domenica 16 giugno 2019

Acatistul Preasfântului și de viață Făcătorului Duh



Condac 1:
Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tatălui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca și cu niște ape pământul de cunoștința lui Dumnezeu și învrednicind de harul cel de viață făcător al învierii și de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curățire, sfințind și îndumnezeind pe cei ce strigă: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!

Icos 1:

Îngerii cu fețe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviința datorată Izvorului vieții și Luminii celei Nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslăvim și noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, și cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiți sub adumbrirea Ta cea fericită:
Vino, Lumină Adevărată, Duhovnicească bucurie;
Vino, Nor Purtător de rouă și Negraită Frumusețe;
Vino și primește ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;
Vino și dă-ne nouă să ne împărtășim de bucuria purcederii Tale;
Vino și înveselește-ne cu îmbelșugarea darurilor Tale;
Vino, Veșnicule Soare neapropiat și întru noi Îti fă locaș;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluieste întru noi!

Condac 2:

În chipul limbilor de foc, întru lumină și suflare de vânt de bucurie făcătoare, pogorându-Se Duhul cel Sfânt peste Apostoli și de văpaia lui fiind cuprinși, chemat-au pescarii întreaga lume la Biserica lui Hristos; necazuri și nevoi răbdând cu bucurie pe pământ și pe ape, de morțile cele cumplite nu se spăimântau, în tot pământul ieșind vestirea cântarii lor, celei de Dumnezeu insuflate: Aliluia!

Icos 2:

Potir de ploaie dătător, izvorâtor de foc, care pe muntele Sionului ai purces asupra Apostolilor, Ție cântare îți aducem, pe Tine Te binecuvântam și Îți mulțumim Tie, Dumnezeule, Duhule Sfinte:
Vino, Cela Ce Sfânt ești și Biserica o păzești;
Vino și dă un suflet și o inimă celor ce cred în Tine;
Vino și aprinde evlavia noastră cea rece și neroditoare;
Vino și risipeste negura necredinței și a răutății, care se îndesește pe pamânt;
Vino și călăuzește pe toți pe drumul vieții celei drepte;
Vino și ne povățuiește la tot adevărul;
Vino, Ințelepciune neajunsă, și cu judecățile cele de Tine știute, mântuiește-ne;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 3:

O, Prea Adâncă Taină! Dumnezeule, Duhule necuprins cu mintea, Care împreună cu Tatăl și cu Fiul toate le-ai zidit! Tu care ai împodobit cetele îngerilor de sus, întru locasul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la ființă, cu strălucirea slavei, cetele de foc ale luminătorilor cerești. Unind Tu trupul și sufletul într-o minunată alcătuire, zidit-ai neamul omenesc; pentru aceasta toată suflarea Ta laudă și cântă: Aliluia!

Icos 3:

Alfa și Omega, Începutule și Sfârșitule, Tu, Veșnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtării deasupra apelor și cu iubitoarea Ta îmbrățișare ai adus pe toți și pe toate la viață. Din suflarea Ta cea de viață făcătoare a răsărit, din genunea cea fără de chip, frumusețea lumii celei întâi zidite, pentru care îți strigăm:
Vino la noi Prea înțeleptule Ziditor al lumii;
Vino, Cela ce esti Mare în micuța floare, ca și în luminătorii cerului;
Vino, Felurime negrăită și Frumusețe veșnică;
Vino și luminează întunecata netocmire a sufletului meu;
Vino și ne arată pe noi zidire nouă în Hristos;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește în noi!

Condac 4:

O, Duhule Preabun și Neajuns, din care izvorăște sfințenia! Tu ai înveșmântat-o pe Preacurata Fecioară Maria cu strălucirea orbitoare și neapropiată a Dumnezeirii Tale, făcând-o Maică a lui Dumnezeu Cuvântul, Împarateasă a îngerilor, spre mântuirea oamenilor. Cu puterea cea mai presus de lume, Tu i-ai umbrit pe prooroci și apostoli, Tu i-ai purtat până la al treilea cer, Tu le-ai rănit inimile cu frumusețea cea de sus, punând în graiul lor îndemn înflăcărat, cu care aduc pe oameni la Dumnezeu. Tu îi preschimbi pe cei păcătoși, iar ei, plini fiind de arzătoare bucurie, îți cântă: Aliluia!

