nicadori şi apariţia ei e uşor
de imaginat ce reacţie a stârnit în clasa politică a profitorilor de pe
urma celor prea buni şi prea blânzi, şi uşor de prostit nu pentru că ar fi
proşti, ci pentru că sunt capabili să vadă, chiar şi-n ticăloşia şi
nedreptatea cea mai mare, voia Domnului.
Facă-se!”, ibidem
„Nicadorii(;), au găsit cum să dea peste cap întregul sistem de
apărare pe care şi l-au creat, prin minciună şi înşelătorie adversarii lor,
sistem de apărare care a transformat democraţia , ca sistem politic, şi
justiţia, ca instituţie, (;)în prestatori de servicii pentru caracatiţa
mondială a corupţiei, infiltrată până la cel mai mărunt funţionar de
stat”., ibidem
Aidoma, adică predându-se Poliţiei din proprie iniţiativă – deşi
ar fi putut lesne să fugă cu succes şi, de asemenea, cu toate că ştiau
exact ce cumplite consecinţe, inclusiv cazne de felul acelora prin
care Inchiziţia îngrozise Spania cu jumătate de mileniu în urmă,
vor avea să suporte (vezi pe larg şi, fireşte, nelimitativ: Ion Coja, art.cit., integral,
sau Redacţia Obiectiv Legionar, Comentarii la articolul Mr. Ion T. Ciobanu, Dictatura
Regelui Carol al II-lea sau despre cum s-a încercat gestionarea crizei acesteia, făcute în
Obiectiv Legionar, nr. 38-39, Septembrie-Octombrie 2006, pag. 6 [O.L. 38-39]) –, au
procedat şi legionarii care, în septembrie 1939, l-au «executat» pe
Armand Călinescu, prim-ministrul asasin, care avea pe conştiinţă viaţa
(şi tinereţea) Căpitanului, a nicadorilor şi a decemvirilor, ucişi prin
strangulare de gardienii care îi păzeau”., Ion Coja, art.cit., pag. 24
„Imediat după atentat echipa Miti Dumitrescu s-a deplasat în
str. General Berthelot”(Şerban Milcoveanu, Corneliu Z. Codreanu altceva decât Horia
Sima, vol.II, Editura Crater, Bucureşti, 1996, pag. 145)”şi, îşi aminteşte Paul Ştiubei
54
(«la data aceea în 1939(;) inginerul şef al aparatelor din Radiodifuziune», cf. Şerban
Milcoveanu, Atentatul din 21 septembrie 1939 contra lui Armand Călinescu şi epoca 1930-1950,
pag. 43), a intrat în localul Radiodifuziunii trăgând în tavan mai multe
focuri de revolver. Aceasta pentru a intimida şi paraliza presupusa
gardă militară de pază. Spre stupefacţia istoriei această instituţie a
Radiodifuziunii nu avea pază militară şi avea numai doi portari,
salariaţi proprii, care controlau intrarea.
Echipa Miti Dumitrescu s-a dus direct în sala de înregistrare şi
difuziune unde cânta orchestra Radio(;). Miti Dumitrescu a luat
microfonul din faţa orchestrei şi a pronunţat următorul mesaj către
Naţiune şi Istorie:
«Astăzi 21 septembrie 1939 ora 1430 primul ministru Armand
Călinescu a fost executat de o echipă legionară de sacrificiu care a
făcut justiţie pentru asasinarea lui Corneliu Z. Codreanu la 30
noiembrie 1938».
Salariaţii Radiodifuziunii au întrerupt difuzarea la jumătatea
mesajului şi astfel publicul ascultător n-a recepţionat justificarea
atentatului.
Odată cu exprimarea mesajului, echipa Miti Dumitrescu a
depus pe podea revolverele şi a ridicat spre tavan ambele mâini.
Aceasta cu semnificaţie de predare către autorităţile de stat.
Până să vină poliţia spre a-i aresta(;), directorul general al
Radiodifuziunii(;) s-a repezit asupra lui Miti Dumitrescu şi i-a tras două
palme. Miti Dumitrescu nu a ripostat şi a rămas mai departe imobil cu
mâinile ridicate spre tavan.
Poliţia a venit în frunte cu generalul Gavrilă Marinescu şi i-a
luat pe legionari”., Paul Ştiubei, Mărturisire făcută în calitate de pacient doctorului
Şerban Milcoveanu, redată în Şerban Milcoveanu, Atentatul din 21 septembrie 1939 contra lui
Armand Călinescu şi epoca 1930-1950, pag. 43, 44
„Lui Miti Dumitrescu i s-au rupt ambele braţe, iar limba i-a fost scoasă
din gură cu un cârlig”., Redacţia Obiectiv legionar, Comentariile amintite, extras
Fiecare dintre cei nouă membri ai echipei de sacrificiu, după ce a fost
„torturat timp de 8 ore într-un mod înfiorător”(XXX, Cronologie legionară, în
[O.L. 38-39], pag. 69, Ediţia I-a, Colecţia Omul Nou, Salzburg, 1953), a fost „legat şi
împuşcat fără judecată”., ibidem
Apoi, tot Poliţia, „le-a depus cadavrele chiar la locul
atentatului, strada Ştirbei Vodă la întretăierea cu bulevardul
Ardealului”., Şerban Milcoveanu, Atentatul din 21 septembrie 1939 contra lui Armand
Călinescu şi epoca 1930-1950, pag. 44
55
„Încă o informaţie.
La acea dată era mare caniculă în Bucureşti.
Prefectura Poliţiei Capitalei a montat în jurul cadavrelor mai
multe tribune pentru ca publicul să [le] vizioneze descompunerea(;).
La faţa locului au venit membrii Guvernului şi alte somităţi ale
clasei conducătoare.
În «Jurnalul» care a rulat la cinematografele din acea epocă sa
putut vedea [,spre pildă,] cum(;) ministrul educaţiei naţionale
profesorul Petre Andrei scuipă cadavrele în chip de ură şi pedeapsă
post mortem”., ibidem, pag. 45
De asemenea, „(;) şcolile au venit să le scuipe şi să le blesteme”.,
Şerban Milcoveanu, Corneliu Z. Codreanu altceva decât Horia Sima, vol.I, pag. 146
„Nu se ştie ce s-a întâmplat [apoi] cu cadavrele(;). După toate
probabilităţile au fost incinerate la Crematoriul Cenuşa şi ce a rezultat
a fost azvârlit la gunoi”., idem, Atentatul din 21 septembrie 1939 contra lui Armand
Călinescu şi epoca 1930-1950, pag. 45
Din cadrul aceloraşi sinistre represalii, fac parte şi „masacrele
mişeleşti din noaptea de 21-22 septembrie 1939. Noul guvern
constituit sub preşedenţia gen[eralului] Argeşanu, având pe
gen[eralul] Gavril[ă] Marinescu ca Ministru de Interne, a ordonat
uciderea tuturor fruntaşilor legionari din lagăre şi închisori, precum şi a
câte 3-5 legionari din fiecare judeţ.
