27 de sfaturi duhovnicești ale Cuviosului Pahomie din Chios

Câteva sfaturi duhovnicesti de la Cuviosul Pahomie din Chios (1839-1905), duhovnicul Sfinților Nectarie din Eghina și Antim din Chios. Cuviosul Pahomie a lăsat în urma sa o moștenire duhovnicească de mare preț, prin pilda vieții sale și prin cuvintele cu care a povățuit necontenit sufletele celor care îl cercetau. Mai jos puteți citi și viața Cuviosului Pahomie.

 Numai aceasta cer, Doamne: luminează-mă ca să cunosc voia Ta, dă-mi putere de a o săvârși. Vai mie, ticălosului şi întinatului.
• Tot binele pe care îl faci fraților tăi, Hristos îl primeşte ca pentru El.
• Cel ce ascultă pe altul grăind împotriva fratelui său pe la spate, şi merge spunând mai departe, acela nu va fi iertat nici în viaţa aceasta, nici în cea viitoare.
• Întotdeauna să te micșorezi pe tine însuţi şi să nu te îndreptăţeşti; să arunci vina asupra ta, şi așa te vei odihni.
• Pravila ta, cu mare grijă să o faci.
• Cu simplitate să trăieşti, adică, dacă ţi-a spus cineva un cuvânt tulburător, să îl rabzi, sau dacă te-a defăimat ori umilit cineva, să nu răspunzi cu rău, ci să rabzi duşmănia.
• Să fii rotund ( adicătelea să nu fii colţuros din fire).

• Să îţi vădești gândurile în chip simplu.
• Să păzeşti atenţia minţii tale.
• Atenţia se mai numeşte ţinere a minţii, păzire a inimii, trezvie, liniştire a minţii.
• Când te rogi, să înţelegi cele rostite.
• Păzeşte micșorarea de sine, căci este mai presus de tăcere; aceasta înseamnă să nu râzi, să nu flecărești şi să nu grăiești de rău.
• Nimic nu te îndepărtează mai mult de păcat precum amintirea morţii.
• Întotdeauna să rostim Rugăciunea (rugaciunea minţii), oriunde s-ar întâmpla să fim.
• De câte ori te ocărăşti pe sineţi, să nu te temi de înşelare.
• Nu voia mea, ci voia Domnului nostru.
• Trebuie să fiu mereu pregătit pentru moarte, să trăiesc ca şi când este ultima zi din viaţa mea.
• Întotdeauna să ascult de Bătrânii mei.
• Trebuie să-mi tai voia proprie; atunci când gândul îmi zice să privesc undeva, eu să nu privesc, iar când îmi zice să spun vreun cuvânt, eu să nu-l spun.
• Neîncetat trebuie să mă prihănesc pe mine însumi.
• Când oamenii te laudă, să nu-i crezi, căci lauda lor este blestem.
• Este cu neputinţă ca Dumnezeu să nu se milostivească spre cel ce se luptă întradevăr pentru mântuire.


Sfaturi duhovnicesti despre smerenie:

• Cu smerenie să-L rog pe Dumnezeu să mă păzească, şi să nu cred gândurilor mele.
• Virtutea fără smerenie, nu e virtute.
• Orice ai face, dacă nu ai smerenie şi – mai vârtos – dragoste, nu ai nimic.
• Smerenia înseamnă să nu ai nicio răutate asupra nimănui.
• Să rostesc rugăciunea (Rugăciunea lui Iisus) cu smerenie, ca la urechea Lui.
Sursa: Antonie Charakopou, Bătrânul Pahomie – Întemeietorul Sfântului Schit al Sfinţilor Părinţi din Chios, pp. 189-194, Athena, 2003.