Icos 4:

Prin Duhul Sfânt totul viază, și cu puterea Lui se va ridica spre învierea cea de obște toată zidirea, în ceasul de pe urmă al veacului acesta și cel dintâi al veacului ce va sa vie. Ridică-ne atunci din groapă, Preabunule, Mângâietorule, nu spre osândă, ci spre a ne împărtăși de fericire, întru Dumnezeiasca lumină, cu Sfinții toți, cu părinții și apropiații noștri.
Vino dar, și de a sufletului moarte ne izbăvește;
Vino, și înainte de sfârșitul nostru, ne îndestulează cu Trupul și Sangele Mântuitorului Hristos;
Vino și dă-ne să adormim în pace, cu cuget neîntinat;
Vino și luminoasă fă scularea noastră din somnul morții;
Vino și ne învrednicește să privim cu bucurie la norii veșniciei;
Vino și fă-ne fii ai nestricăciunii;
Vino și luminează atunci ca un soare, trupurile noastre cele fără de moarte;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi!

Condac 5:

Auzind glasul Tău: “Dacă cineva însetează, să vină la Mine și să bea”, rugămu-Te, Fiule al lui Dumnezeu, astâmpără-ne setea de viața duhovnicească și dă-ne apa vieții. Revarsă asupră-ne unda harului Duhului Sfânt, Cel ce împreună cu Tine are izvor în Tatăl, ca sa nu mai însetăm în veac, toți cei ce cântăm cu umilință: Aliluia!

Icos 5:

Nestricăciosule și Neziditule, Veșnicule, Prea Înduratule Duh, Apăratorule al celor drepți, Curățitorule al păcătoșilor, slobozește-ne de orice întinăciune, ca strălucirea luminii harului Tău să nu se strice întru noi, cei care Îti cântăm:
Vino, Preabunule și dă-ne umilință și izvoare de lacrimi;
Vino și ne învață să ne închinăm Ție în Duh și în adevăr;
Vino, Preaînaltule Adevăr, și lămurește îndoielile sărăcăcioasei noastre înțelegeri;
Vino, Viață Neîmbătrânitoare, și ne primește din strâmtoarea veacului acesta pământesc;
Vino, Lumină Veșnică, și se vor risipi toate nălucirile și spaimele;
Vino, Putere veșnic nouă, împrospătându-i pe copiii tăi cei osteniți;
Vino, Nemărginită Bucurie, și uitate vor fi vremelnicele întristări;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 6:

Saltă, fiică a luminii, Sionule, Sfântă Maică! Împodobită, slăvită Mireasă, cu cerurile împreună, strălucitoare Biserică sobornicească a lui Hristos! Asupră-ți odihnește Duhul Cel Preasfânt, Care tămăduiește neputințele, împlinește lipsurile, dăruiește viață celor morți și îi aduce la viața veșnică pe toți cei ce cu cuviință și cu dreptate strigă: Aliluia!

Icos 6:

“În lume necazuri veți avea”, a zis Mântuitorul. Unde vom afla alinare și cine ne va mângâia? Tu, Duhule Mângâietor, Însuți dezleagă întristarea noastră! Mijlocește pentru noi cu suspinuri negrăite și ușurează inimile celor care te roagă:
Vino, Dulce răcoare a celor osteniți și împovărați;
Vino, Împreună Grăitorule cu cei întemnițați și Adăpostul celor prigoniți;
Vino, și miluiește pe cei slăbănogiți de sărăcie și de foamete;
Vino și tămăduiește patimile trupurilor și sufletelor noastre;
Vino și cercetează pe toți cei care însetează de lumina Ta;
Vino și alină întristarea noastră cu nădejdea veșnicei bucurii;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 7:

“Celui care hulește împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta aceasta nici în veacul acesta, nici în cel viitor”, a spus Domnul. Ascultând acest cuvânt străin ne cutremurăm, ca nu cumva să fim judecați cu cei neascultători și cu luptătorii împotriva lui Dumnezeu. Nu lăsa, Duhule Sfinte, inima noastră sa se plece spre cuvinte de vicleșug. Întoarce din schisme, eresuri și necredință pe toți cei rătăciți, iar pe întâii născuți ai Bisericii Tale învrednicește-i să cânte în vecii vecilor: Aliluia!