Astfel, au fost asasinaţi grupul de la închisoarea Râmnicu-Sărat în
frunte cu ing. Gh. Clime, care a fost(;) torturat în mod înfiorător; 44 în
lagărul de la Miercurea Ciuc; 31 în lagărul de la Vaslui; 7 la Spitalul
Militar din Braşov; 10 în Bucureşti; 147 în restul ţării. În total, 252 de
legionari”., XXX, Cronologie legionară, în [O.L. 38-39], pag. 70
De asemenea, pe 22 septembrie „Victor Dragomirescu este
ridicat de la Spitalul închisorii Văcăreşti, sugrumat în maşină şi dus la
crematoriu unde, încă dând semne de viaţă, a fost ars de viu”., ibidem
Omisesem, mai sus, să-ţi precizez motivul asasinării lui I.G.
Duca. El, în calitatea sa de prim-ministru, semnase, în 1933, un
angajament internaţional pentru încetăţenirea în ţară a 300.000 de
evrei (vezi detalii în Ion Coja, art.cit, pag. 22). Şi-aceasta când, „în luna
decembrie 1933, vreme de pace, nu existau nicăieri [în lume]
persecuţii antievreieşti”( ibidem, pag. 22 ) ; „iar adăugaţi la ceilalţi aflaţi
deja în România, unii cu forme legale, alţii clandestini, evreii din
56
România ar fi ajuns să depăşească un milion şi jumătate, devenind,
practic, cea mai numeroasă minoritate etnică din România”., ibidem
Dar „de ce să se producă un asemenea exod, din Polonia în
România, un exod de dimensiuni superioare celui biblic?! Explicaţii
oficiale nu s-au dat, dar chiar şi dacă ar fi existat aceste justificări,
cine ar fi împiedicat apariţia altor explicaţii, a altor «scenarii»?
Un astfel de scenariu, care a circulat mult în perioada interbelică, este
acela potrivit căruia comunitatea evreiască, preocupată(;) în mod
firesc, de constituirea unui stat Israel, cu un teritoriu propriu, ar fi
vizat, ca teritoriu al acestui stat, o parte din teritoriul românesc!”.,
ibidem
„La acea dată, în 1933, acest plan al cărui susţinător tenace
fusese vestitul ministru [de interne al Franţei](;) Adolphe Crémieux
(1796-1880), avea o vechime de aproape un secol! Aşa se explică,
susţin unii, presiunile făcute asupra României şi la Conferinţa
internaţională de la Berlin (1878), şi la Paris (după primul război
mondial), pentru ca România să accepte încetăţenirea necondiţionată
a oricărui evreu care ar fi vrut să se stabilească în România. Deja însă,
pe căi legale sau altminteri, în România de după 1830, s-au scurs
importante efective umane evreieşti, din Rusia şi Polonia îndeosebi, al
căror număr ameninţa să pună în cumpănă caracterul românesc al
unor importante suprafeţe din teritoriul naţional. Oraşele
moldoveneşti, în frunte cu Iaşii, erau deja locuite cam toate de o
populaţie majoritar evreiască.
Cum pica în acest context intrarea în ţară a încă 300.000 de
evrei, e uşor să ne imaginăm! Din păcate singurii care au reacţionat
(iar reacţia lor nu a imaginat cea mai fericită soluţie) au fost legionarii.
Celelalte formaţiuni politice nu au avut nimic de obiectat. Din partea
legionarilor, generalul Cantacuzino-Grănicerul i-a făcut o vizită primministrului
acasă şi, în virtutea faptului că se cunoşteau şi se preţuiau
dintotdeauna, (;)l-a avertizat: «Ghiţă, să ştii că dacă semnezi intrarea
în ţară a 300.000 de evrei, băieţii (adică legionarii – n. I.Coja.) te
împuşcă!»
Generalul, aşadar, nu s-a plâns de nedreptatea care li se făcea
legionarilor prin desfiinţarea partidului lor, împiedicându-i să se
prezinte la alegerile de peste câteva zile. Ci i-a făcut lui Duca o cerere
pe care ar fi trebuit s-o susţină şi celelalte partide, căci intrarea a
300.000 de alogeni, indiferent de naţionalitatea acestora, era o
57
măsură inacceptabilă în numele celor mai elementare interese
naţionale”., ibidem
„Sora lui I.G. Duca(;) a reprodus cuvintele pe care le-a rostit
I.G. Duca, întors acasă, după ce a semnat pentru încetăţenirea celor
300.000 de evrei: «Mi-am semnat condamnarea la moarte!»
E cumplit şi naşte o mulţime de întrebări faptul că I.G. Duca a
semnat acea convenţie (sau ce-o fi fost), ştiind bine ce i se va
întâmpla şi, mai ales, ştiind bine cât rău aduce astfel Ţării şi Neamului
său. De ce a semnat I.G. Duca? Singurul răspuns plauzibil rămâne
acela că I.G. Duca îşi asumase anumite obligaţii de supunere şi
ascultare necondiţionată, pe care nu era chip să le încalce”..., ibidem
Oricum, „asasinatul politic nu a fost inventat de legionari! Dar
este evident că legionarii sunt acuzaţi pentru aceste asasinate cu o
insistenţă şi cu o strategie a dezinformării atât de bine pusă la punct
încât trebuie să ne întrebăm ce anume supără în mod specific şi pe
cine în faptul că legionarii, pe parcursul a(;) 20 de ani(;) săvârşiseră
câteva asasinate (Manciu, Duca, Stelescu, Armand Călinescu şi...cam
«atât»), iar împotriva lor autorităţile, subliniez: autorităţile, ocolind
legea, încălcând-o chiar, uciseseră cu de la sine voie, a regelui şi a
zbirilor poliţiei şi din guvern, peste 300 (trei sute) de tineri care, ca
persoană, ca individ, nu săvârşiseră nici o infracţiune, nici o
fărădelege.
Se uită lucrul acesta sau este complet necunoscut de cei care
îi consideră mai departe pe legionari nişte asasini prin excelenţă, adică
prin mentalitate şi prin program politic.
Mai sunt oare legionarii, la acest «scor» atât de categoric,
300-4, mai sunt ei asasinii sângeroşi şi bezmetici pe care ni-i prezintă
fel de fel de istorici şi publicişti care uită cu consecvenţa cea mai
stranie să amintească circumstanţele(;) în care aceştia s-au simţit
obligaţi să recurgă la forma supremă de apărare?!”, ibidem, pag. 24
Nu cumva, precum avertizează Şerban Suru, „poate(;) cei din
fruntea ţării nu vor să se cunoască istoria reală, căci, de-abia atunci
oamenii de rând se vor putea proteja împotriva repetării istoriei şi, o
asemenea posibilitate, conducătorii noştri nu o agreează căci poate au
de gând să «repete» istoria, luând exemple din trecut atunci când se
vor afla la ananghie. Să nu uităm că pentru Ion Iliescu a fost la modă
în anul 1990 să dea vina pe legionari şi să spună că împotriva
58
regimului neocomunist de atunci, manifestaţiile populare au fost de tip
«legionar» - în sensul rău al cuvântului”., Şerban Suru, Adresă către autorităţi...,
în Obiectiv Legionar, nr.38-39, Septembrie-Octombrie 2006, pag. 1, [O.L. 38-39]
Să nu uităm, vorba lui Ion Coja, că, „ce trăim noi azi seamănă
destul de bine cu ce se întâmpla în România anilor ’30. Numai că
atunci era mai evident pericolul din afară, al dezagregării României
Mari. Acest pericol nu aş zice că azi este mai mic, sau că nu există!
