mercoledì 2 gennaio 2019

RUGĂCIUNEA MAICII DOMNULUI "SPORIREA MINŢII"

Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zi

dit-O, dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti la cele dinainte de lume mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa înţelepciunii îi ridici!
Primeşte această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii Tăi, care cu credinţă şi cu smerenie ne închinăm în faţa Preacinstitei Tale icoane! Înduplecă-L pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru să le dea mai marilor noştri înţelepciune şi putere, judecătorilor dreptate şi necăutare la faţa omului, păstorilor înţelepciune duhovnicească, râvnă şi buna pază a sufletelor noastre, învăţătorilor smerită înţelepciune, fiilor ascultare şi nouă tuturor duhul chibzuinţei şi al evlaviei, duhul smereniei şi al blândeţii, duhul curăţiei şi al adevărului. Şi acum, maică prealăudată, dă-ne bună sporire a minţii, pe cei aflaţi în vrajbă şi în dezbinare împacă-i, uneşte-i şi pune între ei o legatură de iubire nedespărţită, pe cei rătăciţi din nesocotinţă întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povăţuieşte-i frica de Dumnezeu, înfrânarea şi hărnicia, dă-le cuvântul înţelepciunii şi cunoştinţe folositoare de suflet celor ce le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, Ceea ce esti mai cinstită decat Heruvimii şi mai slăvită decât Serafimii. Iar noi, văzând faptele minunate şi preachibzuita înţelepciune a lui Dumnezeu în lume şi în viaţa noastră, să ne înstrăinăm de deşertăciunea pământească şi de prisositoarele griji lumeşti şi să ne ridicăm minţile şi inimile noastre spre cer, pentru ca, prin ocrotirea şi ajutorul Tău, laudă, mulţumire şi închinare pentru toate să-i aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu şi Ziditorul tuturor, acum şi pururea şi în vecii vecilor.    Amin!

Nessun commento:

Posta un commento