Viata Sfantului Pahomie din Chios (†1905)
Sfântul Pahomie s-a născut în 1840, în satul Elaia din Insula Chios. La Botez a primit numele de Panayotis Arelias.
Panayotis s-a născut spre sfârșitul perioadei marelui masacru al turcilor asupra populației grecești din Insula Chios, din 1822, în urma căruia locuitorii trăiau împovărați, îndurând o sărăcie lucie. Din această cauză, cei mai mulți își căutau bunul trai în Constantinopol, care, la vremea aceea, era un centru comercial.
Într-o zi, în Constantinopol, tânărul Panayotis a fost arestat de către turci, fiind învinuit că ar fi omorât un turc, cu toate că el nu făcuse decât să se apere.
În timpul nesfârșitelor ore de agonie din temniță, îngrozit fiind de condamnarea la moarte, își află mângâierea în credința sa ortodoxă. Acolo, el se rugă Născătoarei de Dumnezeu să-l scape de pedeapsa cu moartea și din temniță, pentru a-și trăi în pocăință cealaltă vreme a vieții sale.
După ce a fost eliberat, doi preoți l-au sfătuit să se ducă la Ierusalim pentru a găsi viața pe care o căuta. La vârsta de 22 de ani a fost tuns monah în Lavra Sfântului Sava din Țara Sfântă, dându-i-se numele de Pahomie.
Aici, Pahomie trăia în rugăciune neîncetată, post și citirea sfintelor cărți, ducând o pocăință profundă pentru crima sa. Împodobindu-se cu toate virtuțile, Pahomie dobândi de la Dumnezeu o cunoaștere adâncă a tainelor cerești.
S-a întors în Chios în 1865, unde a ctitorit Schitul „Sfinții Părinți din Muntele Provateiou”. De asemenea, el a reînviat viața monastică din Chios atrăgând la aceasta mulți bărbați și femei, refăcând, de asemenea, Parthenonul Sfinților Constantin și Elena din regiunea Frangovryni.
Sfântul Pahomie nu a încetat niciodată să cerceteze cărțile sfinte; râvnind bogăția acestei cunoașteri, a întemeiat o măreață bibliotecă în schit. În ciuda lipsei sale de carte, Sfântul a scris tratatul „Apărarea Adevărului”, în care amintește păcatele de moarte și învață despre mântuirea sufletului.
Pe 14 octombrie 1905, săracul, umilul, și milostivul Sfânt Pahomie adoarme în Domnul.
Prin viața și exemplul acestui sfânt, învățăm că și noi ne putem ridica din cele mai groaznice păcate, și să atragem mila lui Dumnezeu prin pocăință sinceră.
El nu este canonizat încă, dar e cinstit ca sfânt în mănăstirile pe care le-a ctitorit din nou, și în conștiința multor credincioși.
Sfântul Pahomie și Mănăstirea Sfinții Părinți din Chios au reprezentat și un exemplu ce a inspirat în viața duhovnicească pe Sfântul Nectarie Taumaturgul (†1920) și pe Sfântul Antim din Chios (†1960).
În 1866, la vârsta de 20 de ani, Anastasie (viitorul Sfânt Nectarie) a mers în insula Chios, unde a lucrat ca profesor. În această perioadă, el a vizitat Schitul Sfinții Părinți, avându-l ca povățuitor duhovnicesc pe Bătrânul Pahomie. După 7 ani, a intrat ca frate începător în Mănăstirea Sfinții Părinți din Chios, sub purtarea de grijă a Sfântului Pahomie.
După alți 3 ani, a fost tuns monah, dându-i-se numele de Lazăr, la Nea Moni din Chios. Un an mai târziu, a fost hirotonit diacon și a primit numele de Nectarie. Atunci, Bătrânul Pahomie și un bogat binefăcător local, l-au convins pe tânărul monah să își termine liceul în Atena.
În 1888, la vârsta de 19 ani, Argyrios (viitorul Sfânt Antim) a vizitat Mănăstirea Sfinții Părinți. Aici, el a primit binecuvântare de la Bătrânul Pahomie de a duce o viață călugărească atunci când avea să se întoarcă acasă, având în vedere că părinții lui, săraci fiind, și întregul sat, aveau nevoie de sprijinul său.
După ceva vreme, Argyrios s-a întors la Mănăstire, unde a devenit monah, primind de la Cuviosul Pahomie numele de Antim. După ce s-a îmbolnăvit grav, monahul Antim a fost trimis acasă de către egumen pentru a se trata. În 1909, la vârsta de 40 de ani, a primit Schima Mare de la succesorul Sfântului Pahomie, Ieromonahul Andronikos.