Dimpotrivă! Este poate mai mare ca-n anii ’30, dar este mult mai
discret, mai bine disimulat sub felurite lozinci şi structuri
europenizante, uzând de arme mai eficiente decât cele aflate în
dotarea armatelor, cum ar fi arma financiară sau arma psihologică”.,
Ion Coja, art.cit., pag. 23
Apropo, întreabă retoric Nicador Zelea Codreanu: „Care erau
atunci [,în anii ’30,] duşmanii declaraţi ai Legiunii şi implicit ai
prosperităţii României şi ai românilor?
Politicianismul, corupţia, spolierea bogăţiilor ţării şi
pauperizarea majorităţii zdrobitoare a românilor, asaltul economic al
străinilor, cumpărând totul pe nimic, înrobind bietul român pe salarii
de supravieţuire, despădurirea munţilor României în folosul unor
venetici, transformarea românilor într-un popor de bolnavi datorită
mizeriei creatoare de boli sociale şi a asistenţei sociale de două parale!
Atenţie, vi se pare cunoscut?(;) Ce vi se poate părea
depăşit?”, Nicador Zelea Codreanu, Despre nişte reformatori, în Cuvântul Legionar, An
III, nr.36, august 2006, pag. 3
Dacă nimic, are cuvântul Şerban Suru:
„[–] Terorismul de stat este cel mai înfiorător, cel mai
distrugător tip de terorism, căci cetăţenii sunt la
discreţia forţelor Statului, forţe care în loc să îi apere,
îi torturează şi îi ucid”(Şerban Suru, Invitaţie la Conferinţa cu titlul
«70 de ani de terorism în România modernă - începutul...», ţinută la Sala
Dalles din Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 18, sector 1, Bucureşti, în data de
20.09.2006, între orele 18-20. Textul se regăseşte în [O.L. 38-39], pag. 2),
„practicând teroarea de stat ca metodă de anihilare a
adversarilor politici şi de supunere totală a
populaţiei”., ibidem
Ciulesc urechea...
59
concentrează în asemenea reacţii pur exterioare de natură
epidermică. Revoluţia legionară lucrează în substratul
imponderabil al sufletului, acolo unde reacţiile sunt în mare
parte de natură afectivă, dar amestecate cu efort
reflexiv”85.
Şi deşi „ca în orice revoluţie, se încearcă o schimbare
radicală socială(;), masele nu mai sunt îndemnate să
meargă la acte şi gesturi necontrolate, nu mai sunt
îndopate cu lozinci purtătoare de ură, nu mai sunt dirijate
spre dezlipirea sufletească de naţiunea din care fac
parte”86. Iar „concepţia legionară depăşeşte scopul imediat
al unei reuşite concrete de înlăturare a unei clase sociale
prin alta”87, revoluţia întemeiată pe ea luând „în
consideraţie viitorul întregii naţiuni, armonia şi bunăstarea
socială a tuturor claselor”88. „Nu se preconizează violenţa,
nu se urmăreşte distrugerea utilului experimentat, nu se
insinuează desprinderea individului de contextul naţional,
nu se propovăduieşte fericirea şi bunăstarea prin
desprinderea de Dumnezeu89”90.
Aşa se explică de ce nici „după [mai mult de] trei
sferturi de secol, spaima duşmanilor în faţa invincibilităţii
spirituale a edificiului legionar nu a încetat: s-a transmis
copiilor şi nepoţilor, asemeni unei moşteniri, astfel încât
devine relativ simplu să identifici un duşman al neamului
românesc sau un arivist (grabă şi zel suspect în a
85 Faust Brădescu, op.cit., pag. 54
86 ibidem, pag. 55
87 ibidem
88 ibidem
89 „Revoluţia legionară are loc în timp, printr-o gândire ce ia în
consideraţie stabilirea unei armonii generale şi a centrului de realizare
în sufletul individului, iar nu în izbucnirea unei răzvrătiri sângeroase”.,
ibidem, pag. 60
90 ibidem
60
denatura şi stigmatiza legionarismul). Deşi numărul
legionarilor actuali este infim, deşi tineretul de azi prezintă
certitudinea că nu poate urma calea elitei interbelice, deşi
literatura «verde» constituie o raritate, corul denigrărilor nu
încetează. Dar pentru legionari «nu există înfrângere şi
dezarmare, căci forţa ale cărei unelte vrem noi să fim e
etern invincibilă»(Ion Moţa – La Icoană, 1927) şi «Chiar
dacă a căzut Căpitanul, a rămas metoda!»”91. „Armatele
cele mai eficace din lume sunt seminţele”92.
„Corneliu Codreanu n-a pus problema României
imediate, a României moderne sau contemporane. Era
mult prea puţin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii
sale, şi nici aşteptărilor noastre. El a pus problema în
termeni ultimi, în totalitatea devenirii naţionale. El n-a vrut
să îndrepte mizeria aproximativă a condiţiei noastre, ci să
introducă Absolutul în respiraţia zilnică a României. Nu o
revoluţie a momentului istoric, ci una a istoriei”93.
În legionarism, „ideea de bază a revoluţionării
existenţei umane nu este nici libertatea şi, în nici un caz
autoritatea. «Mişcarea Legionară nu se întemeiază [în]
exclusiv[itate] nici pe principiul autorităţii, nici pe cel al
libertăţii. Ea îşi are temeliile înfipte în principiul dragostei.
În el îşi au rădăcinile atât autoritatea, cât şi
libertatea»(Corneliu Zelea Codreanu, Legiunea pentru
supravieţuirea fiinţei naţionale, pag. 59).
Este vorba despre aceeaşi dragoste propovăduită
de primii creştini, este dragostea dintre Christos şi
apostoli. Dragostea legionară nu este destinată unor
91 Nicoleta Codrin, Cuvânt înainte la volumul Constantin Papanace, Stilul legionar de luptă.
Concepţia tactică a Căpitanului, Editura Lucman, Bucureşti, 2004, pag. 15
92 Lucian Blaga, Carneţelul negru, în volumul Lucian Blaga, Aforisme, Text stabilit şi îngrijit de
Monica Manu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001, pag. 279
93 Emil Cioran, Profilul interior al Căpitanului, în Glasul strămoşesc, Sibiu, anul VI, nr. 10 din
25 decembrie 1940. Textul se regăseşte în culegerea , Mişcarea Legionară în texte originale şi
imagini, Editura Lucman, Bucureşti, f.a., pag. 177 [M.L.T.O.I.]
61
anumiţi oameni dintr-un spaţiu şi timp dat, ea este
destinată întregului neam românesc”94.
Aceasta explică de ce „în timp ce toate revoluţiile
sunt politice, revoluţia legionară este spirituală şi creştină.
În timp ce toate revoluţiile contemporane au ca
scop cucerirea puterii de către o clasă socială sau de către
un om, revoluţia legionară are drept ţintă supremă:
mântuirea neamului, împăcarea neamului românesc cu
Dumnezeu(;)”95.