Icos 7:

Când S-a îndepărtat Duhul Sfânt de la Saul, atunci spaima și neliniștea l-au cuprins, iar întunericul deznădajduirii l-au coborât în cele mai de dedesubt; așa mi s-a întâmplat și mie în ziua întristării și împietririi cugetului meu, căci m-am îndepărtat de la lumina Ta; ci dă-mi a Te chema necontenit, Ocrotirea sufletului meu până ce lumina Ta mă va lumina pe mine, cel împuținat la suflet:
Vino dar, și nu mă lepăda pentru cârtirea și nerăbdarea mea;
Vino și potolește cumplita vijelie a tulburării și aprinderii;
Vino și odihnește pe cei necăjiți de strâmtorile vieții;
Vino și îmblânzește inima în ziua împietririi și a mâniei;
Vino și surpă urzelile, tulburările și spaimele duhurilor întunericului;
Vino și dă-ne cu suflarea Ta, inimă zdrobită, ca prin răbdare să mântuim sufletele noastre;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!

Condac 8:

Mântuiește-ne, Cerescule Părinte!Săraci suntem, neputincioși și orbi, și goi duhovnicește!
Dăruiește-ne aurul Tău, cel curățit în foc, cu veșmânt alb acoperă rușinea noastră, vindecă ochii noștri cu balsamul Tău. Pogoară și în vasele cele necurate ale sufletelor noastre harul Preasfântului Tău Duh, Cel de viață făcător, învrednicindu-ne bucuriei celei de a doua nașteri pe toți cei ce cântăm: Aliluia!

Icos 8:

Ca turnul Babel se prăbușește fericirea pământească. Jalnice sunt toate strădaniile omenești. Bine îmi este mie că m-ai smerit, că în păcate și în căderi mi-ai acoperit toată slăbiciunea și nimicnicia. Fără de Tine nimic nu putem face, dar nădăjduim că ne vom mântui prin harul Tau, grăind:
Vino dar, Unule Preaînteleptule Ziditor al vieții;
Vino și lămurește-ne căile Tale cele neînțelese;
Vino precum un fulger și luminează sfârșitul vieții pământești;
Vino și binecuvintează tot începutul bun pe care îl punem;
Vino și fii nouă ajutător la fapte bune;
Vino și luminează mintea noastră în ceasul descumpănirii;
Vino și dăruiește duh de pocaință, ca să se risipească prin aceasta scârbele ce stau să vină asupra lumii spre pedepsire;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 9:

Atât a iubit Dumnezeu lumea, ca și pe Fiul Său cel Unul Născut L-a dat , Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și Și-a întins pe Cruce mâinile Sale de Ziditor al lumii, iar prin Sângele Său răscumpărat-a din păcat și din moarte întreaga lume! Pentru aceea, toată zidirea așteptând libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu, cântă Tatălui care a iubit, Fiului care a răscumpărat și Duhului care a sfințit: Aliluia!

Icos 9:

Duhul Cel Făcător de viață, Care S-a pogorât asupra lui Hristos la Iordan, în chip de porumbel, a odihnit și asupra mea, când mă aflam la scăldătoarea Sfântului Botez; s-a întunecat însă lucrarea bunătății Sale din pricina greșelilor mele. Pentru aceea, precum așteapta zorii drumețul rătăcit noaptea în pădure, așa și eu însetez de razele Tale, Bunule, ca să nu pier cu totul:
Vino dar, la cel pecetluit cu numele Tău cel înfricoșat;
Vino dar și ușurează cugetul chinuit și pârjolit fără cruțare;
Vino și înnoiește întru mine chipul Tău ce S-a întunecat;
Vino și risipește nălucirile cele născute din păcat;
Vino și mă învață să împărtășesc durerile cele străine;
Vino și pleacă-mă să iubesc întreaga Ta zidire;
Vino și dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 10:

Duhul Sfânt naște a doua oară pe om spre viața veșnică. Duhul Sfânt însuflețeste pe mucenici, sfințește preoții, încununează pe cei drepți, face din pâine și din vin Însuși Dumnezeiescul Trup și Sânge al lui Hristos. O, adâncul bogăției și al înțelepciunii lui Dumnezeu! Dă-ne cununa darurilor Tale: Dragostea veșnică și atotiertătoare, care se întristează pentru păcătoși și vrea ca toți să fie mântuiți prin ea, ca niște fii ai luminii, pentru care strigăm: Aliluia!

Icos 10:

Cine ne va despărți de dragostea lui Dumnezeu? Scârba, sau strâmtoarea, sau prigoana, sau foamea, sau goliciunea, sau nevoia, sau sabia? Dacă ne vom lipsi chiar de toate cele de pe pământ, avem moștenire nepieritoare în ceruri: ci dă-ne, Doamne, să Te iubim. nu cu cuvântul sau cu limba, ci cu fapta nemincinoasă și cu nevoința întregii vieți:
Vino, Atotputernicule Duh, și ne sporește credința atotbiruitoare;
Vino și ne dă îndrăzneală în rugăciune;
Vino și încălzește inimile, ca să nu se răcească dragostea noastră din pricina prea multor fărădelegi;
Vino și dă-ne să nu cădem în vreme de prigoană și de batjocorire a credinței;
Vino și ne păzește de ispite peste puteri și de sminteli;
Vino și înviază inimile noastre prin rourarea Ta;
Vino, tămăduiește-ne, sfințește-ne și ne ridică, Bunule, cu harul Tău;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi!

Condac 11:

Acestea zice Domnul: “Vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, și fiii și fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voștri vise vor visa, iar tinerii voștri vor vedea vedenii”. Duhule Preadorit, dă-ne doar o fărâmitură de la masa fiilor celor aleși ai Mângâierilor Tale, celor care cu umilință strigăm: Aliluia!

Icos 11:

Acolo unde ai răsărit, fie și doar pentru o clipă, în locul cel de taină al sufletului, strălucind ca un fulger, neuitată este frumusețea descoperirii Tale, prin care se preschimbă, cu preschimbare dumnezeiască și înfricoșată cuviință, făptura cea din tina. Învrednicește-ne Bunule Mângâietor, încă din viața pământească să Te vedem cu inimă curată, noi, cei care strigăm:
Vino, Fulger Dătător de lumina veșniciei;
Vino și luminează-ne cu strălucirea cea neînserată;
Vino, Vistiernicul smereniei și Veselia celor blânzi;
Vino, Apă Vie, răcorește-ne arșita patimilor;
Vino, că departe de Tine nu aflăm liniște și tihnă;
Vino, ca împreună cu Tine pretutindeni este Împărăția Cerurilor;
Vino și întiparește-ne în suflet chipul Tău cel ca de soare;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 12:

Râu nesecat al harului, Cela Ce ierți păcatele, Duhule Sfinte! Primește rugăciunea noastră pentru întreaga lume, pentru cei credincioși și pentru cei necredincioși și pentru fiii neascultării; întoarce-i la Tine și pe toți adună-i în Împărăția Sfintei Treimi, ca să se rușineze de Tine și cel din urmă vrajmaș moarte, iar lumea, renăscută din focul cel curățitor, să cânte cântarea cea nouă a nemuririi: Aliluia!

Icos 12:

Văd cu duhul cetatea lui Dumnezeu Ierusalimul Ceresc, ca pe o mireasă împodobită, cu chip de soare, în sărbătoare. Aud săltarea drepților la Cina Domnului, aud glasurile îngerilor și pe Prealuminatul nostru Domn Hristos între aleșii Săi, iar durerea, întristarea și suspinarea au pierit. Împărate Ceresc, Duhule Sfinte, învrednicește-ne prin înșeptita cunună a darurilor Tale să ne împărtășim în Domnul de bucuria veșnica, noi, cei care strigăm:
Vino, Bunule, și trezește în noi setea de viața de dincolo de mormânt;
Vino și aprinde în inimile noastre dorirea vieții veacului celui adevărat;
Vino și ne descoperă bucuria Împărăției celei ce va să vină;
Vino și dă-ne strălucirea ca zăpada a curăției;
Vino și umple-ne cu strălucirea Dumnezeirii;
Vino și ia-ne la nunta Mielului;
Vino și ne învrednicește să împărățim în slava Ta cea veșnica;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 13:

O, noian purtător de lumină al iubirii celei mântuitoare, Duhule Făcător de viață! Încălzește cu suflarea venirii Tale neamul omenesc cel înghețat întru fărădelegi, grăbește pieirea răului cu nepătrunsele Tale judecăți și ne descoperă cum să prăznuim în veșnicie adevărul cel Dumnezeiesc, astfel ca să fie Dumnezeu totul întru toate, și cele cerești și cele pământești și cei izbăviți din iad, dimpreună să cânte: Aliluia!

Icos 1:

Îngerii cu fețe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviința datorată Izvorului vieții și Luminii celei Nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslăvim și noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, și cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiți sub adumbrirea Ta cea fericită:
Vino, Lumină Adevărată, Duhovnicească bucurie;
Vino, Nor Purtător de rouă și Negraită Frumusețe;
Vino și primește ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;
Vino și dă-ne nouă să ne împărtășim de bucuria purcederii Tale;
Vino și înveselește-ne cu îmbelșugarea darurilor Tale;
Vino, Veșnicule Soare neapropiat și întru noi Îti fă locaș;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluieste întru noi!

Condac 1:

Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tatălui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca și cu niște ape pământul de cunoștința lui Dumnezeu și învrednicind de harul cel de viață făcător al învierii și de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curățire, sfințind și îndumnezeind pe cei ce strigă: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!


,,Acest Acatist al Sfântului Duh este foarte folositor tuturor celor care caută darurile Duhului Sfânt: înțelepciunea, înțelegerea, dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția, pe scurt orice om care dorește după viața veșnică în Hristos, dăruită prin Duhul Sfânt, Purtător de Viață și Dăruitor de lumină nemuritoare"

,,Cum se poate păstra harul Sfântului Duh?"

,,Noi nu putem păstra harul, întotdeauna îl pierdem. Dar trebuie să încercăm mereu să-l redobândim. Dumnezeu Însuși îngăduie ca noi să-l pierdem, pentru ca să nu ne punem încrederea în noi înșine, ci în El, Care poate să învie și morţii. Nu e nimic mai statornic în viaţa aceasta decât nestatornicia. Ne ridicăm și cădem tot timpul pentru a învăţa o lecţie foarte preţioasă: că mântuirea cea mare pe care ne-a adus-o Dumnezeu nu este meritul nostru, ci darul Lui. Și când învăţăm lecţia aceasta, atunci suntem smeriți cu duhul și devenim mai statornici în a păstra harul Domnului".

4 commenti:

  1. Rugăciune

    „Vino, Duhule Preasfânt”
    Vino, Duhule Preasfânt,
    Din înaltul Tău Cuvânt,
    Coboară-n noi cu blândețe,
    Să ne umpli de sfințenie și de vie curățețe.

    Ca un vânt ce nu se vede,
    Ca un foc ce-n suflet șede,
    Tu aprinzi în inimi moarte
    Dor de cer și fapte coapte.

    Într-o lume-nvăluită
    De păcat și de ispită,
    Tu ești raza de lumină
    Ce din beznă ne închină.

    Fă din noi locaș sfințit,
    Curățit și înnoit,
    Ca și Apostolii din zori
    Să trăim fără fiori.

    Nu de frică, nu de slavă,
    Ci cu inima bolnavă
    De iubirea ce ne frânge
    Și din patimi ne răsfrânge.

    Vino, Duhule Preasfânt,
    Să ne fii povățuit,
    Pace, har și rugă vie,
    Într-o veșnică Liturghie.
    Amin

    RispondiElimina

  2. Predică la Pogorârea Duhului Sfânt

    Iubiți frați și surori în Hristos,

    Astăzi prăznuim o taină mare: Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli, în ziua Cincizecimii. Nu este doar o amintire a unui eveniment din trecut, ci o chemare vie, o reînnoire a harului lui Dumnezeu în Biserica Sa și în sufletele noastre.