„De aceea sensul Mişcării Legionare se deosebeşte
de tot ce s-a făcut până astăzi în istorie”96: „niciodată
cuvântul Mântuitorului n-a fost înţeles ca o revoluţie a
forţelor sufleteşti împotriva păcatelor şi a slăbiciunilor
cărnii”97. „O revoluţie spirituală care luptă în primul rând
împotriva păcatului şi nevredniciei”98. O revoluţie a cărei
biruinţă „va crea un om nou”99, „născut dintr-un desăvârşit
primat al spiritului împotriva temporalului, dintr-o biruinţă a
duhului împotriva cărnii”100.
„Legionarul nu mai trăieşte la întâmplare. Viaţa lui
are un sens precis şi major: revoluţia creştină, mântuirea
neamului românesc”101.
94 Cezarina Bărzoi, Charisma lui Corneliu Zelea Codreanu. Perspectivă legionară, IV, în
Permanenţe, anul VII, nr. 11-12, noiembrie-decembrie 2004, pag. 19
95 Mircea Eliade, De ce cred în biruinţa Mişcării Legionare, în Buna Vestire, anul I, nr. 244 din
17 decembrie 1937. Textul se regăseşte în culegerea , «Dosarul» Mircea Eliade, vol. V, (1936-
1944), Jos farsa!, partea a doua, Cuvânt înainte şi culegere de texte de Mircea Handoca, Editura
Curtea Veche, Bucureşti, 2001, pag. 251 [D.M.E.-J.F.p.II]
96 ibidem, pag. 251, 252
97 ibidem, pag. 251
98 ibidem
99 ibidem, pag. 252
100 ibidem
101 Mircea Eliade, Noua aristocraţie legionară, în Vremea, anul IX, nr. 522 din 23 ianuarie 1938.
Textul se regăseşte în [D.M.E.-J.F.p.II], pag. 259
62
„Stilul de viaţă legionar înlătură tot ceea ce este
inutil, exterior, ornamental, înlătură tot ceea ce a creat
strâmb şi împovărător o mentalitate şi o simţire
îmbătrânită, stilul legionar înlătură tot ceea ce astăzi, ca şin
alte epoci asemănătoare, sub pretenţie de civilizaţie şi
rafinament, desfigurează chipul omului şi îl îndepărtează
de natura sa proprie.
Dar ce înseamnă simplitate legionară? Înseamnă
trăirea adevărată: omul în legile omeniei sale. Simplitatea
legionară înseamnă linie dreaptă, înseamnă adâncime,
înseamnă asceză102. Ea decurge dintr-o adevărată trăire
în spirit”103.
102 Înseamnă-n-trun cuvânt CREDINŢĂ. „Credinţă şi(;) jertfă”.,Traian
Herseni, Prefaţă la volumul Traian Herseni, Mişcarea Legionară şi muncitorimea, Editura
Mişcării Legionare, Bucureşti, 1940, pag. 3
Nu-ntâmplător „Mişcarea Legionară are credinţe, nu
programe. Deosebirea e ca între cer şi pământ. Programul e ceva din
afară, făcut anume să câştige partizani. El se aseamănă cu râma din
undiţa pescarului. Cu cât e mai grasă râma, cu atât mai repede se
prinde peştele şi, se înţelege, cu atât mai bine îi merge pescarului. Cu
alte cuvinte: cu cât e mai darnic programul, cu atât se lasă mai repede
păcălit alegătorul şi, se înţelege, cu atât mai bine le merge partidelor.
Spus pe faţă: programul e făcut de cei «deştepţi» sau «şmecheri» ca
să amăgească pe cei «proşti» în alegeri”. (Traian Herseni, Cuvânt înainte la
volumul Traian Herseni, Mişcarea Legionară şi ţărănimea, Ediţia a II-a, Editura Mişcării
Legionare, Bucureşti, 1940, pag. 3) E simptomatic că în „compoziţia comitetelor
executive, centrale şi judeţene ale partidelor politice, din care se
recrutează miniştrii şi prefecţii guvernelor şi deputaţii”(Traian Brăileanu,
Politica, Editura, Albatros, Bucureşti, 2003, pag. 315. Ediţia a I-a, Tipografia Mitropolitul
Silvestru, Cernăuţi, 1928), „predomină tipul intelectualului nemulţumit cu
leafa sa sau a[l] avocatului care speră să-şi sporească clientela şi să
învârtească afaceri mai bune devenind prefect sau deputat”., ibidem
După ce trec alegerile, partidele şi-au ajuns scopul şi nu le mai pasă
de nimic. Căci politicianul «deştept» ştie că până la alegerile viitoare
«prostul» uită, iar el are vreme să-şi schimbe dacă nu năravul, cel
puţin... programul.(Traian Herseni, Mişcarea Legionară şi ţărănimea, pag. 3)
„«Programele sunt vorbe»”., ibidem, pag. 3, 4
63
„Credinţele sunt cu totul altceva. Ele isvorăsc dinlăuntru, din
inima şi sufletul omului. Cu un program de care nu te ţii, îţi baţi joc de
alţii, cu o credinţă pe care o trădezi, îţi baţi joc de Dumnezeu, de
sufletul şi omenia ta. De aceea credinţele nu se pot schimba de pe o zi
pe alta şi nici nu au preţ decât dacă sunt înfăptuite. Programele sunt
făcute de oameni şi schimbate după oameni. Credinţele dimpotrivă
schimbă ele pe oameni şi-i ridică prin frumuseţea şi adevărul lor până
la ele. Care din politicieni trăieşte după programul partidului? Care e
gata să moară pentru acest program? Legionarii însă trăiesc după
credinţele lor şi sunt gata să-şi de viaţa pentru ele. Moţa şi Marin, ca
să nu-i amintim decât pe ei, au murit întru credinţa lor legionară. Din
pricina aceasta credinţele nici nu au rostul să aducă partizani, ele
strâng numai în jurul aceluiaşi steag pe cei care sunt în stare să
trăiască şi să moară pentru ele. Mişcarea Legionară are credincioşi, nu
partizani. Din ea fac parte cei care jertfesc totul pentru ţară, adică
pentru mântuirea şi înălţarea neamului românesc. În rândurile ei nu
intră cei care cer, cei care umblă după câştig, cei care fug de muncă şi
nu se ruşinează să cerşească, ci numai cei care dau, cei care se
păgubesc pe ei pentru mărirea neamului., ibidem, pag. 4 Pe scurt,
„Mişcarea Legionară nu promite şi nu oferă nimănui nimic. Ea
constituie o organizaţie în care cel care intră dă totul şi nu cere în
schimb nimic”., idem, pref.cit., pag. 3
„Căpitanul Legiunii n-a spus niciodată: «veniţi fraţilor cu mine,
că vă dau marea cu sarea si cerul cu paserile» cum au spus(;) toţi
conducătorii de partide din România, ci spune: «eu am luat în spate
crucea suferintelor româneşti şi urc drumul care prin jertfă ne duce la
biruinţă; - cine se crede în stare să îndure toate chinurile acestea să
vină cu mine». Iar când a fost întrebat de program, Căpitanul a
răspuns: «Să dăm tot ce avem pentru neamul nostru, luptând din
toate puterile împotriva tuturor acelora ce-l fură, exploatează şi
dezonorează, ameninţându-i existenţa» (25 Oct. 1936). De aceea în
jurul său n-au ce căuta lichelele, n-au ce căuta neoamenii. Chiar dacă
vreunul dintre aceştia îndrăzneşte să se apropie, fuge îndată ce dă de
greu, «fuge ca dracul de tămâie»”., ibidem, pag. 5
De aceea, „în Legiune nimeni nu se uită dacă eşti sărac, dacă
ai haine roase, dacă eşti simplu muncitor cu ziua sau eşti mare
64
bogătaş. Aici nu se pune preţ decât pe credinţă, pe jertfa adusă, pe
dragostea de neam şi pe omenie”., idem, Mişcarea Legionară şi ţărănimea, pag. 17
De aceea „fruntaşii legionari nu se aleg după avere sau după
oamenii pe care îi atrag în partid, ci după curăţenia sufletului, după
puterea lor de dragoste, de credinţă şi de jertfă ”., ibidem
De-aceea, „legionarismul încurajează şi se întemeiază pe
libertate. Vii în legionarism pentru că eşti liber, pentru că te-ai hotărât
să depăşeşti cercurile de fier ale determinismului biologic (frica de
moarte, de suferinţă, etc.) şi ale determinismului economic (frica de a
rămâne pe drumuri). Cel dintâi gest al legionarului este un gest de
totală libertate: el îndrăzneşte să se rupă de toate lanţurile robiei sale
spirituale, biologice şi economice. Nici un determinism exterior nu-l
mai poate influenţa. În clipa când s-a hotărât să fie liber, toate
spaimele şi toate complexele de inferioritate dispar ca prin farmec. Cel
care intră în Legiune, îmbracă pentru totdeauna cămaşa morţii. Asta
înseamnă: legionarul se simte atât de liber, încât nici moartea nu-l mai
înspăimântă”. (Mircea Eliade, Libertate, în Iconar, Cernăuţi, an III, 1937 nr. 5. Textul se
regăseşte în volumul, Mircea Eliade, Textele «legionare» şi despre «românism», Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 2001, pag. 68) „«Cel care ştie să moară nu va fi rob niciodată».
Şi nu e vorba numai de robia etnică sau politică, ci, în primul rând, de
robia spirituală. Dacă eşti gata să mori, nu te mai poate robi nici o
frică , nici o slăbiciune, nici o timiditate. Împăcându-te cu gândul
morţii, atingi cea mai totală libertate care îi este îngăduită omului pe
pământ”., ibidem
Iar dacă, „e adevărat, pot fi şi dintre legionari unii care să fi
rămas la mentalitatea politică sau la cea haiducească”(Constantin Noica,
Limpeziri pentru o Românie legionară, în Buna Vestire, anul IV, seria a II-a, nr. 29 din 11
octombrie 1940. Conferinţă ţinută la Radio în seara de 5 octombrie 1940, apud site-ul Fundaţiei
George Manu): „ei sunt întârziaţii Mişcării sau(;) structural inapţi de a
progresa o dată cu ea. De aceea nu judecaţi Mişcarea după cei care
nu stau decât la periferia ei, ci după cei buni, care năzuiesc să fie încă
şi mai buni, şi stau ca atare în inima ei. Dacă veţi spune: «Am văzut
un legionar făcând cutare acţiune nevrednică», nu veţi înţelege ce
este de înţeles. Când însă veţi vedea – şi-l puteţi vedea – un legionar
care încă nu e mulţumit cu sine, atunci veţi fi văzut ceva din Legiunea
însăşi. Veţi fi văzut umbra lui Corneliu Codreanu şi a lui Moţa; lumina
lui Corneliu Codreanu şi a lui Moţa”., ibidem
103 Ernest Bernea, Stil legionar, Tipografia Bucovina, I.E. Torouţiu, Bucureşti, 1937; reeditare
Salzburg, Colecţia Omul Nou, 1953 [S.L.], apud site-ul Fundaţiei George Manu.
65
„Legiunea nu luptă contra cuiva, luptă pentru ceva:
pentru valorile spirituale”104. Iar legionarii „nu merg pe
drumul lor, ci pe drumul naţiei, care e al mântuirii pentru că
pe el străjuieşte Dumnezeu”105.
„«Ori învingem ori murim» nu e numai un refren de
cântec legionar, ci însuşi principiul acestei mişcări care, în
afară de aceea a lui Avram Iancu, este singura cu
adevărat revoluţionară în istoria noastră”106.
„Astfel toţi cei care vor «învierea» neamului
românesc, trebuie să vrea totodată revoluţia legionară
permanentă”107.
„«Garda de Fier» este ultima rezervă aruncată în
luptă de voinţa de a nu muri a neamului”108.
Ea diferă esenţial atât de fascism cât şi de naţionalsocialism;
cărora, totdeodată, le este net superioară.
„Deosebirea dintre fascism şi naţional-socialism [,pe de o
parte,] şi Mişcarea Legionară [,pe de cealaltă,] este
aspectul fundamental religios al Mişcării Legionare,
religios creştin, ceea ce nu era cazul nici la fascişti, nici la
naţional-socialişti. Erau laicizaţi şi fasciştii şi naţionalsocialiştii”
109.
104 Constantin Noica, Limpeziri pentru o Românie legionară, apud site-ul Fundaţiei George
Manu
105 Nae Ionescu, Sub semnul Arhanghelului, în Buna Vestire, anul I, nr. 100 din 27 iunie 1937,
apud site-ul Fundaţiei George Manu.
106 Nichifor Crainic, Revoluţia legionară, apud site-ul Fundaţiei George Manu
107 ibidem
108 ibidem
109 Spre pildă: „Într-o întrunire, Mussolini s-a uitat la ceas şi a spus «Îi
dau ultimatum lui Dumnezeu ca în câteva minute să mă trăznească
dacă există!» Şi-apoi s-a uitat [iar] la ceas. Au trecut minutele şi a
demonstrat că Dumnezeu nu există”., Petre Ţuţea, Mussolini s-a uitat la ceas şi i-a
dat ultimatum lui Dumnezeu, în Cuvântul, numerele 115, 116, 117, 118, 13 decembrie 1990,
interviu realizat de Horia Salcă. Textul se regăseşte în [C.Z.C.E.S.], pag. 270
66
„Stilul legionar este stilul românesc de a fi, este
stilul de viaţă al acestui neam care are un pământ al său,
un cer şi un Dumnezeu al său, care are un destin propriu
în istoria neamurilor. El va învinge ca ceva firesc, în lupta
ce se dă astăzi între cele două lumi”110.
„Sunt două feluri [(atitudini)] de a privi istoria: cea
orientală, care se îndepărtează de istorie şi cea
occidentală, care uită că mai e şi un cer. Amândouă sunt
unilaterale. În atitudinea orientală, istoria se anemiază sau
se insignifiază, în cea occidentală, istoria se degradează,
fiindcă devine doar locul unor absoluturi subiective,
capricioase, laice, empirice, înşelătoare ori chiar satanice,
legate de instincte pur omeneşti. În ambele cazuri istoria
decade.