    În chip de limbi ca de foc, Duhul Sfânt S-a coborât peste cei care stăteau în rugăciune. Nu peste cei grăbiți, distrași sau nepăsători, ci peste cei care așteptau cu credință. Și i-a umplut de curaj, de înțelepciune și de putere duhovnicească.

    Ce înseamnă aceasta pentru noi, astăzi?

    Înseamnă că Duhul Sfânt nu este departe. El este darul lui Dumnezeu pentru fiecare suflet care se deschide în rugăciune. El este Cel care ne învață să iubim, să iertăm, să răbdăm, să ne rugăm cu inimă curată. Fără Duhul Sfânt, suntem vase goale. Cu Duhul Sfânt, devenim lumină în lume.

    Astăzi, în loc să ne întrebăm: „Ce a fost la Rusalii?”, să ne întrebăm mai bine:
    „Cum pot să-L primesc pe Duhul Sfânt în viața mea?”

    Răspunsul este simplu și adânc: – Prin rugăciune stăruitoare,
    – Prin curățirea inimii,
    – Prin viață în Hristos,
    – Prin iubire smerită.

    Să ne rugăm așa cum se roagă Biserica în fiecare zi:
    „Vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește de toată întinăciunea...”

    Și dacă El vine, vom cunoaște bucuria adevărată, pacea adâncă și puterea de a fi creștini vii, mărturisitori în lume.

    Amin.

    RispondiElimina
  3. Desigur. Pogorârea Duhului Sfânt, cunoscută și ca Rusaliile sau Cincizecimea, este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Este momentul în care Duhul Sfânt S-a coborât peste Sfinții Apostoli, dăruindu-le putere, curaj și înțelepciune pentru a duce vestea Evangheliei în lume. Iată câteva cuvinte de învățătură potrivite pentru această sărbătoare:

    1. Duhul Sfânt este suflarea de viață a Bisericii

    Pogorârea Duhului Sfânt este considerată ziua de naștere a Bisericii, pentru că atunci Apostolii au început, cu putere dumnezeiască, lucrarea lor misionară. Așa cum trupul fără suflet este mort, tot așa Biserica fără Duhul Sfânt nu are viață, putere și lumină.

    2. Darurile Duhului Sfânt aduc roade veșnice

    Sfântul Apostol Pavel ne spune că roadele Duhului sunt: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, credința, blândețea, înfrânarea (Galateni 5, 22). Acestea nu pot fi dobândite prin efort omenesc singur, ci prin lucrarea harului în inima omului deschis către Dumnezeu.

    3. Duhul Sfânt unește, nu dezbină

    La Turnul Babel, limbile s-au încurcat și oamenii s-au împrăștiat. La Cincizecime, Duhul Sfânt a făcut ca toți să înțeleagă în limbile lor propovăduirea Apostolilor, semn că Dumnezeu dorește unitate în credință și iubire, nu confuzie și despărțire.

    4. Fiecare dintre noi este chemat să devină „templu al Duhului Sfânt”

    Sfântul Apostol Pavel spune: „Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” (1 Corinteni 3,16). Aceasta este o chemare la viață curată, la rugăciune și la deschidere față de lucrarea Duhului în viața noastră.

    5. Rugăciunea inimii: „Vino, Duhule Sfinte!”

    Pogorârea Duhului Sfânt nu este doar o amintire istorică, ci o realitate vie, actuală. Duhul Sfânt vine și azi în viața celor care Îl cheamă sincer. Prin rugăciune, mai ales prin invocarea Lui: „Împărate ceresc, Mângâietorule…”, putem primi lumina și puterea Sa.
    Duhul Sfânt nu se impune, ci Se dăruiește cu blândețe. Să Îl dorim, să Îl chemăm și să trăim în armonie cu voia Lui.

    Pogorârea Duhului Sfânt să ne lumineze mintea, să ne încălzească inima și să ne călăuzească pașii spre Împărăția lui Dumnezeu!

    RispondiElimina