Ceea ce trebuie e, deci o sinteză de cer şi de
istorie, o validare maximă a istoriei, dar într-o ierarhizare la
capătul căreia să fie înţelesurile şi tainele auguste ale
Iar Hitler, considera religia ca nimic altceva decât un simplu
instrument de moralizare a masei.
Mein Kampf: „În această lume omenească nu poate fi concepută
supravieţuirea efectivă a unui scop religios. Marea masă a poporului
nu este alcătuită din filosofi, ori, pentru masă credinţa este adesea
singura bază a unei concepţii morale despre lume. Diferitele mijloace
de înlocuire nu s-au dovedit atât de mulţumitoare încât să se poată
vedea în ele înlocuitorii confesiunilor religioase curente. Dar dacă
învăţământul şi credinţa se sprijină în mod eficace pe păturile cele mai
întinse, atunci autoritatea incontestabilă a conţinutului acestei credinţe
trebuie să fie temelia oricărei acţiuni eficace.
Dogmele sunt pentru religii ceea ce sunt legile constituţionale
pentru stat: fără ele, alături de câteva sute de mii de oameni sus-puşi
care ar putea trăi înţelept şi inteligent, alte milioane n-ar putea s-o
facă”., Adolf Hitler, Mein Kampf, Ediţie în limba română, Editura Pacifica, Bucureşti, 1993,
pag. 186, 187
110 Ernest Bernea, [S.L.]
67
metafizicii”111. „Istoria mare sub semnul Crucii, al
transcendentului”112. „Absolutul(;) e de esenţă
religioasă”113. „Să avem întotdeauna în istorie curajul,
universalitatea şi absolutul Crucii”114.
„Lupta metafizică dintre Arhanghelism şi Luciferic
se transpune, (;)pe plan pământean, în crâncenul război
pe care legionarismul îl poartă împotriva întunericului şi
satanicului de pretutindeni.
Legionarismul(;) nu e, astfel, o simplă abstracţiune,
o firavă formulă politică, ci un fenomen etic şi istoric de
mare intensitate şi durată, germinat, în esenţele lui cele
mai profunde, de un lung fulger metafizic”115.
„Mişcarea Legionară(;) este cea mai profundă
revoluţie spirituală pe care a cunoscut-o poporul român de
la creştinarea lui încoace.
Prin adâncimea, capacitatea de mulare pe realităţi
şi perenitatea ei, revoluţia lui Corneliu Codreanu este
valabilă pentru toate naţiunile care vor să pornească pe
calea încreştinării efective”116.
Foc şi smarald.
CU DUMNEZEU ÎNAINTE!
111 Vasile Băncilă, Arhangheli în istoria românească, articol apărut în Omul Nou, Brăila, 1938,
apud site-ul Fundaţiei George Manu.
112 ibidem
113 ibidem
114 ibidem
115 Radu Gyr, O lume tânără şi un moment istoric, în volumul Radu Gyr, Femeia în eroismul
spiritual moral, şi naţional, Idei desvoltate dintr-o conferinţă ţinută la 8 decembrie 1935, în aula
Universităţii din Iaşi, sub patronajul Cercului Studenţesc Tecucean, Bucureşti, f.a., pag. 9, 10
116 Gheorghe Racoveanu, Mişcarea Legionară şi Biserica. Omenia şi frumuseţea cea dintâi, cu o
prefaţă de Constantin Papanace, Editura Samizdat, Tiparul executat de Tipografia Antet XX
Press, Filipeştii de Târg, Prahova, f.a., pag. 46
68
BIBLIOGRAFIE
(nominalizez în ea doar materiale din care
am citat sau la care am făcut referire directă)
Andrew Cristopher & Gordievski Oleg, K.G.B., Editura All, Bucureşti, în Nicolae Mitrică,
Episoade dintr-un război nedeclarat, partea a VI-a, în Revista Francmasoneria. Dezvăluiri
cutremurătoare, nr. 10/2003
Mareş Ioan M., Francmasoneria în filmul «Ecaterina Teodoroiu», 1933 [FM.F.E.T.]
XXX, Cuvântul Legionar, An III, nr.36, august 2006, [C.L. III. 36]
XXX, Din luptele Tineretului Român, (1919-1938), Editura Fundaţiei Buna Vestire, 1993,
[D.L.T.R.]
XXX, «Dosarul» Mircea Eliade, vol. V, (1936-1944), Jos farsa!, partea a doua, Cuvânt
înainte şi culegere de texte de Mircea Handoca, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001,
[D.M.E.-J.F.p.II]
XXX, Expres Magazin, nr. 87, 25 martie 1992 [E.M. 87]
XXX, Francmasoneria. Dezvăluiri cutremurătoare, nr. 7/2003, [FM.D.C. 7/2003] şi nr.
10/2003, [FM.D.C. 10]
XXX, Mişcarea Legionară în texte originale şi imagini, Editura Lucman, Bucureşti, f.a.,
[M.L.T.O.I.]
XXX, Obiectiv Legionar, An II, nr. 1(7), ianuarie 2004, [O.L. 1(7)]; An I, nr. 4, octombrie
2003, [O.L. 4]; An IV, nr. 38-39, Septembrie-Octombrie 2006; [O.L. 38-39]
XXX, Permanenţe, anul VII, nr. 11, noiembrie-decembrie 2004, [P. VII.11]; Anul VIII, nr.
8, august 2005, [P. VIII.8]
XXX, Săptămâna românească, An II, nr. 51, 16-22 noiembrie 2006 [S.R. II.51]
Băiaş Ionuţ, Cine şi de ce conduce România, în [P. VIII.8]
Bărzoi Cezarina, Charisma lui Corneliu Zelea Codreanu. Perspectivă legionară, IV, în [P.
VII.11]
Băncilă Vasile, Arhangheli în istoria românească, articol apărut în Omul Nou, Brăila, 1938,
apud site-ul Fundaţiei George Manu
Becescu Florin, Franc-Masoneria. Crimă-Spionaj-Anarhie, Editura Ziarului «Porunca
Vremii», Bucureşti, 1936
Bernea Ernest, Stil legionar, Tipografia Bucovina, I.E. Torouţiu, Bucureşti, 1937; reeditare
Salzburg, Colecţia Omul Nou, 1953, apud site-ul Fundaţiei George Manu
Bidegain Jean, Discurs rostit în anul 1905 în faţa Marelui Orient al Franţei, în [O.L. 1(7)]
69
Boldur Lăţescu Gheorghe şi Iorga Filip-Lucian, Genocidul comunist în România, vol. IV,
Reeducarea prin tortură, Editura Albatros, Bucureşti, 2003
Brădescu Faust, Viziunea integrală a Revoluţiei Legionare, Prefaţă de Dr. Gheorghe
Buzatu, ediţie îngrijită de Radu-Dan Vlad, Traducere din limba franceză de Mădălina
Martin, Editura Majadahonda, Bucureşti, 1997
Blaga Lucian, Carneţelul negru, în volumul Lucian Blaga, Aforisme, Text stabilit şi îngrijit
de Monica Manu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001
Brăileanu Traian, Politica, Editura, Albatros, Bucureşti, 2003, pag. 315. Ediţia a I-a,
Tipografia Mitropolitul Silvestru, Cernăuţi, 1928
Buzatu Gheorghe, Despre legionari şi legionarism, prefaţă la monografia Corneliu Zelea
Codreanu şi epoca sa, în [C.Z.C.E.S.]
Ciobanu Ion T., Mr., Dictatura Regelui Carol al II-lea sau despre cum s-a încercat
gestionarea crizei acesteia, în [O.L. 38-39], pag. 3-5. Articol publicat iniţial în Revista
Academiei Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu – Sibiu, nr. 4 din 1999
Cioran Emil, Profilul interior al Căpitanului, în Glasul strămoşesc, Sibiu, anul VI, nr. 10
din 25 decembrie 1940., în [M.L.T.O.I.]
Codrescu Răzvan, În căutarea Legiunii pierdute, Editura Vremea, Bucureşti, 2001
Codrin Nicoleta, Cuvânt înainte la volumul Constantin Papanace, Stilul legionar de luptă.
Concepţia tactică a Căpitanului, Editura Lucman, Bucureşti, 2004
Coja Ion, Legionarii noştri, Editura UMC, Bucureşti, 2001; Protocoalele Kogaionului. Teze
şi ipoteze consemnate şi autentificate de Ion Coja pentru a se înţelege şi evalua corect
Contenciosul Româno-Evreiesc, inclusiv – aşa numindu-l unii – «Holocaustul din
România», Uniunea Vatra Românească, Editura Ţara Noastră, Bucureşti, 2004; Nicadorii,
în [S.R. II.51]
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ”Bande, bandiţi şi eroi”.
Grupurile de rezistenţă şi Securitatea (1948-1968). Documente, Editura Enciclopedică,
Bucureşti, 2003 [”B.B.I.”]
Crainic Nichifor, Ortodoxism şi Masonerie, în [FM.F.E.T.]; Revoluţia legionară, apud siteul
Fundaţiei George Manu
Crişan Radu Mihai, Testamentul politic al lui Mihai Eminescu, 2005; Înduşmăniţii au
acelaşi crez. Testamentele politice ale lui Ion Antonescu şi Corneliu Zelea Codreanu, 2005;
Moţa şi Marin. Testamentele lor politice, 2006; Totul pentru Hristos! Testamentul politic al
lui Nicolae Iorga, 2006; Surâsul Legiunii. Sau cum înţeleg eu Legionarismul Românesc,
2006. Fiecare dintre ele este publicată la Editura Cartea Universitară, Bucureşti.
Dobrescu Emilian M., Iluştri francmasoni, Editura Nemira, Bucureşti, 1999
Eliade Mircea, Textele «legionare» şi despre «românism», Editura Dacia, Cluj-Napoca,
2001, [T.L.D.R.]; Libertate, în Iconar, Cernăuţi, an III, 1937 nr. 5, în [T.L.D.R.]; De ce
cred în biruinţa Mişcării Legionare, în Buna Vestire, anul I, nr. 244 din 17 decembrie 1937,
în [D.M.E.-J.F.p.II]; Noua aristocraţie legionară, în Vremea, anul IX, nr. 522 din 23
70
ianuarie 1938, în [D.M.E.-J.F.p.II]
Eminescu Mihai, Opere, vol. IX, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1980, [M.E.O. IX]; vol. X, Ed.cit., Bucureşti, 1989 [M.E.O.
X]; vol. XII, Ed.cit., Bucureşti, 1985; [M.E.O. XII]; Manuscrisul Din şedinţele Societăţii
România Jună. Naţionaliştii şi Cosmopoliţii, în [M.E.O. IX]; Un cenuşar român..., Timpul,
8 aprilie 1879, în [M.E.O. X]; «Românul» a contractat năravul..., Timpul, 29 iulie 1881, în
[M.E.O. XII]
Gheorghiu Lizeta, Cuvântul apărării – pledoaria avocatului Lizeta GHEORGHIU – în
procesul lui Corneliu Zelea Codreanu din mai 1938, în [D.L.T.R.]
Goga Octavian, Mustul care fierbe, Editura Scripta, Bucureşti, 1992
Gyr Radu, Femeia în eroismul spiritual moral, şi naţional, Idei desvoltate dintr-o conferinţă
ţinută la 8 decembrie 1935, în aula Universităţii din Iaşi, sub patronajul Cercului Studenţesc
Tecucean, Bucureşti, f.a., [F.E.S.M.N.]; O lume tânără şi un moment istoric, în
[F.E.S.M.N.]
Herseni Traian, Mişcarea Legionară şi muncitorimea, Editura Mişcării Legionare,
Bucureşti, 1940; Mişcarea Legionară şi ţărănimea, Ediţia a II-a, Editura Mişcării
Legionare, Bucureşti, 1940
Heinen Armin, Die Legion «Erzangel Michael» in Rumänien. Soziale Bewegung und
politische Organisation. Ein Beitrag zum Problem des internationalen Faschismus,
Südosteuropäische Arbaiten, München, 1986
Hitler Adolf, Mein Kampf, Ediţie în limba română, Editura Pacifica, Bucureşti, 1993
Iftimovici Radu, Spulberarea unei legende. Progromul de la Abator, în [E.M. 87]
Ionescu Nae, Teologia. Integrala publicisticii religioase, Editura Deisis, Sibiu, 2003,
[T.I.P.R.]; Iertarea creştină, în Cuvântul, an III, nr. 624 din 29 noiembrie 1926, în
[T.I.P.R.]; Sub semnul Arhanghelului, în Buna Vestire, anul I, nr. 100 din 27 iunie 1937,
apud site-ul Fundaţiei George Manu
Iorga Nicolae, Discursuri Parlamentare, vol. I-iu, partea I-a, Editura Bucovina, I.E.
Torouţiu, Bucureşti, 1939, [D.P.v.I.p.I]; În chestia manifestaţiilor studenţeşti, Discurs rostit
în şedinţa din 17 decembrie 1909 a Camerei Deputaţilor, în [D.P.v.I.p.I]; Chestia agitaţiilor
evreieşti, Discurs rostit în şedinţa din 11 februarie 1910 a Camerei Deputaţilor, în
[D.P.v.I.p.I]
Milcoveanu Şerban, Corneliu Z. Codreanu altceva decât Horia Sima, vol. I şi II, Editura
Crater, Bucureşti, 1996; Tactica şi strategia în întrebări cu sau fără răspuns, Tipografia
TCM Print, Bucureşti, 2001; Atentatul din 21 septembrie 1939 contra lui Armand Călinescu
şi epoca 1930-1950, Editura TCM Print, Bucureşti, 2004; Teroarea de Stat până la 22
decembrie 1989, volum editat fără scop lucrativ de Asociaţia foştilor preşedinţi ai
Studenţimii persoană juridică şi Liga pentru apărarea Adevărului Istoric persoană juridică,
Bucureşti, 2004, pag. 199
Mitrică Nicolae, Episoade dintr-un război nedeclarat, partea a III-a în [FM.D.C. 7/2003];
partea a VI-a, în [FM.D.C. 10]
71
Nestorescu Bălceşti Horia, Ordinul Masonic Român. Mai puţină legendă şi mai mult
adevăr, cu un Cuvânt înainte de Mihail Sadoveanu, Casa de Editură şi Presă Şansa S.R.L.,
Bucureşti, 1993
Nicolschi Alexandru, Autobiografie-sinteză, în [S.E.v.I.]
Noica Constantin, Limpeziri pentru o Românie legionară, în Buna Vestire, anul IV, seria a
II-a, nr. 29 din 11 octombrie 1940. Conferinţă ţinută la Radio în seara de 5 octombrie 1940,
apud site-ul Fundaţiei George Manu
Papanace Carol, Prefaţă la volumul Constantin Papanace Diverse stiluri de luptă politică,
Tipografia INFCON S.A., Constanţa, 2005
Papanace Constantin, MIHAI EMINESCU un mare precursor al LEGIONARISMULUI
românesc, Ediţia I-a, Editura Armatolii, Cetatea Eternă, 1951; Diverse stiluri de luptă
politică, Tipografia INFCON S.A., Constanţa, 2005
Papuc Ion, Cu faţa spre trecut. Portrete şi ideologii, Editura Vergiliu, Bucureşti, 2005
Pauker-Brătescu Tatiana, Notă biografică despre Ana Pauker, în [S.E.v.II.]
Paulescu Nicolae C., Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria, Tipografia
Antet XX Press, Filipeştii de Târg, Prahova, 2000; Ediţia I-a, 1913, două volume;
Degenerarea Rasei Jidăneşti, Bucureşti, 1928
Posteucă Vasile, Destinul imperial al românilor. Dumnezeu, Neamul, Omul, Editura
Criterion Publishing, Norcross, GA, f.a.
Racoveanu Gheorghe, Mişcarea Legionară şi Biserica. Omenia şi frumuseţea cea dintâi, cu
o prefaţă de Constantin Papanace, Editura Samizdat, Tiparul executat de Tipografia Antet
XX Press, Filipeştii de Târg, Prahova, f.a.
Rădulescu Motru Constantin, Revizuiri şi adăugiri, vol.III, Editura Floarea Darurilor,
Bucureşti, 1999
Redacţia Obiectiv Legionar, Comentarii la articolul Mr. Ion T. Ciobanu, Dictatura Regelui
Carol al II-lea sau despre cum s-a încercat gestionarea crizei acesteia, în [O.L. 38-39]
Sima Horia, Cuvânt înainte la volumul Corneliu Zelea Codreanu, Însemnări de la Jilava,
Ediţie îngrijită de Radu Dan Vlad, Editura Majadahonda, Bucureşti, 1995. Cuvântul înainte
a fost redactat pe 10 iunie 1951.
Simionescu Roxana, Doctrina Legionară. Prezentare concisă, Editura Lucman, Bucureşti,
2003
Solomovici Teşu, Securitatea şi Evreii: vol.I, Despre călăi şi despre victime, Prefaţă de
Răzvan Theodorescu, Cuvânt înainte de Sorin Roşca Stănescu, Editura Ziua, Bucureşti,
2003, [S.E.v.I.]; vol. II Teroare. Crime. Turnători. Colaboraţionişti, Editura Teşu,
Bucureşti, 2004, [S.E.v.II.]
Stăniloae Dumitru, Naţiune şi Creştinism, Editura Elion, Bucureşti, 2003, [N.C.]; Idealul
naţional permanent, în Telegraful român, LXXXVIII, nr. 4, 1940, în [N.C.]; Ortodoxia,
lumina lumii şi inima neamului nostru, în Telegraful român, LXXXVIII, nr. 11, 1940, în
72
[N.C.]; Creştinism şi naţionalism, în Telegraful român, LXXXVIII, nr. 40, 1940, în [N.C.];
Să rămânem identici cu noi înşine, în Telegraful român, XCIII, nr. 1, 1945., în [N.C.]
Suru Şerban, Adresă către autorităţi..., în [O.L. 38-39]; Invitaţie la Conferinţa cu titlul «70
de ani de terorism în România modernă - începutul...», ţinută la Sala Dalles din Bd. Nicolae
Bălcescu, nr. 18, sector 1, Bucureşti, în data de 20.09.2006, între orele 18-20, în [O.L. 38-
39]
Şafran Alexandru, Israel şi rădăcinile sale, Editura Hasefer, Bucureşti, 2002, [I.R.S.];
Poporul lui Israel şi Ţara lui Israel. Israel, «inima naţiunilor»; Ereţ-Israel, sufletul
universului, Curs ţinut la Universităţile din Geneva, Amsterdam şi Jyvaskyla (Finlanda), la
Trinity College din Cambridge şi la Sorbona. Expunere prezentată la Paris, la Conferinţa
rabinică europeană. În [I.R.S.]
Theodoru Radu, A fost sau nu HOLOCAUST?, Editura Lucman, Bucureşti, 2003
Ţuţea Petre, Mussolini s-a uitat la ceas şi i-a dat ultimatum lui Dumnezeu, în Cuvântul,
numerele 115, 116, 117, 118, 13 decembrie 1990, interviu realizat de Horia Salcă, în
[C.Z.C.E.S.]
Varlam Ion, PseudoRomânia. Conspirarea deconspirării, Editura VOG, Bucureşti, 2004
Wigoder Geofrey, Evrei în lume. Dicţionar biografic, traducere în limba română de Irina
Horea, Viviane Prager, Carmen Stanca, Editura Hasefer, Bucureşti, 2001
Zelea Codreanu Corneliu, Pentru legionari, vol. I, Editura Totul pentru Ţară, Sibiu, 1936 şi
Cărticica şefului de cuib. Manual al Gărzii de Fier, în [O.L. 4]; Însemnări de la Jilava,
Ediţie îngrijită de Radu Dan Vlad, Editura Majadahonda, Bucureşti, 1995 [Î.J.]; Însemnarea
intimă din data de marţi 14 iunie 1938, în [Î.J.]
Zelea Codreanu Nicador, Despre nişte reformatori, în [C.L. III. 36]
XXX, 1948 mai 18. Proces-verbal al conferinţei ce a avut loc la Ministerul Afacerilor
Interne referitoare la mişcarea legionară, Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii, fond documentar, dosar nr. 45, f.1-4 – în [”B.B.I.”]
XXX, Corneliu Zelea Codreanu şi epoca sa, Editura Criterion Publishing, Norcross, GA,
U.S.A., 2001, [C.Z.C.E.S.]
XXX, Cronologie legionară, în [O.L. 38-39], Ediţia I-a, Colecţia Omul Nou, Salzburg, 1953
XXX, Israelite of America, 3 august 1866, apud [O.L. 1(7)]
XXX, Jewish Banker, de Comte de Saint-Aulaire din Geneve contra la Paix, Librarie Plan,
Paris, 1936, apud [O.L. 1(7)]
XXX, The American Hebrew, 20 septembrie 1920, apud [O.L. 1(7)]
XXX, The Jewish World, 9 februarie 1883, apud [O.L. 1(7)]
---------------- * * ---------------